DICTATURA TOT MAI APROAPE? Serviciile secrete isi rotesc cadrele si sunt pe cale sa inchida posturile TV incomode: REALITATEA TV si ANTENA 3, LUATE LA TINTA prin procurorii politici DNA si prin ordonante cu dedicatie emise de guvernul PONTA-GHITA (SRI)… “Astia pot sa bage la puscarie si Marea Neagra!”

7-10-2013 34 minute Sublinieri

CUM A AJUNS PONTA INSUSI UN VERITABIL… BĂSIST. Nerusinarea si prostia “ursului mare si prost, USL”, codul insolventei si agonia democratiei

IPOCRIZIA PENIBILA A “STATILOR DE DREPTI”, fanaticii aparatori ai politistilor politici “independenti” de la DNA. Din realizarile “eroului” PAPICI

Lui KOVESI nu-i mai ajunge doar SRI-ul, isi face propriul serviciu secret, cu mana… guvernului Ponta

Din emisiunea “La Ordinea Zilei” cu Radu Tudor, de vineri, 4 octombrie 2013 (Antena 3), despre noul Cod al insolventei si prevederile aberante, antieconomice si neconstitutionale, directionate impotriva libertatii presei si folosite “cu dedicatie” ca mijloc de presiune si santaj pentru postul Realitatea TV

cu: Radu Tudor, Ilie Serbanescu, Victor Alistar, Adina Anghelescu-Stancu – solidari cu Realitatea TV

În urmă cu câțiva ani, în Franța a fost o întreagă dezbatere dacă sprijinul acordat presei franceze de guvernul Sarkozy, de 600 de milioane de euro, dar și alte măsuri prin care se încerca “salvarea presei” în diverse părți ale lumii sunt sau nu o soluție. Mulți au spus atunci că este periculos ca un guvern să se amestece în treburile presei.

Dezbaterea s-a extins în multe țări occidentale.

Cu toții au ajuns însă la o concluzie – că cel mai bun ajutor pe care poate să-l dea un guvern din orice țară din lumea civilizată este să se asigure că există legi favorabile presei.

În România, presa a fost foarte mult încercată în ultimii ani. S-a dorit decimarea și dezbinarea ei. Și, în mare parte, s-a reușit. În România anului 2013 se încearcă impunerea unei reglementări care să afecteze direct televiziunile și radiourile. Prima la rând – Realitatea TV. Cine știe cine urmează?

Dacă nu realizăm că o țară fără o presă liberă și puternică este expusă tentaților dictatoriale ale unora și altora, atunci ne merităm soarta. Și poate că atunci când ne vom trezi, va fi prea târziu.

Nu uitați că a apăra orice instituție de presă înseamnă a te apăra pe tine. Astăzi este rândul Realității TV. Eu pledez pentru o țară cu o presă, cu o justiție și un Parlament independente și puternice. Ca atare, nu sunt indiferentă față de ce se întâmplă cu Realitatea TV și sunt solidară cu ei!

Ceea ce este pe cale sa se intample postului Realitatea tv e una din acele lovituri care te fac sa intelegi ca-n Romania nu avem parte de o democratie europeana in adevaratul sens al cuvintului. Si asta e imediat observat la Bruxelles si in alte capitale importante. Sa nu se mire cei de la putere ca astfel de comportamente genereaza reactii usturatoare din partea unor politicieni europeni, care vor continua sa aiba semne de intrebare in legatura cu Romania.

Am destule sa reprosez postului Realitatea tv si asta nu are legatura cu pozitia mea de realizator Antena 3 sau director in cadrul unui trust concurent. Dar nu e momentul acum sa-mi expun public nemultumirile. M-am declarat dezgustat de faptul ca un post de calitate precum Radio Guerrilla trebuie inchis. Simt ca e o nedreptate si o lucratura si in cazul Realitatea tv. Cit timp pe piata exista emisiuni ce folosesc limbaj si atitudine incalificabile pentru lumea civilizata, sunt tolerate si puse de CNA in must carry, cred ca eventuala insolventa pe mina politica a Realitatii tv nu face decit sa consolideze senzatia de control nepermis al puterii in spatiul libertatii de exprimare.

E nevoie de solidaritate umana in primul rind – acum mai mult ca oricind – si cred ca cineva se joaca intens cu focul intr-o societate tensionata, dispusa la proteste si gata de revolta. Cine vrea sa aprinda chibritul in depozitul de butelii?

Sunt de 23 de ani in presa scrisa si audio-vizuala. Am trecut prin multe experiente in relatia cu puterea politica, indiferent care a fost ea. Un lucru e cert si binecunoscut: nimeni, dar absolut nimeni, n-a castigat un razboi cu presa.

Lasati in pace Antena 3 si terminati cu mizeriile politice la adresa ei! Lasati in pace Realitatea tv sa emita. Sunt multe alte nereguli grave in peisajul vizual pe care trebuie sa le rezolvati inaintea insolventei acestui post.

Opriti acum o situatie ce poate deveni exploziva. Daca nu o faceti, maine va fi prea tarziu.

***


“Astia pot sa bage la puscarie si Marea Neagra! FAC CE VOR si nu li se opune nimeni!” (MIRCEA DIACONU)

  • Antena3:

Pentru prima dată, o instituţie de presă este trimisă în judecată pentru şantaj. Fragmente din rechizitoriul DNA

  • Lumea Justitiei: 

DOSARUL IMPOTRIVA ANTENELOR, OPERATIUNE SRI EXECUTATA DE DNA – Dovada ca dosarul de santaj nu a fost deschis la plangerea administratorului RCS/RDS si ca acesta a fost pus sa faca plangere la DNA, o constituie mandatul de siguranta nationala mentionat in rechizitoriu. Mandatul, emis de ICCJ, la cererea SRI, a fost dat cu 45 zile inainte de denunt. SRI a actionat dupa ce Basescu a catalogat presa, cu predilectie Antenele, drept o vulnerabilitate la siguranta nationala (Rechizitoriul)

MISCARE “TECTONICA” SURPRINZATOARE IN DNA – Procurorul General Tiberiu Nitu a dispus incetarea delegarii lui Lucian Papici in functia de procuror sef al Sectiei I si a adjunctei sale, Mariana Alexandru. Procuroarea Iuliana Bendeac, cea care a trimis in judecata Antenele, a fost promovata in locul lui Papici. Bendeac va fi secondata de Viorel Cerbu, printre altele, procurorul din cauza caruia Romania a fost sanctionata la CEDO pentru perchezitia abuziva din cazul sotilor Birsan

A RECUNOSCUT CA E SEFUL REPUBLICII PROCURORILOR – Traian Basescu a dezvaluit cum Daniel Morar il informa de numirea sefilor din DNA: “Asa a functionat relatia mea cu Morar. Pur si simplu imi era suficient sistemul, ca Morar spunea ca a vorbit cu Ministrul Justitie si il vrea sef de sectie pe Tulus sau pe Papici”. Basescu l-a avertizat pe Nitu inainte de schimbarea lui Papici: “Nu e bine, domnul Procuror General”

RATANGIUL NUMIT DE KOVESI: “PROCUROR CU REZULTATE EXCEPTIONALE”Procurorul Lucian Papici, a carui alungare de la sefia Sectiei I DNA a declansat conflictul dintre Ponta si Basescu, este un campion al achitarilor DNA, ce poate fi acuzat de incapacitate profesionala. Papici a incasat achitari rusinoase in dosare cu spagi ce constau in curcani, carne de porc, borcane cu icre sau 700 de dolari

E PE FATA – Procurorii DNA Iuliana Bendeac si Gheorghe Popovici au trimis in judecata Antenele pentru un presupus santaj si tot ei au solutionat cu NUP plangerea lui Sorin Alexandrescu impotriva administratorului RCS&RDS, Ioan Bendei, pentru denunt calomnios. Solutia este lipsita de credibilitate, cat timp intregul dosar impotriva Antenelor a fost construit chiar pe denuntul lui Bendei. Cei doi procurori s-au aflat intr-o evidenta stare de incompatibilitate (Document)

DNA NU SE ATINGE DE PDL – Corpul de control al primului ministru si ministerele din Cabinetul Ponta au inaintat PICCJ si DNA 394 de plangeri penale si sesizari privind fapte de natura penala. Fraudele descoperite au fost savarsite in timpul Guvernarii Boc (Document)

KOVESI VA AVEA PROPRIUL SERVICIU SECRET – Doua noi structuri apar in cadrul DNA: filaj si investigatori sub acoperire. La serviciul filaj vor lucra 12 ofiteri de politie judiciara, iar la serviciul investigatori sub acoperire 18 ofiteri de politie judiciara. Intr-un proiect de Hotarare de Guvern privind suplimentarea numarului maxim de posturi al DNA, se prevede si infiintarea unei structuri de recuperare a creantelor (Documente)

  • Jurnalul national:

Papici a făcut poliţie politică. Inchizitorul DNA trimite în penal discuţia despre statutul procurorilor

Dosarul împotriva Antenelor, operaţiune SRI executată de DNA

Lumea Justiţiei dă o turnură cu totul nouă, explozivă, cazului de supraveghere a trustului Intact

Dovada că dosarul de şantaj nu a fost deschis la plângerea administratorului RCS&RDS şi că acesta a fost pus să facă plângere la DNA, o constituie mandatul de siguranţă naţională menţionat în rechizitoriu. Mandatul, emis de ICCJ, la cererea SRI, a fost dat cu 45 de zile înainte de denunţ. SRI a acţionat după ce Băsescu a catalogat presa, cu predilecţie Antenele, drept o vulnerabilitate la siguranţa naţională, susţine publicaţia online Lumea Justiţiei.

Citiţi cu mare atenţie rechizitoriul DNA în cazul “RCS&RDS-Antene” şi veţi vedea cum procurorii DNA se dau de gol, iar proba cu denunţul lui Ioan Bendei este o făcătură ce se află chiar în interiorul actului de sesizare a instanţei! O demonstraţie cât se poate de clară a faptului că DNA nu a deschis dosarul împotriva Antenelor şi familiei Voiculescu în urma plângerii de şantaj a directorului RCS&RDS, Ioan Bendei, din 19 aprilie 2013, se regăseşte la fila 81 din rechizitoriul pe care Lumeajustitiei.ro îl publică integral. Aici se menţionează, negru pe alb, existenţa unui mandat de siguranţă naţională, cerut de SRI şi acordat de Înalta Curte de Casaţie în luna martie 2013, cu mai bine de o lună înainte de plângerea-denunţ a administratorului RCS&RDS Ioan Bendei, despre care procurorii susţin că a stat la baza dosarului.

Detalii despre acest mandat se dau în cuprinsul rechizitoriului întocmit de procurorii Iuliana Bendeac şi Gheorghe Popovici şi verificat de procurorul şef secţie Lucian Papici, cu toţii aflaţi sub comanda Laurei Kovesi, cea care l-a propus recent spre delegare pe Papici, după ce acestuia i-a expirat cel de-al doilea mandat la şefia Secţiei I a DNA. Ce caută un mandat de siguranţă naţională într-o cauză de presă, care nu are nicio legătură cu vreo infracţiune din categoria celor care vizează siguranţa naţională şi de ce Înalta Curte a aprobat un asemenea mandat?

Declanşarea unei anchete parlamentare la nivelul Comisiei de supraveghere a activităţii SRI ar putea elucida această misterioasă comandă. Se dovedeşte, astfel, că Ioan Bendei a fost pus să facă denunţul şi pus să poarte pe el aparatură ambientală, comportându-se provocator la întâlnirea cu directorul Sorin Alexandrescu, fapt ce duce la inexistenţa unei legături de cauzalitate absolut necesară pentru existenţa infracţiunii de şantaj.

Oficial, dosarul de şantaj în care au fost trimişi în judecată Dan Voiculescu, fiica acestuia, Camelia Voiculescu, Sorin Alexandrescu, dar şi societăţile Antena 3, Antena TV Group şi Intact Publishing a fost deschis în urma unei plângeri formulate de administratorul RCS&RDS, Ioan Bendei. Potrivit rechizitoriului, la data de 19 aprilie 2013, la Secţia de urmărire penală şi criminalistică din PICCJ a fost înregistrat dosarul în care Sorin Alexandrescu este acuzat de şantaj, dosar deschis în urma plângerii lui Ioan Bendei.

***




Editie speciala “Jocuri de putere” cu Rares Bogdan, impreuna cu mare parte dintre jurnalistii si realizatorii Realitatea TV despre incercarea premierului Victor Ponta de a inchide postul Realitatea TV prin introducerea pe sest intr-o ordonanta de urgenta pentru modificarea Codului Insolventei a unui articol “cu dedicatie” care urmareste suspendarea licentei de emisie a canalului media aflat in insolventa. – vineri, 4 octombrie 2013 –

Isi exprima solidaritatea si jurnalisti ai Antena 3 (Radu Tudor, Oana Stanciulescu – vezi a doua parte – si istoricul, academicianul si deputatul Dinu C. Giurescu – ultima parte, de la min. 10)

  • Realitatea.net:

ACUM NOI SUNTEM ŢINTA! REALITATEA TV sub ameninţarea lui VICTOR PONTA

Ponta vrea să închidă gura REALITATEA TV

Premierul Victor Ponta vrea să închidă gura postului Realitatea TV, prima televiziune de stiri din Romania. Era pronosticul dat, în urmă cu aproape două săptămâni, de Cozmin Guşă, acţionar al postului de televiziune. Acum, în proiectul legii Insolvenţei a fost adăugat un articol prin care oricărei televiziuni sau post de radio aflat în dificultate i se va ridica automat licenţa de emisie. Adică, pentru instituţiile media, insolvenţa va fi similară cu falimentul. Actul normativ nu a fost încă publicat în Monitorul Oficial, iar încercările noastre de a afla detalii sau forma finală a acestuia au fost sortite eşecului. Noul Cod al Insolvenţei este secret pentru presă.

Întrebat dacă noul cod al insolvenţei se aplică retroactiv, Victor Ponta a răspuns joi seară:

“Sincer nu sunt un practician în insolvenţă. Dacă mă întrebaţi ca jurist, regulile de procedură se aplică imediat. Dispoziţiile de fond se aplică pentru situaţiile viitoare. Vă vorbesc despre regulile de la procedura penală, nu ştiu cum e la insolvenţă. Regulile de procedură sunt de aplicabilitate imediată”.

“Aş vrea să îmi plătiţi taxele, recunosc”, a mai spus Ponta, adresându-se reporterului Realitatea TV.

Mircea Diaconu: Este o formă de terorism legislativ

“Ca să poţi lua taxele, trebuie să-i laşi în viaţă. Impactul de imagine este imens, nu înţeleg acest gest disperat. Faptul că domnul Muraru nu vă poate răspunde, înseamnă ceva. Efectul este cumplit. Cred că e o greşeală de traseu, o mână rău-intenţionată. Este o formă de terorism legislativ, este ca şi cum ai pune o bombă”, a declarat Mircea Diaconu, la Realitatea TV.

Sorin Roşca Stănescu: Nu vreau ca imaginea PNL să fie asociată cu închiderea unei televiziuni

“Aş vrea să mă refer la faptul că această OUG care dacă apare în M.O. închide Realitatea TV este o OUG a Guvernului USL, care are o componentă liberală puternică. Atunci înseamnă că această componentă liberală îşi asumă o uriaşă răspunde. Este cu neputinţă să nu fi implicat domnul Chiţoiu. Dacă domnului Chiţoiu i-a scăpat acest articol, dacă e cu dedicaţie, trebuie să vedem cine a scris dedicaţia. Domnul Chiţoiu nu e o într-o situaţie foarte plăcută, fiindcă a fost criticat în mod constant de Realitatea Tv şi nu aş vrea ca imaginea PNL să fie legată de suprimarea unui post tv. Eu mă aştept ca această OUG să nu fie publicată în Monitorul Oficial”, a declarat SRS la Realitatea TV.

Nicolae Robu: Ar fi o mare eroare închiderea Realitatea TV

“Ar fi o mare eroare închiderea postului Realitatea TV, dar nu cred că se va petrece. Este o eroare şi că se va ajunge la acest proiect, probabil că nu va deveni lege”, a declarat primarul Timişoarei, Nicolae Robu, la Realitatea TV.

[…]

Andrei Marga: Cine închide presa, închide democraţia

“Cine închide presa, închide democraţia. E o măsură total neinspirată. Nu ştiu cine dă astfel de sugestii”, a declarat Andrei Marga, la Realitatea TV.

Cornel Nistorescu: Ponta urăşte presa

“Victor Ponta urăşte presa. Aplică aceeaşi politică pe care a aplicat-o Băsescu şi Blejnar cu presa. Două personaje importante în politică au dorinţa de a astupa gura presei. Poate ar fi mai folositor să închidă Realitatea o săptămână şi să cadă Guvernul Ponta. E guvernul cu cea mai slabă încasare din ultimii 20 de ani. Acest guvern plăteşte salariile din împrumuturi internaţionale”, a declarat Cornel Nistorescu, la Realitatea TV.

“Guvernul Ponta e o echipă de impostori, care numai din tupeu şi agresivitate se hrăneşte”, a adăugat acesta.

[…]

61393739Proiectul legii insolvenţei a fost modificat cu doar o zi înainte de şedinţa de guvern în care a şi fost aprobat. Pe site-ul ministerului Justiţiei se regăseşte o variantă diferită faţă de cea publicată în data de 2 septembrie, atunci când proiectul de act normativ a fost suspus dezbaterii publice. Mai exact, a fost indrodus un articol care apare subliniat cu roşu şi care face referire la instituţiile mass-media aflate în insolvenţă. Articolul ar putea lăsa multe radiouri şi televiziuni fără licenţă, adică le-ar obliga să-şi suspende activitatea.

„În cazul în care activitatea debitorului se află sub incidenţa prevederilor Legii audiovizualului nr.504/2002, ca urmare a deschiderii procedurii şi până la data confirmării planului de reorganizare se suspendă licenţa audiovizională, în sensul Legii audiovizualului nr.504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, cu începere de la data primirii comunicării de către Consiliul Naţional al Audiovizualului” se spune în respectivul articol.

Articolul introdus în noul Codul al Insolvenţei încalcă întâi de toate principiul de bază al unei asemenea legi: salvarea societăţii cu probleme, a locurilor de muncă şi a banilor. Bani pe care îi au de recuperat creditorii.

Ridicarea licenţei pe care o companie o deţine înseamnă automat încetarea activităţii şi în loc de protecţie ea va beneficia, cu ghilimelele de rigoare, de un faliment glorios. Codul Insolvenţei, în varianta impusă prin ordonanţă de guvern, devine astfel un instrument de opresiune la adresa mass-media, mai ales în actualele condiţii de criză.

Şocant este că acest act normativ este asumat de Ministerul Justiţiei, instituţia care s-a ocupat de acest proiect.

Nu în ultimul rând, la articolul 348 alineatul 2 se induce şi caracterul retroactiv al acestei legi:

Prezenta lege se aplică şi procedurilor de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă aflate în derulare la data intrării sale în vigoare, cu excepţia dispoziţiilor art. 183-203, care se aplică doar cererilor introduse după data intrării în vigoare a acesteia”.

În concluzie, nici nu mai au importanţă celelalte prevederi. Este un Cod al Insolvenţei discriminatoriu, care anuleaza scopul real al procedurii şi are caracter retroactiv. Iar pentru asta guvernul a plătit 30 de experţi pe care, la o adică, să arunce vina.

Cozmin Guşă: Ponta vrea să falimenteze Realitatea TV şi să-l apere pe Sebastian Ghiţă

[…] “Prin declaraţia sa Ponta recunoaşte că e la curent, deci nu are scuză. Faţă de ce a făcut Blejnar cu jurnaliştii, nedrept dar legal, nocivitatea documentului lui Ponta e de 100 de ori mai gravă pentru mass media. Prevederile sunt discriminatorii, fiind doar la adresa televiziunilor, iar dintre televiziunile centrale, vizează doar Realitatea tv. De la preluarea managementului de către echipa Guşa-Păcuraru, s-a respectat planul de reorganizare, am redus numărul de angajati substanţial, restul au luat salariile la timp, am preluat pe firmele noastre cheltuielile de chirie, satelit, administrative, încercând astfel să reuşim scoaterea din insolvenţă, eventual chiar pe modelul Hidroelectrica. Strategiile evidente de defavorizare şi falimentare a noastră sunt direct proporţionale cu interesul său de a-l promova pe Ghiţă şi a-l apăra de consecinţa ilegalităţilor făcute la adresa Realitatea TV“, a declarat pentru Realitatea.net, co-acţionarul majoritar al Realitatea Media, Cozmin Guşă.

În urmă cu două săptămâni, Cozmin Guşă devoala planurile lui Ponta de a falimenta Realitatea TV.

“Realitatea TV este liberă din punct de vedere editorial şi într-adevăr ăsta este motivul pentru care sunt lucruri foarte contondente care se întâmplă la adresa noastră, sunt presiuni în justiţie la adresa judecătorilor care judecă anumite cauze, sunt interese ale unor care ne vor falimentaţi şi toate au un numitor comun, Victor Ponta şi vecinătatea sa. Din nefericire pentru cel care îşi doreşte cel mai mult să falimenteze Realitatea Tv este cel care a fost ajutat de Realitatea TV într-un demers normal, atunci când era în campanie şi lupta cu balaurul, pe numele său Victor Ponta.”

Cozmin Guşă: Axa Ponta-Ghiţă este una a lăcomiei şi golăniei girată şi de şeful SRI

Co-acţionarul majoritar al Realitatea TV a denunţat intenţiile premierului Victor Ponta de a închide Realitatea TV.

“1. Starea Realităţii. Împreună cu partenerul meu o să depunem foate eforturile să depăşim acest obstacol complet ilegal, neconstituţional pe care Victor Ponta le-a pus în faţa noastră. Realitatea nu este într-o stare atât de complicată ca atunci când am preluat-o. Existau datorii foarte mari la stat, datorii mari către privaţi. Pentru acea stare nu erau vinovaţi nici SOV, care a finanţat acel post de televiziune într-un mod ineficient, nici Elan Schwartzenberg, ci mare parte din directorii care au condus Realitatea şi care astăzi se lăfăiesc milionari fiind în diverse colţuri ale lumii sau în Bucureşti. Realitatea este o societate care doreşte să iasă din insolvenţă, care a fost obligată să reducă personalul şi noi am dorit să uşurăm aceste sarcini prin preluarea anumitor cheltuieli pe firmele noastre. România suferă azi din cauza faptului că nu se mai face presă de calitate.

ponta-dosarele-celor-care-au-votat-la-referendum-sunt-politice-pornite-de-morar-papici-i-toata-trupa-104723-12. De ce Victor Ponta acţionează aşa. Pentru că acest domn tânăr şi imberb are doi idoli: Adrian Năstase şi Traian Băsescu de la care a copiat doar lucrurile rele, doar şmecheriile la care nici nu se pricepe ca Băsescu. Lăcomia lui Năstase îl caracterizează şi pe Ponta. Minciunile pe care le-a adus în spaţiu public i-au obosit creierul, are un facies de om care urăşte, care se simte protejat de structurile instituţiilor statului şi care nu mai suportă să fie criticat. E o ofensivă şi în justiţie, oamenii din publicitate primesc telefoane de la domnul Ponta ca să nu mai primim publicitate, va veni vremea să discutăm despre aceste lucruri.

3. Această axă a lăcomiei Ponta-Ghiţă lasă urme în justiţie. Nu ne aflăm într-o axă a tinereţii când vorbim de Victor Ponta şi de Sebastian Ghiţă, pe o axă a golăniei pe care oameni importanţi din statul român au girat-o, mă refer la George Maior, şeful SRI, naşul lui Victor Ponta, a unor oameni care nu ştiu din ce pornire au girat o asemenea golănie ca să aibă o marionetă perfect şantajabilă în fruntea Guvernului. REALITATEA TV nu a avut dorinţa de a discuta negativ de Victor Ponta decât în momentul în care au început derapajele”, a declarat Cozmin Guşă, la Realitatea TV.

Statul datorează bani REALITĂȚII MEDIA

Realitatea Media are de recuperat 11 milioane de euro de la companii de stat, sume confirmate de instanţele de judecată. Dacă RAAPPS, Coresi şi Ministerul Dezvoltării şi Turismului şi-ar plăti datoriile, Realitatea Media ar putea achita taxele de care vorbeşte premierul Victor Ponta, ba chiar ar putea ieşi din insolvenţă. În schimb, deputatul Sebastian Ghiţă, care controlează un post concurent de ştiri, prieten al ponta-victor-ghita-sebastianpremierului Victor Ponta, este cel care achită în numele unor companii de stat, aflate în litigiu cu Realitatea Media, diverse sume de bani. În baza cărei legi, nimeni nu ştie.

Realitatea Media SA precizează că şi-ar plăti datoriile către bugetul de stat, dacă instituţiile aceluiaşi stat i-ar achita sumele de bani pe care i le datorează şi care au fost confirmate de instanţele de judecată. Suma totală pe care Realitatea Media o are de recuperat de la stat este de 11 milioane de euro.

Compania Naţională a Imprimeriilor Coresi datorează societăţii Realitatea Media aproape 22 de milioane de lei. Sumei i se adaugă peste 20 de milioane de lei, pe care le are de achitat Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat. La rându-i, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului este dator cu peste 1,7 milioane de lei.

În schimb, deputatul Sebastian Ghiţă, prietenul la vedere al premierului Victor Ponta, care controlează un post de televiziune concurent, intervine în litigiile pe care Realitatea Media SA le are cu instituţiile de stat.

Concret, Asesoft International SA, societate controlată de Sebastian Ghiţă, a achitat în numele Companiei Naţionale Coresi o cauţiune de 300.000 de lei, pe care instituţia de stat a fost obligată de către instanţă să o depună într-un proces cu Realitatea Media SA. Rămâne de văzut în baza căror prevederi legale şi cu aprobarea cui o instituţie de stat s-a împrumutat de la o societate comercială privată.

Compania Naţională a Imprimeriilor Coresi – 21.922.514,66 lei, potrivit sentinţei civile nr. 5584/05.06.2013, pronunţată în dosarul nr. 5768/3/2013;

Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat – 20.170.857,41 lei, potrivit sentinţei civile nr. 1391/13.02.2013, pronunţată în dosarul nr. 49728/3/2012;

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului – 832.167 lei inclusiv TVA reprezentând debit principal şi 911.226,15 lei penalităţi de întârziere, potrivit sentinţei civile nr.
11656/14.11.2011, pronunţată în dosarul nr. 38396/3/2012.

Firma deputatului PSD Sebastian Ghiţă, alt CONTRACT de MILIOANE primit de la Ministerul Educatiei

Contractul “Sistemul Informatic Integrat al Învatamântului din România cod SMIS 39144, finantat prin fonduri europene, a fost atribuit de catre Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului companiei Asesoft Technologies SRL, parte din grupul Asesoft International fondat de Sebastian Ghita. Suma finala a contractului – 16,375 milioane RON. Proiectul va avea si un subcontractor, SIVECO SA, pentru suma de 16,050 milioane RON, adica 98% din valoarea totala. […]

Cadoul lui Ponta. Judeţul Alba rămâne fără televiziuni locale

Firmele care patronează Televiziunea locală Alba TV și Realitatea TV Alba Iulia își vor putea pierde licența de funcționare după intrarea în vigoare la 25 octombrie a Ordonanței de Urgență prin care se modifică Legea Insolvenței, dacă nu vor avea confirmat un plan de reorganizare, scrie alba24.ro.

În proiectul de lege a fost introdus un articol care prevede suspendarea licenței în cazul operatorilor economici ce intră sub incidența Legii Audiovizualului. Pe lângă faptul că prevederile din noul cod al insolvenței intervine brutal în funcționarea unei instituții mass media, masura guvernului poate să îi trimită în șomaj pe angajații celor două televiziuni.

Printre televiziunile care sunt afectate de măsura guvernului se află Realitatea TV care deține o stație la Alba Iulia și Alba TV, televiziunea la care este acționară firma fraților Sabău, Grup Corint. Licența de emisie pentru Realitatea TV Alba Iulia  este deținută de Realitatea TV Network- firmă care de asemenea se află în insolvență din anul 2010.

Practicienii în insolvenţă şi bancherii arată că noul Cod al Insolvenţei, modificat pe sub masă de Guvernul Ponta, desfiinţează şansele firmelor de a se reorganiza şi le condamnă la faliment. Poziţiile dure ale specialiştilor au fost exprimate în cea de-a doua zi a primei Conferinţe Naţionale a Practicienilor în Insolvenţă din România.

Firmele sunt condamnate la faliment, iar reorganizarea judiciară rămâne doar cu numele. Aceasta este concluzia avocaţilor, practicienilor în insolvenţă şi bancherilor, referitor la modificarea proiectului noului Cod al Insolvenţei de către Guvern şi adoptarea lui prin Ordonanţă de Urgenţă, în mare secret.

“Constat că o maşină, pe care o gândeşti într-un anumit fel, dacă vine unul şi spune, domne cred că volanul ăsta nu trebuie să fie pe stânga sau pe dreapta că eşti imparţial, îl pui pe mijloc. Asistăm la patul lui Procust, adică, domne dacă nu i se potriveşte costumul hai să-i mai tăiem din picioare. Din păcate picioarele sunt ale acestei economii”, a declarat Teodor Târnoveanu, practician în insolvenţă.

“A văzut Guvernul, oare, că urmează economia să duduie la fel ca în 2008? Nu vom avea cui vinde, pentru că, dacă ceea ce facem noi nu are legătură cu piaţa, vom fi nişte paznici de bunuri şi atât, a declarat Carmen Popa, alt practician în insolvenţă.

Conducerea Institutului Naţional pentru Pregătirea Practicienilor în Insolvenţă face apel la Parlament, pentru a rectifica Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului prin care a fost adoptat noul Cod al Insolvenţei.

“Aceste lucruri trebuie remediate şi sper ca Parlamentul să observe aceste neajunsuri, pentru că sunt afectate nu numai procedurile de reorganizare, ba chiar şi cele de faliment, profesia de practician şi concepţia legii”, spune preşedintele Institutului Naţional pentru Pregătirea Practicienilor în Insolvenţă, Simona Miloş.

Proiectul noului Cod al Insolvenţei a fost realizat de specialişti plătiţi de Banca Mondială şi trebuia adoptat prin lege, de către Parlament. Guvernul a modificat, însă, proiectul în afara dezbaterii publice şi fără consultarea specialiştilor care l-au elaborat.

UPDATE2: Citat pe blog, avocatul Gheorghe Piperea, profesor în insolvență, a simțit nevoia să detalieze subiectul fierbinte, etapizîndu-l în două argumente:

1. Ceea ce a făcut Guvernul este o mare eroare! Din momentul pronunțării insolvenței, teoretic durează 5 luni pînă cînd judecătorul poate aproba planul de reorganizare. În practică, mai ales în cazul companiilor mari și complexe, cum sînt cele din media, durează un an. Dacă lași un an fără licență o televiziune, cum să se mai refacă businessul ei?, a spus Piperea. El adaugă: ”Dacă guvernul a avut drept model situațiile din aeronautică, acolo unde într-adevăr se suspendă licența, el nu a știut că acele companii își pregătesc din timp insolvența, înstrăinîndu-și operațiunile și licențele și tot ce lasă este o companie-coajă, fără conținut”.

2. ”Pornind de la ideea că e o eroare, merită spus că nu e una care să poată periclita Realitatea TV, care e deja într-un plan de reorganizare. Că a fost aprobat ilegal, e altă discuție. Însă, prevederea din Codul Insolvenței poate afecta alte zeci de televiziuni și radiouri în viitor. Din ce cunosc eu, avînd în vedere situația soldurilor furnizorilor, amenințate de consecințele a ceea a făcut guvernul pot fi Antena 3 și ProTV”.

[…]

Cînd o fabrică de medicamente nu-și pierde licența în insolvență, de ce o televiziune sau un radio trebuie să o piardă? Poate pentru că fabricile de medicamente nu enervează guvernul Ponta? Acesta poate fi un rezumat al cazului noului Cod al Insolvenței.

Dar n-ar fi nici suficient și nici corect.

Pentru că modificarea codului, în esență, este necesară. În România, insolvența era, în multe cazuri, o formă de țeapă.

Presa scrisă, fiecare cu ce-l doare, a ajuns într-o situație grea și pentru că anumite firme de difuzare au tocat banii și au intrat în insolvență. Hai să facem un pic de lumină!

Povestea a debutat cu Rodipet, țeapă de la statul român pentru ziare și reviste! O altă companie,Network, a devenit moștenitoarea Rodipet, dar curînd a apărut propria insolvență! Sute de chioșcuri au migrat către nua companie, dar ea a intrat în insolvență și, în reorganizare, datoriile Network au crescut, nu au scăzut. Bună treabă a făcut administratorul judiciar!

Alături de companiile de presă, bugetul public a fost și el păgubit.

Lucrurile nu s-au oprit aici. După cîțiva ani Hiparion, un alt jucător major, a intrat în insolvență. Dar activitatea și chioșcurile s-au mutat pe Press Point, unde aceiași oameni controlează compania. În acest moment, Burda e singura care lucrează cu ei, dar după ce patronii nemți, care habar n-au ce se întîmplă în România, vor realiza țeapa, se vor opri și vor ofta în jur.

Culmea, Press Point a beneficiat de pe urma falimentului Rodipet,luîndu-i chioșcurile! Adică editurile sînt păgubite, iar alții profită! Și uite așa ziarele și revistele s-au mai păcăit o dată, unele trăgînd după ele în furtuna problemelor edituri de carte, alți furnziori, tipografii…

Miza? Zeci de milioane de euro care au fost plătiți de ani de zile la chioșcuri de către oameni și care n-au mai ajuns la ziare și reviste. Din cauza unor insolvențe trucate în sens economic.

Gazeta Sporturilor, un singur titlu de pe piață, destul de mare, dar unul singur!, a fost păgubită cu mai mult de jumătate de milion de euro din cauza acestor insolvențe sau falimente. Un singur titlu!

Sînt afectate, în cascadă, și firmele oneste de difuzare, care nu au cum să concureze cu niște țepari profesioniști și care, la rîndu-le, plătesc tot mai greu, situație vizibilă în 2013, Dumnezeu știe unde se va ajunge!

Cercul vicios se coclește și mai tare, totul vărsîndu-se în capul presei scrise, care a rămas cu doar 15% din bugetele de publicitate și, în plus, a ajuns să-și încaseze în cel mai bun caz 80% din banii cuveniți din difuzare. Și asta în termene de 90-120 de zile de la livrare, adică de cînd oamenii cumpără ziarele!

Asta-i situația reală și nu e nici o exagerare în nararea ei după cum nu e nici un patetism dacă am întreba guvernul dacă are habar cum piere o industrie care a apărat interesul public infinit mai mult decît televiziunile, de pildă.

Recunosc, am un cui împotriva televiziunilor, dar asta e una și prevederea recentă din legea insolvenței e alta! Pentru că, în mod suspect, Guvernul vrea să aducă mai mult fair-play economic în chestiunile insolvenței comițînd un fault dur la adresa televiziunilor și radiourilor.

Cum să dai o șansă unei televiziuni dacă o pui să difuzeze mira pînă se reorganizează? Asta ar trebui să fie insolvența, ”starea care îți permite să ceri protecția tribunalului căutînd o cale de salvare a afacerii” (Gheorghe Piperea). Salvare prin paralizia ecranului pentru televiziuni?!

În acest timp, TVR continuă să reașeze scaunele pe puntea Titanicului, pentru că ea nu are risc de insolvență, de vreme ce pregătește mărirea taxei. Mai zic o dată: TVR și RRA cheltuiesc împreună aproximativ 300 de milioane de euro pe an!

Repet, nu plîng de mila stațiilor TV, care oscilează între partizanat politic și divertisment lobotomizat, sînt și excepții, dar puține, însă nici nu e normal să întoarcem privirea făcîndu-ne că nu înțelegem ce se întîmplă. Pe de altă parte, ceva trebuie schimbat în legislație, pentru că nu e normal ca unii să-și plătească taxele la stat, iar alții, sub umbrela insolvenței, să primească un etern statut privilegiat.

De la capăt. De ce o fabrică de salam poate funcționa în insolvență, iar o televiziune sau un radio întîi își pierd licența și om mai vedea noi?! Cazul Realitatea TV e fierbinte, însă oricine poate urma.

O avea o legătură cu faptul că premierul nu are un prieten baschetbalist care să dețină o fabrică de salam și să vrea să-și vadă concurența crăpînd!

  • Voxpublica/ C. Rogozanu:

La ce e buna Realitatea TV? Ce se intimpla cind vorbesti doar cu “prietenii”?

Băsismul lui Ponta şi vaierele “staţilor de drepţi”. […]

DNA, ce-ai făcut cu Roşia? […]

Claudiu Crăciun a făcut bine că n-a dus marşul pe la DNA

Realitatea TV a beneficiat de un aliniat special, strecurat cu talent, in noul cod al insolventei.

Proiectul legii insolvenţei a fost modificat cu doar o zi înainte de şedinţa de guvern în care a şi fost aprobat. Pe site-ul ministerului Justiţiei se regăseşte o variantă diferită faţă de cea publicată în data de 2 septembrie, atunci când proiectul de act normativ a fost suspus dezbaterii publice. Mai exact, a fost introdus un articol care apare subliniat cu roşu şi care face referire la instituţiile mass-media aflate în insolvenţă. Articolul ar putea lăsa multe radiouri şi televiziuni fără licenţă, adică le-ar obliga să-şi suspende activitatea.

„În cazul în care activitatea debitorului se află sub incidenţa prevederilor Legii audiovizualului nr.504/2002, ca urmare a deschiderii procedurii şi până la data confirmării planului de reorganizare se suspendă licenţa audiovizuală, în sensul Legii audiovizualului nr.504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, cu începere de la data primirii comunicării de către Consiliul Naţional al Audiovizualului” se spune în respectivul articol. (sursa)

Pe scurt, dintre societatile in insolventa, doar alea de media trebuie lovite la cap. Stim ca si Basescu era media-sensibil, el isi facea treaba cu Blejnar. Ponta isi face treaba cu modificari de lege, ceea ce e la fel de grav. Nimeni nu spune ca presa trebuie scutita de taxe. Realitatea e intr-o procedura normala de insolventa, incearca sa-si revina deci dupa perioade foarte grele. Dar trebuie sa beneficieze de acelasi regim, totusi, cu toata lumea. Daca vor sa distruga tot ce e in insolventa, s-o faca. Nu selectiv.

De la ce i s-ar putea trage Realitatii? Sint multe motive din care eu prefer unele:

Subiecte care fara Realitatea n-ar fi avut acoperire nationala: Rosia Montana, gazele de sist, pe care si fosta si actuala putere isi intemeiaza legitimitatea.

Apropo de asta, cum spunea Ciprian Domnisoru, se pare ca statul de drept e in deriva doar atunci cind businessurile americanilor sint pericilitate. Ponta a si fost rapid la o consultare la ambasada americana si linistea e asigurata, dupa tembelismele cu Papici. Ponta cere taxe, pai sa le ceara, si noi angajatii vrem sa lucram cu drepturi. Deci e complet aiuristic sa urli ca premier “platiti-mi taxele”.

La intrebarea simpla “la ce e buna Realitatea TV”, s-ar putea raspunde exact cu cele doua subiecte, Rosia si gazele de sist: din vreo zece televiziuni de stiri, a fost singura care a atacat frontal subiectele zilei – mai indeminatic sau nu, asta e alta discutie. Dar a raspindit cu forta unui organism de presa central.

Ce se intimpla cind vorbesti doar cu “prieteni”?

Au fost zilele trecute declaratii incredibile facute de cei doi parteneri, Ponta si Basescu. Le uneste ceva, un mediu de presa ultraprietenos. Amindoi vin ca acasa la RTV si B1 si incep sa spuna timpenii nefortati de nimeni si nimic. Lingaii dauneaza grav – invitatii isi pierd concentrarea si emit cretiniiAgresivitatea lui Ponta la adresa procurorului Papici e de aceea total fara logica, generata de faptul ca omul vorbeste la RTV cum vorbeste Badea singur in studio […]

*

*staţii de drepţi: barbarism care  indică tot soiul de experţi anticorupţie angajaţi direct la stat sau doar alimentaţi de stat şi conectaţi la bula fondurilor europene pentru dezvoltare personală. O ard toată ziua cu “european, civilizat, normal”. Dar tot timpul sînt în poziţie de drepţi în faţa abuzurilor de stat sau (mai ales) private. (Exemple de staţi de drepţi: dacă se închid spitalele e din cauza corupţiei, şi oricum trebuie privatizate)

Ponta acuză procurori de “băsism”. Băsescu acuză călcarea în picioare a justiţiei. Amîndoi o fac în nişte înscenări jalnic jurnalistice numite interviuri. Fiecare pe teren propriu, cum ar veni, RTV şi B1.

Pleacă Papici, vine Iuliana Bendeac (care i-a pus sub acuzare pe Voiculeşti în dosarul antenelor). Papici e băsist pentru că s-a luat de Dragnea. NU mai e băsism dacă îl cercetezi pe Voiculescu. (Colegul meu Iulian Leca a notat deja ilogicul din toată debandada cu “băsismul” şi Bendeac.) Poate astea-s standardele de “băsism” ale prietenului Sebastian Ghiţă.

Imediat s-a declanşat şi corul staţilor de drepţi. Ponta şi-a făcut-o cu mîna lui, de acord, că doar el e emitentul celebrei sclipiri “au furat mai mult decît noi”. Dar de aici pînă la a o lua iar cu Schengen, statul de drept e cale lungă. Aşa cum cale lungă a fost pînă la nebunia cu “lovitura de stat” de anul trecut. Se pare însă că unii n-au obosit. O să auzim iar cereri disperate de la Bruxelles să fim salvaţi. Iar ăia ne vor salva iar cu nişte şuturi în cur. Că oricum sînt speriaţi de dreptul la muncă ce nu mai poate fi îngrădit din ianuarie 2014.

[…]

Ponta este “băsist” în măsura în care a perpetuat politici de austeritate. Mult mai băsist decît unii procurori care se cred neutri şi tehnocraţi dar sînt îmbibaţi clar de o ideologie simplă anti-sărăcani, anti-corupţie-dar-cu-filtru (fără mari corporaţii urmărite, fără corupţie grea în mediul privat)Apropo de Roşia Montană, cum dracu’ nu s-a sesizat nici un erou băsist sau nebăsist pînă acum în cele o mie de nereguli ale afacerii?

*

Văd că se anunţă proteste la DNA, în sprijinul lui Papici, anti-Niţu anti-Ponta etc. Foarte bine. Mai văd însă că la 6 se duc în Piaţa Universităţii şi probabil încearcă să se lipească şi de protestul Roşia Montană. Uite aşa vine momentul firesc în care poate oamenii vor întreba ce-a făcut măreţul DNA supereuropean şi anticorupt cu una dintre cele mai mari afaceri de lobby în forţă şi corupţie, Roşia Montană – cînd spun corupţie mă bazez pe acuzaţiile unor premieri, preşedinţi…

Roşia Montană e o demascare şi a felului straniu în care a funcţionat DNA-ul. Iar lipirea celor două proteste ar fi cel puţin “pernicioasă”, cuvîntul favorit al domnului Papici (cel care declara într-un interviu că nu citeşte decît EVZ, 22 şi România liberă). Pernicioasă e şi alăturarea unei mişcări puternice anti-sistem cu toată pălălaia de europenism a la 2012, aia cu lovituri de stat şi tot tacîmul. Acum, că Ponta vrea să închidă postul la care lucrez, sper să nu mai fiu bănuit că-i ţin partea, dar divinizarea DNA face parte din credinţa în mitul anticorupţiei & austeritate, strategie care ne-a măcinat sigur şi mărunt pînă acum inclusiv forţa de a riposta. Problema principală a lui Ponta e că continuă aceste politici, iar ce face cu presa e doar un capitol – după Băsescu-Blejnar, a venit o camarilă care vrea să fie şi  mai eficientă. […]

*

Văd că organele conervatoare băsesciene de pe fb şi din presă (hotnews şi evz) se tot lamentează că unul dintre activiştii din Piaţa Universităţii nu a fost de acord cu ideea devierii marşului pe la sediul DNA. Cu ocazia asta îl beştelesc că de fapt a fost uselizat – prin comisii de Constituţie, prin interveţii pe la USL. Bun, lipirea prea apăsată de politic în unele momente a fost discutabilă, dar, în acest caz, omul a procedat corect.

Probabil n-a fost singur, sînt mai mulţi organizatori ai mişcării, Crăciun nu e de capul lui. Faptul că nu au cedat presiunii acestui val doi de manifestanţi – cei care s-au trezit că Roşia e o problemă după ce a zis Băsescu că e o problemă – e totuşi un semn bun. E o capcană întinsă sau doar o naivitate să spui că DNA, cel pe care se bat în telefoane Ponta şi Băsescu, ar putea regla ceva în lupta cu autorităţile declanşată la 1 septembrie. Poate e şi pentru DNA momentul să înţeleagă că, dacă vor suport popular, poate ar trebui să lupte anticorupţie şi altfel – anticorporaţie, de exemplu. Abuzul economic nu poate ţine doar de Protecţia Consumatorului.

Şi eu am tot felul de apăsări cu Crăciun, le-am mai notat, le voi nota în continuare (cea mai importantă e că stă într-un apolitism care mă scoate din sărite, dar asta e boală grea pentru mulţi din piaţă; ultima e că mă enervează că nu răspunde unor foşti angajaţi de la Dianei 4, de exemplu), dar cînd a procedat bine trebuie susţinut.

Într-un fel, atacul la Claudiu Crăciun e binevenit. Poate tocmai acum e momentul cheie în care mişcarea împotriva exploatării ar trebui să realizeze diferenţele de ăia de semnează cu “schengen” pe facebook, ăia care o făceau pe iceriştii cu papion anul trecut, ăia care ascundeau o mentalitate feudală de distribuit funcţii băsesciene în spatele unui europenism penibil, ca să nu mai vorbim de tăcerea vinovată practicată de bună parte din neoconservatori în faţa austerităţii  de probă, extrem de dure din ultimii ani.

(Am văzut şi nişte penibili din ăia hardcore care explicau cum needucaţii şi murdarii au strigat “ieşi afară javră ordinară” ieri la Cotroceni – cu alte cuvinte, ne scuzaţi, domnu’ Preşedinte).

Strada se mişcă în direcţii neprevăzute. În unele direcţii critice fundamentale a eşuat, adică riscă să moară cu o ştampilă soft de indignados care se plimbă duminica prin oraş. Să oprească proiectul Roşia, ceea ce e cel mai important, are încă şanse şi asta e totuşi important.

Un zvîc decisiv ar putea cîştiga acum cu o reaşezare a priorităţilor şi cu un prim control al pluralismului necontrolat – dragi neoconi şi neolib, nu poţi să ieşi antiexploatare fiind proexploatare, are şi pluralismul ăsta o limită, cred. Iar atacul la Crăciun vine de aici, nu de la DNA. Adică vreţi cianuri, dar mai puţine, vreţi gaze de şist, vreţi pumni în cap la sărăcanii needucaţi, vreţi privilegii, dar vreţi să fiţi şi “antisistem”. Ei, iată că nu se poate.

Traian Basescu inca mediteaza daca sa rupa foaia A4 pe care se intemeiaza coabitare cu Victor Ponta si care sta la baza noului stat de drept din epoca post loviturii de stat din 2012.

Inteleg si de ce ii este greu sa se desparta definitiv de Ponta, dezinvoltura cu care premierul calca in picioare tot ce i se opune il face probabil invidios si-i trezeste nostalgii din perioada in care si el practicase acelasi sport cu institutiile statului. Vremurile bune ale presedintelui s-au dus si Ponta s-a instalat confortabil la volan. Acum trag amandoi de prada.

Din declaratiile facute in calitate de premier si presedinte, in jurul revocarii din functia de sef al Sectiei I a DNA a procurorului Lucian Papici, intelege oricine primii doi oameni in stat se bat parte in parte ca sa controleze justitia, sa o influenteze sau macar sa transmita cu dedicatie mesajul ca, la o adica, pot oricand sa decida ce si cum urmeaza sa intample.

De unde si tenta de laudarosenie din declaratiile lui Ponta si nervii si frustrarea din confesiunea presedintelui. Acuzatia de “basism” a premierului e din acest punct de vedere echivalentul perfect al telefoanelor si indicatiilor date de Basescu procurorului general.

Daca insa meciul din justitie al celor este inca la egalitate, pastrand tiparul “targului” fondator din momentul negocierilor pe seama numirilor procurorilor sefi, de unde si furia intrecerii intre combatanti, Victor Ponta si-a gasit rapid terenul unde sa demonstreze ca isi poate depasi cu mult maestrul de la Cotroceni.

Presa. Aici Traian Basescu a dus batalii memorabile, a luptat pana la ultimul vot impotriva ei in 2009, a opus-o democratiei originale inchipuita de mintea sa stramta si a violentat-o cu ajutorul ciomagului Blejnar pana aproape de lesin.

Nu s-a abtinut niciodata sa afuriseasca deopotriva patroni, jurnalisti, analisti si comentatori. I-a facut pe toti praf, continuand in acelasi timp sa-si frecventeze slugile credincioase care continua sa activeze in posturi finantate dubios.

Dar tot ce a facut Basescu presei imi pare o gluma pe langa ce pare in stare sa execute Victor Viorel Ponta. Legea insolventei in care a lasat sa se strecoare pe sub masa articolele dedicate societatilor din audiovizual e abia antrenamentul.

Prima televiziune vizata e, desigur, Realitatea Tv. Dovezile prezentate de primul post de televiziune de stiri in acest sens sunt suficiente. Paragrafele referitoare la retragerea licentei de emisie au fost introduse dupa ce legea a fost discutata in Guvern si dupa consultarea specialistilor.

Aceste adaugiri, in cazul in care ele nu vor fi revizuite in Parlament, deschid portita prin care de acum incolo Guvernul si oricare putere politica va putea sa controleze si/sau sa induca falimentul oricarui post de televiziune sau radio care va indrazni sa aiba o atitudine critica si incomoda.

Prin mijloacele si parghiile pe care le controleaza, in felul acesta Guvernul poate pune de acum o presiune uriasa asupra tuturor posturilor de televiziune. Prin influentarea si directionarea pietei de publicitate, prin presiuni asupra afacerilor patronilor trusturilor sau asupra creditorilor pe care orice trust ii poate avea in timp de criza.

Nu e o coincidenta ca Realitatea Tv e prima victima. Acolo s-au auzit printre cele mai critice voci la adresa proiectelor initiate de Guvern in ultimul timp: Rosia Montana si exploatarile gazelor de sist.

Subiecte extrem de sensibile si controversate, cu un urias interes financiar in spate. Iar premierul Ponta tocmai a declarat ca are nevoie de liniste pentru a guverna si impune proiecte de viitor Romaniei.

Iar legea insolventei, criticata dur si de specialistii in domeniu, ii ofera exact ceea ce Traian Basescu nu a reusit sa obtina niciodata: posibilitatea sa falimenteze ce vrea si cand vrea in liniste. Un vis basist pe care Victor Ponta il transforma in realitate. 

Schimbarea din funcţie a procurorului-şef al secţiei de combatere a corupţiei Lucian Papici de către procurorul general al României, Tiberiu Niţu, a stârnit aprigi controverse pe scena social politică românească. Papici a pus schimbarea sa pe seama instrumentării dosarului vicepremierului Dragnea, Fraudă la Referendum, şi a cerut apărarea onoarei sale profesionale de către CSM: Preşedintele Băsescu a luat foc şi, în miez de noapte, l-a sunat pe procurorul general al României pentru a-l trage de urechi.

În acest context, zilele trecute am primit o vizită de la membrii Asociaţiei Păgubiţilor Tower Cluj. Am văzut chipul disperării: lacrimi, durere, disperare, deznădejde, revoltă. Multe întrebări la care răspunsul este neştiut. Iar cea mai mare durere a păgubiţilor este lipsa de reacţie a autorităţilor.

Iar procurorul-şef al secţiei de combatere a corupţiei, Lucian Papici, este, prin intermediul unui act public – o rezoluţie la o plângere formulată în contra tergiversării soluţionări dosarului 85/P/201 al DNA Serviciul Teritorial Cluj -, unul din cei arătaţi cu degetul. Lecturând cu atenţie Rezoluţia 14.11.2012, putem lesne înţelege de ce păgubiţii megaescrocheriei Tower de la Cluj consideră că întreaga afacere este protejată la nivel înalt de poliţişti, procurori, politicieni. Aşa cum veţi vedea, limbajul folosit de procurorul Papici este unul nepermis pentru un om al legii, plin de ambiguităţi, de contradicţii, de formulări generale, pe alocuri chiar comic. Iar respingerea ca neîntemeiată a plângerii formulate de cei 29 de petiţionari se bazează pe un limbaj de lemn şi o vorbărie demnă de o compunere de clasa a patra, nicidecum de un limbaj de procuror. Ce acoperă prin acest limbaj haotic procurorul Papici? O megaescrocherie imobiliară de milioane de euro, derulată în fieful PDL, la Cluj, oraşul fostului premier Boc, şi cu ajutorul PDL Cluj.

Afacerea Tower este un tun de 6 milioane de euro desfăşurat la Cluj, cu înalte protecţii şi implicaţi portocalii. Foarte pe scurt, în jurul unui personaj fără cetăţenie română, Mihai Chezan, s-a creat un imperiu cu picioare de lut, care a fraierit pe segmentul imobiliar sute de clujeni: promisiune de vânzare apartamente într-un imobil a cărui construcţie, de-abia începută, a fost abandonată. Un tun imobiliar de 6 milioane de euro, dar, ceea ce este grav, este că în jurul acestuia au gravitat instituţii importante ale Clujului – Primăria, Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară, Poliţia Cluj, Tribunalul şi, nu în ultimul rând, chiar ex prim-ministrul Boc şi partenerul lui cel mai apropiat – ex deputatul Daniel Buda, actual preşedinte al PDL Cluj. Cum a fost posibil ca în jurul unor personaje, cunoscute pentru fraudele imobiliare şi furtul banilor publici în Statele Unite, să se aciueze instituţii de stat şi oameni politici români? Cum a fost posibil ca în jurul unor oameni compromişi, anchetaţi în Statele Unite de către FBI şi condamnaţi de justiţia americană, să ajungă să se construiască o reţea a fraudei internaţionale sub paravanul organizaţiei PDL Chicago, PDL Cluj? Întrebări fără răspuns…

În prezent există sute de plângeri, din perioada 2010-2011, atât pe “penal”, cât şi pe “comercial” privind Tunul Tower. Dar ceea ce a devenit un coşmar pentru clujeni a fost, potrivit unor dezvăluiri din presă, o afacere bună pentru ex deputatul de Cluj Daniel Buda, care, într-o singură zi, mai precis în data de 7.12.2007, a făcut mai multe tranzacţii imobiliare care i-au adus, dintr-un foc, 7,6 milioane de lei, adică circa 2,6 milioane de euro. El a vândut trei apartamente şi trei terenuri pe care le deţinea pe Str. Dorobanţilor la nr. 48 către SC Silver Development, înfiinţată în septembrie 2007, unde figurează ca acţionari Mihaela Barboş şi SC Tower SRL, adică americanul-român Mihai Chezan, căutat pentru fraude imobiliare în Statele Unite, ţeparul clujenilor.

În această gaură neagră în care au dispărut 6 milioane de euro lucrurile se mişcă cu viteza melcului. Dosarele zac în sertarele instituţiilor abilitate a le aduce în faţa legii.

Escrocheria Tower a fost protejată de la cap la coadă. În primul rând, plângerile sutelor de clujeni au fost prăfuite prin sertarele Serviciului Investigarea Fraudelor din IPJ Cluj unde şef şi apoi direct răspunzător din postura de adjunt al IPJ Cluj era comisar şef Pintea Cristian. Acelaşi Pintea care acum este verificat de Corpul de Control al Primului Ministru, după ce Curtea de Apel a decis că poliţistul clujean Alin Todea a fost sancţionat disciplinar fără motiv, după ce l-a oprit pe comisarul Pintea în trafic, pentru că nu a dat prioritate pietonilor.

Apoi, de Tunul Tower s-a ocupat procurorul-şef de la Parchetul de pe Lângă Curtea de Apel Cluj, Florin Maghiar, cumnatul ex deputatului Daniel Buda, prin grija căruia unul din dosarele Tower, 85/P/2011, a ajuns să fie instrumentat direct de procurorul-şef serviciu DNA Cluj, Virginia Elena Botezan. Şi, într-un final apoteotic, cercul este închis de procurorul-şef al secţiei de combatere a corupţiei, Lucian Papici.

În Rezoluţia prin care respinge ca neîntemeiată plângerea celor de petenţi, procurorul Papici enumeră actele premergătoare care s-au efectuat în acest dosar: audieri de părţi vătămate şi o puzderie de solicitări trimise la instituţi bancare şi ale statului. Legat de nemulţumirea petenţilor privind faptul că prezumtivi făptuitori nu au fost audiaţi, procurorul afirmă nonşalant:

“Prezumtivul făptuitor Mihai Chezan nu este de găsit, existând date şi indicii că acesta este cercetat de autorităţile federale americane pentru o fraudă comisă în statul Ilinois – există articole de presă care susţin că acesta ar fi arestat pe teritoriul SUA, informaţii neverificate. De asemenea, nu au fost găsiţi ceilalţi reprezentanţi ai societăţilor din circuitul financiar, cu excepţia numitei Bărbos Mihaela care, asistată de apărătorul ales, a arătat că nu doreşte să dea nici o declaraţie”.

Hmm… Prezumtivii făptuitori nu au fost audiaţi pentru că nu au fost găsiţi… Cum poţi tu, ca procuror, să spui aşa ceva?! Şi apoi să şi faci referire la informaţii din presă, care însă, culmea, nu au fost verificate, deşi era vorba de acte oficiale ale Congresului American! Şi nebunia continuă.

“S-a apreciat de către procurorul de caz că, pentru a se stabili circuitul sumelor de bani plătite de către părţile vătămate, precum şi destinaţia dată acestora de către făptuitori, este necesară opinia unui specialist, motiv pentru care în cauză a fost dispus şi întocmit un raport de constatare efectuat de către specialistul din cadrul DNA-Serviciul Teritorial Cluj. ….Procurorul de caz a arătat că rezultatul / concluziile raportului de constatare nu este însă suficient pentru a creiona o opinie care să consolideze acuzaţiile formulate de părţile vătămate, în condiţiile în care acestea au indicat elemente sumare privind modalitatea de inducere în eroare, iar edificarea complexului de 4 imobile, cunoscut în plan local cu denumirea de Tower Park s-a realizat în parte, fiind ridicat trei imobile – unul până la nivelul 12– din 18 etaje aflate în proiect, un altul până la etajul, iar al treilea doar la stadiul de fundaţie, continuarea construcţiilor fiind încetinită şi apoi sistată în perioada 2009-2010”.

În primul rând, dacă un raport nu permite creionarea unei opinii, înseamnă că acel raport este fie prost făcut, fie nu sunt date suficiente în el. În acest ultim caz înseamnă că procurorul nu a administrat încă destule probe. Şi apoi, dragi petenţi şi părţi vătămate, să vă fie ruşine că aţi oferit doar elemente sumare privind o inginerie imobiliar fiscală de câteva milioane de euro. Trebuia să ştiţi TOT şi să le oferiţi procurorilor pe tavă TOT! De asemenea, domnule procuror Papici, din cele 4 imobile, nici poveste ca vreunul să fie ridicat până la vreun nivel! Sunt construcţii părăsite, în paragină, iar la unul se lucrează, existând scheletul de 8 niveluri!

Legat de nesimţirea părţilor vătămate care nu cunosc reţeta ingineriei financiare prin care au fost ţepuiţi sute de clujeni, chiar procurorul recunoaşte că nici ei nu au timp de aşa ceva şi nici nu ştiu!

“Activitatea investigativ penală este îngreunată de schimbarea frecventă a denumirilor societăţilor, a cesionării succesive a părţilor sociale, a mutării sediilor în străinătate ori declanşarea procedurii de faliment”.

Asta fac prin definiţie escrocii internaţionali, domnule procuror! Iar procurorii descâlcesc acest hăţiş. Şi să vă fie ruşine şi vouă, potenţiali făptuitori, că tot schimbaţi numele, adresa firmelor şi faceţi cesiuni de părţi sociale! Procurorii nu au timp de aşa ceva.

“Volumul mare de cauze aflate în lucru la procuror, pe fondul unei lipse de personal, atât în rândul procurorilor, cât şi al ofiţerilor de poliţie judiciară, sunt împrejurări de natură să afecteze în mod obiectiv celeritatea soluţionării cauzelor în general.…Procurorul de caz a apreciat că pentru soluţionarea cauzei este necesară încă o perioadă de cca 5-6 luni de zile”.

Asta era în noiembrie 2012. A trecut de atunci un an… Şi încă tot se cercetează

Păgubiţii spun că tergiversările sunt puse pe seama unui cerc vicios: Chezan nu poate fi dat în urmărire şi localizat pentru că nu s-a început urmărirea penală pe numele său. Iar urmărirea nu a început pentru că dosarul e încă în faza de cercetare. Care însă nu poate fi finalizată întrucât Chezan nu poate fi găsit şi audiat. Când s-a vrut cercetarea, ba chiar şi judecarea şi condamnarea, s-a putut face chiar şi în lipsă, vezi cazul Hayssam! De ce însă la Cluj nu se poate, nu ştim. Poate ştie procurorul Papici…Sau Boc.. Sau fostul deputat Buda… Oricum, degeaba se plânge premierul Ponta că nu sunt bani la buget, atât timp cât escrocherii imobiliare de milioane de euro, cu sute de mii de euro neplătite către stat se plimbă de la un procuror la altul.

Mihai Petea

***

Basescu: “Papici a practicat santajul!”

“Rezultatele date de instanţe nu sunt o confirmare a acurateţei cu care au lucrat procurorii de la DNA, nu numai ceea ce aţi văzut în sentinţe deja date reprezintă o realitate, cam jumătate din sentinţe au arătat oameni nevinovaţi. Sunt şi mulţi oameni care au fost luaţi de acasă, de la servici şi după ce au stat 29 de zile, nu a mai auzit nici Dumnezeu de dosarele alea.(…) Vă aduceţi aminte ce scandal a fost. Paul Păcuraru, un alt achitat pentru nu ştiu ce afaceri în legătură cu Morega. Nu Păcuraru e pierderea politicii româneşti. Problema e de om vinovat sau nevinovat. Iar asta pune un semn de întrebare asupra unora dintre procurorii de la DNA. Asta mă îndreaptă tot mai puternic să discut cu majoritatea parlamentară să nu oprim răspunderea magistraţilor la răspunderea disciplinară. Cum tu distrugi cariera unui nevinovat, aşa şi cariera ta trebuie să se… Eu nu spun că nu au făcut şi lucruri foarte bune. Am văzut reprodusă în presă o discuţie dintre doi procurori de la DNA şi un procuror, când practic îl şantajau. Dacă în practica procurorilor e cumva şantajul, mă tem că suntem departe de a avea nişte procurori care lucrează cu mijloace democratice.” (21 Decembrie 2011, interviu acordat de Traian Basescu TVR)

inregistrarea santajului despre care vorbeste Basescu:

http://www.luju.ro/magistrati/dna/exclusivitate-inregistrare-bomba-in-dosarul-examenelor-fraudate-de-la-inm-procurorii-dna-lucian-papici-si-elena-botezan-inregistrati-in-timp-ce-faceau-presiuni-asupra-unui-inculpat

USL, un urs mare si prost

Uniunea Social Liberala devine pe zi ce trece o entitate politica timorata, vulnerabila si incapabila sa-si urs_prins_in_lant_42005300valorifice legal si democratic procentul urias din Parlament.

Dosarul facut de institutia basista DNA pentru referendumul din 29 Iulie 2012 este un exemplu cit de poate de clar. El reprezinta o imensa rusine pentru ideea de justitie si stat de drept, o reactie de tip stalinist la comanda politica publica si explicita a lui Traian Basescu impotriva celor care au declansat referendumul pentru demiterea lui din functie.

Acest dosar murdar dovedeste cit de poate de clar inexistenta tezelor si conceptelor bolnave privind “fraudarea referendumului cu 1,5 – 2 milioane de voturi”. Aceasta uriasa diversiune securistica a fost lansata si promovata de Monica Macovei – fost procuror comunist si Traian Basescu – obiectul revoltei populare la vot, reales cu 5,1 milioane voturi in 2009 si demis cu 7,4 milioane de voturi in 2012. Un politician ramas la Palatul Cotroceni prin manevre specifice jocului de poker la cacialma, nu legii si democratiei.

Cele trei mari motive pentru care USL e paralizat sunt:

– coabitarea cu Traian Basescu
– teama uriasa pentru dosare facute la comanda
– reactiile controlate politic de Basescu la Bruxelles

Prin comportamentul impotent in fata unui adversar politic ce foloseste toate parghiile abuzului si traficului de influenta, USL isi merita soarta azi, ca un urs mare si prost luat la suturi in vazul lumii de un macac pitic si diliu.

De aceasta imagine plastica vor avea parte mult si bine de acum incolo.

  • Lumea Justitiei:

DNA DECAPITEAZA GUVERNUL – Vicepremierul Liviu Dragnea a fost trimis in judecata in dosarul “Referendumului”. DNA: “A coordonat un mecanism complex avand ca scop fraudarea rezultatelor privind participarea la vot”. Trimiterea in judecata a lui Dragnea va reprezenta un pretext pentru tabara lui Basescu sa ceara demiterea liderului PSD din Guvern. Procurorii nu investigheaza marea frauda de la referendum comisa de Basescu si CCR, care au batjocorit votul a 7,4 milioane de romani (Acuzatiile)

PE CINE NU LASI SA MOARA, NU TE LASA SA TRAIESTI – Dupa ce a propulsat-o in fruntea DNA, prin ministrul pe care l-a pus la Justitie, premierul Victor Ponta se plange ca dosarul Laurei Kovesi este o inscenare: “7,4 milioane de romani sunt inca prigoniti politic de Traian Basescu si de catre cei care au ramas in Parchet ca sa il reprezinte”

Adina Anghelescu-Stancu: Dosarul ”Trofeul Referendumului”, proba unei paduchioase democratii!

Dupa ce a stat cateva zile cu propunerea procurorului Lucian Papici pe masa, Laura Codruta Kovesi a luat aer in piept si a desavarsit actul de inculpare al vicepremierului Liviu Dragnea. Adica a confirmat solutia de trimitere in judecata a lui Dragnea si a inca 74 de inculpati inaintata sefei de catre procurorul Lucian Papici. Cei 75 sunt astazi tapii ispasitori ai modului in care 7,4 milioane de cetateni cu discernamant au votat pentru demiterea lui Traian Basescu la referendumul din 29 iulie 2012. Astfel, vor comenta multi, procurorul sef al DNA, pus in functie la propunerea premierului Victor Ponta cand detinea interimatul la Ministerul Justitiei, poate fi el insusi dovada ca DNA e independent, nu cum plangeau unii, cu lacrimi portocalii, ca USL incearca sa incalece Justitia… Kovesi iese basma curata, iar cei ce-au propulsat-o in functia asta, au partea lor de castig din toata aceasta poveste.Stiam ca asa se va intampla!”, a declarat azi, cu clarviziune de fost procuror, premierul Victor Ponta. Si noi stiam la fel, pentru ca o data pornit malaxorul DNA, era clar ca Liviu Dragnea urma sa devina exemplul ”coruptiei electorale”, asa cum fostul premier Adrian Nastase a fost „simbolul coruptiei din Romania” in dosarul „Trofeul Calitatii”. Ei bine, asistam acum la dosarul „Trofeul Referendumului”, in care DNA afirma, conform comunicatului, ca ”in calitate de secretar general al unui partid, inculpatul Nicolae-Liviu Dragnea, cu ocazia organizarii si desfasurarii referendumului din 29 iulie 2012, a uzat de influenta si autoritatea sa in partid in scopul obtinerii unor foloase nepatrimoniale de natura electorala, necuvenite, pentru alianta politica din care facea parte partidul reprezentat de inculpat si anume indeplinirea cvorumului de participare cu ajutorul voturilor obtinute in alte conditii decat cele legale”Cu alte cuvinte, ocupandu-se de campania pentru referendum, Dragnea a avut un ”folos nepatrimonial de natura electorala”. Asemenea ineptie nu cunosc sa fi existat prin alte parti ale lumii civilizate pana acuma!

Hocus-pocus, cum deja ne obisnuisem, in rechizitoriu era imposibil sa nu existe si stenograme. Ce se poate intelege de aici? Ca in plina campanie pentru referendum, PSD, PNL si PC au fost intens monitorizate. Pe ce considerente au fost date autorizatiile de interceptare? Cine a sesizat parchetul, cine a cerut asta si ce judecatori au aprobat emiterea de astfel de mandate, inainte ca dosarul sa fie conceput? In acest context, poate ca romanii ar dori ca parchetele independente sa dea publicitatii si stenograme ale discutiilor telefonice dintre adversarii politici ai USL, ce isi spuneau ei si ce-si transmiteau de la centru” in teritoriu si cum planuiau ei SA NU IASA CETATENII LA VOT! Doar asa am putea vorbi de impartialitate!

Pe de alta parte, cum va suna la urechi, din rechizitoriu, chestia asta scrisa de procurorii DNA, cum ca Dragnea ”a coordonat un sistem informatic complex, prin intermediul caruia a transmis mesaje, ordine si recomandari legate de stimularea participarii cetatenilor la vot prin mijloace interzise de lege, catre coordonatorii judeteni de campanie/primarii/activistii de partid”? Apoi, DNA face o intreaga descriere a sistemului informatic, cum se faceau transmisiile in timp util etc. Oriunde in lumea democratica, alegerile de orice fel si referendumurile se bazeaza pe astfel de mijloace de comunicare, culegere de date, stocare de informatii, transmisii in timp real, numaratori paralele s.a.m.d. A trimite pe cineva in judecata pentru ca a scos oamenii la vot pentru indeplinirea pragului de participare si a afirma ca ”prezentul dosar penal nu a putut sa cuprinda, in mod obiectiv, analiza eventualelor infractiuni comise in sectiile de votare de pe intreg teritoriul national, situatiile descrise si probate reprezentand numai exemple dintre cele mai relevante din punctul de vedere al procentajului de prezenta la vot comparat cu media nationala”, inseamna a actiona impotriva democratiei insasi. Cum ramane insa cu cei care au instigat la neprezentare la vot in iulie 2013? Presedintele Basescu afirma atunci ca a indemnat oamenii sa nu vina la vot in „interes national”. Se pare ca toti simtim pe propria piele cum e cu acest „interes national”!

Judecarea lui Dragnea si altii versus DNA va incepe in februarie, anul viitor. Sa-i lasam pe judecatori sa se spele pe ochi, sa tina Postul Nasterii Domnului si apoi sa asteptam deciziile Justitiei anului 2014.

Pana atunci, insa, am niste nelamuriri. Premierul Victor Ponta si o serie de politicieni, subliniaza din ce in ce mai des, in discursul lor, existenta dosarelor politice. Eu stiu asa: daca una dintre cele trei puteri in stat o ia razna, am spus-o de-atatea ori, celelalte doua puteri o pot reechilibra. Cine face propunerile pentru sefii Parchetelor, ai sectiilor lor si ai adjunctilor acestora? Ministrul Justitiei, om din Executiv. Cine ii numeste? Presedintele Romaniei, dupa avizul CSM. Si-atunci, ce mai cauta Kovesi intr-o functie de conducere de vreme ce parchetul domniei sale a fugarit alegatorii cu Biblia pe ulitele satelor in vara anului 2012? Sa intrebam Pactul de Coabitare! Ce face onor Parlamentul Romaniei? Sa-i intrebam pe domnii Zgonea si Antonescu! In loc sa reechilibreze cele Trei Puteri in stat, prin legi care sa asigure o Justitie curata, parlamentarii dorm in post si se fac ca muncesc.Ar trebui sa le fie rusine, dar ca sa le fie rusine, trebuie sa aiba si constiinta! Din cauza incompetentei, indolentei, a intereselor individuale, toti accepta jocuri complicitare, meschine, care fac rau cetatenilor ce i-au votat! Ori se trezesc, ori se vor cutremura ceva mai tarziu cand vor vedea o natiune ce abia mai respira sub pilonii unei Justitii care se prabuseste, putin cate putin, in fiecare zi!

P.S.- Avea dreptate Georges Clemenceau: Democratia este un leu devorat de paduchi. Asa ca, atentie, stimati politicieni! Specialistii spun ca acesti paraziti sunt extrem de contagiosi si ii iei daca obisnuiesti sa stai foarte aproape de cei cu care interactionezi, printre care se pot afla si persoane deja infestate!

papici_macovei_2

Legaturi:

***

“La început naziştii au venit să-i ridice pe comunişti

Și eu nu am strigat în apărarea lor pentru că nu sunt comunist,

Apoi au venit după evrei, 

Și eu nu am strigat pentru ca nu sunt evreu.

Au venit apoi pentru sindicalişti şi catolici

Și nici atunci nu am strigat pentru că nu sunt nici sindicalist și nici catolic.

Când au venit după mine,

Nu mai era nimeni în jurul meu să se ridice în apărarea mea”.

Martin Niemöller (1892 – 1984)

***


Categorii

1. DIVERSE, Articolele saptamanii, Noile totalitarisme, dictatura si reeducare, Oana Stanciulescu, Radu Tudor, Servicii secrete, Stat politienesc, Tradatori si lichele, Video

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

12 Commentarii la “DICTATURA TOT MAI APROAPE? Serviciile secrete isi rotesc cadrele si sunt pe cale sa inchida posturile TV incomode: REALITATEA TV si ANTENA 3, LUATE LA TINTA prin procurorii politici DNA si prin ordonante cu dedicatie emise de guvernul PONTA-GHITA (SRI)… “Astia pot sa bage la puscarie si Marea Neagra!”

  1. Bun, deci nu ne-a placut ca aveam o justitie care raspundea la comenzi politice si subordonata politicului. Acum o sa avem o justitie atat de independenta de orice, incat nu va raspunde nici in fata justitiei si nu se subordona nici macar bunului simt.

  2. Eu am spus odata ca trebuie sa ne asteptam in continuare la ce e mai rau de la acest Ponta, caruia i s-a ridicat puterea la cap. De cand i-a pupat mana lui Barosso anul trecut, acceptand acele 11 puncte/ordine s-a putut observa ca are stofa de sluga (nu pot sa ii spun altfel), ca e dispus sa faca orice si sa execute ordinele oricui, pentru a se mentine la putere, indiferent de consecinte. E un personaj fara caracter, cu sina spinarii indoita si obrazul extrem de gros, demn de tot dispretul, genul de om care calca pe cadavre (oricate ar fi ele) doar ca sa ii fie lui bine.
    Cand a fost intrebat intr-un interviu de ce sustine altceva decat s-a angajat inainte de alegeri, a dat o replica halucinanta – “si voi credeati tot ce spuneam? Eram in campanie electorala…” – adica isi sfideaza proprii alegatori pe fata si fara jena. Eu zic ca ne-am ars cu acest individ la conducerea guvernului, nu ii pasa daca declanseaza razboaie civile, cutremure, samd. Imi da impresia e chiar mai fara scrupule decat Basescu (daca asa ceva s-ar fi putut, si uite ca se poate). Ceva e in neregula cu el, ori are un retard, ori e de o ticalosie maxima. Nu m-as mira sa fie si mason.

  3. @ Titus L.:

    Pai cine a zis ca acum e independenta de orice si ca nu e subordonata politic, ba chiar masiv?!

  4. “Apropo de Roşia Montană, cum dracu’ nu s-a sesizat nici un erou băsist sau nebăsist pînă acum în cele o mie de nereguli ale afacerii?”

    http://adevarul.ro/news/societate/condamnarea-crestina-anti-comunismului-1_52526087c7b855ff560b6e70/index.html

    “Comunistii, securistii si odraslele lor isi continua nelegiuriile si continua sa se imbogateasca pe spinarea romanilor. In primele doua parti ale investigatiei mele referitoare la “tunul” Rosia Montana afirmasem si demonstrasem cu date din documente si site-uri oficiale, ca aceasta noua incercare de a jefui statul roman, este o “lucrare” 100% pesedista, inceputa in 1995 de Vacaroiu, “parafata” in 2000 de Adrian Nastase si dorita a fi “fructificata” de Victor Ponta in zilele noastre. In acesta ultima parte a materialului meu, voi recapitula si voi evidentia informatiile care dovedesc fara putinta de tagada, faptul ca PSD-ul este o organizatie infractionala de tip mafiot, antinationala si antieuropeana, principalul vinovat de devalizarea economiei si avutiei nationale, partidul de sorginte comunito-securista obedient Rusiei, partid care, ori de cate ori s-a aflat la putere, a guvernat in interesul financiar al propriilor mafioti (deveniti deja notorii) si a Rusiei si nicidecum in interesul tarii si a cetatenilor romani. Rosia Montana se inscrie pe acest drum tradator de neam si tara, presarat cu nenumarate samavolnicii si devastatoare pierderi economoice si de imagine a Romaniei, drum parcurs de PSD de la infiintarea lui si pana in prezent. Deci : 1) In anul 1995 (guvernarea PSD-Vacaroiu) canadienii obtin “GENTLEMEN’S AGREEMENT”-ul pentru exploatare. Este aruncata in joc societatea de stat Minvest Deva.Tot atunci se impart si primele comisioane (spagi). 2) 1996. Proiectul este “suspendat” pentru ca la putere vine Conventia Democratica. 3) In anul 2000 PSD-ul revine la putere (guvernul Nastase), poiectul este scos din sertar pentru a se pune bazele “legale” a viitoarei exploatari, canadienii primesc licenta direct, negociator sef din partea statului roman fiind secretarul de stat Alexandru Nastase (retineti va rog, numele). Se in part un nou rand de spagi (milioane dolari USA), menite a accelera proiectul si a inchide ochii la clauzele contractuale, care, pur si simplu deveneau un act juridic pentru un jaf de dimeniuni uriase si care trata superficial problema ecologica. 4) In anul 2004 PSD-ul pierde puterea in favoarea aliantei DA(guvernul Tariceanu), proiectul fiind bagat iar in sertar. Dupa alungarea PDL-ului de la guvernare si sustinerea guvernului liberal Tariceanu de catre PSD, proiectul este adus in discutie, dar de prefara vanzarea la pret de dumping a BCR, banii obtinuti (aprox 3,5 miliarde dolari) fiind impartiti intre PSD si PNL, pentru a-si finanta campania electorala(nici un ban din aceasta vanzare nu a mai fost regasit ulterior, in conturile statului roman). 5) In anul 2008 Mafia penelist-pesedista pierde puterea in favoarea PDL iar guvernul Boc, desi criza globala atinsese si Romania, blocheaza proiectul si pentru a reduce deficitul, prefera reducerile cheltuielilor bugetare in locul unor venituri obtinute dintr-o exploatare care ar fi pagubit pe viitor statul roman si i-ar fi produs in plina criza o noua problema, cea ecologica. 6) Prin uneltiri si tradari succesive(inclusiv in propriul partid), miscari stradale sponsorizate si orchestrate de USL, guvernul Boc cade, guvermul MRU nu supravetuieste unei motiuni de cenzura iar la putere (7 mai 2012) vine guvernul USL, Ponta 1. Proiectul Rosia Montana este scos iar din sertar, dar se astepta alegerile din decembrie si o majoritate parlamentara care sa nu blocheze pe viitor derularea lui. 7) 15 aprilie 2013, crah Gabriel Resources Ltd. la bursa canadiana, valorile aciunilor scazand dramatic cu 29%. 8) Atentie..! La doar 11 zile, guvernul Ponta 2, prin Dan Sova (pentru care PSD-ul a inventat un nou minister, cel al jafului avutiei nationale), la data de 26 aprilie 2013, pe site-ul guvernului roman(!), apare o informatie care da ca sigura emiterea de catre guvern a unei ordonante de urgenta ce va decide o noua organizare prin divizare a companiei Minvest (actionar minoritar ce reprezinta interesele statului roman in RMGC). Practic,o escrocherie care dincolo de faptul ca aduce grave prejudicii financiare statului roman, avea menirea sa-i ajute pe canadienii de la care primisera deja noile comisioane, sa-si revina la bursa. In urma acestui anunt, actiunile Gabriele Resources au revenit la vechea valoare..! 9)Atentie..! La doar 4 zile(!) dupa aparitia informatiilor pe site-ul guvernului postate de Sova, pe data de 30 aprilie 2013, a aparut si Hotararea de Guvern. Imediat valoare la bursa a actiunilor Gabriel Resources Ltd. a mai crescut cu 7%.. 10) Marti 27 august 2013, Ponta anunta ca guvernul si-a asumat raspunderea pentru derularea proiectului. Proteste stradale. Ponta revine, anuntand un proiect de lege pe marginea contractului Rosia Montana, care va fi trimis spre aprobare, parlamentului. Proteste stradale. Ponta anunta ca el nu va vota in parlament proiectul pe care chiar el l-a avizat..! Proteste stradale. 11) Ponta se grabeste sa anunte ca in cazul in care proiectul este anulat, stataul roman va plati despegaubiri catre Gabriel Resources Ltd..!(“reteta Bechtel”- a)canadienii castiga; b)pesedistii raman cu comisioanele in buzunar; c)de platatit depagubiri, platesc contribuabilii cetateni romani, din portofelul lor). Proteste stradale. 12) Imediat, canadienii de Gabriel Resource Ltd, anunta ca vor da statul roman in judecata cerand despagubiri de 4 miliarde de dolari, daca proiectul va fi anulat. Interesele lor financiare vor fi aparate de Societatea NNDKP, a carei coordonatoare juridica nu-i nimeni alta decat Ana Diculescu-Sova (cea care se ocupase si de contractul cu Bechtel), iar pe site-ul acestei societati scria clar activitatea: “asistenta juridica acordata companiei Rosia Montana Gold Corporation în toate litigiile cu privire la una din cele mai contestate investitii realizate în vederea dezvoltarii unui proiect de exploatare aurifera pe teritoriul României”..! Proteste stradale. 13) Ana Diculescu-Sova, nu-i nimeni altcineva decat mama lui Dan Sova, cel pentru care PSD-ul mafiot a inventat functia de Ministru Delegat pentru Proiecte de Infrastructura de Interes National si Investitii Straine. Cu alte cuvinte, mama apara cascavalul canadienilor, fiul are grija de cascavalul pesedistilor si odata ajunsi acasa, isi impart comisioanele in cea mai admirabila forma de incompatibilitate..!(in strada nu se aude nici “pss” despre tot ce v-am prezentat pana acum, desi absolut toate datele si informatiile prezentate, pot fi verificate de oricare dintre cei de au net si se pricep, cat de cat. “la sapat” mai adanc..) Ati inceput sa pricepeti cum stau lucrurile cu “cea mai onesta si competenta guvernare pe care a avut-o vreodata Romania”(citatul ii apartine lui V.Ponta)..? Oricum, voi continua..Legaturile mafiote ale PSD-ului sunt atat de multe si de diversificate, incat atunci cand cauti una, dai peste alte zece..!”

  5. @ Cosmin:

    Asta ca sa uitam de implicarea masiva si esentiala a lui Basescu, Isarescu, Radu Vasile, Berceanu si Tariceanu?! E ras-demonstrat ca nu doar PSD-ul a fost implicat aici, ci ca Gold-ul a uns bine in absolut toate partile, si de stanga, si de dreapta, si de centru, si de putere, si de opozitie, si din Parlamentul European, si primari, si parlamentari, si presa, si tot! Ca sa o dam politic pe o singura directie, sugerand ca NUMAI PSD-ul e vinovat, asta se cheama manipulare si diversiune prin politizare (in cazul asta basist-portocalie).

  6. Sunt un pic nedumerit: Realitatea TV este a omului de afaceri Elan Swartzenberg, implicat in mai multe scandaluri financiare si de coruptie.
    Din cate se spune, este in insolventa, iar in timp a revarsat valuri de mizerie. Ziarul Ziua, a fost in aceeasi situatie: dupa ce i-a adus la putere pe portocalii, dupa ce a facut datorii imense la bugetul de stat, a fost lasat in insolventa de catre patronii din Orientul Apropiat…

    Dl Elan Schwartzenberg are multipe afaceri profitabile in Romania… Iar despre viata lui morala nu are sens sa mai vorbim – a facut-o Mihaela Radulescu.

  7. Pe dl sebastian ghita, si scriu intentionat cu litere mici numele sau, il cunosc caci suntem din aceeasi zona si am facut acelasi liceu. Am stat si la cateva pahare de vorba pe vremea cand era doar un tanar in plina ascensiune cu Asesoftul si stau si ma gandesc ca iata el este produsul generatiei mele si a celor de varsta mea care acum protesteaza in strada si care daca ar ajunge in locul domniei sale ar face acelasi lucru fiind caracterizati de aceeasi lacomie. Raspunsul nu este in strada oricat de eroini ne-am considera, nu are cine sa conduca(http://traistacumerinde.wordpress.com/2013/10/01/o-romanie-impartita-in-doua; http://traistacumerinde.wordpress.com/spune-mi-pentru-ce-traiesti-ca-sa-ti-spun-cine-esti)

  8. @admin:
    Justitia subordonata politicului? Asta e nimic, desi e adevarat. Sa vedeti cum va fi curand, cand va deveni invers: politicul subordonat Justitiei! Pentru ca Justitia nu inseamna “dreptate” ci doar niste institutii pe care cetatenii nu le pot controla, nici prin vot nici prin altceva.

  9. Pingback: EVACUAREA TRUSTULUI “ANTENELOR”. Opinii si comentarii. Care sunt mizele unei actiuni ostentativ abuziva a ANAF? “Cine nu înțelege și nu realizează abuzul și excesul, își merită soarta | Cuvântul Ortodox
  10. Pingback: EVACUAREA TRUSTULUI “ANTENELOR”. Opinii si comentarii. Care sunt mizele unei actiuni ostentativ abuziva a ANAF? “Cine nu înțelege și nu realizează abuzul și excesul, își merită soarta” | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare