RAZBOIUL PSIHOLOGIC ASTAZI. Tehnici de manipulare, propaganda si dezinformare

• Adevarul/ Cristian Unteanu:

Să recitim clasicii: tehnicile de manipulare a maselor

În aceste două zile de weekend, în loc de roman de spionaj, vă invit să citiţi acest mini-serial despre principiile moderne ale războiului psihologic. Puteţi citi asta ca amuzament. Numai că unii din generaţia celor care se află la butoanele de comandă ale structurilor militare sau serviciilor de informaţii, au învăţat toate acestea la şcoală, iar o serie dintre aceste elemente sunt părţi componente ale acţiunilor ofensive sau defensive de acum…

Pe unele dintre ele le veţi putea uşor recunoaşte, desigur adăugând evoluţiile impuse de dezvoltările tehnologice şi dimensiunile globale ale războiului informaţional la care asistăm în prezent. Analiza aparţine unui site extrem de speciazat, PSYOPS şi este foarte util pentru a înţelege ceea ce se întâmplă acum în multe părţi ale unei lumi ciudate şi doar aparent, fără logică.

Un clasic al genului este W.R.Bloom cu studiul său Proaganda and Active Measure din cartea Handbook of Military Psycholgy (1991, autori R.Gal & A.D. Magelsdorff) în care, după ce distinge două tipuri de acţiune distincte, propaganda şi măsurile active plus un al treilea, dezinformarea, enumeră cele 7 motive care fac ca acţiunile războiului psihologic să fie “mai avantajoase” decât folosirea forţei:

– sunt mai puţin costisitoare

– permit atingerea unui număr mai mare de obiective

– toate situaţiile sau acţiunile au semnificaţii psihologice care pot fi utilizate în cadrul unor acţiuni de război psihologic

– populaţia este puţin favorabilă folosirii forţei, iar acţiunile psihologice pot deveni un mijloc popular pentru a impune un anume tip de politică

– dilemele de securitate reprezintă nişte probleme psihologice care pot avea mai mult efect aspra acţiunilor adversarului decât o demonstraţie de forţă

– acţiunile de război psihologic permit atingerea obiectivelor fără pierderi de vieţi omeneşti şi

– pot fi implantate fără ca adversarul să observe acest lucru.

Într-un alt studiu clasic al genului, Military Propaganda:Psycological warfare and operation (Ron McLaurin,1982), analizează propaganda strategică (sau războiul politic) care priveşte strategiile de comunicare şi politicile naţionale, având ca obiectiv grupurilor de populaţie din ţara sau ţările adverse, cele care au o atitudine mai puţin decisă şi care ar putea influenţa decisiv echilibrul intern din ţara adversă. Se poate coordona şi cu acţiuni de dezinformare atunci când se încearcă o exploatare maximală a forţelor, ascunderea punctelor slabe şi dorinţa de a transmite grupurilor de populaţie din ţara adversă că naţiunea lor este condusă de un politicieni care acţionează împotriva intereselor naţionale.

Pe plan defensiv, propaganda expune avantajele propriei politici externe şi deciziilor guvernului pentru a mări sprijinul popular, distribuind şi imaginea inamicului ca aparţinând unei categorii inferioare a umanităţii, sau că este imaginea duşmanului etern, demonizându-l şi înfierându-l. În varianta sa ofensivă, acest tip de propagandă permite ameliorarea cu succes a unei campanii militare, afectând voinţa de rezistenţă a populaţiei din ţara adversă, mesajele delegitimând acţiunea politicienilor şi comandanţilor militari adverşi, scăzând moralul şi conducând la o scădere a sprijinului populaţiei...

Populaţia din ţara inamică este un subiect extrem de interesant deoarece:

1. influenţează direct elita politică

2. reprezintă forţa principală de producţie

3. poate oferi sprijin direct unor grupări subversive

4. poate influenţa moralul soldaţilor aflaţi în permisie

Doi alţi autori, Volkoff şi Durandin ( în Dezinformarea ca armă de luptă şi, respectiv, Information, Desinformation et Realite ) fac distincţia între “propaganda albă” şi “propaganda neagră”. Prima este deschisă, anunţând în clar orginea informaţiilor, folosită de regulă pet imp de pace. A doua este specifică perioadei de răboi, fie şi numai deoarece populaţia din ţara adversă va fi mai puţin înclinată să credă în surse inamice decât în informaţii difuzate de terţe ţări sau chiar de canale locale piratate sau ele însele supuse unei operaţiuni de dezinformare profunde.

Lor li se adaugă “măsurile active” de care amintea Bloom, printre care se numără şi asasinatul care, în opinia autorului respectiv, poate folosi la:

– întări percepţia asupra capacităţilor militare sau/şi a voinţei politice a unui grup paramilitar sau al forţelor rebele

– asasinarea clandestină (black ops) a unora dintre aliaţi pentru a condamna apoi cu indignare, public, “masacrele” comise de adversari şi câştigarea de capital politic

– introducerea sentimentului de spaimă fizică la nivelul elitei intelectuale şi industriale pentru a le împiedica să colaboreze cu adversarul

– asasinarea unui jurnalist pentru a-i convinge pe confraţii săi să nu mai abordeze o temă anume

– la nivelul unei dictaturi, asasinatul este o măsură activă pentru generarea spaimei la nivel social şi menţinerea regimului. Mâine, despre operaţiunile de intoxicare, subversiune şi planificarea operaţiunilor de război psihologic.

Să recitim clasicii: tehnicile de manipulare a maselor (II)

Canalele dezinformării active, ofensivă sau defensivă, sunt multiple, afirmă G. Durandin citat de situl PSYOPS după care sintetizez această analiză. Ele vizează fie ansamblul populaţiei, fie grupuri specifice.

În prima categorie: mass media (presa scrisă, radio, televiziune, internet cu o atenţie deosebită asupra reţelelor de socializare), comunicaţiile informale (anunţuri neverificate, dosare de presă cu subiecte de scandal neasumate dar lansate spre spaţiul public), organizaţii cu caracater de masă (ONG-uri, alte grupuri comunitare), manifestările culturale (sărbători laice sau religioase sau cu carcater sportiv) sau mişcări de masă (demonstraţii cauzate de revendicări sociale, economice, ecologice, etc).

Canalele care acţionează asupra unor grupuri specifice sunt publicaţiile periodice sau siturile specializate, organizaţiile profesionale (cu ocazia congreselor, seminariilor sau manifestărilor profesionale sau sindicale), persoanele influente sau agenţi de influenţă (agenţi ai serviciilor de informaţii, fie activi, fie pensionari, utilizaţi pentru presupusa credibilitate a funcţiilor deţinute).

Mass-media este vehiculul privilegiat de toţi autorii manualelor de război psihologic deoarece jurnaliştii:

– nu au întotdeauna timp să-şi verifice sursele datorită mediului extrem de competitiv al muncii lor

– sunt consideraţi ca uşor influenţabili (şantaj, corupţie)

– sunt credibili şi pot declanşa rapid campanii de influenţare a opiniei publice

– prin natura profesiei, au acces neîngrădit la mijloace vaste de difuzare a informaţiei

Pe timp de pace, mass-media poate fi folosită ca mijloc de dezinformare:

– creând sau achiziţionând un mijloc de informare pentru a-l fideliza şi transforma în propria unitate activă de transmitere de ştiri

– subvenţionând “la negru” un mijloc de informare în masă

– folosind agenţi de influenţă în relaţia cu jurnalistul

– folosind publicitate plătită de tip propagandă în mai multe mijloace de presă importante în campanii de presă simultane sau consecutive

Pe timp de război, intră în funcţiune reţelele proprii, militare sau nu, de informare activă şi propagandă, folosind staţii de emisie situate în apropierea teritoriului atacat sau interferând pe frecvenţa de emisie a unor staţii de emisie sau releele inamicului.

Natura specifică a informaţiilor difuzate în cadrul operaţiunilor active de dezinformare are ca obiectiv:

– prezentarea de ştiri false pe care audienţa nu le poate verifica

– selectarea acelui tip de ştiri care vine să susţină şi să dea credibilitate acţiunilor ofensive împotriva ţintelor inamice

– anunţând ştiri reale, dar schimbându-le sensul

– denaturând informaţii adevărate, maximizând unele dintre detalii şi scoţându-le din context pentru a provoca emoţie puternică în rândul audienţei

– combinând o informaţie falsă cu un fapt real

– difuzând o informaţie fără concluzie, astfel încât audienţa să fie condusă firesc spre un anumit tip de raţionament

Toate acestea sunt elemente integrante ale scenariilor operaţiunilor militare subversive care foloseşte mass-media pentru manipularea opiniei publice prin intermediul publicităţii pe care o obţine în urma prezentării unor operaţiuni spectaculoase. Publicitatea este reală deoarece provocă la nivelul audienţei o schimbare de percepţie faţă de antagonişti căci autorităţile pot fi făcute să apară ca din ce în ce mai slabe şi iresponsabile, în timp ce agenţii subversivi îşi văd întărită poziţia de putere şi sunt şi mai convinşi de justeţea propriei lor cauze.

Într-un alt studiu clasic ( W. Schwartau, Chaos on the Electronic Superhighway: Information Warfare), autorul afirma că războiul informaţional are acum la dispoziţie nişte facilităţi tehnice extraordinare, mai ales cumulul de forţă mass-media clasică – internet (reţelele sociale) care poate acţiona extrem de rapid cu un “efect de lupă” extraordinar de important pentru a transmite lumii întregi, cel mai adeseori în direct şi în sistem de “breaking news” ceea ce poate fi rezultatul seriei clasice operaţiuni de război psihologic:

– intensificarea revendicărilor legitime, nevoilor imediate logistice sau militare sau ideologia unor grupuri desemnate

– prezentarea unui sub-grup din cadrul unei grupări cunoscute ca fiind adevăratul reprezentant al acesteia şi forţîndu-l să comită acţiuni directe

– mobilizarea grupului în urma unui atac împotriva unuia dintre membrii săi

– intrarea în acţiune a tehnicii provocare-represiune-apel la unitate împotriva represiunii făcute de un guvern criminal…tehnică ce cuprinde patru paşi distincţi:

• act de violenţă pentru a forţa un act de represiune din partea autorităţii
• act de represiune din partea forţelor guvernamentale prezentat drept o ameninţare colectivă la adresa întregului grup dar şi al intereselor legitime ale naţiunii
• intensificarea nivelului de violenţă al acţiunilor pentru ca nivelul de represiune să crească la rândul său în mod circular
• apelul la realizarea unui front comun de acţiune împotriva represiunii exercitate de un guvern dictatorial şi criminal

Poate vi se pare ceva cunoscut… dacă da, gândiţi-vă că toate acestea au pornit din dezvoltarea conceptelor formulate de Serghei Stepanovici Tchakotin, primul ideolog al tehnicilor de manipulare psihologică a maselor, cel care a permis folosirea “reflexului lui Pavlov” pentru conturarea a ceea ce avea să devină şcoala propagandei de marketing agresiv de azi, cu evidentele sale aplicaţii folosite de planificatorii militari sau ai serviciilor de informaţii (răspund astfel şi interesului formulat de un cititor, dl. Al. Păun). Despre acestea, într-un material viitor, dacă vă interesează…