Articolele saptamanii: UN OM MOARE SINGUR CHIAR ACUM IN ROMANIA

12-05-2011 4 minute Sublinieri

Jurnalul: “Un om moare singur chiar acum în România”

Un bărbat şi o femeie au murit de foame într-un apartament. Un apartament dintr-un bloc plin de oameni. Dintr-un oraş plin de oameni. Dintr-o ţară plină de oameni. Vecinii lor din blocul B11 din Călăraşi spun că Lucia şi Eugen Ciobănescu, mamă şi fiu, nu se lăsau ajutaţi: el avea probleme psihice şi devenea violent, iar bătrâna de 70 de ani era terorizată la gândul că fiul ei va sfârşi într-un spital de nebuni.

Părăsiţi de rude, priviţi de vecini ca fiind nişte creaturi exotice, cei doi trăiau într-o celulă: li s-a tăiat curentul, li s-au tăiat gazele şi, în apartamentul de la parterul unui bloc decent din centru, cu gratii şi jaluzele trase, au ajuns să locuiască nişte fantome. Singurele contacte cu exteriorul au rămas poştaşul, care aducea o dată pe lună pensia de 400 de lei a Luciei Ciobănescu, şi femeia de serviciu pe care o trimiteau, rar, să le ia pâine. Cu o lună jumătate înainte de a fi găsiţi morţi în apartament, Eugen a scris pe o hârtie pe care a pus-o pe uşă: “Vă rog să luaţi legătura cu noi. Murim de foame”.

Povestea familiei Ciobănescu e tristă cu totul. Soţul Luciei Ciobănescu, şofer de meserie, a făcut infarct acum 13 ani. A lăsat în urmă soţia şi doi băieţi, dintre care unul cu handicap fizic. Eugen, băiatul zdravăn pe care se bazau, avea familie, un copil, se descurca. Deşi suferea de diverse dizabilităţi, fratele lui Eugen muncea şi el la Intreprinderea de Utilaj Greu Călăraşi. În urmă cu 8 ani, soţia a divorţat de Eugen. Bărbatul a început să bea şi să aibă probleme grave de comportament. S-a mutat, în cele din urmă, în apartamentul părinţilor, cu mama şi fratele său, pentru că a rămas fără serviciu. Cei trei îşi duceau zilele din banii câştigaţi de fratele cu handicap şi din pensia bătrânei.

Acum doi ani, fratele lui Eugen a murit în condiţii suspecte, după cum şuşotesc vecinii. Scandalurile deveniseră rutină. “Am chemat de câteva ori poliţia, că Eugen mai zicea că dă drumul la gaze să sară blocul în aer. Vorbe, dar te pui cu nebunul?…”, povesteşte unul din vecini. În scara blocului din zona Grădinii Zoologice din oraş e linişte. Miroase a detergent, semn că parterul a fost spălat cu sârg. Până la ora 16:00, când se întorc oamenii de la serviciu, puţini sunt cei care vor să vorbească despre foştii lor vecini. Pe cărămizile blocului, în dreptul ferestrei de la sufragerie, o cârpă neagră e singura care aminteşte, şters, de moartea a doi oameni. Cineva a trecut sub numele lor formula standard: “Regrete eterne”.

“Au murit de foame, domnule. E adevărat. Dacă până acum câteva luni mai ieşeam cu Eugen pe scară, la o ţigară, a fost o perioadă în care nu l-am mai văzut”, spune unul din vecini. Doamna Gena e vecina care zice că a mai ajutat familia după puteri. “Cu aproape două luni în urmă, Eugen a pus o hârtie pe uşă. Îmi ştia tocurile când urcam scările şi ştia că îl ajut. A scris aşa: «Vă rog să luaţi legătura cu noi. Murim de foame». I-am bătut la uşă şi i-am zis să-mi facă o listă cu ce-i trebuie. Nu cred că o gospodină ar fi putut face o listă mai completă: de la sare şi piper, la apă, făină şi vin a scris pe foaie. Vinul şi apa găsite pe masă, când au intrat poliştii, de la mine erau. Le-am adus cărat ce-au cerut în casă. Doamna Lucica era bolnavă, nu mai ieşea. De plâns, nu se mai plângea la nimeni că, odată, poliţia i-a zis să dea semnătură ca să-i ducă băiatul la nebuni. N-a vrut să semneze. Şi ea s-a complăcut în starea asta”, crede doamna Gena. Rudele n-au mai trecut pe la ei deloc, fiul de 19 ani al lui Eugen nu se înţelegea cu taică-su, aşa că nu mai venea în cartier. După mai bine de două săptămâni de când “conferinţele de presă” ale lui Eugen au încetat, vecinii au chemat rudele celor doi, ce locuiesc la Grădiştea, un sat aflat la 15 minute de Călăraşi. Apoi au chemat poliţia. Poliţiştii au găsit-o pe Lucia Ciobănescu în pat, în stare avansată de putrefacţie, iar pe Eugen, întins pe jos în sufragerie, mort de curând.

Prof. dr. Zoltan Rostas, şeful catedrei de Antropologie Culturală şi Comunicare de la Facultatea de Jurnalism din Bucureşti spune că cei doi sunt victimele unei societăţi intrate pe făgaşul “modernizării”, când asistăm la destrămarea legăturilor familiale şi sociale. Sociologul explică faptul că, atunci când, la nivel individual, trebuie luată o decizie de implicare, funcţionează capcanele sociale. “E un caz clasic, de acum 50 de ani, când într-o piaţă din SUA a avut loc agresarea şi uciderea unei tinere. S-a dovedit că au fost mulţi martori la acea scenă, dar nimeni n-a vorbit la Poliţie. S-au gândit: «Da’ de ce eu? Poate a făcut-o deja cineva… Mai bine nu mă bag». Din acel moment, vina e împărţită.” Conform lui Rostas, e treaba societăţii civile să se organizeze acolo unde statul nu are putere. “Din păcate, poţi spune, fără teama de a greşi, că în România un om moare singur chiar acum. Societatea are un ritm al ei de a se pune într-o normalitate. Dar nu trebuie să aşteptăm să dea normalitatea peste noi”,conchide Rostas.

Acesta spune că asistăm la o oarecare revenire a nevoii de responsabilitate faţă de celălalt şi acest lucru se poate realiza prin voluntariat. “Instinctiv, ai grijă de celălalt. Comunismul are o oarecare vină în pervertirea ideii de voluntariat în muncă patriotică, iar după Revoluţie voluntariatul a fost asociat cu apucăturile comuniste. Dar nici în perioada interbelică nu eram modele de voluntariat. Ar trebui ca micile comunităţi să fie în competiţie, nu care cumva una să aibă renumele că părăseşte bătrănii. Omul de rând a devenit om organizaţional. Faci scandal, vine poliţia, nu plăteşti curentul, Enel îţi taie lumina. Dar nicio organizaţie nu trece dincolo de mandatul ei. Primăria, prin Asistenţa Socială are menirea de a căuta persoanele părăsite şi în nevoie. Iar ONG-urile ce se ocupă de aşa ceva ar trebui să nu-şi pervertească rolul, să fie proactive, nu să facă acţiuni cu steaguri şi fast, dar fără fond. Nu să vină asistatul să ceară ajutor, ci ele să caute dacă ăsta le e rolul. În plus, după o asemenea tragedie ca cea de la Călăraşi, cineva trebuie să fie pedepsit”, consideră sociologul Zoltan Rostas.

Lucia şi Eugen Ciobănescu nu figurau la DGASPC Călăraşi ca având nevoie de ajutor, deşi direcţia se laudă că are un compartiment pentru prevenirea marginalizării sociale şi antisărăcie. “Noi nu ştiam de acest caz, n-am primit sesizare, nici de la rude, nici de la vecini. Dacă bărbatul avea probleme psihice, i-am fi putut da o indemnizaţie de handicap sau l-am fi internat într-un centru. Altfel, nu văd cum l-am fi putut ajuta”, explică Lavinia Grosu, director Asistenţă Socială Călăraşi.

Preotul Viorel Holbea explică faptul că lumea noastră a devenit mai mult o “lume a departelui”, nu a iubirii aproapelui.“Cazul de la Călăraşi îmi aminteşte de o întâmplare pe care am citit-o într-un cotidian cu mulţi ani în urmă. Cineva povestea cum în fiecare dimineaţă, când ieşea pe balcon, vedea pe balconul blocului de vis-a-vis o bătrână care, în mod invariabil, şedea pe acelaşi scaun. Această privelişte s-a repetat în fiecare dimineaţă, timp de trei săptămâni. În momentul în care i s-a părut ciudat că bătrâna stătea pe acelaşi scaun şi în aceeaşi poziţie de trei săptămâni, a anunţat poliţia, care a constatat că bătrâna murise de mai mult de trei săptămâni, iar trupul ei intrase în descompunere. Să fie oare aceasta imaginea lumii noastre în care chipul aproapelui este impersonal sau a intrat în descompunere? Să nu fie!”, spune preotul. Părintele Holbea adaugă că sărăcia şi boala produc zilnic victime nevinovate, “victime colaterale”. “Asistăm la o pierdere iremediabilă a demnităţii umane, când omul devine doar un organ bolnav sau un caz social, situaţii care accentuează neputinţa şi singurătatea. Sărăcia şi boala produc zilnic victime nevinovate. A fi bolnav şi fără resurse financiare reprezintă în lumea de azi un mod lent, dar sigur de a muri”, concluzionează părintele.

La pomana celor doi care au murit de foame s-au găsit bani pentru o ciorbă de pasăre şi pilaf. “Ne-am împrumutat pentru înmormântare, dar pentru pomenirea de 9 zile nu ştiu cum o să mai facem”, spune îngrijorat fratele Luciei, în poarta casei din Grădiştea. “Ultima oară am fost la ei la începutul anului. N-am intrat. Nu ştiam în ce situaţie se află, că n-aveau telefon, nu ne mai răspundeau. Dar nu cred că au murit de foame, zice lumea aşa”, adaugă Constantin Mihalache.


Categorii

Articolele saptamanii, Opinii, analize, Parintele Holbea, Suferinta de langa noi

Etichete (taguri)

,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

7 Commentarii la “Articolele saptamanii: UN OM MOARE SINGUR CHIAR ACUM IN ROMANIA

  1. “Asistăm la o pierdere iremediabilă a demnităţii umane, când omul devine doar un organ bolnav sau un caz social.”
    O da, saracul a devenit un organ bolnav, dar in loc sa fie insanatosit, e atacat de societatea care vrea sa-l extirpe. Nu are resurse? Atunci e doar o povara de care trebuie sa scapam. In punctul asta a ajuns societatea “moderna”.
    N-ai bani de tratament? Afara din spital, mori in sant si nu ne mai consuma resursele! N-ai bani sa platesti curentul, intretinerea, apa? Afara din scara noastra cea frumoasa, impodobita cu ghivece de flori si tablouri cu fabrici si uzine!
    Cum ii vom mai ruga pe acesti saraci sa-si moaie degetul in apa si sa ne ostoiasca setea!

  2. Grav si greu de acceptat!

    Dar pentru ca traiesc in Biserica Ortodoxa as vrea ca institutia sa invete sa-si asume si astfel de esecuri!
    In mod deosebit bisericile mari de oras nu mai sunt adevarate comunitati. Preotii nu mai incap unii de altii si pastoresc cartiere imense facand o pastoratie din ,,an in pasti”, adica doar de trecut cu ajunurile, in rest foarte rar se comunica cua devarat. Credinciosii devin o masa de participanti la Liturghie fara legatura comunitara puternica, iar restu sunt asteptati pentru servicii, uneori facute in graba aglomerarii, iar restu nu exista decat cand mor, cand se nasc ori se insoara. Ati putea spune ca nu e vina preotului, ca ortodox e doar cel ce vine la Biserica si poate fi adevarat, dar de pastoratia celor de pe drum, din sant, din crasma, a tinerilor dezorientati ori a altora si altora, cum ne ocupam?
    La fel, o sinucidere e o lipsa de cunoastere iar cand ii judecam pe acestia trebuie sa ne facem si propria judecata. Adica sa intram in criza si sa iesim cu solutii sa nu mai fie astfel de intamplari.
    Dar nu e asa! Mediatizarea trece si o luam de la capat. Oamenii sunt din ce in ce mai singuri pentru ca noi ne vedem doar pe noi iar incercarile de a se schimba ceva in acest sens sunt timide si tocmai de aceea demne de toata lauda .
    Strangeti randurile si faceti parohii adevarate ca vom muri singuri, inconjurati de multime, nu de persoane, nu de oameni duhovnicesti. Deindividualizarea de azi e mult mai subtila decat cea din inchisorile comuniste. Astazi esti un numar in marea masa a celor ce alearga prin viata uitand care e Calea, Adevarul si Viata!

    Hristos a Inviat !

    Inviati!

  3. . Preotii nu mai incap unii de altii si pastoresc cartiere imense facand o pastoratie din ,,an in pasti”, adica doar de trecut cu ajunurile,

    … iar uneori nici macar atat nu mai fac!

  4. Strangeti randurile si faceti parohii adevarate ca vom muri singuri, inconjurati de multime, nu de persoane, nu de oameni duhovnicesti. Deindividualizarea de azi e mult mai subtila decat cea din inchisorile comuniste. Astazi esti un numar in marea masa a celor ce alearga prin viata uitand care e Calea, Adevarul si Viata!

    FOARTE BINE ZIS! Subscriem total, aceeasi durere o purtam… Vezi si ceea ce am scris aici: http://www.cuvantul-ortodox.ro/2011/05/13/s-o-s-copiii-chinuiti-de-foame-din-glodeanu-buzau-pe-care-in-afara-de-preot-nu-i-mai-ajuta-nimeni-reportaj-in-premiera-sa-incercam-sa-ajutam/

  5. http://en.wikipedia.org/wiki/Action_T4
    Mie mi s-a parut ca dna Elena Udrea,cand a vorbit in seara aceasta la alegerile din PDL se afla sub influenta unor ingeri cazuti (numiti popular draci).
    Vocea dansei s-a schimbat cand a tinut discursul,a tinut pumnul strans si a gesticulat cu mana asa prin aer,ce sa zic ciudat.
    Mi s-a parut ca vad un nazist inselat de duhuri rele tinand un discurs.

  6. Dumnezeu cel Atotputernic si Bun, a lasat in Biserica Sa, aceasta “nevoie de om”, nu pentru altceva decat ca sa vedem fiecare dintre noi, oamenii, cat de neoameni suntem. Sa ne dam seama ca nu suntem ceea ce ar trebui sa fim sa ne para rau, sa cerem ajutorul Lui si sa devenim asemenea Lui.

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare