Prin promulgarea aşa-zisei Legi Antilegionare, nu mă îndoiesc că se aşează temelia unei Instituţii nemaivăzute în ţara noastră din anii stalinismului, o poliţie a gîndurilor, a convingerilor, a opiniilor. Se revine, ca în anchetele securităţii la prezumţia de vinovăţie, iar vinovaţii, chiar dacă şi-au ispăşit pedeapsa, continuă să plătească şi după moarte. De acum încolo există pericolul rescrierii istoriei noastre recente, după partitura Securităţii, care a aruncat de-a lungul existenţei ei cu eticheta “legionar” în stînga şi-n dreapta. Devenită peste noapte infamantă şi chiar potenţială miză într-o incriminare penală şi socotită brusc, printr-un stufos dispozitiv de restrîngeri ale unor drepturi constituţionale, drept un serios atentat la siguranţa naţională, acuzaţia de legionarism tinde să se transforme într-un factor inhibitor inclusiv al diferitelor manifestări ale tradiţiei noastre naţionale. Ca să nu mai vorbim de comemorarea rezistenţei anticomuniste şi a eroilor ei, multora nemaiputîndu-li-se rosti numele şi omagia jertfa.
