„Cineva vrea să ne distrugă”. PESTA PORCINA – pretext pentru DESFIINTAREA MICII GOSPODARII TARANESTI si curatarea terenului pentru FERMIERII DANEZI SI OLANDEZI?

1-09-2018 20 minute Sublinieri

Sorin Minea, președintele Romalimenta, susține că creșterea porcului ar putea fi compromisă, la noi, de pesta porcină pentru vreo 20 de ani de aici încolo. Dar e contrazis vehement de către Deutsche Welle, care livrează o informație explozivă, capabilă să lămurească dedesubturile misterioasei izbucniri a plăgii și lichidarea efectivelor autohtone de animale.

Mai exact, DW relatează că marii fermieri crescători de porci și Danemarca și Olanda se pregătesc să își mute afacerile în România din cauza presiunilor existente în țările lor legat de pericolele pe  care le reprezintă industrializarea fermelor de animale.

”Numeroase studii atestă efectele nocive ale suprapopulării fermelor nu doar pentru animale şi personal, dar şi pentru întreaga zonă. Cercetătorii au comparat ferme din Germania, Olanda şi Statele Unite, unde efectivele de porci depăşeau 25.000 de animale, concluzionând că pesticidele şi antibioticele folosite se regăsesc în pânza freatică din zonele marilor crescătorii de animale, în timp ce mulți angajați se confruntă cu probleme cauzate de bacteriile rezistente la antibiotice, precum stafilococul auriu. În Germania, un studiu realizat pe 7.000 de persoane care locuiau la circa 500 de metri distanță de marile crescătorii de porci a scos la iveală problemele pulmonare ale oamenilor, cauzate de endotoxinele şi concentrația mare de amoniac din aer” afirmă jurnaliștii germani.

Soluția de evitare a acestor probleme care au dus inclusiv la manifestații de protest ale ONG-urilor de mediu?

”În contextul sensibilizării opiniei publice asupra riscurilor pe care le reprezintă crescătoriile în masă, marii fermieri danezi, dar şi cei olandezi anunță că se mută în România sau în Țările Baltice.
Tot mai des marii crescători de porci din Danemarca anunță că îşi vor muta fermele în România şi în statele baltice, dacă li se vor aplica restricții la folosirea de antibiotice şi pesticide sau vor fi reclamate drepturile animalelor. Ceea ce înseamnă că vor exporta problemele de mediu în România şi alte noi state comunitare”, a declarat pentru DW Jette Friis Tuca, o ecologistă convinsă, care a participat la un protest din fața guvernului danez”.

DW mai punctează că, deși România este momentan afectată de pesta porcină africană, ”marii investitori din Olanda sau Danemarca dispun de logistica necesară relocării marilor ferme, atunci când situația se va calma. Fără efective de animale, dar cu spațiu şi personal, România nu este întâmplător invocată de fermierii din occident, cu precădere din Olanda şi Danemarca”.

Și amintește că danezii deja au crescătorii masive de porci și cumpără, totodată, suprafețe imense de teren agricol în țara noastră. Premium Porc, spre exemplu e al doilea mare crescător de porci din România, e firmă daneză și, interesant, nu e deloc afectată de pesta porcină.

”Că danezii se simt bine în România confirmă şi Erik Jantzen. Venit în 2006 în România, Jantzen a cumpărat în mod discret zeci de mii de hectare, pe care fie le-a cultivat, fie le-a arendat, fie le-a vândut mai departe. Jantzen Development s-a implicat în tranzacții însumând mai mult de 28.000 de hectare în toată țara, declara pentru economica.net fermierul danez, care numai în Ialomița deține o fermă de aproximativ 5.000 de hectare, la care se adaugă alte 2.500 de hectare la malul mării.

Danezii s-au acomodat aşadar în România. Rămâne de văzut cât de uşor se vor acomoda porcii danezilor, dacă marii crescători vor fi nevoiți să se îndrepte către România” conchide DW.

Marea întrebare: să fie, în contextul informațiilor prezentate de Deutsche Welle, o simplă coincidență suprapunerea pestei porcine pe interesele danezilor și olandezilor de a monopoliza piața autohtonă de porci, ori e o modalitate abilă de a ”curăța” terenul de afaceriștii români pentru a lăsa loc celor din UE? (Bogdan Tiberiu Iacob)

Pesta porcină pare a fi subiectul „la modă” zilele acestea. Plăvanul zici că dă de ceasul morţii atunci când vorbeşte despre sutele de mii de porci sacrificaţi. Mai că-ţi vine să crezi că au descoperit specialiştii britanici posibilitatea ca pesta porcină să sufere o mutaţie capabilă să infecteze bovinele. Altfel nu-ţi poţi explica aceste temeri obsedante exprimate public de către personajul nostru zootehnic.

În spatele întregului spectacol este însă o cu totul altă luptă, una radicală, menită a ne duce şi mai rău în haos într-un viitor deja previzibil. Pesta porcină e doar „fondul sonor”, praful în ochi aruncat pentru a se lua măsurile trasate din alte părţi. În fapt ceea ce se urmăreşte, ceea ce e deja pronunţat din ce în ce mai articulat nu are legătură cu epidemia în sine, ci cu o victimă care trebuie sacrificată cât mai rapid: mica gospodărie ţărănească.

Îmi amintesc cum plângea Europa Liberă cu lacrimi de crocodil atunci când vorbea despre distrugerea satelor de către Ceauşescu. În fapt, distrugerea pe care o făcea Ceauşescu consta în încercarea – stângace ce-i drept – de modernizare a satelor, de acces a acestora la infrastructura de bază. După Revoluţie, ceea ce-a început Ceauşescu nu doar c-a fost continuat, ci a fost intensificat în direcţia dorită, cu un radicalism şi o forţă greu de imaginat. Practic, la trei decenii de la Revoluţie satul românesc nu mai există. Au rămas doar aşezări amintind de ceea ce-a fost odată satul românesc: unele sunt absolut pustii, altele doar cu populaţie inactivă, îmbătrânită, iar cele mai apropiate de oraş sacrificate pe veci, transformate în „suburbii rezidenţiale” pe fondul foamei „omului nou” de locuinţe standardizate şi uniformizatoare.

Ce se doreşte în fapt de la această epidemie? În primul şi-n primul rând interzicerea creşterii porcilor în gospodărie. Practic aici e adevărata luptă. Brusc a apărut vinovatul de serviciu, anume bietul ţăran – specie aflată pe cale de dispariţie – care, în ticăloşia lui, insistă să-şi crească porcul acasă.

Îmi amintesc cum, pe vremea lui Ceauşescu, una dintre cele mai mari succese editoriale a fost o carte în format de buzunar, ieşită de sub tipar prin 1977, al cărei titlu spune cam tot despre conţinut: „Tăiem porcul – cum îl preparăm?”. Dincolo de tradiţie – oricine ştie că porcul se taie de Crăciun, nu-i aşa? – există un aspect cât se poate de practic al problemei. Bine preparat, un porc crescut acasă poate asigura proteină de calitate unei familii timp de aproape şase luni. E o independenţă de nepermis în noua lume „septică”, în noul comunism în care se centralizează absolut tot.

Cei care-au trăit experienţa neagră a anilor 80 ştiu bine că atunci când alimentarele erau goale, salvarea venea „de la ţară”. Mica gospodărie ţărănească a fost cea care-a avut rolul unei veritabile economii paralele, suplimentând cu succes lipsurile din magazine, din fluxul oficial, mult prea parazitat de şmecheri. O să merg şi mai departe spunând că lipsa de-aici a perioadelor mari de foamete care s-au făcut atât de serios simţite în istoria Occidentului s-au datorat urbanizării reduse şi micii gospodării ţărăneşti. În fapt, la noi, urbanul a fost cumva legat de rural. În trecut, boierii aveau case şi-n zonele urbane, dar baza de aprovizionare era reprezentată de moşie. Pe acelaşi model, urbanizarea forţată impusă de comunişti a creat o specie hibridă de indivizi care, asemenea boierilor de pe vremuri, locuiau la oraş, dar îşi păstraseră „casa de la ţară” unde cultivau pe suprafeţe mici (dacă nu mă înşel, în zonele cooperativizate nu aveai voie să deţii mai mult de 2500 mp. de teren) şi-şi întreţineau o gospodărie care avea, pe lângă găini, un porc şi, uneori, chiar şi o vacă.

Ceva similar s-a petrecut şi la ruşi unde mare parte dintre moscoviţi, deţineau în zonele limitrofe Moscovei o aşa-numită да́ча(dacea), adică o casă de vacanţă cu un mic lot de pământ, unde practicau o agricultură intensivă care-i ajuta să supravieţuiască sănătos gravelor lipsuri alimentare specifice comunismului.

Aceste forme – să le spunem „de organizare” – au reprezentat o garanţie a securităţii alimentare a individului şi, în ultimă instanţă, o formă de independenţă faţă de agresiunea politicilor nebuneşti şi a experimentelor ticăloase. O mică proprietate de 1000 mp poate asigura independenţa alimentară a unei familii. Desigur aceasta implică muncă din partea membrilor familiei şi ceva cunoştinţe de bază ale domeniului.

Aşa cum am mai spus, de-a lungul istoriei această mică proprietate ţărănească ne-a asigurat hrana şi ne-a salvat de foamete. Faptul că pe-aici nu există reţete tradiţionale de tipul „migas-ului” spaniol(care se face din firimituri de pâine păstrate de la alte mese, prăjite în urmele de grăsime pe care le mai ai prin casă) sau al celebrelor paste „aglio olio e peperoncino”, reprezintă o dovadă că, la nivel general, am dus-o destul de bine din punct de vedere alimentar indiferent de vicisitudinile vremurilor. Iar testul anilor 80 a fost unul cât se poate de dur.

De la intrarea noastră în UE s-a accentuat lupta împotriva micii proprietăţi ţărăneşti. Preţurile derizorii ale terenurilor agricole, lipsa sprijinului din partea statului pentru micul agricultor sau pentru cei care ar fi putut să facă agricultură performantă la sat, dumping-ul practicat de marile reţele comerciale, toate acestea s-au constituit în lovituri aplicate agriculturii autohtone. Lovituri care s-au simţit din plin şi în mica gospodărie ţărănească. Satele au fost depopulate, în ele rămânând să supravieţuiască doar o populaţie îmbătrânită. Reglementările europene au lovit din plin şi micii crescători de animale: ciparea, limitarea vânzării şi cumpărării, a zonelor pe care le pot tranzita animalele(aşa-zisul paşaport), vaccinarea obligatorie, tot felul de alte taxe au avut şi ele ca efect reducerea numărului de animale crescute în mica gospodărie ţărănească.

Însă, spre surprinderea şi furia oficialilor responsabili cu distrugerea acestei oaze de independenţă, legătura românului cu pământul nu poate fi ruptă atât de uşor. Indiferent că trăieşte în oraş sau a plecat în străinătate la lucru, în general oamenii îşi păstrează proprietatea de la ţară, mai mult investesc în ea, mulţi dintre ei gândindu-se că, la pensie, se vor retrage acolo. De asemenea, tradiţia creşterii porcului şi a tăierii lui în ajunul Crăciunului n-a fost învinsă, mulţi oameni având la ţară pe cineva care le creşte un porc. Astfel, în ciuda reglementărilor şi a agresiunilor din ce în ce mai prezente, mica proprietate ţărănească supravieţuieşte.

De-aceea acum se scoate artilerie grea în scenă. Când plăvanul urlă că nu se iau măsurile necesare pentru combaterea pestei porcine, de fapt nu face altceva decât să cânte aria pe care i-au indicat-o stăpânii săi. Imediat, apar experţii – de tipul lui Minea de la Romalimenta – care spun că trebuie interzisă creşterea individuală a porcilor sau a altor „esperţi” – cică moderaţi – care spun că, vezi Doamne!, interdicţia ar trebui aplicată doar în zonele în care s-a manifestat pesta porcină. Ce-are sula cu prefectura?

Cum a apărut pesta porcină africană la noi? Înţeleg că din „no man’s land-ul” numit Ucraina, au tranzitat porci mistreţi infestaţi cu pestă porcină africană. OK, asta înseamnă că nu la micul fermier e cauza, ci la o proastă gestionare a graniţelor ţării. Când de-acolo îţi vin, între altele, porci radioactivi – care porci nu-s de la Cernobîl, ci de pe la alte reactoare de unde se scapă material radioactiv în draci – ar trebui să te gândeşti serios la controlul frontierelor. Până şi bulgarii, când au văzut că se-ngroaşă gluma la noi – şi-au securizat frontierele. Noi de ce n-am făcut-o cu Ucraina? Şi-a pus cineva întrebarea asta?

În fapt, tind să cred că acţiunea „pesta porcină africană” e una deliberată, având ca efect o luptă împotriva micii proprietăţi ţărăneşti, în fapt o particularizare a luptei împotriva independenţei individuale. Dacă se obţine „victoria” interzicerii creşterii porcului în gospodărie se mai bate un cui în coşciugul dorinţei normale a omului de autonomie.

Reţineţi câteva aspecte peste care, probabil, aţi trecut în fugă. În 2011 un tsunami provoacă dezastrul nuclear de la Fukushima şi, de asemenea, un dezastru umanitar. Mii de case sunt inundate, localităţi întregi sunt şterse de suprafaţa pământului. Din păcate abia atunci unii oameni şi-au amintit de piatra din Aneyoshi care-i avertiza pe japonezi să nu construiască nimic la o altitudine mai joasă decât acea piatră. E de prisos să mai amintesc că tsunamiul din 2011 a afectat doar zonele inferioare pietrei din Aneyoshi.

La fel, de curând, în Cehia au ieşit la iveală aşa-numitele pietre ale foamei. Seceta severă a scos la iveală la Decin, în fluviul Elba, o piatră pe care, în 1904, un proprietar al unui bar a scris „Dacă mă vezi, să plângi!”. Cel mai vechi mesaj de avertizare pe „pietrele foamei” datează din 1616.

Sunt câteva avertismente care ne indică limpede că trebui să avem în vedere lecţiile trecutului şi să ni le însuşim corespunzător. Noi pare că am uitat anii 80 şi ni se pare că aşa ceva nu se mai poate întâmpla niciodată. Reţineţi însă un lucru simplu: întreg comerţul din România este un monopol gestionat de cinci mari companii. Tot ce se vinde şi se cumpără în materie alimentară în ţara noastră trece, într-o formă sau alta, pe la aceste cinci companii. După cum se ştie, foamea e cel mai bun profesor. Dacă cineva ar vrea să provoace aici un dezastru sau ar vrea să ne indice „ce trebuie făcut” n-ar trebui decât să convingă cele cinci companii să anunţe că renunţă la piaţa autohtonă. Brusc, tot ceea ce-aţi văzut pe vremea lui Ceauşescu va părea o joacă de copii faţă de ceea ce s-ar putea întâmpla într-un scenariu ca cel pe care vi-l descriu.

E un avertisment şi-o indicaţie că e momentul să vă reapropiaţi de pământ, de mica gospodărie de la ţară, excelent refugiu de week-end şi, mai mult decât atât, o garanţie a autonomiei personale. Şi, de asemenea, deschideţi ochii bine la planurile pe care „binefăcătorii” devianţi le au cu noi.

Directorul general al Combinatului Agroindustrial Curtici, Dimitrie Muscă, acuză autoritățile de proasta gestionare a epidemiei de pestă porcină africană într-un mesaj publicat pe site-ul Agrointel.ro. Fermierul spune că autoritățile au fost avertizate încă din 2015 de UE, iar 2016 el a avertizat Ministerul Agriculturii şi Preşedinţia că din Ucraina vin mistreţi bolnavi, purtători ai virusului, dar nu s-a făcut nimic.

  • ActiveNews:

„O mână criminală vrea distrugerea zootehniei. Devenim piață de consum, Europa și-a atins țelul”

Ieșire năpraznică a unuia dintre cei mai cunoscuți și respectați fermieri de la noi, pe fondul extinderii pestei porcine africane în România. Într-un interviu pentru Agrointeligența ocolit de „marea presă”, Dimitrie Muscă vorbește despre „o mână criminală care vrea distrugerea zootehniei”. Disperarea fermierului vine după ce a văzut cum, sub ochii producătorilor români, o întreagă industrie, cea a cărnii de porc, este distrusă peste noapte, astfel încât zootehnia românească să dispară iar românii să devină doar consumatori și piață de desfacere pentru marile țări producătoare din Europa.

„Cineva vrea să ne distrugă. Am văzut și în cazul crescătorului din Tulcea că a declarat presei locale că și-a luat măsuri de biosecuritate de la cer la pământ și totuși boala a apărut. De unde? Dumnezeu știe! Vorbim de o mână criminală care vrea distrugerea zootehniei. Că oricum vaci din 7 milioane mai avem 1 milion, din porci câți am avut 14 milioane mai avem 3-4 milioane. Ai noștri nu fac nimic! Spre exemplu Ioan Ladoși, președintele Asociației Producătorilor de Carne de Porc nu face nimic. Ar trebui să stea la minister, la CSAT, la Președinția țării iar el nu face nimic, îl doare în cot de tot ce înseamnă creșterea procului sau industria cărnii de porc din România. Nici nu cred că dânsul este român, celălalt e neamț (președintele Klaus Iohannis n.r) sunt sabotori pur și simplu. Noi stăm acum cu circa 36.000 de porci la o distanță de sub 100 de kilometri de Oradea unde au fost 18 focare. Criminali suntem, repet, se știe cauza și nu vrem să o eliminăm! Nu vrea nimeni să își asume”, susține Dimitrie Muscă pentru www.agrointel.ro.

Agricultorul deține în județul Arad, la Curtici, o afacere integrată. În primele zile după 1989, CAP-ul din localitate nu a fost distrus, ci privatizat. Inginerul Dimitrie Muscă le-a spus oamenilor că dacă vor lucra împreună și cultivă suprafețe mari de teren, vor rezista cu succes pe piață. În ferma sa cresc acum peste 35.000 de porci și 2.200 de bovine, a pus la punct o rețea de mici magazine, iar carnea și mezelurile de Curtici sunt apreciate în toată zona de vest a țării. Câteva mii de persoane trăiesc de pe urma afacerii, alte zeci de mii se bucură de produse bune și sănătoase.

„Iată că au apărut noi focare, ceea ce înseamnă că, așa, cumulat, trecem de 65.000 de capete ce trebuie sacrificate. Virusul a ajuns și în Ialomița, a ajuns și la Sălaj am văzut de dimineață. Deci țara este rezolvată, este terminată, iar noi românii care ne-am înțărcat copiii cu carne de porc ajungem să cumpărăm sută la sută carne de porc!(…) Nu se vrea să se intervină! Nu știu ce mână criminală există pentru că soluția este simplă: trebuie împușcați toți mistreții. Eu o spun de doi ani de zile, dar nu se vrea. Eu cred că cei responsabili trebuie să se trezească și să realizeze că vorbim despre distrugerea unei economii, a unui sector și până la urmă chiar a unei țări. Nu vreau să folosesc cuvinte mari, dar afirm cu toată responsabilitatea că îi doare în cot pe cei de la Uniunea Europeană că noi nu o să mai avem carne de porc. Din contră, zic: Lăsați, că vă dăm noi!  De ce să producem când putem consuma? Această schemă o leg și de faptul că atunci când am cerut 25 de euro ajutor pentru carcasa de porc, cei de la UE au refuzat.(…) Cine credeți că e tâmpit și cretin, cum cred autoritățile, să mai populeze complexele de porci care sunt rase de pe pâmânt. Cine are bani și nervi să mai facă așa ceva? Nu mai face nimeni: Europa și-a atins țelul pentru că există destulă carne de porc iar noi suntem o bună piață de desfacere pentru ei”, mai arată Dimitrie Muscă în articolul din Agrointeligența, pe care îl puteți citi integral AICI.

Asociația PRO Consumatori: În România avem o epidemie falsă de pestă porcină africană, al cărei scop este distrugerea capitalului autohton și aducerea la sapă de lemn a țăranului român!

Una dintre cele mai cunoscute organizații care se ocupă cu apărarea intereselor consumatorilor, Asociația Pro Consumatori, afirmă că în România „avem o epidemie falsă de pestă porcină africană, al cărei scop este distrugerea capitalului autohton și aducerea la sapă de lemn a țăranului român!”, se arată într-un comunicat de presă trimis pe adresa redacției ActiveNews.

În text, se mai spune că prin această acțiune se îngroapă mii de mici de crescători de animale, dar și a altor firme din acest lanț de producție. Asociația Pro Consumatori mai acuză Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor de abuz și cere demisia președintelui acestei instituții.

Iată comunicatul integral primit pe adresa redacției:

„În România avem o epidemie falsă de pestă porcină africană, al cărei scop este distrugerea capitalului autohton și aducerea la sapă de lemn a țăranului român!

5,6 milioane kilograme de carne de porc au fost distruse prin incinerare/îngropare, ceea ce înseamnă 10% din consumul anual de carne al românilor!

Acțiunea pesta porcină africană va incinera până la finalul anului peste 1 milion de porci!

România a pierdut statutul de țară liberă de pestă porcină și nu mai poate exporta carne de porc timp de 3 ani!

Pesta porcină africană poate provoca României pierderi de miliarde de euro!
Pesta porcină aduce sărăcie în România! Plata despăgubirilor pentru animalele ucise și incinerate/îngropate se face la valoarea de piață stabilită de către o comisie, în termen de 90 de zile de la uciderea animalului! Proprietarii de porci din gospodăriile țărănești riscă amenzi cuprinse între 3000 lei și 6000 lei, dacă nu declară animalele bolnave la medicul veterinar în termen de 48 de ore!

Pesta porcină aduce foametea în România, mii de familii din mediul rural vor fi lipsite de hrană prin confiscarea porcilor în vederea incinerării!

Pesta porcina distruge afacerile mici cu carne de porc!

Pesta porcină produce șomaj, mii de angajați vor fi disponibilizați!

Opriți distrugerea zootehniei românești!

Opriți distrugerea țăranului român!

Opriți distrugerea producătorilor tradiționali de produse din carne de porc!

APC pichetează în data de 2 august sediul Ministerului Agriculturii și cel al ANSVSA!

Reprezentanții marilor crescători de porci solicită interzicerea creșterii porcului în gospodăriile țărănești pe motiv că țăranii sunt responsabili de răspândirea virusului pestei porcine africane! Cozile de topor vor să îngroape țăranul român! Acțiunea pesta porcină e cu bătaie lungă! Falimentarea crescătorilor de porci va duce la falimentul în aval și în amonte al multor societăți comerciale (producători și distribuitori de cereale, mici transportatori, unități de abatorizare, mici unități locale de producție preparate din carne de porc, unități comerciale de desfacere etc.) Lucrurile au scăpat de sub control, reprezentanții unor direcții sanitar veterinare din județele aflate în carantină fac abuzuri. De exemplu, unui mic crescător de porci din județul Tulcea care are o exploatație de 2000 de capete i se refuză de către DSVSA Tulcea eliberarea autorizației de comercializare a porcilor ajunși la greutate de sacrificare cu toate că analizele medicale atestă faptul că acei porci sunt sănătoși. De asemenea, respectivului fermier i s-a interzis aprovizionarea cu cereale a fermei pe motiv că poate contamina efectivul de porci cu pesta porcina africană. Lipsa hranei în ferma respectivă a dus la apariția canibalismului între animale. Totodată, comercianții datorită psihozei instalate la nivel național nu se mai aprovizionează cu carne de porc din județele aflate în carantină. Reprezentanții direcțiilor sanitar veterinare din teritoriu au drept de viață și de moarte asupra crescătorilor de porci, ei hotărăsc care ferme trebuie lichidate și care nu.

Vectorul pestei porcine africane din România poate fi și carnea de porc congelată din import! Potrivit informațiilor de pe site-ul ANSVSA, virusul pestei porcine rezistă mai mulți ani în carnea congelată! APC solicită ANSVSA-ului să facă publică situația importurilor de carne congelată de la începutul acestui an și până în prezent, pe fiecare țară de proveniență, precum și rezultatele analizelor specifice identificării virusului pestei porcine africane realizate de ANSVSA pentru fiecare lot de carne congelată din import aferent perioadei 1 ianuarie 2018 – 30 iulie 2018! Tot de pe site-ul ANSVSA aflăm că virusul pestei porcine africane rezistă până la 6 luni în produsele din carne de porc obținute numai prin sărare, maturare și/sau afumare, adică cele obținute fără aplicarea unui tratament termic, cum ar fi salamurile crude uscate/crude afumate din carne de porc și cârnații cruzi afumați. Deci, infectarea porcilor cu virusul pestei porcine se poate realiza și prin intermediul acestor produse, având în vedere obisnuința unor crescători de porci din mediul rural de a hrăni animalele cu resturi alimentare. Având în vedere acest aspect, APC solicită ANSVSA-ului să facă publică situația importurilor de produse de carne de porc preparate numai prin sărare, maturare și/sau afumare pentru perioada 1 ianuarie 2018 – 30 iulie 2018, pe fiecare țară de proveniență, precum și rezultatele analizelor specifice identificării virusului pestei porcine africane realizate de ANSVSA pe fiecare lot de produse pentru perioada mai sus menționată.

ANSVSA cheltuie milioane de lei pe soluții de dezinfecție, care nu au niciun efect în privința stopării răspândirii virusului pestei porcine africane, fapt care reiese foarte clar din modul în care evoluează răspândirea acestui virus. Acești bani ar trebui să ajungă la țărani sub formă de despăgubiri acordate la valoarea de piață din momentul confiscării animalului și plătite în cel mult 7 zile de la momentul la care s-a realizat confiscarea animalelor! În realitate, autoritățile doar promit despăgubiri țăranilor, fără a menționa cuantumul acestora și perioada de timp în care vor fi acordate!

Pesta porcina îngroapă programul Ministerului Agriculturii de susținere a crescătorilor de porci din rasele Bazna și/sau Mangalița, în valoare de 4,6 milioane lei pentru anul 2018! Conform datelor de pe site-ul Ministerului Agriculturii, la această schemă de ajutor de minimis concepută pentru perioada 2018-2020 s-au înscris 223 de furnizori de purcei din rasele Bazna și Mangalița, 28 de procesatori de carne de porc și 3.410 crescători de porci.

Bilanțul crizei generate de pesta porcină africană este unul care creează îngrijorare pentru APC (66.295 de porci sacrificați și incinerați/îngropați) și care poate capăta conotații apocaliptice în lunile următoare. Până la data de 27 iulie 2018, conform datelor furnizate de ANSVSA prin intermediul comunicatelor de presă, au fost confirmate 441 focare de pesta porcină africană (PPA), dintre care 439 focare de PPA în gospodăriile populației și 2 focare în exploatațiile comerciale (în aceste exploatații situate în județul Tulcea s-a hotărât sacrificarea și incinerarea a 64.580 porci).

Pesta porcină africană afectează zona de Sud-Est a României, unde există 16,6% din efectivul de porci al României, adică circa 750.000 de porci, din totalul de 4,5 milioane porci, respectiv zona de Nord-Vest a României, unde există 13,8% din efectivul de porci al țării noastre, ceea ce înseamnă circa 620.000 de porci din totalul de 4,5 milioane porci. Având în vedere evoluția galopantă a pestei porcine africane în zonele respective, în acest moment există un risc foarte mare ca în următoarele luni să fie sacrificate în vederea incinerarii 1,3 milioane porci, ceea ce reprezintă circa 30% din efectivul de porci al țării noastre.

Totodată, 7 județe (Tulcea, Brăila, Constanța, Ialomița, Satu Mare, Sălaj și Bihor) se află în carantină. Prețul cărnii de porc în viu a scăzut în aceste județe de la 6,5 lei per Kg la 5,5 lei per kg. Crescătorii de porci din exploatațiile comerciale din aceste județe au primit din partea ANSVSA interdicția de a mai comercializa animalele pe o perioadă de 30 de zile, iar comercianții evită să mai cumpere carne de porc din județele menționate mai sus, fapt deosebit de grav care se poate finaliza cu falimentarea acestora. În concluzie, ANSVSA ca autoritate de reglementare în domeniul sanitar veterinar și pentru siguranța alimentelor, aflată în coordonarea Primului Ministru, are drept de viață sau de moarte asupra crescătorilor de porci din România.

Cum s-a ajuns aici? Cine este responsabil de pagubele generate de această epidemie? Sunt întrebări generate de probleme care în acest moment trebuie să fie prioritare pe agenda publică a Guvernului României, a Consiliului Suprem de Apărare al Țării și al Parlamentului României.

Din păcate, se încearcă să se facă vinovat doar porcul mistreț de această catastrofă economică și socială a țării!

Având în vedere cele menționate mai sus, Asociația Pro Consumatori, organizație de utilitate publică, cu 28 de ani de activitate în domeniul protecței consumatorilor, solicită:

Președintelui Senatului României și Președintelui Camerei Deputaților să convoace Biroul permanent al celor două camere în vederea stabilirii unei sesiuni extraordinare a Parlamentului României pentru a dezbate și a găsi soluții la criza economică și socială generată de pesta porcină africană!

Parchetului General al României și Direcției Naționale Anticorupție realizarea de anchete la sediul ANSVSA și direcțiile sanitar veterinare din teritoriu pentru a verifica: modul în care s-au respectat procedurile europene aplicabile pestei porcine, modul în care s-au realizat analizele pentru confirmarea existenței virusului pestei porcine, modul în care s-a realizat confiscarea animalelor de la cetățeni, modul în care s-au distribuit contractele către firmele care se ocupă cu dezinfecția, soluțiile folosite la dezinfecție și concentrația substanței active din fiecare soluție!

“Actuala conducere a ANSVSA nu a realizat anterior acestui moment critic o campanie națională de informare a cetățenilor din mediul rural cu privire la modul în care se poate preveni infectarea porcilor din gospodăria proprie cu virusul pestei porcine, dar și cu privire la alte lucruri ce țin de măsurile care se întreprind de către stat în momentul în care porcii sunt diagnosticați cu pesta porcină africană. Lipsa acestei informări prealabile a creat panică și tensiuni în rândul comunităților din mediul rural. Totodată, conducerea ANSVSA nu a întreprins anterior momentului  confirmării primului focar de pesta porcină în România (31 iulie 2017), măsuri de biosecuritate corespunzătoare pentru fiecare punct vamal și nu a făcut publice aceste măsuri prin intermediul unor canale de comunicare cu putere mare de diseminare a informației în mediul rural și urban, cum ar fi posturile de radio și televiziune! De la începutul crizei și până în prezent, ANSVSA a comunicat cu opinia publică numai prin intermediul unor comunicate aride de presă, în care se repetă, în mod ostentativ anumite lucruri, în timp ce informațiile utile pentru consumatori, cum ar fi, stabilirea despăgubirilor și intervalul de timp în care acestea vor fi plătite, lipsesc. Toate aceste nereguli grave, mă îndreptățesc, ca în numele consumatorilor afectați de această criză, să solicit demisia domnului Geronimo Răducu Brănescu, președinte ANSVSA. Totodată, APC a întreprins demersurile legale în vederea pichetării sediului Ministerului Agriculturii în data de 2 august 2018, în intervalul orar 11-13, respectiv pichetarea sediului ANSVSA, în aceeași zi, în intervalul orar 15.00-16.00” a declarat Conf. univ. dr. Costel Stanciu, președinte APC.”

Gheorghe Caruz a pus bazele unei mari afaceri cu porci în judeţul Brăila. La fel ca alţi agricultori, el a avut de suferit din cauza pestei porcine africane. La ferma de porci de la Tichileşti deţinută de familia Caruz, zilele acestea sunt eutanasiaţi peste 35.000 de porci.

Fermierul e contrariat, pentru că, după declanşarea epidemiei, a luat toate măsurile stabilite de autorităţi şi consideră că factorii de decizie au greşitdeoarece nu au împuşcat porcii mistreţi din Delta Dunării şi nu au instruit populaţia.

Autorităţile i-au obligat pe fermieri să respecte o serie de reguli, precum infiinţarea unor filtre de dezinfecţie şi a unor puncte de control, stabilirea unor coridoare de siguranţă în jurul fermei, limitarea accesului în zonă a persoanelor străine, controlul apei şi al furajelor.

”S-a greşit de la început, pentru că nu au fost împuşcaţi porcii mistreţi din Delta Dunării. S-a spus atunci că este rezervaţie, că speriem păsările, acum speriem oamenii pentru că nu o să mai avem ce mânca. Nu s-a făcut instruirea populaţiei. Omul are cel mai important rol: să anunţe imediat autorităţile că a văzut un porc mort. La noi, nu, trecea omul pe lângă cadavru şi îşi vedea de treabă. Dacă se luau măsuri radicale în Deltă, nu se mai ajungea aici. În Germania au stat cu armata în jurul marilor ferme când a izbucnit pesta, la fel şi în alte state, în Olanda au omorât aproximativ şase milioane de porci. Nu am învăţat nimic de la alţii, pesta este de doi-trei ani în Ucraina şi noi nu am luat nicio măsură, am stat”, a declarat pentru Mediafax, Gheorghe Caruz.

Fermierul consideră că virusul NU MAI POATE FI OPRIT decât dacă se ia o măsură extremă: toţi porcii din micile gospodării să fie luaţi şi crescuţi în ferme administrate de profesionişti.

”Părerea mea este că pesta nu prea mai poate fi oprită, este cel mai parşiv virus, se transmite prin orice, prin oameni, animale, pe aer, prin apă, pe haine, prin păsări, prin furaje, prin unelte, prin şoareci. Există o variantă radicală. Trebuie luaţi urgent toţi porcii din gospodării, din toată ţara. Dacă nu se va proceda aşa, NU VA SCĂPA NICI UN PORC, din nicio fermă din ţară. Am avut cheltuieli uriaşe pentru a face protecţie, am respectat toate regulile impuse de autorităţi. De pomană!”, a spus Gheorghe Caruz.

Fermierul brăilean mai vorbeşte despre incompetenţa unor funcţionari ai statului care ar putea provoca un dezastru ecologic şi economic. El a vorbit cu ministrul Agriculturii pentru a primi bani pentru a face eutanasierea porcilor, dezinfecţia fermelor şi repopularea unităţilor afectate de pestă porcină.

”Sunt cozi de topor prin instituţiile statului, nu-şi fac treaba, nu respectă ce zice ministrul. Eu am câştigat un proces cu APIA, trebuie să-mi dea peste 1,9 milioane de euro. Nu am primit banii, probabil ne consideră duşmani ai poporului, nu oameni de afaceri. Acum eu nu am bani să omor animalele din fermă. Am vorbit cu ministrul Agriculturii, ne-a spus că ne dă banii, a trecut o săptămână şi nu am primit nimic. Ori nu au bani, ori nu respectă ordinele ministrului. Dacă nu ne dau rapid banii, o să fie mult mai rău, o să moară toţi porcii şi o să miroasă îngrozitor… Noi vrem să repopulăm, nu la nivelul pe care l-am avut, dar măcar reîncepem să repopulăm. În lege scrie că după eutanasiere şi dezinfecţie se depun actele şi după trei luni, se primesc banii de despăgubiri. Avem rapid nevoie de bani. Dacă nu repopulăm, o să murim de foame. Se distruge zootehnia, se distruge toată agricultura, toate sunt legate, este un lanţ care merge mai departe în economie, afaceri distruse, locuri de muncă pierdute”, a precizat Gheorghe Caruz.

Înainte de declanşarea virusului, judeţul Brăila se afla pe locul doi pe plan naţional ca număr de porci. Până în prezent, în judeţ au fost confirmate 34 de focare de pestă porcină africană în gospodării şi în exploataţii comerciale, peste 30.000 de porci fiind eutanasiaţi de veterinari. Până la finalul campaniei cel puţin 200.000 de animale vor fi eutanasiate, dacă între timp, nu vor fi descoperite noi focare ale bolii.

Fostul ministru de Finanţe Ionuţ Popescu a publicat, pe pagina sa de Facebook, o scurtă opinie despre propunerea lui Sorin Minea (patronul Angst) de a le interzice țăranilor români să mai crească porci din cauza crizei peste porcine.

Ionuț Popescu, fostul ministru de Finanțe, a calificat propunerea lui Sorin Minea, patronul Angst, de a le interzice țăranilor să mai crească porci în curte drept o „ticăloșie maximă”. Ideea din spatele propunerii este oprirea crizei de pestă porcină.

„În plină criză a pestei porcine, un individ, patron de firmă de cărnoase, s-a gândit că acum ar fi momentul să scape de concurența pe care i-o face țăranul care crește și el doi purcei în curte: a propus să interzicem prin lege țăranilor să mai crească porc. Adică, toată lumea să cumpere numai porci și cârnați prelucrați de el,” a scris Popescu pe Facebook.

Acesta a atras atenția că o bună parte din populația României trăiește din ceea ce produce în curte, iar o astfel de propunere ar afecta chiar capacitatea acestor oameni de a-și produce hrana de care depind. „Într-o țară în care mai mult de un sfert din populație trăiește în bună măsură în economia naturală, adică mănâncâ ceea ce produce în gospodărie, o astfel de propunere mi se pare de o ticăloșie maximă”, a afirmat fostul ministru.

Celebra publicație americană Newsday a relatat pe larg un caz extrem de suspect din anul 1971, referitor la izbucnirea subită a unei epidemii de pestă porcină africană în Cuba. Jurnaliștii au susținut atunci că virusul, care acum face ravagii și în România, ar fi ajuns în Cuba cu sprijinul tacit al Agențiilor Centrale de Informații din SUA.

În doar şase săptămâni, un focar al bolii a forţat sacrificarea a 500.000 de porci pentru a preveni o epidemie de animale la nivel naţional. Acelaşi lucru pare să se întâmple astăzi în România. Pierderile economice sunt uriaşe, iar prima ţară care a anunţat că sistează importul de carne de porc din România a fost Rusia.

„Decizia a fost luata din cauza înrăutăţirii situaţiei epizootice cu privire la pesta porcină africană si a dovezilor privind extinderea epidemiei in Uniunea Europeana. În special, potrivit International Epizootic Bureau, un nou focar a fost înregistrat în randul porcilor mistreţi din zona Satu Mare din România”, se arăta într-un comunicat de presă al Autorităţii Sanitar Veterinare din Rusia, în luna mai când nimeni nu se aştepta la un dezastru de asemenea amploare.

Autorităţile române dau din umeri şi nu-şi pot explica nici acum de ce s-a ajuns în această situaţie dramatică şi nici nu pot sista catastrofa care se preconfigurează pentru ţara noastră. Cum a ajuns virusul în România şi cum de s-a extins aşa rămâne un mister.

O sursă din interiorul serviciilor secrete americane a dezvăluit pentru Newsday la acea vreme, că a primit virusul într-un container sigilat, fără marcaj, la o bază de armată din S.U.A., unde se afla şi un teren de antrenament CIA din zona Canalului Panama, cu instrucţiuni pentru a o implanta şi a da vina ulterior pe  grupul de terorişti anti-Castro. Nu a ştiut atunci exact despre ce este vorba.

Epidemia din 1971, prima şi singura dată când boala a lovit emisfera vestică, a fost denumită “evenimentul cel mai alarmant” din 1971 de către Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură.

Pesta porcină africană este o boală virală extrem de contagioasă şi de obicei letală care infectează doar porcii şi, spre deosebire de gripa porcină, nu poate fi transmisă oamenilor. Toată producţia de carne de porc din Cuba s-a oprit pentru câteva luni.

Un purtător de cuvânt al CIA, Dennis Berend, ca răspuns la o solicitare celor de la Newsday, a declarat: “Nu comentăm despre informaţii din surse nedefinite şi obscure.”

Cum de a izbucnit această epidemie în Cuba a fost un mister pentru specialişti. Mulţi au considerat totuşi că virusul a intrat în Cuba fie prin intermediul gunoiului de la un avion comercial, fie din cauza unor cârnaţi adusi de marinarii comercianţi.

Nu s-a anchetat suficient subiectul de către autorităţi la acea vreme, chiar dacă jurnaliştii de la Newsday au insistat mult şi au pus totul cap la cap. Totuşi la doi ani distanţă de la acest moment dramatic pentru cubanezi, preşedintele Nixon a interzis utilizarea armenlor chimice ofensive şi a războaielor biologice.

Sursa din interiorul serviciilor secrete americane a spus că, la începutul anului 1971, a primit virusul într-un container sigilat, neetichetat la Ft. Gulick, o bază a armatei în zona Canalului Panama. De asemenea, CIA are un centru de formare paramilitară pentru personalul de carieră şi mercenari la Ft. Gulick.

Containerul a fost dat apoi unei persoane din zona Canal, care a luat-o cu barca şi a transferat-o spre persoane aflate la bordul unui traul de pescuit de pe coasta Panamei. Sursa a spus că nu şi-a dat seama despre ce substanţă este vorba decât după izbucnirea focarului din Cuba.

O altă persoană implicată în operaţiune, un exilat cubanez, care a dorit să rămână anonim, a declarat că se afla în traul când virusul a fost adus la bord. El a spus că traulul a tranferat virusul pe Insula Navassa, o insulă mică, pustie, situată, între Jamaica şi Haiti. De acolo, containerul a ajuns în Cuba şi dat altor agenţi de pe coasta de sud în apropierea bazei US Navy la Guantanamo Bay.

Sursa de pe trauler, care fusese instruită de CIA şi efectuase misiuni anterioare pentru agenţie, a declarat că nu a văzut oficialităţi CIA la bordul navei, dar a adăugat: “Am fost bine plătiţi, iar grupurile de exil cubaneze nu au aceşti bani … “

Senatul American a demarat o anchetă cu privire la acest eveniment în anul 1977, dar CIA a negat că ar avea vreo legătură cu introducerea virusului peste porcine africane în SUA. Cazul a fost închis, dar misterul pestei din Cuba nu a fost desluşit nici până acum.


Categorii

1. ȘTIRI, Agricultura/ Satul romanesc, Razboiul impotriva Romaniei

Etichete (taguri)

, , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

15 Commentarii la “„Cineva vrea să ne distrugă”. PESTA PORCINA – pretext pentru DESFIINTAREA MICII GOSPODARII TARANESTI si curatarea terenului pentru FERMIERII DANEZI SI OLANDEZI?

  1. Pesta porcina a aparut in 2007 in Georgia (cu un an inainte de razboiul Georgiei cu Rusia) si s-a raspandit pe la toti vecinii incomozi ai Rusiei. Oare cum a ajuns pesta din Georgia in Polonia si tarile baltice fara sa treaca prin Rusia?
    In Romania a intrat prin nord-est, din aceeasi directie.
    In 2007, ASFV was introduced into the Caucasus region of Eurasia, via the Republic of Georgia, and it has spread to domesticated pigs and/or wild boars in a number of countries in this region. As of 2015, infections had been reported as far west as Lithuania, Latvia and Poland.
    Viruses that apparently originated from this outbreak have also been found in wild boar in the Middle East (Iran).
    http://www.cfsph.iastate.edu/Factsheets/pdfs/african_swine_fever.pdf

  2. Autoritatile romane au luat masuri inca din anul 2016 pentru a impiedica patrunderea pestei porcine, dar nu poti sa te pui cu porcii teroristi…

    09.12.2017
    De mai bine de un an, de când România a interzis importurile de carne de porc din Ucraina și Republica Moldova, în vãmi au fost detașați și medici veterinari.
    „La frontiera ucraino-ungară au fost descoperite, în bagajul unui cetățean, produse de origine animal care, confiscate și analizate, au pus în evidență prezența virusului pestei porcine africane”
    https://www.digi24.ro/stiri/economie/agricultura/stare-de-alerta-sanitara-mentinuta-la-granita-cu-ucraina-si-republica-moldova-842494

    In data de 31 iulie 2017 Institutul de Diagnostic și Sănătate Animală (I.D.S.A.) a confirmat primul focar de Pestă Porcină Africană (P.P.A.), la porci domestici dintr-o gopodărie localizată la periferia municipiului Satu–Mare.
    http://www.rjvmf.innovationinhealth.ro/blog/alerta-maxima-a-fost-confirmat-primul-focar-de-pesta-porcina-africana-in-romania/

  3. Aparent e vorba despre faptul ca romanii din Transilvania cresc porcul in curte ,iar cei din Sudul si Estul tarii il cresc amboluea lasandu-i liberi pe pajisti,paduri . Diferenta de civilizatie cum ar veni . Eu va zic ce se zice la televizor . Si faptul ca tocmai astfel de articole ar indemna taranii sa nu respecte autoritatea si sa se opuna .Si ca Spania a avut probleme 30 de ani si numai interventia armatei a dus la eliminarea porcului din curtea omului . Civilizatie domnilor .

  4. @nimeni
    “Oare cum a ajuns pesta din Georgia în Polonia și ţările baltice fără să treacă prin Rusia ?” Îţi spun eu : o avut virusu’ GPS … Lăsând gluma la o parte, chiar asta ai impresia atunci când urmărești traseul PPA , de la apariţia ei și până în momentul de faţă, că virusul a avut un itinerariul fixat…
    Și DA, “Cineva vrea să ne distrugă” !!!
    Din ’89 încoace suntem supuși unui asediu continuu… Și acest asediu este atât de sofisticat, încât “nu mai există soluţii omenești dragii mei” (Părintele Iustin Pârvu, vrednicul de pomenire) !!! DA, se dorește ASIDUU distrugerea gospodăriei ţărănești !!! Mai mult decât își poate măcar închipui cineva …
    1.Începând chiar de la denumirea ei : gospodărie vine din rusește (Gospodi pamilui = Doamne miluiește).Cum ar putea accepta Aghiuţă și slugile lui din U(rss)E (în care mulţi dintre conaţionalii noștri s-au grăbit să se integreze în 2007 !!!) să aibă în componenţă gospodari și gospodării ??? Ele sunt denumite din 2007 încoace exploataţii (sic!) și/sau ferme …
    2.Apoi, ORICE BOALĂ contagioasă a animalelor, nu se poate transmite atât de rapid de la un animal la altul, de la o gospodărie la alta, ca în cazul fermelor mari, unde zeci, sute, mii sau zeci de mii de animale se îmvolnăvesc mult mai ușor și mai rapid prin contact direct, prin sursa de apă comună (ca la Tichilești, cu apa din Dunăre), prin dejecţii, prin insectele hematofage etc., etc.
    Și nici mistreţii nu-s cauza principală, dar cineva vrea să scape cu această ocazie și de mistreţii din pădurile României (atâtea câte au mai rămas)…
    3.Nu poate fi absolut de neglijat, fiind chiar un factor ESENŢIAL, aspectul ECONOMIC, atât pentru ţară, cât și pentru ţăran.Dacă ţăranul român n-ar fi fost războit în permanenţă, chiar de către guvernanţii pe care i-a avut din ’89 încoace, gospodăria ţărănească ar fi putut asigura necesarul de hrană pentru locuitorii întregii ţări, inclusiv pentru zona urbană !!! Dar nu s-a VRUT pur și simplu !!! Este mult mai rentabil și pentru ţară (guvernanţi) și pentru ţăran să EXISTE GOSPODĂRIE ŢĂRĂNEASCĂ, dar NU SE VREA acest lucru !!! Este război economic în plină desfășurare și nu se va opri aici … Gospodarul trebuie să dispară, iar în locul lui trebuie să apară tipul de individ obedient, supus clasei politice, care face ce i se spune, mănâncă ce i se oferă (produse culmea, controlate și aprobate spre consum de autorităţile statului neototalitar, dar care conţin tot felul de otrăvuri, numite pompos E-uri), iar el n-are nevoie să muncească să-și producă singur hrana (nici n-ar mai avea timpul, permisiunea și spaţiul necesar, căci totul tinde spre o civilizaţie preponderent urbană), ci doar să consume hrana, apa și medicamentele care i se oferă, bineînţeles contracost…
    4.Bunul Dumnezeu, având în vedere că UE se închină direct lui Aghiuţă, (“UE este desăvârșit după Satana”, spunea vrednicul de pomenire Părinte Dionisie Ignat), iar noi ne-am făcut frate cu UE, deci cu cel rău, a permis acest avertisment, ca pe vremea demonizaţilor din ţinutul Gadarenilor … Măcar de-am lua aminte…
    Mulţumim încă o dată frăţiilor voastre, fraţi admini, pentru efortul de a ne pune la dispoziţie aceste informaţii de mare folos. Doamne ajută tuturor !!!

  5. Porcii n-au bagat in NATO …

    6 mai 2009
    Sub titlul “Gigantul american Smithfield transforma estul Europei”, New York Times scrie ca firma americana a reusit cu greu, in 2007, sa faca fata efectelor epidemiei de peste porcina din Romania.
    New York Times scrie ca firma americana a reusit sa detina, intr-un timp relativ scurt, 40 de ferme in Romania, gratie lobby-ului facut, intre altii, de fostul ambasador Nicholas Taubman pe langa importanti politicieni romani.
    Firma de lobby a Smithfield, McGuireWoods, a deschis un birou la Bucuresti in 2007, pentru a mentine legatura intre Smithfield si guvernul roman. McGuireWoods a reprezentat Romania timp de trei ani in campania sa pentru aderarea la NATO.
    Smithfield a contribuit cu 20.000 de euro pentru plata uniformelor de ceremonie la summitul NATO.
    In mai putin de cinci ani, Smithfield a obtinut sprijinul unor politicieni din Polonia si Romania, a apelat la subventiile agricole ale UE si i-a respins pe oponentii locali, cladind platforme imense.
    https://www.hotnews.ro/stiri-international-5675083-update-new-york-times-gigantul-smithfield-afectat-2007-pesta-porcina-lovit-romania-controleaza-ferma-langa-zona-zero-mexicana-noului-val-gripa.htm

  6. Bine, lucrurile sunt clare, cineva din afara vrea sa ne distruga cu ajutorul ticalosilor din interior, insa noi ce facem?
    Cultivam resemnarea mioritica?

  7. Marea Neagră – Marea Caspică – Marea Mediterană: noile alianţe geostrategice
    Discuţie între jurnalistul Cristian Unteanu şi analistul militar Gen. Alexandru Grumaz.
    Tartus inseamna pentrui prima data aparitia flotei din Mediterana a Rusiei
    13:50 rusii si-au propus ca de anul viitor sa patruleze in Golful Persic cu navele de la Tartus
    16:00 Rusia va prelua controlul orientului mijlociu
    23:40 Rusia a adus forte impresionante in Crimea si a creat o zona de interdictie in Marea Neagra. Americanii vor sa creeze un sistem asemanator la Constanta.
    25:00 Rusia vrea sa reduca prietenia cu Turcia, pe care nu o vrea in Siria
    26:20 falia Marea Baltica – Marea Neagra este extrem de importanta
    31:45 eu nu cred ca a existat o perioada ca aceasta in care Romania sa fi incasat atatea palme si atatea picioare, fara reactie
    34:20 dimensiunea Campiei Turzii va deveni similara cu Incirlikul
    40:36 in Romania se duce un razboi hibrid si nu putem sa-i facem fata
    42:40 KGB-ul s-a retras oare din Germania?
    https://adevarul.ro/international/europa/marea-neagra-marea-caspica-marea-mediterana-noile-aliante-geostrategice-8_5b8902a5df52022f75fd4555/index.html

  8. GeluS: foarte buna intrebarea: “insa noi ce facem? Cultivam resemnarea mioritica?”.

    Parintele ieri la predica a zis asa: “Nu sunt sperante de mai bine. Si stiti de ce? Pentru ca atunci cand am iesit cu Sfintele Taine si am chemat ‘Cu frica si cu cutremur sa va apropiati !’ nu a venit nimeni……….”

    “Fara Mine nu puteti face nimic.”
    La Domnul e singura scapare. Fara pocainta noastra nu se va face lumina in neamul nostru si in tara noastra… Care ale Sale sunt, intr-adevar, iar noi le avem doar in imprumut…
    “Ale Tale dintru ale Tale, Tie iti aducem de toate si pentru toate” – asa ar trebui sa fim si sa facem.

  9. “ALTCEVA ESTE CREDINȚA, ALTCEVA ESTE ÎNCREDEREA”

    “Ne-am întrebat vreodată cum ne vrea Dumnezeu? Așa cum nimeni nu și-ar dori ca soția lui să se întrețină cu alt bărbat, tot astfel și Dumnezeu, nu vrea să avem schimb cu diavolul. Dumnezeu ne-a dat viața, ne-a dăruit cerul, soarele, luna, stelele, ziua, noaptea, pământul roditor, marea, toate. Diavolul ce ne-a dăruit?

    Să socotim așadar care și unde este interesul nostru. Și să dăm fiecăruia locul cuvenit. Dragoste, credință, încredere… toate merg împreună. Trei într-una. De aceea și au putere multă. Dacă separăm aceste puteri, vine distrugerea în sufletul nostru, dar și în viața noastră. De altfel, aceasta am depistat.

    De mulți ani urmărim coborâșul patriei noastre și, din nefericire, nu facem nimic ca să-l oprim. Cei vinovați de această distrugere ne-au lăsat libere avorturile, ne-au impus divorțul automat, ne-au promovat cununia civilă, ne-au distrus cultura, ne-au destrămat familia, plasându-ne banul de plastic și astfel am devenit aroganți, cu bani împrumutați. Și toate acestea cu un singur scop: să-L uităm pe Dumnezeu.”

    https://marturieathonita.ro/altceva-este-credinta-altceva-este-increderea/

  10. Mica gospodarie taraneasca a fost prigonita si in anii ’80. Recensamantul animalelor, cat tai si pentru cine, din ceea ce cresti in curte. Foamea era o metoda de control a populatiei, nu trebuia ostoita decat cu ce-ti dadea voie partidul.
    Acum prigoana este peste nivelul de “barbarism” din anii ’80.
    Acum se urmareste distrugerea totala a micii gospodarii taranesti, controlul populatiei prin consumul de carne contaminata de la straini si reglarea consumului in functie de interesele statelor straine, care nu ne-au fost niciodata prietene. Este o prigoana pentru trupul nostru.

    Dar Dumnezeu ne arata inca o data prin aceasta calea spre El. Calea pentru suflet !

    Ascultandu-L vom vedea de cata carne de porc mai avem nevoie.

    Doamne, ajuta-ne sa Te iubim !

  11. Lucian – Octavian Anghel Zice pr. Ioannis Romanidis in Dogmatica sa ca acolo unde in Vechiul Testament se face referire la Ingerul Domnului este vorba de Domnul Iisus Hristos. Dupa cum spuneti mai sus, nimeni n-a venit cand preotul a chemat la Sfanta Impartasanie. Extrem de trist. O Sf. Liturghie la care nu se impartaseste nimeni este un non-sens. Un fel de a refuza sprijinul Domnului. Cam cum ar fi fost sa zica cei trei tineri din cuptor ca nu au nevoie de ajutor, ca pot sa stinga focul cu propriile puteri. Rau am mai ajuns si nici acum in al unsprezecelea ceas nu ne dam seama ca fara Dumnezeu nimic nu suntem.

  12. Miriam – subscriu in totalitate! Cred ca ai zis tare bine.

    “cititor” – subscriu, da.

    “Un fel de a refuza sprijinul Domnului. Cam cum ar fi fost sa zica cei trei tineri din cuptor ca nu au nevoie de ajutor, ca pot sa stinga focul cu propriile puteri. Rau am mai ajuns si nici acum in al unsprezecelea ceas nu ne dam seama ca fara Dumnezeu nimic nu suntem.”

    Sau cum ar zice Parintele Rafail Noica: fara Dumnezeu suntem nimic…

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare