CAZUL LUKOIL SI FALSUL STEAG AL NATIONALIZARII. Santajistii ordinari care ne-au confiscat tara si inca o proba de iesire scelerata a lui BASESCU

sursa foto: www.exclusivnews.ro

• Romania Curata/ Lucian Davidescu:  Cum a ajuns Petrotel la 110 ani şi cât mai are de trăit (Dosarul Lukoil)

Dacă se închide şi rafinăria Petrotel, ar fi al optulea astfel de episod din maximum zece posibile. Cu o producţie maximă de 2,5 milioane de tone pe an, rafinăria “Teleajen” era în perioada comunistă una dintre cele cinci mari rafinării româneşti, alături de Petrobrazi (acum la Petrom), Petromidia (acum la Kazmunaigaz), Arpechim (între timp închisă de Petrom) şi RAFO (oprită în 2008 pentru o “retehnologizare” de doi ani, pentru care nu există bani). Cu încă cinci rafinării mici (Astra, Vega, Steaua Română, Dărmăneşti, Suplacu de Barcău – acum închise) România avea o capacitate totală de rafinare de 20-30 de milioane de tone, din care n-a reuşit să folosească vreodată mai mult de jumătate.

Petrotel este una dintre cele mai vechi rafinării din România, înfiinţată în 1904 ca joint-venture româno-american. A fost bombardată în al doilea război mondial, apoi reconstruită în mai multe etape între anii 50 şi 70. Acum Petrotel a ajuns să-şi oprească instalaţiile, iar dacă le va porni nu are motive să le ţină aşa mai mult de un an. Cum s-a ajuns aici?

Rafinăria a fost vândută de România către Lukoil în 1998, într-un context geopolitic complet diferit: compania rusă se pregătea să fie preluată, încet-încet, de americanii de la ConocoPhilips. Într-o mişcare de PR rară pentru acele vremuri, însuşi “JR Ewing” era adus în România pentru a marca desantul “petroliştilor ruşi”.

Nu este clar dacă intenţionat sau nu, dar decizia a avut în cele din urmă ramificaţii mult mai subtile: a redus efectiv dependenţa energetică a României prin faptul că ruşii au devenit obligaţi, din raţiuni comerciale evidente, să-şi alimenteze cu materie primă şi să-şi susţină financiar propria rafinărie.

Strategia Lukoil a fost destul de păguboasă – decât să vândă petrol brut, a încercat să îşi extindă operaţiunile de rafinare şi comerciale, dar fără succesul scontat. Rafinăria a fost mereu pe pierdere structurală (mascată contabil mai bine sau mai prost), în sensul că încasările finale ale Lukoil ar fi fost mai mari dacă vindea petrolul direct.

Sumele investite în retehnologizare au fost relativ modeste pentru o rafinărie de această dimensiune. Marca preferă să aducă benzina la standarde prin procese de aditivare, care nu necesită investiţii iniţiale masive în schimb au costuri operaţionale mult mai mari, practic imposibil de acoperit din preţul benzinei. Din acest motiv, Petrotel este echivalentul proverbialei maşini de tocat bani.

Fără ca asta să fie vreo scuză, nu este deloc de mirare dacă managerii trimişi aici “să facă minuni” – pentru demonstra că merită să avanseze în companie – ajung să recurgă la cele mai vechi şi mai simple trucuri din manual: evaziunea fiscală şi toate celelalte capete de acuzare. Este însă şi semnul că nu mai există planuri pe termen lung: scapă cine poate, cu ce poate!

Lukoil a cumpărat încă două rafinării în regiune – la Burgas şi la Odessa. Niciodată n-a avut vânzări destul de mari încât să aibă nevoie de toate trei, astfel că fie a ţinut câte una închisă, pe rând, fie le-a turat la capacitate mai mică. Anul acesta, din cauza situaţiei din Ucraina, a ajuns să o vândă pe cea din Odessa. În schimb, rafinăria din Burgas se află într-un proces amplu de modernizare, care se va încheia anul viitor, şi pare să fie singura pe care ruşii mizează pe termen lung.

Prin urmare, de îndată ce rafinăria de la Burgas va lucra la capacitate, soarta celei din Ploieşti devine destul de clară – vânzare sau închidere. Însă la cum arată lucrurile, singurul cumpărător fezabil ar fi tot unul din Rusia sau fostul spaţiu sovietic, care să îşi asume în continuare alimentarea cu materie primă şi pierderile operaţionale în numele vreunei ambiţii strategice specifice: pompoasă dar falimentară.

• Voxpublica/

Costi Rogozanu: Aţi spus cumva NAŢIONALIZARE?

Scandalul Lukoil a adus o abordare surprinzătoare în spaţiul public românesc. O umbră de cuvânt monstruos: “naţionalizare”. Evident, pretexte pentru discuţii ar fi fost şi cu alte ocazii (amintesc numai de distribuitorii de energie electrică – ENEL, cei mai agresivi abuzatori, se şi gîndesc să vîndă şi să plece după profituri uriaşe, iar partea română e foarte blîndă). Dar acum, “curajul” lui Traian Băsescu vine din factori geopolitici – dacă capitalul nu e vestic putem vorbi şi aşa, ăsta e contextul reacţiei prezidenţiale.

E aici un potenţial nesesizat de Ponta şi exploatat la maximum de Traian Băsescu. Măsuri radicale de calmare a unor multinaţionale agresive, de asta este şi va fi nevoie, oricum asaltul nu se va opri niciodată. Multinaţionalele se descurcă perfect cu semisclavi plătiţi la minimum şi cu un stat slab şi minimal cum îl vrea elita politică românească.

Cum spuneam, curajul băsescian e strict susţinut de avîntul american antirusesc din zonă. Chestiunea naţionalizărilor vine astfel în spaţiul public pe o cale pervertită. O putem însă întoarce în favoarea noastră. Mulţi cetăţeni sînt nemulţumiţi de privatizări diverse (de la servicii publice, la puncte cheie din energie) – vocile lor sînt considerate retrograde deşi sînt cea mai realistă abordare a situaţiei. Deţinerea publică a unor companii nu e nici o ruşine, nu e nici un semn de înapoiere. Ar trebui să profităm de moment (de oportunismul lui Băsescu) şi să reabilităm tocmai aceste critici care vin dinspre cetăţeni şi se lovesc ca de un zid de tot soiul de înţelepţi publici.

În cazul Lukoil, e inadmisibil cum folosesc şefii companiei poziţia de forţă (mulţi angajaţi), dar ei nu fac altceva decît să se alinieze stilului de negociere de pînă acum dintre multinaţionale şi stat. Au adăugat un plus de agresivitate tot în context geopolitic.

Este exprimată perfect deturnarea chestiunii de un comentariu precum al lui CT Popescu, cel care spunea că declaraţia lui Băsescu e demnă de un Chavez. De un anti-Chavez poate, pentru că naţionalizarea (pe care, atenţie, preşedintele n-o pronunţă, doar o sugerează) lui Băsescu e de fapt un nou spectacol cu antirusism, o umflare în pene cu scut antirachetă, atîta tot.

Efectul poate fi şi pozitiv. Pentru că e nevoie urgentă de o frînare a avîntului privatizării măcar şi de o regăsire în discursul public a apărării avutului public. Pînă la urmă ce ne spun pionierii capitalismului? Că naţionalizarea e bună numai pentru bănci în postcriză? În rest nu e bună? Nu mai putem sta în propagandă atît de ieftină. Aşa cum nu putem sta în aiureala lui Ponta care lipea naţionalizarea doar de Viktor Orban.

Sîntem încă în criză şi nu avem nici o idee despre cum să ieşim. Elitele au însă o idee: să prelungim din bani publici cît mai mult susţinerea pentru zone cheie în investiţii private! De ce ar fi asta mai logic decît preluarea lor directă în situaţii-limită? Să profităm deci de moment şi să renunţăm la obositele opinii cum că orice încercare de reparare a economiei în forţă este un ceauşism.

L-am auzit dimineaţă pe Stolojan la RFI: a combinat criticile lui Ponta la adresa procurorului cu ideea naţionalizării (ăsta chiar a pronunţat cuvîntul!). Stolojan i-a luat şi i-a prezentat pe premier şi pe preşedinte ca o aceeaşi voce care sună chiar coerent. Amuzant, nu?

Ponta în schimb, reacţionează de-a dreptul băsist şi macovist (aici citez din fanii lui). De unde se plîngeau că de ce sînt pîrîţi la Bruxelles, acum Ponta vrea să-l anihileze cu aceleaşi arme. Trist de oportunist. SCRISOAREA aici.

Notă: Văd că netul e invadat de informaţii despre legăturile politice ale Lukoil. Au sponsorizat în 2009 PDL cu sume importante. (Băsescu are o întreagă istorie de ipocrizie cu ruşii, de altfel). Oamenii de la Rise Project ne arată legăturile lui Ghiţă cu afacerea. Nu există inocent politic în zonă.

Mihai Gotiu: Îmi explică cineva cum o companie falimentară (să zicem Lukoil) are bani pentru sponsorizari? Poate Băsescu?

Poate mă dumirește cineva cum stă treaba cu dreapta (o anumită parte care se autointitulează ca fiind dreapta) în România. Teoretic, avem de aproape 10 ani un președinte de dreapta. Asta o spune chiar Traian Băsescu, dar și cei mai mulți dintre susținătorii lui. Bun.

Acum să luăm un studiu de caz. Lukoil. Ruși, ne-ruși, suntem într-o economie de piață. Citesc în zilele astea despre marea evaziune fiscală de la Lukoil. Și, cu ocazia asta, mai aflu, că de ceva ani buni, compania e tot pe pierdere de milioane de euro. Dar, în același timp, îmi amintesc că prin 2010, când s-au publicat datele în Monitorul Oficial, s-a aflat că Lukoil sponsorizase PDL cu aproximativ 100.000 de euro în timpul campaniei lui Traian Băsescu din 2009. Atenție, nu vorbim de publicitatea și sponsorizările care te ajută să-ți vinzi benzina și motorina de la pompă. Am mari dubii că românii au dat năvală la benzinăriile Lukoil după ce au citit în Monitorul Oficial că au susținut efortul de partid pentru Traian Băsescu. Păi, întreb atunci, în temeiul cărei reguli economice o firmă pe pierdere aruncă 100.000 de euro pe geam pentru a sponsoriza un eveniment (campania electorală), despre care știe din start că nu-I va aduce niciun cent înapoi. Mă rog, nu pe căi legale.

Și mai întreb și eu, ce-au făcut stimatele noastre servicii secrete, cu mii de angajați pe kilometru pătrat, în toată perioada în care Lukoil devaliza bugetul de stat de zeci și sute de milioane de euro. Ascultau ce discută studenții prin birturile din Cluj?

Nu-l exonerează cu nimic pe Victor Ponta, faptul că după ce a izbucnit scandalul public, s-a băgat cum nu se face peste procurorii care anchetează cazul. Și de tâmpenia asta cu marii hoți pe care trebuie să-i acceptăm pentru că ei crează locuri de muncă m-am săturat. Pentru că la fiecare loc de muncă creat prin hoție, cel puțin alte două-trei dispar în educație, sănătate, investiții publice în infrastructură, cercetare etc.

Să privim însă problema în ansamblu. Că nu e vorba nici măcar de Traian Băsescu. Că nu e Lukoil prima firmă falimentară care are bani pentru sponsorizat campanii electorale. Îi aștept pe adepții teoriilor dereglementărilor totale să-mi explice logica economică a unei asemenea sponsorizări. Și cum se poate rezolva problema asta fără o reglementară strictă.

***

P.S.: Colegul Lucian Davidescu își amintea cum Lukoil s-a lansat în România aducându-l aici și folosindu-I imaginea lui J.R. Ewing. În cazul ăsta, cei de la Lukoil au fost cât se poate de onești. Fanii serialului Dallas își amintesc cu siguranță care erau metodele de succes ale afaceristului texan din film. Cei de la Lukoil ne-au spus pe față ce vor să facă. Noi ne-am prins mai greu.

Alexandru Racu (Facebook): 

Vad ca, atunci cand vine vorba de capitalul rusesc, Basescu graieste mai ceva ca Hugo Chavez. Tin minte ca in primul sau mandat, atunci cand iesise la iveala jaful mileniului reprezentat de privatizarea Petrom, vocile ultramarginale care au indraznit atunci sa pronunte cuvantul “nationalizare” au fost automat trimise la lada de gunoi a (sfarsitului) istoriei de catre mai marii preoti ai integrarii. La fel si cu bancile. Ce ar fi sa le nationalizam atunci cand mai ies cu declaratii de gen daca se aplica hotararile judecatoresti, sau, altfel spus, daca “justitia isi face treaba”, sarim (ne aruncam?) in aer si va luam pe toti cu noi? Ca astfel de declaratii, de tip “cade sistemul daca nu mai face corporatia legislatia“, chiar tradeaza limitele unei situatii obiective sau doar tupeul unor santajisti ordinari care au confiscat societatea, conteaza mai putin. Cum spunea un prieten al meu, ideea e ca daca esti “too big to fail” ar trebui sa fii si “too big to survive”, sau altfel spus, tocmai bun de lichidat pe criterii de interes national, asa cum vrea sa procedeze Basescu acum cu Lukoil-ul. Dar din cate se pare insa, corporatia face legislatia, dar doar daca nu e corporatie ruseasca.

PS: Pe de alta parte, in masura in care, in conformitate cu dogmatica neoliberala, reducem interesul national la atragerea de investitori (cu orice cost, incepand cu drepturile sociale si sfarsind chiar cu statul de (ne)drept), ne putem intreba si in ce masura slujeste de fapt interesului national o astfel de incordare preferentiala a muschilor. Am impresia ca fie, in disperare de cauza, Basescu face proba fidelitatii sale fata de stapani latrand la Putin, fie stapanii, ca de obicei, ne baga pe noi la inaintare dupa care ia-i de unde nu-s.

• Gandul:  Cristian Tudor Popescu, despre declaraţia lui Băsescu referitoare la Lukoil: „E un fel de intersecţie între Idi Amin Dada şi Hugo Chavez”

[…]

„Singura întrebare pe care i-aş fi pus-o, nu domnului preşedinte Băsescu, ci domnului Băsescu, ar fi fost: cine este agentul acoperit, domnule preşedinte, dintre candidaţii la funcţia prezidenţială în România? Şi nu am fi primit niciun răspuns. De ce vă spun asta? Pentru că tot ce a spus domnul Băsescu în seara asta este echivalent cu această maimuţă jurnalistică, adică introducerea în ziar a unui material menit să ia ochii, lipsit de orice consistenţă, un fel de bombistică de presă sau fonfleu. Nu are absolut nicio consistenţă ce a spus domnul Băsescu în seara asta. Dimpotrivă. Comportamentul domniei sale îl face să nu mai fie preşedintele României înainte de ziua aceea de 21 decembrie pe care a spus că o va exploata până în ultima secundă. Acesta nu este comportamentul unui preşedinte al unei ţări civilizate. Poate fi comportamentul lui Hugo Chavez, al lui Evo Morales sau chiar al lui Idi Amin Dada (n.r. fost preşedinte al Ugandei). E o intersecţie de Idi Amin Dada cu Hugo Chavez. Acum ce vrea să facă, vrea să naţionalizeze rafinăria Lukoil? Exploatează domnul Băsescu, dacă mă întrebaţi în legătură cu relaţia cu Lukoil, exploatează o idee veche de decenii, din care Ceauşescu a trăit 25 de ani, şi anume cum lucrăm cu Moscova, cum se bate domnul Băsescu cu Putin. Este absurd si periculos. Ce face domnul Băsescu este atitudinea unui scelerat. Pentru că are nişte obiective în campanie, aruncă astfel de declaraţii care nu pot aduce nimic bun României. Lukoil trebuie să fie tratată ca orice altă companie străină sau româneacă care funcţionează pe teritoriul României, trebuie supusă legilor acestei ţări, nu ameninţată de şeful statului. Cum să spună şefului statului: Dacă mâine nu reia producţia Lukoil, naţionalizaţi rafinăria. Cum să spui aşa ceva? Astea sunt metode de intersecţie Chavez cu Dada. Unde suntem, în America de Sud, în Africa, ca să avem un asemenea comportament? La ce ne foloseşte nouă faptul că răcneşte domnul Băsescu acum: Dacă vor să asculte de legile de la Moscova. De ce se referă la asta? Ca să adune cât de cât nişte voturi pentru oameni cu discernamant limitat, care mai cred în marote, gen bătălia cu Putin”, a declarat Cristian Tudor Popescu.

Editorialistul gândul a subliniat că cei de la Lukoil nu trebuie trataţi diferit de alte persoane sau instituţii pe care le anchetează DNA-ul, doar fiindcă este vorba despre o companie petrolieră din Rusia.

Cât priveşte declaraţia preşedintelui Traian Băsescu potrivit căruia unii magistraţi fac politică şi o fac prost, Criatian Tudor Popescu a susţinut că este similară cu cea de acum două luni prin care a spus că printre candidaţii la prezidenţiale există un agent acoperit.

„Până când nu ne spune despre ce a vrut să facă vorbire, tot ce spune e bombistică de presă. Referirea la magistratul respectiv e de necrezut. Magistratul respectiv n-avea cum să mintă şi nici cum să spună adevărul. Domnul Băsescu e într-un sistem de referinţă mental complet strâmb. Spune că magistratul minte. Pai cum poate să mintă? Şi-a exprimat o opinie ca magistrat, ca membru CSM, a fost de părere că domnul Băsescu a comis o imixtiune în indepentenţa justiţiei prin declaraţia în dosarul Microsoft”, mai spus editorialistul Gândul.