Ministrul Sanatatii, Vlad Voiculescu, vrea ASUMAREA GUVERNULUI pentru LEGEA VACCINARII. Ce (NU) a raspuns ministrul pe tema OBLIGATIVIATII VACCINURILOR

23-10-2016 1 minut Sublinieri

Legea vaccinării ar trebui asumată de întregul guvern, a declarat la Digi24 ministrul sănătăţii, Vlad Voiculescu. Acesta a mai precizat că, în opinia sa, cei care refuză să îşi vaccineze copiii trebuie cel puţin să se informeze bine înainte de a lua această decizie.

Susţin vaccinarea şi susţin importanța vaccinurilor. Avem legea vaccinării, pe care o avem în pregătire şi care o să fie disponibilă public în următoarele săptămâni”, a declarat Vlad Voiculescu.

Vă voi putea spune decizia pe care a luat-o Guvernul în integralitatea sa. Cu siguranţă e o decizie pe care trebuie să ne-o asumăm ca Guvern”, a mai spus ministrul.

Întrebat dacă susține obligativitatea vaccinărilor, el a răspuns: „Poziţia mea e următoarea: trebuie cel puţin să iei o decizie informată, dacă nu vrei să îţi vaccinezi copilul, minimul pe care ţi-l poate cere statul este să iei o decizie informată, să fii dispus să iei toate informaţiile despre riscurile şi beneficiile vaccinurilor şi să iei o decizie informată”.

Vlad Voiculescu a adăugat că dacă ar fi vorba despre propriul copil și l-ar vaccina cu siguranţă.

Interviul complet cu Vlad Voiculescu îl puteţi urmări duminică, de la ora 13:05, la Digi24, în emisiunea „În faţa ta”.


Categorii

1. DIVERSE, Vaccinuri / legea vaccinarii obligatorii, Video

Etichete (taguri)

, ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

14 Commentarii la “Ministrul Sanatatii, Vlad Voiculescu, vrea ASUMAREA GUVERNULUI pentru LEGEA VACCINARII. Ce (NU) a raspuns ministrul pe tema OBLIGATIVIATII VACCINURILOR

  1. . ..pt cei de rand, ca mine, ce inseamna ASUMAREA GUVERNULUI? Ce si asuma guvernul in aceasta privinta?

  2. @Denisa:

    Inseamna ca forteaza mana Parlamentului. Respingerea legii inseamna, totodata, caderea guvernului.

    Atunci când angajarea răspunderii poarta asupra unui proiect de lege, trebuie ca acesta, prin obiectul reglementării, să conţină prevederi ce se circumscriu clar, doar la un singur domeniu. Folosirea acestui mijloc constituţional nu îngăduie să se aducă, prin acelaşi proiect de lege, modificări sau completări mai multor legi în vigoare care, în esenţa lor, au fost adoptate de Parlament în mod dinstinct, având în vedere relaţiile sociale diferite pe care le reglementează, precum şi natura legilor (organică sau ordinară), chiar dacă acestea s-ar referi la un domeniu unitar al vieţii social-economice.

    Angajarea răspunderii Guvernului asupra unui proiect de lege are drept particularitate faptul că proiectul nu mai urmează procedura legislativa prevăzută în regulamentele celor două Camere, acesta fiind supus unei dezbateri strict politice, având drept consecinţa menţinerea în continuare sau demiterea Guverului în funcţiune prin retragerea încrederii acordate de Parlament şi declanşarea, în condiţiile Constituţiei, a proceduri pentru alcătuirea unui nou Guvern.

    http://www.cdep.ro/camera_deputatilor/deputati/gaspar2.htm

    O problema mare ar fi lipsa de justificare a asumarii, pentru ca ea ar trebui sa se aplice doar daca exista imprejurari exceptionale.

    Angajarea răspunderii Guvernului asupra unui proiect de lege reprezintă o soluţie extremă, la care poate recurge Guvernul atunci când, pentru adoptarea într-un timp scurt a proiectului, nici procedura de urgenţă şi nici procedura ordonanţelor de urgenţă nu mai pot da rezultatele scontate. Adoptarea unui proiect de lege, pe această cale, reprezintă nu numai o măsură de colire a regulilor procedurii legislative, dar şi o modalitate ultrarapidă, generată de împrejurări excepţionale, de adoptare a legii. Cu acest prilej este însă, necesar să se respecte nu numai regulile strict preväzute de Constituţie cu privire la adoptarea proiectului de lege, ci şi obiectul reglementării, respectiv circumscrierea acestuia la analizarea unei singure materii, clar delimitată şi impusă de circumstanţe extraordinare. Ca atare, nu pot face obiectul asumării răspunderii Guvernului proiectele legislative complexe, care prin efectele lor pot depăşi limitele previziunii parlamentare. Totodatä, asemenea proiect de lege nu-şi poate propune să modifice, să completeze sau să abroge un număr mai mare sau mai mic de acte normative. Un astfel de proiect de lege are rolul de a aduce în câmpul legislativ o nouă reglementare juridică, fară de care lucrurile ar lua o turnră cu consecinte de neimaginat. Ca atare, urgenţa legislativă nu poate fi determinată de starea legislaţiei existente, de modificarea în abrogarea acesteia, ci de inexistenţa unor reglementări juridice într-un anumit domeniu al activităţii umane.

    Cum niciunul din criteriile asumarii nu se regasesc, pentru ca nu exista imprejurari exceptionale si pentru ca domeniul deja este reglementat, rezulta ca unicul motiv al acesteia este ocolirea procedurii legislative obisnuite.

  3. Asa numita “informare”,este posbil sa se refere la obligativitatea urmarii unor cursuri obligatorii (ca penalizare)pentru parintii “problema” care refuza.

  4. Am inteles. Va multumesc!

  5. Am si eu un baietel caruia I-am facut toate vaccinurile.Personal cred ca trebuie facute unele vaccinuri , dar unele nu si anume la bebelusi vaccinul impotriva hepatitei si la fetite sa nu se faca HPV-ul.Personal cred ca ar trebui facute si nu obligatoriu .Parintii ar trebui sa-si dea seama ca sunt boli foarte grave care au fost eradicate cu ajutorul vaccinurilor: pojarul , rubeola, tetanosul, febra tifoida, dizenteria ,poliomielita.

  6. Mada, eu zic sa te mai documentezi. Vaccinurile au fost sunt si vor fi o metoda de imbolnavire in masa a populatiei. Va recomand urmatoarea bibliografie :
    1 Neil Z. Miller Vaccinurile sunt cu adevarat sigure si eficiente?;.
    2. Dr. Christa Todea Gross : Vaccinurile – preventie sau boala (SE POATE DESCARCA GRATIS DE PE NET),
    3. Moskowitz Richard MD, Immunization – The Other Side;
    4. Mendelsohn Robert, How to raise a child in spite of your doctor,
    5. Allen Hannah, Don´t Get Stuck : The case Against Vaccination;
    6.Martin Hirte : Impfungen Pro und Contra, Das Handbuch für die individuelle Impfentscheidung
    7, Dr. Friedrich P. Graf. Die Impfentscheidung. Ansichten, Überlegungen und Informationen ,
    8. Bert Ehgartner, Lob der Krankheit. Warum es gesund ist ab und zu krank zu sein,
    9. Simone Delarue , Impfschutz Irrtum oder Lüge,
    10. Dr. med G Buchwald, Impfen. das Geschäft mit der Angst,
    11. Joachim F Grätz, Sind Impfungen sinnvoll?
    12. Andreas Bachmair, Leben ohne Impfung – Eltern berichen.
    13. Friedrich P. Graf, Homöopathie und die Gesunderhaltung con Kindern und Jugendlichen
    BOLILE DE MAI SUS NU AU FOST ERADICATE 🙂 cu ajutorul vaccinarii ci sunt tinute sub control datorita aparitei canalizarilor, imbunatatirii alimentatiei, forarii de fantani pentru a apa potabila neinfestata cu fecale, confortului termic. Dar cauza principala a regresiei bolilor infectioase a fost COMBATEREA FOAMEI !!!( fara sa neglijam si imbunatatirea conditiilor de trai si a apei de baut), odata cu dezvoltarea agriculturii si a producerii unei cantitati suficiente de hrana. Un exemplu concludent este cel al lui Friedrich der Grosse ( 1740-1786) care a introdus in Germania cultivarea cartofului pe arii extinse( care a dus si la explozie demografica in landurile nemtesti), sau un alt exemplu este cultivarea porumbului in tarile din sud. In aceste conditii frecventa bolilor infectioase, ale copilariei inclusiv a scazut in Europa de Vest. “Faptul ca foamea are o legatura evidenta cu bolile copilariei pare greu de crezut, deoarece oamenii din ziua de azi nu se mai pot pune in situatia celor din trecut”. O dovedeste – vaccinarea copiilor din tarile africane si alte regiuni unde populatia fiind subnutrita – aceasta vaccinare nu scade incidenta bolilor infectioase, dimporiva, le sunt induse o serie de boli virale noi, cu care nu s-au confruntat organismul lor si care nu pot stimula un sistem imun slabit. Sa nu uitam de asemenea ca boli ca si holera, tifosul si variola au scazut mai ales dupa inceperea filtrarii apei de baut din marile rauri – gen Elba, Tamisa ( rauri in care se deversau si materile fecale!!!)- vezi Dr. Christa Todea Gross- Vaccinurile preventie sau boala – pag. 57-60.iMPUNEREA VACCINARII OBLIGATORII ar fi o crima in masa in special pentru copiii cu fond atopic / alergii ce sunt in pericol sa faca soc anafilactic / ulterior sa dezvolte boli auto-imune dupa vaccinare !!! Sanatate adevarata

  7. @mada

    Nu e prea complicat.Nu-ti trebuie multe carti(gasesti pe Amazon carti cu duzina despre acest subiect…si sunt deja obosit sa le tot numesc;si eu am cautat din curiozitate) si cine stie ce filosofie.Citeste cam tot ce gasesti pe wikipedia despre bolile infectioase din trecut si ai sa intelegi.DA,chiar odioasa wikipedia o sa-ti raspunda la nelamuriri(chiar daca ei vor concluziona ca vaccinul a avut nu stiu ce rol…noi suntem crestini destepti si putem interpreta si singuri).Iar principala obiectie pe care ti-o aduc e: bolile enumerate de tine ori nu s-au constituit NICIODATA(dar niciodata,niciodata) in epidemii majore,ori nu au avut niciodata nicio legatura cu vreun vaccin miraculos (febra tifoida ,dizenterie-poate ai vrut sa spui difterie).”Ne-au salvat de epidemii care au ras Europa”…aberatii.

    Pojarul-boala a copilariei (cunosc oameni care au facut aceasta boala dupa anul 2000…nu li s-a intamplat absolut nimic) foarte utila pentru sistemul imunitar;nu se pune probleme de moarte intr-o societate moderna(pe scurt,trebuie sa te tratezi ,totusi,serios-recomand antiviralele naturale)

    Rubeola- e o gluma asta?

    Tetanosul – pfff…epidemie de tetanos? O intrebare: desi suntem vaccinati,de ce atunci cand ne taiem in ceva ruginit ni se recomanda de urgenta sa mergem la spital si sa facem injectia anti-tetanos?Straniu.Eu ar trebui sa fiu protejat.Sau nu?Cat despre epidemie…nu a fost niciodata si nici nu prea se mai pune problema in societatea contemporana.

    Febra tifoida

    https://en.wikipedia.org/wiki/Typhoid_fever

    “Prevention

    Sanitation and hygiene are important to prevent typhoid. Typhoid does not affect animals other than humans. Typhoid can only spread in environments where human feces or urine are able to come into contact with food or drinking water. Careful food preparation and washing of hands are crucial to prevent typhoid. Industrialization, and in particular, the invention of the automobile, contributed greatly to the elimination of typhoid fever, as it eliminated the public health hazards associated with having horse manure in the public street which led to large number of flies. ”

    Clar,nu?

    Si totusi :”Two typhoid vaccines are licensed for use for the prevention of typhoid:[9] the live, oral Ty21a vaccine (sold as Vivotif by Crucell Switzerland AG) and the injectable typhoid polysaccharide vaccine (sold as Typhim Vi by Sanofi Pasteur and ‘Typherix by GlaxoSmithKline). Both are recommended for travellers to areas where typhoid is endemic. Boosters are recommended every five years for the oral vaccine and every two years for the injectable form. An older, killed-whole-cell vaccine is still used in countries where the newer preparations are not available, but this vaccine is no longer recommended for use because it has a higher rate of side effects (mainly pain and inflammation at the site of the injection) ”

    Ma rog,un vaccin care CU SIGURANTA nu prea e atat de administrat si produs.Nu te indoi de asta.O gaselnita care cu siguranta nu-i protejeaza pe oameni atata timp cat nu respecta regulile elementara de igiena(sau nu au posibiltiatea) .

    Dizenteria

    https://en.wikipedia.org/wiki/Dysentery

    Nici nu se precizeaza de vreun vaccin .

    “With correct treatment, most cases of amoebic and bacterial dysentery subside within 10 days, and most individuals achieve a full recovery within two to four weeks after beginning proper treatment. If the disease is left untreated, the prognosis varies with the immune status of the individual patient and the severity of disease. Extreme dehydration can delay recovery and significantly raises the risk for serious complications. ”

    “Society and culture

    The seed, leaves, and bark of the kapok tree have been used in traditional medicine by indigenous peoples of the rainforest regions in the Americas, west-central Africa, and Southeast Asia to treat this disease.[16][17][18] Bacillus subtilis was marketed throughout America and Europe from 1946 as an immunostimulatory aid in the treatment of gut and urinary tract diseases such as rotavirus and Shigella,[19] but declined in popularity after the introduction of consumer antibiotics. ” (interesanta faza cu tratamentele bastinasilor,nu?) ”

    Poliomelita -punctul nevralgic al tuturor discutiilor.O campanie murdara .Unul din cele mai controversate vaccinuri.Ce pot sa spun? Trebuie sa citesti.

    https://www.amazon.com/gp/product/B004WN4W9G/ref=pd_sim_351_4?ie=UTF8&psc=1&refRID=P14NBBA7TQZVFDZDAY37

    ” Finally, and perhaps most tellingly, Oshinsky reveals that polio was never the raging epidemic portrayed by the media, but in truth a relatively uncommon disease. But in baby-booming America–increasingly suburban, family-oriented, and hygiene-obsessed–the specter of polio, like the specter of the atomic bomb, soon became a cloud of terror over daily life. ”

    O carte care propovaduieste binefacerile vaccinarii anti-polio,duelul intre cei doi evrei (Sabin si Salk) si bazele sistemului medical atat de “binefacator” din SUA .Dar prezinte aspecte interesante cu privire la societate.

    ” Oshinsky gives thumb nail sketches of the political and public circumstances that drove John D. Rockefeller to give buckets of money to develop a U.S. equivelant of the Pasteur Institute. He also looks at the research, deadends and, ultimately, the rivalry between the three men key behind the race for a cure–Sabin, Salk and Koproski all of whom took slightly different approaches to achieve the same end. We also get a rare glimpse into the private feud between Sabin and Salk. The author paints these heroes of the modern age with their feet of clay intact including their petty arguments and jealousy about each persons accomplishments. The author provides an unflinching portrait of a desperate race driven as much by politics as science and the some of the snafus that effected it. This includes the 200 deaths due to contaminated Salk vaccine that was produced without proper supervision at Cutter Labs in Berekely, California.

    We also discover little details for example how the direct-to-consumer advertising effected the anti-septic culture in a negative way we live in. Companies sent out advertisements using fear of disease to entice people to purchase items such as toilet paper, Listerine (which takes its name from Dr. Lister one of the earliest users of anti-septics in the surgery arena)to the use of DDT to kill germs and flies (who were believed to spread polio). It’s a fascinating glimpse into a major event that formed our bacterial anti-biotic resistant culture and paved the way for further infection by reducing children’s exposure to bacteria and viruses they might otherwise have developed resistance to over time. ”

    “As part of the generation of Americans who has grown up without the fear and/or experience of having contracted polio, I found Dr. Oshinsky’s research into this epidemic a very enlightening read. Imagining what a world without vaccines was like is very chilling.

    Coupled with then-constructions about people with disabilities and medical technology limitations, the specter of polio captured the imaginations and fears of whole communities. During the summer months, people were advised to be very careful about where they swam unless they too had wanted to end up with polio. The March of Dimes inadvertently helped to publicize people with disabilities even while the thrust of their founding campaign against Polio was eradication of the disease through a vaccine.

    The development of that vaccine brings us into 1954, approximately 10 years after Roosevelt’s own death. Jonas Salk made America’s first polio vaccine using a killed-virus sample, and this product remained a virtual favorite for many years afterward. Although Albert Sabin’s live-virus vaccination soon became the preferred model, it says a lot that the Salk product has reemerged to finally conquer polio once and for all.

    Because society naturally has a tendency to anoint public figures and thus remove them from having any flaw, I actually did appreciate his research into the personal character traits of the scientists. Although these men ultimately helped to save America, they were personally imperfect. I feel this humanizing approach makes them more accessible figures to me and other readers.

    Presidential action from FDR was instrumental in encouraging the eradication of polio in America. Now as this highly-readable book is released, the United Nations has set an equally ambitious goal of eradicating the world of polio by 2008. ”

    https://www.amazon.com/gp/product/B0015GUT5E/ref=pd_sim_351_10?ie=UTF8&psc=1&refRID=KRY435KJZ99BT9RGXP3R

    “Vaccines have saved more lives than any other single medical advance. Yet today only four companies make vaccines, and there is a growing crisis in vaccine availability. Why has this happened? This remarkable book recounts for the first time a devastating episode in 1955 at Cutter Laboratories in Berkeley, California, thathas led many pharmaceutical companies to abandon vaccine manufacture.

    Drawing on interviews with public health officials, pharmaceutical company executives, attorneys, Cutter employees, and victims of the vaccine, as well as on previously unavailable archives, Dr. Paul Offit offers a full account of the Cutter disaster. He describes the nation’s relief when the polio vaccine was developed by Jonas Salk in 1955, the production of the vaccine at industrial facilities such as the one operated by Cutter, and the tragedy that occurred when 200,000 people were inadvertently injected with live virulent polio virus: 70,000 became ill, 200 were permanently paralyzed, and 10 died. Dr. Offit also explores how, as a consequence of the tragedy, one jury’s verdict set in motion events that eventually suppressed the production of vaccines already licensed and deterred the development of new vaccines that hold the promise of preventing other fatal diseases. ”

    https://www.amazon.com/gp/product/B00DFFMZL4/ref=pd_sim_351_6?ie=UTF8&psc=1&refRID=WD4TN6NPNX7YE9KAV6VA

    “Jonas Salk’s polio vaccine has taken on an almost legendary quality as a medical miracle, for it largely eradicated one of the most feared diseases of the 20th century. But the story of the vaccine has a dark side, one that has never been fully told before…

    Between 1954 and 1963, close to 98 million Americans received polio vaccinations contaminated with a carcinogenic monkey virus, now known as SV40. A concerted government effort downplayed the incident, and it was generally accepted that although oncogenic to laboratory animals, SV40 was harmless to humans.

    But now SV40 in showing up in human cancers, and prominent researchers are demanding a serious public health response to this forgotten polio vaccine contaminant. A gripping medical detective story, The Virus and the Vaccine raises major questions about vaccine policy. ”

    Spor la treaba.

  8. @Delia

    “Dar cauza principala a regresiei bolilor infectioase a fost COMBATEREA FOAMEI !!!”

    Da…dar agricultura de masa a dus si la saracirea solului.E nasol oleaca.Mai ales ca in secolul XX s-a ajuns a crede( in special in SUA) ca TOTUL se rezolva prin chimie(ingrasaminte chimice,fluorizarea apei-o idiotenie ,clorurea apei-utila ,dar cu imperfectiuni clare,explozia tratatamentelor medicamentoase de sinteza,drogurilor,detergentilor etc) si ulteror prin inginerie genetica( revolutia “verde”) .Nu e asa…si observam ca asta ne slabeste,NU ne intareste.

  9. Emanuel, parerea mea e ca uite chiar asa este si sa nu uitam ca 80% din sistemul nostru imun se afla in cei 8 metri de intestine pe care orice om matur ii gazduieste. Citeste cartea doamnei medic Gross – cap. cu privire la cauzele ce le-am enumerat ca au redus mortalitatea din bolile infectioase. Inainte chiar se murea de foame in sensul ca marea majoritate a oamenilor chiar nu aveau ce sa puna pe mese si nu asa de trei ori pe zi ci macar o data !!! In zilele de azi e greu sa ne imaginam asa ceva. Treaba cu cartofii este dovedita nu doar in landurile nemtesti ci si in Irlanda – unde dupa introducerea acestui aliment a avut loc o explozie demografica puternica,,,, nu sunt deloc basme, trebuie doar mers pe adevarul istoric. Da, din pacate chimia ne-a distrus solul ( dar agricultura in masa se face si pentru sustinerea in principal a industriei carnii+ lactatelor, industrii deosebit de poluante si mari consumatoare de resurse!!!!), dar si obiceiurile alimentare noi sunt pe cale sa ne puna la pamant definitiv sistemul imun ( si aici ma refer la lipsa nasterilor naturale, lipsa alaptarii, apoi mancare industriala la greu – incepand cu borcanasele, continuand cu lactatele ca doar trebuie sa avem dinti si oase puternice – asa am fost invatati din frageda pruncie si carnita cat incape ca sa avem muschi – sic! )- caci sa ajungi sa ai o dieta formata preponderent din mancare industriala – gen mezeluri, lactate in special pasteurizate, faina alba + produsele ce se fac din ea, zahar, conserve, carne cat incape – la toate trei mesele daca se poate ( plina de antibiotice, hormoni, pesticide, toxine) NU ESTE DELOC IN REGULA!!! Dieta noastra din pacate difera enorm de cea a stramosilor nostri, ceea ce se reflecta si in starea de sanatate tot mai precara pe care o avem. Azi nu mai murim de foame / de infectii / in razboaie caci stim cu totii care sunt principalele cauze ale mortalitatii: infarctul, cancerul, atacurile cerebrale, bolile auto-imune 🙁 , etc iar nenorocitele de vaccinuri au si ele un cuvand greu de spus in definitivarea sistemului imun imatur + sistemului nervos imatur al copiilor nostri.

  10. @Delia

    De acord!

  11. Nu-mi pare rau ca am facut vaccinurile copilului.Sa le faca cine vrea.Nu judeca ca sa nu fii judecat.

  12. @mada

    De acord.Mie nu mi s-au facut decat cele 2 vaccinuri de la nastere(cel putin asa crede mama mea) .In rest,absolut niciunul.Sa si-l faca cine doreste.

  13. @mada
    Nu cred ca se pune problema de judecata. Am fost si eu in situatia dvs. Nu stiam ce sa cred…doar medicii au facut o scoala si una chiar foarte serioasa si destul de grea-nu intra oricine la medicina, nu? In plus e vorba de dovezi stiintifice…ziceam eu pe atunci. Toate acestea pana am vazut cu ochii mei un copil sanatos transformat in autist, dupa un vaccin din acesta care ar trebui chipurile sa ne protejeze. Cum au scris si mai sus ceilalti trebuie sa ne documentam. Exista foarte multe documentare care ne arata cata dorinta de profit este in spatele Big Pharma si cat de putin ii intereseaza sanatatea clientilor ei. Sunt studii platite, statistici falsificate si multa coruptie ca sa iasa bine in acte. Multi medici de buna credinta care au lucrat in sistem , in momentul in care si-au dat seama in ce mizerie sunt bagati au inceput sa marturiseasca ce au descoperit. Unii dintre ei au fost expulzati din tara, altii au pierdut dreptul de libera practica si unii au murit in moduri destul de dubioase.
    O mama informata inseamna inca un copil salvat.
    Cum credeti ca este sa fi alergic la orice…chiar si la pepene? M-am trezit dupa 30 ani cu o alergie usoara aproape la orice. Practic dupa orice masa urmeaza un stranut de vreo 10 min. Si eu sunt un caz ffff fericit insa am prietene cu adevarat afectate de aceste vaccinuri din copilarie, care erau mult mai putine si mai putin toxice. Boli autoimune cumplite…
    Cartea dnei Gross este foarte buna
    Ia fiecare vaccin si explica de ce e nociv si cum sa ne protejam cu adevarat. Eu am avut o experienta cu un cui ruginit, iar dna dr mi-a spus cat se poate de clar NU TE VACCINA si mi-a explicat ce sa fac la rana ca sa nu traiasca bacteria in cazul in care chiar am luat-o.
    Nu zic acum sa nu se vaccineze nimeni, dar recomand sa va documentati si sa cititi prospectul inainte de vaccinare. Apoi daca va asumati riscurile de care ati fost avertizata ce sa zic…Dumnezeu sa ne pazeasca pe toti. Cunosc un caz care avea o problema cu sistemul imunitar si a trebuit sa isi faca un vaccin deoarece altfel murea de meningita. Si- a asumat riscul deoarece era o situatie extrema. Asa cum sunt si antibioticele-necesare in cazuri extreme, nu pt orice rosu in gat…cum se obisnuieste in alopatie. Cine crede in Dumnezeu ar trebui sa se intrebe:Oare a ingaduit Dumnezeu sa apara vreo boala la care sa nu gasim un remediu in natura? Eu cred ca nu exista boala fara remediu natural, doar ca nu avem destui fitoterapeuti, naturisti etc , care sa studieze aceste minunate remedii. Poate ar trebui sa fugim mai des la natura si mai rar la Big Pharma.
    Nu gasesc eu filmuletul cu Bil Gates cand lauda vaccinurile ca o modalitate sigura de a ne imputina pt a nu ramane fara resurse…..acea teorie marxista de care stim cu totii.
    Spor la citit! Dumnezeu sa ne ajute sa luam mereu deciziile bune.

  14. Pingback: VLAD VOICULESCU DECLANSEAZA “REVOLUTIA” NEOLIBERALA A MANAGEMENTULUI SPITALICESC/ Pacientii de boli cronice protesteaza fata de DIRECTIVA OBLIGATIVITATII DOSARULUI ELECTRONIC/ Problemele reale din sistem: pacientii de hepatita cronica si trans
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare