Adevarul despre “reforma calendarului” si schisma din Biserica Ortodoxa

20-10-2012 10 minute Sublinieri


După ce euforia victoriei nesperate în primul război mondial s-a risipit, au apărut dificultățile legate de integrarea noilor provincii, unde viața se desfășura după alte legi decât cele ale Bucureștiului. De pildă în Transilvania și Bucovina, care aparținuseră Imperiului Austro-Ungar, timpul se măsura conform calendarului gregorian, în timp ce Vechiul Regat și Basarabia întrebuințau încă pe cel iulian.

Timpul ”Bisericii” Catolice

Conciliul de la Niceea, din anul 325, adoptase pentru lumea creștină calendarul utilizat în vremea Imperiul Roman. Esențială era modalitatea de calcul a zilei Paștelui, ce se baza pe un sistem complicat, având ca punct de reper solstițiul de primăvară, când ziua este egală cu noaptea. În secolul al XVI-lea, astronomii au refăcut calculele și au constatat că sistemul de măsurare a timpului nu corespunde realității. Astfel, solstițiul de primăvară nu mai cădea pe 21 martie, așa cum fusese în vremea romanilor, ci zece zile mai târziu. În Europa catolică, reformarea calendarului datează de la 1582, din pontificatul Papei Grigore al XIII-lea, care a împrumutat și numele noii măsurători. Conform calendarului gregorian, anul urma să fie mai lung cu 10 zile în secolul al XVI-lea, cu 11 în cel de-al XVII-lea și așa mai departe, în fiecare an adăugându-se câte o zi. Treptat, calendarul Papei a fost acceptat și de țările protestante. Din motive de dogmă, lumea ortodoxă l-a refuzat până în secolul al XX-lea.

Ocupația germană desființa Crăciunul ortodox

În Vechiul Regat, au existat mai multe tentative de trecere la calendarul gregorian. Una datează din vremea lui Alexandru Ioan Cuza. A doua sincronizare a timpului cu Occidentul s-a încercat în anul 1900. O altă încercare s-a făcut în timpul ocupației germane a Bucureștiului. August von Mackensen a emis o ordonanță care impunea ca după ziua de 19 decembrie 1916, urmează 1 ianuarie 1917. Administrația germană stabilită în capitală și-ar fi dorit ca noul calendar să se aplice atât în probleme laice, cât și în cele bisericești. După socoteala nemțească, rezulta că în 1916 n-ar mai fi existat sărbătoarea Crăciunului. „Am găsit pe Primatul zăpăcit cu desăvârșire”, scrie Theodorian-Carada într-un volum memorialistic. „Apoi mi-a adus dosarul privitor la schimbarea calendarului și m-a întrebat ce zic eu că trebuie să facă”. După ce și-a revenit din uluială, Conon Arămescu-Donici, Mitropolitul Primat și înaltul cler au făcut diligențe pe lângă forțele de ocupație. Încunoștințat, feldmareșalul von Mackensen a acceptat o amânare. Apoi o alta, și tot așa, până când armatele germane au plecat din București și reforma calendarului a fost iarăși amânată.

Țară nouă, calendar nou

Chestiunea a revenit în actualitate după Unirea din 1918. Transilvania și Bucovina foloseau deja calendarul gregorian, în vreme ce Basarabia și Vechiul Regat măsurau în continuare timpul ca pe vremea lui Iulius Cezar. Socotită după calendarul de la București, unirea Transilvaniei cu România a fost hotărâtă la Alba Iulia în data de 18 noiembrie 1918. Transilvănenii însă erau deja în prima zi a iernii calendaristice. Astfel, au apărut dezordini în administrația și așa răvășită de război. În plus, deosebirile de datare influențau negativ economia națională. Datarea diferită din actele contabile (de pildă datele la care trebuiau făcute plățile către partenerii externi) îngreuna schimburile comerciale. În martie 1919, guvernul de la București a emis un Decret-lege, prin care era adoptat calendarul gregorian. Ziua de 1 aprilie 1919 devenea 14 aprilie 1919.

Cinci ani, două calendare

În 1919, reforma calendarului s-a produs pe cale administrativă, prin decret. Sfântul Sinod a refuzat să adopte noua datare a zilelor anului până în 1924. Astfel, cinci ani au curs în paralel un „timp laic” și altul al bisericii. În 1923, Conferința pan-ortodoxă de la Constantinopol a discutat despre adoptarea reformei calendarului și de biserica Răsăritului. Momentul a produs o schismă a lumii ortodoxe. Astfel, bisericile din România, Grecia, Bulgaria, Patriarhiile din Constantinopol, Alexandria și Antiohia au acceptat noul calendar, în vreme ce Biserica Ortodoxă Rusă, Sârbă, Sf. Munte Athos și Patriarhia Ierusalimului au rămas fidele stilului vechi.

Explicațiile Bisericii ortodoxe pentru credincioși

Noul calendar a stârnit nedumerirea credincioșilor. În scrisoarea pastorală adresată cu ocazia Crăciunului din anul 1924, Roman Ciorogariu, episcopul de Oradea, s-a simțit dator să explice modificarea pe înțelesul tuturor. „Și atunci un învățat italian (în secolul al XVI-lea, n.red.) a apropiat anul calendariului de anul ceriului, ștergând din calendar cele zece zile cu care el întârzia și în anul 1582 a scris 15 octombrie în loc de 5 octombrie. Biserica Ortodoxă n-a primit acest calendar îndreptat, pentru că anul acestui calendar îndreptat tot nu este egal cu anul ceriului, nici Paștele nu se socotește cum le socotim noi, nici sfinții de peste an în acest calendar nu sunt aceiași cu cei din calendarul vechiu. Așa am rămas noi tot cu calendarul vechiu, cu toate că știam că e greșit. În veci însă nu puteam să rămânem cu el, căci după un timp oarecare s-ar fi întâmplat ca primăvara după calendar să cadă în timpul verii, vara să fie toamna și toamna să fie iarna; Nașterea Domnului s-o prăznuim primăvara, Paștile vara și Rusaliile toamna. Vremea nu așteaptă, ea merge înainte, iar noi cu calendarul rămânem în urmă. Și atunci învățații bisericii noastre (…) au făcut ceea ce a făcut mai înainte acel învățat italian, și ceea ce ar face fiecare om, al cărui ceasornic întârzie: au tăiat cele 13 zile cu care anul calendariului nostru întârzia față de anul ceriului, au dus deci înainte anul calendariului, cum muți înainte ceasornicul ce întârzie și la 1 octombrie din anul acesta am scris 14 octombrie”.

„Catolicizarea” Bisericii Ortodoxe

După noul calendar, unele sărbători ortodoxe cădeau în timpul anului odată cu cele catolice. Coincidența a fost prilej de revoltă pentru enoriașii ortodocși, care au murmurat că „biserica strămoșească” se catolicizează. Episcopul Ciorogariu a îndemnat credincioșii să nu mai răspândească minciuni. „Am auzit cu mâhnire că unii dintre voi, iubiții mei, spun că noi românii ortodocși am fi primit calendarul catolicilor. Această credință a unora dintre voi este greșită. (…). Este adevărat că îndreptând noi calendarul nostru, l-am apropiat de calendarul catolic. Calendarul nostru este însă tot calendarul vechiu, dar îndreptat și niciodecum calendarul catolicilor (…); nu s-au schimbat nici sfinții din fiecare zi, ei rămân aceiași ca mai înainte; nici posturile, care rămân aceleași și tot așa de mari ca în calendarul vechiu, dar după socoteala nouă încep mai curând și se sfârșesc mai degrabă; nici timpul prăznuirii Paștelor nu s-a schimbat” (Zile trăite, de Roman Ciorogaiu, Episcopul Orăzii, Oradea, 1926).

Cu toate asigurările date de oficiali ai bisericii, credincioșii din mediul rural au continuat să privească cu multă suspiciune noul calendar. Chiar și o parte a clerului s-a opus deciziei. Răzvrătiții au fondat secta „stiliștilor”, sau ortodocșii de stil vechi.

Țăranii, speriați de noua rânduială

Echipele sociologice inițiate de Dimitrie Gusti între cele două războaie mondiale au cercetat și percepția țăranului român asupra timpului. Atunci au constat că reforma calendarului nu a fost bine primită în mediul rural.

În contradicție cu tradiția

Între alte date, sociologii au cules și impresiile sătenilor despre reformă. Concluzii au fost formulate de Ernest Bernea, în studiul „Timpul la țăranul român”, publicat în 1940. „Hotărârea luată, firească pentru conducători, de a armoniza mersul vremii cu cel al lumii apusene, adică de a trece calendarul cu 13 zile mai înainte, a apărut țăranilor nu numai nefirească, dar și plină de primejdii“, scrie Bernea. Au existat locuri unde țăranii au refuzat să mai intre în biserică, preoții au fost bătuți, legături de rudenie s-au rupt și întreaga viață spirituală a satului s-a spart. Reforma a fost adoptată de o categorie de oameni și suportată de alții, constată sociologul. „Satul românesc trăiește mai ales în virtutea unei vechi tradiții”, scria Ernest Bernea. „Moștenirea din bătrâni alcătuiește însuși felul de existență al acestei comunități; tradiția este atotstăpânitoare (…) Tot ce vine din trecut are un caracter aproape religios, față de care se impune cel mai profund respect”. Pentru țăranul român, mai scrie Bernea, atacarea calendarului a însemnat atacarea cultului, a religiei însăși. Chestionat de sociologi, un țăran din Dărmănești-Bacău a răspuns: „nu pot schimba sărbătorile, că așa am apucat din bătrâni și legea lor e sfântă”. Un altul, din Cornova-Orhei, a spus: „Ținem pe vechi că noi așa am apucat; apoi îi mai ghini să țânem cum am apucat. Eu obiceiul meu îl țin, pe ce am apucat, pe aia țin; țin legea creștinească”. Împotrivirile la reforma calendarului s-au înregistrat mai cu seamă în Moldova (călugării de la Secu, Neamț și Sihăstria) și în Basarabia. Astfel că autoritățile au acuzat influența bisericii ruse și a sovietelor. Sentimente contradictorii s-au consemnat însă și în alte regiuni. „Am părăsit rânduiala veche și mi-e jale”, a spus o țărancă din Țara Oltului.

Schimbarea calendarului – aducătoare de boli și secetă

Abandonarea „legii lui Dumnezeu” era văzută ca un păcat în lumea rurală, a mai constatat Ernest Bernea. Mai mult, în mintea țăranului, reforma lua forma unei pedepse trimise de Sus. Așa îi mărturisise o femeie din ținutul Orheiului: „De când sărbătorim noi sărbătorile aistea pi nou, Dumnezeu nu ne mai dă, că nu ne pocăim. Dumnezeu de dă toate pedepsele, că noi prea păcătuim”. Ținerea sărbătorilor pe stil nou era socotită aducătoare de boli și secetă. „De amu oamenii s-au stricat de când cu stilul nou”, a răspuns un al țăran, „și Dumnezeu s-a întors cu dosul și nu mai dă ploaie… ne arde… Înainte grâul era tot un spic”.

Țăranii auziseră că de Paștele anului 1925, lumina învierii nu s-a aprins pe Sfântul Mormânt de la Ierusalim în ziua Paștelui pe stil nou. „În noaptea de înviere, la sfântul mormânt se aprind niște lumânări, singure. În 1925 la sfântul mormânt nu s-au aprins lumânările cu 13 zile mai târziu, pe stil nou, și de atunci Paștele a rămas tot pe vechi, Dumnezeu nu a vrut altfel”, au mai spus țăranii.

Nota noastra:

Articolul nu e intr-atat de prost pe cat putea fi unul publicat in “presa centrala” pe o tema atat de grea ca a reformei calendarului, dar sunt numeroase precizari care trebuie facute vis-a-vis de textul de mai sus:

– relatia calendar-dogma in rasarit.

Din motive de dogmă, lumea ortodoxă l-a refuzat până în secolul al XX-lea.

Corect ar fi: din motive de predanie. Innoirea calendarului a fost interpretata, atat inainte cat si dupa reforma sa din sec. XX, drept o incercare de patrundere a catolicismului in Biserica. Din acest motiv au existat Sinoade ortodoxe care, inca din sec. XVII sau chiar mai devreme, au respins calendarul gregorian – nu pentru ca ar fi tinut de vreo dogma a calendarului, ci pentru ca se respingea orice fel de inovatie apuseana in materie de predanie/cult.

”nevoia” unui nou calendar.

In articol este expusa, ca si cum ar fi perspectiva obiectiva asupra lucrurilor, argumentatia folosita de suporterii reformei calendarului. Astfel, calendarul iulian ar fi invechit (cum sa folosesti un calendar de pe vremea lui Cezar in sec. XX?) si, daca s-ar fi pastrat, ar fi atentat asupra economiei nationale. In plus, ar fi incurcat treburile laice, avand in vedere deosebirile intre provinciile alipite Romaniei dupa 1918. Toate acestea sunt argumente conjuncturale si niciunul nu ramane in picioare la o sumara critica:

1) nu conteaza vechimea calendarului, caci daca acestaa ar fi argumentul, atunci nici cel catolic nu e chiar recent. Ar trebui sa o ducem intr-o neincetata innoire de calendare si de bulversare a ordinii zilelor si lunilor daca am merge pe asemenea rationamente. In plus, calendarul laic poate sa fie cum o fi, iar calendarul bisericesc sa ramana asa cum a fost lasat din parinti. Nu se incurca si nici nu se produce vreo neoranduiala, asa cum arata realitatea din tarile care au ramas pe calendarul iulian.

2) economia nationala a suferit tocmai din cauza reformei, pentru ca muncile taranilor erau organic legate de vechiul calendar, lucru care a si contribuit, de altfel, la respingerea acestuia in satul romanesc. Tulburarile provocate de neoranduiala reformei au afectat viata cotidiana a satelor si, prin urmare, au adus destule prejudicii “economiei nationale”.

3) in provinciile istorice alipite, Biserica Ortodoxa a avut acelasi calendar ca pretutindeni, indiferent de calendarul laic. Si, daca este adevarat ca tulburarile, in perioada interbelica, au fost mai vizibile in provincii ca Basarabia sau Vechiul Regat, nu mai putin adevarat este ca inclusiv tarani din Maramures, ba chiar din zone greco-catolice, au ramas cu o randuiala a timpului “pe vechi” (in privinta unor sarbatori sau obiceiuri) pana in zilele noastre. Motivatiile pentru care taranii erau atasati calendarului vechi sunt diferite, insa, chiar daca uneori se suprapun, de motivatiile pe care le au schismaticii care au devenit fanatici ai calendarului ridicandu-l la rang de dogma. Taranii aveau motive mult mai firesti, ce tineau de randuiala vietii agrare, de a percepe drept nefireasca o astfel de interventie din partea statului.

– schisma in lumea ortodoxa.

În 1923, Conferința pan-ortodoxă de la Constantinopol a discutat despre adoptarea reformei calendarului și de Biserica Răsăritului. Momentul a produs o schismă a lumii ortodoxe.

Termenul de schisma este folosit in articol la fel ca cel de dogma: fara vreo legatura cu semnificatia reala, ortodoxa, a lor. Reforma calendarului a produs o diferentiere intre Bisericile Ortodoxe care au adoptat reforma si cele care nu au aplicat-o, insa nu o schisma. Problema diferentelor privind calendarul a fost transata soborniceste la Moscova, in 1948: http://www.hexaimeron.ro/Calendar/Hotarire.html

In realitate, schisma s-a produs intre comunitatile care s-au rupt de Bisericile nationale ce au aplicat reforma si Biserica Ortodoxa Universala. Asa se face ca, de pilda, stilistii, desi sunt pe calendarul vechi, sunt schismatici inclusiv fata de Bisericile Ortodoxe care au pastrat calendarul iulian.

– episcopii si reforma.

IPS Gurie al Basarabiei impreuna cu arhimandriti din eparhia sa

In articol este citat episcopul Roman Ciorogariu, desi acesta a fost mai degraba o figura putin importanta in contextul reformei calendarului. Lipsesc tocmai protagonistii principali: patriarhul Miron, Mitropolitul Pimen al Iasilor, Episcopii Ghenadie al Buzaului si Vartolomeu Stanescu, pentru a mentiona doar cativa din tabara “reformistilor”, sau Mitr. Gurie al Basarabiei alaturi de episcopii Dionisie (vicar al Chisinaului) si Justinian (Cetatea Alba), dintre cei care au facut “opinie separata”  si care ar putea fi considerati drept adevaratii rezistenti, ce-i drept, in contextul schimbarii pascaliei (adica in 1929). Alti episcopi, ca PS Visarion Puiu (Hotin), aveau o atitudine critica fata de modul in care fusese aplicata reforma, acuzand haosul provocat in Biserica.

E straniu ca intr-un articol despre reforma calendarului sunt mentionati episcopi care au avut de-a face putin cu tema. Si, culmea, drept episcop abuziv care a folosit jandarmeria impotriva taranilor este aratat cu degetul (prin fotografia articolului) Tit Simedrea, care, atunci cand au existat problemele cele mai acute ale innoirii calendarului, era vicar la Bucuresti si prieten cu Nae Ionescu, deci nu se afla in vreo postura care sa-i permita sa trimita jandarmeria dupa taranii razvratiti.

De altfel, o alta scadere majora a articolului este lipsa reperelor cronologice minimale. Acestea ar fi: in 1924 este initiata reforma, in 1926 statul se razgandeste si efectueaza o revenire brusca si de scurta durata pe “vechi”, in 1929 are loc mai bine cunoscutul scandal al pascaliei pe nou si al deciziilor contradictorii sau aberante de-a dreptul ale Sinodului (cum ar fi sarbatorirea de doua ori a Pastilor in acelasi an). Despre acest scandal anume exista un articol pe site-ul nostru: CE AU SPUS, IN REALITATE, MARTURISITORII ROMANI INTERBELICI DESPRE PROBLEMA PASCALIEI SI A CALENDARULUI

Dupa scandalul pascaliei, Sinodul decide ca Pastile sa fie praznuite la fel ca toate celelalte Biserici Ortodoxe (pe vechi, adica, asa cum e si astazi si cum a fost hotarat si la Moscova in 1948). Au ramas mici comunitati de schismatici, stilistii, care au existat intr-un regim neoficial pana …in perioada comunista. Ca un facut, abia atunci stilistii s-au vazut cu un episcop caterisit al BOR drept intai-statator. Este vorba despre Galaction Cordun care, in timpul tulburarilor legate de reforma calendarului slujea ca arhim. in Catedrala si caruia nici prin gand nu-i trecea sa se alature vocilor critice din Biserica ale arhiereilor, clericilor (au existat asociatii intregi ce cuprindeau inclusiv profesori, decani de Facultati de Teologie) si mirenilor.

Episcopul Vartolomeu Stanescu

Propaganda stilista pune tacerea lui Cordun (de altfel el insusi se justifica astfel) pe seama ”resemnarii”provocate de inexistenta (!) vreunei opozitii fata de reforma, o minciuna absolut rizibila avand in vedere ca, prin intermediul cotidienelor cu tiraj de masa Cuvantul si Curentul, conduse de nume sonore ca Nae Ionescu si Nichifor Crainic, tema agitase opinia publica si devenise scandal national dezbatut si in Parlament. Daca ar fi existat la Cordun cea mai mica intentie de criticare a reformei, atunci cu siguranta ar fi avut tot sprijinul necesar in 1929: platforma de comunicare asigurata si chiar si ”spate” politic. Tacerea de atunci a lui Galaction este cu atat mai semnificativa cu cat el devine, in 1935, arhiereu vicar al… PS Vartolomeu Stanescu, unul din cei mai aprigi promotori ai reformei, inclusiv a noii pascalii! 

– jandarmeria si subversivitatea:

Utilizarea jandarmeriei nu a fost prilejuita doar de tulburarile facute de unii tarani sau monahi pe tema reformei calendarului. Trebuie inteles ca aceasta bruscare a romanilor (mai ales a celor de jos, de la talpa tarii) tinea de o mentalitate anume a celor care conduceau Romania Mare. Jandarmeria era folosita din plin si la alegeri, de exemplu. Asa se aplicau deciziile de la centru pe atunci, cu bata, caci pentru domnii de la Bucuresti romanii erau, de fapt, un popor primitiv care nu putea fi condus altfel.

Cat priveste subversivitatea acestor factiuni schismatice, in perioada interbelica ele erau asimilate altor secte si schisme, percepute ca factori de destabilizare sociala si amenintare la adresa statului si societatii romanesti, insa, se pare, abia din 1937 sunt enumerate de institutiile statului alaturi de alte secte si culte ”ilegale”. Deseori erau banuite ca ar fi instrumentate de forte straine, din URSS (mai ales in cazul Basarabiei si Moldovei), suspiciunea fiind intarita pentru ca principalii activisti din Basarabia se exprimau in cotidiene de limba rusa. De altfel, nici Cuvantul nu era strain de o astfel de interpretare insa accentul pe care ei il puneau era ca, chiar daca exista agitatori si instrumentări, problema nu era la taranii razvratiti, ci la initiatorii reformei:

E regretabil, dar trebuie să o constatăm: PE TEMA DATEI SF. PAȘTI ÎN 1929, AGITATORII AU DREPTATE. (Cuvantul/ 9 ian. 1929, majusculele apartin cotidianului).

Sau, cum avea sa reia si Bernea, ani mai tarziu:

”Unii cu mintea mai agera au pus reactiunea taranilor la reforma in seama unor influente politice de origine straina, venite de peste granite. Chiar daca o astfel de influenta a putut sa se produca, ea a trebuit sa gaseasca un teren favorabil; si pe acesta il crease reforma calendarului.” (E. Bernea, Spatiu, timp si cauzalitate la poporul roman).

Este demn de mentionat ca, dupa al doilea razboi mondial, in anul 1948, spre exemplu, organele de supraveghere ale statului devenit deja comunist ii considera pe stilisti drept inofensivi pentru noua oranduire aflata in plina facere. Astfel, un ordin “strict secret” enumera cultele care sunt ”permise” și nu s-au ”manifestat contra ordinei si Siguranței Statului”. Printre ele, ”Asociația religioasă a creștinilor pravoslavnici tradiționali din Răsărit” (ce-i drept, la ”asociații” interzise figureaza ”stiliștii neîncadrați în asociațiile tradiționaliste recunoscute”). Spre deosebire, in 1949 aceleasi organe faceau deja studii despre activitatea “subversiva” a calugarilor din manastirile BOR. Desigur ca o elucidare completa a modului in care au fost supravegheate/manipulate/controlate aceste micro-comunitati s-ar cere realizata. Cu titlu de ipoteza, e foarte posibil ca noilor structuri opresive instalate in tara, cel putin in prima perioada, factiunile schismatice stiliste sa nu le fi fost un ghimpe, ci mai degraba un potential instrument suplimentar de presiune asupra BOR, institutie a unei Romanii ”burghezo-mosiereasca”. Dosare, adica materie de studiu, exista.

Acestea sunt doar cateva precizari – deloc exhaustive – prin care subiectul articolului din Adevarul poate fi inteles mai bine.

Legaturi:

 

O arhiva incompleta a subiectului:

 


Categorii

"Reforma" in biserica/ aggiornamento, Erezii, secte, rataciri, sminteli, inselari, scandaluri..., Inchisorile comuniste/ Crimele comunismului, Opinii, analize, Polemici, conflicte, zelotism, extremism, provocari, Raspunsurile Bisericii la problemele vremurilor, Stilism

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

13 Commentarii la “Adevarul despre “reforma calendarului” si schisma din Biserica Ortodoxa

  1. Bunicel articolul din Adevarul, prost titlul.
    Foarte mult afecteaza ruperile de ritm date de schimbarile majore din societate. Dezorienteaza grozav, pe cand traditia asigura un fagas bun al lucrurilor.
    Macar daca era pregatit mai bine terenul pentru schimbare, sa fi fost incadrata mai bine in traditie. Sau poate gresesc.

  2. “…având ca punct de reper solstițiul de primăvară, când ziua este egală cu noaptea.”. Ziua este egală cu noaptea la ECHInocții, nu la solstiții.

  3. La incercarea precedenta de “indreptare” a calendarului, pe vremea lui Cuza, a existat un adevarat Episcop care s-a opus ( Sfantul Calinic de la Cernica ) si lucrurile s-au oprit. Argumentele acestuia se pot gasi net.
    Schisme s-au produs, s-au rupt bisericile ortodoxe pe stil vechi din Grecia, Romania, Bulgaria care nu au chiar asa un numar nesemnificativ de membri ( cca 400000 in Romania ).
    Multi recunosc ca “indreptarea” calendarului a fost o hotarare gresita, partial recunoscuta si corectata de BOR prin revenirea la Pascalie. Din pacate nu exista vointa pentru corectarea in totalitate. Este trist ca bisericile ortodoxe tin la date diferite sarbatorile cu data fixa.
    Sunt crestini care, pentru a nu gresi, tin sarbatorile mari la ambele date.
    Biserica Ortodoxa Rusa a anulat complet hotararea de “indreptare” a calendarului datorita revoltelor la vremea respectiva.
    O intrebare totusi : BISERICA la ce data sarbatoreste Nasterea Domnului; 25 Decembrie sau 7 Ianuarie ?

  4. @viscu
    BISERICA a hotarat (sau macar a ingaduit) ca unele biserici locale sa sarbatoreasca la o data Nasterea Domnului, iar altele la cealalta data. Mentinerea comuniunii dintre Bisericile nationale pana azi si hotararea Sinodului de la Moscova din 1948 sunt dovezi in acest sens. Desigur, ne referim la Biserica luptatoare. Nu stim cum,daca si cand (si daca acestea mai sunt intrebari aplicabile la starea din Cer) praznuieste Biserica biruitoare, daca asta a fost sensul intrebarii enigmatice pe care ne-ai adresat-o. Credem ca si Biserica biruitoare intareste hotararile (sau ingaduintele) Bisericii luptatoare, astfel incat nu exista vreo contradictie, chiar daca pentru mintea noastra analitica paradoxul acesta poate parea inacceptabil.

  5. multumesc, acesta era sensul intrebarii. sarbatori fericite !

  6. Eu cred ca minunea cu serpii din Kefalonia, care vin de Adormirea Maicii Domnului, este elocventa. Si-au schimbat si ei venirea odata cu schimbarea calendarului. Deci e simplu: serpii au venit nu pentru hatarul oamenilor, ci pentru Maica Domnului. In plus, mai exista si alte diferente in calendare, dar nu afecteaza credinta. Spre exemplu, Sf. Ioan Gura de Aur este praznuit cu doua luni mai tarziu decat data adormirii sale.
    Asadar important este sa praznuim cum se cuvine evenimentul, nu data cand s-a petrecut. Pentru ca si in Vechiul Testament se ingaduia serbarea Pastilor dupa 40 de zile celor ce nu l-au putut tine la vremea sa.
    Cat despre Biserica din cer… cred ca nu mai praznuieste cele de pe pamant, ci traieste cele ceresti. Oricum, nu s-ar certa prea mult pe date calendaristice, cum nici Parintii de la Sinodul I nu s-au galcevit la nesfarsit pentru schimbarea datei echinoctiului, lucru ce determina o schimbare a pascaliei. In loc sa fie Pastile dupa 24 martie, este dupa 21 martie. Oare cum de s-a putut rezolva astfel problema? Desi au fost si pe vremea post-apostolica multe discutii. Importanta este comuniunea si corectitudinea dogmatica.

  7. Daca stau bine si ma gandesc, schimbarea echinoctiului de la Sinodul I poate fi socotita lumeasca (de catre stilistii de azi) daca avem in vedere ca s-a modificat perioada in care putea sa cada Pastile, iar nu calendarul laic. Mai mult, pe vremea aceea erau putini sfinti in calendar, nici pe departe in fiecare zi; deci o schimbare a calendarului lunar ar fi afectat putin, pe cand schimbarea datei Pastelui era mult mai importanta. Asadar a fost o schimbare care a tinut cont mai mult de conjuncturile lumesti, sociale, decat de cele bisericesti, praznicale.
    In plus, este evident ca nu putem merge la nesfarsit ignorand realitatea ca nu concorda timpul calendaristic cu cel astronomic. Deci e firesc sa se fi facut aceasta schimbare a calendarului. Desi este drept ca au fost multe implicatii lumesti, secularizante, poate chiar masonice. Peste toate, schimbarea se impune si este corecta atat pamanteste, social, cat si bisericeste.

  8. admini, “s-a pierdut” comentariul ori un duh a oprit publicarea comentariului de mai jos? Daca in el este minciuna atunci logica omeneasca zice ca un duh al Adevarului l-a oprit.
    “Indreptarea” calendarului folosit de Biserica Ortodoxa Romana a avut ca efect pe termen scurt o mare tulburare in comunitatea crestinilor ortodocsi romani care trebuia evitata cu orice pret (chiar cu pretul de a ramane pe vechi pina cind Nașterea Domnului s-o prăznuim primăvara, Paștile vara și Rusaliile toamna), iar pe termrn lung pina in prezent a avut cel putin 2 efecte nedorite:
    1. unul “intern”: existenta crestinilor romani pastoriti prin Mitropolia dela Slatioara,
    2. altul “extern”: s-a “fracturat” unitatea deplina (cel putin in timp de praznicul Nasterii Domnului, dar nu numai) intre Bisericile Ortodoxe, s-au format doua grupari (1. bisericile din România, Grecia, Bulgaria, Patriarhiile din Constantinopol, Alexandria și Antiohia au acceptat noul calendar, în vreme ce 2. Biserica Ortodoxă Rusă, Sârbă, Sf. Munte Athos și Patriarhia Ierusalimului au rămas fidele stilului vechi). Aceasta “fractura” se aseamana cu gruparea in doua a ortodocsilor inainte de marea schisma.
    Doamne iarta-ma ca indraznesc sa exprim aceste ganduri.

  9. Daca tot am trecut pragul de an nou, se poate face o legatura si cu problema Pastilor. Pentru ca Pastile trebuie praznuit o singura data pe an si, in consecinta, trebuia delimitat foarte clar cand incepe anul. Pe de alta parte, am gasit o mentiune ca s-a mutat inceputul anului la 1 ianuarie in 1582, cand a intrat in uz calendarul gregorian (papist, catolic).
    Este sigur ca pentru evrei luna nisan era a doua, deci inceputul anului era altul. Iar Biserica a dorit sa-si calculeze pascalia independent de calendarul iudaic; de aceea a luat ca demarcatie a anului echinoctiul ca un reper sigur. Dar si pentru ca este in apropierea datei de 14 nisan. Rezumand, la Sinodul I s-a impus regula deja existenta in cea mai mare parte a Bisericilor locale de a se praznui duminica, dupa luna plina, dupa echinoctiu.

    Cat priveste disensiunile legate de pascalie, ele au fost rezolvate abia de Sf. Dionisie Exiguul la 200 de ani dupa Sinod. Pentru ca alexandrinii si romanii aveau date diferite si liste diferite cu pascalia. Problema o consituia echinoctiul. Deci nu este o noutate aceasta diversitate nedorita. Ea tocmai a constituit un punct important stabilit la Sinodul I, de a nu eista diferente pe cuprinsul Bisericii, ci unitate.
    Deci nu stabilirea metodei de calculare a pascaliei era problema majora, ci unanimitatea. Bineinteles ca prevaleaza metoda cea mai bine argumentata teologic. Iar punctele principale sunt:
    1. Sa se praznuiasca Pastile o singura data pe an;
    2. Sa nu fie praznuit odata cu iudeii;
    3. Sa fie praznuit de toata Biserica de pretudindeni la aceeasi data;
    4. Sa fie praznuit in zi de duminica.

    Modul cum s-a operat schimbarea calendarului in 1923 este evident smintitor. Dar metoda nu este gresita, pt ca n-a fost preluat calendarul catolic gregorian, ci o alta metoda pt a nu fi catolicizati. Schimbarea nu este o problema si nu trebuie sa fie, daca ne luam dupa Pidalion-1844 (“a posti cineva şi a face Paştile în această vreme ori în aceea şi după 21 a lui martie, să zicem precum facem noi, ori după 11 a lui martie, precum fac latinii, aceasta nu este vinovăţie. Iar a dezbina cineva Biserica şi a se împotrivi cu prigonire şi a face împerechieri şi desperechieri şi a deosebi pre sineşi pururea de obştescul Sobor al Bisericii, aceasta este păcat neiertat şi de prihană vrednic şi are multă muncă şi pedeapsă”), ci modul cum a fost aplicata si receptata.

    Parerea mea este ca e mai bine sa fie pazit calendarul astronomic decat cel conventional pt ca de la facerea lumii soarele si luna au fost facute sa delimiteze anii si vremurile. Dar mai mare pondere are buna intelegere si integritatea credintei. Deci nu vad nimic gresit in indreptarea calendarului, ci in modul implementarii si in habotnicia stilista. Atata vreme cat acesta este calendarul corect, real, nu exista motive temeinice ca Biserica sa aiba un alt calendar decat cel civil. Deci nu schimbarea a adus efectele nedorite, ci abordarea ei gresita.
    Asa ca mare pacat au cei ce intretin sminteala, mai ales daca vad lucrurile mai limpede sau cred ca le vad. Iar peste toate este de dorit ca toata Biserica sa ajunga la un calendar uniformizat, sa nu mai fie aceasta diferenta de stil. Ori, ori.

  10. Pingback: SECULARIZAREA SI NEOIOBAGIA. Cum a devenit ortodoxia RELIGIE TOLERATA la ea acasa - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  11. Pingback: Biserica Poloniei revine la VECHIUL CALENDAR - Recomandari
  12. Biserica ortodoxa poloneza s-a reintors la calendarul vechi, Iulian. Majoritatea ortodocsilor din lume tin calendarul vechi, Iulian: Patriarhia Ierusalimului, Sfantul Munte Athos, Biserica sarba, Biserica georgiana, Biserica rusa, precum si o parte din ortodocsii romani.

    Toti ortodocsii din lume, atat cei care tin calendarul vechi Iulian, cat si cei care au trecut la calendarul nou papist, sarbatoresc Sfintele Pasti dupa calendarul vechi.

    Mai multe informatii despre intoarcerea Bisericii Ortodoxe poloneze la calendarul Iulian: http://translate.google.ro/translate?hl=ro&sl=ru&u=http://3rm.info/main/54645-polskaya-pravoslavnaya-cerkov-vozvraschaetsya-k-yulianskomu-kalendaryu.html&prev=search

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Stirile zilei

Carti

Documentare