CRACIUN LA ZARCA. Minunile traite de parintele Arsenie Papacioc si Ion Ciubota in INCHISOAREA AIUDULUI

Pr. Arsenie Papacioc la eliberare, in 1964 / foto adevarul.ro

• Adevarul:

Miracolul de Crăciun trăit de părintele Arsenie Papacioc. A fost salvat de o forţă nevăzută în temniţa comandată de torţionarul Crăciun

În iarna anului 1963, părintele Arsenie Papacioc se afla închis ca deţinut politic în închisoarea de la Aiud, unde comandant era colonelul Gheorghe Crăciun. A trăit atunci o experienţă pe care nu şi-o putea explica. „Ce minune mai mare decât că sunt în viaţă?“, spunea adeseori duhovnicul.

Sorin Alpetri, ucenic al părintelui Arsenie Papacioc, a relatat în cartea sa „Între timp şi veşnicie – Viaţa părintelui Arsenie Papacioc“, publicată la Editura Accent Print (2014), încercările la care a fost supus de-a lungul vieţii duhovnicul căruia i-a fost mai drag decât orice iubirea pentru aproape, aşa cum arată cuvântul Domnului.

foto: adevarul.ro

Considerat element periculos pentru credinţa sa nestrămutată în Dumnezeu, părintele Papacioc era tot timpul propus pentru izolare: ba pentru că nu-şi încheiase nasturii la haină (trei zile izolare), ba pentru că a fost găsit culcat cu un picior în pat (10 zile de izolare), sau chiar dormind rezemat de lateralele patului (10 zile de izolare), sau pentru că făcea propagandă religioasă în celulă (tot 10 zile).

„Au încercat foarte mult să mă distrugă. Mă băgau la răcitor cu zilele. Mi s-au întâmplat lucruri extraordinare acolo. Era aşa o suferinţă şi o durere că nici nu te mai gândeai că o să scapi viu“, mărturisea părintele.

La 24 decembrie 1963, în ajunul Crăciunului, părintele Arsenie Papacioc a primit 10 zile de izolare cu regim sever. Avea vina că vorbea aşa tare despre Dumnezeu încât se auzea perfect pe coridor şi în celulele vecine. Afară era un ger năpraznic, iar după trei zile, părintele era aşa de slăbit încât n-a mai rezistat şi s-a aşezat pe jos, pe cimentul rece al celulei, ceea ce însemna moarte sigură.

„Ajunsesem la un aşa moment că aşteptam să văd cum îmi iese sufletul din trup. Eram conştient până în ultima clipă. Atunci s-a întâmplat ceva ce nu poate fi spus în cuvinte“, istorisea părintele. A simţit cum „Cineva“ l-a tras de picioare şi i-a spus: „Scoală-te, Arsenie, dacă vrei să nu mori! Aici nu se doarme! Vremea ta încă nu a venit“. Cu un efort supraomenesc, părintele s-a urcat pe marginea tinetei, singurul obiect de „mobilier“ al celulei de pedeapsă, şi a rămas aşa în întuneric, răbdând soarta.

Era o noapte adâncă, iar deţinuţii din izolatoare se chinuiau să rămână în viaţă. Soţia colonelului Crăciun, comandantul închisorii din Aiud, a avut un coşmar. S-a trezit din somn şi i-a spus soţului ei: «Du-te şi fă ceva cu cei pe care-i ai sub pază, că nu ştiu, eu sau ei, dar o să murim de frig».

Colonelul a plecat buimac spre secţii. A deschis uşile celulelor de pedeapsă, iar în prima a găsit doi tineri îmbrăcaţi doar în cămaşă care

foto: adevarul.ro

tremurau de frig. Era Arsenie Papacioc şi un tovarăş de suferinţă, Marin Naidim, pe care gardienii i-l băgaseră în celulă. Colonelul a dat dispoziţie ca deţinuţii de la izolare să fie trimişi la celule. Crăciun nu fusese lăsat de Dumnezeu să facă aşa o crimă şi în noaptea sfântă, al cărui nume îl purta.

„Zarca, unde mă băgau mereu, era o închisoare în închisoare. Într-un an, de Crăciun, m-au băgat la izolare, într-o celulă fără nimic pe jos, fără pat, într-un frig groaznic. Am găsit acolo un boţ de mămăligă mucegăită şi l-am mâncat. Era Crăciunul şi am zis: «Iată ce cozonac mi-a fost dat mie». Poate e greu să credeţi, dar eram fericit. Că ştiam pentru ce sufăr. Nu eram acolo aiurea, ci pentru numele Domnului sufeream“, avea să povestească părintele învăţăceilor săi.

Radu Preda: Un Crăciun în celulă

Exuberanţa sărbătorilor care însoţesc Naşterea Domnului se află într-un contrast absolut cu mărturiile celor care au trecut prin celule închisorilor comuniste. Ar fi suficient să recitim aici, cu titlu exemplar, una dintre multele amintiri.

Ion Ciubotă, Feteşti, arestat în 1958 şi condamnat la 20 de ani muncă silnică:

„[La Aiud] Altă dată, de Crăciun, în ’58 sau în ’60, eram împreună cu preoţii – erau oameni foarte pregătiţi acolo, părintele Sofian Boghiu… Făceam rugăciunile pentru ziua Naşterii Domnului. Iar m-a prins pe mine… Ce faceţi, mă? Am zis: Ne rugăm, că suntem creştini ortodocşi, şi pentru duşmani, şi pentru toţi. Că noi suntem români, credincioşi, noi n-am făcut crime, păcate de moarte. Bine, lasă… Îmi ia numele şi vine şi m-a dus la Zarca, unde pe dreapta şi pe stânga erau numai celule pentru ăştia pe care îi prindea că nu respectă regulamentul închisorilor. Şi era un frig, domnule, acolo… Şi, de exemplu, noaptea trebuia să stai cu mâinile pe piept.

[…] Era o celulă înaltă de trei metri, foarte îngustă, dar lungă. Sus de tot era un oberlicht, un geam, iar jos era un godin spart. Era atât de frig că pereţii erau numai stele, parcă era Calea Lactee, peste tot numai steluţe… Jos îngheţat, sus îngheţat şi se făcea şi curent, domnule, şi nu se putea trăi, nu se putea. Seara ne dădea o pătură roasă de vremi, un petic aşa, nici nu era mai mare, ca să dormi acolo pe el, pe jos pe ciment. […]

Dar cine dormea? Dacă dormeam, muream. C-alături de mine a murit un preot din Ciulniţa. Am vorbit cu el prin morse. Am stat acolo şi-am suferit că nu mai puteam. Trebuia să alergi toată ziua şi toată noaptea ca să nu îngheţi. Într-o noapte nu mai puteam, eram obosit, nemâncat, iar frigul era insuportabil. Am adormit şi spun cinstit, parcă mi-a apărut, aşa o lumină puternică albă şi Maica Domnului, parcă a venit la mine şi-a zis: Scoală, că îngheţi şi mori! M-am trezit speriat şi-am luat-o la fugă prin celulă, c-altfel muream… Organismul meu depunea ultimul efort, simţeam că e cald, adică îţi dădea organismul tot ce mai putea ca să scapi de necazul ăsta.

Şi ne-a scos după opt zile. Când am intrat în celular, în celula unde stăteam, ziceam că sunt la Intercontinental. Vorbesc serios. Era’ acolo băieţii noştri, mă aşteptau. Ne dădea câte 100 de grame de pâine pe zi, la toţi deţinuţii, şi din puţinul ăla mi-au oprit şi mie puţină pâine de la fiecare, puţin turtoi. Şi m-a pus pe roate. Am suferit atuncea foarte mult c-am stat în nesimţire, am avut temperatură, cred, peste 40 de grade.”