Vaticanul isi canonizeaza IDOLUL: Papa Ioan Paul al II-lea e declarat oficial “SFANT”

5-07-2013 1 minut Sublinieri

santo-subito

Papa Francisc a decis să convoace un consistoriu pentru canonizarea a doi dintre predecesorii săi, Ioan Paul al II-lea şi Ioan al XXIII-lea, a anunţat vineri Vaticanul, potrivit AFP.

Data canonizării celor doi Suverani Pontifi, Ioan al XXIII-lea (Papă între 1958-1963) şi Ioan Paul al II-lea (1978-2005), nu este cunoscută încă, urmând să fie decisă de consistoriu. Cele două canonizări ar putea avea loc “până la sfârşitul anului”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Vaticanului, părintele Federico Lombardi. 

“Suveranul Pontif a aprobat canonizarea preafericitului Ioan al XXIII-lea şi a decis să convoace un consistoriu privind canonizarea preafericitului Ioan Paul al II-lea”, a indicat Vaticanul într-un comunicat oficial.

Papa Francisc şi-a dat acordul pentru o a doua minune atribuită lui Ioan Paul al II-lea după beatificarea sa, la 1 mai 2011, condiţie pentru ca acesta să fie proclamat sfânt. 

În schimb, Ioan al XXIII-lea (1958-1963), supranumit “Papa cel bun”, va fi canonizat fără a-i fi atribuită o a doua minune, decizie care îi revine Papei, însă considerată rară.“Cunoaştem toate virtuţile şi personalitatea papei Roncalli, nu este nevoie de o explicare a deciziei privind Sanctitatea Sa, a subliniat părintele Lombardi în faţa presei. Potrivit acestuia, este vorba de un “caz foarte specific”, care are, de asemenea, meritul de a “coincide cu cea de-a 50-a aniversare a Conciliului Vatican II”. 

Ioan al XXIII-lea, care a fost beatificat în 2000, a fost cel care a convocat Conciliul Vatican II (pentru analizarea relaţiilor dintre Biserica romano-catolică şi lumea modernă). Este comparat adesea cu Francisc pentru atitudinea sa pastorală şi binevoitoare la adresa mulţimilor. 

La funeraliile lui Ioan Paul al II-lea, în 2005, la capătul a 27 de ani de pontificat, unul dintre cele mai lungi din istorie, mulţimea a strigat “Santo subito!” (“Să fie declarat sfânt imediat!”). Papa Benedict al XVI-lea a permis imediat examinarea virtuţilor şi operei sale pentru ca fostul Suveran Pontif să fie declarat sfânt.


Categorii

1. DIVERSE, Papa (Papism)

Etichete (taguri)

, ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

9 Commentarii la “Vaticanul isi canonizeaza IDOLUL: Papa Ioan Paul al II-lea e declarat oficial “SFANT”

  1. Ratiune si metoda catolica:
    o minune = beatificare
    doua minuni = sanctificare
    trei minuni….? Aoleou!

  2. @Titus L :
    :-)))!!!

  3. se vede ca nu mai e mult pana la sfarsitul lumii…intr-adevar traim vremuri apocaliptice…SA NE AJUTE DUMNEZEU SA PASTRAM DREAPTA CREDINTA CARE E ORTODOXIA!DOAMNE AJUTA!

  4. @ Titus L si Magda

    Da, sfintii ortodocsi au minuni nenumarate, ai lor dupa cum s-a spus. Dar acelea sunt certificate de comisiile de specialitate, n-au sfintii nostri asa ceva. 🙂

    Asta mi-aminteste de parintele Nicolae Steinhardt care spunea ca nu degeaba Hristos e numit Domn: intre altele si pentru ca nu da harul cu taraita, ci boiereste, din belsug, dincolo de asteptari. De exemplu (exemplul nu mai e al parintelui Nicolae, care nu mai stiu cum argumenteaza), se roaga omul sa nu-l mai doara piciorul chiar atat de tare incat sa nu poata merge, si se trezeste vindecat cu totul.

  5. Cred ca este foarte trist ca s-a pierdut reperul sfinteniei din constiinta mondiala si chiar a multor ortodocsi. Sfintii sunt vazuti ca oameni mai buni, mai curajosi, mai prolifici, mai moderni sau (opusul) mai ascetici, eventual fiind si modele greu sau imposibil de atins de restul oamenilor. Pe cand in ortodoxie sfintii au fost exemple de vindecare de patimi si indumnezeire, de reala conlucrare cu Dumnezeu, adica de ceea ce ar trebui sa fie si este de fapt normal pentru om. Aceste doua conceptii sunt total diferite si la fel si rezultatele fiecareia din ele. Prima duce la idolatrie si munci :), iar a doua la Dumnezeu si la fericire.

  6. Pingback: Papa Francisc reintroduce INDULGENTELE - Recomandari
  7. Pingback: “Smeritul” Papa Francisc zguduie catolicismul: “CINE SUNT EU SA JUDEC PREOTII HOMOSEXUALI? Nu homosexualitatea este problema…” - Recomandari
  8. Pingback: ZIUA “ISTORICA” A BEATIFICARII A DOI PAPI LA VATICAN. “Sfinti” MODERNI celebrati intr-o ceremonie CORPORATE - Recomandari
  9. Pingback: Pr. Andrew Philips: Vaticanul a beatificat doi papi ANTI-ORTODOCSI. Ioan Paul al II-lea si genocidul din Balcani. PAPA FRANCISC – CONTINUATORUL RELIGIOS AL CONFLICTULUI GEOPOLITIC INTRE VEST SI EST? - Recomandari
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare