OLTCHIM – BOMBA CU CEAS

16-09-2012 6 minute Sublinieri

Se numeste Oltchim. Marea privatizare anuntata. Care pare sa se transforme intr-un mare fas. Daca nu cumva intr-o mega-escrocherie. In urma careia multi demnitari ai actualului guvern ar putea sa infunde puscaria. In urma unor anchete si a unor procese, care nu vor mai fi de asta data deloc politice. Dar, dincolo de aceste conotatii politice si criminale, exista si o dimensiune sociala. Teribila. O capcana pentru mii si mii de familii. Asa ca prima explozie poate fi de natura sociala. Fitilul deja a fost aprins.

Nu tot ceea ce a facut regimul comunist a fost o tampenie. De pilda, in materie de petrochimie, a existat o viziune integratoare. Si castigatoare. De natura sa aduca profituri uriase statului roman. Asa s-a intamplat si din perspectiva Oltchim. A fost una dintre bijuteriile coroanei comuniste. Una dintre piesele grele ale petrochimiei romanesti. Si, pana in urma cu mai multi ani, desi sistemul s-a dezintegrat, Oltchim a continuat sa reziste. Si sa aduca profituri. Apoi, societatea a fost decapitalizata. Iar procesul de dezintegrare a continuat, facand imposibila obtinerea de profituri. Bomboana pe coliva au pus-o asa-zisii actionari minoritari. Concret, PCC SE. Un concern polonez. Dar cu terminatii din ce in ce mai bine amplasate in Romania. Este un caz tipic in care o importanta societate de stat este falimentata, fara ca la origine sa se afle un management intern gresit ori infractional.

Oltchim este prabusit ca rezultat al unor decizii politice. Peste cateva zile, cred ca pe data de 17, el ar urma sa fie privatizat. Pe nimic. Pe vreo 4 – 5 milioane de euro. Si asta in conditiile in care cifra de afaceri este de 200 de milioane de euro. Si cand fac aceasta afirmatie, nu pot uita ca aducea, in trecut, profituri de miliarde de euro. Care sunt acele decizii politice care distrug perla coroanei si lasa de izbeliste mii de familii?

In primul rand, asa cum spuneam mai sus, este vorba de dezintegrarea petrochimiei romanesti. Oltchimul a fost creat pentru a lucra nu independent, ci intr-o conexiune directa cu Arpechimul. Iar Arpechimul a fost creat exclusiv pentru Oltchim. Devenind astfel furnizorul sau de materie prima. La randul sau, Arpechimul, pentru a realiza produsele necesare Oltchimului, avea nevoie de materie prima. Pe scurt, un sistem in care totul functiona bine, pentru ca mai multe societati petrochimice erau create una pentru alta si lucrau una pentru alta. Cand a fost vandut Petrom, cand austriecii au batut din picior, santajand practic politic Guvernul Romaniei, care se pregatea sa intre in UE, a fost vandut cu Arpechim cu tot. A fost o ruptura in sistem de o gravitate exceptionala. Si mortala pentru Oltchim. Acum, Guvernul vrea sa vanda Oltchim, fara a negocia in prealabil cu Petrom o eventuala vanzare la pachet cu Arpechim, care este, de altfel, aproape in totalitate inchis. Un eventual cumparator Oltchim, care nu beneficiaza si de Arpechim, va lua societatea pentru a vinde fier vechi. Si, eventual, cateva utilaje. Dupa care, mii de familii vor fi sacrificate. Cam asta se pregateste. Si, eventual, un dosar penal, daca un contract criminal, publicat de OTV, se dovedeste a fi autentic.

  • Voxpublica:

Costi Rogozanu: S-au întors anii ‘80, nu doar în vestimentaţie sau muzică. Oltchim, Cîmpia Turzii şi anti-industria

Anii ‘80 oricum vă sună în cap cu tot soiul de hituri, vedem şi în diverse mode tuşe puternice de anii 80 – freze, pantaloni, machiaje etc. România îşi are însă istoria sa aparte cu austeritate optezecistă.

Ceauşescu a ales o cale accelerat-nebună de plată a împrumutului FMI. Acum avem o nebunie a austerităţii întreţinută şi de FMI, şi de un guvern al României perpetuu interesat să intre în jocul cel mare al aprobării externe, fără nici o planificare locală. Două extreme, un efect similar. Acum un an aveam o discuţie cu C.T.Popescu (pentru Esquire). Îmi spunea că simte anii 80 cum se întorc, că o vede în privirile oamenilor de pe stradă. Azi am dat un link pe fb cu ideea lui Voinea de a aduce turnătoria fiscală şi ideile “vintage” au reapărut.

Păi să căutăm elemente comune:

  • blocarea posturilor pentru tineri vs. navetistii optzecisti în sistemul educaţional
  • acum: scumpirea incredibilă a supravieţuirii şi tăierea voluntară din cheltuili de bază (căldură, curent, benzină); atunci: tăiere centralizată
  • acum: groapă imensă între “precariat” şi privilegiaţi/bogaţi. atunci: groapă imensă între muncitorime şi nomenclatură/tehnocraţie de partid
  • turnătorie şi Securitate. Acum Liviu Voinea venea cu ideea să-ţi torni vecinul la fisc. E palidă totuşi pe lîngă turnătoria ca sport naţional – în anii 80.
  • izolare externă – atunci totală, acum e o “ţinere la distanţă a primitivilor din Est”, fie din populism al unor forţe europene, fie pur şi simplu o semi-izolare strategică
  • atunci: inflaţie de bancuri cu Ceaşcă, poliţişti (nu prea multe cu securişti); acum: inflaţie de hăhăială tabloidală.
  • mînă de lucru – atunci securizată şi oprimată; acum lăsată atît de liberă pe piaţă încît ar dori să fie oprimată
  • atunci: o oarecare nemulţumire a nomenclaturii de la vîrf faţă de clanul Ceauşescu; acum: o oarecare nemulţumire a vîrfurilor capitalului românesc faţă de o elită a puterii care a promovat mai ales interese corporatiste străine. Pericol mare de alunecare în tot soiul de forme naţionaliste (ca în anii 80 de altfel).

Mă rog, puteţi voi continua comparaţiile. Eu zic că ne aflăm încă într-un soi de ani 70, partea de final. Ce e rău stă să urmeze. Dar aşa sînt eu, mai optimist.

Oltchim, Cîmpia Turzii şi anti-industria

Oricît ar urla oamenii în Rîmnicu-Vîlcea sau în Cîmpia Turzii, dinspre guvern vin cele mai proaste mesaje posibile. Avem un Vulpescu care face de rîs compania înainte s-o vîndă. Avem un ministru al economiei şi un premier care tac. Şi avem o idee de bază greşită care e vehiculată prin media: că nu există decît calea privatizării şi punct. Cum o fi, bună rea.

Exista şi ar mai fi putut exista încă o cale a relansării ca investiţie cu cap în acest moment în care discuţia despre industrie şi re-industrializare e extrem de fierbinte în toată Europa. Proaspătul nostru guvern a lucrat de la bun început PENTRU pierderea Oltchimului. Nu fac legătura directă între lobbyul puternic cu foşti miniştri pentru PCC şi pasivitatea suspectă a lui Chiţoiu. Dar legătura există. Oamenii ăştia nu pot gândi, nu pot concepe mai mult decît politica privatizării rapide pe doi lei. Au şi “sprijinul” FMI şi a unor mari companii interesate.

Vă recomand un articol simpluţ, dar fertil despre cum Europa începe să nu mai strîmbe din nas la imaginea clişeistică a fabricii:

Three main factors have so far blocked genuine coordination of the EU’s own industrial policies: an image problem first and foremost, since all too often in the collective imagination, industry is synonymous with polluting factories and alienating work, far from current and future realities.

Secondly, an ideological problem: the dominant (neo)liberal idea that industry needs only a regulatory framework and free competition meant that industrial policy for many years had a whiff of ‘old’ state intervention about it.

And finally, until recently the promised future seemed to be the service economy.

Ca la orice perfierie, ideile bune pentru prezent ajung ultimele. Dacă te uiţi la ultimele noastre guverne, toţi reprezentanţii au un discurs şi o conduită neoliberală de baltă. Sînt ultraideologizaţi fără ca măcar s-o ştie. Pentru ei realitatea e într-un fel – privatizare şi gata. Mai nou au găsit ideea cu “management privat” care tot acolo duce.

Cum să le-o zicem să înţeleagă: oameni buni, industrializarea nu mai e o ruşine, mai nou e văzută ca o salvare, ca o formă nouă de recîştigare a unei munci cît de cît securizate! mai deschideţi şi voi o carte. Nici neoliberalii cei mai încrîncenaţi nu mai pun problema cum o puneţi voi într-un guvern socialo-democrato-liberal.

 Mihai Gotiu: Becali, de ce nu cumperi Oltchim? Fabrica, nu echipa

Preț de câteva ore, cât să prindă prime-time-ul televiziunilor la buletinele de știri, Gigi Becali s-a anunțat ca posibil investitor la Oltchim. Echipa de handbal feminin, nu combinatul. Și a anunțat că intenționează să-i convingă și pe Adrian Porumboiu și pe Cristi Borcea să se implice în proiectul lui de salvare a ceea ce el a numit a fi ”un simbol național”. Tot la echipa de handbal se referea. După ce mass-media i-a făcut jocul, Becali s-a răzgândit, pe motiv că ar fi prea multe străine în lotul Oltchimului. Și a urmat o nouă rundă de știri despre ”răzgândire”.

Habar nu am dacă Becali chiar a intenționat să investească în campioana României la handbal feminin ori doar s-a jucat, din nou, cu presa. Ținând cont de caracterul impulsiv al patronului stelist, nu e exclus ca, într-adevăr, să se fi gândit, măcar pentru câteva ore, la un asemenea proiect de susținere financiară. Un proiect trist și golit de esență, etalon al vanității, nu al mărinimiei lui Gigi Becali. Pentru că, un lucru e sigur. Justificarea cheltuirii a 1-2 milioane de euro anual pentru un super-Oltchim la handbal feminin nu rezidă din faptul că ar fi ”un simbol național”, ci în interes de marketing. Ținând cont de mediatizarea adusă, o asemenea sumă e mai mică și mai ”de efect” decât contractarea de spații publicitare mass-media naționale și internaționale. Ca apendice publicitar pentru produsele unui combinat precum Oltchimul, finanțarea echipei de handbal are o logică, în lipsa acestuia (a brand-ului promovat) fiind un non-sens.

Cum spuneam însă, Becali nu s-a gândit la un proiect pentru a-i susține pe cei aproximativ 3.500 de angajați ai Oltchimului, ci la un proiect care să-i satisfacă vanitatea. Nimic nou sub soare. La noi și aiurea. În Europa și în lume. Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a găsit aproape 200 de milioane de euro (din care cel puțin 100 de milioane ”plusați” într-un mod mai mult decât dubios) pentru a-și satisface propria vanitate, a bucureștenilor și a românilor în general, pe care să-i ”pompeze” în ”National Arena”. 200 de milioane de euro reprezintă investițiile de care Oltchim avea nevoie, în 2005, pentru a se menține competitivă pe piață (între timp s-a ajuns să se vorbească de un necesar investițional de aproximativ 500 de milioane de euro – o sumă evident umflată, pentru a justifica vinderea pe ”doi lei” a combinatului; 500 de milioane de euro e o sumă cu care poți închide liniștit Oltchimul, investindu-i în reconversie profesională și finanțarea unor altor afaceri mai mici și mai puțin nociv-poluante pentru cei 3.500 de angajați; poate e inutil a mai aminti că toate sutele de milioane de euro promise de ”investitorii strategici” când au preluat marile combinate ale țării au rămas doar pe hârtie – sau, și mai grav, doar în declarațiile publice – ”eficientizarea” fiind făcută ulterior de ”investitorii strategici” prin concedieri masive, vinderea la fier vechi ori eliminarea de pe piață a concurenților din România).

Acest tip de cumpărare a vanității nu e o invenție autohtonă. De la șeicii arabi și miliardarii ruși și până la principalii acționari și sponsori ai unor echipe precum Real Madrid ori Barcelona o întâlnim peste tot. Cel mai recent și de notorietate caz e cel al lui Cristiano Ronaldo, căruia patronatul lui Real i-a mărit salariul peste noapte (ajungând la 16 milioane de euro venit net/an) în timp ce sute și mii de angajați ai firmelor acelorași patroni și sponsori sunt concediați și trimiși în șomaj, iar Spania se cutremură sub loviturile politicilor de austeritate.

Să nu încerce cineva să mă convingă că asta ar fi ”starea de normalitate” ori că asemenea cheltuieli ar avea vreo acoperire economică (și Barcelona, și Real Madrid sunt, de fapt, niște gogoși umflate nesustenabile economic). Sunt, pur și simplu, expresia unei vanități nocive, atât din partea patronilor, dar și a consumatorilor de asemenea spectacole. Care nu ar avea nimic de pierdut (din punct de vedere sportiv) și dacă s-ar face pe bani mai puțini. Dar etalarea sumelor astronomice ”investite” în sport a ajuns, la rândul ei, să facă parte din ”spectacol”. La noi și aiurea.

***

P.S.: În dezbaterile recente legate de privatizarea Oltchim, am auzit de prea multe ori, din partea unor comentatori ”experți”, dar și din partea anonimilor online, argumentul conform căreia menținerea unor companii de către statul român ori avantajarea investitorilor autohtoni ar fi de sorginte ”comunistă” (și trimiterea la sloganul ”nu ne vindem țara”). Nimic mai fals. ”Naționalismul economic” e un concept liberal clasic, aplicat și în România, în prima parte a anilor 20 din secolul trecut de guvernele Brătianu, în ceea ce a fost denumită politica ”prin noi înșine”. Trecerea, la sfârșitul anilor 20, la politica ”porților deschise” a contaminat și România, făcând-o să intre, la începutul anilor 30, în spirala Marii Depresiuni mondiale și la dureroasele ”curbe de sacrificiu”. Asta pentru cei care mai cred că ar trebui să luăm aminte la lecțiile istoriei.


Categorii

1. DIVERSE, Acordul cu FMI, Batalia pentru resurse, Razboiul impotriva Romaniei, Tradatori si lichele

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

7 Commentarii la “OLTCHIM – BOMBA CU CEAS

  1. dar era si de asteptat, avand in vedere aceste marionete cu acte in regula care ne conduc din 90 si pina in prezentla ce ne mai putem astepta de la acestia. A fost grecia acum urmeaza romania

  2. @mihai barem grecii au inca venituri de cateva sute de euro pe cand in Romania mai mult de 130 euro nu este salariul minim. Toti fac comparatie intre grecia si romania dar ce venituri au grecii si ce venituri mizere au romanii.

  3. Pingback: Ilie Serbanescu despre LICHIDAREA OLTCHIM si a Romaniei: totul arata de parca ar fi voia lui Dumnezeu care si-a intors fata de la Romania… - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  4. Încet încet se vede fața hidoasa a sistemului capitalist adoptat de politicienii demential de escroci, care cica au lucrat spre bunastarea națiunii. Se traia mai bine pîna la tambalaul din 89 chear si in timp ce Romania a rambursat o datorie de 12 miliarde de dolari. În comparație, acum nivelul de trai e mai scazut in timp ce Romania a facut o datorie 100 miliarde de euro aproximativ 120 miliarde de dolari. Da! Am trait prost in timp ce am facut aceasta datorie externa. Numai demența naționala și a guvernanților ar fi exlicația dezastrului in care a ajuns Romania. Cei care cred ca traiesc bine daca se indoapa cu rezidurile si gunoaiele din: mezeluri, sucuri, conserve și cu multe alte alimente indopate cu E-uri, coloranti, conservanți pesticide, ierbicide etc din prezent; au o probleme cu dibla, adica scafîrlia. Cine, cum și cînd v-a rambursa aceasta datorie?

  5. Cred ca a fost o mare greșală faptul ca de pe stema Romîniei s-a îndepartat inscripția RSR, Republica Socialista România. Aceasta inscripție s-ar potrivi azi, de minune, adica RSR, Republica Sclavagista România. Nuuuu?

  6. Pingback: FARSA PRIVATIZARII ”REALITY-SHOW” OLTCHIM: cum (n)-a ajuns combinatul pe mainile lui Dan Diaconescu ”POPOR” [VIDEO] - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare