MANASTIREA BIXAD RETROCEDATA GRECO-CATOLICILOR si EXECUTATA SILIT cu trupe jandarmi si politie dotate cu pusti cu gloante de cauciuc! Staretul Emanoil Rus: “NOI NE APARAM BISERICA, APARAM BISERICA NEAMULUI”

9-11-2013 10 minute Sublinieri

SENTINTA DE RETROCEDARE – SUSPENDATA TEMPORAR IN ULTIMA CLIPA PRIN IMPLICAREA CONSILIULUI JUDETEAN LOCAL

Manastirea-Bixad-001-932x620

Sute de jandarmi şi poliţişti au intrat cu forţa peste bixădenii care făceau lanţ viu în faţa Mănăstirii Bixad. Situaţia este una extrem de tensionată pentru că executorul a dat drumul executării silite, după ce greco catolicii au obţinut o sentinţă definitivă şi irevocabilă privind o mare parte din clădirile şi terenurile de la Mănăstirea Bixad.

UPDATE   Judecătoria Negreşti-Oaş a admis astăzi cererea de ordonanţă preşedenţială depusă de Consiliul Judeţean privind  suspendarea provizorie a executării. Consiliul Judeţean a trimis la Bixad doi reprezentanţi pentru a opri executarea sentinţei privind retrocedarea. Consiliul Judeţean susţine că el este proprietarul Preventoriului TBC din curtea Mănăstirii, retrocedat greco-catolicilor.

Sute de jandarmi şi poliţişti au intrat cu forţa peste bixădenii care făceau lanţ viu în faţa Mănăstirii Bixad. Situaţia este una extrem de tensionată pentru că executorul a dat drumul executării silite, după ce greco catolicii au obţinut o sentinţă definitivă şi irevocabilă privind o mare parte din clădirile şi terenurile de la Mănăstirea Bixad.   „Aproximativ 100 de jandarmi şi circa 100 de poliţişti sunt prezenţi la Mănăstirea din Bixad, pentru aplicarea executării silite. Printre cei care fac lanţ uman viu în faţa Mănăstirii Bixad se numără aproximativ 15 preoţi din Ţara Oaşului, dar şi unii veniţi de mai departe, din judeţul Satu Mare. Preotul din Sanislău, Radu Man, a venit la Bixad însoţit de zece enoriaşi ca să apere Mănăstirea simbol a Ţării Oaşului“, scrie Transilvania Reporter.

Localnicii s-au mobilizat pe toate căile. Inclusiv pe Facebook au fost distribuite mesaje în acest sens.   “FAC APEL LA TOTI BIXADENII !! Maine dimineata la ora 6.00, vor ghiaurii sa ne ia manastirea! Daca iubiti manastirea noastra, mergeti si spuneti-le ca NU LE DAM NIMIC !!!! Haideti sa nu il tradam pe DUMNEZEU, pentru a face pe plac oamenilor !!!”, a fost mesajul distribuit de zeci de persoane.

Între Biserica Română Unită cu Roma Greco-Catolică şi Mănăstirea Ortodoxă Română de la Bixad se poartă procese de ani buni de zile. Biserica greco-catolică a obţinut o sentinţă defitinivă şi irevocabilă privind revendicarea terenurilor şi construcţiilor Mănăstirii Bixad. Din cauza presiunilor locale, dosarele aflate de ani de zile pe rolul instanţelor locale sătmărene au influenţat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să le strămute la Mehedinţi şi Craiova, unde s-au acordat sentinţele defitinive şi irevocabile.

În sentinţa nr.341/2011 a Curţii de Apel Craiova este specificat faptul că Biserica Ortodoxă Română este obligată să-i lase greco-catolicilor construcţia cu destinaţie de Preventoriu pentru copii hadicapaţi  şi construcţia cu destinaţie spaţiu pentru activităţi specifice ale copiilor internaţi în preventoriu.

Cu alte cuvinte biserica greco-catolică ar urma să fie pusă în posesie cu terenul aferent curţii Mănăstirii Bixad precum şi cu cele două clădiri. Trebuie menţionat faptul că Biserica Mănăstirii Bixad, situată în mijlocul terenul ce urmează a fi dat greco-catolicilor rămâne teoretic în posesia Bisericii. Practic însă este imposibil, deoarece terenul de sub biserică este al Greco-catolicilor. Zilele următoare, executorul judecătoresc va pune în executare decizia Curţii de Apel Craiova. O sentinţă asemănătoare a fost pronunţată şi de Tribunalul Mehedinţi, Prin sentinţa civilă nr.180/2011 a Tribunalului Mehedinţi este specificat că Biserica Ortodoxă Română este obligată  să lase Episcopiei Române unită cu Roma suprafaţa de 10.908 mp de teren de la Bixad.

