CANCERUL DIN APA “POTABILA” TRATATA CU CLOR

• ZiuaNews: Cancerul vine prin apa de la robinet

Un studiu realizat pe un sistem de curăţare a apei potabile asemănător cu cel din România a arătat legături între substanţele care se regăsesc în apă şi anumite forme de cancer.Această descoperire s-ar putea regăsi şi în apa potabilă din România.

SA Water a condus un studiu pe apa potabilă din sudul Australiei şi a descoperit o serie de nereguli chimice în reacţia pe care o are apa, în contact cu clorul. Consiliul pentru cancer al Australiei a adăugat că studii conduse pe animale au dezvăluit o legătură între chimicalele descoperite şi anumite forme de cancer. Studiile chimice desfăşurate au arătat că, din procesul de dezinfectare chimică pentru eliminarea micro-organismelor dăunătoare şi din interacţiunea clorului cu materia organică din apă, rezultă un set de substanţe secundare, numite trihalometane (THM).

Anthony Amis, cercetător şi purtător de cuvânt pentru Friends for the Earth, importantă organizaţie ecologică internaţională, a analizat informaţiile studiului şi a declarat că a fost şocat să observe numeroasele nereguli rezultate. Derivatele chimice descoperite se regăsesc în apa potabilă a australienilor în cantităţi care depăşesc cu mult (de aproximativ zece ori) limitele ce pot fi suportate de organismul uman, fără ca acesta să fie afectat. “Persoanele cu sisteme imunitare compromise trebuie să se ferească să bea apă tratată cu clor” a continuat cercetătorul, adăugând că “principalii compuşi care ar trebui să îngrijoreze sunt cei ce prezintă un risc de apariţie a cancerului vezicii urinare, precum şi o creştere a cazurilor de disfuncţii ale aparatelor reproducătoare.

Expunerea prelungită la aceste substanţe prezintă riscuri mai mari decât o expunere de scurtă durată, dar mai intensă. Cercetătorii nu pot spune, însă, cu exactitate, ce perioadă de timp şi ce nivel de expunere prezintă cel mai mare risc. Preşedintele Consiliului pentru cancer al Australiei şi membru al comitetului medical şi ştiinţific din Australia, profesorul Ian Oliver a declarat că Agenţia Internaţională pentru Cercetarea Cancerului a urmărit evoluţia nivelelor de THM la nivel mondial, din cauza posibilei sale legături cu cancerul.

Rezultatele cercetărilor arată legături cu apariţia tumorilor canceroase, în special cu cele care afectează vezica urinară, însă “nu a fost niciodată demonstrat în cazul oamenilor, nimeni nu cunoaşte nivelurile exacte, pentru că încă nu există informaţii concludente referitor la cancerul în oameni şi legăturile cu aceste substanţe derivate“, a continuat profesorul.

Autorităţile australiene au declarat că nu există, însă, niciun pericol pentru populaţie, dezinfecţia fiind crucială. Ei au adăugat că “este improbabil ca expunerea pe termen scurt la concentraţii semnificativ peste nivelul acceptat ca sigur să reprezinte un risc pentru sănătate” şi au adăugat că publicul va fi anunţat în cazul în care se va considera că apa prezintă un risc pentru sănătatea publică.

Politica struţului de stat

Românii nu pot fi afectaţi de o asemenea problemă, pentru că instituţiile abilitate să ia măsuri apără populaţia cu o pasiune demnă de un struţ cu capul ascuns în pământ. Pentru că, în România, sistemele de curăţare a apei potabile folosesc, de asemenea, clor, ZIUAnews a hotărât să ia în serios aceste studii şi să pună câteva întrebări instituţiilor prin care trece apa, până să ajungă în chiuvetele noastre. Am contactat Institutul Naţional de Sănătate Publică, Ministerul Sănătăţii şi ApaNova.

După îndelungi dialoguri unilaterale cu roboţii instituţiilor şi birourilor de relaţii cu publicul sau cu presa, am aflat că nu ştim nimic.

De studiu australienilor nu auzise nimeni, cuvântul cancer era o sperietoare străină pentru ei în contextul apei potabile, iar la menţionarea trihalometanelor, am putut simţi din telefon privirile perplexe ale celor de la care am încercat să obţinem informaţii. Ne-am limitat vocabularul şi am încercat toate metodele de convingere din cărţi şi din afara lor pentru a afla cât de informaţi sunt aceşti reprezentanţi ai instituţiilor avizate din România. Fără vreun succes informaţional, am reuşit doar un joc de ping-pong în echipe, în cel mai pur stil birocratic românesc. Secretarele şi operatorii care au răspuns apelurilor noastre au fost luaţi prin surprindere de asemenea întrebări, de oameni care să dorească informaţii despre apa potabilă. Deşi, în unele cazuri, era vorba chiar de domeniul de activitate al instituţiei.

Cu alte cuvinte, am încercat să aflăm informaţii de interes public, anume, dacă apa ce ni se prezintă ca potabilă este şi sănătoasă. Întrebând dacă cineva de undeva, de la vreo instituţie avea habar de nou-descoperitele derivate ale apei, am fost trimişi la informaţiile de pe site, care nu prezintă decât un cadru general în care se petrec curăţarea şi dezinfectarea apei.

Apelând la Institutul Naţional de Sănătate Publică, am întâmpinat bunăvoinţă şi ni s-a făcut legătura la laborator, ai căror membri surprinşi, probabil, că cineva îi bagă în seamă, au refuzat dialogul pe acest subiect, deoarece o singură persoană din laborator era în măsură să ne răspundă la întrebări, dar era ocupată la momentul respectiv. Nu ni s-a spus când putem reveni, pentru că deja finalul programului era aproape şi nu mai avea sens să discutăm. Departe de noi gândul de a contesta importanţa muncii acestor oameni, deja subapreciaţi. Însă nici lipsa absolută de cooperare pe care o afişează nu ajută la îmbunătăţirea imaginii lor.

Cu alte cuvinte, nu ştim cum stăm cu nivelul clorului din apa potabilă românească, nu ştim cât de bine sunt filtrate substanţele derivate din curăţarea apei cu clor, nu ştim despre ce substanţe este vorba pentru că nu ne-am gândit niciodată să aflăm ce au cercetat alţii şi nu ştim ce efecte ar putea avea asupra sănătăţii populaţiei.

Noi, populaţia, nu ştim. Este de preferat, oare, să presupunem că instituţiile care se ocupă cu aceste lucruri nu ştiu despre ce este vorba şi se tem să recunoască, sau să considerăm că, din motive oculte, nu se vrea ca noi, populaţia, să ne aflăm în cunoştinţă de cauză?