Ce inseamna pentru gruparile homosexualiste “DRAGOSTEA A INVINS!”: TRIMITEREA LA PUSCARIE A CRESTINILOR/ Expozitia de cadavre a revenit in Romania/ FAMILIA IN PERICOL/ A naste sau a planifica?

11-09-2015 20 minute Sublinieri
  • Stiripentruviata:

Kim Davis, funcţionara care refuză să elibereze certificate de căsătorie pentru homosexuali, a fost eliberată din arest

Kim Davis, funcţionar guvernamental ales din statul Kentucky care refuză să elibereze certificate de căsătorie cuplurilor homosexuale, a fost eliberată din arest după ce cinci din cei şase subordonaţi ai ei au depus jurământ că vor elibera astfel de certificate cuplurilor „eligibile conform legii”.

Funcţionara în vârstă de 49 de ani nu poate fi îndepărtată din funcţie, deoarece are statutul de oficial ales al comitatului Rowan din statul Kentucky, unde îşi desfăşoară activitatea.

Functionară americană arestată pentru că refuză să elibereze certificate de căsătorie pentru cupluri homosexuale

O funcționară din statul american Kentucky, Kim Davis, care a sfidat sentința Curții Supreme a SUA, refuzând să elibereze certificate de căsătorie pentru cuplurile homosexuale, a fost arestată.

Femeia a fost acuzată de sfidarea Curții, judecătorul federal susținând că a dat dovadă de ”neascultare gravă”, scrie New York Times.

În fața instanței, Kim Davis a reafirmat că nu a dorit nicio clipă să renunțe la principiile sale creștine și că nu va da niciun pas înapoi, chiar dacă, de două luni, sfidează deciziile Curții Supreme. ”Nu trebuie să mă gândesc la asta. Nu am de făcut vreo alegere”, a spus Davis. Întrebată cum definește căsătoria, Davis a răspuns din nou: ”Căsătoria este între un bărbat și o femeie”.

Deși avocatul său i-a cerut judecătorului ca femeia să primească doar o amendă, judecătorul a decis că o astfel de sancțiune nu ar fi suficientă pentru a pedepsi comportamentul funcționarei.

Pe 3 septembrie, în timp ce funcționara era escortată, cu cătușe la mâini, de la Tribunal spre închisoare, activiștii homosexuali scandau: „Dragostea a învins! Dragostea a învins!”.

În aceeaşi zi, Hillary Clinton, vârful de lance al Partidului Democrat şi cel mai important candidat prezidenţial din SUA, a declarat pe contul de Twitter, secondată de reprezentanţii Casei Albe, că domnia legii e cea mai importantă, iar legea stipulează „egalitatea căsătoriei”.

Însă Rand Paul, unul din candidații republicani la președinția SUA, a declarat la CNN că decizia Curții de a o aresta pe Kim Davis este nepotrivită: „Cred că este absurd să arunci pe cineva în închisoare pentru că își exercită dreptul la libertate religioasă. Dacă vrei să-i convingi pe oameni de faptul că mariajul între persoane de același sex este acceptabil, e mai bine să-i iei cu binișorul, nu să folosești forța statului”.

Acesta mai consideră că tacticile violente se vor întoarce împotriva activiștilor LGBT: „Dacă vor folosi forța guvernului federal și se vor implica în fiecare caz din fiecare stat și localitate, știți ce se va întâmpla? O să le întărească oamenilor convingerile în această privință (a opoziției la căsătoriile homosexuale – n.red.)”.

Kim Davis, funcţionara arestată în SUA: „Nu e vorba de homosexuali aici, ci despre căsătorie şi cuvântul lui Dumnezeu”

Kim Davis, funcţionara guvernamentală din statul american Kentucky care a fost aruncată după gratii de o sentinţă excesivă pe 3 septembrie 2015, şi-a petrecut a patra zi în puşcărie.

Între timp, un cuplu de homosexuali a profitat de absenţa ei pentru a cere emiterea unui certificat de căsătorie de la biroul guvernamental condus de aceasta. Mass-media, care îi aştepta la ieşire, a exultat, relatând că în fine primul cupl u de acelaşi sex şi-a manifestat dreptul la ceea ce ideologii de serviciu (printre care şi Hillary Clinton, candidată la Preşedinţie din partea democraţilor) numesc „egalitatea căsătoriei”. Din puşcărie, Kim Davis le-a transmis acestora, tot prin intermediul presei, că certificatul lor de căsătorie nu valorează nimic fără semnătura ei, deoarece în mod oficial ea încă administrează respectivul oficiu de căsătorii.

Portalul media Breitbart comentează că Primul Amendament al Constituţiei Americane, care se referă la libertatea de expresie şi de conştiinţă, ar trebui să îi ofere acesteia posibilitatea de a nu oficia căsătorii între  persoane de acelaşi sex.

Problema este că Davis le-a interzis şi celor din subordinea ei să emită certificate de căsătorie între persoane de acelaşi sex, deoarece aceste documente ar fi trebuit să fie semnate de ea, iar ea avea o obiecţie de conştiinţă referitoare la acest lucru. La proces, ea a arătat că nu are nimic împotrivă dacă subordonaţii săi vor să oficieze căsătorii între homosexuali – cu condiţia ca numele ei să nu mai apară pe certificatele emise de aceştia.

Cu privire la persoanele de orientare homosexuală, Davis a declarat, „Nu simt nicun fel de animozitate faţă de nimeni şi nu nutresc rea-voinţă. În ceea ce mă priveşte, nu este vorba despre homosexuali sau lesbiene, ci despre căsătorie şi cuvântul lui Dumnezeu. E o chestiune de libertate religioasă”.

  • CulturaVietii:

Studiu: Experimentarea pe fătul uman, transplantul, industria cosmetică și conexiunea cu industria avortului

Disponibilitatea pe scară largă a avortului electiv și îmbrățișarea de către medicina modernă a concepției utilitariste produce un mare număr de celule, țesuturi și organe care au utilizare în câteva domenii ale medicinei, de obicei în scop de cercetare: cardiologie, hematologie, embriologie, neurologie, imunologie, oftalmologie, dermatologie și transplant. De asemenea, în industria cosmetică și alimentară (potențiatori de aromă).

Așa cum o dovedește recentul scandal în care este implicată rețeaua de clinici de avort din SUA „Planned Parenthood”, care vinde ilegal organe și țesuturi prelevate de la fetuși, avortul și „donarea de țesuturi” nu pot fi separate. În ciuda pretențiilor lobby-ului pro-avort care susține că acesta trebuie să devină „cât mai rar posibil”, avortul primește, astfel, o nouă justificare și chiar o încurajare; interese veroase dau naștere la complicități toxice între medicină, business și o societate indiferentă. Consimțământul valid al femeii care avortează este, în astfel de caz, foarte dificil de obținut într-un mod onest.

De fapt ne aflăm într-una din situațiile cele mai contradictorii posibil: copilul care ar fi trebuit să se nască nu este prețuit și dorit; organele și „componentele” sale, da. La fel ca și în cazuri clasice din istorie, precum sclavia, utilizarea fără scrupule a unor ființe umane este precedată de o manipulare a limbajului (copilul se transformă în „produs de concepție” al fel cum sclavul era o „proprietate”) și de privarea de drepturi a celui în cauză. Cercetarea trebuie să păstreze un fundament moral. Nu este admisibilă îmbogățirea bagajului de cunoștințe și nici obținerea de noi metode de tratament cu orice preț. Mijloacele trebuie întotdeauna să fie etice, indiferent ce s-ar urmări în final. Mai ales când, în ultimii ani, a devenit evident că cercetarea pe celulele embrionare nu a dat rezultatele scontate și că există alternative etice și mai eficiente. Sunt necesare, azi mai mult ca oricând, eforturi pentru restabilirea respectului pentru omul nenăscut – embrionul sau fetusul uman.

„Căsătoria” homosexuală, uniuni civile şi CEDO: câteva lămuriri

Inainte de a comenta, pe scurt, sentinţa Curții Europene a Drepturilor Omului – CEDO în cazul „Oliari şi alţii împotriva Italiei”, care, după spusul tuturor, ar impune Italiei căsătoria homosexuală (cine doreşte o poate citi aici: Case Oliari et al. vs. Italy) este necesar să clarificăm câteva lucruri în ceea ce priveşte această CEDO.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului este un organism al Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, ce a luat naştere în interiorul Consiliului Europei -Co.E., un organism internaţional fondat prin tratatul de la Londra din 1949.

Ca să simplificăm puţin, putem spune că Consiliul Europei este „un fel de ONU”, cu scopuri asemănătoare, cu diferența că a fost creat în mediu european. La aceasta au aderat în jur de 50 de state: nu doar state ce aparţin UE, precum Italia, ci şi ţări precum Turcia, Rusia, etc.; CEDO (în engleză ECHR = European Court of Human Rights) este un tribunal care judecă în baza recursurilor făcute de cetăţenii statelor aderente ce se plâng de violarea drepturilor de mai sus de către țările în care trăiesc.

Deci Consiliul Europei şi UE sunt două lucruri diferite una de cealaltă. Dacă aparţii zonei Euro sau Uniunii Europene, asta nu are nici o legătură cu aderarea la Co.E. sau la CEDO (o neclaritate fondată dat fiind că uneori se foloseşte expresia „Consiliul European” pentru a face referire la Consiliul Miniştrilor, organul care are adevărata putere, al UE).

În acest sens, putem spune imediat că, în timp ce ieşirea din UE sau din Zona Euro este extrem de complicată, mai ales din punct de vedere economic, „desfacerea” tratatului Co.E. sau CEDO ar putea fi discutabilă, când se vrea, dar din punct de vedere tehnic, este mult mai simplu: în virtutea suveranităţii lor, Statele pot adera la tratat şi pot și renunţa la acesta.

Oricum, atâta timp cât aparţinem tratatului, acceptăm deciziile CEDO care ne condamnă în mod sistematic pentru o justiţie nedreaptă şi pentru durata îndelungată a proceselor noastre (dar acest lucru, nu ştiu de ce, nu este foarte cunoscut). La deciziile CEDO se face recurs în apel (dacă vă amintiţi povestea crucilor în locuri publice – Italia a fost condamnată în primă instanţă, dar în apel a fost achitată). CEDO poate condamna cel mult la plata despăgubirii daunelor: desigur, nu poate pretinde modificarea legilor promulgate de către un Parlament ales în mod democratic de poporul suveran (cel puţin teoretic).

Facem trimitere la excelentul articol al lui Massimo Introvigne din „Nuova Bussola Quotidiana”, pentru a clarifica ulterior aspectele juridice ale acestei chestiuni. Tot în „Nuova Bussola Quotidiana” trebuie să-l citim şi pe Scandroglio, care explică importanţa practică, politică şi mai ales mediatică a sentinţei Oliari.

Noi ţinem să subliniem un lucru: Articolul 2 din Constituţie [a Italiei, n. tr.] „recunoaşte drepturile inviolabile ale omului atât ca individ cât şi în grupurile sociale în care îşi exprimă personalitatea”.

Suntem extrem de suspicioși în privinţa faptului că într-o uniune homosexuală se „desfăşoară”, în sensul că se „evidenţiază”, personalitatea individului. Rămâne faptul că un raport homosexual nu poate fi complet şi satisfăcător, precum un raport heterosexual: în primul rând există factorul fizico-anatomic, asupra căruia nu este cazul să mă opresc. Dar există şi factorul psihologic – afectiv – emotiv, pentru care raportul dintre două femei sau doi bărbaţi poate fi o prietenie minunată, profundă, împlinită, dar nu se va putea asemăna niciodată unei relaţii dintre un bărbat şi o femeie: doar aceasta poate deveni iubire nupţială, completarea reciprocă al unuia cu alteia.

Deci relația homosexuală tinde a fi frustrantă. Iar faptul că relaţia lor durează, se datorează doar unei frumoase „prietenii”: tolerează trădarea sistematică, sunt perechi „deschise”. Înlătur o altă obiecţie: este clar că şi heterosexualii pot întâmpina frustrări, din multe motive, dar nu şi pentru lipsa de naturaleţe a raporturilor sexuale!

Deci, Guvernul Italiei ar trebui să facă recurs împotriva sentinţei Oliari demonstrând că drepturile individuale ale convieţuitorilor sunt larg garantate. Şi chestiunea ar trebui să se oprească aici. Fără să fie nevoie de o recunoaştere publică a vreunui tip de uniuni.

Totul este nedrept din punct de vedere politic, deci există slabe speranţe ca Guvernul nostru, care este extrem de corect politic, să facă ceva din cele spuse mai sus.

Noi vorbim despre acest lucru pentru că dorim ca toată lumea să-şi facă o idee pe care să şi-o amintească la următoarele alegeri (doar această armă ne-a mai rămas: mai devreme sau mai târziu va trebui să mergem la vot).

În ceea ce priveşte drepturile omului tutelate de CEDO, permiteţi-mi o ultimă precizare.

Am spus şi am repetat faptul că drepturile omului nu le creează omul, ci natura, sau mai bine spus Dumnezeu (ca să mă exprim ca „Antigona” lui Sofocle – sec V î.C. – Sofocle nu era desigur un „fascist catolic bigot”). Nici o Curte şi nici un Parlament nu pot modifica sau vătăma aceste drepturi: legile omului, ori sunt adecvate acestor drepturi, ori sunt ne-drepte (fărădelegi), cum spuneau strămoşii.

CEDO şi Consiliul Europei sunt foarte buni în a apăra drepturile naturale, drepturile inviolabile ale omului, dar nu sunt în stare să protejeze drepturile copiilor ce au supravieţuit avortului: au refuzat, în mai multe rânduri, să se exprime în privinţa pruncuciderii, care este ilegală în caz de avort tardiv. Copilul care se naşte viu, în ciuda avortului, este lăsat să moară printre gunoaiele spitalului (ori este sufocat „din milă”).

Asta ar fi de ajuns, pentru mine, pentru a denunţa tratatul de la Londra [tratatul de constituire a Consiliului Europei, la 5 mai 1949, n. trad.].

Expoziția de cadavre umane revine în România. PROTEST

Asociaţia PRO VITA – filiala din Bucureşti şi Societatea Independentă Română a Drepturilor Omului au adresat astăzi o scrisoare deschisă directorului Universal Exhibition Group şi acţionarilor societăţii Iulius Mall Cluj S.R.L. din Cluj-Napoca, cerându-le să oprească „spectacolul macabru” al expoziţiei „Our Body – Universul Interior” ce are loc la Cluj-Napoca, în perioada iulie-octombrie 2015.

Expoziţia, ce a stârnit ample controverse în mai multe ţări întrucât organizatorii au fost acuzaţi de lipsă de etică, stârneşte din nou controverse în România. Astfel, în luna iulie a.c. în mediul online a apărut o petiţie iniţiată de către Societatea Independentă Română de Drepturile Omului (SIRDO) care militează pentru închiderea expoziţiei „Our Body” şi care arată că expoziţia prezintă „peste 200 de exponate, corpuri umane care majoritatea provin din Republica Populară Chineză, corpuri umane reale, în diferite ipostaze, jupuite de piele, cu ţesuturile şi organele interne expuse”.

Semnatarii petiţiei au notat că expoziţia ar trebui interzisă pentru că „multe organizaţii non-guvernamentale acuză faptul că trupurile expuse în asemenea expoziţii ar putea aparţine prizonierilor executaţi în închisorile chineze”.

„Organismele expuse provin din China, o ţară condusă de un regim totalitar, cunoscut pentru încălcări grave ale drepturilor omului, precum tortură, tratamente inumane sau degradante folosite în mod obişnuit în sistemul de detenţie chinez, persecuţii politice şi religioase şi chiar trafic de organe umane de la prizonieri de conştiinţă aflaţi în închisorile chineze, în special practicanţi Falun Gong – documentate pe larg în rapoartele internaţionale. Organizatorii nu au furnizat niciodată informaţii despre modul în care au murit cei expuşi: identitatea sau vârsta lor”, se mai arată în petiţie.

O expoziţie similară organizată de aceeaşi companie a fost închisă în Franţa prin ordin judecătoresc, pentru tratament indecent al cadavrelor.

În replică, organizatorii expoziţiei „Our Body” au răspuns că „informaţiile prezentate de iniţiatorii campaniei sunt vagi şi nedocumentate şi că în goana după senzaţional, nenumărate articole au reluat în mod eronat afirmaţia că trupurile expuse aparţin prizonierilor din închisorile chineze”.

Astazi, PRO VITA şi SIRDO au răspuns organizatorilor expoziţiei printr-o scrisoare deschisă în care le aduc la cunoştinţă acestora câteva din problemele grave de conştiinţă şi legalitate pe care le implică acest eveniment şi care explică preocupările semnatarilor referitoare la suspiciunea că trupurile decedaţilor expuse în expoziţie aparţin prizonierilor, inclusiv deţinuţilor politici, executaţi sau morţi în urma torturii în închisorile chinezeşti.

„Având în vedere natura genocidară a regimului de la Beijing şi crimele în masă săvârşite în numele unei ideologii totalitare, ce încredere credeţi că putem avea în „certificatele” şi „garanţiile” emise de instituţii de stat chineze cu privire la cadavrele furnizate pentru expoziţii?

Existenţa fie şi a unei suspiciuni rezonabile că aceste corpuri ar proveni de la nefericiţii dispăruţi cu zecile de mii în beciurile securităţii chineze doar pentru că solicitau un grad mai mare de libertate şi drepturi civile ar fi fost de natură, şi afirmăm aceasta cu tărie, să vă facă să refuzaţi organizarea, respectiv găzduirea unui astfel de spectacol macabru”, se notează în scrisoare.