  • Transilvania Reporter: 

Soarta Mănăstirii Bixad, în mâinile judecătorilor negreșteni. Greco-catolicii vor să-și facă mănăstire în clădirile retrocedate

După ce joi disputa dintre greco-catolici și ortodocși a atins punctul culminant, odată cu încercarea eșuată de executare, în momentul de față soarta mănăstirii se găsește din nou în mâinile magistraților. Mai exact, Judecătoria Negrești-Oaș a suspendat, pe termen nedeterminat, hotărârea de executare silită a imobilelor și terenurilor câștigate în instanță de Episcopia Română Unită cu Roma Baia Mare. Motivul acestei suspendări îl reprezintă o contestație depusă de Consiliul Județean Satu Mare.

„Noi în momentul de față nu avem încotro. Există o hotărâre judecătorească, emisă de Judecătoria Negrești-Oaș, care ne împiedică să facem orice demers de executare a respectivelor imobile și terenuri. Nu există un termen anume până la care contestația depusă de Coniliul Județean trebuie soluționată. Noi (n.red. executorii judecătorești) suntem simple instrumente ale legii și trebuie să așteptăm soluția dată de instanța din Negrești-Oaș. Cu toate acestea, trebuie menționat că atât măsurătorile efectuate joi precum și procesul verbal aferent acestora rămân valabile ”, a declarat, pentru Transilvania Reporter,  executorul judecătoresc Marian Iva-Anițaș.

Acesta a mai adăugat că numărul mare de bixădeni prezenți joi în fața mănăstirii și tensiunea din rândul acestora l-a luat prin surprindere, și că au fost momente în care s-a temut pentru siguranța personală.

„Am făcut anterior toate pregătirile necesare și am luat legătura cu toți cei responsabili în acea zonă. Am primit asigurări atât din partea autorităților cât și a clericilor ortodocși că nu va exista nicio piedică în privința punerii în executare a hotărârii judecătorești. Din acest punct de vedere, în momentul în care am ajuns la mănăstire, trebuie să recunosc că am fost foarte surprins să constat că lucrurile nu stăteau nicidecum așa cum le-am anticipat. Am mai avut parte de-a lungul carierei mele de momente tensionate, însă niciunul dintre acestea nu se compară, ca amploare, cu cel de joi”, a adăugat executorul Iva-Anițaș.

A doua contestație depusă la Judecătoria Negrești-Oaș

Nu este pentru prima oară când magistrații Judecătoriei Negrești-Oaș trebuie să soluționeze o contestație de executare în cazul Mănăstirii Bixad. În data de 13 februarie a acestui an, mănăstirea Ortodoxă „Petru și Pavel” Bixad a depus la această instanță judecătorească o contestație privind executarea de către Episcopia Greco-Catolică a proprietăților menționate mai sus. După două amânări consecutive, în 27 martie, magistrații negreșteni au emis o soluție favorabilă ortodocșilor.

Aceasta însă nu a fost una definitivă, permițând astfel posibilitatea Episcopiei Greco Catolice să facă recurs. Această acțiune a fost înaintată Tribunalului Satu Mare, instanță care a dat câștig de cauză greco-catolicilor, în data de 29 august 2013. În momentul de față la Judecătoria Negrești-Oaș s-a depus o a doua contestație privind executarea proprietăților din curtea Mănăstirii Bixad. Cei care au depus-o sunt juriștii Consiliului Județean Satu Mare. Aceștia își motivează acțiunea declarând că bunurile supuse executării aparțin de fapt CJ și prin urmare hotărârea definitivă și irevocabilă emisă de Curtea de Apel Oradea nu poate fi pusă în aplicare.

Două mănăstiri, două culte, o singură biserică

Contestația depusă CJ suspendă orice demers, atât din partea judecătorilor cât și din partea Bisericii Române Unite cu Roma. Reprezentanții acestei biserici contrazic cifrele susținute de ortodocșii care afirmă că nu există enoriași greco-catolici în Bixad. Mai mult decât atât, ei spun că numnărul greco-catolicilor este îndeajuns de mare încât să justifice înființarea unei mănăstiri a acestui cult în localitatea Bixad.

„În această comună  (n.red. Bixad), conform datelor noastre, avem aproximativ 1200 de credincioși, iar în restul Oașului câteva mii”, declară protopopul Iacob Feher.

Acesta ne-a mai declarat că, odată intrați în posesia imobilelor acestea vor intra în reabilitare și se vor face toate demersurile pentru instituirea unei mănăstiri greco-catolice cu tot ceea ce presupune viața monahală. Vor fi aduși călugări din ordinul bazilian, din toată zona Transilvaniei. Nu se va face altceva, adaugă Iacob Feher, decât să se reia o tradiție întreruptă brutal de către comuniști în anul 1948.

„Este adevărat că acei călugări care vor veni la mănăstire se vor expune la anumite pericole din partea credincioșilor ortodocși. Noi însă ne punem siguranța în mâinile lui Dumnezeu. Credem totuși că mulți dintre enoriașii ortodocși au realizat că dreptatea este de partea noastră, dovadă și numărul relativ mic de protestatari prezenți în ziua de joi, un număr mic comparativ cu populația de aproape 8.000 de locuitori ai Bixadului”, ne-a declarat protopopul greco-catolic, subliniind că acesta este un punct de vedere persoanal și nu unul oficial al Bisericii Române Unite cu Roma.

Menționăm că, până la apariția acestui articol, starețul ortodox al Mănăstirii Bixad nu a putut fi contactat pentru a-și expune punctul de vedere. În concluzie, dat fiind faptul că o parte a Mănăstirii Bixad rămâne a ortodocșilor iar cealaltă parte, foarte probabil, va fi cedată greco-catolicilor, se va ajunge în situația paradoxală în care două culte diferite vor avea fiecare câte o mănăstire și vor împărți unica biserică existentă în acel spațiu monahal.

Rãzboi religios pe altarul Mãnãstirii Bixad

[…]

De dimineață pe baricade

Bixădenii s-au trezit cu noaptea în cap ca să meargă să-și apere Mănăstirea, după ce miercuri seara s-au anunțat unii pe alții, prin telefon și pe Facebook, despre decizia greco-catolicilor de a trimite executorul judecătoresc să execute sentința privind retrocedarea. Lunga zi a executării Mănăstirii Bixad a început încă de dimineață de la ora 4,00, când în jur de 100 de enoriași s-au adunat în fața lăcașului de cult. ”M-a sunat fata din America și mi-a spus să vin la Mănăstire că ne-o iau ghiaurii”, ne-a declarat o bixădeancă care s-a prezentat de dimineață la ora 6.00 la Mănăstire. Drumul de acces către mănăstire a fost blocat cu un camion, care a fost însă mutat la apariția polițiștilor din Negrești-Oaș.

Oamenii adunați în fața Mănăstirii erau nemulțumiti de decizia instanței de judecată privind retrocedarea unei părți a terenurilor și a clădirilor vechi deoarece, spun ei,mănăstirea a fost construită de banii aduși de babele din Bixad în batic”„Să nu ne pună nouă mejda la mănăstirea construită de babele noastre care au adus bani în batic. Legal au dreptate, dar moral e un abuz”, a declarat unul dintre bixădeni. De asemenea, fostul primar al comunei Bixad, Gheorghe Honca, a cerut amânarea executării silite și organizarea unui referendum în localitate.

În jurul orei 9.00, clopotele Mănăstirii au început să bată a jale, în așteptarea executorului. Starețul Mănăstirii Bixad, arhimandritul Emanoil Rus, le-a cerut bixădenilor să nu recurgă la violențe și să-și exprime doar nemulțumirea față de executarea silită. ”Noi ne apărăm biserica, apărăm biserica neamului”, a mai spus starețul, îndemnându-i pe preoți și credincioși să facă un scut uman în jurul mănăstirii.

Credincioșii revoltați: ”Nici Ceaușescu nu a trimis atâția jendari ca să ne ia Mănăstirea!”

Executarea Mănăstirii a început cu puține minute înainte de ora 12,00, moment în care la Bixad a început să plouă mărunt. Oamenii, în frunte cu starețul Emanoil Rus, au încremenit când au văzut numărul mare de polițiști și jandarmi ce l-au însoțit pe executorul judecătoresc și pe cei șase preoți greco-catolici veniți la Bixad. În jur de 200 de polițiști și jandarmi, majoritatea din trupele de “mascați” ale celor două instituții, dotați cu tuburi cu spray și puști cu gloanțe de cauciuc,  au descins din 20 de mașini. Un număr disproporționat față de cel al credincioșilor adunați în fața mănăstirii.

