Incercarile maicilor rapite din Siria: “IUBIREA LUI DUMNEZEU COPLESESTE TOTUL”/ Drama copiiilor din Siria

14-03-2014 3 minute Sublinieri

maicile-siriene-1

Maoulla a fost prima localitate creştină din Siria devastată de către auto-intitulata Armată Siriană Liberă. Ea a reprezentat, astfel, deschiderea unei noi răni din coasta Mântuitorului Hristos. Deşi, după evenimentele din luna septembrie 2013, satul a rămas pustiu, o mână de maici ortodoxe s-a aşezat împotriva furtunii şi nu şi-a părăsit mănăstirea. În timp ce majoritatea ortodocşilor s-au refugiat în Liban, iar alţii au luat calea Europei, monahii de la mănăstirea Sfântul Apostol Pavel, din aceeaşi localitate, au fost primiţi în obştea unei mănăstiri de lângă Damasc. Doar maicile de la „Sfânta Tecla”, suflete curajoase, nu şi-au părăsit biserica şi pe ocrotitoarea lor. Au preferat să rămână într-un sat fără locuitori, fără forţe de ordine, fără electricitate şi fără mijloace de comunicare, doar cu Sfânta Tecla – prima muceniţă creştină. Au rezistat în aceste condiţii aproape patru luni când, pe 9 decembrie 2013, Agenţia de Ştiri Siriană anunţa devastarea bisericii şi răpirea maicilor de la Maoulla. Aşa a început captivitatea babilonică a unor suflete încercate…

Ştirile şi presupunerile nu au încetat să apără. Ba a existat inclusiv părerea că mica obşte a plecat de bunăvoie, aşa… într-o mică vacanţă. La începutul anului 2014, ziarul londonez Daily Star anunţa că generalul Abbas Ibrahim, şeful Serviciului de Securitate Libanez, a reuşit să aibă o convorbire telefonică cu maica stareţă de la Maoulla. Atât! Până pe 18 februarie, când jurnalistul creştin de origine siriană Raymond Ibrahim informa că, pentru câteva minute, a circulat pe internet un film care prezenta doar şapte dintre cele 12 maici răpite.

Aşezate pe o canapea modernă, maicile erau filmate discutând despre conflictul internaţional abătut asupra Siriei. Aşa cum observa jurnalistul menţionat, pelicula a fost filmată sub presiunea ameninţării armate, maicile fiind forţate să se prezinte într-o stare bună. În plus, ele nu mai purtau însemnele monahale, nici semnul Sfintei Cruci, hainele lor semănând foarte mult cu cele ale femeilor musulmane.

Eliberare sub semnul umilinţei

După trei luni de lacrimi şi rugăciune, după nenumărate intervenţii internaţionale, chiar şi din partea liderilor religioşi musulmani, cele 11 maici şi stareţa lor au fost eliberate. Mai bine zis, au fost lăsate pe câmp, la graniţa dintre Liban şi statul sirian. Luni, 10 martie 2014, în zori, maicile au fost legate la ochi şi urcate într-un microbuz care, după multe ore, a oprit în pustiu. Fără informaţii legate de locul în care se aflau, fără apă şi mâncare, maicile s-au lăsat în voia lui Dumnezeu. Iar Dumnezeu nu le-a abandonat, ci şi le-a îndrumat spre graniţa siriană. În partea opusă se afla deşertul – câţiva zeci de kilometri de nisip fierbinte şi dogoritor.

maicile-sirieneFără acte de identitate, măicuţele au fost din nou reţinute, de data aceasta acasă la ele, în Siria. Situaţia a durat până al sosirea oficialului de la Damasc, Hafez Makhlouf, cel care a semnat pentru eliberarea lor. Din nou, au fost urcate în maşini ale armatei, ce au luat drumul Damascului. Libertatea maicilor era încă departe. Anchetate de autorităţile siriene, intervievate de marile agenţii de presă străine, maicile au trăit o a doua parte a robiei babilonice. Ce să răspundă? Ce ştiau ele? Au spus că au fost ţinute pe teritoriul Siriei, la Yabroud, într-o vilă, sub pază, fără a se comunica prea mult cu ele:

Nu ştiam mare lucru, doar ne aduceau apă şi mâncare. Noi ne-am păstrat rânduiala de acasă, rugăciunea şi slujbele, atât cât le ştiam pe de rost, le rosteam în gând”.

Au aflat în timpul anchetei că, de fapt, au locuit în vila unui om de afaceri sirian, George Haswani, cu care preşedintele ţării, Bashar Al Assaad a purtat mai multe tratative pentru a mijloci eliberarea maicilor. Au mai aflat că răpitorii ceruseră pentru viaţa lor 50 de milioane de dolari şi că un om de afaceri din Qatar se oferise să plătească pentru ele patru milioane din suma pretinsă.

maicile-siriene_eliberateHărţuite de către jurnalişti şi fotoreporteri, anchetate de către autorităţi, maicile erau îngrijorate doar de ceea ce urmau să găsească acasă, la mănăstirea Sfintei Tecla.

Deşi Patriarhia Antiohiei şi a întregului Orient le-a îndemnat să rămână la Damasc, la sediul episcopal, ele s-au întors marţi, 11 martie, acasă. Între ruine, dar acasă. Biserica este dărâmată, nu există surse de electricitate şi apă, rebelii circulă în voie prin preajma fostului oraş arameic. Cu toate acestea, maicile au insistat să nu o lase singură pe Sfânta Tecla.

Potrivit unor surse apropiate, maica stareţă Pelaghia Sayyaf a mărturisit că

„faptul că ne-am întors acasă este minunea lui Dumnezeu. Nu vom povesti nimănui prin ce am trecut, pentru că iubirea lui Dumnezeu copleşeşte totul. Dumnezeu ne-a vrut acasă, nicăieri nu este mai bine ca acasă!”.

Numărul copiilor afectaţi de războiul din Siria s-a dublat în cursul celui de-al treilea an de conflict, ajungând la 5,5 milioane, potrivit unui raport întocmit de către Fondul ONU pentru Copii (UNICEF) publicat marţi, relatează AFP.

siria_a1_73477700În acest raport, intitulat “În stare de asediu – trei ani de conflict devastator pentru copiii din Siria“, UNICEF afirmă că un milion de copii se află în zone asediate sau în care este imposibil să se pătrundă, solicitând suplimentarea ajutorului umanitar.

Privaţi de ajutor, trăind în ruine şi luptând să găsească hrană, numeroşi copii sirieni nu primesc nicio protecţie, ajutor medical sau susţinere psihologică şi au un acces la educaţie redus sau niciunul“, se arată în raport.

În cele mai grave cazuri, femei însărcinate şi copii au fost răniţi sau ucişi în mod deliberat de către lunetişti“, se subliniază în document.

Potrivit UNICEF, al cărui raport “relevă traumatismele profunde trăite” de către copii sirieni, peste două milioane dintre ei au nevoie de un tratament sau susţinere psihologică.

Pentru copiii sirieni, ultimii trei ani au fost cei mai lungi din viaţa lor. Să mai îndure încă un an?“, şi-a exprimar revolta directorul UNICEF Anthony Lake, citat în raport. “Violenţa, prăbuşirea sistemului educativ şi a serviciilor de sănătate, profunda suferinţă psihologică şi deteriorarea circumstanţelor economice concurează la devastarea unei generaţii” de copii sirieni, se subliniază în text.

Aproximativ 1,2 milioane de copii s-au refugiat în străinătate şi trăiesc în condiţii în care apa potabilă, hrana sau accesul la educaţie sunt limitate.

Potrivit UNICEF, un copil sirian refugiat din zece munceşte, iar 25% dintre sirienele a căror căsătorie este înregistrată în Iordania sunt minore. Peste 500.000 de sirieni s-au refugiat în Iordania. “Acest război este necesar să înceteze, astfel încât copiii să poată să revină acasă, să-şi refacă vieţile, în securitate, alături de familii şi prieteni. Acest al treilea an (de conflict) devastator pentru copiii sirieni trebuie să fie ultimul“, a mai declarat Lake.


Categorii

1. DIVERSE, Razboiul impotriva Bisericii/ crestinismului, Siria

Etichete (taguri)

, , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

5 Commentarii la “Incercarile maicilor rapite din Siria: “IUBIREA LUI DUMNEZEU COPLESESTE TOTUL”/ Drama copiiilor din Siria

  1. Ma gindesc ca o data cu mizeriile din Orientul Mijlociu, ni s-a adus aminte, noua ortodocsilor majoritari din Europa ca mai exista si ortodocsi minoritari care nu se bucura deloc de avantajele majoratului. SI care mai tot timpul au fost sub presiune. Si dupa cite am aflat si am observat acesti ortodocsi par sa ne dea niste lectii nou astora majoritari. SI principala lectie ar fi unitatea si credinta lor! Si repet UNITATEA lor. ASTA este ce m-a izbit atunci cind am fost la Ierusalim cind pentru prima oara am intilnit crestin ortodocsi arabi sau palestinieni sau ce-or fi fost care traiau intr-o continua presiune in vechiul Ierusalim, presiunea evreeasca si cea musulmana. M-a uimit unitatea, solidaritatea intre ei dar si fata de noi, respectul, da, da, respctul fata de ortodoxii din Europa…si fata de greci si fata de romani. EI erau oameni a caror credinta era incercata cam la fiecare pas si in fiecare zi si la modul cel mai concret si mai dur, fizic as spune.

  2. A, si inca ceva. Cu toate ca exista din pacate factiuni fanatice wahabbiste sau care-or mai fi printre musulmani,factiuni care insa, sint promovate si incurajate de altii mai aproape de occident, am observat la musulmanii moderati si normali la cap- adica echilibrati- un respect real pentru crestini si cel putin pentru anumite parti ale crestinimsului ca si pentru preotii si calugari ortodocsi. Respect pe care nu l-am observat pe la altii de alte credinte mai apropiate de crestinism….zice-se.

    Eu am intilnit cu o frecventa mai mare persoane (femei/fete in principal) de religie musulmana predispuse sa se sacrifice pentru binele altora decit am intilnit printre ai noistri ortodocsi. Stiu, ca suna foarte neplacut dar din pacate la nivel de experienta strict personala cam la asta m-a expus viata de zi cu zi. Ceea ce ma face sa ma gindesc cu destul discomfort la propriul caracter si comportament.
    Lumea e ciudata si caile Domnului cu adevarat greu de cuprins pentru mintea noastra…
    PS_ Sper sa nu se deduca de aici cum ca as face apologia islamului! SA se inteleaga ceea ce trebuie sa se inteleaga apropo de comportamentul noastru si responsabilitatile indoite pe care le avem ca unii a caror religie este singura care tine calea cea adevarata

  3. Pingback: MARTURIE DIN SIRIA. “Biserica Antiohiei s-a jertfit acum, dar va veni vremea cand o alta Biserica va trebui sa se jertfeasca” - Recomandari
  4. Pingback: Cuvinte de trezire de la staretul Manastirii Putna, Parintele Melchisedec: “CRESTINII SUNT PRIGONITI, parca pacea s-a luat de pe pamant, ispitele s-au inmultit mai mult ca oricand. SA NE RUGAM PENTRU CRESTINII DIN SIRIA, MULTI DINTRE EI SUNT MUCENIC
  5. Pingback: RAZBOIUL – “OSPATUL MORTII”/ 9-10 mai 1877 – pomenirea eroismului romanesc si a jertfelor pentru INDEPENDENTA. Vremea cand SE MUREA “FERICIT” PENTRU TARA | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare