LA ADORMIREA UNEI MARTURISITOARE: PARTIZANA MARINA CHIRCA DE LA NUCSOARA (video). “Pe Dumnezeu L-am avut mare si puternic. Am trecut prin foc si prin apa, dar tot am trecut”

• Adevarul:

A murit Marina Chirca, „cea mai devotată” partizanilor de la Nucşoara. Ultimul interviu al eroinei de 98 de ani

Marina Chirca, singura femeie care a ajutat neîntrerupt grupul de rezistenţă anticomunistă din Nucşoara (judeţul Argeş), a murit la finalul acestei săptămâni. Toma Arnăuţoiu, liderul partizanilor din Făgăraş, spunea despre ea că a fost „cea mai devotată” grupului de luptători. De fapt, Marina Chircă a fost cea mai devotată dragostei adevărate pentru România. Republicăm astăzi ultimul interviu pe care eroina l-a dat reporterilor „Adevărul”. Marina Chirca s-a născut la 18 iulie 1915. Înainte ca România să intre în Primul Război Mondial! Avea 98 de ani dar, când îi simţeai forţa din glas, nu putea să nu ţi se strângă inima muritoare. Parcă adunase toată istoria tragică a acestui popor în graiul său, aşa tărie avea. Marina Chirca a rămas una dintre eroinele discrete ale României. Toma Arnăuţoiu, ultimul luptător anticomunist din Munţii Fărăgaş, spunea despre ea că a fost „cea mai devotată“ grupului, iar asta e, poate, cea mai frumoasă recunoaştere a curajului său. Şi trebuie spus că, între femeile din Nucşoara care-i sprijineau pe partizani, se afla şi Elisabeta Rizea, cunoscută ca simbol al luptei anticomuniste. Marina Chirca a fost acolo, aproape de sufletul partizanilor, de la început până la sfârşit. E aproape imposibil de imaginat această abnegaţie când cea mai mică legătură cu luptătorii anticomunişti era de-ajuns să-i semneze condamnarea. Dar Marina Chirca a rezistat. Şi anchetelor de la Securitate, şi duşmăniei unor săteni, şi singurătăţii, şi sărăciei. Un cuvânt n-a spus! A rezistat cinci ani ascunsă în podul casei unor străini, dormind pe o uşă de grajd, a rezistat carcerei comuniste şi a avut inteligenţa de a nu se prinde în nicio capcană a Securităţii. Ca o temerară dintr-o altă lume, a rezistat. Şi-apoi, a rămas în picioare în faţa tuturor dezamăgirilor pe care I le-a adus România postdecembristă. Nu s-a luptat cu uitarea, a lăsat-o să vină şi a tolerat-o conciliant. Dar, atunci când te-mpotriveşti istoriei, nu recunoaştere aştepţi. Marina Chirca a vrut atât: să fie ştiute războaiele şi patimile eroilor ei, eroii acelei Românii absente, prea absente despre trecutul nostru recent, prea recent. N-a spus vreodată că sunt, în exact aceeaşi măsură, şi patimile, şi războaiele ei. Pentru ea a vrut doar liniştea. Marina Chirca trăia în cei mai modeşti 10 metri pătraţi din inima Făgăraşilor, în satul Slatina (comuna Nucşoara). Pe pereţii proaspăt văruiţi aşezase un frumos covor şi ştergare cu model, iar soba o acoperise cu hârtie albă, curată. De deasupra patului, o veghea Maica Domnului. O oază peste care parcă n-a trecut timpul. Am găsit-o îmbrăcată ţărăneşte, citind din Vechiul Testament. Am răscolit amintiri dureroase, am vorbit despre trădare, sărăcie şi muncă. Marina Chirca şi-a deschis inima, pur şi simplu, în faţa unor străini. La despărţire, ne-a dăruit o pungă cu ouă de ţară. „Cum să plecaţi cu mâna goală? Asta avem noi aici, şi-avem destul şi pentru noi.” Şi, după toate acestea, tot ea a fost cea care ne-a mulţumit. Aşa fac cei cu sufletul curat.

„Bandita asta le-a adus armament! De ce n-aţi omorât-o până acum?“

Marina Chirca: Să mă-ntrebi, dragul mamii, că de-aia ai venit! Bogdaproste, Dumnezeu să te ţie sănătos! Să mă-ntrebi, să nu ieşi supărat de la mine că n-ai spus ceva! Nu sunt bolnavă, nu nimic. „Weekend Adevărul“: Eraţi în relaţii bune cu familia Arnăuţoiu înainte de a pleca Toma şi Petre în munţi? Marina Chirca: Ne-aveam bine cu ei. De la domnul Iancu am învăţat şcoală. Ei au plecat în pădure fără să ştiu eu. După ce-au plecat, i-aţi ajutat cu mâncare şi cu de toate… Aveam doi mânzaţi, să-i facem de jug. Se făcuseră boii de doi ani. I-am tăiat pe amândoi şi i-am făcut pastramă. Aveam o putină de lemn cu cercuri şi-am pus acolo. Veneau din pădure când aveau nevoie şi luau. Ciocăneau la uşă: „Să ştii c-am venit“. Atât. Aşa au cărat carnea. Câteodată vorbeam cu ei, câteodată doar luau mâncarea şi plecau în pădure. Am adus armament: două puşti automate. Am făcut desagi pe care-i strângi la gură. Am băgat patul puştilor în desagi, iar ţevile le-am învelit cu ziare. „Ce-aveţi acolo?“, mă întreba lumea. „Nişte lumânări de cununie, mă duc să cunun!“ Le-am mai adus un aparat de radio şi o trusă de medicamente de la Arsenescu de-acasă. Cum stabileaţi întâlnirile? Venea câte unul şi îmi spunea: „În săptămâna cutare vii acolo“. Şi eu ţineam minte. Mă duceam în pădure. Mă duceam cu sapa la spinare. Când mă vedea cineva, spuneam că mă duc să pun muşuroaie pe câmp. Sau luam floare de fân, să pun pe câmp, să crească iarbă. Odată s-au dus pe Valea Largă. Ninsese, dar puţin. Am venit şi le-am dat patru meltice de mălai. Tică (n. r. – Tică Jubleanu) şi cu Petrică (n. r. – Petre Arnăuţoiu) au venit. Unul a luat două meltice, altul două. Dac-au văzut că e zăpadă pe jos, au mai cojit fagi, au pisat-o şi au amestecat-o cu mălai. Au făcut mămăligă. Ce era să mănânce dac-a nins? Au mâncat aşa până a ieşit primăvara. Nu mai puteau să iasă, că le luau urma. Nu ieşeau pe zăpadă. Era Securitatea peste tot. Toma Arnăuţoiu m-a întrebat cum face să o moşească pe Maria Plop. I-am spus, i-am dat un mosorel de aţă, foarfecă. A făcut bine. El a fost singur acolo. Apoi, mă duceam cu mâncare, cu hăinuţe. V-aţi întâlnit şi dumneavoastră cu Securitatea. Au venit să mă-ntrebe de Aurel. „Unde e bărbatu-tău? A venit azi-noapte? Ai vorbit cu el?“ „Păi, de ce n-aţi venit să ne prindeţi? Nu l-am mai văzut de-atâta timp.“ Când l-au prins pe Aurel, m-au luat şi pe mine. M-au dus la miliţie, la Nucşoara, şi, de-acolo, m-au luat la miezul nopţii şi m-au pus într-o căruţă. Ploua rău tare. Pe la Domneşti, în căruţă, au început: „Bandito, spui tu şi ţâţa pe care-ai supt-o de la maică-ta când te-or băga într-o cămaşă de forţă acum.“ M-au dat jos şi m-au băgat într-o maşină. Nici n-am apucat să bag şiretul la ghete că am ajuns în Câmpulung. Cu maşina, cu „rândunica“. Acolo, mai eram cu cineva în celulă, care mi-a spus: „Să nu-ţi fie frică! Şi la 12 noaptea te iau la anchetă!“. Aşa a fost. M-a luat. Am spus: „Să trăiţi!“. „Ei, doamnă, te rog să-mi spui de partizani.“ Avea o grămadă de bani pe o masă, m-a luat şi mi-a arătat un apartament în Câmpulung. „Uite, îţi dau apartamentul ăla, îţi dau banii. Să-mi spui de ei ce ştii, când vor veni.“ „Nu ştiu, domnule. Dac-aş şti, v-aş spune. Dar nu ştiu. Dacă aud, vin şi vă spun.“ Mi-au dat drumul. Şi tot aşa, 10 ani, iar după ce au fost prinşi, aţi fugit. Au pus trei oameni sub un nuc să mă păzească noaptea. Am pus apă şi busuioc într-o sticlă şi m-am dus la părinte: „Părinte, eu fug. Că dacă mă prinde?“ Noaptea nu puteam, că erau miliţienii. Am fugit ziua. Am luat o traistă cu două rânduri de haine. Am lăsat tot acasă. Şi pe băieţi i-am lăsat. La podul ăla de la vale am fugit prin pădure. Ne-am dus (n.r. – Marina Chirca şi sora sa, Ana Simion) şi-am stat în Corbi, sub un jgheab mare, două nopţi şi două zile. Mai ieşeam şi mai mâncam câte-o ţâr’ de frunză de fag, că mâncare n-am luat. Am plecat pe-un potop mare de ploaie. Am făcut un foc şi ne-am zvântat acolo, pe câmp. O femeie ne-ntreabă: „De unde veniţi, fetelor?“.„De la mănăstire.“ „Stingeţi focul când ’oţi pleca!“ „Stingem!“ Doar am sosit la jgheab, acolo, şi am văzut maşinile ca rândunicile la popa Andreescu. Dac-au văzut că am plecat, au luat pe popa. Ca rândunicile treceau maşinile! Ce să vezi? Că lui Andreescu i-au rupt piciorul şi tot n-a spus. I-a scos un dinte, „Spune!“, alt dinte, „Nu ştiu!“, alt dinte, „Spune!“, până i-au scos toţi dinţii din gură şi tot n-a spus. Unde v-aţi dus? Am văzut nişte oi în satul Corbi: „Oile astea se duc în sat. Hai să ne ţinem după ele“. Am venit de la jgheab în sat şi nu ştiam unde să ne ducem. Am mers la un fin: „Fine, ne laşi şi pe noi să ne culcăm, că e noapte?“ „Păi, de unde veniţi? Haida, să vă las.“ Dimineaţa, a văzut că nu mai plecăm. Aţi stat cinci ani ascunse în podul unei case. Păi, fă socoteala. Am plecat din ’58. Iar în ’63 le-a dat drumul băieţilor mei. Am mai stat într-un coteţ de porc o lună. Am mai venit prin sat în miezul nopţii. Nu ne-a primit nimeni. Dacă-i prindea, îi băga la puşcărie. Băieţilor le-a dat drumul mai devreme, ca să mă duc eu la ei să-i văd. Da’ ce?, eu eram proastă să mă duc? Mi-a părut bine că le-au dat drumul, dar ce era să fac? Ioanei îi duceam orez în cratiţă. Vine rar aici şi mi-e dor de dumneaei. E om bun. Era şi mă-sa bună. Ştiu omul după inimă, şi care-i rău, şi care-i bun. Ieşeaţi din ascunzătoare? Ce mâncaţi? Seara, după ce se-ntuneca, şi dimineaţa, până să se lumineze… Când ieşeau merele, mâncam mere. Cartofii îi curăţam şi îi mâncam acolo, în pod. Am stat pe-un cătăroi de lemn şi pe-o uşă de grajd. Am cerut un pieptar cu mâneci de lână, pe care l-am aşternut peste lemn. Mai puneam un flanel. Şi, de-acoperit, am luat o cojoacă. Dar era plin de păduchi! Aoleu, ce să fac? Şi-n cap se suiseră păduchii! M-am dus la gârlă, m-am schimbat şi am azvârlit cojocul cât toate zilele. Dar pe urmă nu mai aveam haine. M-am dus într-o noapte la un frate de-al lui tata, tocmai la Brădet. Am mers toată noaptea, până s-a făcut ziuă. Am strigat şi-am strigat. Mai era o oră până la ziuă. Dacă nu mi-a răspuns, am plecat. Mai târziu, mi-a dat o femeie de la Corbi un costum de haine de sus până jos, dar nu mi-a dat încălţăminte. Mi-am luat nişte pătălâgi de-ale lor, de-acolo, şi m-am dus în Corbi, la magazin. Am pus o broboadă în cap, miliţianul era în spatele meu, dar nu m-a cunoscut. Am luat şoşoni, ciorapi şi-am plecat. Cum v-au prins? Au venit la noi. Eu, din pod, m-am băgat sub pat. Sora mea a rămas sus. Dar ce să vezi? Prima dată sub pat au venit, după aia s-au suit în pod. Când ne-au prins, era puhoi de lume să vadă. Când m-au judecat, mi-au dat 20 de ani de condamnare, cu averea confiscată. „Ai stat 5 ani în pod, mai stai 15 la noi.“ Nouă zile n-am mâncat. Nici apă n-am băut. M-am îmbolnăvit aşa, ca femeia, de supărare. Am făcut greva foamei. De ce mi-a dat 20 de ani? Am căzut pe mâinile lui Aurică Enache, ăsta de l-a împuşcat Jubleanu în mână şi-n picior. Vai!, ce m-au bătut, mă mir că mai sunt! „Cine e?“ „Chirca Marina.“ „Bandita asta le-a adus armament să ne omoare! De ce n-aţi omorât-o până acum?“ M-au dus la Bucureşti şi m-au băgat într-o cameră singură. Un an de zile singură. Mi-e necaz că i-au prins. Ei nu sunt de vină. Dacă nu-i dădea hoţul ăsta în mână, un an tot mai stăteau. Ieşeau şi ei după decret. Ieşeau, nu mai stăteau în pădure. V-aţi eliberat cu decretul, în ’64. La Bucureşti, la sediul Securităţii, deschide unul vizeta: „Ai avut noroc doamnă, a venit decretul. Nu trebuie să mai fie un deţinut politic în interiorul puşcăriei“. M-a dus la două călugăriţe. Am stat noaptea. Dimineaţa, călugăriţele mi-au spus că-mi dă drumul acasă, dar m-au dus la Jilava. Acolo erau un miliţian şi o miliţiancă. „Fir-ai a hârea, bandito! Tu eşti bandita Chirca Marina, de-ai adus armament?“ „Nu mai ai voie să m-atingi c-un deget, c-a venit decretul!“ M-a dus într-un coteţ. Nu era uşă, era fereastră fără geam. Mi-a dat un stutoi de mămăligă, iar seara m-a luat: „Ce-ai făcut pe unde-ai fost? Ţi-a plăcut?“ „Am fost bătută şi omorâtă şi vreţi să-mi placă?“ „Hai, că vă dăm drumul, nu vă mai ţinem, dar să nu mai spui la nimeni“. „Ne daţi acum, după ce ne-aţi omorât în bătăi.“ „Hai, că sunteţi cei mai tari de pe pământ, c-aţi putut rezista.“ Cum aţi găsit acasă? N-aveam nici ce mânca, nici lingură să mănânc cu ea. Când au venit băieţii mei, n-au mai găsit nimic. Am avut două vaci cu lapte, una abia fătase, şapte porci şi-o scroafă – un porc era boşorog –, 17 oi şi haine ca la om acasă. Tot ce era – hainele băieţilor, ale mele – tot le-a confiscat. Porcul care-a fost boşorog l-a fript pe grătar aci. Când au venit, n-aveau cu ce să se îmbrace, cu ce să se învelească. Deloc. Le-a dat un vecin o pocladă băieţilor (n.r. – ţesătură din lână nevopsită). Bărbatu-meu a venit cu două săptămâni sau trei înaintea mea. Şi cum v-aţi descurcat? Eu m-am dus la munte. Am făcut 10 ani pe munte. Am făcut mâncare la oameni. Eram şi la magazie, unde vindeam scule… A fost greu, dar a trecut. Dar le-am făcut de parcă ni le-a dat Dumnezeu! A trecut, domnule, ne-a ajutat Dumnezeu. Pe El l-am avut mare şi puternic. Am trecut prin foc şi prin apă, dar tot am trecut.

Tot neamul Chirca a făcut puşcărie

„Pe data de 15 mai 1951, Marina Chirca ne-a spus că organele de miliţie au sesizat de faptul că fiul său (n.r. – Gheorghe, în vârstă de 11 ani) a cumpărat de la Cooperativă multe ţigări – 400 bucăţi – şi au fost cercetaţi la postul de miliţie din comuna Nucşoara […] Marina Chirca l-a învăţat pe fiul său să declare că el a furat de acasă 500 de lei şi şi-a cumpărat ţigări“, este consemnat în interogatoriul luat lui Petre Arnăuţoiu la 6 februarie 1959. La 29 iunie 1958 însă, după arestarea grupului, n-a mai scăpat. La fel ca mama sa, Gheorghe Chirca s-a împăcat cu trecutul său. Povesteşte de parcă totul i s-ar fi întâmplat ieri, dar fără regrete şi uri. „Ne-a dus la Jilava, apoi la Insula Mare a Brăilei. Acolo făceam dig pe lângă Dunăre. Dacă nu făceai norma… bătăiţă! Stăteai la poartă până-ţi venea rândul. Punea cearşaful ud pe fund, te băga cu capul sub pat şi-ţi trăgea cu funia. De la 5 la 25. Un picior pe-o mână, alt picior pe cealaltă, unul pe ceafă şi două – pe picioarele tale. Nu mai puteai să mişti. 12 ore munceam. Când am ajuns acolo aveam aproape 80 de kilograme. În ’63, ajunsesem la 35. Eu n-am recunoscut nimic-nimic. La judecată, chiar acuzarea a spus că nu sunt vinovat. La urmă, mi-a dat 8 ani. Şi mie, şi fratelui.“ Puşcărie a făcut toată familia Chirca, dar poate cea mai cinică tactică a Securităţii i-a fost aplicată Anei Simion, sora Marinei Chirca. Agentul cu numele conspirativ Mihail Mohor, cunoscut în sat sub numele de Vasile Linie, a primit misiunea de a se apropia cât mai mult de Ana Simion, pentru a o seduce. În dosarele Securităţii scria chiar aşa: „starea sufletească a Anei trebuie exploatată“, iar biata femeie cade în capcana sinistră a agentului: acceptă căsătoria. Mohor inventează necesitatea birocratică a unui voiaj prenupţial, cu singurul scop de a o îndepărta pe Ana de sora sa şi de a smulge informaţii de la viitoarea sa soţie. Toată această acţiune, desfăşurată pe durata mai multor ani, are însă un succes minor, fiindcă Ana nu ştie care-i locul de ascunzătoare al „bandiţilor“. Din cauza remuşcărilor insuportabile de a-şi trăda familia, din pricina fricii sau a singurătăţii, Ana suferă o cădere şi se îmbolnăveşte. Neliniştile ei culminează însă cu un act de raţiune: îi lasă un bilet lui Mohor, în care îşi anunţă plecarea, fără să dea vreun indiciu despre destinaţia sa: se întoarce la sora sa, alături de care fuge din Slatina şi alături de care se ascunde, timp de cinci ani, în podul unei case.

Tragica epopee a lui Toma Arnăuţoiu, eroul din munţi, spusă de Marina Chirca

• Eroinenucsoara.ro: Marina Chirca. Biografie

Marina Chirca, cea pe care Toma Arnăuţoiu o considera „cea mai devotată nouă” (vezi Doc.1), este fiica lui Petre şi a Tatianei Simion şi s-a născut la 18 iulie 1915, în satul Slatina, comuna Nucşoara, judeţul Argeş. A fost soţia lui Aurel Chirca cu care a avut trei copii. Marina Chirca a ajutat Grupul de rezistenţă de la Nucşoara timp de nouă ani, cât a rezistat în munţi (martie 1949 – 20 mai 1958), cu o abnegaţie greu de imaginat (vezi Doc.2). A fost persoana care a dus partizanilor mesaje şi arme, a reuşit să învingă prin inteligenţă şi curaj vigilenţa Securităţii şi a Miliţiei (vezi Doc. 3). A fost printre puţinii susţinători care ştiau fiecare eveniment din viaţa membrilor grupului (vezi Doc.4), discreţia, generozitatea şi integritatea morală făcând din Marina Chirca un adevărat stâlp al rezistenţei anticomuniste de la Nucşoara. Dându-şi seama că Securitatea a reuşit să aibă informaţii precise asupra activităţii sale (vezi Doc.5), în martie 1958, Marina Chirca împreună cu sora ei, Ana Simion, au fugit de la casele lor şi s-au ascuns până în 1963, când au fost arestate (vezi Doc. 6). A fost condamnată în decembrie 1963, de Tribunalul Militar al Regiunii Militare Bucureşti, la 15 ani muncă silnică şi confiscarea totală a averii. Şi-a revăzut soţul, arestat în 1949, şi pe cei doi fii, Ion şi Gheorghe, şi ei arestaţi în 1958, abia în 1964, când au fost cu toţii eliberaţi din detenţie.

DOCUMENTE

Doc.1.

Dosar 1238. Vol. 43.

Proces verbal de interogatoriu Învinuit Toma Arnăuţoiu 19 decembrie 1958 Piteşti Interogatoriul a început la ora 9 ” s-a terminat la ora 14 (…). Iam (sic) scris că Marinica Chirca a fost cea mai devotată nouă şi în caz că noi vom pieri să aibe grijă de ea şi so (sic) ajute. (…).

Doc. 2.

Dosar 1238. Vol. 43.

Proces verbal de interogatoriu Învinuit Toma Arnăuţoiu 7 ianuarie 1959 Piteşti Interogatoriul a început la ora 16 ” s-a terminat la ora 23 (…). La sfîrşitul lunei decembrie 1956, am trimis pe Arnăuţoiu Petre şi Jubleanu Constantin cu un pachet la Marinica Chirca, pentru părinţii mei. (…). La data de 10 iunie 1957 ne-am mutat în Boghiu pe Vîlsan unde am construit un bordei, am luat legătura cu Marina Chirca şi Ana Simion, mergînd Arnăuţoiu Petre şi Jubleanu Constantin la acestea de cca 5-6 ori cînd nea (sic) dat diferite alimente, ţigări, chibrituri şi informaţii despre părinţi. (…). Ne-am reîntors la Boghiu şi am stat pînă la 15 iulie 1957 cînd am trecut şi ne-am întîlnit cu Marinica Chirca şi Ana Simion şi acestea a (sic) văzut copilul nostru. Întîlnirea a avut loc în punctul “Răgoaza” şi nea (sic) adus şi alimente, servind masa împreună. Cu această ocazie am luat cca. 100 m sîrmă şi am anunţat prin Marinica Chirca că a doua zi la orele 14 părinţi (sic) mei să iasă în sală ca noi să-i vedem la Benoclu. Conform înţelegerii a eşit (sic) şi noi ne aflam în punctul “Dealuri” la isvoarele Văi (sic) Bradului de unde iam (sic) văzut prin benoclu. (…).

Doc. 3.

Dosar 1238. Vol. 44.

Proces verbal de interogatoriu Învinuit Petre Arnăuţoiu 6 februarie 1959 Piteşti Interogatoriul a început la ora 9 ” s-a terminat la ora 21 (…) Pe data de 15 mai 1951, ne-am întîlnit în cursul zilei cu numita Marina Chirca. În seara aceleiaşi zile ne-am dat o nouă întîlnire cu Marina Chirca, întîlnire care să aibe loc în grădina casei sorei sale anume Simion Ana, unde să ne aducă alimente şi ţigări.(…) A venit cu o întîrziere de 2 ore, însoţită de fiul său Gheorghe. Ne-a spus că organele de miliţie sau sesizat de faptul că fiul său, cunoscut ca nefumător, a cumpărat de la cooperativă multe ţigări – 400 bucăţi şi au fost cercetaţi la postul de miliţie din comuna Nucşoara, după care au fost lăsaţi liberi, deoarece pînă la Nucşoara ivindu-se un prilej de neatenţie din partea miliţienilor care-i însoţea, ea – Marina Chirca – la învăţat pe fiul său ca la postul de miliţie să declare că el a furat de acasă 500 lei şi şi-a cumpărat ţigări pentru că obişnuie să mai fumeze cînd este plecat de acasă la lucru. Mia răspuns verbal diferite ştiri despre situaţia lor personală. Iam (sic) scris că Marinica Chirca a fost cea mai devotată nouă şi în caz că noi vom pieri să aibe grijă de ea şi so ajute.

Doc. 4.

Dosar 1238. Vol. 43.

Proces verbal de interogatoriu Învinuit Toma Arnăuţoiu 19 decembrie 1958 Piteşti Interogatoriul a început la ora 9 ” s-a terminat la ora 14 În luna mai 1956 am luat legătura cu Marina Chirca şi Ana Simion şi am luat diferite ştiri şi informaţii în legătură cu naşterea unei femei aşteptînd să nască Plop Maria. Am continuat să stăm în bordei şi în ziua de 22 mai 1956 la orele 830, terorista Plop Maria a născut un copil de sex feminin care iam dat numele de Ioana – pe care l-am crescut. (…) ne-am întors la Marina Chircă şi la Ana Simion cu care am avut o întîlnire în punctul “Pleaşa”. Am discutat cu acestea despre părinţii mei şi le-am spus să le transmită sănătate şi veşti că noi sîntem sănătoşi. Am stabilit cu Marinica Chirca o întîlnire la Poinărei.

Doc. 5.

Dosar nr. 10764/1959 – Serviciul învăţămînt

In perioada anului 1954, agentul „Stan Marin” (n.n. – agenţilor Securităţii nu li se indică numele real) a furnizat organelor noastre unele materiale din care rezultă că Chircă Marinica, veche legătură a bandei, face dese deplasări suspecte spre comuna Domneşti, că deşi ea a fost arestată, a reuşit să scape pentru că la anchetă nu a declarat nimic despre legătura cu banda, cu toate că era una din primele legături încă de la constituirea bandei, în anul 1949. Tot agentul „Stan Marin” sesiza că Chircă Marinica se întîlneşte des cu preotul Andreescu Nicolae şi că este posibil ca aceştia să nu fie străini de existenţa bandei. (…). Pe baza acestor materiale furnizate de agent, care prezentau importanţa deosebită, organele noastre au deschis dosar de verificare asupra numitei Marinica Chircă. Măsurile de verificare luate au fost însă lipsite de operativitate. Ca urmare, nu s-au obţinut nici un fel de date cu privire la poziţia celor suspecţi. Ulterior, dosarul a fost închis şi clasat la Secţia „C” fără temei. (…). Într-una din zile însă mama bandiţilor s-a plîns soţului de faptul că „cei de la securitate au început să umble”. Această îngrijorare a celei în cauză a atras atenţia organelor noastre, fiind totuşi un indiciu, deşi concret nu se spusese prea mult. Materialele cu privire la bandă şi legăturile acesteia au început să fie studiate cu atenţie şi triate; cu această ocazie s-a găsit la „C” dosarul de verificare al numitei Marinica Chircă, în care se aflau materiale interesante, însă foarte vechi. Agentul care dăduse materialele nu mai putea fi folosit deoarece se desconspirase şi fusese mutat din comună. În primul plan de măsuri au fost prevăzute recrutări în toate comunele din zonă, au fost marşrutizaţi (n.n. – Termen format din cuvintele marş şi rută) agenţi la obiectivul unde era instalat postul T.O. şi a fost stabilită combinaţia de introducere în zonă a agentului „Mohor Mihai” (n.n – „Mohor Mihai” era cunoscut în satul Slatina sub numele de Vasile Linie). Cu timpul, acest agent trebuia să intre în anturajul obiectivei Marinica Chircă, una din principalele legături ale bandei şi a surorii acesteia, care executase de curînd o condamnare pentru activitate în bandă. În timpul desfăşurării planului de acţiune, în preajma lunii mai 1957, obiectivul Iancu Arnăuţoiu din comuna Nucşoara l-a chemat pe preotul Andreescu Nicolae să-i facă sfeştanie la noul domiciliu. Din convorbirile interceptate s-a putut afla că preotul este în foarte bune relaţii cu obiectivul; fiind singur, împreună doar cu obiectivul şi soţia acestuia, el a amintit numele celor doi bandiţi, spunînd: „Dumnezeu să le dea sănătate, să-i păzeasca şi să le dea puterea de a rezista”. După slujbă s-au purtat discuţii banale, fără nici un fel de importanţă; din cele de mai sus precum şi din alte afirmaţii ale preotului Andreescu Nicolae s-a tras concluzia că el nu este străin de existenţa bandiţilor.

Întroducerea agentului „Mohor Mihail” şi aplicarea unor legende şi combinaţii

Agentul „Mohor Mihail” trăia sub nume fals; era un element sincer şi capabil, verificat în activitatea cu organele noastre. El a acceptat de bună voie să intre în această lucrare şi urma ca organele noastre să ia o serie de măsuri care să facă posibilă introducerea lui în zonă. În comuna Nucşoara – satul „Bahna” exista o magazie a SMT-ului. În apropierea acestei magazii, domiciliau Marinica Chircă şi sora acesteia. Agentul trebuia deci mutat într-o funcţie oarecare la această magazie de alimente. Pentru ca locul să devină vacant, prin organele în drept şeful magaziei a fost promovat în funcţie, iar agentul, potrivit instructajului, a mers la Direcţia SMT şi a solicitat postul respectiv, pretextînd că este bolnav de nervi şi că medicii i-au recomandat şederea pentru o perioadă mai îndelungată într-o regiune muntoasă, unde să presteze un serviciu cu cît mai puţine eforturi. În legătură cu postul el a motivat că i-a fost recomandat de un inginer, cunoscut al său, care lucrează pe un şantier din raza raionului Curtea de Argeş. În felul acesta agentul „Mohor Mihail” a fost introdus în zonă, chiar în vecinătatea surorilor Chircă. Întrucît cetăţenii din sat cumpărau de la această magazie diferite alimente, curînd a venit şi Marinica C. după cumpărături. În urma repetatelor vizite ale Marinicăi C. agentul a reuşit să cunoască mai bine pe cea în cauză. Întrucît agentul „Mohora Mihail” era necăsătorit, el a cerut unui cunoscut al său, să-i caute în sat o femeie care ar putea să-i gătească mîncare contra plată. Ca urmare, cunoscutul agentului i-a comunicat acestuia după un timp că ar putea să ia masa la locuitoarea Ana Simion (sora numitei Marinica C). Cîteva săptămîni agentul a luat masa la această femeie împreună cu alţi salariaţi ai magaziei, pentru a nu atrage atenţia că este interesat să lege o relaţie cu ea. (…) Într-una din zile, Marinica C. i-a cerut agentului să-i dea pe datorie cîteva kilograme de ulei, zahăr şi alte alimente, urmînd ca datoria să-i fie achitată de fiul ei cînd va veni de la lucru din pădure. Agentul nostru i-a satisfăcut cererea şi cîteva zile mai tîrziu lucrătorii de la postul T.O. instalat în comuna Nucşoara au înregistrat o discuţie interesantă între gazde şi Marinica C. Din această discuţie rezultă că Marinica C. le-a făcut conoscut părinţilor bandiţilor despre venirea noului şef al magaziei, cît şi despre faptul că în prezent ia masa la sora ei, că pare a fi un om serios şi că pînă în prezent nu s-a interesat de nimic. Din această discuţie, organele noastre au tras concluzia că Marinica C. este prudentă şi-i ţine la curent pe părinţii bandiţilor cu toate evenimentele ce se petrec în sat. Cu această ocazie s-a stabilit că alimentele pe care le luase cu puţin timp înainte de la şeful magaziei, numita Marinica C. le dăduse părinţilor bandiţilor. Mai înainte ca Marinica C. să plece la părinţii bandiţilor, prin T.O. s-a aflat că aceştia au sfătuit-o să ia seama şi se rugau ca dumnezeu să-i ajute. Întrucît agentul „Mohora Mihail” se mutase cu domiciliul la Ana Simion, el avea posibilitatea să stabilească toate deplasările făcute de cele două femei. Astfel, în repetate rînduri el a sesizat că cele două surori lipsesc uneori de acasă o zi şi o noapte şi chiar mai mult, că aproape de fiecare dată numita Ana Simion motivează fără să i se ceară faţă de agent lipsa ei, spunîndu-i că a mers cu sora ei la Domneşti, la tîrg, după diverse cumpărături, la farmacie, la medic etc. În timpul unei astfel de deplasări cele două femei au fost surprinse prin postul T.O. la locuinţa părinţilor bandiţilor Arnăuţoiu. Astfel în timp ce Ana Simion se afla într-o cameră cu Iancu Arnăuţoiu, numita Marinica Chircă îi povestea în bucătărie soţiei acestuia, că „băieţii sînt bine sănătoşi, au de toate şi că în anul trecut bordeiul în care au stat s-a prăbuşit din cauza ploilor, dar că acum au altul mai bun şi că în scurt timp urmează să-l repare şi pe cel stricat”. (…). Din aceste discuţii rezulta clar că femeile respective aveau legături cu bandiţii şi că erau persoanele prin intermediul cărora atît părinţii cît şi unele legături ale bandiţilor le transmitea acestora diferite informaţii şi alimente. (…).

Doc.6

Dosar nr. 10764/1959 – Serviciul învăţămînt

(…..).Într-una din zile, agentul „Mohor Mihail”, venind la întîlnire, a relatat următoarele: „Sosind de la serviciu, nu am găsit-o pe Ana Simion acasă. Aranjînd unele lucruri pe masă, am dat peste un bilet. Pe scurt, conţinutul biletului era urmă­torul: „nu mai pot suporta situaţia aceasta; simt că nu mai pot să trăiesc; să nu te superi pe mine pentru ceea ce fac; eu plec; să ai însă grijă să dai şi pentru mine o pîine de pomană”. Din casă nu lipseau nici un fel de lucruri. Nici chiar cele cîteva sute de lei pe care agentul le avea ca economii. Ana Simion plecase cu ce era pe dînsa. Între timp a dispărut de la domiciliu şi Marinica Chircă. (…).