A urmat o scurtă negociere, oamenii refuzând însă să se dea la o parte, iar avocatul Bisericii greco-catolice neacceptând amânarea executării silite.

Scutul uman format din preoți și credincioși nu a putut fi străpuns de oamenii legii, astfel că jandarmii și polițiștii au ales o strategie pentru a-i păcăli pe apărătorii mănăstirii. Forțele de ordine s-au retras câțiva metri, oamenii aplaudându-i crezând că se lasă păgubași.

Când aplaudau mai de zor, jandarmii și polițiștii au pătruns în Mănăstire prin lateral, iar de aici executarea a fost o misiune ușoară. Credincioșii s-au limitat doar să scandeze “Mănăstirea Sfântă! Nu ne jefuiți!”, să  aprostrofeze forțele de ordine și să-i injure pe individul adus să bată țărușii de lemn pentru delimitarea proprietății greco-catolicilor.

Executorul judecătoresc și-a terminat treaba în jurul orei 15,00, când resemnați oamenii au început să plece unul câte unul spre casă. Atâta frică n-am băgat în viața mea în mine”, a spus o bixădeancă supărată pe reacția în forță a organelor de ordine. “Nu mai avem ce face, dacă scoți un țăruș acum mergi la pușcarie”, s-a plâns o altă femeie, care a fost repede contrată cu o glumă de un bixădean: “Mergi dacă îl scoți ziua, nu și noaptea când nu te vede nimeni”.

Autoritățile acuză abuzuri în cazul retrocedării Mănăstirii Bixad

Lovitura de teatru avea să vină după finalizarea punerii în posesie a greco-catolicilor, când Consiliul Județean Satu Mare a anunțat că a obținut suspendarea provizorie a executării silite a sentinței privind retrocedarea unor terenuri și clădiri de la Mănăstirea Bixad. ”Este un abuz! Patrimoniul revendicat de greco-catolici și retrocedat în baza unei sentințe judecătorești este al Consiliului Județean. Am cerut în această dimineață suspendarea executării silite și vom cere să fim parte în proces. Noi nu am fost chemați niciodată în instanță deși suntem proprietarii de drept”, a declarat vicepreședintele Consiliului Județean Satu Mare, Mircea Govor.

Juriștii Consiliului Judeșean Satu Mare spun că toate actele privind punerea în posesie a greco-catolicilor încheiat joi au fost anulate prin ordonanța președințială dată de Judecătoria Negrești-Oaș până la judecarea pe fond a cererii de suspendare a executării silite. Conflictul se va muta acum în Justiție pentru că executorul judecătoresc susține că decizia instanței este tardivă deoarece punerea în posesie a fost deja efectuată, iar procesul verbal întocmit.

Dispute juridice plimbate prin tot teritoriul României

Războiul juridic dintre Mănăstirea Ortodoxă „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Bixad și Episcopia Română Unită cu Roma Baia Mare s-a mutat efectiv în sălile de judecată în anul 2010, odată cu prima înfățișare la Judecătoria Satu Mare. Procesul a fost strămutat ulterior în dese rânduri. În prima fază, cele două culte au ajuns să se judece la Judecătoria Ploiești. De aici dosarul a fost mutat la Înalta Curte de Casație și Justiție. Nici acest for suprem nu a fost capabil să dea o soluție finală, întorcând dosarul spre rejudecare. A urmat o nouă epopee judiciară, în care cele două părți au avut rând pe rând câștig de cauză. În data de 27 mai 2011, după mai multe strămutări ale procesului, Tribunalul Mehedinți a admis în parte acțiunea în revendicare formulată de Episcopia Unită a Maramureșului. În data de 25 octombrie a aceluiași an,  Curtea de Apel Craiova a modificat sentința Tribunalului Mehedinți în sensul că a admis în întregime acțiunea formulată de Episcopia Română Unită a Maramureșului. Totul pare a se fi încheiat odată decizia aceleiași instanțe craiovene, o decizie definitivă și irevocabilă care dă dreptul Episcopiei Române Unite cu Roma de a intra în posesia clădirii fostului Preventoriu TBC, a unui imobil adiacent acestuia dar și a unei părți din curtea mănăstirii. Această decizie judecătorească nu a avut însă darul de a pune capăt disputei judecătorești. O terță parte și-a făcut zilele trecute intrarea în acest hățiș juridic. Este vorba despre Consilul Județean Satu Mare, instituție care a cerut amânarea executării sentinței pronunțate de Curtea de Apel Craiova. Motivul: bunurile supuse executării nu au aparținut Bisericii Ortodoxe ci CJ, iar prin prisma acestui fapt hotărârea judecătorească sus-menționată nu poate fi pusă în aplicare.

În fața forțelor de ordine, bixădenii îl evocă pe răposatul Vasile Finta

Ortodoxia din Bixad este din nou pusă la încercare. Acum când jandarmii au pătruns în curtea mănăstirii oamenii spun că se face un abuz mai mare decât cel al comuniștilor. Ei nu uită că unul dintre ortodocșii din localitate a smuls mănăstirea din mâinile comuniștilor și tot bixădenii ortodocși sunt aceIa care și-au cheltuit economiile pentru renovarea lăcașului monahal.

45 de ani a fost interzisă viața monahală la Bixad. Vorbim aici atât de cultul ortodox cât și de cel greco-catolic. Abia în 1989 a fost permisă reluarea vieții monahale. Meritul principal l-a avut unul dintre fii ortodocși ai Bixadului, un simplu țăran, cunoscut în zonă sub numele de Voroțel. Vasile Finta a fost numele său real, un oșan care a avut curajul să se se prezinte în fața dictatorului, nicidecum într-un mod slugarnic ci cu atitudinea demnă a omului care crede în cauza sa. Probabil singurul om care a reușit să-l convingă pe Ceaușescu să reconstruiască o mănăstire în loc să dărâme biserici.

Oșanul ortodox care și-a riscat libertatea pentru mănăstirea din Bixad

La începutul anului 1989, Vasile Finta s-a prezentat în audiență în fața lui Ceaușescu și ia cerut reînființarea mănăstirii Bixad.  Răspunsul dictatorului la solicitarea lui Vasile Finta a fost următorul: „Să știi bade că noi facem case muncitorești nu mănăstiri”. Insistențele ulterioare ale oșanului se pare că au fost curmate de un NU categoric din partea răposatului președinte. Resemnat, Vasile Finta s-a îndreptat spre ieșirea din reședința prezidențială. Deci… Cum a fost bade?, l-a interpelat pe coridor un lacheu ceaușist. „No, cum și hie, o zîs că voi nu faceți mănăstiri. Amu noi n-om ave’ ce face. Ne-om aduna oșenii și om înhui (n.r. dărâma) ce-o mai rămas p’acolo. Că-i mai mare rușinea să vezi Casa Domnului în așa stare. Apoi om vedea noi ce-om mai face”. i-a răspuns bixădeanul. Fiind aproape de a părăsi palatul, Vasile Finta a fost rechemat de urgență în biroul dictatorului. Ceaușescu, informat promt despre posibele consecințe ale acelui NU categoric, a acceptat să-și dea acordul pentru reînființarea mănăstirii de la Bixad. Drept omagiu pentru reușita din primăvara lui ’89, o pictură a țăranului Vasile Finta, în mărime naturală, este amplasată pe peretele porticului de la intrarea în mănăstire, alături de înalți prelați.

Mănăstirea Bixad, o istorie monahală de peste două secole

Viața monahală la Bixad exista încă din vremea Maramureșului voievodal, când, în anul 1614, lacașul apare menționat ca schit al Manastirii Vetiș. Biserica Bixad, cu hramul Sfinții Apostoli Petru și Pavel a fost ridicată începând cu anul 1769, fiind sfințită în anul 1771. Monumentul pastrează planul arhitectural bizantin în cruce greacă. Deasupra pronaosului se înalță un turn având un acoperiș baroc, adăugat la începutul secolului al XX-lea. Această biserică a fost desființată din ordinul autoritaților comuniste, fiind transformată în parohie în anul 1948. Urmează o etapă de restaurări complete, atât la interior cât și la exterior. Atunci biserica este și repictată și înzestrată cu mobilier nou.Lucrările de restaurare s-au desfășurat între anii 1981-1988. Fresca pictată între anii 1988-1989 este opera lui Dumitru Banica din Vedea. Iconostasul, din lemn sculptat, a fost realizat de meșterul Ady Iosif din Baia-Sprie. În primăvara anului 1989, la 25 martie, episcopul ortodox al Oradiei, Vasile Coman, însoțit de un sobor de protopopi, stareți, profesori universitari, preoți și diaconi, oficialități din partea statului, a instalat primul preot ortodox, în persoana ieromonarhului Valeriu Serafim Adam.
Renumele bisericii din Bixad provine și din prezența în aceasta a unei icoane a Maicii Domnului care atrage credincioși din județele învecinate: Bihor, Sălaj, Maramureș și Bistrița Năsăud. Putem vorbi de un intens turism religios, cu vechi tradiții, cu pelerini care vin aici la sarbatorile Adormirea Maicii Domnului (15 august), Nașterea Maicii Domnului (8 septembrie), Taierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul (29 august) si Ziua Sfintei Cruci (14 septembrie).

bixad

*


Categorii

Razboiul impotriva Bisericii/ crestinismului, Razboiul impotriva Romaniei

Etichete (taguri)

, , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

6 Commentarii la “MANASTIREA BIXAD RETROCEDATA GRECO-CATOLICILOR si EXECUTATA SILIT cu trupe jandarmi si politie dotate cu pusti cu gloante de cauciuc! Staretul Emanoil Rus: “NOI NE APARAM BISERICA, APARAM BISERICA NEAMULUI”

  1. A fost vreodata manastirea asta in posesia greco-catolicilor? Din istoricul prezentat in articol nu reiese asta.

  2. greco-catolicii nu au avut nimic niciodata. ei doar au confiscat biserici si manastiri ortodoxe la ordinul si cu sprijinul vaticanului.

    cerem si noi ortodocsii si romanii, cele 160 de biserici si manastiri de piatra, distruse de tunurile lui bucov la comanda papei de la roma cu care sunt uniti grecocatolicii!

  3. Doamne cum puteţi abera în acest hal! Este josnic ce se întîmplă! Nu duceţi masele de oameni simpli in eroare!

    Mă faceţi să cred că domnii protopopi de la Bixad sunt hoţi! dacă instanţa a decis… de ce nu respectă hotărîrea? ce cu atata teatru pe capul preotilor?

  4. @Iulian:

    La ce traseu a avut procesul, plimbat prin toata tara numai ca sa iasa “cum trebuie”, decizia instantei ridica mari semne de intrebare. In plus, prin interventia CJ, procedura legala este de suspendare. Asa ca teatrul este de partea dvs.

  5. Pingback: Se repeta istoria agresiunii uniate din Ardeal? CAZUL RETROCEDARII MANASTIRII BOXAD [video] - Recomandari
  6. “să se reia o tradiție întreruptă brutal de către comuniști în anul 1948”
    Sa se reia traditia de la 1614 (de fapt atunci doar se consemna ca exista deja lacas de credinta!) si sa se intoarca la dreapta credinta “urmasii” Papei ca ei pe Hristos spun ca vor sa-l urmeze.
    Pentru cel care cere sa se aplice Hotararea Judecatoreasca:
    Curtea de judecata este un club privat, ritualic al unor initiati in cultul zeitei Justitiei, cea care tine de Ba’al sau Belzebuth.
    Cand mergi acolo si-ti declare numele de registru (asa zis… de familie) te predai ca dobitoaca, incompetent mintal sa GANDESTI, sa DISCERNI!.
    Alcatuirea si functionarea instantelor provin din institutia Inchizitiei care pune la baza erezia paistasa ca Papa este “vicarul” lui Dumnezeu adica Dumnezeu este mort si un om (care NU GRESESTE NICIODATA – alta mare erezie) este stapanul viului si neviului, a celor vazute si a celor nevazute…
    Cui slujeste instant de Judecata??? Crezi ca ea “face” dreptate?
    De asta li s-a luat romanilor Legea Pamantului? ca sa se aplice principiile papistase “imbogatite” cu reguli de comert inventate pentru pirati?
    Cititi si nu va lasati amagiti de forme literare ori pseudo-stiintifice, nu va lasati pacaliti de denumiri, titluri si reclama.
    Judecatorului uman trebuie sa ii ceri sa puna pe hartie pentru incompetentii mintali (cei care sfideaza realitatea VIE) cum sa-si schimbe mintea si fapta, ca singuri nu sint in stare.
    Lupta satanistilor (amarati posedati si ispititi…) este foarte variata, insistenta si … neobosita.
    Sa dea Dumnezeu sanatate si putere de a-si apara credinta sfanta, stramoseasca – singura cea Ortodoxa!
    Doamne ajuta!

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare