Cuvantul IPS TEOFAN pentru PELERINII CUVIOASEI PARASCHEVA: Romania crestina “se incapataneaza” sa reziste in ciuda revarsarii cascadelor de paganatate (VIDEO)

10-10-2014 11 minute Sublinieri


IPS Teofan – cuvânt către pelerini (octombrie… by medialert

  • Doxologia:

Mesaj adresat pelerinilor la sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași – 14 octombrie 2014

Voi sunteți purtători ai duhului civilizației creștine!

Iași, 14 octombrie 2014

Lumea, în general, și România dimpreună cu ea se manifestă din ce în ce mai puțin ca o lume creștină, ca o Românie creștină. Nimic sau aproape nimic din ceea ce se arată pe micul ecran, în supermarketuri sau pe străzile marilor orașe, nu prezintă semnul prezenței civilizației creștine. Doar turlele bisericilor contrazic întrucâtva această stare de fapt.

Dincolo de această constatare de suprafață, există România tăcută, România profundă, România creștină. Hramurile din mănăstiri și viața monahală, în general, efervescența vieții parohiale în multe locuri, adunările creștine de tineret și pelerinajele, dau mărturie despre România creștină, cea care se încăpățânează să reziste, presată fiind de cântul sirenei celei purtătoare de păgânătate.

Valul de pelerini care se revarsă spre racla Sfintei Parascheva de la Iași constituie mărturia cea mai clară că, din adâncuri, România creștină se manifestă și la suprafață, dând mărturie și izvodind nădejde că duhul civilizației creștine nu a dispărut cu totul. Zeci de mii, sute de mii de pelerini se pun în mișcare la mijloc de octombrie, în fiecare an, pentru a fi, preț de câteva secunde, aproape de Cuvioasa. Ce se întâmplă în sufletul lor? Ce doruri îi animă? Ce durere sau bucurie au în inima lor? Singur Dumnezeu cunoaște starea fiecăruia și gândul tuturor în demersul civilizațional creștin în care se înscriu.

Pe lângă sutele de mii de pelerini prezenți la Iași în aceste zile, milioane de creștini din România, Serbia, Bulgaria sau din alte zone ale lumii, se altoiesc pe aceleași ramuri de cinstire a Sfintei Parascheva.

Pelerinii veniți la Sfânta și cei aflați în duh împreună cu ea formează un impunător alai, o impresionantă cavalcadă, o sacră procesiune de cinstire a sfinților și de mărturie a unui neam care tinde, în adâncurile sale, să rămână creștin.

Corul pelerinilor, prin graiul lor, prin tăcerea lor, prin răbdarea și nădejdea lor, prin rugăciunile și obolul lor de dărnicie, aduce slavă lui Dumnezeu și cinstire sfinților Lui. Este mărturia clară a faptului că duhul civilizației creștine n-a dispărut din această țară. Este o stare de spirit care înveșmântează multe suflete, întărește multe inimi și luminează multe minți.

Chipul luminos al Sfintei Parascheva și duhul Brâncovenilor, prezent la Iași și prin sfintele moaște ale Voievodului Martir Constantin, întăresc determinarea multor români de a rămâne statornici în modul creștinesc de a fi, de a concepe viața și moartea, de a înțelege rostul existenței lor, a Bisericii și a Neamului.

Dumnezeu să binecuvinteze pe toți pelerinii care se pregătesc să își înceapă călătoria spre Iași!

Sfânta Parascheva și Sfinții Brâncoveni să le îmbrățișeze tuturor sufletele însetate de Dumnezeu și să-i poarte pe toți în rugăciune către tronul Preasfintei Treimi.

Mitropolitul Moldovei și Bucovinei

***

Nicolae Pintilie: Sfinții – prieteni ai lui Dumnezeu și prieteni ai credincioșilor

În apropierea marilor sărbători şi a sfinţilor importanţi, peste tot auzim discuţii ce ating problema cinstirii sfinţilor, a icoanelor şi a sfintelor moaşte. Evlavia credincioşilor şi dragostea pentru sfinţii lui Dumnezeu însufleţesc Biserica, făcând-o vie. Însă, cu tot norul de mărturii şi de minuni care curg sub ochii noştri, încă mai există unii care se întreabă: „De ce ne închinăm sfintelor moaşte? De ce sunt importanți sfinții, nu putem să ne rugăm direct lui Dumnezeu? Pelerinajele şi cinstirea Sfintelor Moaşte nu înseamnă, oare, lipsă de cultură şi rezultat al îndoctrinării religioase?”…

Răspunsurile la aceste întrebări constituie temelia învăţături creştine. Toată teologia şi viaţa noastră, a creştinilor, a celor care îl urmăm pe Mântuitorul Iisus Hristos, au în centru învăţătura despre sfinţenia lui Dumnezeu împărtăşită oamenilor.

Până la urmă, cine sunt sfinţii? De ce sunt ei importanți, în viața noastră de zi cu zi?

Din paginile Sfintei Scripturi înţelegem că principalul atribut al lui Dumnezeu este tocmai sfinţenia. În cartea profetului Isaia din Vechiul Testament ne este zugrăvit tabloul sfințeniei lui Dumnezeu care: „stând pe un scaun înalt și măreț, poalele hainelor Lui umpleau templul. Serafimii stăteau înaintea Lui, fiecare având câte șase aripi: cu două își acopereau fețele, cu două picioarele, iar cu două zburau și strigau unul către altul, zicând: sfânt, sfânt, sfânt este Domnul Savaot, plin este tot pământul de slava Sa!” (Isaia 6, 1-3).

Înțelegem că starea de sfințenie este caracteristică doar lui Dumnezeu. Omul, prin creație, se împărtășește din sfințenia lui Dumnezeu. După căderea în păcat, sfințenia lui Dumnezeu a rămas obiectivul spre care se îndrepta viața oamenilor. Întruparea Mântuitorului Iisus Hristos, Cel care S-a făcut om asemenea nouă, a făcut din nou posibilă atingerea omului de sfințenia lui Dumnezeu. Prin Jertfa de pe Cruce noi, oamenii, am primit puterea să ne împărtășim din sfințenia lui Dumnezeu. Mai simplu – am dobândit puterea de a deveni sfinți.

Cine sunt sfinții?

Termenul de „sfânt” apare în spiritualitatea creștină încă din primele zile ale religiei creștine. Sfântul Apostol Pavel, în epistolele sale, numește „sfinți” pe creștinii primelor biserici. Această numire apostolică este legată de primirea Sfântului Botez și de participarea la dumnezeiasca Euharistie. Mai târziu, după ce numărul celor care au devenit creștini a crescut, au fost numiți „sfinți” acei creștini care, prin faptele și viața lor l-au urmat întru totul pe Mântuitorul Hristos. Primele trei secole creștine au adus o altă valență a acestui termen – sfinți au început să fie numiți martirii pentru credință. Eroii credinței, acei oameni care preferau să moară, în loc să se lepede de Dumnezeu, au devenit sfinții Bisericii.

Încetarea persecuțiilor și pacea adusă de Sfântul Împărat Constantin cel Mare au dus la apariția altor categorii de sfinți. Departe de zgomotul lumii, unii credincioși au căutat sfințenia în liniște pustiului – sfinții cuvioși. Teologii și marii gânditori ai religiei creștine, care au trăit conform Evangheliei, au fost numiți și ei în ceata sfinților lui Dumnezeu. Apostoli, mucenici, cuvioși, împărați, oameni simpli, ierarhi și preoți, bărbați, femeii sau copii, oameni care au înțeles că esența vieții este bucuria învierii și mărturisirea cu toată inima a credinței formează ceata sfinților.

Deci, sfinții pe care zilnic îi cinstim și le pomenim faptele au fost oameni, asemenea nouă. Ce îi deosebește față de noi, oamenii de astăzi? Viața lor curată, în care au pus iubirea de Dumnezeu mai presus de iubirea de tată, de mamă, mai presus de iubirea de pământ, iubirea de lumea aceasta. Sfinţii, așadar, sunt oameni care au urmat întocmai Mântuitorului, iubindu-L pe El mai presus de lucrurile trecătoare ale lumii.

Cum îi cinstim pe sfinții lui Dumnezeu?

Una dintre cele mai frumoase cântări ale Bisericii ne arată care este legătura noastră cu sfinții: „Doamne, de nu am avea pe sfinții Tăi rugători și bunătatea Ta milostivindu-se spre noi!”. Așa cum îi numește Biserica, „prieteni și casnici ai lui Dumnezeu”, sfinții au puterea să se roage pentru noi în fața lui Dumnezeu. De aceea, spunem totdeauna: „Sfinte… roagă-te pentru noi!”.

Mijlocirea sfinților o obținem prin cinstirea pe care noi, credincioșii actuali, le-o aducem.

Dar, cum îi cinstim pe sfinți? În primul rând, urmându-le exemplul vieții lor. Credința profundă, viața curată, faptele izvorâte din bunătatea lor ar trebui să devină coordonate ale vieții noastre. Pe plan secund, îi cinstim pe sfinți prin zilele de prăznuire rânduite de către Biserică, prin participarea la slujbele închinate lor – având icoanele lor în bisericile și în casele noastre, prin purtarea numelor lor și prin închinarea la sfintele lor moaște.

Moaștele sfinților – semnul sfințeniei lui Dumnezeu, împărtășit oamenilor

Cuvântul românesc „moaște” reprezintă o moștenire rămasă din folosirea limbii slavone, în Biserica noastră. Sensul acestui termen este acela de „relicvă” sau „rămășițe pământești” ale sfinților. Cinstirea sfintelor moaşte îşi găseşte un temei adânc în învăţătura de credinţă a Bisericii Ortodoxe. Motivul pentru care Biserica cinsteşte sfintele moaşte nu este numai unul de ordin comemorativ, de aducere aminte a sfinţilor Bisericii. Moaştele sunt cu adevărat sfinţite, sunt purtătoare de har, întrucât s-au împărtăşit de slava şi puterea dumnezeiască.Prin închinarea la rămășițele pământești ale unui sfânt, creștinul cinsteşte însăşi puterea dumnezeiască din ele.

Creştinul, simplu sau cultivat, se apropie de sfintele moaşte pentru a le săruta cu evlavie, cu ferma convingere că se apropie de ceva care s-a sfinţit, de ceva ce poartă urmele atingerii de slava lui Dumnezeu. Închinarea la rămășițele pământești ale sfinților ne face martori la viața lor minunată. În fața moaștelor Cuvioasei Parascheva vedem o tânără cuvioasă, care s-a nevoit până la sânge pentru dragostea de Dumnezeu și de semeni. La Sfântul Ioan de la Suceava avem în față mucenicul care a renunțat la viață pentru Hristos, și așa mai departe.

Nu mergem să ne închinăm sfintelor moaște doar „ca să ne meargă bine”, ci ajungem acolo cu toată credința, să mulțumim sfântului pentru mijlocirea adusă pentru noi în fața lui Dumnezeu. Ca și cum am merge la ziua de naștere a celui mai bun prieten. Mergem să ne bucurăm de prezența lui, de binecuvântare și de rugăciune curată.

Cinstirea sfinților și a sfintelor moaște, practică de două mii de ani a Bisericii, este modul în care noi, credincioșii actuali, mărturisim că Dumnezeu împărtășește din sfințenia sa oamenilor. Mărturisim că sfinții sunt prietenii și ajutătorii noștri!

***

Sinodul al VII-lea Ecumenic (Niceea, 787):

„Noi păzim cuvintele Domnului, cuvintele apostoleşti şi prooroceşti, prin care am învăţat să cinstim şi să preamărim, mai întâi pe cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, sfintele puteri îngereşti, pe apostoli, pe prooroci, pe martirii cei măriţi, pe sfinţii purtători de Dumnezeu şi pe toţi bărbaţii cei sfinţi şi să cerem mijlocirea lor, pentru că ei ne pot face plăcuţi lui Dumnezeu, împăratul tuturor”.

***

Martiriul Sfântului Policarp:

„Noi, creştinii am dobândit osemintele martirului Policarp, socotitu-le mai cinstite decât pietrele preţioase şi mai scumpe decât aurul şi le-am aşezat la un loc cuviincios”.

***

Sfântul Ioan Gură de Aur:

„Stai lângă mormântul mucenicului, dă drumul acolo la izvoare de lacrimi, zdrobeşte-ţi inima, ia binecuvântare de la mormânt! Ia binecuvântarea aceasta apărătoare în rugăciunile tale! Ai în minte necontenit istoria pătimirilor mucenicului! Îmbrăţişează coşciugul mucenicului! Stai lipit de racla lui! Izvorăsc multă binecuvântare nu numai osemintele mucenicilor, ci şi mormintele lor!”.

***

Mihai Parfeni/ De ce sunt pelerinii următori ai lui Hristos?

Astăzi, într-o lume în care omul caută cu orice preţ confortul, pare extrem de greu de crezut că mai există persoane (şi nu puţine) dispuse să participe la pelerinaje şi să aştepte zeci de ore pentru a se închina la sfintele moaşte. Chiar dacă există voci care consideră pelerinajul o manifestare depăşită, care aparţine trecutului, fiind chiar un semn al retrogradării culturale, totuşi acest tip de manifestare religioasă nu este deloc învechită, nu este nici nouă, ci face parte din faptul religios, ca un răspuns al schimbărilor din societatea noastră. Sfintele moaşte confirmă prezenţa şi lucrarea Duhului Sfânt în contemporaneitate, întrucât nu inspiră teamă sau silă, ci sunt izvor de har.

Nimeni nu rămâne în lipsă când Îl caută pe Dumnezeu

După Edictul de toleranţă din anul 313, catacombele şi mormintele martirilor au fost primele locuri de pelerinaj, iar Sfânta Elena, mama împăratului Constantin cel Mare, a mers în Ţara Sfântă pentru a afla lemnul Cinstitei Cruci pe care a fost răstignit Mântuitorul Hristos. Această rânduială veche a Bisericii Ortodoxe, ce are ca rol apropierea oamenilor între ei şi a tuturor de Dumnezeu, este considerată o călătorie în emoţie şi rugăciune, cu dorinţa de a fi asemenea sfinţilor cu care sau spre care călătoresc. Într-un pelerinaj, credinciosul trebuie să se schimbe, să aibă o altă simţire întrucât intră în pridvorul sfinţeniei.

Pelerinajul este văzut o stare de jertfă, un efort de căutare a ajutorului divin, în care Dumnezeu apreciază şi răsplăteşte conlucrarea noastră. Poate fi considerat o mulţumire adusă divinităţii, fiind o formă de jertfă a timpului şi energiei, în funcţie de care se cunoaşte măsura dragostei. Această formă de regăsire şi de socializare trebuie să fie o întâlnire sub semnul sfinţeniei, convinşi fiind că darul lui Dumnezeu este bogat. Se spune că atunci când omul este necăjit, se apropie mai mult de Dumnezeu. De aceea, nicio lipsă nu este o piedică în calea pelerinajului, decât lipsa credinţei, întrucât Dumnezeu nu-i lasă lipsiţi pe cei care vin în pelerinaj, la fel ca în episoadele biblice. Într-un pelerinaj Îl căutăm pe Dumnezeu, iar cele materiale se adaugă vieţii noastre. Nimeni nu rămâne în lipsă când Îl caută pe Dumnezeu, pentru că El este atotputernic, dar şi bun.

Pelerinajul este o cale în care şi drumul este extrem de important, nu doar destinaţia

O astfel de călătorie mistică reuşeşte să strângă oamenii în numele lui Dumnezeu, având în acelaşi timp şi o dimensiune misionară, esenţa misiunii Bisericii fiind căutarea sfinţeniei. Este un loc propice pentru catehizare, pentru că aici oamenii sunt dornici să înveţe. În drum spre Emaus, Mântuitorul le-a tâlcuit din Scripturi celor doi ucenici şi abia apoi L-au cunoscut, la Frângerea Pâinii. Pelerinajul presupune mişcare (fizică) către Dumnezeu, dinamism, puterea lui Dumnezeu – acolo unde se adună mai mulţi în numele Lui. El ne oferă şi direcţia de mers, drumul spre Hristos fiind un drum sigur, tocmai ţelul diferenţiind pelerinajul de turismul simplu.

Este adevărat că pelerinajul este o cale în care şi drumul este extrem de important, nu doar destinaţia. În acest fel, avem ocazia să ne punem în ordine gândurile şi putem să ne gândim mai mult la ceilalţi. De asemenea, trebuie să transformăm energia fizică în energie spirituală, pelerinajele pe verticală ajutându-ne să acumulăm anumite elemente de sprijin pentru marele pelerinaj pe orizontală, de la moarte la viaţă.

Ţelul comun şi starea specială de împărtăşire a condiţiei de pelerin îl ajută pe om într-o anumită formă de educare a trupului. Pelerinajul se învaţă, iar motivaţia şi susţinerea este asigurată şi de grup. De aceea, se spune că rândul te transformă în pelerin, te face să intri în starea bucuriei libere de întâlnire cu sacrul. Comunitatea apropiată, bazată pe credinţă, emoţie şi dialog îl ajută pe pelerin să stabilească nişte relaţii total diferite faţă de viaţa sa obişnuită. Prin comunicare se ajunge la comuniune, creându-se astfel comunitatea. Ştiindu-se că în racla cu sfintele moaşte este concentrat foarte mult sacru, nerăbdarea, tensiunea şi emoţia din rând sunt foarte mari, iar persoanele implicate sunt depăşite uneori de această stare.

Pelerinul e mai încrezător să ceară, prin mijlocirea sfinţilor, ajutorul lui Dumnezeu

Pelerinajul este o întâlnire cu cei cărora biruinţa asupra slăbiciunilor firii materiale le-a adus cununa sfinţeniei, sub forma nestricăciunii trupurilor. Umanitatea pelerinilor se întăreşte în credinţă prin contactul cu mărturiile concrete ale biruinţei asupra firii stricăcioase a omului, cu ajutorul harului Sfântului Duh. Este adevărat că minunile nu se manifestă atât de vizibil pe cât ar vrea oamenii, pentru că ar fi prea mici; cele mai mari minuni sunt însă nevăzute, în interior. Minunea cea mai mare este că niciun om care vine cu sinceritate la pelerinaj nu pleacă fără să aibă un folos, fiind mai încrezător să ceară, prin mijlocirea sfinţilor, ajutorul lui Dumnezeu.

Ceea ce este important e faptul că Dumnezeu nu ne sileşte, ci ne aşteaptă să pornim spre El. Nu ne lasă să parcurgem singuri toată calea, ci vine în întâmpinarea noastră. Un pas mic făcut de om către Dumnezeu este completat de Părintele Atotputernic în locurile unde noi mai avem de lucrat. În această călătorie mistică, în care timpul şi spaţiul părăsesc coordonatele obişnuite, credincioşii sunt animaţi de dorinţa de experiere a sacrului şi de întâlnire cu umanul transfigurat.

Chiar dacă pentru unii pelerinajul poate fi un troc şi nu o transformare, totuşi nicio jertfă formală nu rămâne nerăsplătită. În această rupere de ritm în viaţa omului obişnuit, dorinţa de a participa la un eveniment minunat îi ajută pe oameni să treacă proba fizică a pelerinajului şi să înţeleagă faptul că un incident care se petrece în rând nu se reverberează la raclă. Într-o epocă a vitezei, pelerinii aleg să se oprească pentru un moment şi să petreacă un anumit timp la rând, pentru întâlnirea cu sfinţii, putându-se spune că aleg, cu bună ştiinţă, „calea cea strâmtă”.

Au început pelerinii să vină la moaştele Sfintei Cuvioase Paraschiva, aşa că o să vă explic puţin cum funcţionează mentalul colectiv al oamenilor care lucrează în presă, pe acest subiect şi cam ce veţi vedea în media până pe 14 octombrie.

Cei trimişi la faţa locului vor sta cu ochii’n patru, doar-doar vor putea surprinde o îmbulzeală, un moment de tensiune, orice care să le dea “material” pentru un reportaj cu un titlu de genul acesta: “Au uitat de cele sfinte”. Sigur l-aţi mai văzut, la toate marile sărbători.

Ceea nu aţi văzut, a fost mulţimea de oameni care a stat cuminte, răbdătoare, să ajungă la rând. Nici nu o să vedeţi aşa ceva. Aceste detalii sunt “plictisitoare” pentru reporteri. Din punctul lor de vedere, ideal ar fi ca îmbulzeala izbăvitoare să vină cât mai repede, să nu fie nevoiţi să stea acolo prea mult, cu “habotnicii”.

Va urma apoi, flash-interviul cu aceeaşi întrebare: “De ce aţi venit aici?”. Pentru a se respecta tiparul, se vor căuta neapărat băbuţe cu batic care să spună că au venit să se roage pentru sănătate şi note mari la examen pentru copii. Urmează la rând acei “gură-cască”, prezenţi pe la toate evenimentele publice, precum şi cei căutătorii de senzaţional, de “minuni rapide”. Dacă nu se vor găsi, rapid, se va lua unul şi i se va dicta ce să spună pe post, aşa cum s-a mai întâmplat deja.

Nici vorbă să vedeţi vreun tânăr cult intervievat şi vă asigur că sunt cu duiumul, vreo mamă tânără, vreun profesor de limba română sau vreun student. Sau nişte oameni care au venit acolo pentru o mărturisire de credinţă autentică. Nu, aceştia sunt obligatoriu de evitat. De ce? Pentru că... crimă-gânditExact cum s-a întâmplat recent la emisiunea Masterchef, de la Pro TV.

Să ne reamintim. Un concurent a ieşit din emisiune pentru că a considerat că îşi încalcă propriile principii, dacă mai continua să gireze ce se întâmpla acolo. Ce se întâmplase: PRO TV a chemat şi a promovat insistent un homosexual, iar omul nostru a spus pur şi simplu că nu vrea să fie pus în situaţia de a face echipă cu el, în viitor.

Iată reacţia PRO TV:  “Dar din păcate în timp ce unii dintre concurenţi ar face orice să rămână în concurs, unul dintre ei este alungat de propriile prejudecăţi”. În traducere: În timp ce unii ar face orice ca să câştige, să iasă în faţă, unul din ei are tupeul să aibă principii şi nu vrea. Cum îndrăzneşte?”.

Cam aşa este şi cu relatarea presei referitor la aceste pelerinaje. Dacă se găseşte vreun amărât care să îndrăznească să conteste abordarea descrisă de mine mai sus şi va propune un material cuprinzător, profund al întregului tablou, va fi imediat pus la colţ: “Da’ ce-ai mă, eşti bigot?!” şi îi va trece.

Şi lucrurile nu dau semne că se vor schimba în curând. Interesele financiare şi ideologice absurde vor călca totul în picioare. Pentru aceştia, un om cu raportare la Dumnezeu sau cu principii solide – nu ştim că omul de la Pro TV era credincios, este un mare pericol. Acesta va putea cu uşurinţă să distingă adevărul de minciună sau informaţia de propagandă.

Iar aşa ceva nu este tolerabil pentru cei care vor o “ţară ca afară”, unde românilor li s-a rezervat rolul de sclavi moderni, care trebuie să aplaude mecanic propria lor distrugere. Şi mai ales să “gândească liber”, aşa, ca la Masterchef.

pelerinaj


Categorii

IPS Teofan Savu, Pagini Ortodoxe, Sarbatori, comemorari, sfinti, Video

Etichete (taguri)

, , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare