MARELE ISTORIC ȘI PATRIOT DINU C. GIURESCU A TRECUT LA DOMNUL. “Datorez multe Bisericii Ortodoxe” (VIDEO). Ultimele sale interviuri, ultimele avertismente: “Suntem sub imperiul prabusirii noastre ca neam”; “ŢELUL EDUCAȚIEI GLOBALISTE ESTE FORMAREA UNUI OM AL SECOLULUI XXI FĂRĂ IDENTITATE NAȚIONALĂ, A UNUI PĂLMAȘ MODERN”

• ActiveNews: A murit academicianul Dinu C. Giurescu. Istoricul avea 91 de ani

Academicianul Dinu C. Giurescu a murit marți, 24 aprilie, la vârsta de 91 de ani.

Dinu C. Giurescu, născut pe 15 februarie 1927 la București, a fost un istoric și politician român, membru titular (din 2001) al Academiei Române, deputat în Parlamentul României și vicepreședinte al Partidului Conservator.

A urmat cursurile Colegiului “‘Sf. Sava”’, apoi cursurile Facultății de Istorie din București, luându-și licența în anul 1955 și apoi doctoratul în istorie în anul 1968.

Istoricul Dinu C. Giurescu a candidat la alegerile din 9 decembrie 2012, pe listele USL, fiind ales deputat în circumscripția electorală nr. 42 București. Membru al Grupului parlamentar Liberal Conservator, a demisionat din funcția de deputat și s-a retras din politică, după ce a fost ales vicepreședinte al Academiei Române, la 24 aprilie 2014.

La sfârșitul anului 2013, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) a remis un document, din care reiese că Dinu Giurescu a furnizat informații către Securitate, însă nu i s-a atribuit calitatea de colaborator.

Românii trăiesc sub „un război continuu, pe toate planurile: economic, social, identitar, etc”, afirma într-un interviu acordat înainte împlinirii a nouă decenii de viață. 

„Să-ți iubești țara în zilele noastre este aproape o infracțiune…Poate sunt naiv, dar eu încă mai cred în națiune și în forța ei. Poporul ăsta mai are vigoare, poporul ăsta are ingeniozitate, poporul ăsta e creativ. Cred în el și cred că la un moment dat se va trezi”, spunea profesorul atunci. 

• Trinitas TV (Facebook):

Într-un interviu acordat TRINITAS TV, academicianul declara că se simte dator să evoce ajutorul pe care l-a primit, în perioada comunistă, din partea Bisericii Ortodoxe Române.

***

• Basilica: Mesajul de condoleanţe al Patriarhului Daniel la trecerea la cele veşnice a Acad. Dinu C. Giurescu

La trecerea la Domnul a Acad. Dinu C. Giurescu, Părintele Patriarh Daniel a transmis un mesaj de condoleanţe familiei Domnului Academician Dinu C. Giurescu şi Academiei Române.

Am primit cu adâncă tristețe vestea trecerii din această viaţă, la venerabila vârstă de 91 ani, a profesorului de istorie și academicianului Dinu C. Giurescu, descendentul unei familii de mari istorici dedicați cercetării şi scrierii „Istoriei Românilor”. 

Model de noblețe intelectuală și sufletească, mare patriot român şi  fiu devotat al Bisericii Ortodoxe, domnul Dinu C. Giurescu va rămâne în memoria naţională pentru numeroasele și valoroasele sale studii şi lucrări în sfera largă a istoriografiei, în special cele de istorie a românilor și de artă românească.

 În aceste momente triste pentru familie şi pentru toţi cei care l-au cunoscut şi preţuit, adresăm tuturor cuvânt părintesc de mângâiere sufletească şi îi încredinţăm de întreaga noastră compasiune.

Ne rugăm milostivului Dumnezeu să odihnească sufletul lui în Împărăţia Sa împreună cu drepţii întru nădejdea Învierii de obşte!  

Cu părinteşti binecuvântări şi condoleanţe pentru familia îndoliată şi pentru toţi cei îndureraţi,  

† Daniel

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

• Ovidiu Zara:

• Adevarul: Academia Română: Plecarea lui Dinu C. Giurescu echivalează cu pierderea unei conştiinţe civice şi patriotice româneşti

Membrii Academiei Române regretă moartea academicianului Dinu C. Giurescu care “echivalează cu pierderea unei conştiinţe civice şi patriotice româneşti, ce va marca nu numai comunitatea academică, ci societatea românească în ansamblul ei”.

Academia Română anunţă cu profundă tristeţe vestea plecării din această lume, după o grea suferinţă, la vârsta de 91 de ani, a academicianului Dinu C. Giurescu, unul dintre cei mai mari istorici români şi profesor de incontestabilă reputaţie.

Dinu C. Giurescu descinde dintr-o celebră familie de istorici, fiind fiul lui Constantin C. Giurescu şi nepotul lui Constantin Giurescu. S-a născut la 15 februarie 1927, la Bucureşti, unde a urmat cursurile Colegiului „Sf. Sava“. Tot în Bucureşti a absolvit Facultatea de Istorie, în 1950, iar în 1968 şi-a obţinut titlul ştiinţific de doctor.

A lucrat iniţial (1956-1964) ca muzeograf la Muzeul de Artă din Bucureşti, Secţia de artă medievală, iar apoi, vreme de patru ani (1964-1968), a fost cercetător în cadrul Oficiului de Studii şi Documentare al Ministerului de Externe, ocupându-se de istoria diplomaţiei.

În 1968 devine profesor la Institutul de Arte Plastice „N. Grigorescu“, Bucureşti, fiind titular al cursului de istoria civilizaţiei europene (1968-1987). A fost profesor la Catedra de istoria românilor din cadrul Facultăţii de Istorie, Universitatea Bucureşti (1990-1997), conducător de doctorate şi profesor consultant începând cu 1997.

Între anii 1988-1990 a fost visiting profesor la William Paterson College, Wayne, New Jersey şi la Texas A&M University, Statele Unite ale Americii. Activitatea sa ştiinţifică acoperă o bogată şi diversă arie tematică, fiind preocupat de arta românească medievală din secolele XIV-XVIII, de studiul civilizaţiei române, de caracteristicile feudalismului românesc în relaţiile economice. Între lucrările dedicate acestor subiecte se numără: „Anaforniţe brâncoveneşti“ (1959), „Bisericani, ctitorie a epocii lui Ştefan cel Mare“,„Maîtres orfèvres de Kiprovac en Valachie au XVIIe siècle“ (1964), „Relaţiile economice ale Ţării Româneşti cu ţările Peninsulei Balcanice în perioada feudalismului timpuriu“ (1964).

A manifestat, de asemenea, interes pentru istoria diplomaţiei româneşti şi a publicat o serie de volume de „Documente diplomatice“: Nicolae Titulescu (1967), M. Kogălniceanu (1972), precum şi de studii istorice, între care „La diplomatie roumaine et le Pacte des Quatres“ (1969). A fost preocupat atât de editarea de izvoare, cât şi de elaborarea unor sinteze de istorie naţională: „Istoria românilor din cele mai vechi timpuri până azi“ (1971, în colaborare), „Istoria românilor“ (1974-1975, în colaborare), „Istoria ilustrată a românilor (1981-1982).

O atenţie deosebită a manifestat pentru problemele de istorie contemporană: „Romania’s Communist Takeover: The Radescu Government“ (1994), „România în al Doilea Război Mondial“ (1999), „Imposibila încercare. Greva regală 1945“ (1999), „Romanian in the Second World War“ (1939-1945) (2000), „Cade Cortina de fier. România 1947“ (2002), „Documente privind alegerile din 1946“ (2001), „Uzurpatorii“ (2004), „De la Sovromconstrucţii la Academia Română“ (2008) şi multe altele.

Împreună cu academician Mircea Maliţa a elaborat volumul „Zid de pace, turnuri de frăţie – deceniul deschiderii: 1962-1972“. A fost coordonator şi coautor al volumelor IX (ed. I, 2008 ; ed. a II-a 2016) şi X (2013) din valorosul tratat „Istoria românilor“, operă fundamentală elaborată sub egida Academiei Române.

A militat împotriva demolării unor importante monumente istorice şi de artă, cărora le-a consacrat o serie de lucrări între care: „The Razing of Romania’s Past“ (1989), apărută în limba română în anul 1994: „Distrugerea trecutului României“, „Arhitectura Bucureştiului“ (2010). În 1990 a devenit membru corespondent al Academiei Române, iar în 2001, membru titular.

Pe data de 24 aprilie 2014 a fost ales vicepreşedinte al Academiei Române, funcţie din care a fost nevoit să se retragă după numai un an, din raţiuni medicale. A fost, de asemenea, preşedinte al Comisiei mixte de istorie româno-bulgare din Academia Română. Preşedinţia României l-a decorat, în anul 2000, cu Ordinul Naţional în grad de Cavaler.

***

Cotidianul/ Dinu C. Giurescu (2013): Încotro ne îndreptăm, Doamne?

O ţară poate fi împinsă spre destrămare pe mai multe căi: economic, prin acapararea instituţiilor statului de grupuri de interese, prin dezorganizarea învăţământului, distrugerea sistemului public de sănătate şi pierderea celui propriu de asigurări, cât şi prin „conlucrarea“ tuturor acestor factori.

Este cazul României.

După decembrie 1989 a avut loc lichidarea, la propriu, a peste 90% din industria românească, odată cu reducerea masivă a producţiei meşteşugăreşti, în timp ce întreprinzătorii autohtoni par mai curând ignoraţi de forurile de decizie.

În prezent, la ordinea zilei este privatizarea (vânzarea) resurselor minerale şi energetice, însoţită de afirmaţia – nedemonstrată – a independenţei energetice a ţării!

Harta întocmită de Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale arată că toate zonele României, inclusiv platoul aferent al Mării Negre, sunt cuprinse în perimetrele de exploatare acordate la 26 companii străine.

Cu ce rămân cetăţenii acestei ţări în urma acestui val de explorări-exploatări? După contractele aflate în lucru, cu foarte puţin şi, în plus, la cheremul celor care efectuează forajele. Adio, independenţă energetică!

*

Sistemul bancar este controlat în proporţie de peste 90% prin sucursalele din România ale băncilor din alte ţări. Recapitalizarea CEC-ului – capital românesc – este refuzată de instanţele europene. Oare se pregăteşte să moară şi cea mai veche bancă populară românească?

*

Prin împrumuturile contractate de la Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială şi Banca Europeană, asupra cetăţenilor apasă cea mai mare datorie din istoria contemporană a României.

*

Instituţiile statului – atât la nivelul superior decizional, cât şi pe trepte intermediare – sunt direcţionate de reprezentanţi ai cercurilor de interese transpartinice constituite de mulţi ani. Încercările de a repune legea în drepturile ei se izbesc de refuzul net al acestor reprezentanţi, sub felurite „motivări“. Nu au reuşit până în prezent nici încercările de a clarifica şi eventual sancţiona multiplele „combinaţii“ pe seama avuţiei publice. Vorbim însă repetat şi insistent de independenţa justiţiei.

*

Rolul şi menirea parlamentului – bine definite şi formulate în teorie – rămân a fi verificate şi în practică.

*

Ştergerea treptată a identităţii, a conştiinţei apartenenţei la naţiunea română se operează, de mai mulţi ani, direct asupra tinerilor prin învăţământ, mai ales prin disciplinele umaniste – limba şi literatura şi istoria românilor. Operaţiunea se efectuează prin stabilirea curriculei şi a unor tipare obligatorii pentru manuale, care, prin însăşi alcătuirea lor, îndepărtează încet şi sigur tineretul de la disciplinele respective.

Ţelul educaţiei globaliste este astăzi formarea unui om al secolului XXI interesat de valori materiale şi pseudo-culturale, fără identitate naţională. Cu alte cuvinte, un „pălmaş“ modern.

*

Deteriorarea sistemului public de sănătate din multiple cauze a devenit vizibilă iar exodul medicilor şi a personalului sanitar continuă.

*

Încorporarea cetăţeanului într-un sistem de asigurări prin companii internaţionale înseamnă supunerea acestui cetăţean în final unor reguli standard fără legătură cu posibilităţile şi evoluţia ţării respective, în cazul de faţă, România. Procesul este în curs.

*

Asemenea evoluţii sunt limpede influenţate de tendinţele integratoare ale Uniunii Europene conduse de o birocraţie cu reguli proprii. Reglementările succesive – care merg până la reţeta de preparare a „mititeilor“ – ca şi impunerea regionalizării continentale (obligatorie) – duc spre ştergerea identităţii statelor europene.

*

În ultimă instanţă vine opţiunea esenţială a fiecărui om politic român. Câtă voinţă are – dincolo de apartenenţa la un partid – de a păstra şi apăra valorile proprii româneşti – materiale, morale şi culturale? Cât de mult mai este dispus să se plece, repetat, în faţa directivelor, regulamentelor şi grupurilor de presiune din interior şi din afară?

Cu prea puţine semne pozitive, atitudinile oamenilor politici nu sunt încurajatoare. Tendinţa merge spre slăbirea în continuare şi chiar destrămarea statului şi a naţiunii.

*

Apare ca şi cum s-ar dori să nu se schimbe ceva fundamental, ca starea existentă în 2011-2012 să rămână încă o generaţie cel puţin.

Vom merge în continuare spre destrămare sau dimpotrivă spre o redresare – deocamdată greu de întrevăzut?

Încotro ne îndreptăm, Doamne?

24 iunie 2013