Pe fata: CINE FOLOSESTE GMAIL SA NU SE ASTEPTE LA PROTEJAREA INTIMITATII

14-08-2013 1 minut Sublinieri

evilschmidt

O instanţă din SUA a decis că cei care folosesc Gmail nu trebuie să se aştepte să aibă parte de intimitate, transmite Business Insider. Decizia a fost luată într-un proces intentat Google de mai mulţi utilizatori ai serviciului său de e-mail, deranjaţi de practicile companiei privind intimitatea. Avocaţii gigantului online au amintit în justiţie de un precedent din 1979, în care s-a decis că oamenii care cedează de bună voie informaţii către terţi nu trebuie să se aştepte ca acele informaţii să rămână private.

Aşa cum expeditorul unei scrisori nu poate fi suprins de faptul că aceasta ar putea fi deschisă de o altă persoană decât destinatarul, de exemplu de un asistent al acestuia, la fel se întâmplă şi în cazul e-mailurilor. Utilizatorii nu ar trebui să se aştepte la intimitate, a decis justiţia în procesul intentat de utilizatori companiei Google.

“Google a recunoscut în sfârşit că nu respectă intimitatea. Dacă îţi pasă de intimitatea corespondenţei tale, nu folosi Gmail”, a declarat John M. Simpson, directorul organizaţiei Consumer Watchdog.

Faptul că Google poate accesa oricând e-mailurile utilizatorilor a fost recunoscut de fostul director executiv al companiei, într-un interviu acordat canalului de televiziune CNBC. “Dacă ai ceva ce nu doreşti ca lumea să ştie, poate că nu ar trebui în primul rând să vorbeşti despre acel lucru”, a declarat, în 2009, Erich Schmidt, actualmente preşedintele executiv al Google.

El a mai făcut şi alte declaraţii şocante. “Dacă nu vă convine faptul că vă filmăm locuinţa (pentru serviciul Street View – n.r.), puteţi sa va mutaţi”, declara, la postul CNN, şeful Google, lăsându-i pe prezentatori cu gura căscată. Urecheat probabil puţin de departamentul de PR al gigantului serviciilor online, Schmidt şi-a cerut ulterior scuze, însă nu pentru că ar fi zis asta, ci pentru că nu s-ar fi făcut bine înţeles. Cu o altă ocazie, Schmidt a declarat: “Dacă ne uităm la mesajele tale şi la locul în care te afli şi folosim inteligenţa artificială, putem prezice unde doreşti să mergi. (…) Arată-ne 14 poze de-ale tale şi îţi vom spune cine eşti. Crezi că nu găsim 14 poze cu tine pe internet?”


Categorii

1. DIVERSE, Google, Internet, New Media, Noile Tehnologii

Etichete (taguri)

, , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

9 Commentarii la “Pe fata: CINE FOLOSESTE GMAIL SA NU SE ASTEPTE LA PROTEJAREA INTIMITATII

  1. Puteti generaliza linistiti: cine foloseste emailul sa nu se astepte la protejarea intimitatii.

    Sigur, se pot lua unele masuri: folosirea unui serviciu de email platit, cu facilitati de securitate suplimentare, criptare si, important, cu servere care sa nu se afle in SUA (ideal ar fi sa se afle intr-o tara cu o legislatie cat mai stricta in ceea ce priveste protejarea datelor si intimitatii).

  2. Daca Google poate face asta, inseamna ca Microsoft ne este ca un membru al familiei. Pana la urma se stie ca lumea digitala este controlabila si nu are rost sa ne punem prea multa nadejde ca se va schimba cu ceva in viitor. Vrem sa nu fim filmati/monitorizati/ascultati/supravegheati? Inseamna ca trebuie sa traim in padure, sub pamant sau sub ape. Oricum libertatea adevarata este cea fata de pacat, sufleteasca, si nu una pamanteasca. Cineva se va gasi poate candva sa ne fure libertatea trupeasca, dar pe cea sufleteasca nu poate nimeni fara voia noastra, fara sa renuntam la ea de buna voie. Sfantul Maxim Marturisitorul nu a incercat nici o clipa sa isi apere libertatea in chip omenesc pentru ca stia ca numai Dumnezeu poate sa ii asigure libertatea si a fost gata sa accepte orice consecinte pentru a ramane fidel Adevarului. Dar el era liber cu duhul si a stiut ca nimic nu e mai pierzator pentru el decat sa isi intineze constinta si sa il prinda judecata lui Dumnezeu pentru asta.

    “Şi-am auzit un glas mare’n cer, zicând: „Acum s’a făcut mântuirea şi puterea şi împărăţia Dumnezeului nostru şi stăpânirea Hristosului Său, căci aruncat a fost pârâşul fraţilor noştri, cel ce ziua şi noaptea-i pâra în faţa Dumnezeului nostru. Şi ei l-au biruit prin sângele Mielului şi prin cuvântul mărturiei lor şi prin aceea că viaţa până la moarte nu şi-au iubit-o” (Apocalipsa 12.11) Aceasta este adevarata libertate…

  3. Formal, cei de la google au dreptate. Atata vreme cat cineva foloseste un serviciu gratuit si isi pune, de bunavoie si nesilit de nimeni, niste informatii personale pe un server al unui tert, respectivul poate, teoretic, sa faca orice doreste cu acele informatii (sau orice este trecut in acei “termeni si conditii” pe care nimeni nu sta sa-i citeasca cap-coada).

    Banuiesc ca nu suntem suficient de naivi pentru a crede ca google sau yahoo nu au altceva mai bun de facut cu banii lor decat sa tina n-spe trilioane de servere live, sa plateasca energie electrica, internet, logistica si personal de intretinere pt. ele doar de dragul de a le oferi oamenilor “servicii gratuite de e-mail”.

    Sau suntem ? …

    Evident ca le iese si lor ceva, anume macar accesul la aceste informatii si folosirea lor, fie in scop comercial (realizarea de statistici de tot felul si VANZAREA lor catre diversi) fie in alt scop (contracte de securitate cu diferite guverne sau institutii meta-statale).

  4. @ Alin-7

    Cu serverele de gazduire platite, unde-ti poti configura si un spatiu de e-mail, problema se schimba. Odata ce ai platit, daca termenii si conditiile nu precizeaza altceva, spatiul respectiv devine AL TAU pe toata durata contractului platit de gazduire, proprietate privata cu toate garantiile oferite de lege vis-a-vis de aceasta proprietate.

    Deci, fie accesul unor terti (guvern, politie, etc) la acel spatiu privat este cumva reglementat legal (chiar daca abuziv) fie avem o mare problema.

  5. Nu e vorba doar de e-mail. Toate acele site-uri de socializare (atat de agresive in a ne cere tot felul de date personale, incepand de la data nasterii, localitatea de domiciliu, studii, ocupatia actuala si pana la preferintele noastre in materie de filme, petrecerea timpului liber si multe altele) ajuta la strangerea de date despre noi toti, despre felul nostru de a gandi, despre ceea ce dorim cu adevarat. Cand cunosti foarte bine psihologia individului si a multimilor, cand sti ce vrea fiecare, este foarte usor sa manipulezi cum vrei masele. Oamenii sunt influentati foarte subtil (fara sa realizeze acest lucru) sa devina superficiali, egoisti, orientati spre obtinerea de bunuri materiale. Mai rau, se incearca eliminarea crestinismului adevarat, a carui esenta o reprezinta dragostea de Dumnezeu si de oameni (dragoste care sfinteste omul credincios). Culmea, au inceput tot felul de biserici de factura crestina sa oficieze cununii religioase intre cupluri homosexuale. Asta este lucrarea Satanei si ne apropiem de vremea controlului total al populatiei (la nivel de individ), cand nu se vor mai folosi nici macar scuze de fatada, gen pericolul terorismului international. Cei care se vor opune vor avea de suferit, dar se vor mantui, cei care vrand sa se salveze vor accepta raul, isi vor pierde sufletul.
    Dumnezeu sa ne intareasca in lupta cu ispitele si cu cel rau!

  6. Dupa parerea mea de om pacatos cu mintea proasta, cred ca aceste declaratii sunt doar o forma de manipulare prin care se reeduca o parte a populatiei in vederea acceptarii supravegherii continue.
    Aceasta reeducare are scopul de a insamanta in mintea oamenilor, ca nu ai de ce sa te temi, ca nu ai de ce sa-ti ascunzi gandurile, vorbele, faptele, fie ele si intime.
    Doar cei care sunt raufacatori, fundamentalisti, teroristi, doar cei care sunt impotriva binelui comun al omenirii, impotriva prosperitatii popoarelor, impotriva soarelui, a lunii, a planetei Marte … si nu in ultimul rand a planetei “mama”, doar aceia sunt impotriva supravegherii continue si doar aceia au ceva de ascuns si doar aceia sunt vizati de camere, microfoane, sateliti, programe de calculator si cine stie ce alte mijloace sofisticate or mai fi intrebuintate in acest scop.
    Vorbe aiuritoare pe care, intr-o societate sanatoasa, educata in spiritul valorilor crestine, nu le-ar crede nici macar copiii.
    Din pacate, reeducarea aceasta da roade. Si randurile celor reeducati se ingroasa de la o zi la alta. Este foarte trist dar aceasta este realitatea.

    Cine incearca folosirea altor programe de posta electronica, sau a altor softuri, sau a altor servicii de orice alta natura, sperand ca astfel va fi protejat, cred ca se amageste singur.

    In urma cu ceva ani, am citit un articol in care se mentiona ca noile generatii de televizoare si de monitoare, tablete si alte asemenea, vor avea incorporate din fabricatie camere si microfoane ascunse, in asa fel incat, chiar si atunci cand este inchis, “supraveghetorii” te pot filma si asculta in direct, oriunde te-ai afla.

  7. Intimitatea este totusi altceva decat libetatea de a fi (orice). Eu sunt pentru o monitorizare cat mai facila a autoritatilor, atata timp cat nu se fac greseli si abuzuri (si se fac, dar in ce masura si unde putem trage linia e alta discutie). Intimitatea este insa alta problema si aceasta trebuie protejata, mai ales ca nu e vorba ca autoritatile te acceseaza atunci cand esti suspectat, ci de diverse persoane fizice care dau si mai departe la altii viata ta intima.

  8. Si nu doar intimitatea scade, dar si pericolul da a cadea prada furturilor de identitate, de carduri, si multe altele. Ar trebui sa fie ilegal, nu doar o inconvenienta, faptul ca intimitatea nu este protejata.

  9. @ Alin

    “Sigur, se pot lua unele masuri: folosirea unui serviciu de email platit, cu facilitati de securitate suplimentare, criptare si, important, cu servere care sa nu se afle in SUA (ideal ar fi sa se afle intr-o tara cu o legislatie cat mai stricta in ceea ce priveste protejarea datelor si intimitatii).”

    Aveti cumva vreo propunere concreta?

    @ “Sluga netrebnica”

    “In urma cu ceva ani, am citit un articol in care se mentiona ca noile generatii de televizoare si de monitoare, tablete si alte asemenea, vor avea incorporate din fabricatie camere si microfoane ascunse, in asa fel incat, chiar si atunci cand este inchis, “supraveghetorii” te pot filma si asculta in direct, oriunde te-ai afla.”

    “1984” devine realitate, cu intarziere de numai 30 de ani… Orwell a fost genial.

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare