CNA interzice reclamele TV pe tema proiectului de la Rosia Montana

15-10-2013 3 minute Sublinieri

masacru

UPDATE CNA a decis, marti, sa intrerupa campania publicitara TV pentru Rosia Montana, emitand o decizie de intrare in legalitate prin care autorii spoturilor trebuie sa le modifice asa incat sa fie in conformitate cu legea, iar pana atunci televiziunile nu mai pot difuza reclamele existente in prezent. Potrivit unei monitorizari CNA, televiziunile au difuzat, de la 1 septembrie, de sute de ori diversele versiuni ale reclamelor pentru Rosia Montana.

Propunerea de decizie de intrare in legalitate pentru publicitatea pe tema Rosia Montana a fost facuta de presedintele CNA, Laura Georgescu. Aceasta a invocat in sprijinul propunerii sale:

  • articolul 29 din Legea Audiovizualului, potrivit caruia reclamele trebuie “sa nu stimuleze comportamente daunatoare sanatatii sau sigurantei populatiei”
  • articolul 94 din Codul audiovizual, potrivit caruia comunicarile comerciale trebuie sa includa mesaje clare din punct de vedere tehnic, lizibile, asa incat sa fie receptate corect de telespectatori
  • articolul 104 din Cod, ce interzice publicitatea in care se utilizeaza practici comerciale inselatoare sau practici comerciale agresive

Monitorizarea realizata de CNA arata ca Pro TV, TVR 1, Realitatea TV, Digi 24 si B1 TV sunt singurele posturi care au inceput sa relateze despre protestele impotriva proiectului Rosia Montana din prima zi a acestora, in timp ce altele, precum Antena 1 sau Kanal D, au acoperit subiectul abia din 9 septembrie. B1 TV si Romania TV sunt posturile care, din 1 septembrie, au difuzat cele mai multe spoturi legate de proiectul Rosia Montana, urmate, la o oarecare distanta, de Antena 3. Tot in ultima luna si jumatate, Romania TV si B1 TV au avut si mai multe emisiuni sponsorizate de Rosia Montana Gold Corporation.

Publicitatea TV pentru RMGC/proiectul Rosia Montana a inclus 11 variante de spot in perioada 1 septembrie-6 octombrie, alte doua spoturi aparand ulterior. Reprezentanti ai posturilor de televiziune au aratat, marti, la CNA ca spoturile sunt sustinute de Sindicatul Viitorul Mineritului si au venit la televiziuni prin agentie de publicitate.

Ce spun evaluarile CNA pentru perioada mentionata:

TV – Nr. difuzari spoturi (variante) – anunturi sponsorizare emisiuni – emisiuni sponsorizate

  • Antena 3 – 88 (11) – n/a – n/a
  • B1 TV – 135 (11) +15 ecran splitat – 291 – 3
  • Realitatea TV – 15 (4) – n/a – n/a
  • Romania TV – 111 (11) – 280 – 4
  • TVR 1 – 67 (10) – n/a – n/a
  • TVR 2 – 63 (10) – n/a – n/a
  • Acasa TV – 25 (5) – n/a – n/a
  • Antena 1 – 45 (9) – n/a – n/a
  • Kanal D – 32 (5) – n/a – n/a
  • Prima TV – 36 (8) – n/a – n/a
  • Pro TV – 13 (4) – n/a – n/a
  • Etno TV – 45 (10) – n/a – n/a
  • Taraf TV – 47 (5) – n/a – n/a

Emisiuni sponsorizate B1 TV: Capital TV, Business B1, Pretul Aurului

Emisiuni sponsorizate Romania TV: Excelenta romaneasca, Romania deVreme, Salarii, Economica, Stiati ca?

Cand au inceput televiziunile sa difuzeze stiri, reportaje, transmisiuni din Bucuresti, din tara si (in cazul TVR) din strainatate legate de “actiunile colective” pe tema Rosia Montana

  • Antena 1 – din 9 septembrie
  • Pro TV – din 1 septembrie
  • TVR 1 – din 1 septembrie
  • Kanal D – din 9 septembrie
  • Prima TV – din 3 septembrie
  • Realitatea TV – 1 septembrie
  • Romania TV – din 8 septembrie
  • B1 TV – din 1 septembrie
  • Antena 3 – din 2 septembrie
  • Digi 24 – din 1 septembrie

UPDATE In primele 11 zile de proteste, durata medie zilnica a dezbaterilor pe tema RMGC, in randul televiziunilor de stiri, a fost de peste 100 de minute la Antena 3 si Realitatea TV si de sub 40 de miniute la Romania TV si Digi 24.

Post – durata medie zilnica (minute)

  • Antena 3 – 113,64
  • B1 TV – 97,55
  • Realitatea TV – 110,55
  • Romania TV – 36,09
  • Digi 24 – 30,64

UPDATE 2 Ce au spus membrii CNA si reprezentantii posturilor la discutiile de marti pe tema publicitatii Rosia Montana:

  • Lorand Turos, membru CNA:Care e scopul acestei campanii? Nu se vinde un produs, un serviciu… De ce aceasta companie da bani gramada? Pentru a promova ce?
  • Lorand Turos: E vorba de o problema care sta acum pe masa parlamentului. E o problema politica deja. Necesita o decizie politica. Parerea mea este ca aceasta companie are interesul bine stabilit de a obtine un vot pozitiv la parlament si, ca atare, promoveaza un interes politic. “Locurile de munca in Rosia Montana sunt bune pentru Romania” este, in opinia mea, un mesaj politic. iar promovarea mesajelor politice prin spoturi publicitare e interezisa in afara campaniei electorale
  • Reprezentanta Romania TV: Un mesaj politic i se atribuie unui partid politic. in toate aceste spoturi nu am vazut partide politice care sa-si asume acest lucru. Sporturile nu vorbesc despre RMGC, vorbesc despre un proiect minier. (…) Absolut toata lumea doreste un proiect minier, problema e cu cine il faci. (…) Spoturile cu pricina ne trimit catre un site, acolo era vorba strict daca vrem locuri de munca sau trai mai bun pentru cei din Rosia Montana. Cred ca nimeni din aceasta lume nu ar dori altceva. (…) In privinta sponsorizarii, ce ati vazut dumneavoastra respecta prevederile din Codul audiovizual referitoare la sponsorizare, iar emisiunile cu pricina nu au avut nicio legatura editoriala nu doar cu RMGC, ci si cu proiectul minier sau orice altceva. Toti am respectat prevederile din cod
  • Reprezentanta Romania TV: Sindicatul viitorul mineritului sustine dezvoltarea mineritului in zona, petitia online apartine lor.
  • Reprezentanti ai posturilor: Contractul (prin care reclamele apar la TV) este cu o agentie de publicitate
  • Reprezentanta Antena 1/Antena 3 la CNA: Publicul a fost avizat, spoturile au fost introduse in calupuri de publicitate, publicul a stiut ca e un interes comercial promovat prin reclama (…) Vorbim de spoturi publicitare, nu vorbim de informatie
  • Laura Georgescu, presedinte CNA: In general, cutuma ultimilor 20 de ani este ca atunci cand vorbim de o campanie sociala vorbim de obicei de comunicari non-comerciale. Iar aici e foarte subtire granita.
  • Reprezentanta Consiliului Roman pentru Publicitate a spus ca acest for (care evalueaza masura in care mesajele publicitare sunt in concordanta cu reglementarile in domeniu) nu a evaluat, inca, ultimele mesaje publicitare legate de Rosia Montana.
  • Christian Mititelu, membru CNA: Nu e o campanie comerciala, ci una politica sau sociala. Ni se spune ca e nevoie de locuri de munca, dar nu si cum apar aceste locuri de munca. In opinia mea e vorba despre o publicitate inselatoare.(…) Noi suntem in situatia in care unele posturi de televiziune practic traiesc din promovarea acestui proiect. Daca ai peste 1000 de reclame generate de aceeasi firma, firma aceea practic devine ca un actionar important.
  • Lorand Turos: Avem pareri, dar ar fi fost mai bine sa avem punct de vedere de la firma in speta si, ideal, de la RAC (Consiliul Roman de Publicitate) (…) As propune sa amanam discutia
  • Christian Mititelu: Daca aceasta nu este o reclama la un produs, atunci ce sa spuna RAC?
  • Laura Georgescu: Propun o decizie de intrare in legalitate si oprirea, pana atunci, a campaniei

In favoarea propunerii facute de Laura Georgescu au votat opt membri CNA. Alti trei membri – Narcisa Iorga, Valentin Jucan si Florin Gabrea – au parasit sedinta la inceputul discutiilor pe aceasta tema. Ei solicitasera ca membrul CNA Christian Mititelu sa nu ia parte la sedinta, deoarece conduce Alianta Civica, organizatie ce s-a pronuntat – inclusiv prin documente semnate de Mititelu – in dezbaterea legata de proiectul Rosia Montana. Mititelu a spus ca nu are motive sa paraseasca sedinta, deoarece la CNA nu este discutat proiectul minier, ci felul cum este acoperit subiectul de catre televiziuni.


Categorii

1. DIVERSE, ROSIA MONTANA

Etichete (taguri)

, , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

2 Commentarii la “CNA interzice reclamele TV pe tema proiectului de la Rosia Montana

  1. Sper sa nu mai fim sacaiti de asemenea reclame chiar si unde te astepti mai putin, pe site-uri serioase chiar. Curiozitatea este cum vor intra in legalitate. Tot mincinos? Sau vor recunoaste ca sunt ilegali?

  2. Pingback: Tagma cianuristilor: TRASEUL BANILOR RMGC IN MEDIA SI POLITICA. - Recomandari
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare