Parintele Hristodul, egumenul Manastirii Cutlumus, pe tema SINODULUI PANORTODOX: ”prejudeca infailibilitatea Sinodului” si ”CONTESTA FAPTUL CA POPORUL CREDINCIOS ESTE PAZITORUL CREDINTEI”. Avertisment cu privire la posibila provocare a unor SCHISME
- Roman Ortodox in Franta: Scrisoare către Sfânta Chinotită a egumenului Hristodul, al Mănăstirii Cutlumuş, cu privire la viitorul Sinod Panortodox
În data de 26 martie, egumenul Mănăstirii Cutlumuş a adresat următoarea scrisoare Sfintei Chinotite a Muntelui Athos cu privire la viitorul Sinod panortodox:
«Sfintei Chinotite a Sfântului Munte Athos, Kareia
Salutăm Cuvioşia voastră frăţeşte în Domnul,
Citind cu mare atenţie cuvioasa scrisoare patriarhală care ne-a fost transmisă cu privire la Sinodul Panortodox, însoţită de deciziile referitoare şi de regulamentul lui de organizare şi funcţionare, cât şi de scrisoarea mănăstirii Caracalu care exprimă îngrijorarea sa, vă aducem la cunoştinţă cele ce urmează, având în vedere importanţa excepţională a Sinodului convocat, atât pentru prezentul cât şi pentru viitorul lumii ortodoxe. În mod concret, dincolo de numeroasele elemente pozitive ale documentelor, se ivesc anumite întrebări care ating conţinutul teologic al Tradiţiei patristice.
1) Regulamentul de organizare şi funcţionare al Sinodului panortodox prezintă imaginea unei Sinaxe a Întâistătătorilor, şi nu cea a unui Sinod Panortodox, după modelul Sinoadelor Ecumenice. Această impresie este creată de limitarea membrilor doar la Întâistătătorii Bisericilor autocefale, având dreptul exclusiv la vot şi la cuvânt, ceea ce exclude pe ceilalţi membri ai fiecărei delegaţii dar, de asemenea, şi marele număr de episcopi aparţinând fiecărei Biserici. Aceasta nu constituie expresia desăvârşită a sistemului sinodal. Ne temem că, în acest mod, pătrunde involuntar în Biserică teologia primatului, care, de altfel, constituie şi finalitatea teologiei persoanei, apărută în secolul al XX-lea. Deja au apărut opinii după care dogma şi cultul liturgic nu pot să constituie locul unităţii ecleziale, fiind factori, chipurile, impersonali, iar persoana primatului fiind singurul loc al unităţii care se promovează.
2) Cu privire la subiectul relaţiilor Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creştine, este oarecum inconsecvent ca Biserica una, sfântă, sobornicească şi apostolească să recunoască alte Biserici creştine, cu care, în consecinţă, ea poate sau nu să fie în comuniune. Adică pare că subiectul clarificării credinţei este plasat a posteriori, după recunoaşterea unei comunităţi creştine ca Biserică, ca şi cum teologia ar constitui o completare a ecleziologiei. Reiese din formulare că singurul criteriu de eclezialitate considerat este succesiunea apostolică istorică sau slujirea Botezului.
3) Articolul 22 al documentului «Relaţiile Bisericii ortodoxe cu restul lumii creştine», aflat desigur în legătură cu dialogul ecumenic, prejudecă evident infailibilitatea Sinodului, şi formulează în scris opinia generală conform căreia «păstrarea credinţei ortodoxe curate este asigurată numai de către sistemul sinodal» şi, de asemenea, că un Sinod constituie «judecătorul autorizat şi ultim în materie de credinţă». Aceasta implică prin urmare condamnarea oricărei contestaţii a deciziilor Sinodului de către persoane sau grupuri (inclusiv, evident, şi de către ierarhii eparhioţi). Dacă acestea nu constituie pur şi simplu o formulare nefericită, atunci se contestă faptul că poporul credincios este păzitorul credinţei.
Contrar acestui articol, viaţa Bisericii mărturiseşte că persoane (de exemplu de-Dumnezeu-purtătorii Părinţi, Sfinți Cuvioşi, Mucenici şi Mărturisitori), grupurile, şi în sfârşit întreaga pliromă a poporului lui Dumnezeu, urmând tradiţia apostolică a sfinţeniei, au invalidat mari Sinoade din trecut, care aveau numeroși membri.
4) Dat fiind că tradiţia patristică, în conformitate şi cu documentele, constituie un criteriu al unităţii ecleziale şi dat fiind, de asemenea, că viitorul Sinod revendică o validitate panortodoxă, pliroma Bisericii aşteaptă de la acesta să nu ignore Sinoadele precedente, care au fost convocate în timpul Sfântul Fotie şi a Sfântul Grigorie Palama, care au fixat teologia cât şi experienţa patristică imuabilă şi au format conştiinţa de sine a Ortodoxiei, şi pot să dea, pe deasupra, răspunsuri omului contemporan. Dacă nu se face această menţiune, în cele din urmă va părea că Biserica Ortodoxă nu acceptă teologia de după al VII-lea Sinod Ecumenic.
5) În sfârşit, chiar dacă este de mai puţină importanţă, nu înţelegem utilitatea prezenţei observatorilor heterodocşi la un Sinod la care urmează să se discute, pe scară largă, chestiuni care ne privesc.
Pliroma eclezială aşteaptă cu adevărat ca Sfântul şi Marele Sinod să manifeste expresia autentică a tradiţiei. În acelaşi timp, sosesc de pretutindeni voci distinse, de unde reiese neliniştea că anumite poziţii vor crea probleme majore sau minore, care foarte probabil, vor provoca schisme.
De asemenea, ne gândim că Sfântul Munte Athos, întotdeauna sensibil la chestiunile de credinţă şi experienţă ortodoxă, va trebui să articuleze un discurs cuviincios şi clar, care se cuvine să contribuie la edificarea tuturor, și care va influenţa, probabil, în mod pozitiv lucrările Sinodului.
Acestea fiind, rămânem în dragostea lui Hristos,
Egumenul Sfintei Mănăstiri Cutlumuş,
+ Arhimandritul Hristodul şi fraţii săi în Hristos»
Sursa originală în limba greacă
Traducere de Ana Elisabeta, revizuită de Roman Ortodox în Franța, după Orthodoxie. com,Lettre de l’higoumène du monastère de Koutloumousiou à la Sainte Communauté du Mont Athos au sujet du prochain Concile panorthodoxe
- Scrisoarea Manastirii Caracalu de la MUNTELE ATHOS pe tema SINODULUI PANORTODOX. “Afirmatiile cu privire la chestiunile ecleziologice sunt precare si ambigue, permitand interpretari ce se abat de la dogma ortodoxa”
- SFANTUL MUNTE reactioneaza fata de SINODUL PANORTODOX. Punctele criticate de parintii atoniti: SUBMINAREA SOBORNICITATII, AMBIGUITATEA TEOLOGICA, ATRIBUIREA TERMENULUI DE “BISERICA” EREZIILOR si SCHISMELOR
Doneaza pentru filmul "Scrum"
Ortodoxia a fost unitara de la bun inceput, pentru cei care au vazut si au trait unitatea ei, nu pentru cei care au ramas la periferia trairii ortodoxe. Ortodoxia nu se traieste printr-o supunere exterioara la poruncile ierarhiei, asta este doar partea din afara a ortodoxiei. Partea cea mai profunda este trairea lui Hristos prin sf Impartasanie, traire pe care o au IN MOD EGAL si episcopii si preotii, si monahii si mirenii. De aici rezulta simplu ca toti conduc biserica ortodoxa,si episcopii, si preotii si monahii si mirenii. TOTI. Prin trairea lui Hristos direct, prin sf Taine. Hristos conduce biserca prin fiecare membru al ei, prin intermediul sf Taine, care insa sunt administrate de ierarhie, in conformitate cu sf canoane. Deci sufletul bisericii este condus de Hristos direct, si nu exista nici o nevoie de a schimba aceasta conducere, si nici nu va exista vreodata, decat daca Hristos va disparea din sf Impartasanie, lucru care nu se poate intampla bisericii ortodoxe. Asta nu se intampla decat celor din afara bisericii, de aceea toate schismele si ereziile au ales diferite alte moduri de conducere, pentru ca ei au incetat sa simta si sa traiasca eficient conducerea lui Hristos direct. Noi o simtim si nu o putem inlocui cu nimic altceva. Noi nu avem nevoie de o conducere unitara dupa modelul catolic, un papa care sa inlocuiasca conducerea directa hristica, pentru ca noi avem conducerea cea mai buna care exista, cea a lui Dumnezeu. Biserica ortodoxa nu este doar un sistem politic exterior, care sa aiba nevoie de niste reguli pentru a se conduce, sau de un consiliu de 14 sau cateva sute de episcopi care sa o conduca. Nu.
Deci consider ca discutia de mai sus nu atinge esenta : nu numarul de episcopi care sa conduca este important ( doar 14 sau toti cei prezenti al un sinod – au fost si sinoade false unde toti episcopii prezenti au votat erezia ), nu numarul ne va garanta unitatea, si nici o suma de reguli. Nu numarul pentru ca Hristos conduce biserica oricum prin fiecare membru – exista canoane care spun ca nu episcopii conduc biserica si nici sinodul, ci poporul, iar sinoadele trebuie sa se supuna la ceea ce spune Duhul Sfant prin poporul ortodox format DOAR din membrii activi, adica cei care se spovedesc si se impartasesc, canonic. Si nici suma de reguli nu conduce biseirca, caci exista si posibilitatea de a face pogoramant de la reguli, si atunci cine va hotara cand se aplica regula si cand dispensa de la regula ? Nu. Biserica este condusa direct de Hristos in mod nevazut prin sf Taine, prin acele persoane care traiesc in mod canonic sf Taine. Punct.
De ce spun : Hristos conduce biserica DOAR prin cei care se impartasesc CANONIC ? Pentru ca doar cei care au experienta trairii canonice, cei care isi pot trai in mod canonic viata lor, adica cei care pot sa respecte sf canoane, pot sa decida prin harul comunicat prin sf Taine, când se poate face dispensa de la un anumit canon. Si pentru ca baza bisericii nu este dispensa de la canoane, ci sf canoane. Deci in general nu se poate aplica dispensa ci canonul. Canoanele definesc in general viata bisericii si nu dispensa. Si asta este in esenta modificarea pe care vor sa o aduca ecumenistii : sa faca din dispensa, din pogoramant modul de viata al bisericii si nu din sf canoane, cum a fost pana acum. Adica dupa ei ar trebui ca dispensa sa devina regula si regula dispensa. Ca si cum ar fi normal pacatul si anormala virtutea. Ori aceasta schimbare ei nu o pot face decat daca schimba conducerea bisericii, sa Il inlocuiasca pe Hristos cu un sinod format din cativa episcopi, sau doar unul, un papa, care sa conduca biserica dupa mintea lui omeneasca. Asta inseamna pierderea mantuirii, si pierderea harului din biserica. Ceea ce nu va fi niciodata. Biserica va ramane neschimbata, doar ereticii si inovatorii vor cadea din EA.
Nu este nevoie de nici o alta conducere. Cat despre partea exterioara, adica ce misiune sociala sa faca biserica, si alte chesti administrative, de asta se poate ocupa sinodul de episcopi local, de unde rezulta procedura cu conducerea autocefala, care a fost eficienta si suficienta intotdeauna. Autocefalia nu a subminat niciodata unitatea, pentru ca autocefalia se aplica DOAR in problemele exterioare sufletului bisericii, adica in problemele minore, care tin de administrarea bunurilor bisericii. In problemele majore, care tin de sufletul bisericii, se aplica conducerea hristica prin sf Taine, si asta inseamna din nou o aparenta fragmentare a unitatii bisericii, aparenta subliniez, pentru ca Hristos nu este prezent doar pe sf masa a unui papa, ci pe sf masa a fiecarui preot, si in gura fiecarui credincios care se impartaseste canonic. De aici rezulta o aparenta conducere fragmerata, absolut fragmentata, caci in felul asta fiecare credincios are un cuvant de spus si o rugaciune de facut care va contribui la conducerea bisericii, pentru care va fi el insusi raspunzator, dar in mod navzut Hristos conduce biserica prin sf Taine, direct, doar prin cei care se impartasesc in mod canonic.Simplu. De aceea o schimbare a felului cum este condusa biserica nu este doar eretica, dar va duce la pierderea harului din Tainele celor care vor accepta schimbarea, adica cu alte cuvinte, o astfel de schimbare duce in mod sigur la schisma. Biserica ortodoxa nu isi poate schimba felul acestei conduceri cu nici un chip, altfel nu ar mai fi Mireasa lui Hristos.
Sinoadele ortodoxe de pana acum, au fixat ca regula canoanele, adica virtutile. Sinodul ecumenistilor nu mai poate accepta asa ceva, de aceea el trebuie sa se rupa de sf traditie de pana acum, caci el vrea sa puna ca regula a bisericii dispensa de la canon si virtute, adica pacatul. Deci dupa ecumenisti regula va fi pacatul, iar virtutea va deveni o dispensa de la regula pacatului. Asta da biserica a lui Antihrist, asta da amagire extrem de subtila a Antihristului : pacatul nu se va mai numi pacat ci pogoramant. O inlocuire aparent ortodoxa, caci ortodoxia a folosit si pana acum metoda pogoramantului, insa schimbarea va fi extrem de subtila si eficienta : nu se va numi pacatul pacat, ci pogoramant, adica pacatul va deveni practica ” ortodoxa “, asa cum a fost pogoramantul sau dispensa, si asta doar din motivul ca la infatisare pacatul seamana cu pogoramantul. Insa diferenta esentiala dintre pogoramant si pacat, a fost, este si va fi : pogoramantul a fost o derogare de la regula in anumite conditii, adica de la ceea ce este socotit a fi normal – virtutea – si de la ceea ce se aplica in general, iar pacatul a fost o normalizare a lipsei virtutii. Pacatul socoteste lipsa virtutii normalitate, si scop in sine. Pogoramantul socoteste lipsa virtutii anormalitate aplicabila doar in anumite conditii, insa nu in general. Aceasta este schimbare subtila antihristica si ecumenistica : ei vin si spun ca in general se poate face dispensa, iar virtutea sa fie aplicabila doar uneori si in anumite conditii. Este o rasturnare a valorilor. Se pune deasupra pacatul si dedesupt virtutea, pentru ca societatea din ziua de azi nu mai permite crestinului sa fie virtuos. Ecumenismul este doar o treapta spre Antihrist : el aduce chipurile o dragoste fata de pacatosi, dar in final se va ajunge la prigonirea celor virtuosi. Dau un exemplu : societatea crestina de la inceput socotea fecioria o mare virtute, tineretul de ieri socotea fecioria o prostie, iar tineretul din ziua de azi o socoteste nebunie. Tineretul de maine va baga la spitalul de nebuni pe cei care traiesc in feciorie. Asta este o schimbare a valorilor, si felul asta de viata ii impinge pe acei ierarhi care au lasat marturisirea pentru veacurile trecute, sa socoteasca virtutea ca fiind anormalitate si pogoramant de la pacat.
Deci de la gândirea sfintilor parinti – virtutea este normalitate si pogoramantul ceva care se admite rar, se trece la gândirea ecumenista – pogoramantul devine regula, iar virtutea ceva rar acceptat. Este o schimbare subtila de baricada : se trece de partea raului, pe care nu il numesc fatis pacat, asa cum o faceau sfintii parinti, ci pogoramant, adica folosesc intentionat un cuvant pe care il foloseau si sfintii, dar cu inteles esential schimbat : pogoramantul nu mai este raritate ci devine regula. Dar intrebare : daca pogoramantul devine regula, atunci virtutea ce devine ? Evident : virtutea devine pogoramant. Si atunci fostul ( al sfintilor parinti ) pogoramant de la virtute – care era regula – devine regula ( la ecumenisti ), si virtutea devine pogoramant de la regula pacatului. Pacatul devine regula si virtutea devine pogoramant. Ei, de ce parte a baricadei se afla cei care au o astfel de gandire ?!? In conditiile in care Dumnezeu ramane vesnic de partea virtutii, iar diavolul ramane de partea pacatului, evident ca ecumenistii nu mai pot fi de partea lui Hristos, ci de partea diavolului. Pana la urma ei vor inlocui si sf Taine, si vor pune in falsa lor biserica ecumenistico-antihristica, pedeapsa pentru cei care savarsesc virtutea si rasplata pentru cei care vor face ascultare de forurile conducatoare si vor savarsi pacatul.
De fapt se observa in erarhia de azi o punere pe scara valorilor a ascultarii de superiori deasupra marturisirii. Se socoteste ascultarea mai presus de regula virtutii. De ce insa vine in constradictie ascultarea cu socotinta virtutii ca regula, când la sfintii parinti ascultarea nu venea in contradictie cu regula acriviei ? Pentru ca ierarhia din ziua de azi este din ce in ce mai aservita intereselor societatii si pacatului. Dar in realitate la sfintii parinti ascultarea nici nu era mai presus de marturisirea credintei : daca inger din cer sau toti apostolii la un loc ar veni sa va vesteasca alta evanghelie ( care evident nu era evanghelia ascultarii sau a pacatului ), anatema sa fie. Iata regula sfintilor : virtutea si marturisirea virtutii. Iata regula ecumenistilor : ascultarea de societate si pacat.
Ecumenistii si nu doar ei, ci multi din ierarhie si credinciosi, pun astazi mai presus de marturisirea regulii virtutii, ascultarea si regula pogoramantului. Ei folosesc doua cuvinte ortodoxe pentru a desemna doua practici neortodoxe, pe care sfintii nu le-au propovaduit niciodata. Pentru pacalirea prostilor. Caci intelesul acestor cuvinte era altul : ascultarea se facea de cei care marturiseau virtutea ca regula si nu de ceilalti.
Ecumenismul schimba ordinea valorilor si pune pacatul mai presus de virtute, face din pacat regula ortodoxa, si de asemenea schimba sensul ascultarii. Ei pretind ascultare fata de ei. Dar sa fii ortodox inseamna sa fii drept-slavitor, iar dreapta slavire a lui Dumnezeu nu se face decat prin regula virtutii, si nu prin regula pacatului. Prin regula pacatului se slaveste drept diavolul.