update: TORTIONARII SI COMPLICII CIA – MAI PRESUS DE LEGE/ TORTURILE CIA – marturii de la prizoneri nevinovati. Guantanamo, dronele si INSTRUMENTALIZAREA ADEVARULUI

“Valul “statului de drept”, specialiştii în scrisori deschise tac în continuare. Drepturile omului nu interesează statul de drept…”

• Hotnews/ Dani Rockhoff: Mai presus de lege – despre tortionari si complici ai CIA

A fost nevoie de peste un deceniu pentru ca adevarul despre abuzurile agentiilor de securitate americane, mereu contestat de administratia George W. Bush, sa iasa la lumina. Rezultatul este un Raport al Senatului american, care se intinde pe 6.700 de pagini, cu 38.000 de note de subsol si care este clasificat. Pentru opinia publica au fost declasificate 500 de pagini, pe parcursul carora texte, identitati de persoane si nume de tari au fost innegrite, cu o grija acribica fata de sfera privata si ceea ce se considera, in continuare, secret de stat.

Sansele ca vinovatii si complicii lor la crime si abuzuri fara precedent sa fie trasi la raspundere si pedepsiti sunt insa foarte mici. Se pare ca lupta impotriva terorismului ii situeaza pe unii mai presus de lege.

ONU si nenumarate organizatii active pentru drepturile omului, de la Amnesty International, pana la Human Rights Watch, cer ca responsabilii de torturile practicate de CIA asupra unor detinuti, unii dintre ei ilegali, sa fie anchetati. “Dupa dreptul international, SUA sunt obligate sa ceara socoteala celor responsabili”, a spus Ben Emmerson,  raportorul special al ONU pentru combaterea terorismului si drepturile omului, citat de Spiegel online.

Juristul britanic a mai adaugat ca “statele nu pot lasa pur si simplu nepedepsiti pe cei vinovati de astfel de faradelegi grave”. Declaratia a fost facuta dupa publicarea Raportului Senatului american, cu privire la metodele de tortura practicate de CIA.

“Informatiile” puse in slujba torturii

Istoria omenirii e o succesiune de acte de cruzime. Daca in zorii istoriei exista scuza primitivismului, iar in regimurile autoritare cea a tiraniei unor despoti, ce scuza poate fi invocata in secolul XXI pentru torturile fizice si psihice practicate in tari considerate modele de civilizatie si democratie? Teoretic, nici una. Practic, se invoca ratiunea majora a luptei impotriva terorismului. Statele Unite sustinute de aliatii sai o duc de 13 ani, iar rezultatele nesatisfacatoare par a justifica orice metoda si orice abuz de forta.

“Studiul Comitetului asupra Programului de detentie si interogare al Central Intelligence Agency (CIA)” a fost intocmit de un comitet ales din Senatul american, specializat pe probleme de “informatii”. Aprobat in decembrie 2012, studiul a avut nevoie de inca un an si jumatate pentru adaptarile in scopul publicarii si de inca 8 luni pentru reviziile in scop de declasificare a acestei variante prescurtate a lui. Prefata este semnata de Dianne Feinstein, presedinta Comitetului. 

“Aceasta actiune a marcat incununarea unui efort monumental, care a inceput oficial prin decizia Comitetului de a initia studiul in martie 2009, insa care isi are de fapt radacinile intr-o investigatie inceputa in decembrie 2007, ce privea distrugerea de catre CIA a casetelor video cu inregistrarile interogarilor CIA facute asupra detinutilor”, precizeaza Feinstein. Lectura celor 499 de pagini “comprimate” ale studiului “dat la liber” e terifianta sub aspectul metodelor de tortura practicate asupra detinutilor ilegali si al ineficientei lor in combaterea fenomenului terorist. http://www.intelligence.senate.gov/study2014/sscistudy1.pdf

S-a torturat in ascuns in carceri din SUA, dar si din alte tari, inclusiv europene. Printre acestea s-ar afla si Romania, desi nici Ion Iliescu si Traian Basescu, presedinti de stat in intervalul de timp analizat in raport, par a nu fi stiut nimic. 

Intre 2002 si 2008, practicile de tortura a detinutilor suspectati de CIA de terorism au devenit din ce in ce mai sofisticate, din ce in ce mai crude. Cu ajutorul unor specialisti si psihologi care au incasat milioane de dolari, metodele aplicate au fost menite sa nu lase urme fizice semnificative pe corpurile victimelor, insa sa ii umileasca, sa-i demoralizeze, sa le infranga identitatea si vointa, supunandu-i la teste de rezistenta fizica si psihica de necrezut.

Iata cateva dintre metode:

• Waterboard-ingul, care inseamna ca detinutilor li s-a turnat atata apa pe gura, silit, pana cand acestia aproape s-au inecat. Tratamentul a fost aplicat uneori in serie, pana cand subiectii au lesinat.
• Control rectal violent si hranire silita, proceduri care in cazul a doi detinuti a condus la ranire grava.
• Soc termal – detinutii erau cufundati in recipiente cu apa rece ca gheata. Unul dintre acestia, scos dupa un timp total inghetat, abia a fost in stare sa articuleze un sunet.
• Tipete ale unui membru al familiei. Cu aceasta metoda s-a incercat obtinerea unei marturii de la familia suspecta de terorism a unui handicapat mental, care a fost retinut, incarcerat si inregistrat in timp ce tipa dupa ajutor, fara a fi avut vreun amestec intr-o actiune ilegala.
• Amenintari de violare si taiere a capului mamei detinutului suspect, facute de agenti CIA.
• Ruleta ruseasca – jucata de un agent CIA cu un detinut caruia i-a tinut pistolul la cap si a tras.
• Dusuri de gheata – detinutul “din greseala” Gul Rahman a fost pus sa faca astfel de dusuri fara pantaloni, imbracat doar cu un pulover. Apoi a fost dus inapoi in celula si legat in lanturi culcat, de podeaua rece. El a murit in urma socului termic, inghetat.
• Lipsire de somn, pana la stadiul halucinatoriu – unii detinuti nu erau lasati sa dorma pana la 180 de ore continuu. Ca urmari, apareau simptome paranoide si halucinatii
• Responsabilitatea colectiva (kin liability) – se refera la principiul impartasirii vinei unui membru al familiei de catre intreaga familie a acestuia. Unii oameni au fost retinuti de CIA doar pentru ca agentii sperau ca astfel sa mareasca presiunea asupra unui membru suspect. Acest principiu a fost, in istorie, o masura represiva a regimului nazist. In 3 august 1944, Heinrich Himmler sef al politiei si SS-ului din Reich-ul german, declara programatic: “Apoi vom introduce o totala raspundere colectiva, in spiritul careia am actionat si pana acum”.

In frenezia lor orientata spre obtinerea de informatii sau marturisiri, agentii CIA luau unii detinuti din spital, inca in stare de narcoza, ducandu-i in camera de detentie, unde acestia se trezeau in soc si dezorientati. Altora li se refuza mersul la toaleta si li se puneau pampersi. Amenintarea cu moartea si inchiderea timp de cateva zile in sicriu a fost o alta procedura aplicata in centrele de detentie ale CIA. 

Atarnarea de brate care ii erau legate de o bara fixata in tavan, simularea strangularii sau a unor executii, ca si batai ale unor detinuti al caror cap era acoperit cu cagula, ca sa nu-i vada pe cei cinci agenti agresori, (asa-numitul “Hard Take Down”) sunt alte exemple de tratamente cu scop “informativ”.

Umilire sexuala – prin interogari insotite de obligatia de a urina silit in prezenta unor agente CIA, prin urmare a unor persoane de sex feminin -, interdictia de a se spala sau a-si spala rani care se infectau vazand cu ochii, clisme fortate si continuarea torturii, in ciuda faptului ca retinutii interogati au fost imediat dispusi la colaborare, sunt alte practici mentionate in studiul Comisiei din Senatul SUA.  

Dinte pentru dinte

“Fiecare fapt raportat se bazeaza pe acte, depese si alte date ale CIA”, declara senatoarea Dianne Feinstein, presedinta Comisiei.  Aceasta n-a fost pana acum foarte critica la adresa serviciilor secrete ale SUA, tinand chiar partea NSA (National Security Agency), in masiva colectare de date a acesteia.

Insa retinerea senatoarei a durat pana cand s-a aflat, in martie 2014, ca serviciile secrete au interceptat inclusiv computerele la care lucrau membrii Comisiei. Iar sapatamana trecuta, Feinstein a intrat intr-un dur schimb de replici via Twitter cu seful CIA, John Brennan, caruia ea i-a demontat toate afirmatiile referitoare la “utilitatea informatiilor” obtinute prin torturi, inclusiv in prinderea lui Osama bin Laden.

Joi, Brennan a incercat sa prezinte intr-un context emotional angajatilor sai si presei convocate in foaierul CIA de la Langley rostul atrocitatilor comise de specialistii in interogari. Pe peretii foaierului erau atarnate 111 stele negre, una pentru fiecare agent CIA ucis in misiune. Si detinutii la care se refera Raportul sunt in numar de 119. Cum s-ar zice, “dinte pentru dinte”. Iar Brennan nu s-a dezis de patos nici prin justificarea actiunilor ce au urmat fatidicului 11 septembrie 2001, care nu mai trebuia sa se repete. “Niciodata, ne-am jurat atunci, niciodata”.

Brennan a ajuns sef la CIA doar in 2013. El admite ca unele practici au fost “oribile“, insa ar fi fost inregistrate succese cu asa numitele  “Enhanced Interrogation Techniques” (EITs), adica practici sporite de interogare. Prin eufemismul EITs, seful CIA evita cuvantul “torturi” si plaseaza in acceptabil si derizoriu din punct de vedere legal faptele unor angajati ai agentiei si al persoanelor insarcinate cu realizarea lor. Acestea, in opinia lui Brennan, doar “au incercat sa faca tot posibilul”.

Justitia, incotro?

Practic, Curtea Internationala de Justitie de la Haga ar fi institutia chemata sa faca dreptate si unde sa se intenteze proces tortionarilor CIA. Insa SUA se opun autoritatii acestei instante de judecata, nesemnand statutul Curtii. Mai mult chiar: in 2002, in Statele Unite s-a adoptat legea care permite presedintelui SUA sa-si elibereze cetatenii care trebuie sa raspunda in fata Curtii Internationale de Justitie de la Haga. Legea a fost promulgata chiar de presedintele american in timpul mandatului caruia au avut loc torturile: George W. Bush.

Bush junior a fost “comandantul suprem” in razboiul contra terorismului si presedinte al SUA intre 2001 si 2009. Nici azi Bush nu regreta ce s-a intamplat in toti acesti ani, iar la aparitia Raportului despre interogari, a laudat CIA. Dick Cheney, fost vicepresedinte al SUA s-a pronuntat deschis pentru tortura, ca metoda de interogare, pentru ca astfel ar putea fi impiedicate “ulterioare atacuri in masa” asupra SUA.

Alt responsabili politici sau institutionali sunt Donald Rumsfeld, fost ministru al Apararii (2001-2006), Condoleezza Rice -fosta consiliera pe probleme de securitate nationala (2001-2005) si fost ministru de externe (2005-2009)-, John Ashcroft -fostprocuror general (2001-2005)-, sau George Tenet, sef al CIA intre 1997 si 2004. In timp ce acestia se aflau in functie, au dat unda verde diverselor proceduri de interogare, ca “waterboarding”, privarea de somn, “folosirea insectelor”, “inmormantarea mimata”. 

Parlamentarul german Jürgen Trittin, fost ministru si membru al Comisiei pentru Externe din Bundestag este de parere ca practicile de tortura ale CIA trebuie sa aiba consecinte legale si in afara teritoriului SUA. Trittin crede ca si responsabilii din Europa trebuie sa fie urmariti penal, caci inchisori secrete ale CIA au existat in mai multe tari est-europene. 

“Este timpul sa inceapa ancheta si sa fie trasi la raspundere penala complicii de aici, din Europa”, a declarat Jürgen Trittin pentru Spiegel online. http://www.spiegel.de/politik/ausland/cia-folter-trittin-will-juristische-verfolgung-von-mittaetern-in-europa-a-1007946.html “Faptul ca in mod evident au existat inchisori secrete in Polonia, Lituania si Romania nu poate sa ramana fara consecinte juridice”, a adaugat el.

• Voxpublica/

Claudia Ciobanu: Vina României în programul de tortură al CIA

În urmă cu zece ani, CIA a torturat pe teritoriul României oameni care nu fuseseră condamnaţi de nici o crimă. Nu vorbim de suspiciuni vagi, există dovezi clare. Atât parchetul cât şi parlamentul român au datoria să pornească investigaţii serioase pe această temă.

Săptămâna trecută, Senatul american a dat publicităţii rezultatele propriei investigaţii asupra Programului de Detenţie şi Interogare desfăşurat de CIA (Agenţia Centrală de Informaţii a SUA) după atacul de la 11 septembrie. Aflăm din el detalii despre cum, începând din 2003, CIA a închis şi torturat în România prizonieri bănuiţi de a fi membri sau colaboratori ai Al-Qaeda. Spun bănuiţi pentru că mulţi dintre ei nu au fost puşi sub acuzare nici la ora actuală, deşi sunt în închisoare de peste zece ani de zile (în prezent, mai toţi sunt la Guantanamo Bay).

E important de spus că acesta nu este primul raport oficial care implică România în programul CIA. Până în prezent au fost date publicităţii mai multe rapoarte oficiale din care reiese că în România au fost deţinuţi prizonieri în cadrul acestui program, printre rapoarte fiind şi unele oficiale ale CIA. Raportul Senatului este important pentru greutatea politică, pentru că aduce informaţii suplimentare despre interacţiunile dintre CIA şi oficiali din diverse ţări şi pentru că coroborează date din alte rapoarte.

Ce ni se spune despre raport?

Spre deosebire de alte ţări în care raportul a făcut vâlvă mai mare (în Marea Britanie, parlamentarii cer desecretizarea raportului –doar un sumar de 500 de pagini a fost dat publicităţii — şi începerea unei investigaţii judiciare; în Polonia, raportul se discută intens în mass-media şi preşedintele şi primul- ministru de la vremea respectivă au fost luaţi din nou la întrebări), la noi a fost mai linişte.

Totuşi, am avut parte de câteva declaraţii oficiale serioase pe tema închisorilor CIA, venite din partea lui Ioan Talpeş în cadrul unui interviu de o oră acordat ziarului Adevărul (merită ascultat!). Talpeş, care spune că în calitate de consilier prezidenţial pe probleme de apărare şi securitate şi sef al Administraţiei Prezidenţiale în 2002-2003 a fost unul dintre principalii interlocutori ai americanilor pe tema programului CIA, confirmă existenţa unor „locaţii” CIA pe teritoriul României. Spune însă că partea română nu a avut habar de ce s-ar fi putut întâmpla la acele locaţii, care erau 100% sub controlul CIA.

Talpeş spune că nu ar fi fost “în interesul României” să ştie ce se întâmpla acolo. La momentul respectiv (discuţiile preliminare au avut loc în 2002-2003), ar fi fost în interesul României pur şi simplu să facă pe placul SUA, explică Talpeş, pentru a asigura intrarea în NATO.

Întrebat dacă ştia ceva despre cine se afla la bordul zborurilor CIA care treceau prin România, Talpeş răspunde iritat:

„Cum adică, noi ăştia, care veneam cu căciula în mână, căutam să îi convingem că pot avea încredere, le puteam spune lor: “Domnule, noi nu acceptăm chestiuni de genul acesta!”. E uluitor când aud asemenea judecăţi. Noi, la data aia, sau cel puţin eu eram convins că trebuie să demonstrez că sunt un viitor aliat pentru SUA cât se poate de fezabil. Nu s-a discutat despre problema unor deţinuţi.”

Eu aproape că l-aş crede pe domnul Talpeş că nu a ştiut deloc ce se întâmpla la „locaţiile” CIA. Partea română n-a vrut să ştie, americanii evident au preferat să se ştie cât mai puţin.

Ce scrie raportul?

Dar iată ce spune raportul Senatului, în contradicţie cu ce a declarat domnul Talpeş (citez din pag. 97-98 din sumarul de 500 de pagini al raportului).

„CIA a ajuns în 2002 la un acord cu ţara redactat să găzduiască un centru de detenţie al CIA. În 2003, sediul central al CIA a invitat staţia CIA din ţara redactat să indentifice modalităţi prin care redactat poate fi sprijinit să demonstreze redactat precum şi celor mai înalte nivele de guvernare din ţară cât de mult le suntem recunoscători pentru cooperarea cu noi şi pentru sprijinul acordat programului de detenţie. Staţia CIA a răspuns cu o cerere de redactat milioane de dolari. Centrul CIA a trimis cu redactat milioane de dolari mai mult decât solicitat. Deţinuţii CIA au fost transferaţi la centrul de detenţie BLACK în ţararedactat în toamna lui 2003.”

Despre centrul BLACK se ştie cu certitudine că se referă la locaţia CIA din România unde au fost deţinuţi prizonieri, deci întregul pasaj este despre ţara noastră.

În paragrafele următoare se arată cum ambasadorul SUA în România la vremea respectivă îşi tot exprima neliniştea privitoare la programul CIA în România, cerând asigurări că tehnicile de interogare folosite de CIA sunt în concordanţă cu legea şi drepturile omului. Mai scrie raportul:

“Mai târziu, ambasadorul împreună cu şeful staţiei CIA au făcut o prezentare redactat ţării (a se înţelege, unui reprezentant al României) despre Programul CIA de Detenţie şi Interogare. Prezentarea nu a descris metodele de interogare avansată („enhanced interrogation”) folosite de CIA, dar a arătat că fără toate aceste tipuri de interogare folosite, CIA nu ar fi reuşit să rupă tăcerea lui Khalid Shaykh Muhammad şi a altor prizonieri.”

Din acest pasaj reiese clar că în România se ştia mai mult decât pretinde Talpeş. Se ştia că sunt deţinuţi, că sunt interogaţi, că Shaykh Muhammad şi alţii s-au aflat în România.

Alte pasaje ale raportului detaliază modul în care au fost torturaţi prizonieri în centrul BLACK, prin folosirea metodelor de interogare avansată („enhanced interrogation techniques”), care la ora actuală sunt recunoscute drept tortură (nu numai organizaţii ale drepturilor omului vorbesc despre tortură în acest caz dar chiar şi preşedintele Obama a spus că unele dintre metodele de interogare au constituit tortură). Nu le descriu aici, dar vă invit să citiţi sumarul raportului.

Răspunderea României

Talpeş consideră că a nu fi ştiut exact ce se petrecea în „locaţiile” CIA exonerează oficialii români. Dar a nu vrea să ştii nu e deloc acelaşi lucru cu a nu şti. În plus, guvernul are datoria să ştie ce se petrece pe teritoriul unei ţări şi dacă acele activităţi sunt în concordanţă cu legislaţia naţională şi cu cea internaţională la care statul este semnatar.

În 2008, parlamentul României a aprobat un raport al unei comisii speciale (sub conducerea Noricăi Nicolai) prin care se nega că ar fi existat în România centre de detenţie, că prizonieri ai americanilor ar fi fost aduşi în România sau că instituţii ale statului român ar fi cooperat, chiar şi prin omisiune sau neglijenţă, la transportul ilegal de prizonieri în România.

Declaraţiile recente ale lui Talpeş, ca să nu mai vorbim de raportul american, infirmă concluziile anchetei parlamentare. Este clar momentul ca ea să fie refăcută.

Şi apoi mai există varianta anchetei în justiţie. Anul trecut, Talpeş însuşi a fost audiat ca martor de către Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în cadrul unui dosar care investighează plângerea lui Abd al-Rahim al-Nashiri cum că ar fi fost deţinut în secret în România, abuzat şi apoi extrădat către o ţară, SUA, unde viaţa îi este pusă în pericol. Aceste tratamente sunt în contradicţie cu Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, la care România este semnatară, şi chiar potenţial cu Constituţia României (al-Nashiri şi alţii chiar câştigă procese la CEDO pe această temă).

De când a fost audiat Talpeş (mai mult de un an), multe nu am mai auzit despre această cercetare. Dar ar fi cazul.

Probabil că autorităţile române cred că totul va fi îngropat de instituţiile noastre şi de americani. Dar de fapt în fiecare an ies la iveală tot mai multe informaţii.

În Polonia, unde oficialii au făcut de ani de zile acelaşi tip de declaraţii ca Talpeş (că habar nu au avut ce se întâmpla precis în „locaţiile” CIA), procuratura investighează oficial rolul Poloniei în programul CIA. Deşi munca procurorilor este extrem de tărăgănată din motive politice, se ştie deja că Zbigniew Siemiatkowski, şeful serviciilor de inteligenţă poloneze între 2002 şi 2004, a fost pus sub acuzare pentru încălcarea legislaţiei internaţionale prin faptul că a permis funcţionarea centrelor de detenţie CIA în Polonia. El însuşi a confirmat punerea sub acuzaţie.

Mai mult, al-Nashiri (împreună cu un alt fost prizonier) a primit statut de victimă în cadrul investigaţiei, ceea ce înseamnă că o vreme avocatul lui a avut acces la tot dosarul procurorilor. Avocatul lui al-Nashiri în Polonia mi-a declarat anul trecut la Varşovia că dat fiind volumul enorm de infomaţii din dosarul procurorilor, este imposibil că adevărul nu va ieşi mai devreme sau mai târziu la lumină. Probabil că în acel dosar sunt şi date despre România.

Instituţiile române au datoria să investigheze şi să informeze cetăţenii despre ce fel de abuzuri s-au petrecut pe teritoriul României. Ar fi cu mult mai demn să investigăm noi singuri ce s-a întâmplat decât să fim expuşi de rapoarte şi ziare din străinătate. Este foarte probabil că partea română nu a ştiut toate detaliile. Raportul Senatului mai menţionează că România a cerut închiderea centrului de detenţie după apariţia unui articol în Washington Post despre programul CIA şi implicarea României – deci rezerve au existat de partea română (pag. 153 din sumarul raportului). Toate aceste detalii merită lămurite.

În cazul Poloniei, atât procuratura poloneză cât şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului consideră că a fi găzduit aceste centre de detenţie înseamnă încălcarea cel puţin a Convenţiei Europene a Drepturilor Omului. România a făcut cam acelaşi lucru ca Polonia. A nu fi ştiut precis ce se întâmpla în centrele de detenţie, chiar şi dacă este adevărat, se pare că nu neapărat exonerează. Ar fi fost de datoria noastră să ştim. Acum, este de datoria noastră să scoatem la lumină ce s-a întâmplat.

Costi Rogozanu: Iliescu, Băsescu, comisii parlamentare, au fost torturaţi prizonieri aici?

“Nimeni nu poate fi supus torturii şi nici unui fel de pedeapsă sau de tratament inuman ori degradant.”

Constituţia României, art.22

Prima observaţie: valul “statului de drept”, specialiştii în scrisori deschise tac în continuare. Drepturile omului nu interesează statul de drept.

Ştiu că pare îndepărtat subiectul torturii aprobate de CIA asupra unor suspecţi de terorism. Dar trebuie să ştim de la autorităţile noastre ce s-a întîmplat. Ion Iliescu nu poate să spună la nesfîrşit n-am ştiut, Băsescu nici măcar nu a comentat subiectul. De la comisiile parlamentare care ar trebui să supravegheze nu mai aşteptăm nimic, comportamentul lor e unul de falangă a serviciilor, nu de cenzor al lor. Partea aia a Parlamentului a ajuns de rîs.

Talpeş joacă o carte dublă binecunoscută a tuturor serviciilor europene puse “puţin” în încurcătură de raportul Congresului despre tortură.

But he denied knowing where the CIA centres had been or that torture had been carried out in them, and said Romania had “explicitly taken no interest in knowing what the CIA did there”.

His country had been particularly keen at the beginning of negotiations to prove its willingness to cooperate in the hope that it would help it to achieve Nato membership. Romania joined Nato in March 2004. “It was the Americans’ business what they did in these places,” Talpes said. (sursa)

Fostul şef SIE recunoaşte existenţa închisorilor secrete şi punct. În rest ridică din umeri. Or, exact asta nu e de acceptat, că SRI-ul reformat, proaspăt spălat şi uscat în NATO-UE şi după nenumărate creşteri de buget în ultimul deceniu, nu a ştiut nimic. Parlamentarii şi guvernanţii ar trebui să forţeze răspunsuri serioase. Mai sînt convins că jocul de învăluire propus de Talpeş aduce în prim-plan din nou algoritmul “noi fiind mai primitivi şi disperaţi după Vest, v-am lăsat să faceţi ce vreţi aici şi voi aţi făcut ce-aţi vrut”.

România, Polonia, Lituania au fost “ţări gazdă”. În Polonia scandalul a scos la iveală inclusiv cazuri de mită pentru unii oficiali pentru acceptarea situaţiei. În România, negarea e cea mai îndîrjită pînă acum.

“Societatea civilă”, cu tot ce implică ea, intelectuali, activişti, ziarişti etc., este clar insensibilă la subiect. Mai toată lumea tace complice pentru că înţelege situaţia: avem nevoie de NATO/UE, deci nu exista alegere.

Evident că se cască un hău între cei care pretind toată ziua că apără valorile democraţiei, valorile europene etc. şi tăcerile lor interesate. “Civilizaţia” drepturilor omului trebuie apărată cu preţul încălcării drepturilor omului, asta e marea lecţie prezentată de frontul estic al civismului neocon european.

Asta e filozofia “ţării-gazdă”. Nu putem fi la nesfîrşit “ţară-gazdă”.

• Gandul/ Lelia Munteanu: Crimele care salvează vieţi

Cele 528 de pagini ale raportului Comisiei de Informaţii a Senatului American confirmă, cu brutalitatea unor detalii greu de citit, ceea ce o lume întreagă ştia. În Orientul Mijlociu circulă de ani de zile mărturii ale supravieţuitorilor torturii din închisorile CIA presărate prin lume, inclusiv în România.

N-are importanţă de ce şi cum şi de ce acum a apărut raportul Senatului. Nu cred în relevanţa unor astfel de întrebări, care se pun frecvent şi la Bucureşti în legătură cu orice. Nu mă preocupă nici faptul că, citit politic, raportul pare a fi parte a luptei electorale dintre democraţi şi republicani.

Documentul există – în sfârşit – şi, cu toate lacunele lui, pune o problemă etică fundamentală: sunt mai puţin sau deloc blamabile crimele comise pentru a salva vieţi? Pentru că răspunsul responsabililor CIA la acuzaţiile care li se aduc e invariabil acelaşi: în atmosfera de teroare de după 11 septembrie 2001, când profesioniştii agenţiei îşi pierduseră sângele rece, când circulau informaţii despre valize nucleare plasate pe teritoriul Americii, gata să explodeze în orice clipă, nu exista altă soluţie decât să fie umplut urgent golul de informaţie. Nu era timp pentru interogatorii clasice. Teroriştilor trebuia să li se smulgă rapid mărturisirile care ar fi oprit alte atacuri. Poate că ar fi fost de înţeles – iar preşedintele Geoge W. Bush ar fi fost îndreptăţit să spună că a acţionat conform Constituţiei, apărându-şi poporul – dacă interogatoriile sub tortură n-ar fi devenit un mod de lucru, întins pe ani de zile, cu spaţii secrete de detenţie în toată lumea.

Astăzi, fostul preşedinte se arată consternat de grozăviile din raport. Un raport care îl prezintă ca pe un personaj rupt de realitate, informat post factum. Lucrul acesta nu se potriveşte nici măcar cu memoriile sale (George W. Bush, Decision Points, 2010), în care recunoaşte: ”Aş fi preferat să obţinem informaţia într-un alt mod. Dar opţiunea între securitate şi moralitate a fost una reală”.

Preşedintele în exerciţiu, Barack Obama, reacţionează la ororile cuprinse în raport, deplângând  încălcarea valorilor, după care pune degetul pe rană: ”Aceste tehnici de interogare au afectat puternic reputaţia Statelor Unite pe plan global”.

Au afectat reputaţia Statelor Unite, la vremea când s-au produs şi imediat după. Cel puţin în Orientul Mijlociu sunt puţine şanse ca aversiunea împotriva Americii să crească din acest motiv. (Când se vorbea despre torturile din închisorile secrete, CIA nega existenţa lor şi le punea pe seama exaltării mitomane a cercurilor islamiste). Raportul Senatului va fi utilizat, probabil, o vreme, de propaganda furibundă a aşa-zisului Stat Islamic. Altele sunt însă problemele care ating, în acest moment, reputaţia Statelor Unite, cel puţin în Orientul Mijlociu: promisiunea neonorată a închiderii închisorii de la Guantanamo, făcută de Obama, şi folosirea abuzivă a dronelor (avioane ucigaşe fără pilot), care  presară Pakistanul, Yemenul, Somalia cu mii de ”victime colaterale”. Faptul că laureatul Nobelului pentru Pace a trimis, doar în primul an de mandat, mai multe drone decât predecesorul său în opt ani e greu de explicat prin invocarea valorilor sau prin aceea că ”nici o naţiune nu este perfectă”.

Cât priveşte aserţiunea că ”una dintre forţele Statelor Unite este voinţa de a-şi înfrunta direct trecutul”, rostită de Barack Obama acum, pentru a valoriza patriotic raportul Comisiei senatoriale, nu e valabilă nici pentru Guantanamo, nici pentru drone, care ţin de prezentul cel mai dramatic.  […]/ integral pe gandul.info

• Adevarul: Mărturia unui deţinut nevinovat din Guantanamo: „Nu-mi dau voie la toaletă. Râd în timp ce îmi spun că mă vor viola dacă fac pipi în pantaloni“

Samir Naji este din Yemen şi a fost acuzat că s-a aflat în serviciul lui Osama bin Laden. El este închis de 13 ani la Guantanamo, fără a fi acuzat de nimic. Trebuia să fie eliberat încă din 2009, dar continuă să se afle în detenţie. Samir le-a dezvăluit avocaţilor săi ororile la care a fost supus, iar înregistrarea mărturiei sale a fost publicată de CNN.

Samir Naji, un yemenit suspectat că i-a asigurat paza lui Osama bin Laden, este încarcerat la Guantanamo de 13 ani. Următoarea mărturisire a fost dată publicităţii de avocaţii lui de la organizaţia pentru drepturile omului Reprieve, imediat după ce a trecut prin mâinile cenzorilor închisorii, notează CNN. Opiniile exprimate în textul de mai jos îi aparţin lui Samir Naji.

Am auzit că raportul Senatului despre tortura practicată de CIA are 6.000 de pagini. Povestea mea, totuşi, are loc în altă parte: în Guantanamo, departe de programul CIA detaliat în raport. Cele 6.000 de pagini reprezintă doar începutul a ceea ce ar trebui să accepte toţi americanii că s-a întâmplat pentru siguranţa lor. 

Totul începe şi se sfârşeşte într-o celulă îngheţată, minusculă, în singurătate.

Atunci te ghemuieşti şi te lupţi să ignori confuzia privind cele întâmplate, dar şi teama despre cele ce vor urma. Sau frica ce te cuprinde atunci când realizezi că nimeni nu vine să te ajute, că viaţa ta, familia şi prietenii tăi sunt cu toţii departe de tot.

Uşa celulei se deschide. Următoarea şedinţă, care pare a 100-a la rând. Cred că prima perioadă de interogări a durat trei luni. Două echipe de interogatori au lucrat în schimburi cu mine, zi şi noapte.

Fiecare şedinţă începe cu urlete, pentru a mă trezi. Mă lovesc peste faţă şi pe spate. Sunt atât de disperat să dorm, încât mi se învârte capul. În camera aceasta sunt multe fotografii cu feţe de oameni. Mi se cere să identific oamenii, dar abia mă pot concentra să îmi dau seama dacă măcar îi cunosc. Ţipetele şi insultele devin din ce în ce mai puternice şi apoi ei fac un semn unui bărbat din colţ. El îmi injectează, de două ori, în braţ, o substanţă necunoscută. Acesta e ultimul lucru pe care mi-l amintesc.

Celula îngheţată. Uşa celulei se deschide. De data asta intră gardienii, făcând zgomote infernale, ca animalele sălbatice. 

Încerc să refuz mâncarea pe care mi-o aduc, ca protest la toate astea. Inchizitorul râde la mine, dar apoi se înfurie. Înjură tare şi-mi toarnă în cap o porţie de mâncare de armată. Ei îi spun bărbatului din colţ să înceapă să mă hrănească intravenos. El inserează tubul în două locuri de pe braţul meu şi mă face să sângerez.

Celula îngheţată. Uşa celulei se deschide. De data asta, gardienii mă împing la podea şi, pe rând, îmi joacă pe spate. Le spun inchizitorilor că nu mai pot să nu mănânc. Ei aruncă mâncarea pe jos şi-mi spun să mănânc ca un porc. Nu-mi dau voie la toaletă. Se uită la mine pe măsură ce nevoile mele se transformă în durere, şi râd în timp ce aduc translatorul care îmi spune că ei mă vor viola dacă fac pipi în pantaloni.

Celula îngheţată. Uşa celulei se deschide. Mă obligă să stau drepţi şi să salut steagul american.

Sunt într-un fel de cameră de vizionare, unde trebuie să văd filme cu abuzul altor prizonieri. Apoi îmi spun că trebuie să dansez pentru ei şi să alerg în cercuri în timp ce ei îmi pun lanţuri. De fiecare dată când încerc să refuz, mă ating în zonele intime.

Celula îngheţată. Uşa celulei se deschide. A plouat şi sunt bălţi peste tot. Sunt înlănţuit, aşa că nu prea pot să merg. Ei mă târăsc special prin bălţile de noroi.

Acum sunt în camera cu pornografie. Imagini îngrozitoare peste tot. Una este cu un bărbat şi un măgar. Sunt dezbrăcat şi mi-au ras barba, ca o insultă gratuită la adresa credinţei mele. Mi se arată imagini pornografice cu femei. Mi se spune să scot sunete de animale, iar atunci când refuz, pur şi simplu mă lovesc. Totul se sfârşeşte când îmi toarnă apă îngheţată în cap.

Ore mai târziu, sunt descoperit în celula mea, aproape îngheţat. Doctorul le spune să mă ducă de urgenţă la clinică, unde mi se oferă o pătură şi tratament. În următoarele ore se uită la mine cum mă încălzesc. Apoi, mai aşteaptă un pic pentru a obţine iarăşi dreptul de a mă interoga.

În urmă cu patru ani, şase agenţii de securitate ale Guvernului american s-au aşezat la o masă şi mi-au analizat cazul. Concluzia lor? Că sunt nevinovat şi că ar trebui să fiu eliberat. Metodele murdare şi sadice pe care le-am suferit nu au folosit la nimic, doar la degradarea steagului american atârnat pe coridorul închisorii, pe care eram obligat să-l salut.

• Gandul:

Încarcerat şi torturat fără vină timp de 5 ani: “Ce va schimba raportul CIA pentru noi?”

Raportul american care prezintă detalii despre tortura aplicată de CIA deţinuţilor nu le va da înapoi anii petrecuţi în suferinţă, a declarat un fost deţinut pakistanez, care a fost bătut şi ameninţat cu câini, pentru AFP.

Kamil Shah a fost încarcerat la Bagram, o închisoare militară din nordul Kabulului cunoscută mult timp sub numele “Guantanamo afgan”, în care americanii au fost acuzaţi că au torturat deţinuţi acuzaţi de terorism în perioada în care administau instalaţia.

Raportul senatorial publicat marţi, care prezintă detalii despre tortura aplicată de către CIA deţinuţilor pe care-i suspecta că aveau legături cu Al-Qaida în locuri secrete din mai multe ţări, a provocat un val de condamnări în întreaga lume.

Armata americană a admis, în trecut, uciderea a cel puţin doi deţinuţi la Bagram, unul dintre principalele locuri de detenţie în Afganistan a acestor deţinuţi.

“Ce va schimba acest raport pentru noi? Ne vor da Statele Unite compensaţii?”, întreabă pakistanezul Kamil Shah, contactat telefonic de AFP, povestind despre abuzurile la care fost supus la Bagram în perioada 2004-2009.

Arestat de către americani în sudul Afganistanului, Kamil Shah, în vârstă de 17 ani la acea vreme, a petrecut aproape cinci ani la Bagram, după care a fost eliberat pentru că nu s-a găsit nimic împotriva sa.

“Americanii au arestat persoane nevinovate, le-au aruncat în celule fără lumină şi le-au torturat timp de cinci sau zece ani, iar acum spun ce au greşit”, spune cu furie tânărul care, în prezent, se află în nordul Pakistanului.

Americanii au predat Închisoarea Bagram afganilor în martie 2013, mai puţin câteva zeci de deţinuţi străini, pe care afirmă în prezent că i-au eliberat sau transferat. O parte a fost predată autorităţilor afgane, a confirmat joi Kabulul.

Din anii pe care i-a petrecut la Bagram, Kamil Shah îşi aminteşte un amestec de tortură – violentă şi neviolentă – de privare de lumină, lovituri pe care i le aplicau gardienii până erau epuizaţi.

“Mă băteau ore în şir cu bastoane şi tomfe. Cel mai groaznic era când mă interogau timp de nouă sau zece ore”, povesteşte el, amintindu-şi de asemenea de tortura cu curent electric.

“Uneori aduceau câini şi-mi spuneau că dacă nu spun adevărul mă aruncă în mijlocul lor”, declară tânărul.

“Am fost torturat (…) fără niciun motiv. Viaţa mea a fost distrusă. Ce-mi poate aduce, deci, acest raport?”, continuă Kamil, care nu are diplomă de studii şi nici un loc de muncă şi care cere, fără să creadă că va şi obţine, să fie exonerat în mod oficial de acuzaţiile sub care a fost încarcerat.

SCANDALUL CIA. Cum descrie tortura cel mai cunoscut prizonier de război american

Senatorul american, John McCain, prizonier de război timp de cinci ani în Vietnam, s-a folosit de experienţa sa din anii ’60 pentru a comenta raportul lansat miercuri în Senatul SUA privind abuzurile comise în cadrul programului de interogare al CIA în timpul lui George W. Bush, relatează The Atlantic.

Unii dintre cei mai proeminenţi colegi de partid de-ai săi au descris raportul privind tehnicile de interograre a presupuşilor terorişti prezentat miercuri de Senatul american ca fiind „plin de prostii”. Senatorul republican John McCain, însă, a oferit una dintre cele mai puternice declaraţii de susţinere a raportului, folosindu-se de propria experienţă de prizonier de război, scrie The Atlantic.

Astfel, fostul adversar al lui Barack Obama la alegerile prezidenţiale din 2008 a susţinut un discurs de 13 minute în plenul Senatului, în care a subscris concluziilor raportului privind tehnicile de interogare folosite de CIA în cazul suspecţilor de terorism.

„Ştiu din experienţa mea personală că abuzarea prizonierilor va produce mai multe informaţii greşite decât informaţii corecte. Ştiu că victimele torturii vor oferi intenţionat informaţii înşelătoare atât timp cât cred că cei care i-au capturat vor crede aceste informaţii. Ştiu că vor spune orice cred că aceia care îi torturează ar vrea să-i audă spunând pentru a nu-i mai face să sufere”, le-a spus McCain colegilor săi din Senat.

Date fiind abuzurile extrem de grave scoase la iveală de raportul coordonat de senatoarea democrată Dianne Feinstein, John McCain a mai spus, în discursul citat, că „folosirea torturii compromite singurul aspect în care ne deosebim fundamental de inamicii noştri, respectiv credinţa că toţi oamenii, inclusiv duşmanii capturaţi, beneficiază de drepturile fundamentale ale omului”.

Câteva dintre concluziile raportului despre torturarea suspecţilor de terorism:

– Utilizarea de către CIA a unor tehnici abuzive de interogare nu a dus la informaţii relevante pentru americani. 

– CIA a ascuns informaţii despre realităţile acestui program de interogare atât Congresului, cât şi Departamentului de Stat sau chiar preşedintelui George W. Bush. De altfel, Agenţia nu informase Departamentul de Stat despre existenţa închisorii secrete din România, situaţie pe care ambasadorul Michael Guest a catalogat-o „inacceptabilă”, potrivit Mediafax, care citează Washington Post. În consecinţă, autorităţile de la Bucureşti au cerut în 2006 închiderea centrului de detenţie.

– Atât interogatoriile, cât şi condiţiile de încarcerare ale unor deţinuţi ai CIA au fost brutale şi mult mai dure decât Agenţia le-a descris până acum. De asemenea, CIA a furnizat în mod repetat informaţii inexacte Departamentului american al Justiţiei, cu scopul de a pune piedici unei analize corecte asupra programului de detenţie şi interogare al CIA.

– CIA nu era pregătită pentru acest program de detenţie şi interogare nici la şase luni de la lansarea lui.

Directorul CIA, John Brennan, a recunoscut, într-o conferinţă de presă susţinută joi, că agenţia de informaţii a folosit metode „dezustătoare” de interogare după atentatele din 2001. „Într-un număr limitat de cazuri, ofiţeri ai agenţiei au folosit tehnici de interogare neautorizate, dezgustătoare şi care, pe bună dreptate, treabuiau eliminate”, a recunoscut John Brennan într-o conferinţă de presă excepţională, informează Mediafax.

Raportul, care poate fi citit AICI, conţine descrieri atât de şocante ale abuzurilor comise în cadrul acestui program de interogare şi detenţie, încât nivelul de alertă a fost ridicat la toate misiunile diplomatice americane din lume.

Amintim că cititorii gândul l-au putut vedea anul acesta pe John McCain, împreună cu alţi doi congresmeni, în redacţia ziarului, unde a acordat un interviu exclusiv, în care a vorbit despre cele mai importante subiecte de pe agenda bilaterală.

John McCain a scris despre cei cinci ani în captivitate în Vietnam, într-un articol publicat în 2008 pe site-ul usnews.com.

• Bursa/ Cornel Codita: Compania de Instrumentalizare a Adevărului

[…] Bătălia actuală a început pe un orbitor fundal de cer senin! America ieşise victorioasă din încleştarea războiului rece. Nu doar zidul care despărţea în două inima Germaniei se prăbuşise, ci însăşi ţesătura cortinei de fier, iar odată cu ea Uniunea Sovietică – marele şi ireductibilul inamic al Statelor Unite, pentru aproape o jumătate de secol. Puterea tehnologiei şi puterea militară americană, în special cea nucleară, avuseseră, desigur, un rol important de jucat. Partea nevăzută a războiului rece, la fel de consistentă, fusese purtată, însă, nu cu puţine eforturi şi nici rare sacrificii, de CIA; cu complementul FBI în plan intern. În loc de laurii învingătorului, marea companie de instrumentalizare a adevărului de la Langley s-a văzut trecută în planul doi, supusă unor uriaşe restructurări, prin tăiere, la toate capitolele: de la buget şi personal, la obiective şi modalităţi de acţiune. În plan politic, republicanii cîştigaseră războiul (rece), dar pierduseră pacea, adică au cedat Casa Albă pentru două mandate unui prea puţin copt guvernator din Arkansas pe nume W. J. Clinton.

Ca să revină, aveau nevoie să-şi revigoreze, să-şi reorganizeze şi să mobilizeze una dintre bazele electorale tradiţionale: instituţiile de putere ale Americii – armata, serviciile de informaţii şi de securitate naţională, familiile şi comunităţile locale, marile afaceri dependente de cheltuielile acestor instituţii. Acesta a fost mandatul lui G.W.Bush şi al vicepreşedintelui său, Dick Cheney. CIA a fost instrumentalizată în procesul decizional care a dus la intervenţia militară americană în Irak, pentru înlăturarea lui Saddam Hussein, iar după 9/11 a redevenit pivot al sistemului de apărare al Americii, îndreptat împotriva terorismului internaţional.

De la ariile prioritare de interes, la metodele de pregătire a agenţilor, de la structura internă, la modalităţile de culegere a informaţiilor, de construire a grilelor de interpretare a semnalelor de ameninţare şi a evenimentelor critice, totul s-a schimbat pe parcursul unui deceniu şi jumătate. O altă cultură a început să impregneze culoarele văzute şi nevăzute ale marii fabrici de extracţie, prelucrare şi utilizare eficientă a Adevărului! O cultură a urgenţei, a situaţiilor critice, a criteriilor şi măsurilor de excepţie, o cultură impregnată pînă la saturaţie de propoziţia nu doar “filosofică”, ci operativă, evidentă pentru oricine a făcut fie şi numai cîţiva paşi “pe teren”, potrivit căreia, cel puţin în relaţia cu duşmanul, scopurile scuză mijloacele; oricare ar fi acelea! Aceasta este CIA măsurilor extreme din programele supra-secretizate de deţinere şi interogare a unor persoane care au desfăşurat activităţi teroriste sau sunt suspectate în acest sens, menite să obţină informaţii, în timp util, despre evenimente critice, cum ar fi atacurile teroriste planificate sau pregătite asupra teritoriului Statelor Unite ale Americii sau asupra unor obiective strategice americane, oriunde s-ar afla ele.

Ceea ce spune actualul raport al Senatului American este că mijloacele utilizate de CIA riscă să compromită nu numai scopurile ei operative şi instituţionale, ci însăşi ţesătura angajamentelor fundamentale ale Constituţiei Americane. Cine are dreptate? Ramura executivă?, al cărei avocat este Dick Cheney, cea care susţine că misiunea apărării Americii nu poate fi slăbită, ori declinată, în faţa nici unui fel de considerente, atunci cînd ai în faţă inamicul sau Congresul SUA?, care susţine că există totuşi limite, iar ele sunt impuse de respectul pentru acel minim de drepturi inerente vieţii şi demnităţii oricărei persoane umane, de care nimeni nu poate fi privat, nici chiar în detenţie, nici chiar atunci cînd intenţiile şi actele sale slujesc sau au înfăptuit distrugeri şi scopuri criminale. Bătălia este una care se duce direct pe terenul politicii, dar şi al relaţiilor dintre marile instituţii ale guvernării – Executiv şi Legislativ, pe terenul eticii şi al practicilor acceptate în situaţii de criză şi extreme, al modului în care Democraţia americană alege să se apere împotriva duşmanilor săi. Nimeni nu are soluţia în buzunar! Războiul va fi de lungă durată şi este posibil să avem mai multe bătălii pe sub-teme sau situaţii. Supra-eroizată de susţinătorii săi, supra-demonizată de adversarii şi detractorii săi, CIA se află în vîrtejul unei confruntări care depăşeşte cu mult temele şi preocupările unei instituţii, fie ea şi dintre cele mai “neobişnuite”. Ca şi în alte situaţii, marele trust pentru instrumentalizarea adevărului nu va fi neutru şi nici nu va aştepta cu mîinile încrucişate rezultatul final al confruntării! Direct sau indirect, va fi operativă, pe cîmpul de luptă! Nu doar pentru combaterea şi eliminarea terorismului, ci şi pentru redefinirea Democraţiei Americane. Miza ei: păstrarea controlului asupra complexului destinat “instrumentalizării adevărului”, ca instrument al puterii şi sursă a legitimării sale. 

Informatiile terifiante despre amploarea practicarii torturii asupra prizonierilor, cuprinse in raportul Senatului SUA, sunt dezbatute in continuare in presa americana. 

Washington Post publica un amplu material care se concentreaza asupra rolului medicilor si psihologilor implicati in programul CIA de interogare a prizonierilor.

Articolul mentioneaza inscrisuri ale medicilor care participau la sedintele de tortura cu observatii despre starea detinutilor. limitele de rezistenta, durata reprizelor de simulare a inecului, sau despre gravitatea ranilor detinutilor. 

Medicii faceau parte din echipele de interogare ale CIA; ei erau imbracati in negru fiind greu de deosebit de ceilalti anchetatori, mentioneaza Washington Post.

Articolul evidentiaza si compensatiile medicale primite de psihologi si medici pentru prestatiile din timpul interogatoriilor.

O serie de opinii din partea organizatiilor profesionale condamna participarea medicilor la programul de interogatorii sub tortura si releva abaterile de la etica profesiei. Profesori universitari citati de articol Washington Post mentioneaza ca tehnicile de hranire rectala a prizonierilor nu aveau scopul de nutritie , ci provocau doar dureri mari.