În scrisoarea deschisă se mai semnalează problema legalităţii expoziţiilor de acest tip, arătându-se că legea românească nu autorizează nicio persoană juridică, nici măcar un Muzeu, să manipuleze cadavre sau să le expună public. În cazul cadavrelor umane, legea permite doar spitalelor, instituţiilor de învăţământ medical şi serviciilor de medicină legală să întreprindă acte de manipulare, care de altfel sunt fireşti în virtutea nevoii de a cunoaşte şi aprofunda cunoaşterea ştiinţifică a organismului uman, în vederea progresului medicinei.

Organizaţiile semnatare mai consideră că România „nu poate fi cu adevărat un „stat de drept” câtă vreme instituţiile sale asistă pasiv sau chiar participă, cazul Primăriei Cluj-Napoca, la o astfel de manifestare” şi invită şi alte persoane şi organizaţii să se alăture demersului lor.

Vă prezentăm mai jos conţinutul integral al scrisorii deschise adresate directorului Universal Exhibition Group şi acţionarilor societăţii Iulius Mall Cluj S.R.L. din Cluj-Napoca:

***

SCRISOARE DESCHISĂ

Privind expoziția „Our Body – Universul Interior” (Cluj-Napoca, iulie-octombrie 2015)

Domnule director al Universal Exhibition Group,

Domnilor acționari ai societății Iulius Mall Cluj S.R.L. din Cluj-Napoca,

Vă scriem cu referire la expoziția intitulată „Our Body – Universul Interior”[1], pe care o organizați și găzduiți, dar și în răspuns la controversele iscate deja pe această temă[2] ca și la comunicatul dvs. de presă din 27 iulie 2015[3].

Considerăm, în numele semnatarilor acestei scrisori, necesar să vă aducem la cunoștință câteva din problemele grave de conștiință și legalitate pe care le implică acest eveniment.

Scrisoarea explică preocupările noastre sincere referitoare la:

  1. Suspiciunea că trupurile decedaților expuse în expoziție, aparțin prizonierilor, inclusiv deținuților politici, executați sau morți în urma torturii în închisorile chinezești.
  2. Problema etică și morală a expunerii cadavrelor umane către public.
  3. Problema legalității expozițiilor de acest tip, în general.

„Garanțiile” oferite de autoritățile chineze privind proveniența corpurilor

Dorim să comentăm în primul rând reacția dvs. la petiția inițiată de Societatea Independentă Română de Drepturile Omului, mai exact repetarea „asigurărilor” date de Anatomical Sciences & Technologies Foundation cu privire la faptul că toate corpurile utilizate în expoziție, provenite din China, ar fi fost verificate și s-ar fi certificat, de către autoritățile chineze, atât moartea din cauze naturale, cât și acordul persoanelor sau al familiei în vederea utilizării corpului pentru „cercetare”.

Vom reveni mai jos la problema „utilizării pentru cercetare”. Mai întâi însă, dorim să atragem atenția asupra unor realități contemporane din China, care ridică mari semne de întrebare privind veridicitatea „garanțiilor” oferite.

În anul 2013, Asociația PRO VITA și publicația Epoch Times România au organizat o serie de evenimente publice având ca subiect abuzurile comise de regimul din China contra drepturilor fundamentale ale omului.

Astfel, a fost lansată ediția românească a cărții „Organele statului. Abuzul transplanturilor în China” de David Matas și dr. Torsten Trey, care abordează problema spinoasă a provenienţei organelor folosite în industria de transplant a Chinei. În presa internațională, ca și în literatura de specialitate, abundă date care atestă existența unui fenomen de prelevare abuzivă și vânzare de organe de la prizonierii din închisori și lagăre din China. Potrivit chiar declaraţiilor oficiale ale autorităților chineze, peste 90% din organe provin de la prizonieri executaţi. Aceasta reprezintă deja o încălcare a standardelor medicale occidentale. Oare acest fapt nu trezeşte o suspiciune că de fapt deţinuţii şi mai ales prizonierii de conştiinţă, sunt consideraţi oficial „bănci de organe”? Informatiile existente în prezent arată că în China înalţi oficiali au fost implicaţi în trafic cu organe umane, inclusiv oficiali din oraşul Dalian, provincia Liaoning, unde a apărut şi s-a dezvoltat industria plastinării.[4]

Potrivit statisticilor prezentate în cartea numită, în China, mai puțin de 5% din membrii familiilor deținuților sunt de acord să doneze corpul/organele celor executați și nu mai mult de 5% din corpuri rămân nesolicitate de rudele defunctului.

În august 2010, ONG-ul „Doctori împotriva Recoltării Forţate de Organe” a făcut un apel către companiile farmaceutice prin care le solicita să evite implicarea în transplanturi care ar putea fi acceptabile din punct de vedere legal, dar nu şi etic. Răspunsul companiilor la acest apel a constat în nouă studii clinice noi, implicând 1.200 de organe transplantate, desfăşurate în spitale civile şi militare chineze. Cu alte cuvinte, companiile farmaceutice nu numai că îşi promovează şi vând medicamentele în China, dar şi susţin dezvoltarea transplantului chiar în aceste condiţii de abuz.

De fapt, niciodată până acum răspunsurile la abuzurile privind transplanturile nu au venit nici din partea statelor (cu excepția, notabilă și foarte semnificativă, a Israelului, care a interzis accesul în țară al organelor de transplant provenite din China!), nici din partea diverselor business-uri. Doar ONG-urile de drepturile omului, World Medical Association şi organizaţiile transplantologilor au fost cele care au reacţionat.

