NOUA ORDINE AMERICANA TORTUREAZA: metodele de tortura folosite in Afganistan

11-10-2011 2 minute Sublinieri

Serviciile de informaţii afgane (NDS) îi torturează în mod sistematic pe deţinuţii lor, inclusiv pe cei minori, în anumite închisori care le aparţin, a denunţat ONU luni, într-un raport, relatează AFP. Misiunea ONU în Afganistan (UNAMA) anunţă că are “probe” că unii oficiali din cadrul acestor servicii “torturează în mod sistematic deţinuţii, pentru a obţine mărturisiri şi informaţii”, în cinci dintre centrele lor de detenţie.

Deţinuţii sunt suspendaţi de încheieturile mâinilor de pereţi sau tavan şi sunt loviţi cu tuburi de plastic, cabluri electrice sau bastoane, cel mai adesea peste tălpi, adaugă UNAMA. În aceste centre, ei sunt supuşi, de asemenea, la descărcări electrice, sunt menţinuţi cu forţa în poziţii de stres, în picioare, sau sunt ameninţaţi cu violenţe sexuale, iar uneori li se smulg unghiile de la picioare.

De asemenea, deţinuţilor li se pun cagule pe cap, sunt legaţi la ochi şi sunt privaţi de îngrijiri medicale, afirmă ONU, care a înregistrat un deţinut afgan ucis prin tortură la Kandahar (sud), în aprilie 2011. Raportul ONU are la bază interviuri cu 379 de deţinuţi aflaţi în aşteptarea unui proces, în 47 de centre de detenţie din ţară, efectuate în perioada octombrie 2010-august 2011. Acesta conchide că 46 la sută din cele 273 de persoane chestionate care au fost încarcerate de NDS “au fost supuse unor tehnici de interogare” asemănătoare torturii şi că “tortura este utilizată în mod sistematic într-un anumit număr de închisori NDS”.

Peste o treime dintre cei 117 deţinuţi interogaţi după ce au fost plasaţi în detenţie de către poliţie “au fost supuşi unor tratamente echivalente torturii sau crude, degradante sau inumane“, se adaugă în document. Atât Ministerul de Interne, în subordinea căruia se află poliţia, cât şi NDS au declarat, răspunzând unei întrebări AFP, că studiază raportul şi că vor face declaraţii în zilele următoare.

Forţele armate (poliţia, armata, NDS) sunt însărcinate să apere, cu susţinerea a aproximativ 140.000 de militari NATO, Guvernul de la Kabul în faţa rebeliunii talibanilor, un conflict sângeros care durează de zece ani.

Afganistanul este o tara sub influenta si conducerea directa a Imperiului American. Evident ca astfel de practici au fost aplicate pentru ca au fost ordonate de stapanii americani la fel cum, in tarile-satelit sovietice, erau aplicate torturi in perioada de “restructurare” a lor cu directa supraveghere si coordonoare a comunistilor sovietici de la Moscova.

Legaturi:

 

  • Hotnews:

Sondaj de opinie: Americanii cred ca atentatele din 2001 au avut un impact mai mare asupra SUA decat razboiul din Vietnam sau asasinarea lui JFK


* atacurile teroriste din 2001 au fost considerate evenimentul cu cel mai mare impact asupra SUA de 55% dintre respondenti
* pe locurile urmatoare s-au situat razboiul din Vietnam (18%), asasinarea lui JFK (8%), prabusirea comunismului (8%) si scandalul Watergate (2%)
* 75% dintre intervievati au declarat ca este “cel putin probabil” ca un alt atac “care va provoca un mare numar de pierderi de vieti omenesti in America” sa aiba loc in viitorul apropiat.
* 24% dintre intervievati au spus ca “e foarte probabil” ca un nou atac va avea loc curand
* 54% dintre americani s-au declarat convinsi ca tara e mai sigura acum decat era inainte de 11 septembrie, in timp ce 33% afirma ca Statele Unite sunt mai putin sigure in prezent
* 21% au afirmat ca SUA sunt mai sigure deoarece Osama bin Laden a murit; 19% sunt de parere ca moartea liderului terorist a crescut riscurile pentru Statele Unite
* 58% dintre americani sustin ca moartea lui bin Laden nu a schimbat prea mult securitatea tarii
* 80% au spus ca Osama bin Laden a fost responsabil pentru atacurile din 2001, in timp ce 11% nu cred acest lucru
* majortatea respondentilor a fost de acord cu masurile luate de autoritati dupa atacuri: infiintarea Dept. of Homeland Security (65%), cresterea securitatii aeriene (64%) si atacarea Afghanistanului (56%).
* 40% dintre americani sunt de parere ca invadarea Irakului a fost o “reactie exagerata”, in timp ce 33% au spus ca torturarea suspectilor teroristi prin metoda simularii inecului a fost “exagerata” [ceea ce inseamna ca o proportie considerabila considera tortura acceptabila… – n.n.]
* 49% au afirmat ca autoritatile au fost eficiente in prevenirea unor noi atacuri teroriste, in timp ce 34% nu cred acest lucru.
Sondajul, la care au raspuns 911 de persoane, a fost realizat intre 29-31 august 2011. El are o eroare de +/- 3%.

VIDEO “The Falling Man”, emblematica imagine a celor care au ales cum sa moara. Autorul fotografiei povesteste cum l-a imortalizat pe ‘cel care s-a aruncat de pe World Trade Center’

Oficiali UE si NATO: Lumea e mai sigura la 10 ani dupa 11 septembrie 2001

VIDEO Dick Cheney: Am aplicat tehnica simularii inecului doar impotriva a doi-trei suspecti de terorism. A meritat


Categorii

1. DIVERSE, Al treilea razboi mondial, America, Inchisorile CIA, tortura, Noua ordine mondiala, guvern mondial (Pasi catre Antihrist?)

Etichete (taguri)

, , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

9 Commentarii la “NOUA ORDINE AMERICANA TORTUREAZA: metodele de tortura folosite in Afganistan

  1. Am vazut zilele astea filmul “Unthinkable”.
    Pe scurt, expoloateaza ideea “este tortura admisibila in situatii critice?” (torturarea unei persoane pentru a divulga locatia unor bombe nucleare). Partea “unthinkable” (de neconceput) din film, nu era agresarea detinutului… ci uciderea sotiei lui si amenintarea cu torturarea copiilor lui!
    Desi filmul pare “neutru”, in versiunea extinsa o bomba nucleara nedescoperita la timp explodeaza, ceea ce duce privitorul la gandul: daca totusi copiii ar fi fost folositi in tortura, bomba nu ar fi explodat.
    Deci as zice ca asistam la o propaganda mediatica de limitare/anulare a libertatilor umane si acceptarea dictaturii militare.. Ma insel?
    Trailer:http://www.youtube.com/watch?v=vLufgELgjhk

  2. Pingback: SFARSITUL LIBERTATII IN SUA SI DICTATURA MILITARA LA ORIZONT? Proiect legislativ in SUA ce ar autoriza DETENTIA MILITARA fara mandat a civililor din intreaga lume! - Razboi întru Cuvânt
  3. Pingback: Inchisorile secrete ale CIA (I): NOUL EXPERIMENT PITESTI la care ROMANIA ia parte - Razboi întru Cuvânt
  4. Pingback: Inchisorile secrete ale CIA (II): “DEMASCAREA”: principiul TORTURILOR FOLOSITE CU PRETEXTUL RAZBOIULUI IMPOTRIVA TERORISMULUI - Razboi întru Cuvânt
  5. Pingback: TORTIONARI IN ROMANIA ANULUI 2012 (1): Ziaristul Lucian Negrea batut bestial, fara vina, de jandarmi si politisti. Huliganii lasati sa distruga, nestingherit (VIDEO) - Razboi întru Cuvânt
  6. Pingback: Al Qaeda si POLITICILE FRICII in noua ordine mondiala. Complexul militaro-industrial si PAX AMERICANA: razboiul e pace si tortura binefacere [documentare VIDEO] - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  7. Pingback: Cu regizorul Oliver Stone si istoricul Peter Kuznick despre OBAMA – lupul deghizat in miel, SUA CA STAT ORWELLIAN si militarismul HEGEMONULUI AMERICAN - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  8. Pingback: Barack Obama a ratificat RETINEREA CIVILILOR DE CATRE ARMATA, FARA MANDAT SI PROCES, doar pentru SUSPICIUNEA de “TERORISM” - Recomandari
  9. Pingback: Soldatii britanici au TORTURAT si UCIS civili irakieni [VIDEO] - Recomandari
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare