ASOCIATIA FOSTILOR DETINUTI POLITICI cere ABROGAREA Legii “ELIE WIESEL”: “este fundamental neconstitutionala, antidemocratica si inoportuna”/ RADU PREDA, SEFUL IICCMR, CONTESTAT DE SUSTINATORII LEGII
- AFDPR:
Cei 242 de delegați prezenți la Congresul al XXII-lea al Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici și Victime ale Dictaturii Comuniste din România, întruniți la Râmnicu Vâlcea în zilele de 28 și 29 august 2015, au ales noua conducere a A.F.D.P.R. pentru următorii patru ani. Pentru funcția de președinte a fost reales domnul Octav Bjoza.
Discuțiile celor prezenți s-au axat pe două probleme importante: Legea 217/2015 și Întâlnirea de la Tallinn (Estonia).
În luările de cuvânt delegații au atras atenția asupra caracterului neconstituțional al Legii 217/2015 și au votat în unanimitate rezoluția prin care să se solicite Avocatului Poporului să ceară Curții Constituționale a României să o abroge pentru că este fundamental neconstituțională, antidemocratică și inoportună.
Dacă în prealabil s-ar fi inițiat dezbateri ample, inclusiv cu Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici din România, nu s-ar fi ajuns la situația actuală.
Următoarea problemă abordată s-a referit la întâlnirea comemorativă de la Tallinn (Estonia) din 23 august 2015 (Ziua Comemorării Victimelor Fascismului şi Comunismului), ocazie cu care a fost adoptată o declarație comună a țărilor participante, declarație în care se afirmă: “Toate regimurile totalitare, precum cel nazist şi cel comunist, au restricţionat sistematic libertăţile oamenilor şi le-au încălcat drepturile, sub forma lor extremă de crime împotriva umanităţii, motivate ideologic. Multe dintre crimele comise de regimurile totalitare au fost de natură genocidală. Genocidul şi crimele împotriva umanităţii nu se prescriu. Victimele crimelor comise de regimurile totalitare au dreptul la justiţie”.
S-a votat în unanimitate susținerea Declarației comune adoptate la întâlnirea de la Tallinn din 23 august 2015.
Somăm pe această cale miniștrii de externe și de justiție să clarifice motivul pentru care România nu a fost reprezentată la această importantă întâlnire.
Considerăm că și România trebuie să adere în cel mai scurt timp la Acordul interstatal pentru constituirea Tribunalului internaţional pentru investigarea crimelor comunismului, inițiat la Tallin. Se crează astfel o șansă istorică pentru dezvăluirea crimelor din perioada comunistă și pedepsirea celor ce se fac vinovați.
În încheiere, delegații și-au manifestat în continuare disponibilitatea pentru a depune mărturii în procesele cu torționarii din aparatul de represiune comunist.
Președinte
Octav Bjoza
Conducerea AFDPR, ţinând cont de părerea unanimă a celor 242 de delegaţi ai celui de al XXII-lea Congres, îşi exprimă solidaritatea cu d-l Radu Preda, Preşedintele Executiv al IICCMER, subliniind buna colaborare de până acum, susţinându-l în toate demersurile aflate în desfășurare cum ar fi:
- Amendarea în regim de urgenţă a Legii nr. 217/2015, în sensul eliminării ambiguităţilor, precum şi a posibilităţii ca anumite articole să fie interpretate abuziv şi introducerea în aceeaşi lege a condamnării comunismului ca fiind un regim „criminal şi ilegitim”;
- Identificarea şi continuarea trimiterii în faţa instanţelor de judecată a celor ce s-au făcut vinovaţi de crime săvârşite asupra luptătorilor anticomunişti;
- Continuarea investigațiilor având drept finalitate recuperarea probelor crimelor comunismului în țara noastră;
- Continuarea programului amplu de adunare a mărturiilor de istorie orală, informarea tinerei generații prin conferințe, concursuri, şcoli de vară, simpozioane etc.;
- Urgentarea și continuarea demersurilor în vederea înființării, la București, a unui Muzeu al Crimelor Comunismului din România (MCCR), un proiect care ar trebui să fie transpartinic și să ilustreze comunicarea nemijlocită dintre clasa politică și societatea civilă
Pentru toate acestea, îi mulţumim dlui Preda și echipei sale de la IICCMER.
Preşedinte AFDPR,
Octav Bjoza
- RFI.RO: Dispute pe tema legii ”anti-legionare” – Cinci membri IICCMER cer demisia directorului Radu Preda
Directorul IICCMER a declarat că legea este pro-comunistă pentru că nu pedepseşte în egală măsură şi apologia comunismului.
Reprezentaţii Consiliului Ştiinţific îl acuză pe Radu Preda de partizanat, iar acesta din urmă acuză o interpretare greşită a declaraţiilor sale şi lipsa unui dialog pe această temă.
Legea trebuie adusă la zi prin menţionarea comunismului – Radu Preda
Radu Preda spune că aşa-numita lege anti-legionară este pro-comunistă prin omisiune pentru că nu interzice şi apologia comunismului – condamnat în 2006 de Parlamentul României ca ”ilegitim şi criminal”.
Pe de altă parte, adaugă directorul IICCMER, sunt legitimate deciziile instanţelor comuniste: ”Eu am făcut o constatare pe care o poate face orice jurist. Legea este pro-comunistă prin omisiune pentru că – pe de o parte – dă dreptate justiţiei comuniste, pune sub semnul întrebării calitatea de document istoric a mărturiilor celor care au trecut prin gulagul comunist şi în general relativizează crimele comunismului. E nevoie de schimbarea acestei legi care se referă la toate formele de extremism, deci ar trebui adusă la zi, inclusiv prin menţionarea regimului comunist, care a fost condamnat oficial” spune la RFI Radu Preda.
Cei care au fost condamnaţi pe nedrept, trebuiau să ceară reabilitarea – Zoe Petre
Cinci dintre cei doisprezeci membri ai Consiliului Ştiinţific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului se delimitează de opinia lui Radu Preda.
Istoricii Dennis Deletant, Adrian Cioroianu şi Zoe Petre alături de politologul Cristian Pârvulescu şi jurnalistul William Totok cer demisia directorului Institutului.
”Faptul că o instanţă într-adevăr comunistă a pronunţat condamnarea în lotul Antonescu nu face mai puţin gravă suma de politici distructive pe care regimul le-a dus. O altă discuţie e cea a regimului cvasi-exterminator din puşcării şi nu pun în discuţie asta”.
În ce priveşte persoanele care au fost incluse în loturi de legionari fără a fi avut vreo legătură cu Mişcarea Legionară, Zoe Petre e de părere că persoanele respective ar fi trebuit să ceară reabilitarea până acum: ”Eu cred că persoanele trebuiau să ceară de mult revizuirea procesului. Nu e simplu, nu e plăcut, dar asta este situaţia. Cei care mai sunt în viaţă, desigur… Sigur că s-au făcut mari dedreptăţi, dar problema e să nu-i eroizăm pe oamenii ăştia, nu să îi condamnăm a doua oară”.
Aşadar, interpretări diferite ale legii în cadrul aceleiaşi instituţii de cercetare a istoriei recente. De menţionat că nu a avut loc o dezbatere în cadrul institutului. Decizia de autosuspendare din funţie a fost anunţată în presă.
Institutul pentru Studiul Totalitarismului şi Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politic susţin poziţia directorului IICCMER, în vreme ce alţi actori ai societăţii civile se raliază cu cei care îi cer demisia.
Acord în privinţa condamnării apologiei comunismului
În ciuda divergenţelor, atât Radu Preda cât şi Zoe Petre sunt de acord că este nevoie de o lege care să condamne apologia regimului comunism, după modelul condamnării organizaţiilor fasciste şi legionare. Radu Preda spune că legea actuală trebuie modificată, în timp ce Zoe Petre e de părere că este nevoie de un alt act normativ.
Aşa numita lege anti-legionară interzice organizaţiile şi simbolurile cu caracter fascist, rasist sau xenofob, laolaltă cu promovarea cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii. Toate acestea erau deja incriminate de o lege mai veche, adoptată în 2002 şi modificată în 2006.
Noutatea actului normativ adoptat în iunie este că meţionează între ogranizaţiile fasciste Mişcarea Legionară, activă în România între 1927-1941. Documentul a fost adoptat de Parlament în iunie, în lipsa unei dezbateri publice. […] integral pe rfi.ro
- ALEXANDRU FLORIAN despre PETRE TUTEA: Nu are dreptul sa dea numele unei strazi, fiindca ar fi promovat ideologia legionara si ar fi AUTOR MORAL AL CRIMELOR LEGIONARE. Ion Spânu: Directorul “Elie Wiesel” este fiul unui binecunoscut ideolog bolsevic/ A DOUA DEZBATERE DE LA REALITATEA TV (video)/ Radu Preda, seful IICCMR: ESTE O LEGE PRO-COMUNISTA, CARE INSTITUIE DELICTUL DE OPINIE
- Predica marturisitoare a PS AMBROZIE pe tema LEGII ANTIROMANESTI si a MOSCHEII de la Bucuresti: “NU MAI AVEM VOIE SA VORBIM DESPRE SFANTUL INCHISORILOR, DESPRE MIRCEA VULCANESCU; NE-AM SATURAT SA FACEM OBEDIENTA… Aceasta este realitatea hada in care traim! Nu va indemnam la revolta, va indemnam sa aveti demnitate!” (VIDEO)
- DAN PURIC despre legea “antilegionara”: “PARLAMENTUL A DAT O LEGE ODIOASA. Daca ajungi la mormantul parintelui Iustin Parvu nu e bine, ca e considerat fascist. DE 25 DE ANI, IN ROMÂNIA SE LUPTA SA NU MAI AVEM IDENTITATE” (Video)
- LEGEA UMILINTEI NATIONALE. Reactii fata de LEGEA “ANTILEGIONARA”. Dezbatere la B1 TV cu Pr. Mihai-Andrei Aldea, istoricul Mircea Stanescu si Claudiu Tarziu (Video)/ Pr. Marcel Radut – analiza detaliata a (ne)temeiurilor juridice. CU BARDA PRIN ISTORIA ROMANILOR, DUPA DICTARE
- Seful Institutului ELIE WIESEL confirma atitudinea stalinist-aberanta: placa comemorativa a lui NICHIFOR CRAINIC si bustul lui MIRCEA VULCANESCU ar trebui INTERZISE!/ Istorici despre legea antilegionara: “O LEGE BIG BROTHER A ISTORIEI”, “MIREASMA REPRESIVA”, “SEAMANA CU ORDONANTELE SECRETE DIN ANII ’50”
- Cateva observatii pe marginea legii INTERZICERII ORGANIZATIILOR LEGIONARE si a CULTULUI CRIMINALILOR DE RAZBOI. Care vor fi efectele legii? Instaurarea TERORII IACOBINE prin CONDAMNAREA LA INCHISOARE a celor care ii cinstesc si ii promoveaza pe VALERIU GAFENCU, MIRCEA VULCANESCU, PARINTELE CALCIU sau PARINTELE IUSTIN?
- Iohannis a promulgat asa zisa LEGE ANTILEGIONARA. Pedepse cu inchisoarea pentru cei care promoveaza personalitati considerate criminali de razboi sau legionari
- INTREBARI LEGITIME LEGATE DE AMENDAMENTUL LEGISLATIV PRIN CARE LEGIONARISMUL ESTE ASIMILAT FASCISMULUI
- Istoricul Alin Muresan despre EXPERIMENTUL PITESTI (video): Care este “PERVERSITATEA celor care aduc în discuţie „FILOLEGIONARISMUL” unor deţinuţi de la Piteşti”; Si: “Ceea ce s-a întâmplat în închisoarea Guantanamo se aseamănă cu ce s-a întâmplat în închisoarea de la Piteşti”
http://www.flux24.ro/traian-basescu-romania-nu-trebuie-sa-primeasca-refugiati-tarile-occidentale-care-au-provocat-haosul-din-libia-si-siria-sa-si-asume-responsabilitatea/
http://www.stiripesurse.ro/ponta-il-taxeaza-pe-basescu-in-problema-refugiatilor_965840.html
https://mizeriaistoriei.wordpress.com/2015/08/02/fabrica-de-legionari-1/
https://mizeriaistoriei.wordpress.com/2015/08/16/fabrica-de-legionari-2/
https://mizeriaistoriei.wordpress.com/2015/08/22/fabrica-de-legionari-3/
https://mizeriaistoriei.wordpress.com/2015/08/30/fabrica-de-legionari-4/
http://www.romanialibera.ro/opinii/comentarii/drept-la-replica–neantul-ca-argument-391456
http://adevarul.ro/cultura/istorie/obscenitatea-memoriala-1_55e6d90af5eaafab2c2c5053/index.html
Deci deținuții politici nu doar că nu sunt eroi și victime ale comunismului, ci sunt vinovați că nu au cerut să le fie revizuite procesele. Dacă acestea sunt așteptările de la niște martiri, mă mir cum de face parte din Institul care ar trebui să le facă dreptate. Ca și cum nu ar fi normal ca să fie condamnat comunismul printr-o lege, cu toate nedreptățile lui. Ca și cum nu e normal să fie folosit prilejul dat de legea 217 și să se facă dreptate moral și legal în totalitate. Te întrebi dacă Zoe Petre are inimă și conștiință sau doar are un rol de a bloca și submina activitatea IICMER.
exegeticus@
“Te întrebi dacă Zoe Petre are inimă și conștiință sau doar are un rol de a bloca și submina activitatea IICMER.”
Exact. Atat ea cat si ceilalti 4 par sa fie angajati mai degraba in apararea cauzei Institutului Elie Wiesel, fiind perfect aliniati la pozitiile lor.
Da. Și se vede clar diferența de atitudine. Unii acuză și cer drepturi și bagă în pușcărie, dacă se poate, pe cei ce nu-i „compătimesc” și nu-i recompensează pentru daunele suferite, iar alții trebuie să mai ceară și rejudecarea procesului ca să iasă basma curată, pe lângă ignoranța la care sunt supuși. Depinde fiecare cum slujește via Stăpânului ca să nu i se ia împărăția. Dumnezeu să le/ne facă dreptate veșnică și iertare de păcate!
Până atunci, avem nevoie, de jos până sus, de oameni cu suflet, care să priceapă curat cum și unde stă dreptatea.