Un alt subiect despre care am dezbătut public a fost cel al temutelor lagăre de muncă[5] (denumite „laogai” = centru de reeducare prin muncă) din China. Acestea, constituite într-o rețea de peste 1.000 de unități penitenciare secrete, cu cel puțin 4 milioane de deținuți, utilizează sclavia ca forţă gratuită de muncă, o bună parte din produse, sub brand-uri celebre, fiind trimise la export. Sistemul de lagăre de muncă a fost inventat de dictatorul comunist Mao Tsedun în 1957 şi permite trimiterea oricui într-un lagăr pe o perioadă de până la patru ani, nefiind necesar un proces juridic sau condamnare, şi nici măcar mandat de arestare! Legea este în vigoare și astăzi!

De asemenea, în organizarea PRO VITA și a Epoch Times au fost proiectate, în premieră, documentarele multipremiate „ELIBERAȚI CHINA: Curajul de a crede” [6], despre reprimarea mișcării spirituale Falun Gong, precum și „E o fată!” [7] despre politica „copilului unic” din China, a cărei încălcare duce la milioane de avorturi forțate anual. Transcriem doar unul din cazurile relatate în aceste filme:

„O femeie, gravidă în luna a opta, purtând un copil ilegal, a fost prinsă şi pentru că n-a putut plăti amenda de 20 de mii de yuani, ofiţerii de planning familial au dus-o cu forţa la o clinică locală, au legat-o de o masă de ginecologie şi i-au injectat în abdomen un lichid pentru a-i omorî fetusul. A zăcut pe masă timp de două zile, având mâinile şi picioarele legate cu o frânghie, aşteptând clipa în care corpul său va expulza fetusul omorât.”

China roșie nu a recunoscut niciodată aceste practici, însă existența și aprobarea lor de către sistemul comunist este astăzi de netăgăduit.

Revenind la expoziția „Our Body”, care utilizează cadavre umane provenite din China, dorim să vă întrebăm, domnilor directori:

Având în vedere natura genocidară a regimului de la Beijing și crimele în masă, exemplificate mai sus, săvârșite în numele unei ideologii totalitare, ce încredere credeți că putem avea în „certificatele” și „garanțiile” emise de instituții de stat chineze cu privire la cadavrele furnizate pentru expoziții?

Existența fie și a unei suspiciuni rezonabile că aceste corpuri ar proveni de la nefericiții dispăruți cu zecile de mii în beciurile securității chineze doar pentru că solicitau un grad mai mare de libertate și drepturi civile ar fi fost de natură, și afirmăm aceasta cu tărie, să vă facă să refuzați organizarea, respectiv găzduirea unui astfel de spectacol macabru.

Am legat aceste detalii în mod expres de evenimentele publice organizate de PRO VITA și Epoch Times pentru a sublinia că protestul nostru nu este nicidecum o „goană după senzațional”, așa cum afirmați în comunicatul de răspuns la petiția SIRDO, ci reflectă o preocupare constantă și serioasă, toate cele 3 entități menționate fiind implicate de mulți ani în activități de protecție a drepturilor omului.

Privind problema legalității expoziției

Legea românească nu autorizează nicio persoană juridică, nici măcar un Muzeu, să manipuleze cadavre sau să le expună public. În cazul cadavrelor umane, legea permite doar spitalelor, instituţiilor de învăţământ medical şi serviciilor de medicină legală să întreprindă acte de manipulare, care de altfel sunt firești în virtutea nevoii de a cunoaște și aprofunda cunoașterea științifică a organismului uman, în vederea progresului medicinei.

Art. 2 din Legea nr. 104/2003 privind manipularea cadavrelor umane dispune că: „Dreptul de manipulare a cadavrelor umane pentru diagnostic sau activităţi didactice şi ştiinţifice revine serviciilor de anatomie patologică şi de prosectură ale spitalelor şi instituţiilor de medicină legală, disciplinelor universitare de anatomie şi de anatomie patologică ale instituţiilor de învăţământ superior medical uman de stat sau private, acreditate ori autorizate, care organizează serviciile pentru utilizarea cadavrelor.”

Legea civilă română prevede în art. 78 Cod civil că: „Persoanei decedate i se datorează respect cu privire la memoria sa, precum şi cu privire la corpul său.”

În aceste condiții, considerăm că soluţiile date de instanțele românești sesizate în 2013, de către noi, în cazul expoziției similare „Human Body”, sunt extrem de dezamăgitoare. Nu credem că România poate fi cu adevărat un „stat de drept” câtă vreme instituţiile sale asistă pasiv sau chiar participă, cazul Primăriei Cluj-Napoca, la o astfel de manifestare!

Legat de „decizia finală şi irevocabilă” prin care justiţia română a respins acuzaţiile împotriva expoziţiei Human Body ca „neîntemeiate”, la care vă referiţi în comunicatul dvs. de presă din 27 iulie, vă informăm că nu există o decizie în acest sens, întrucât cauza nu a ajuns să fie analizată pe fond de către instanţă.

Există însă precedente juridice din alte țări, pe care dorim să le aducem în atenția dvs.:

Începând cu anul 2006, ziarul american „New York Times” a relatat despre existența, la nivel internațional, a unei „piețe negre” de cadavre și organe chinezești, ceea ce a dus la o anchetă a Congresului american. De această investigație s-a ocupat Procurorul General al New York, Andrew Cuomo. Investigația a dus la demisia directorului executiv al Premier Exhibitions, Arnie Geller, care a organizat astfel de expoziții în mai multe orașe din SUA. Ca urmare a anchetei și a deciziei judecătorești din 2008, pe prima pagină a site-ului Premier Exhibitions este afișat un avertisment cu privire la originea presupusă a trupurilor expuse: „Această expoziție afișează rămășițe umane ale cetățenilor sau rezidenților chinezi, primite inițial de Biroul chinez de Poliție. Biroul chinez de Poliție poate primi corpuri umane din închisorile chineze”. De asemenea, tot aici se mai menționează că Premier Exhibitions „nu poate verifica independent” dacă organele aparțin sau nu prizonierilor executați.

În 2009, o expoziție cu același nume, „Our Body” a fost închisă în Franta[8], iar cele 17 cadavre care erau ale unor femei și bărbați chinezi, întregi sau disecate, au fost puse sub sechestru și apoi înhumate. Toate cele 3 instanțe au dat câștig de cauză reclamanților – 2 ONG-uri („Together against the death penalty” și „Solidarity China”). În motivarea deciziei, pe lângă suspiciunile legate de probele referitoare la originea cadavrelor, instanța a considerat că expunerea corpurilor în scopuri comerciale contravine prevederilor Codului civil francez care statuează că: „Rămășițele pământești ale persoanei decedate trebuie tratate cu respect, demnitate și decență”. Tot în motivare, judecătorii arată că: „Spațiul desemnat de lege pentru cadavre este cel al cimitirului”.

În Israel, în octombrie 2012, expoziția „Bodies” a fost închisă de instanță și eventualele viitoare expoziții au fost declarate ilegale, întrucât nu a putut fi dovedită proveniența corpurilor și nici consimțământul legal acordat pentru acest tip de utilizare. De asemenea instanța a afirmat că, dincolo de orice îndoială, o astfel de manieră de a trata cadavrele „violează demnitatea umană, inclusiv demnitatea celor decedați”.

Este permisă, din punct de vedere etic și moral, expunerea în acest mod a unor cadavre umane?

Dificultăţile etice (cu alte cuvinte, problemele de conştiinţă) care apar în cazul unei astfel de expoziții pot fi mai bine înţelese dacă se are în vedere că atitudinile faţă de viaţă şi moarte, faţă de problema suferinţei, ţin de o matrice socio-culturală care generează complexul de valori şi semnificaţii atribuite acestor realităţi. Această cultură socială şi morală, fixată şi transmisă ca tradiţie, furnizează cadrul indispensabil funcţionării principiilor, normelor şi instituţiilor unei comunităţi. Orice demers general de idei, valori sau aranjamente promovate sau impuse deliberat la nivelul comunităţii are nevoie de un consens public pe care nu îl poate susţine decât tradiţia amintită.

În spațiul românesc și european, creștin sau post-creștin, chiar dacă după moarte nu mai putem, evident, vorbi de o persoană în sens juridic și nici măcar spiritual, este dovedită persistenţa raportului elementelor organismului cu persoana în al cărei organism s-au aflat cândva, sau a cadavrului în întregul său cu aceeași persoană. Deşi viața biologică a acelei persoane a încetat, cadavrul sau osemintele sunt totdeauna ale cuiva anume. Relaţia aceasta este de neînlăturat, întrucât omul prin moarte nu „dispare” pur și simplu ca un balon de săpun. Cu alte cuvinte, fiecare dintre părţile ierarhic componente ale organismului sunt marcate de identitatea şi manifestarea persoanei, dincolo de gradul de disociere între întreg şi componentele sale care apare în urma morții.

De aceea, în considerarea a ceea ce a reprezentat în timpul vieții, persoanei decedate i se datorează, în tradiția poporului român, respect, acesta primind consacrare legală prin reglementările conținute de prevederile Codului civil în vigoare (art. 78).

Din punctul nostru de vedere – așa cum au arătat și instanțele franceză și israeliană – manipularea și expunerea în expoziții de tipul „Our Body” a rămășițelor umane este incompatibilă cu acest spirit al respectului față de demnitatea umană.

Nu este o atitudine care dispreţuieşte ştiinţa, ci doar una care abordează o realitate din perspectiva valorilor socio-culturale ale spațiului european.

Privind aspectul „științific” al expoziției

„Our body – Universul interior” pune un „puternic accent pe prevenție, sănătate și educație”, ni se spune în comunicatele de presă premergătoare deschiderii. Noi nu ne pronunțăm, evident, împotriva educației și nici a cercetării științifice pe organismul uman – ar fi și absurd. Ne punem însă întrebarea unde este caracterul educativ invocat al expoziției „Our Body” și al celorlalte similare? Oare este nevoie de expunerea unor cadavre secționate, ca oamenii să înțeleagă cum arată pe interior, sau că fumatul este dăunător? Există astăzi posibilități tehnice nelimitate de prezentare sau simulare care să nu implice cadavre umane și nici organizarea unui eveniment care stârnește atâtea controverse.

De altfel, după cum bine se știe, tocmai ca dovadă că aceste preocupări etice nu sunt absurde, „expoziția” de cadavre și specimene de la Institutul de Medicină Legală Mina Minovici, poate cea mai apropiată ca scop de „Our Body”, este deschisă exclusiv studenților și medicilor și închisă publicului larg!

Pentru noi este clar că autorul expoziției încearcă să se folosească de caracterul șocant al morții unui om într-un asemenea spectacol și în niciun caz nu poate fi vorba despre vreun efect „educativ” intenționat. Nu în ultimul rând, judecând după box-office-ul acestor tipuri de expoziții organizate în multe orașe din lume, caracterul educativ și științific nu este decât un paravan după care se ascunde o afacere profitabilă.

Alte reacții la expoziții similare

La adresa expozițiilor de cadavre au existat reacții firești de protest[9], atât din partea oamenilor de știință, din partea liderilor comunităților religioase, precum și din partea oamenilor obișnuiți.

Activiști chinezi de notorietate, precum Harry Wu (19 ani de detenție în laogai) sau Chen Guangcheng (4 ani detenție pentru critici la adresa avorturilor forțate și a politicii „copilului unic”), ambii acum refugiați în SUA, au protestat împotriva expozițiilor de cadavre, din motivele arătate mai sus.

Coordonatorul științific de la Muzeul de Știință „Carnegie” din SUA a demisionat din funcție, invocând convingerile sale religioase. Prin întrebările sale cu privire la proveniența corpurilor, ea și-a exprimat oroarea față de ideea de a expune „rămășițele umane” la o expoziție.

Prof. Anita Allen, bioetician la Universitatea din Pennsylvania (SUA), a declarat că a da bani ca să te „holbezi” la rămășițe umane trebuie să ridice mari îngrijorări asupra persoanelor în cauză.

Thomas Hibbs, etician de la Universitatea Baylor (SUA), compară expunerea de cadavre cu pornografia, pornind de faptul că persoana este redusă la „manipularea unor părți ale organismului, lipsite de orice semnificație umană mai largă”.

Rabinul Dany Schiff (SUA) a declarat că „și dacă s-ar fi obținut acordul celor decedați, tot trebuie să ne întrebăm ce putem spune despre o societate, care oferă corpuri umane spre vizionare, sub sticlă, unui public flămând”.

Concluzie

Domnilor directori,

Existența acestei expoziții ne ajută să vedem cât de puţină semnificaţie și importanţă a ajuns să poarte fiinţa umană în lume, tocmai într-o perioadă a istoriei în care se afirmă că niciodată aceasta nu a fost atât de valorizată.

Pentru cele expuse mai sus, vă rugăm, facem apel la conștiința dvs., să opriți acest spectacol macabru.

Cu mulțumiri anticipate,

Asociația PRO VITA – filala din București

Președinte, Bogdan Stanciu

Co-semnatari:

Societatea Independentă Română a Drepturilor Omului – SIRDO

Preşedintă, Lucica Humeniuc

  • Doxologia:

 Este familia de azi în pericol?

Este familia de azi în pericol? M-aş bucura să pot spune că nu. Din păcate, realitatea de zi cu zi este una din ce în ce mai nefavorabilă acestei entităţi vitale şi pentru naţiunea română, şi pentru Biserică. De aceea, devine o prioritate absolută pentru noi toţi identificarea tuturor mijloacelor şi a mecanismelor posibile – legale, sociale, financiare, educaţionale etc. – ce pot fi activate în sprijinul familiei. Iar pentru creştinul de azi, a se implica în această problemă este sinonim cu a mărturisi pe Hristos. A nu se implica („lasă că se ocupă alţii, eu nu mai am timp şi de asta…”), dimpotrivă, înseamnă a se autoexila în ceata necredincioşilor. Vremea cernerii!

De vreo două săptămâni, Coaliţia pentru Familie şi Constituţie, un „organism care însumează asociaţii civice şi religioase”, a iniţiat o consultare publică, de anvergură naţională, „cu privire la starea familiei româneşti din zilele noastre”. Aşa cum se menţionează în declaraţia de intenţie,

consultarea urmăreşte să dea glas şi să identifice problemele cu care ne confruntăm ca membri ai familiilor noastre, nevoile pe care le resimţim, dar şi soluţiile concrete, realiste, raţionale pe care le preconizăm şi pe care le vrem asumate de cei care au fost investiţi cu putere de decizie. Răspunsurile vor fi analizate cu atenţie şi transpuse într-un set de propuneri legislative şi de politici publice, care să favorizeze cu adevărat instituţia familiei. Scopul final este alinierea politicului la revendicările legitime ale oamenilor care susţin, prin munca lor, statul în care trăim”.

Personal, mi se pare cea mai importantă dezbatere iniţiată în spaţiul public românesc, din 1990 încoace, întrucât familia este o instituţie cu impact în toate sferele vieţii sociale, de ea depinde însăşi vitalitatea unei naţiuni. Am să redau, de aceea, în spaţiul acestei rubrici, întrebările la care oricare cetăţean poate oferi un răspuns până pe 6 septembrie a.c., la adresa de email contact(at)coalitiapentrufamilie.ro:

1. Care sunt principalele atacuri la adresa familiei în societatea contemporană şi ce măsuri de protecţie propuneţi?

2. Cum poate fi încurajată constituirea familiilor? Ce măsuri de susţinere a familiilor deja existente consideraţi a fi oportune?

3. Credeţi că înscrierea actualei definiţii a familiei din Codul Civil în Constituţie ar contribui la întărirea instituţiei familiei?

4. Ce măsuri consideraţi esenţial a fi luate pentru protecţia, educarea şi dezvoltarea copiilor?

Din punct de vedere creştin, problema familiei nu este doar o chestiune de ordin social sau de altă natură, ci este una ce ţine de esenţa credinţei. Sfântul Apostol Pavel are un cuvânt categoric în acest sens:

Dacă însă cineva nu poartă grijă de ai săi şi mai ales de casnicii săi, s-a lepădat de credinţă şi este mai rău decât un necredincios” (I Timotei 5, 8).

Mai rău decât un necredincios” – înseamnă că e mai rău decât cel ce apostaziază (cel ce se leapădă de Hristos)! Explicaţia pentru această concepţie ar fi următoarea: cel ce doreşte să fie cu Dumnezeu, să se împărtăşească de iubirea Lui, nu o poate face decât iubind pe ceilalţi oameni. Este ceea ce ne învaţă Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan:

Dacă zice cineva: iubesc pe Dumnezeu, iar pe fratele său îl urăşte, mincinos este! Pentru că cel ce nu iubeşte pe fratele său, pe care l-a văzut, pe Dumnezeu, pe Care nu L-a văzut, nu poate să-L iubească” (I Ioan 4, 20).

Iar dintre toţi oamenii, datoria noastră primă se îndreaptă către cel ce este „casnicul” nostru (sau „aproapele” nostru). Cu alte cuvinte, nu poţi spune că iubeşti pe Dumnezeu, că Îi urmezi Lui, dacă nu arăţi dragoste (purtare de grijă) în primul rând faţă de cei din casa ta, din familia proprie. Evident, grija aceasta nu merge până acolo încât, de dragul sau la cererea lor, să faci lucruri care să te rupă de Dumnezeu. Aceasta este o altă extremă, a celor ce apostaziază nu din negrijă (ca în primul caz), ci dintr-o grijă exclusivă pentru cei apropiaţi.

Este familia de azi în pericol? M-aş bucura să pot spune că nu. Din păcate, realitatea de zi cu zi este una din ce în ce mai nefavorabilă acestei entităţi vitale şi pentru naţiunea română, şi pentru Biserică. De aceea, devine o prioritate absolută pentru noi toţi identificarea tuturor mijloacelor şi a mecanismelor posibile – legale, sociale, financiare, educaţionale etc. – ce pot fi activate în sprijinul familiei. Iar pentru creştinul de azi, a se implica în această problemă este sinonim cu a mărturisi pe Hristos. A nu se implica („lasă că se ocupă alţii, eu nu mai am timp şi de asta…”), dimpotrivă, înseamnă a se autoexila în ceata necredincioşilor. Vremea cernerii!

P.S.: Articolul de săptămâna trecută, „Călugărul care frecventa prostituatele sau Adevărul din spatele ştirii”, a avut un impact oarecum neaşteptat, în sensul în care unii cititori s-au grăbit să concluzioneze că personajul despre care se face vorbire este un monah… din Iaşul zilelor noastre, cu numele Vitalie. Asta, deşi eu precizam, în partea a doua a articolului, că povestea, chiar dacă reprodusă în stilul presei contemporane, este veche de vreo 14 secole, iar acel salvator al prostituatelor este Sfântul Vitalie Monahul, prăznuit în calendarul ortodox pe 22 aprilie. Unii cititori au mers până acolo încât fluturau înaintea interlocutorilor ediţia din 29 august a „Ziarului de Iaşi”, ferm convinşi că în articolul meu este vorba despre un călugăr din ziua de azi, cu greu recunoscând, după ce acceptau să (re)citească ultimele paragrafe, că lucrurile nu stau deloc aşa cum cred ei. Reacţia unor astfel de persoane, nu puţine, îmi întăreşte şi mai mult convingerea că, hrănindu-se până la obezitate cu ştiri, omul contemporan şi-a pierdut ori şi-a atrofiat foarte serios discernământul, spiritul critic, capacitatea de a căuta adevărul, respectiv de a adera la Adevăr, teologic vorbind.

Copilul – între Taină şi planificare

Copilul dorit apare într-o anatomie care structurează prin iubire şi credinţă Fiinţa şi destructurează blând statisticile şi prognozele.

Din fericire, Taina nu este cuprinsă în algoritmi, nu există o matematizare a ei.

Credem sau nu, puiul de om e dublă creaţie, trup şi suflet. El îşi doreşte să crească în voie bună şi speranţă sănătoasă. El vine cu bogăţia lui nedisimulată, cu naturaleţea lui neartificializată de progresul tehnic, cu veselia lui intrinsecă, neafectată de lipsuri materiale.

Ne întrebăm mereu cum o să crească copilul, într-o garsonieră sau în zece camere, în casa de la munte sau în cea de la mare.

Despre locul lui sub senin sau nori ne gândim puţin, despre sănătatea lui morală, mult mai puţin.

Într-adevăr, ne facem probleme pentru sănătatea copilului nu neapărat ca o grijă şi o iubire părintească, ci ca o teamă de o pacoste contemporană ce poate afecta imaginea, timpul, banii.

Sănătatea lui morală se conturează şi sub influenţa discuţiilor şi planurilor, acestea făcând parte din mediul nostru ambiant.

Noi nu mai trăim într-un mediu cultural sau spiritual, ci într-unul pur economic.

Mediul spiritual te face Om, micşorat ,,cu puţin faţă de îngeri”, încununat cu slavă şi cu cinste.

Mediul cultural te ajută să înţelegi Binele şi Răul, prin înţelepciune şi pricepere. Omul înnobilat cultural şi spiritual ştie să deosebească duhurile, se goleşte de materie pentru a se umple de spirit.

Mediul economic are importanţa sa, trebuie însă să mijlocească plinirea celor două medii. Omul mobilat economic nu este un om împlinit, este un simplu individ dotat cu instrumente ale economiei de piaţă, care suplinesc capacităţile fizice şi intelectuale.

Copilul planificat în mediul economic se va naşte şi va creşte conformist, materializat, calculat şi poate exact. Copilul nepreţuit în marea ecuaţie a umanităţii începe să aibă costuri ca un bun economic în ciclul de fabricaţie.

Este bine să înţelegem Taina care e deasupra economicului şi administrativului.

Copilul creşte tainic în burtica mamei, se naşte tainic, primeşte Taina Botezului, iar drumurile sale sunt tainice.


Categorii

1. DIVERSE, Avort, Homosexualitate, Razboiul impotriva familiei / vietii/ copiilor

Etichete (taguri)

, , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

7 Commentarii la “Ce inseamna pentru gruparile homosexualiste “DRAGOSTEA A INVINS!”: TRIMITEREA LA PUSCARIE A CRESTINILOR/ Expozitia de cadavre a revenit in Romania/ FAMILIA IN PERICOL/ A naste sau a planifica?

  1. “desigur, nu poate pretinde modificarea legilor promulgate de către un Parlament ales în mod democratic de poporul suveran” – da, doar ca Romania, de exemplu, si-a cedat suveranitatea acum 12 ani internationalei…

  2. @carmen : urma sa pun si eu link-ul la clipul asta. Aici cred ca dorinta lor tine de pregatirea / “prelucrarea” oamenilor pentru una dintre cele mai mari inselari la care a lucrat vrajmasul si slugile lui…

  3. Ehei, cine stie ce surprize mai are mosul in sacul lui! Anul 2015 este anul luminii si a mijloacelor tehnice care folosesc lumina. O fi avand legatura oare si cu fascinantul blue beam sau telescopul Vaticanului botezat lucifer? Cine stie.

  4. La conducerea SUA se pregătește să vină „o doamnă” care dorește egalitatea căsătoriilor. Nici n-a luat puterea și-și arată mai înainte „credința” anticreștină. O să fie VAI pentru lumea creștină, mai ales că are nume predestinat. Numele predestinat îl aflați prin analiza a ceea ce înseamnă căsătoria dintre un bărbat și o femeie. Iar bărbatul ei este BILL.

  5. @ Baltag Lica : Dumnezeu poate intoarce orice si ne poate izbavi, daca ne pocaim ca neam si fiecare personal. Nu exista predestinare.

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare