TORTIONARUL VISINESCU – condamnat la 20 ani de inchisoare pentru crime impotriva umanitatii (Video)/ RADU PREDA: “E limpede ca procesul lui Visinescu nu e suficient”

24-07-2015 4 minute Sublinieri

  • B1TV:

Torționarul Alexandru Vișinescu, condamnat la 20 de ani de închisoare (VIDEO)

Torționarul Alexandru Vișinescu a primit, vineri, 20 de ani de închisoare din partea Curții de Apel București, pentru crime împotriva umanității, informează B1 TV.

Mai mult de atât, Vișinescu va primi degradare militară și, în solidar cu Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul de Interne și Administrația Națională a Penitenciarelor, Vișinescu trebuie să achite 300.000 de euro cu titlul de despăgubiri urmașilor victimelor sale.

Din această sumă, 50.000 de euro vor merge către partea civilă Nicoleta Eremia, 100.000 către partea civilă Elena Iacob şi 150.000 de euro Ancăi Maria Cernea, scrie Mediafax.

Torționarul are și sechestru asigurator pe imobilul în care locuiește, dar și pe o serie de acțiuni pe care le-ar deține la SIF.

Decizia nu este definitivă.

Potrivit rechizitoriului, 12 deţinuţi au murit în urma tratamentelor inumane aplicate pe vremea când Vişinescu era comandantul penitenciarului comunist de la Rîmnicu Sărat.

În ultimul său cuvânt, Alexandru Vişinescu a susţinut că nu a făcut decât să respecte legea în penitenciarul din Râmnicu Sărat, unde a fost comandant.

”Aveţi acolo un exemplar în care se apreciază corectitudinea mea şi modul în care am muncit. Am fost respectat. Sunt sincer în tot ceea ce vorbesc. În condiţiile în care am fost atâţia ani la Râmnicu Sărat înseamnă că am muncit şi am dovedit corectitudinea mea. Nu sunt eu de vină. Direcţia Generală nu a văzut? Putea să intervină. Deţinuţii nu erau la mine, erau la Direcţia Generală. Nu vreau să mă apăr. Am fost sincer. Vă rog să apreciaţi sinceritatea mea”, a spus Alexandru Vișinescu, fost comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat, în sala de judecată.

Lui Vișinescu nu i se poate da închisoare pe viață, deoarece are peste 65 de ani, așa încât procurorii au cerut 25 de ani de închisoare pentru fostul șef al penitenciarului de la Râmnicu Sărat. (Detalii AICI)

Radu Preda (IICCMER), despre condamnarea torționarului Vișinescu: Este o pedeapsă exemplară. Condamnarea are o încărcătură simbolică foarte puternică (VIDEO)

Președintele executiv al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER), Radu Preda, a declarat vineri, după ce instanța a decis ca torționarul Alexandru Vișinescu să fie condamnat la 20 de ani de închisoare pentru crime împotriva umanității, că în acest caz pedeapsa este una exemplară.

”Ținând cont de vârsta pe care o are cred că este o pedeapsă exemplară. Pe viața ar fi fost redundant, dar cred că este o pedeapsă potrivită”, a spus Radu Preda.

Întrebat dacă procestul lui Alexandru Vișinescu a avut loc prea târziu, reprezentantul IICCMER a spus că ”justiția nu are vârstă”.

”O consecință a acestei pedepse arată gravitatea faptei pentru alții care sunt mai tineri care trebuie să învețe că istoria nu se face din amnezii, ci din fapte asumate personal. (…) Este o condamnare concretă, dar care are o încărcătură simbolică foarte puternică. (…) E limpede că procesul lui Vișinescu este unul cu caracter exemplar”, a mai spus președintele executiv al IICCMER.

Curtea de Apel București a decis vineri condamnarea în primă instanță la 20 de ani de închisoare a torționarului Alexandru Vișinescu, fost șef al penitenciarului de la Râmnicu Sărat, pentru crime împotriva umanității. (Detalii AICI)

UPDATE Președintele executiv al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER), Radu Preda, a reacționat la aflarea sentinței:

“Eu cred că este o pedeapsă exemplară, având în vedere vârsta lui vișinescu. Justiția nu are vârstă. O consecință a acestei pedepse este că alții mai tineri învață că istoria nu se face din amnezii, ci din fapte asumate personal.
Este o condamnare concretă, dar și una simbolică. Dacă suferința celor de la Râmnicu Sărat costă 300.000 de euro, atunci trăiesc o mare dezamăgire. Sper ca rudele victimelor să folosească banii pentru prezervarea unei culturi a memoriei, pentru că altfel nu este în regulă.

E limpede că procesul lui Vișinescu nu e suficient, dar e limpede că este un început. Să vedem în această decizie a instanței un început de posibilă justiție pe mai departe”. […]

Regimurile dictatoriale se bazează pe o anumită tipologie de slujbaşi. Dincolo de ideologie, felul oamenilor care susţin şi amplifică teroarea este determinant. Comunismul ilustrează această banalitate în mod dramatic. Pornind de la profilul social al şefilor de penitenciare şi colonii de muncă, dar şi al tuturor celorlalţi, de la preşedinţi de colhozuri la funcţionari din ministere, vedem cum majoritatea au o extracţie modestă.

Primii ani ai totalitarismului comunist reprezintă pentru unii şansa vieţii lor. Îşi depăşesc condiţia şi nu uită să aducă aminte „burghejilor” că din cauza lor nu au învăţat carte sau nu au avut acces la funcţii înainte de 1946. Lupta de clasă se transformă din metaforă în realitate cotidiană, mârlănia punând pe fugă educaţia şi impostura priceperea. Primitivismului interior îi corespunde în afară despotismul celui care, ca prin minune, ajunge de la coadă în vârf.

Este o emancipare caricaturală care se va traduce consecvent în rescrierea canonului valorilor societăţii româneşti. Albul devine negru şi invers. Puturosul satului devine şef peste bunurile tuturor, aşa cum politrucul alungă de la catedră pe profesorul autentic. Cel care nu are la activ nicio faptă de vitejie ajunge stăpân peste vieţile deţinuţilor politici, bucurându-se că poate comanda cum vrea foştilor generali, miniştri sau diplomaţi.

Cruzimea de care au dat dovadă Crăciun, Ştrul, Nicolschi, Ţurcanu, Vişinescu, Ficior sau Istrate, alături de mulţi alţii, este uimitoare. Ea ar merita studiată ca atare la seminariile de psihologie şi nu numai. Ea confirmă faptul că dictatura proletariatului a scos la lumină tot ceea ce este mai întunecat în suflet, că a mizat pe animalitate, punând-o în concurenţă făţişă cu umanitatea. Rezistenţa unora precum Ion Mihalache sau Prinţul Vladimir, Mircea Vulcănescu sau Nicolae Steinhardt nu făcea decât să îi îndârjească pe cei care credeau sincer că omul nu valorează nimic.

Violenţa statului comunist, exercitată prin cozile sale de topor dar şi prin mâinile fine ale securiştilor de birou, se constituie într-un capital de pedagogie. La peste un sfert de secol de la căderea comunismului politic, mai avem încă multe de învăţat. De pildă, că statul nu are voie să agreseze cetăţeanul prin amenzi absurde, prin procedee birocratice încâlcite, care solicită energie fizică şi bani deopotrivă, prin procese foarte lungi şi decizii îndoielnice sau prin refuzul unui tratament vital. Altfel spus, statul de nedrept va fi în continuare, pentru mult timp, oglinda statului de drept.

*


Categorii

1. DIVERSE, Inchisorile comuniste/ Crimele comunismului, Radu Preda, Video

Etichete (taguri)

, , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

2 Commentarii la “TORTIONARUL VISINESCU – condamnat la 20 ani de inchisoare pentru crime impotriva umanitatii (Video)/ RADU PREDA: “E limpede ca procesul lui Visinescu nu e suficient”

  1. Eu astept ziua in care o sa se atinga de sefii lor .

  2. Pingback: Condamnarea si incatusarea TORTIONARULUI VISINESCU – dreptate tarzie, razbunare inutila sau doar ALIBI pentru OCULTAREA MARILOR VINOVATI MORALI pentru ideologia si crimele comunismului? SISTEMUL SECURISTIC NU CUMVA S-A PERPETUAT, S-A INTARIT SI S-A
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare