Spre oficializarea COLONIALISMULUI EUROCRAT. Comisia Europeana pune in dezbatere scenariile evolutiei Blocului comunitar. EUROPA CU DOUA VITEZE sau stratificarea intre TARILE NUCLEU si TARILE PERIFERICE, printre alternative/ GRECIA: MEMORANDUMUL FISCAL S-A IMPUS PRIN INCALCAREA DREPTURILOR OMULUI

• ActiveNews:

Planul de REFORMARE a UE după Brexit. Cele cinci scenarii ale Blocului comunitar. Juncker: Liderii UE vor decide până la sfârșitul anului

Comisia Europeană a adoptat un plan de reformare a Uniunii Europene, președintele Jean-Claude Juncker prezentând în Parlamentul European cinci posibile direcții ale Blocului comunitar, axate pe o cooperare a țărilor în grade diferite, eventual prin concentrarea pe piața unică, pe apărare și securitate.

În cursul unui discurs rostit în Parlamentul European, Jean-Claude Juncker a prezentat „Carta Albă privind Viitorul Europei”, notând principalele realizări ale Uniunii Europene: „pacea timp de șapte decenii și o Uniune Europeană extinsă, cu 500 de milioane de cetățeni care trăiesc în libertate într-un spațiu care este una dintre cele mai prospere economii din lume”. „Carta Albă” abordează și provocările cu care se confruntă Uniunea Europeană, prezentând cinci scenarii ale modului în care UE poate evolua până în anul 2025 în funcție de intențiile statelor membre.

„Carta Albă” reprezintă contribuția Comisiei Europene la summitul programat pe 25 martie la Roma pentru marcarea a 60 de ani de la semnarea Tratatului constitutiv al UE.

Planul constă în prezentarea a cinci scenarii de lucru care „nu sunt exhaustive și nici nu se exclud unul pe altul”, anunță Comisia Europeană într-un comunicat postat pe site-ul propriu.

Scenariul 1: Continuarea actualei direcții – Cele 27 de state UE se vor concentra pe implementarea agendei de reformă în spiritul Comisiei Europene conduse de Jean-Claude Juncker și a Declarației de la Bratislava.

Scenariul 2: Nimic altceva în afara pieței unice – Cele 27 de state membre transferă treptat accentul pe piața unică, dat fiind că statele membre nu reușesc să ajungă la poziții comune într-un număr din ce în ce mai mare de direcții politice de cooperare.

Scenariul 3: Cei care vor mai mult contribuie mai mult – UE27 continuă ca în prezent, dar, în plus, le permite statelor membre să aibă acțiuni suplimentare în anumite zone de cooperare, precum apărarea, securitatea internă și dezvoltarea socială. În funcție de intenție, una ori mai multe alianțe se pot configura în diferite zone politice.

Scenariul 4: Mai puțin, dar mai eficient – UE27 se concentrează pe rezultate mai bune și mai rapide în domenii politice specifice, reducând eforturile unde există percepția că activitățile nu au valoarea scontată. Atenția și resursele limitate se concentrează pe anumite zone politice.

Scenariul 5: Mult mai mult împreună – Statele membre decid să aloce structurilor comune mai multe atribuții, resurse și putere decizională. Deciziile se iau mai rapid la nivel european și sunt implementate mai rapid.

Liderii Uniunii Europene vor decide până la sfârșitul anului asupra viitoarei direcții a Blocului comunitar, a declarat Jean-Claude Juncker în Parlamentul European, prezentând planuri pentru reformarea organizației, după ce zilele trecute a vorbit despre grade diferite de integrare.

„Celebrarea semnării Tratatului de la Roma nu va fi doar aniversarea Europei, ci și nașterea unui Europe cu 27 de state membre; pentru a marca evenimentul istoric, este momentul să răspundem la întrebarea: Unde mergi Europa?”, a declarat Jean-Claude Juncker, citat de EUObserver.

„Resping ideea că Europa se reduce la o zonă de liber schimb, dar nu vă voi spune astăzi preferința mea. Comisia Europeană nu trasează instrucțiuni. Nu vor exista dictate, ci vom asculta. Comisia Europeană nu ia decizii de una singură”, a subliniat Juncker.

Jean-Claude Juncker ar vrea să primească răspunsuri până la toamnă, când se va ști cu certitudine care sunt direcțiile politice în Olanda, Franța și Germania, unde anul acesta vor avea loc alegeri.

„În momentul de față, nu există o voință colectivă de modificare a tratatelor. Dezbaterile pe teme europene nu interesează pe nimeni în afara cercurilor de la Bruxelles. Dar sunt sigur că va veni o zi în care tratatele vor trebui adaptate la voința colectivă care urmează să apară”, a continuat Juncker.

Președintele CE a reiterat că nu va candida pentru un nou mandat. “Nu voi candida pentru un nou mandat, dar credeți-mă că nu sunt obosit și nici lipsit de idei”, a subliniat Juncker. Mandatul lui Juncker de președinte al Comisiei Europene se va încheia în 2019.

Comisarul european Pierre Moscovici: Opțiunea desființării UE este pe masă și trebuie luată în calcul

Comisarul european pentru afaceri economice, Pierre Moscovici, a declarat că în „Cartea Albă” privind viitorul Uniunii Europene, prezentată miercuri de președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, se regăsește și opțiunea desființării blocului comunitar și ea trebuie examinată la fel ca celelalte, anunță agenția EFE.

„Putem continua în general la fel ca până acum, cu pași mărunți, să revenim la competențe mai naționale, să ne limităm la piața unică sau, de ce nu, să desființăm” UE, a spus Moscovici, precizând totodată că el nu dorește ca această ultimă opțiune să se materializeze, dar că ea „trebuie evaluată”.

Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a susținut miercuri în plenul Parlamentului European un discurs în care a descris cinci scenarii posibile privind reforma proiectului european post-Brexit, care presupun fiecare niveluri diferite de integrare și merg de la limitarea acestuia la piața unică europeană și până la opțiunea care ar corespunde unei Europe federaliste.

Într-o declarație dată presei înaintea acestui discurs, ale cărui linii generale erau atunci deja cunoscute, Moscovici a spus că opțiunea pe care el o susține este „un impuls proeuropean pentru ca UE să fie capabilă să-și apere mai bine cetățenii, să-i protejeze mai bine, să avanseze către mai multă democrație și mai mult dinamism economic, în special în interiorul zonei euro”.

„Europa va împlini 60 de ani și știm că are întrebări existențiale”, prin urmare executivul comunitar „a dorit să-și onoreze responsabilitățile și să inițieze dezbaterea”, a explicat el demersul privind examinarea opțiunilor posibile pentru o reformă a Uniunii Europene.

„Acum cetățenii noștri trebuie să dezbată, să se pronunțe (…) Această analiză a Comisiei Europene este aici pentru a permite fiecăruia să tragă propriile concluzii. Apoi fiecare va trebui să lupte pentru convingerile proprii”, a continuat comisarul Moscovici.

El a amintit în acest context de campania pentru alegerile prezidențiale din țara sa, Franța, unde opiniile sunt împărțite între susținerea unei aprofundări a integrării europene și o limitare a acesteia.

Dar, în opinia sa, deși „este greu ca UE să devină un sistem federal”, ar fi posibilă adoptarea „cel puțin a unor modalități federale de cooperare funcțională în domeniile migrației, securității, afacerilor externe și economiei”.

Grupul de la Vișegrad, atac la „Europa cu două viteze”: Suntem priviți ca niște cetățeni de „mâna a doua”

Statele din grupul de la Vișegrad strâng rândurile și își fac auzită vocea mai mult decăt oricând. Asta în timp ce România preferă să stea deoparte.

La summit-ul acestora de la Varșovia, cele patru state, Polonia, Ungaria, Cehia, Slovacia au avut cerințe clare față de ceilalți membri ai Uniunii Europene.

Grupul de la Vișegrad a adoptat o poziție comună cu privire la viitorul Europei. Într-o reuniune care a avut loc joi la Varșovia, premierii Poloniei, Cehiei, Ungariei și Slovaciei au făcut un apel la unitate și egalitate, a doua azi după ce președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a prezentat cinci variante pentru viitorul Europei după Brexit, între care Europa cu două viteze. 

În cadrul grupului de la Vișegrad „am convenit să transmitem că așteptăm de la președintele (Consiliului European) Donald Tusk ca propunerile privind viitorul UE să facă obiectul unui consens prealabil, pentru că ne vom întâlni la Roma doar pentru a anunța împreună un nou plan pentru Europa”, a indicat șefa executivului polonez, Beata Szydlo, gazda reuniunii premierilor din cele patru țări, desfășurată la Varșovia.

Țările din Grupul de la Vișegrad subliniază necesitatea menținerii unității Uniunii Europene, menținerea pieței unice, menținerea Spațiului Schengen, o Zonă Euro stabilă, controlul frontierelor externe, consolidarea controlului democratic.

Toate acestea reprezintă o provocare – se arată în declarația semnată de premierii Poloniei, Cehiei, Ungariei și Slovaciei, la fel ca și menținerea Uniunii Europene ca actor global, transmite agenția de presă poloneză PAP. „Dorim o Europă mai bună, nu mai multă Europă sau mai puțină Europă (…) Pentru noi este important ca reformele Uniunii Europene să se bazeze pe egalitatea intereselor tuturor statelor membre”, a punctat premierul Beata Szydlo.

La rândul său, premierul ungar Viktor Orban a estimat că în prezent „asistăm la apariția unei noi ordini mondiale”, în care țările trebuie să-și decidă locul. Referindu-se apoi la relatările privind calitatea inferioară a produselor comercializate de unele companii occidentale în estul Europei față de produsele similare din vest, el a acuzat statele vest europene de „standarde duble” și că privesc est-europenii ca pe niște cetățeni de „mâna a doua”.

• Ziare.com: Va rugam sa ramaneti in urma! Vine Europa celor doua viteze

UE se gandeste la viitorul sau. Nu doar din cauza Brexit, ci si pentru ca, in formatul cu 28 de membri, consensul este tot mai greu de atins. Cateva tari vor fi lasate in urma, si pe buna dreptate.

“Nu vom accepta niciun fel de diviziune in interiorul UE, pentru ca acesta este cel mai simplu mod de a slabi Uniunea” –acesta a fost mesajul celor patru tari membre ale grupului Visegrad, dupa o intrunire recenta la Varsovia.

Ne frecam la ochi cand citim astfel de declaratii, dupa ce taman guvernele din Polonia si Ungaria, partial si cele din Cehia si Slovacia, sunt cele care au subminat de ceva vreme cooperarea si solidaritatea in blocul comunitar.

Ne amintim desigur de derapajele anti-europene ale premierului ungar Viktor Orban si de problemele cu Bruxellesul avute de partidul polonez de guvernamant PiS. Ce sa se fi intamplat oare pentru a-i determina pe acesti lideri europeni sa fredoneze brusc o alta melodie?

Propuneri pentru viitorul Europei

Motivul este actuala dezbatere privind o reorientare structurala a UE. Aceasta are loc nu doar din cauza Brexit, ci si pentru ca blocul comunitar s-a dovedit in ultimii ani tot mai putin capabil sa ajunga la un compromis in decizii-cheie. De exemplu, politica privind refugiatii: luni in sir, mai multe tari est-europene au blocat orice fel de progres judicios pe aceasta tema.

Dar frustrarea este mai adanca. Miscari populiste in multe tari europene dau vina pe UE pentru toate relele care se intampla. Iar guvernele nationale nu combat cu adevarat acest fenomen. Cu totii se folosesc cu placere de rolul de tap ispasitor care ii revine Bruxellesului.

Italia este unul din exemplele negative. Propria incapacitate de reforma este pusa pe seama unei inchipuite politici excesive de economisire a UE. Iar Beppe Grillo le baga in mintile italienilor ideea cum ca Europa ar fi de vina pentru lipsa de performanta a economiei italiene.

Presedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a raspuns la toate aceste probleme cu cinci propuneri de evolutie posibila a Uniunii. Acestea se intind de la “mai departe inainte tot asa”, la un model de integrare mai redusa, gen “UE light cu piata unica”, pana la “UE ca o coalitie a celor cu vointa comuna”.

Merkel s-a decis deja

Cine a ascultat in ultimele luni mai atent pe cancelarul Germaniei stie deja in ce directie se indreapta lucrurile: a vorbit de mai multe ori de o Europa cu “mai multe viteze”. O notiune care semnifica crearea unui grup de state in interiorul actualei Uniuni care doresc sa coopereze mai strans decat este posibil la nivel de 28. Pe margine ar ramane tarile care nu vor sa participe la procesul decizional comun pe toate subiectele majore.

La Berlin si Bruxelles se respinge vehement ideea ca s-ar urmari astfel crearea unei Uniuni cu un sistem de clase. Angela Merkel insista ca toti cei 28 sunt invitati sa participe. De fapt, membrii UE vor fi obligati sa aleaga: fie cooperare sporita in materie de politica de aparare, financiara, fiscala etc; fie o ramanere pe bancile din spate ale UE. Comunitatea ar fi ajuns in punctul in care nu mai poate continua ca pana acum.

Scandalagii s-au speriat

Si deodata se trezesc si cei care pana acum considerau Uniunea doar o sursa de bani, de unde se primesc miliarde pentru bugetele proprii. Un ziar din Bulgaria conchide ca un astfel de model ar duce la aruncarea tarilor mai slabe la periferia blocului comunitar. Iar presa poloneza se teme ca trenul european va parasi gara fara sa mai astepte dupa Varsovia.

Numeroase tari membre au contribuit in ultimii ani la cresterea problemelor UE. Toate tarile au partea lor de vina. Dar contributia unora a fost deosebit de distructiva. S-au comportat ca niste adolescenti la pubertate, distrugand casa parinteasca. Deja la sfarsitul lunii, la Roma vor incepe primele demersuri de reformare a UE. In curand, unele tari membre s-ar putea trezi din nou in spatele usilor inchise ale comunitatii.

• DW/ Horatiu Pepine: Ipocrizie sau pur și simplu realism?

Proiectul Europei cu două viteze provoacă de pe acum o mare decepție în România și suscită  o mulțime de comentarii negative.

Am văzut că subiectul ”Europei cu două viteze” a reușit, în fine, să scoată presa românească din apatie. Dar e necesar, poate, să facem câteva precizări. Ideile care prind contur la noi ar fi că proiectul acesta este o mare ipocrizie (adica egalitarismul afișat pe frontiscipiu ar fi o minciună), că scopul său ar fi să-i pedepsească pe rebelii din Grupul de la Vișegrad, lăsându-i pe dinafară și, nu în ultimul rând, că ar fi o stratagemă a Germaniei de a domina Europa. Toate acestea sunt mai curând false, deși seamănă cu adevărul.

Un comentator, de altfel foarte bine informat, observa că propunerile avansate de Jean-Claude Juncker vorbesc despre avansul Europei când în realitate ar fi vorba ”de protecţionism şi noi delimitări”. Cu siguranță că stilul exprimării elitei europene conține amabilități tactice și eufemisme înșelătoare, dar dacă ne referim la realitatea  politică ca atare și nu la discurs, ar trebui să remarcăm că ceea ce se petrece este exact opusul ipocriziei. E advărat că Juncker spusese că ”ar fi mai bine ca cei care doresc să avanseze mai rapid să o facă fără să-i perturbe pe ceilalți, în loc să spună cinstit ”fără ca ceilalți să ne perturbe pe noi”. Dar astuțiile acestea retorice au făcut parte dintotdeauna din arsenalul politicii și nu e cazul să le acordam o importanță mai mare decât o au.

În realitate, asistăm de la o vreme încoace, la o ieșire din ipocrizie sau mai exact la o abandonare a egalitarismului mimat cu mare diligență care a caracterizat extinderea către Est. Să amintim doar că, de fiecare dată când se producea o criză în relația Est-Vest se găsea câte un politician occidental să renunțe la conveniențele ”europene” și să spună că România ar fi trebuit să mai aștepte până să fie cooptată. Ultima dată a spus-o Nigel Farage.

În al doilea rând, poate sub efectul unei irepresibile wishful thinking, s-a spus că Vestul se va delimita în primul rând de Grupul de la Vișegrad, cooptându-i, în schimb, pe toți ceilalți care și-ar manifesta dorința de a continua integrarea. Aici funcționează poate o iluzie născută în urma disputelor politice dintre conservatorii unguri și polonezi și liberalii de la Bruxelles, căci, în realitate toate planurile vizând Europa cu două viteze care au fost create din 2013 încoace au încorporat în mod explicit Polonia. Germanii cel puțin au spus mereu că ar dori ca Polonia să participe dacă dorește, dar nu s-a făcut nicio mențiune la vreo altă țară răsăriteană non-euro și cu atât mai puțin la România sau Bulgaria. Și asta pentru că principalul criteriu nu este dorința, declarația de bune intenții, ci capacitatea țării în ansamblul ei de a participa la ritmul de dezvoltare pe care planificatorii îl au în vedere. Iar prima condiție este, evident, adoptarea euro într-un interval relativ redus de timp. Vrea Polonia să adopte moneda comună în următorii doi-trei ani? Nu știm, dar România cu siguranță că nu este pregătită și, de altfel, lucrurile au fost clarificate sub aspect politic, în sensul că s-a renunțat la stabilirea unui termen. Or, numai acest detaliu, (e unul care antrenează o întreagă realitate economică și socială) este suficient pentru a vedea clar că România nu ar fi eligibilă într-o primă etapă, în cazul în care proiectul Europei cu două viteze ar fi pus în aplicare.

Am văzut că sunt invocate declarațiile președintelui Iohannis și chiar ale premierului Grindeanu ca dovezi că România este ”pe drumul cel bun”, adică este strâns ancorată în nucleul de inițiativă europeană. Este un fel de a încurca pistele. Nu declarația premierului Grindeanu conteaza, ci politica sa bugetară.Or, am văzut că i s-a reproșat deja că nu respectă deficitul convenit, Comisia Europeană cerându-i să-și rectifice planurile. De asemenea ideea că România este ”elevul model” în sensul că nu se lasă fermecată de cântecul de sirenă al suveranismului polonez sau maghiar este o altă iluzie. Nu că postura aceasta nu ar fi prețuită la Bruxelles, dar ea nu ține loc de angajament economic și mai ales nu poate compensa decalajele sociale istorice față de vestul Europei. Așadar ipocrizia există la nivelul retoricii, (Ce retorică nu e de fapt ipocrită? Poate doar  cea ”populistă”) , dar la nivelul faptelor asistăm, dimpotrivă, la o ieșire din ipocrizie, sau măcar la o tentativă, chiar dacă acest lucru pare atât de dureros pentru cei din Răsărit.

În fine, s-a mai spus că ar fi vorba de o stratagemă a Germaniei de a domina Europa. Observația este mai curând candidă. Germania domină deja Europa într-un mod copios și problema ei nu este să-și extindă dominația, ci să-i netezească asperitățile. Când un colaborator al președintelui SUA, Donald Trump, spunea că exporturile germane profită de un euro tare, cancelarul Angela Merkel a avut grijă să-i replice că supraevaluarea monedei comune a fost provocată nu de Germania, ci de țările cu economii mai slabe, care altfel ar fi pierdut din puterea lor de cumpărare. O descriere bună a felului în care a apărut dominația germană ne oferise cu patru ani în urmă sociologul Ulrich Beck: ”Păi, s-a petrecut cumva din întâmplare. Germania a creat, de fapt, un ‘imperiu accidental’. Nu a fost vorba de un master plan și nici de intenția de a ocupa Europa. Nu există aici nicio implicare militară, așa încât toate discuțiile astea despre ‘Al Patrulea Reich’ nu își au locul. E vorba mai curând de puterea economiei și este interesant de văzut cum toate profețiile privind o catastrofă europeană și temerile că Eurozona sau chiar Uniunea Europenaă s-ar destrăma au modificat mult tabloul puterii în Europa”.

Dar totuși care este miezul acestui proiect? Ce îl animă, mai cu seamă? Dacă avem în vedere întreaga evoluție a proiectului european vom observa că ultimul deceniu a fost marcat de o decepție tot mai accentuată. Ascensiunea partidelor anti-europene nu este  (în acest punct toată lumea e de acord) decât rezultatul unei degradări continue a economiilor și a vieții europene în ansamblul său. Dar faptul cel mai semnificativ este că nu politicienii, ci intelectalii, fie ei economiști sau sociologi, au avertizat neîntrerupt că fără o reformă îndrăzneață, Europa se va înscrie pe o pantă a unei decăderi ireversibile care o va face tot mai irelevantă. Criza datoriilor a fost de fapt amorsa proiectului de reformă cel putin la nivel intelectual, căci atunci economiștii avizați au văzut mai clar că ”boala” nu va dispărea de la sine și că e vorba de probleme structurale care pretind soluții structurale. De atunci s-a tot spus în diferite contexte reluate cu tot mai multă tărie în timpul crizei grecești că Zona Euro are nevoie de o integrare mult mai avansată și îndeosebi de o guvernanță economică capabilă să ia decizii.

Și ca să încheiem, ideea Europei cu două viteze, pare să fie, în această lumină, singura cale rațională prin care Vestul Europei dotat cu o monedă comună ar reuși să depășească impasul grav în care se găsește. În aceeași logică, dacă Zona Euro se adâncește încetul cu încetul în irelevanță, nici Estul care depinde atât de mult de economiile occidentale nu va putea să-și dezvolte potențialitățile.

Nu știm care va fi viitorul acestui proiect și dacă el nu va fi cumva abandonat în cele din urmă sau adaptat într-o formă de compromis. Și nici măcar nu pledăm în favoarea lui, deși s-ar fi putut crea această impresie. Dar e bine să-i înțelegem mai bine resorturile.

• Contrasens/ Razvan Bibire: Privind prin cătarea puștii legați la ochi

În vreme ce liderii Uniunii Europene croiesc scenarii pentru a scăpa de flămânzii de la masa bogaților, românii o țin tot într-o petrecere cu chiote. Dealtfel, relația românilor cu UE a fost una similară cu relația noastră cu URSS, în prima perioadă a instaurării comunismului.

Cei mai tineri nu au de unde să știe sau măcar să-și închipuie una ca asta; dar prin anii ’50-’60 nu se făcea mai nimic în România fără aprobarea consilierilor sovietici; resursele țării erau dirijate spre URSS (bine, măcar atunci era vorba despre despăgubiri de război) și, cu toate acestea, tinerii cântau imnuri întru slava Uniunii Sovietice. „Stalin și poporul rus/libertate ne-au adus”, strigau participanții la mitinguri.

Peste decenii, odată intrați în Uniunea Europeană, românii și-au amintit cum se stă în genunchi și au început să repete figura. De data asta au început să cânte întru slava Uniunii Europene. Orice spunea Europa era bun, trebuia aplicat fără discuții, fie ca era vorba despre o prevedere legală sau o simplă vorba a unui birocrat bruxellez. Resursele noastre merg acum frumos aranjate în vagoane spre țările „istețe” ale UE, care au știut sa pună mâna pe petrol, gaze, lemn, electricitate, comerț și așa mai departe.

Astăzi situația începe să se schimbe. După ani de agonie, UE e în pericol să moară. Pentru că țările „istețe” nu au știut când să se oprească și au provocat dezechilibre. Politice, economice, juridice. Au avut nevoie să-și securizeze conductele prin care își trăgeau resursele din colonii și au intervenit în politica locală, schimbând regimuri sau menținându-le când le conveneau, au schimbat legislații, s-au jucat cu definițiile pentru a interpreta lucrurile doar în favoarea lor.

Așa ca „isteții” doresc să scape de victimele lor. Le-au spus mereu că dacă vor sa devină la fel de bogați ca ei, trebuie să accepte condițiile impuse, să cedeze suveranitate, economii pentru că va veni și momentul acela în care vor beneficia de pe urma acestor sacrificii. Or, țările bogate ale UE refuză acum acele beneficii promise țărilor sărace. Acum acestea le put. Și nu le mai vor în Uniune. Sau le-ar accepta dar fără drepturi, numai cu obligații.

România nu are un „Plan B” pentru destrămarea UE sau pentru Europa cu două viteze. România a pupat în fund UE de la început și pâna la final, sperând să capete niște firimituri.

Întrebarea este simplă: în cazul unui scenariu pesimist în care UE se transformă, ce poate să faca România? Va continua cu conflictul intern între Puterile statului sau se va pune pe treabă, lucrând la un proiect de țară?

E greu de dat un răspuns optimist câtă vreme românii preferă să meargă la luptă legați la ochi.

• EVZ: UE impune IADUL în Grecia: „Drepturile Omului NU se mai aplică!” Iată DOVADA

Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a recunoscut că memorandumul impus de UE Greciei se situează în afara Chartei Drepturilor Omului.

Pe 1 decembrie 2016, portugheza Maria Joao Rodriguez, vicepreședinta grupului socialist din Parlamentul European, și germana Jutta Steinruck, coordonatoare pe probleme de muncă, îi scriu lui Jean-Claude Juncker pentru a deplânge faptul că „Grecia a fost forțată de memorandumuri să descentralizeze negocierea colectivă, ceea ce a dus la prăbușirea negocierii colective”.Fapt care a dus la prăbușirea salariilor cu 40%.

Potrivit La Tribune, cele două europarlamentare îl somează pe președintele Comsiei Parlamentare de a asigura ca în Grecia să fie respectată Charta drepturilor fundamentale ale omului, al cărei suporter înfocat Juncker s-a declarat în repetate rânduri.

„Sistemul actual (din Grecia – n.r.) nu este în conformitate cu Charta Drepturilor Fundamentale, nici cu convențiile Organizației Internaționale a Muncii”, se arată în scrisoarea către Juncker a celor două eurodeputate. „Exercițiul negocierii colective trebuie restaurat.”

Răspunsul, care a venit o săptămână mai târziu, este de-a dreptul șocant: invocând o sentință a Curții Europene de la Luxemburg, președintele CE afirmă că așa-numitul Memorandum of Understanding (MoU) – respectiv condițiile puse de creditorii internaționali (UE, Banca Centrală Europeană și FMI) pentru a  acorda sprijin Greciei – sunt acte ale Mecanismului European de Stabilitate.

Așadar, explică Juncker, prin aplicarea MoU, Grecia nu aplică legea europeană și „în consecință, Charta Drepturilor Fundamentale nu se aplică măsurilor din Grecia (impuse de creditori – n.r.)”.

Cu alte cuvinte, în Grecia, stat membru al Uniunii Europene nu se mai aplică Charta drepturilor omului, considerată sacrosanctă în interiorul Uniunii Europene! Iar acest lucru se face chiar la presiunea și din dispoziția UE și a Băncii sale Centrale (doi din cei trei creditori internaționali, alături de FMI)!

Întrebată în legătură cu această situație, purtătorul de cuvânt a[l] Comisiei, Margaritis Schinas (un grec!!!), a declarat flegmatic că nu are de gând să se lanseze într-un curs de drept constituțional.

• Cotidianul/ Calin Marchevici:

Germania înoată în miliarde de euro. Moneda unică, o rețetă de succes pentru Berlin

„Guvernul înoată în bani“, titra la finalul săptămânii trecute cotidianul Suddeutsche Zeitung, în timp ce Frankfurter Allgemeine Zeitung scria că Germania a înregistrat cel mai mare surplus bugetar începând din 1991, după reunificare. În 2016, guvernul federal de la Berlin și guvernele landurilor germane au încasat din impozite cu 23,7 miliarde de euro mai mult decât au cheltuit. La începutul acestei luni, statisticile indicau și un alt record – cel mai mare surplus comercial înregistrat de Germania în perioada postbelică: 252,9 miliarde de euro.

Germania pare să treacă printr-o criză a succesului, pentru că surplusul bugetar și comercial a devenit subiect de dispută politică internă și externă. Noua administrație americană acuză Germania de manipularea euro și de neonorarea angajamentului de a investi 2% din PIB pentru Apărare. Apoi, în contextul alegerilor din septembrie, Ministerul de Finanțe de la Berlin anunța că are în vedere reducerea poverii fiscale a germanilor cu circa 15 miliarde de euro (nu mai mult de 0,5%). Partidul Social-Democrat critică această abordare și propune o strategie pe termen lung, o „ofensivă a investițiilor de stat“ finanțată din acest surplus.

Un model nesănătos pentru micile economii

Presa americană compară performanțele Germaniei cu cele ale Statelor Unite și ajunge la concluzia că economia americană nu arată deloc bine la acest început de secol, principala problemă fiind rata șomajului în rândul bărbaților cu vârste între 25 și 50 de ani. Germania nu se confruntă cu o asemenea situație, iar explicația ține de o reformă dură a pieței muncii, la începutul anilor 2000, și de rolul sindicatelor, organizații cvasiinexistente în SUA. Politicienii și afaceriștii germani au acordat o mult mai mare atenție menținerii locurilor de muncă în perioada de criză decât au făcut-o liderii americani. În SUA, criza financiară a însemnat milioane de concedieri, în timp ce în Germania angajații și-au păstrat locurile de muncă, cu prețul reducerii salariilor, orelor de muncă și al șomajului tehnic. Menținerea acestor angajați a făcut mult mai ușoară relansarea economică, în momentul în care condițiile globale au permis-o.

Cel mai important este că Germania a beneficiat de o monedă euro mai slabă decât fosta marcă germană și astfel a putut ajunge la surplus comercial și a putut păstra locurile de muncă. Majoritatea experților germani sunt de părere că acest lucru nu este sănătos pentru celelalte economii europene, însă cancelarul de la Berlin se ascunde în spatele independenței Băncii Centrale Europene. La fel ca președintele Richard Nixon în urmă cu aproape 50 de ani, Angela Merkel sugerează Washingtonului, dar și țărilor din zona euro, că euro este moneda noastră și problema voastră.

Națiunile și resursele periferiei, în slujba centrului. Marea afacere a autocolonizării Europei

Miile de imigranți din tabăra de la Idomeni de la frontiera greco-macedoneană, muncitorii din portul Pireu rămași fără sindicat recunoscut, pădurile tăiate din România, căderea lui Muamar Gaddafi, cel care a dorit o monedă comună în Africa.

Care este legătura între aceste crize care rup în prezent Europa? Încearcă să o spună un documentar realizat de Al-Jazeera și tânărul filozof croat Srecko Horvat: colonialismul secolului 21. „Acest colonialism nu flutură vreun drapel național, el doar are loc. Este vorba de instituțiile și regulile concepute în asemenea fel încât să rămână ascunse.“

Bunurile, mai presus de oameni

Tabăra de la Idomeni, populată de zeci de mii de imigranți care sperau să ajungă în Germania, a fost evacuată în primăvara anului 2016. Argumentul oficial a fost cel umanitar, urma ca guvernul elen să le ofere oamenilor condiții mai bune. Imigranții spun altceva: prin Idomeni trece calea ferată care leagă Grecia de statele balcanice și de Europa Centrală, iar refugiații, în revendicarea dreptului lor la liberă circulație, blocau libera circulație a bunurilor. „Idomeni este cea mai bună metaforă pentru ce se întâmplă în Europa. Aici, cei care fug de războaie au devenit o problemă. Pe de o parte, vedem cum oamenii nu au libertate de circulație, iar pe de altă parte, bunurile pot circula în voie“, spune Horvat.

Privatizarea portului Pireu este una dintre cele mai mari asemenea operațiuni din Grecia. A fost făcută pentru a respecta condițiile impuse de marile economii europene, în schimbul împrumutului de peste 250 de miliarde de euro oferit Atenei. Numai că peste 90% din acest împrumut se duc către băncile din aceleași mari economii – Germania, Franța. Compania chineză Cosco a achiziționat 67% din activele de la Pireu și a adus un model departe de cel european – chinezii nu recunosc sindicatele, nu vor să audă de contracte colective de muncă, de salariu minim. Toate aceste cuceriri ale proiectului european se evaporă sub soarele din portul Pireu. Știu comisarii de la Bruxelles și miniștrii de la Berlin toate acestea? Da, spune fostul ministru de Finanțe Yanis Varoufakis. El arată că, inițial, guvernul elen a obținut din partea Cosco recunoașterea sindicatelor și investiții de 250 de milioane de euro la Pireu, plus cumpărarea de obligațiuni de 10 miliarde de euro din datoria Greciei.

Numai că guvernul de la Beijing a primit un telefon de la Berlin, marele partener comercial, și totul a căzut, spune Varoufakis. „Comisia, Banca Centrală Europeană și FMI s-au asigurat că nu vom fi parte în negocieri. Nu vor ca vreo țară europeană periferică să-și imagineze măcar că poate obține o înțelegere mai bună decât ei“, spune Varoufakis.

România și cazul Schweighofer

Documentarul Al-Jazeera vorbește și despre România, despre pădurile puse la pământ în Transilvania, „o fostă colonie a Imperiului Austro-Ungar“, cum spune documentarul. „Iar acum, România, a doua cea mai săracă țară din UE, este din nou la periferie. Sărăcia înseamnă că multe clanuri pot tăia pădurile pe care țara nu-și permite să le apere.“

În acest documentar, Holzindustrie Schweighofer, compania care a acceptat pentru procesare lemn tăiat ilegal, este „eroul“ principal al „colonizării“. Exploatarea se întâmplă în România, însă locurile de muncă, valoarea adăugată se acumulează în alte țări. „Relația este similară cu cea din timpul monarhiei austro-ungare. Avem imperiul, Europa de Vest, companii austriece, germane, franceze, care taie păduri la periferia UE. Imperiul folosește resursele naturale, sistemele de sănătate, de educație de la periferie și extrag valoarea pentru a o pune în slujba centrului. Europa se autocolonizează.“

La sute de ani distanță de centru

Dincolo de acest proces, UE permite și o formă mai amplă de colonizare – finanțele, strategia de a face bani din bani, adevărata putere în lumea de azi. „Avem de-a face cu o paradigmă a extracției, nu doar de la cei mai bogați, ci de la toți. Însă ei nu folosesc expresia asta. Sună mai bine dacă spui privatizare și dereglementare“, spune pentru Al-Jazeera sociologul Saskia Sassen. Acordul de liber schimb negociat între UE și SUA, înghețat pe moment de venirea lui Donald Trump la Casa Albă, prevede multe asemenea „dereglementări“ în favoarea finanțelor. Numai că acordul rămâne secret pentru cetățeni, la el pot avea acces doar „liderii“.„Ca ministru de Finanțe al unei țări afectate de aceste negocieri, a trebuit să semnez o declarație de confidențialitate cum că nu voi spune alegătorilor mei ce am citit. E absurd“, spune Yanis Varoufakis.

Pe 20 februarie, data difuzării documentarului Al-Jazeera, datele guvernului de la Viena arătau că salariul mediu pe oră în Austria este de 13,8 euro, în Cehia este de 4,6 euro, în Polonia de 4,4 euro, iar în Romania de 2 euro. La începutul acestei luni, presa slovacă scria că afaceriștii din țară sunt interesați de angajarea muncitorilor români, adăugând că, la nivelul actual de creștere, România va ajunge la nivelul salariilor din Slovacia în 20 de ani, iar Slovacia va avea nevoie de 389 de ani să ajungă la nivelul salariilor din Norvegia.