ACADEMIA ROMÂNĂ CRITICA ”REFORMA” EDUCATIEI: ”propunerile acestui nou Plan-cadru pun sub semnul pericolului însăși identitatea noastră”/ Istoricul DINU GIURESCU: “Stupida trufie de-a şterge din memoria oamenilor trecutul va duce mai devreme sau mai târziu la dispariţia noastră ca neam”

8-02-2016 2 minute Sublinieri

Academia Română se declară public nemultumită de felul în care Ministerul Educatiei vrea să schimbe din temelii invățământul în clasele V-VIII. Academicienii reclamă intenţia de a reduce numărul de ore la discipline fundamentale precum istoria, latină şi limba română.

Academia Română solicită ministrului Educației și Cercetării Științifice, Adrian Curaj, reanalizarea celor trei variante alte actualului Plan-cadru pentru învățământul gimnazial, alocarea unui număr optim de ore pentru disciplinele limba latină la clasa a VIII-a, limba și literatura română și istorie pentru întreg ciclul V-VIII, precum și pentru celelalte discipline de studiu, relatează Agerpres.

„Academia Română vă solicită elaborarea atentă a unor programe echilibrate, care să țină cont de principiile interdisciplinarității și complementarității, astfel încât învățământul gimnazial să-și îndeplinească în mod real misiunea: aceea de a forma cultura generală a elevilor și a pune bazele dezvoltării armonioase a tinerei generații”, se menționează într-un punct de vedere postat pe site-ul Academiei.

Potrivit Academiei Române, excluderea studiului limbii latine și diminuarea numărului de ore la limba și literatura română și istorie (…) reprezintă „un pericol”, reprezentanții forului motivând că „vârsta gimnazială, cuprinsă între 10-15 ani, este cea mai propice dezvoltării unei personalități armonioase, deopotrivă sensibilă, rațională și creativă”.

“Istoria cu deosebire oferă o perspectivă largă asupra realității, situată în orizontul devenirii, și asigură, astfel, cadrul de integrare și capacitatea de a răspunde provocărilor prezentului.

Limba și literatura română dezvoltă capacitatea de înțelegere a noțiunilor, conceptelor, fenomenelor, dar și sensibilitatea, bunul gust, receptarea estetică. Și, desigur, atât de necesara capacitate de exprimare corectă și de structurare a unui discurs cu sens.

Latina consolidează cunoștințele de gramatică, de logică, furnizează terminologia pentru majoritatea științelor exacte și, nu în ultimul rând, este purtătoarea unor valori care au stat la baza construirii civilizației europene moderne și contemporane”, precizează Academia Română.

Academia Română consideră că “propunerile acestui nou Plan-cadru compromit printr-un singur gest, insuficient cântărit, eforturile a generații de intelectuali responsabili și pun sub semnul pericolului însăși identitatea noastră”.

Reacția ministrului Educației nu s-a lăsat prea mult așteptată.

„Avem nevoie de stabilitate în domenii-cheie, cum este, de exemplu, istoria naţională, dar şi de inovare şi tehnologii noi în Educaţie. Dezbaterea centrată exclusiv pe aspecte cantitative este contraproductivă”, a spus Adrian Curaj.

[…]/ integral pe digi24.ro

Elevii sunt invitaţi să-şi anunţe părinţii că, printr-o hotărâre plină de „patriotism“ şi curaj, disciplina Istorie s-ar putea ca pe viitor să se numească Educaţie cetăţenească.

Şi, uite aşa, ne-am întors victorioşi la epoca fericită când Roller coordona manualul „Istoria R.P.R.“ – manual pentru învăţământul mediu. „Fericita“ epocă în care tinerii erau îndreptaţi şi îndrumaţi printr-un manual unic, la reinventarea istoriei potrivit cu noile interpretări de sorginte marxistă.

Mai este vreo diferenţă între atunci şi acum? Da, este, atunci era Istoria Republicii Populare Române, astăzi se numeşte Istorie – clasa a XII-a.

Cu îndreptăţire ne întrebăm a cui istorie?

În fapt, Istoria românilor a dispărut ca disciplină formativ în învăţământul liceal. Tinerilor li se oferă o istorie care poate fi a oricui. Şi este aşa deoarece curricula este una singură pentru toate categoriile de şcoli.

Regresul este şi mai mare pentru că se renunţă definitiv la studiul Istoriei ca disciplină fundamentală, pe cale de consecinţă şi la români şi a lor istorie ca materie de studiu. Este o hotărâre fenomenală acum când ne apropiem de centenarul Marii Uniri!!!

Dacă la revoluţie Istoria avea 3 ore pe săptămână, azi este o materie secundară, cu o singură oră pe săptămână şi nu mai este materie obligatorie pentru bacalaureat.

Veniţi elevi de azi, de mâine şi dintotdeauna, veniţi părinţi, veniţi profesori, veniţi toţi cei pentru care înseamnă ceva Istoria poporului nostru şi minunaţi-vă de insulta adusă Istoriei naţionale şi eroilor care s-au jertfit de-a lungul veacurilor pentru ca românii să trăiască, să răzbească indiferent de vitregiile trecute sau prezente.

În zilele noastre a-ţi iubi ţara este aproape un delict! Cu cât uiţi mai repede şi mai ireversibil trecutul care-ţi aparţine, cu atât mai uşor îţi pierzi identitatea.

Cine vrea să devenim ca popor o masă uniformă, cenuşie, fără trecut, deci fără viitor? Stupida trufie de-a şterge din memoria oamenilor trecutul va duce mai devreme sau mai târziu la dispariţia noastră ca neam.
Asta vrem?


Categorii

1. DIVERSE, DINU C. GIURESCU, Razboiul impotriva Romaniei, Scoala romaneasca, Video

Etichete (taguri)

, , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

6 Commentarii la “ACADEMIA ROMÂNĂ CRITICA ”REFORMA” EDUCATIEI: ”propunerile acestui nou Plan-cadru pun sub semnul pericolului însăși identitatea noastră”/ Istoricul DINU GIURESCU: “Stupida trufie de-a şterge din memoria oamenilor trecutul va duce mai devreme sau mai târziu la dispariţia noastră ca neam”

  1. “Un duh apusean al schimbării Estului a lovit această parte a continentului ca un tsunami.

    Primul front de val al acestui nenorocit tsunami istoric s-a suprapus, în Răsărit, cu marea rostogolire de regimuri anarho-nihiliste de tip comunist.
    Pragul de sus al acestui front de val s-a fixat în ultimele decenii sub forma unei ideocrații fanatice, aceea a corectitudinii politice, promovată printr-o rețea mondială, în care putem identifica noduri pivot, precum sunt așa numitele fundații pentru o „societate deschisă”.

    Această rețea a procedat la o deconstrucție masivă, planetară, a definițiilor sociale firești, naturale, fixate în decurs de milenii sub forma manierelor colective de a fi fericiți, cum ne spune Durkheim, adică sub forma acelorfeluri de a fi denumite genuri de viață.

    Genul de viață a fost mereu specificat după experiența și tradițiile popoarelor și a religiilor și astfel a devenit gen etnospiritual și etnoreligios de viață. El cuprinde ansamblul manierelor de a fi și a te comporta în familie, în alegerea maritală și deci în dinamica spirituală a căsătoriei, în cultura comunitară etc.

    Toate acestea au fost deconstruite, valorile familiei au fost tulburate cel mai profund, feminitatea a fost supusă unei conversiuni care atinge chiar nucleul vital al vocației feminine și anume vocația maternității, prin care se definește rostul divin al familiei etc.

    Aceste tulburări de conversie, cum le-a denumit Freud, au lovit genurile de viață de care depinde fericirea socială a popoarelor, a societăților în genere, cum ne învață fiul rabinului de la Epinal, Emil Durkheim.
    „Se poate vorbi deci despre o fericire generală sau medie şi aceasta este un indicator al stării de normalitate socială”, adică al echilibrului socialităţii însăşi, care ține de fundamentul cultural sau spiritual al unei societăți.

    Tulburările din Ukraina de azi, ca și cele din Grecia de ieri, din Londra de alaltăieri, din Bucureștiul neofanariot de anul trecut, ne spun că mafiile pseudomesianice care s-au jucat cu focul au dat foc lumii, căci au incendiat maniera socială de a fi fericiți, au îndrumat masa urbană, prin televiziuni, internet etc., spre moduri eronate de viață, spre dis-prețuirea genului colectiv de viață, prin care este definită, în chip „natural”, maniera socială de a fi fericiți, afectând altfel spus pragul critic al fericirii sociale și dezlănțuind urgia.

    Fiindcă, precum ne spune Durkheim, „fericirea generală nu este decât o formă de exprimare a unui fenomen de adâncime, ascuns, nevizibil, care este tocmai acea stare de sociabilitate” întemeiată pe echilibrul sufletesc și pe buna funcționare aactului prețuitor.

    Când această stare scade (când se produc, deci, diminuări ale echilibrului sufletesc în manifestările membrilor unei societăţi), „acest fenomen se manifestă sub forma unui deficit de fericire medie şi se exteriorizează prin statistica sinuciderilor (scăderea preţuirii vieţii), prin deflagrații de anarhie, prin diminuarea puterii normelor, fenomen numit anomie, ori prin acea tristeţe ca cea a tânărului bogat de la Matei, care aşa va trece prin lume, cu nimbul de tristeţe care nu-i va mai lăsa niciodată seninătatea pe chip şi fericirea în sufletul prea umbrit” (I și C Bădescu, op.cit., p 85).

    Este tocmai ceea ce a adus duhul răscolitor al deconstructivismului exersat la vârf de cohortele create de fundații precum cele amintite, duh care a aruncat lumea Răsăritului într-o deflagrație de anarhie, în care se amestecă ura (adeseori fără direcție), mânia, furia mulțimilor, care dislocă netezimea caldarâmurilor urbane pentru a face baricade și a institui enclave ale răsculaților de tipul Euromaidanului de la Kiev.

    (…) Vorbim, iată, în alt chip despre puterea prețului și deci despre teoria prețului. Legea puterii prețului (pricing power) este restabilită dacă redefinim noțiunea de preț pentru a imclude în sfera sa toate actele prețuitoare ale „bunurilor generatoare de viață” (cele spirituale) nu doar ale ”bunurile generatoare de plăceri, culminând cu plăcerea perversă a morții (a pierderii sufletului în forme de viață decăzute ca cea a bogatului cu jitnițele pline, ori a învățătorului de lege sau chiatr a tânărului bogat din cunoscutele texte evanghelice de la Luca și Matei).

    Putem spune, iată, că ceea ce aduce criza ține de fundamentul cultural nu de cel pur economic.”

    https://ro-ro.facebook.com/notes/635104769969628/

  2. Ataca reforma Invatamintului?!!

    Nici o problema! Academia va fi si ea reformata!

    PS de fapt, ea si cu BOR au mai ramas singurele institutii sanatoase (cit de cit).

  3. Pingback: ACADEMICIANUL DINU GIURESCU A MURIT. Ultimele sale interviuri, ultimele avertismente: "Suntem sub imperiul prabusirii noastre ca neam" (Video)
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare