Ponta a dat raportul lui Biden: Romania ar recunoaste INDEPENDENTA KOSOVO din 2015/ ROMÂNII DIN TIMOCUL SARBESC, ANCHETATI SI INTIMIDATI de autoritatile sarbesti. Ultimul pretext: O TROITA. CE SPUNE PARINTELE BOIAN ALEXANDROVICI (video)

22-10-2013 2 minute Sublinieri

lso_0503_36229900

Premierul Victor Ponta i-a comunicat vicepreşedintelui american Joe Biden, cu care s-a întâlnit marţi la Washington, că din 2015 România ar putea să-şi schimbe poziţia cu privire la Kosovo, informează Agerpres. Mai precis, ţara noastră ar urma să recunoască independenţa regiunii Kosovo.

‘Referitor la poziţia României faţă de Kosovo, i-am spus ‘anul viitor nu se va întâmpla nimic’, dar din 2015 cred că România va fi alături de toate statele europene, pentru a avea o poziţie coordonată cu partenerii noştri’, a relatat Ponta, la RTV.

Premierul Ponta a afirmat că vicepreşedintele american cunoaşte atât de bine situaţia din România, încât nu a fost nevoie să-i dea detalii în legătură cu poziţia Bucureştiului faţă de Kosovo.

El a explicat că preşedintele Traian Băsescu, al cărui mandat expiră la finalul anului 2014, se opune recunoaşterii independenţei Kosovo.

De altfel, şeful statului a acuzat recent că declaraţii ale premierului Victor Ponta privind Kosovo, Siria ‘ne-au produs prejudicii’.

Plenul Parlamentului European a aprobat pe 18 aprilie o rezoluţie prin care le solicită celor cinci ţări membre UE care nu au recunoscut încă independenţa Kosovo, printre care şi România, să facă acest lucru.

Securitatea sârbă din Bolievaț îi anchetează pe credincioșii români care au participat la slujba de inaugurare a troiței din Podgorț. Cel care se ocupă de anchetă se numește Zoran Dinic și este angajat al Securității sârbe din Bolievaț.

Oamenii sunt speriați și consideră un abuz împotriva dreptului liber la credință, iar în discuțiile cu corespondentul Romanian Global News au cerut Țării Mame să intervină în apărarea lor. Până în acest moment nici Ambasada României de la Belgrad și nici Ministerul de Externe de la București nu au reacționat.

Români/vlahi ortodocși din satul românesc Podgorț au avut prilejul de a asculta pentru prima dată slujba bisericească ortodoxă în limba lor maternă. Conduși de Dr. Predrag Balașevici, membru al consiliului protopopiatului Daciei Ripensis, credincioșii din această zonă au donat un teren Bisericii Ortodoxe Române pe care sa fie amplasată o nouă troiță românească, transmite corespondentul Romanian Global News din Timoc.

Cu aceasta ocazie în duminică 22 dupa Rusalii, Preacucernicul Părinte Protopop Boian Alexandrovic, Vicarul Timocului a oficiat slujba sfințirii acestei Troițe împreună cu Părintele Antonie Isac, parohul Borului și al Lapușnei. După partea liturgică a urmat un program cultural de cântece românești din zonă.

În această zonă a Serbiei de Răsărit există mulți oameni nebotezați care după oficierea slujbei de sfințire, în limba română, au discutat cu Părintele Boian exprimându-și dorință de a se boteza în cât mai scurt timp în limba strămoșilor lor.

[…]

Ce spune Ministerul Afacerilor Externe

MAE s-a sesizat cu privire la acțiunile securității sârbe împotriva românilor din Estul Serbiei și cere demersuri spre clarificarea situației din Valea Timocului, pentru a nu fi afectate relațiile bilaterale București-Belgrad.

“Ministerul Afacerilor Externe este la curent cu situaţia creată în urma sfinţirii unei troiţe româneşti în localitatea Podgorac, în Valea Timocului, Serbia. Ambasada României la Belgrad a întreprins demersuri imediate pe lângă autoritățile sârbe vizând clarificarea situaţiei.

Ministerul Afacerilor Externe are în permanentă atenţie situaţia etnicilor români din Serbia şi promovează constant respectarea drepturilor comunităţii române din ţara vecină. În contactele bilaterale la toate nivelele precum şi în contextul discuţiilor cu privire la parcursul european al Serbiei, Ministerul Afacerilor Externe se pronunţă constant în favoarea asigurării cadrului legislativ necesar pentru exercitarea de către persoanele aparţinând minorităţii române de pe teritoriul Serbiei a tuturor drepturilor, inclusiv al celui la practicarea religiei proprii. În acest context, reafirmă necesitatea unor rezultate concrete ale implementării prevederilor Protocolului sesiunii a doua a Comisiei Mixte Interguvernamentale între România şi Serbia privind minorităţile naţionale (semnat la 1 martie 2012, Bruxelles), prin care se asigură respectarea drepturilor individuale ale etnicilor români de pe teritoriul Serbiei, în conformitate cu standardele europene.

În contextul actual al evoluţiei Serbiei în direcţia deschiderii negocierilor de aderare la UE, Ministerul Afacerilor Externe îşi exprimă regretul faţă de situaţia creată, de natură să pună într-o lumină nefavorabilă bunele relaţii bilaterale dintre România şi Serbia. Totodată, Ministerul Afacerilor Externe manifestă speranţa că autorităţile sârbe vor întreprinde demersuri concrete în sensul respectării angajamentelor asumate în plan european şi bilateral cu privire la respectarea drepturilor persoanelor aparţinând minorităţii române de pe teritoriul Serbiei”, se arată în comunicatul MAE.

 


Pr. Boian Alexandrovici: ROMANII DIN SERBIA PERSECUTATI SI ABANDONATI…

(in emisiunea “Esential” cu Alina Petrescu – Antena 3, 22 octombrie 2013)


Categorii

1. DIVERSE, America, Kosovo, Serbia, Razboiul impotriva Romaniei, Tradatori si lichele, Video

Etichete (taguri)

, , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

3 Commentarii la “Ponta a dat raportul lui Biden: Romania ar recunoaste INDEPENDENTA KOSOVO din 2015/ ROMÂNII DIN TIMOCUL SARBESC, ANCHETATI SI INTIMIDATI de autoritatile sarbesti. Ultimul pretext: O TROITA. CE SPUNE PARINTELE BOIAN ALEXANDROVICI (video)

  1. Pingback: CINE SUNT ROMANII DIN VALEA TIMOCULUI? Inventia natiunii artificiale a “VLAHILOR” si trista dezbinare a comunitatii romanesti timocene - Recomandari
  2. Pingback: Avertisment de la parintele Boian din Valea Timocului: DACA NU VOM AVEA SPRIJIN, VOM FI ANIHILATI - Recomandari
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare