BIROCRAŢIA FARISEICĂ ŞI MÂNCĂTORIA ROMÂNEASCĂ UCID. Un nou-născut a murit pentru că managerul Spitalului Judeţean din Cluj nu l-a lăsat pe doctor să-l opereze (VIDEO)

5-07-2015 4 minute Sublinieri

Situaţie revoltătoare la Spitalul Judeţean Cluj Napoca! Un copil născut prematur a murit, la numai 200 de metri de spital, pentru că managerul nu l-a lăsat pe medicul care s-a ocupat de naştere, Constantin Ciuce, să facă intervenţia care i-ar fi putut salva viaţa.

Motivul invocat de managerul Petru Şuşcă este că medicul respectiv nu ar fi avut calificarea necesară şi că ar fi operat ilegal. Cu toate astea, medicul a salvat până acum vieţile a zeci de copii aflaţi în aceeaşi situaţie.

Domnul economist Şuşcă a ajuns să descopere acum o ilegalitate pe care eu o practic de peste 20 de ani, timp în care am operat la solicitarea colegilor pediatri şi neonatologi copii. E falsă afirmaţia că nu am operat copii atât de mici (…). Domnul mananger nu m-a contact o dată măcar, de când este manager al spitalului, să-mi comunice sau să-mi dea în scris faptul că eu nu am dreptul să operez copii. În această ţară, chirurgi generalişti, fără diplomă de chirurgi pediatri, operează. Şi nimeni nu interzice unui om, când e vorba de profesionalism, să interzică, a declarat chirurgul Constantin Ciuce, într-o intervenţie telefonică, la Antena 3.

În cursul zilei de luni voi face o conferinţă de presă în care voi arăta toate abuzurile pe care conducerea actuală a spitalului le-a realizat în legătură cu clinica pe care o conduc, cu întreg colectivul şi cu mine în mod special, prin care au destructurat un sistem de urgenţă care se adresează siguranţei pacienţilor şi care ne pune pe noi în risc de malpraxis. De un an de zile suntem într-o situaţie conflictuală (…). Am depus o plângere penală împotriva conducerii pentru abuz în serviciu“, a mai spus profesorul doctor Constantin Ciuce, medicul care-l putea opera pe copilul lăsat de manager să moară lângă spitalul judeţean din Cluj-Napoca.

Cu toate că şi-a demonstrat competenţa şi a salvat sute de vieţi, medicul Ciuce nu avea însă o diplomă pentru specializarea de chirurgie pediatrică, aşa că i-a fost interzis să opereze.

Pentru managerul Petru Şuşcă nu a contat nici faptul că părinţii şi-au asumat răspunderea pentru operaţia care urma să fie realizată de medicul Constantin Ciuce.

Părinţii copilului au aşteptat ore în şir un elicopter chemat de managerul Petru Şuşcă pentru a-l transfera pe nou-născut la Bucureşti. Sara Maria a murit la câteva ore după ce s-a născut, în drum spre Spitalul Clinic de Copii.

Copilul meu mai putea avea o şansă“, a spus Dănuţ Şendroiu, tatăl micuţei lăsată să moară lângă spitalul judeţean din Cluj-Napoca.

Petru Şuşcă, managerul Spitalul Judeţean Cluj Napoca, cel care i-a interzis doctorului Ciuce să încerce să salveze viaţa copilului, a vorbit, într-o intervenţie telefonică la “News Magazine“, despre decizia pe care a luat-o.

Managerul a invocat faptul că medicul care s-a ocupat de naştere, Constantin Ciuce, nu are specializarea necesară pentru a opera copii.

Îmi asum răspundea dacă eu am greşit. Sunt dispus să plătesc (…). Chiar dacă era vorba de copilul meu, să ştiţi că nu acceptam să se facă o ilegalitate. Găseam soluţii din timp, îl transferam la Bucureşti sau unde se putea rezolva“, a spus Petru Şuşcă, sâmbătă, la Antena 3.

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, s-a arătat revoltat de situaţie şi spune că medicul Constantin Ciuce trebuia lăsat să o opereze pe fetiţă.

Ministerul Sănătăţii a aflat despre problemele din spital încă de acum o lună, când Corpul de Control a venit în inspecţie la Spitalul Judeţean Cluj.

Atunci, managerul spitalului l-a pârât pe medicul Constantin Ciuce că ar profesa ilegal, iar ministerul a întocmit chiar un raport în acest caz.


Asociatia Pacientilor din Romania cere…

Asociaţia pacienţilor: Managerul spitalului judeţean din Cluj-Napoca trebuie să demisioneze

Asociaţia Pacienţilor îi cere ministrului Sănătăţii să îl demită pe managerul Spitalului Judeţean din Cluj Napoca, după ce un nou-născut a murit.

Petru Şuşcă, managerul spitalului, a anunţat că nu are de ce să părăsească funcţia.

Şuşcă susţine că toate evaluările făcute până acum au avut rezultate bune şi un singur incident nu înseamnă că trebuie să plece.

Pe de altă parte, colegiul medicilor din Cluj susţine că managerul nu avea voie să se implice în decizia de a-l opera sau nu pe copil, doar medicul chirurg fiind cel care hotăreşte.

Un copil născut prematur a murit, la numai 200 de metri de spital, pentru că managerul nu l-a lăsat pe medicul care s-a ocupat de naştere, Constantin Ciuce, să facă intervenţia care i-ar fi putut salva viaţa.

Motivul invocat de managerul Petru Şuşcă este că medicul respectiv nu ar fi avut calificarea necesară şi că ar fi operat ilegal. Cu toate astea, medicul a salvat până acum vieţile a zeci de copii aflaţi în aceeaşi situaţie.

O fetita nascuta cu o malformatie rara la abdomen a murit deoarece medicul care i-ar fi putut salva viata NU a fost lasat sa opereze de cei din conducerea Spitalului Judetean Cluj.

Motivul invocat de director: doctorul in cauza NU ar fi avut calificarea pediatrica si ar fi intrat ilegal in sala. Asta desi chirurgul respectiv a ajutat pana acum zeci de copii aflati in situatii similare. Ministerul Sanatatii a deschis o ancheta, iar parintii bebelusului vor sa dea institutia sanitara in judecata.

Sara Maria a venit pe lume in data de 1 iulie la maternitatea din Cluj. Parintii si medicii stiau ca are o malformatie grava la abdomen – o hernie diafragmatica si ca trebuie operata imediat dupa nastere.

Mai mult, tatal fetitei facuse in 29 iunie o solicitare scrisa la Spitalul Judetean din Cluj in care cerea ca nou nascutul sa fie prelut si operat chiar in clinica de Chirurgie, asa cum le recomandasera ginecologii.

Medicul indicat era chirurgul Constantin Ciuce, care mai facuse astfel de interventii. Numai ca parintii s-au lovit de refuzul categoric al conducerii.

Tatal fetitei a inregistrat o discutie telefonica cu managerul unitatii medicale, de profesie economist. Atunci copilul sau avea cateva ore de viata.

“Domnul profesor n-are specializarea de chirurgie pediatrica si n-avem sectia amenajata si nu putem, nu putem accepta o ilegalitate. Deci suntem in asentimentul dv, dar nu putem asa ceva. In spitalul nostru e ilegal sa se intample asa ceva”.

Adica sa salveze o viata. Uluitor este si faptul ca refuzul s-a dat in conditiile in care toate cadrele medicale stiau de starea bebelusului.

“- Fetita e intr -un stadiu asa si asa, nu-i foarte bine, nici n-are cum, ca e hernie foarte mare, astept radiografiile. E pe ventilatie.
– Refuz sa cred ca sunt singurul la care se poate intampla asa ceva.
– Sunteti primul!
– Sa stiti un lucru, si daca era copilul meu, tot la fel era. Am copil de 2 luni.”

Asa ca tatalul i s-a recomandat un transfer la Bucuresti sau o operatie la Spitalul de copii din oras. Culmea, tot parintele a fost cel sfatuit sa-si rezolve singur problema.

“- Ar trebui sa mergeti pana la la spitalul de copii sa discutati cu domnul manager Dl. Aldea, sa ia legatura cu el astazi, sa nu mai asteptam pana maine.
– si eventual il sunam si noi si-l rugam sa va primeasca.
– ca trebuie si dansii sa isi dea acceptul, iar in cazul asta trebuie ajuns la un acord.”

Intre timp, pentru ca starea Sarei se agravase, managerul spitalului a solicitat un elicopter, insa acesta era la o alta interventie. Astfel, a mai trecut o ora pretioasa. Atunci medicii au luat decizia ca pruncul sa fie transferat la Sectia de Chirurgie a Spitalului de Copii din Cluj.

Prea tarziu, fetita s-a stins in cele din urma in ambulanta, in urma complicatiilor.

Constantin Ciuce: “Nu pot decat sa fiu foarte trist. Cui sa cer voie pentru un lucru care tine de profesionismul meu?”.

La 4 zile de la tragedie, managerul spitalului nu da inapoi, considera ca a procedat corect.

Petru Susca, manager Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Cluj: “Eu ca manager puteam sa iau niste decizii peste legislatie, va intreb ce se intampla daca eu aprobam aceasta solicitare si acest copil murea pe masa de operatie? Faptul ca parintele a solicitat nu ne absolvea de vina.”

Danut Shendroiu, tatal copilului: “Cred ca ma voi adresa instantei pentru simplul fapt ca e greu sa treci printr-un asemenea chin, chiar daca avea 0.0001 la suta, era sansa ei”.

Aurel Bizo, Colegiul Medicilor Cluj: “Este extrem de regretabil si dureros atunci cand viata unui om si a unui copil depinde de pixul si abuzul de putere al unor decidenti”.

Cei din Ministerul Sanatatii au cerut o ancheta. Cert este ca bebelusul trebuia salvat cu orice risc, dar se pare ca birocratia i-a furat sansa la viata acestei copile.


Categorii

1. DIVERSE, Sistemul romanesc de sanatate, Suferinta de langa noi, Video

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

1 Commentariu la “BIROCRAŢIA FARISEICĂ ŞI MÂNCĂTORIA ROMÂNEASCĂ UCID. Un nou-născut a murit pentru că managerul Spitalului Judeţean din Cluj nu l-a lăsat pe doctor să-l opereze (VIDEO)

  1. E revoltator si ca managerul spitalului nu demisioneaza si, mai mult, mai considera si ca a procedat corect ( ! ). Daca nici atunci cand moare un om din cauza hotararii tale, nu demisionezi si nu iti recunosti greseala, atunci cand?. Ce caracter infam… Ce inseamna sa pui oameni din afara sistemului medical sa conduca spitale si sa ia decizii pentru, sau mai bine zis, impotriva, vietilor oamenilor…

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare