CE VA FACE ROMÂNIA POST-BREXIT? Iohannis anunta – propagandistic? – ca va sustine la Bruxelles un PROIECT PROPRIU DE ȚARĂ in cadrul unei “noi paradigme” si va participa la “RENEGOCIEREA PROIECTULUI EUROPEAN”. Nimeni nu l-a luat in serios sau nimeni nu e curios sa afle… CARE E PROIECTUL? Are vreo sansa nazuinta fireasca a statelor europene de revenire la o autentica SUVERANITATE NATIONALA?

• Digi 24: BREXIT | Klaus Iohannis: Vom negocia astfel încât să avem grijă de românii din Marea Britanie 

„Este important de știut că Marea Britanie, după ieșirea din Uniunea Europeană, va rămâne un partener foarte important pentru noi, va rămâne un partener foarte important pentru România. Nu va avea însă statut privilegiat în relația cu Uniunea Europeană”, a spus Klaus Iohannis.

De asemenea, șeful statului a declarat că impactul Brexit-ului asupra economiei românești nu va fi mare și a subliniat că efectul asupra monedei naționale este „mic și gestionabil”.

Totodată, Klaus Iohannis a subliniat că toți liderii politici din România sunt de acord că parcursul țării noastre este în Uniunea Europeană.

„Prim-ministrul ne-a asigurat că impactul Brexit-ului asupra economiei românești nu este mare, nu este motiv de îngrijorare și acest impact va fi gestionat fără probleme majore. Am solicitat și primit informații de la Guvernatorul Băncii Naționale că impactul asupra monedei naționale este mic și gestionabil. Leul nostru nu va avea probleme, ne-a asigurat Guvernatorul Băncii Naționale, domnul Isărescu. Am fost foarte bucuros să constat consens politic între liderii politici. Toți sunt de acord că drumul României este în interiorul Uniunii Europene, împreună cu celelalte state membre.

Toţi au fost de acord că un atu important pentru România în toate etapele de renegociere care vor avea loc este stabilitatea României, faptul că suntem o ţară cu o creştere economică, şi toți au fost de acord că acest atu nu trebuie pus sub semnul întrebării din motive electorale. Este important de ştiut că am propus şi s-a acceptat o nouă paradigmă în felul în care vom aborda împreună chestiunile legate de evoluţia Uniunii Europene”, a precizat șeful statului.

Președintele Klaus Iohannis a precizat că va participa săptămâna viitoare la Consiliul Europen și a atras a atenția că proiectul european trebuie redefinit,

„După revenirea în ţară, voi invita pe toţi cei care au fost astăzi la discuţie la Cotroceni, Prim-ministrul, Guvernatorul Băncii Naţionale şi liderii partidelor politice, pentru a-i informa asupra celor discutate şi hotărâte la Bruxelles, pentru a stabili împreună cum vom merge mai departe.

Pentru toată lumea este clar că Europa, Uniunea Europeană are mult de lucru. Trebuie să redefinim proiectul european. Trebuie să-l facem mai bun, mai uşor de înţeles pentru cetăţeanul de rând, mai performant. Aceleaşi lucruri sunt valabile pentru România. A existat consens politic şi voinţă politică pentru integrarea europeană. Nu a existat, din păcate, un proiect naţional, un proiect de ţară post aderare. Acum este momentul să recuperăm, este momentul elaborării unui nou proiect de ţară, lucru pe care îl vom face împreună.

Pot să îi asigur pe români că această criză, fiindcă asta este, numită Brexit, are în ea oportunități importante pentru România şi împreună cu toată clasa politică vom avea grijă ca România şi Uniunea Europeană să iasă întărite din această criză”, a precizat președintele României.

Rezultatul referendumului din Marea Britanie a determinat o întâlnire de urgenţă la Palatul Cotroceni. Liderii partidelor parlamentare, premierul Dacian Cioloş şi guvernatorul BNR Mugur Isărescu au fost convocaţi la o discuţie de către preşedintele Klaus Iohannis.  […]

• ActiveNews: 

Pericolul naționalismului?

de Mihai Șomănescu

Rezultatul referendumului despre Brexit m-a surprins. Nu mă așteptam ca băieții să le dea voie britanicilor să-și ia rația de libertate, mai ales după ce produseseră și un martir pentru cauza UE. Dar se vede treaba că uciderea bietei parlamentare a fost o mișcare disperată, sondajele reale arătând că avansul taberei național(ist)e devenise insurmontabil. Și așa și fost. În ciuda scăderilor lor, britanicii au fost mereu niște oameni care știu să-și apere interesul, iar istoria o demonstrează.

Mă bucur nespus că astfel s-au făcut de râs spețialiștii de la Digi 24, Pro TV sau Hotnews, care au manipulat și au inventat pericole inexistente în caz că vor câștiga “naționaliștii”.

Dar singurul pericol real este imperialismul, de orice factură ar fi el, și sclavii săi în teritoriu, rectae cei de care vorbeam mai sus. Nici nu au pierdut bine că au și reînceput placa aia cu “spectrul negru al naționalismului”, care bântuie bătrâna Europă. Nimic mai fals!

Niciodată naționalismul nu a fost un pericol, pentru că nu a existat niciodată un imperiu naționalist. Dimpotrivă, tocmai imperiile, care au fost și sunt a-naționale, sunt cele care au provocat conflicte sângeroase. Acuzarea naționalismului se face, de-obicei, arătând cu degetul către nazism. A fost naționalist Adolf Hitler? Războiul început de acesta era un război de apărare a Germaniei? Nu și nu: Hitler a fost un socialist ateu, iar războiul său a avut ca scop dominația Europei, adică crearea unui imperiu.

“Mergând și mai departe în istorie, vedem încă o dată că nu “naționalismul” conduce la război, ci imperialismul și dorința de unificare europeană. Să luăm de pildă războaiele napoleoniene. Napoleon vroia întru binele Europei să instaureze aceleași principii: un cod european, o înaltă curte de justiție europeană, o monedă comună, aceleași unități de măsură, aceleași legi, și așa mai departe. Napoleon se aștepta ca Europa să devină rapid o singură națiune”, scria istoricul olandez Thierry Baudet.

Germania nazistă sau Uniunea Sovietică voiau să “unifice” și ele Europa, sub alte ideologii, dar în același scop.

Iubirea de neam sau naționalismul este cel mai firesc sentiment de pe lumea asta. Iubirea de neam exclude, în mod categoric, ura față de alții. Când iubești cu-adevărat, poți să mai ai momente de furie, dar nu poți să urăști. Cine spune că naționalismul înseamnă ura față de altul este un mincinos.  Britanicii ne-au arătat ieri că sunt naționaliști.

Cineva îmi spunea azi dimineață, după aflarea rezultatelor referendumului, că “noi nu [ne] putem descurca singuri” fără UE. Dan Tăpălagă spune că suntem neguvernabili dacă suntem lăsați de capul nostru. Puteți crede așa ceva? Pot exista oameni care – în afara unei infirmități grave de natură fizică, să nu poată merge pe propriile picioare?

Ceea ce omite Dan Tăpălagă să spună e că teritoriul pe care locuiește poporul român a fost mereu câmp de bătălie între reprezentanții noștri și cei care voiau să ne domine. Uneori războiul a fost fățiș, alteori a fost ascuns, camuflat. Dar a fost și este un război: au fost foarte puțini anii în care am avut ocazia să ne conducem singuri. Normal că pare neguvernabilă o țară care se războiește mereu cu cei care vor să o subjuge. Ideea lui Tăpălagă și a altora despre o Românie guvernabilă înseamnă de fapt supunere totală unei voințe din afară. Ce comunitate în toate mințile își poate dori să fie condusă de unii care n-au nicio legătură cu acea comunitate și care în trecut au jefuit-o și atacat-o sistematic? Doar niște nebuni, niște victime nefericite ale unui experiment “Pitești” la nivel național. De fapt, marele pericol pentru Dan Tăpălagă & co e că dacă dispare stăpânul care-i plătește, ei vor deveni irelevanți, vor deveni niște bieți “foști”…De ce credeți că ăștia care ne conduc și slugile lor de ziariști se feresc ca necuratu’ de tămâie să ne întrebe, prin referendum, ce vrem?

Trebuie să înțelegem că alde Tăpălagii, Prelipcenii, Guranii sau Liicenii sunt cei însărcinați de “puterile” acestei lumi să ne dezbine, să inducă false conflicte și crize. Nu o spun eu, o spune Robert Baer. Și acest om nu a fost dovedit de nimeni ca mincinos. Acești agenți ne spun, precum odinioară naziștii, că numai munca ne va elibera. Nimic mai fals: doar Adevărul ne va elibera. Și pentru asta trebuie să-L cunoaștem.

Românii sunt oameni înzestrați cu libertate și voință. Ne-am născut pe pământul acesta și conform oricărei legi divine și omenești, avem dreptul să ne conducem viața după propriile deziderate și coduri morale. Nu suntem săraci pentru că suntem corupți sau ortodocși, suntem săraci pentru că suntem conduși de ocupanți corupți. Iar vina noastră e că (încă) îi mai credem.

Fraților, nu a existat și nu poate exista o uniune între neamuri atât de diferite cum sunt în Europa. Nu poți uni ceea ce a despărțit istoria. Poate exista o alianță între egali, dar experiența istoriei ne arată că întotdeauna unul dintre parteneri va încerca la un moment dat să-l domine pe celălalt, să profite de pe urma lui. Uniunea Europeană de azi nu e decât o Sfântă Alianță de ieri sau alt imperiu German, Austriac. […]

Brexit, britanici, europenii, românii și o întrebare: Quo Vadis, Europa?

de Pr. Marcel Răduț Seliște

Britanicii au ales Brexit, Regatul Unit redevine stat pe deplin independent și suveran, iar pentru supușii Majestății Sale Regina Angliei se deschide un drum plin de greutățile inerente refacerii organismului național, după decenii de degradare produsă de globalizarea și integrarea europeană.

Mulți se bucură de acest Brexit, mulți se întristează, iar câțiva, anume Stăpânii acestui Matrix în care s-a transformat lumea, caută febril alternative la situația de criză pentru Sistem, criză pe care au acceptat-o ca posibilă, însă au estimat-o de o probabilitate extrem de mică. Firesc, s-au folosit numeroase pârghii de influență a maselor: mass-media, entități din societatea civilă, partidele pro-UE, birocrația UE și mai ales, o propagandă al cărei nivel de deșănțare și penibil l-am mai întâlnit doar în timpurile dictaturii lui Ceaușescu. Totuși, în ciuda acestui supra-control la care, subtil și dificil de dovedit, este supus cetățeanul europea și implicit, cetățeanul britanic, Națiunea Britanică a decis să părăsească U.E.

Privesc la televiziunile de știri și publicațiile de pe la noi, deținute/finanțate de forțe loiale Matrix-ului și mă îngrozesc de felul în care este prezentat acest eveniment istoric. Nicăieri nu se discută despre cauzele reale care au provocat Brexit. Dimpotrivă, lamentările gen “Vai, vai, ce dezastru, apocalipsa, nenorocire” etc. se împletesc cu amenințări mai mult sau mai puțin voalate la adresa britanicilor, gen “Vedeți voi, criză economică, lira sterlină se prăbușește, veți intra în haos, sfârșitul UK” etc. Matrix alege să fie tâmpit, neagă evidența și prezintă Brexit, nu ca voință a britanicilor și deopotrivă efect al crizei Sistemului, ci ca un fel de “automutilare” a britanicilor. Din când în când, se mai aruncă abureala penibilă cu “Putin e de vină!”, dovada supremă a cretinismului care tinde să cuprindă mintea celor care conduc destinele U.E. Jignitor, stupid și inutil…

Jignitor, pe de o parte, pentru britanici, pentru că în UK chestiunea Brexit chiar s-a dezbătut serios în clasa politică, în societatea civilă și în mass-media, iar britanicii au votat informați și conștienți de consecințele votului lor, fie că a fost pro-Brexit, fie anti-Brexit. Jignitor, pe de altă parte, pentru cetățenii europeni care sunt considerați ca fiind niște retardați, incapabili să observe realitatea relației de cauzalitate între criza profundă a UE și Brexit.

Stupid, pentru că o atare atitudine nu poate aduce necesara reformare a structurilor UE, dimpotrivă, va avea ca efect o creștere puternică a sentimentului anti-UE (atenție, nu anti-european, cum propagă cu gura plină “comentatorii politici” de la noi, cum mintea infestată de propaganda Sistemului și probabil, cu buzunarul plin de banii veniți tot de la Sistem!) în rândul cetățenilor europeni.

Inutil, pentru că nu oferă o soluție viabilă, eficientă și mai ales, morală, pentru rezolvarea crizei. Să-i jignești pe britanici că au decis să-și redobândească independența și suveranitatea în mod deplin sau să bălmăjești că “Rușii au manipulat, au cumpărat presa, au influențat pe britanici, deci, Putin e devină, Brexit e victoria lui Putin, bla, bla, bla, săriți, că ne violează rușii pe U.E.” reprezintă fie dovada că Sistemul este complet virusat și cei care-l conduc sunt bolnavi cu capul, fie dovada că Sistemul ne consideră niște cretini incapabili să distingem realitatea de iluzie, înțelepciunea de nebunie.

Acțiunea curajoasă, de un naționalism moderat și echilibrat, întreprinsă de britanici reprezintă un semnal major pentru celelalte națiuni din U.E. Eșecul birocrației de la Bruxelles, mecanismele ineficiente ale U.E., incapacitatea de a rezolva gravele probleme sociale și economice care afectează națiunile europene, degradarea democrației în plan economic – cu o economie europeană controlată de marile corporații și de sistemul bancar privat, care prin acțiunile lor au distrus economia clasei de mijloc din U.E. – politica stupidă cu privire la gestionarea invaziei de refugiați, inegalitățile sociale etc. toate acestea și probabil multe altele au fost cuprinse în votul Brexit al britanicilor.

Națiunea Britanică a inspirat națiunile europene în dobândirea și promovarea drepturilor și libertăților. Brexit-ul britanicilor inspiră Națiunile Europene să lanseze lupta de redobândire a Europei.

Lupta va fi teribilă și Națiunile Europene pornesc cu un mare dezavantaj în această luptă istorică de recucerire a Europei, căci nu au puterea financiară, informațională și materială a Sistemului. Totuși, europenii dețin ceea ce Sistemul nu are și nu va avea vreodată, anume puterea votului, puterea de a ieși în stradă, de a asalta fortărețele birocrației de la Bruxelles, de a iniția reforma necesară pentru ca Europa să rămână o Europă Unită și o Europă a Națiunilor.

Brexit-ul va aduce românilor, pe termen scurt, numai dezavantaje. De fapt, mai corect, va aduce acelor români care muncesc în UK și rudelor acestora rămase în țară, dezavantaje financiare. Ubi bene, ubi patria se sfârșește pentru românii plecați la mai bine, în UK. Va veni vremea ca acești români să părăsească UK, dacă nu au cetățenia britanică și să vină în țară. Tot răul este spre bine, pentru că acești români au datoria să aducă din UK valorile democrație britanice și disciplina economiei britanice, să le promoveze aici și să contribuie la renașterea Națiunii Române. Altfel spus, să lupte cu adevărat, aici, în țară, împotriva corupției și dezastrului economic din România, iar nu de la distanță, ca până acum și nu doar din patru în patru ani, pe la cozile de la secțiile de votare din diaspora.

Despre U.E. eu sper să dispară și să fie înlocuită cu o Uniune Liberă a Națiunilor Europene, o uniune în care să nu mai existe o birocrație egoistă și autosuficientă supra-națională, precum este cea a U.E., o uniune în care să nu mai existe camarila de politruci din Comisia Europeană și Parlamentul European care sfidează voința Națiunilor Europene și refuză să le mai reprezinte cu adevărat, o uniune în care economiile naționale să se dezvolte în mod liber, fără a fi acaparate și distruse de marile corporații multinaționale sau de sistemul bancar internațional. Mai presus de orice, sper ca U.E. să fie înlocuită cu o Uniune Liberă a Națiunilor Europene în care valorile creștine – care au modelat civilizația europeană și sufletul Națiunilor Europene – să fie reașezate la loc de cinste, modelând societatea europeană în spiritul creștin, exorcizând-o de influențele multiculturalismului secularist și ale neomarxismului cultural.

Nu știm ce va îngădui Dumnezeu pentru Națiunile Europene. Rămânem, deocamdată, cu întrebarea: Quo Vadis, Europa?

…o întrebare la care tu, europeanule, ești obligat să găsești răspunsul.

Post scriptum

MATRIX reacționează, deja sunt lansate variante de “recuperare”, dar și amenințări mult mai serioase. Cică: este posibil ca votul să fie “întors” în Parlamentul britanic; pericolul secesiunii Scoției îi va determina pe britanici să se răzgândească; se va scumpi grozav benzina în UK și britanicii vor ieși în stradă să ceară un nou referendum pentru reîntoarcerea în U.E.; economia UK va fi izgonită din Piața Comună etc. E clar! MATRIX a intrat în panică!

• Corneliu Berari: Brexitul este o veste foarte bună pentru renașterea statelor suverane într-o Europă a națiunilor

După referendumul din Marea Britanie nu urmează în niciun caz nici „sfârșitul Europei” și nici începutul unei noi ere a războielor între state pe vechiul continent, aşa cum ne sperie diverşi profeţi ai „apocalipsei europene” în această primă zi de după Brexit. Nici pomeneală de așa ceva. Cine mai are încă un dram de minte şi încă nu şi-a interiorizat stereotipurile re-educării culturale la care suntem supuşi zilnic de ignoranţii formatori de opinie din această ţară va înţelege că Brexitul nu-i nicio catastrofă, ba, mai degrabă, s-ar putea să fie o veste foarte bună pentru cetăţenii de rând din statele UE, inclusiv din România.

Astfel, departe de a fi o nenorocire (după cum se dau unii de ceasul morţii), în fapt Brexitul s-ar putea să fie o șansă enormă pentru corectarea actualului drum istoric totalmente eronat și, în ultimă consecință, suicidar pe care sunt împinse, ÎMPOTRIVA VOINȚEI LOR, popoarele europene. Drumul acesta este drumul centralismului birocratic supra-statal, al dirijismului ideologic, al uzurpării atributelor suveranității naționale de către o iresponsabilă elită supranațională, al multiculturalismului impus cu măciuca ”soft-power” a corectitudinii politice, al colonizării de populații străine și în mod evident ne-integrabile și ne-asimilabile pe teritoriul statelor europene, al demantelării identităților firești (de la cea de gen la cea națională), al minciunii și re-educării.

Pe drumul acesta am ajuns să mergem spre pieire pentru că, printre altele, prin mecanisme pe care foarte, foarte puțină lume le cunoaște și le înțelege, puterea, puterea reală de a decide asupra binelui și răului comun, a fost transferată de la nivel național la nivel supra-național, de la nivelul conducătorilor politici ai statelor naționale la nivelul unor organisme și rețele supra-naționale. Evident, mai sunt și multe alte cauze, pe care nu le detaliez aici, cu excepția celei mai importante: distrugerea milenarei ordini sociale inspirate de creștinism, ordine socială din care a izvorât tot ceea ce a fost bun, frumos și adevărat în extraordinara civilizație europeană aflată astăzi în plin proces de descompunere. În orice caz, drumul pe care popoarele europene sunt împinse târâș-grăpiș de către elitele actuale este un drum spre moarte, căci ce altceva reprezintă utopica babilonie a unui supra-stat european hiper-birocratizat, centralizat, post-național și post-creștin decât o hidoasă caricatură post-mortem a tot ceea ce a însemnat autentica Europa istorică?!

Brexitul este o veste bună pentru că zguduie din temelii acest proiect de centralizare supra-națională și dă o șansă în plus celor care vor să mai salveze ce se mai poate salva din noi înșine, atât din temelia noastră comună (care-i tocmai creștinismul tăgăduit de actuala stăpânire ”europeană”), cât şi din particularităţile şi specificităţile noastre istorice, care ne fac să fim români, unguri, polonezi, germani, francezi, englezi, irlandezi, danezi, etc., şi la care, de fapt, nimeni nu vrea să renunţe în numele utopiei multiculturalismului european post-naţional şi anti-creştin. Brexitul este o veste bună pentru că, dincolo de ceea ce-şi doresc moş Juncker & gaşca, de astăzi încolo vor creşte exponenţial şansele forţelor politice care-şi doresc revenirea la statul naţional suveran ca actor central, nu doar un figurant furnizor de legitimitate, al politicii din spaţiul vechiului continent.

Revenirea la o politică centrată pe state naţionale nu va însemana în niciun caz revenirea la război rece sau cald, la competiţie militară între statele europene, la protecţionism economic sau la politicile de asimilare a minorităţilor. Să nu ne lăsăm manipulaţi de profeţii mincinoşi ai aşa-zisei apocalipse de după Brexit. În fapt, nivelul schimburilor comerciale are toate şansele să crească, căci nu-i nevoie nici de o parazitară birocraţie „comunitară” şi în niciun caz de cătuşele monedei unice pentru ca firmele să facă comerţ, fabricile să producă şi investiţiile productive să genereze locuri de muncă. Lumea de astăzi oferă atâtea exemple de state suverane care o duc economic foarte bine, fără însă a fi obligate să abandoneze atributele esenţiale ale suveranităţii, de la dreptul de a decide cine poate sau nu poate să intre pe teritoriul naţional şi până la dreptul de avea o monedă proprie şi o armată naţională.

Pe de altă parte, o Europă a statelor naţionale suverane va însemna în primul rând recâştigarea capacităţii statului a-şi face treaba (pentru care e plătit din banii cetăţeanului) şi de a se achita în mod onorabil de sarcina sa esenţială de a asigura cetăţenilor dreptul la viaţă şi la proprietate. Această capacitate a fost compromisă de actualul regim „european” atât prin limitările impuse asupra dreptului suveran al statelor de a decide asupra celor care au drept de intrare şi rămânere pe teritoriul naţional, cât şi prin politicile imigraţioniste şi de promovare a multiculturalismului (care au dus la apariţia pe teritoriul statelor occidentale a unor întinse enclave „multiculturale” unde ordinea de drept a statului este în mod factual suspendată şi înlocuită cu normele legislaţiei islamice – şaria). Nu de la birocraţia bruxelleză şi de la himerica poliţie sau (să ne ferească Dumnezeu de aşa ceva) „armată europeană” ne putem aştepta garantarea vieţii şi proprietăţii în deceniile ce vor urma, ci de la vechiul sau mai noul stat naţional suveran, aşa cum va şti să şi-l gospodărescă fiecare popor, cu armată şi instituţii de forţă proprii, care stat doar fiind cu adevărat suveran va putea avea din nou deplină capacitatea de exerciţiu în ceea ce priveşte controlul asupra teritoriul naţional, inclusiv în enclavele „multiculturale” unde au apărut realităţi sociale care n-au absolut nimic de-a face cu ceea ce înseamnă civilizaţia europeană.

O Europă a statelor naţionale suverane va însemna o Europă în orice caz mai sigură şi cu toate şansele să fie mai capabilă de a face faţă provocărilor REALE cu care se confruntă popoarele de pe vechiul continent: prăbuşirea demografică, disoluţia normelor morale şi sociale pe care se bazează familia ca instituţie fundamentală a societăţilor viabile, creşterea exponenţială a datoriilor publice şi neoiobăgia îndatorării generaţiilor prezente şi a celor nenăscuţi încă, băltirea economică pe termen lung în recesiunea generată de adoptarea euro de către statele mai puţin dezvoltate din UE, resurecţia islamului militant, atacurile teroriste, menţinerea păcii sociale şi integrarea socială a nou-veniţilor în Europa (inclusiv prin expulzarea rapidă, fără discuţii şi interminabile proceduri juridice a celor care nu înţeleg să-şi însuşească limba şi cultura societăţilor în care au decis să emigreze), etc. Astea sunt problemele reale, cu care ne confruntăm în generaţia de acum şi care au toate şansele să se acutizeze în viitor.

Cadrul actual de cooperare europeană nu doar că nu ajută la abordare şi soluţionarea acestor probleme, ba dimpotrivă, le agravează şi face tot mai puţin posibile soluţiile de bun simţ (cum ar fi să ai o politică demografică consisentă la nivel naţional în loc să aduci imigranţi ne-integrabili de aiurea, să sprijini familia în loc să promovezi imaginarele drepturi ale aşa-ziselor „minorităţi sexuale”, să ai o politică externă proprie, capabilă să acţioneze la sursă asupra fluxurilor migratorii şi nu să impui cote obligatorii de imigranţi, să ai capacitatea de a stimula economia prin credite şi nu să depinzi de alchimiile financiare ale unei coterii obscure care a uzurpat dreptul legitim al suveranului de a bate/crea monedă, etc., etc., etc.). Aşadar, nu prin „mai multă Europă” (adică prin mai multă birocraţie supra-naţională şi prin inginerii sociale destinate să modifice identitatea indivizilor şi a naţiunilor) se vor rezvolva aceste probleme şi altele asemenea lor, ci prin politici coerente implementate la nivel naţional, de către politicieni responsabili care-şi vor asuma voinţa liberă a cetăţenilor. În mod inevitabil rezolvarea problemelor multiple cu care se confruntă cetăţenii statelor europene (multe dintre ele, precum imigraţia necontrolată, generate sau agravate de actuala „arhitectură instituţională” a UE) va presupune un cadru de cooperare european. Doar că, într-o Europă a statelor suverane, acest cadru de cooperare va fi un mecanism de cooperare inter-statal (aşa cum a fost în bună măsură în Europa de dinainte de Actul Unic European şi de Maastricht) şi nu o mega-structură supra-statală, caracterizată deopotrivă de o lipsă cronică de legitimitate democratică şi de o implicare cu totul excesivă în reglementarea vieţii cetăţeanului până în cele mai mici detalii, inclusiv prin susţinerea unor politici şi proiecte de inginerie socială şi culturală, prin care se urmăreşte schimbarea identităţii şi mentalităţii cetăţenilor de rând (aşa cum e Uniunea Europeană actuală).

Din această perspectivă, a revitalizării statelor naţionale, Brexitul nu înseamnă în niciun caz sfârşitul Europei sau al „cooperării europene” ci, mai degrabă poate fi o revenire la viziunea iniţială a unora din părinţii fondatori ai proiectului european (cum ar fi De Gaulle sau Adenauer, lideri politici în niciun caz nu şi-au dorit cooperarea europeană pentru a spori numărul moscheiilor din Collombey-les-Deux-Eglises şi din alte localităţi din Franţa şi nici pentru a promova drepturile „minorităţilor sexuale” în Koeln). Viziunea această iniţială, a unei „Europe a naţiunilor”, bazată pe cooperarea paşnică dintre state suverane într-un cadru de respect pentru identităţile tradiţionale ale naţiunilor europene a fost luată ostatică şi apoi compromisă de generaţii subsecvente de eurocraţi, care, în numele „integrării europene” s-au apucat să demanteleze realităţi şi instituţii multiseculare din Europa, de la monedele naţionale (multe cu vechime de sute de ani) şi până la familia firească, întemeiată pe căsătoria între un bărbat şi o femeie. Rezultatele se văd.

Rămâne de văzut ce se va întâmpla după Brexit şi care vor fi concluziile pe care elitele actuale care gestionează aşa-zisul „proiect european” le vor trage după acest „dezastru”. Foarte probabil că vom asista la încercări de a strânge rapid şurubul şi de a împinge actuala arhitectură UE spre mai multă centralizare şi spre finala înfăptuire a mult visatelor de unii „State Unite ale Europei”. Dacă se va întâmpla aşa, atunci e clar că aceste elite refuză lecţia Brexitului şi a tuturor alegerilor de protest care s-au succedat în diverse ţări europene în ultimii ani şi că persistă în ideea de a merge cu „foaia de parcus” a „proiectului european” până la capăt. În cazul în care se va întâmpla aşa ceva, capătul s-ar putea să fie altul decât cel pe care şi-l imaginează dumnealor.

***

*

• Iulian Capsali:

Mă uit câteva minute pe posturile de ştiri. Ce te pocneşte ca senzaţie este spaima cozilor de topor. E panică…

La TV este o altă lume, cu alte probleme. Nu pot să nu fiu de acord cu Ninel Ganea, care tocmai spunea: “Orice s-ar întâmpla, românul rămâne, prin vocile sale naţionale (alea care se rotesc în mass media – nota mea), cel mai european dintre sclavi.“

BĂSEXIT : )

Văd mare îngrijorare la “elitele” băsiste că Marea Britanie a părăsit UE. Rămâne rivoluţia fără coledzi 🙂 Sunt unii care cer ca rezultatul referendumului să fie anulat! Păi turma știe ea încotro e binele?

Le este greu sa iasă din mentalitatea de slugi. De aceea, cer rapid integrarea României în utopia monstruoasă denumită SUE.

De aici se observă că intelectualitatea română bonjuristă are un cote ideologic care o face să refuze sistematic realitatea în care trăieşte. În loc să se gândească la refacerea României, la ieşirea din starea de colonie care exportă mâna de lucru ieftină şi este doar o piaţă de desfacere, ei vor că acest statu-quo să rămână neschimbat, ca românii din ţară să primescă asistenţă financiară de la românii care muncesc afară! Incredibil? Nu! Imbecilitatea este maximă la aceste elite rupte de interesul național! […]

***

UEXIT

Uniunea Europeană va sucomba în curând, pentru că orice construcţie umană lipsită de spirit este sortită pieirii. Doar pe criterii monetare şi distrugând nu numai morală creştină, dar şi normalitatea (adică ceea ce normează un corp social), nu ai cum supravieţui în istorie. Iar exemple sunt multe, dar sunt “elite” care tot încearcă, doar-doar o să iasă ceva pentru “binele” omenirii. NU a ieșit și nu o să iasă decât tensiune, haos şi război.

Poziţia României în UE va trebui limpezită, pentru că nu putem lăsa ţara dezindustrializată şi lipsită de o agricultură care să satisfacă nevoile interne (80% din hrană este importată), trebuie să ne salvăm pădurile, să ne recuperam bogăţiile subsolului (momentan petrolul) şi să păzim cu dinţii un bun fără de care viaţa nu poate există, APA.

Dar mai presus de toate, trebuie să ne salvăm Credinţa strămoşească şi Familia.

Sfinte Ioane Înainte-Mergatorule, facă-se voia Domnului!

PS Au omorât-o pe deputata laburistă Jo Cox degeaba, chiar dacă au adus câteva procente taberei pro-UE…

• Alexandru Racu:

Se poate discuta mult și bine despre greutățile economice care vor rezulta din actuala decizie a britanicilor, despre efectul de domino, despre forțele politice nu neapărat foarte simpatice care sunt pe cale să profite de actualul faliment al clasei politice europene. Dar un lucru este cert: Anglia a oferit lumii guvernarea reprezentativă. UE, în schimb, este o tehnocrație nereprezentativă. Anglia a optat, conservator, pentru propria ei tradiție, nu pentru un viitor (din ce în ce mai) nebulos.

Din ce ne arată istoria până acum, guvernarea reprezentativă nu a fost posibilă decât în cadrul statului național, nu și în cadrul structurilor (federațiilor) supranaționale. Abandonarea statului național, și odată cu el a reprezentativității, în favoarea UE, s-a făcut pe baza argumentului că UE, așa nereprezentativă cum e, poate rezolva problemele pe care statul național nu le poate rezolva. Nu știm cât de rău ar fi fost fără UE și cât de rău va fi fără ea, dar cert este, și nu este greu de înțeles de ce, că popoarele europene nu sunt mulțumite de felul în care UE le rezolvă problemele după ce le-a izbăvit de povara responsabilității de a se autoguverna. Una peste alta, lucrurile merg din ce în ce mai rău.

Dacă structurile transnaționale îți promit marea cu sarea, izbăvirea de vitregiile sorții și, odată cu ea, de necesitatea actului politic, avantajul statului național și al regimului reprezentativ este acela de a genera o clasă politică responsabilă în fața electoratului pentru felul în care gestionează vitregiile sorții, de care (realitate cu care trebuie să te împaci) nu te poate izbăvi nimeni printr-o soluție magică. Eventual, poți progresa, încetul cu încetul, pe baze sigure, fiind actorul propriului tău progres, atât cât este acesta posibil. Pentru a folosi o comparație, e ca și cum UE ți-ar promite că dacă devii membru al ei n-o să mai fie inundații, că are Comisa o soluție magică de transformare radicală a climei, iar atunci când vin inundațiile iar Comisia te lasă să te îneci, dacă nu cumva te afundă și mai rău, iar tu cauți responsabili pentru proasta gestionare a crizei, tot Comisia îți spune că lipsa reprezentării, și deci a responsabilității politice, e parte inerentă din procesul de transformare radicală a climei care se va desăvârși cândva, în viitor, eventual când vor prelua puterea adevărații progresiști în toate statele Uniunii Europene. Și atunci nu îți mai rămâne decât opțiunea să crezi mai departe în povestea asta, cam în același fel în care se aștepta desăvârșirea socialismului în URSS, sau să-ți faci bagajele și să pleci, așa cum au plecat în cele din urmă și popoarele din URSS, fiecare să-și vadă de viața lui, care chiar dacă nu e mai confortabilă, e, oricum ar fi, în propriile sale mâini.

Astfel, în cadrul statului național, nu îți mai promite nimeni marea cu sarea, ci ți se dă dreptul să-i alegi și să-i dai jos pe cei mandatați să gestioneze probleme care apar, chiar să-ți faci și rău, dar să ți-o faci cu mâna ta, cu posibilitatea de a trage concluziile și de a te corecta. Uniunea Europeană este, așadar, produsul hybris-ului și expresia dorinței iluzorii de a evada în paradisul post-istoric în care politica a fost înlocuită de administrație. Acum că dezmembrarea UE a început, nu știu dacă ne vom întoarce, pas cu pas, la normalitate, sau dacă, din contră, evadarea din UE va iniția o dinamică politică catastrofală, într-atât de dureroasă încât, abia din ruinele ei să se nască varianta finală a Turnului Babel. Cert este că eu, ca cetățean român, nu mai vreau la Cotroceni și Parlament aplaudaci care umblă cu sărut-mâna pe la ambasade, ci politicieni care să înceapă să gândească soarta României pe termen lung, a unei Românii pregătită să stea pe propriile picioare, luând în calcul toate vitregiile sorții, printre care și din ce în ce mai plauzibila dezmembrare a Uniunii Europene.