CRESTINII SI LUMEA: De la valurile negre ale acestei vieti la frumusetea liturghiei tacute (Recomandari duhovnicesti [1] – Doxologia)

22-01-2012 5 minute Sublinieri

Ilya Glazunov: Taina secolului XX

  • Doxologia

[Nicoleta Ginevra Baciu] Traversare pe crocodil

Sărbătoarea Sfântului Antonie cel Mare ne-a adus și prima zi de iarnă adevărată. Printre fulgii timizi de zăpadă, pe un ger înțepător de ianuar, ne-am croit și ieri drum către biserică, deși zi lucrătoare, fie eliberându-ne ziua din timp, fie învoindu-ne de la servici preț de două ceasuri. Cântările Slujbei s-au ridicat în miros de tămâie spre cer, iar înaltul a răspuns cu cerniri imaculate de omăt. În lumina picurată a dimineții, predica de după Sfânta Slujbă și citirea din Sinaxar ne-au amintit rând pe rând de ispitirile Sfântului Antonie și de credința sa de nebiruit. Credință, îmblânzitoare de suflete și fiare, dacă ne gândim la episodul în care Sfântul Antonie având nevoie să traverseze Nilul degrabă și negăsind nici o barcă prin apropiere, s-a suit în spinarea unui crocodil, căruia i-a poruncit să-l treacă Nilul fără de nici o tulburare. Iar fiara, cu nume de spaimă pentru tot neamul omenesc, aflată în puterea credinței nemărginite a Sfântului Antonie, s-a îmblânzit pe dată și purtându-l în spinare ca o barcă întărită și neprimejdioasă, l-a dus cu bine până pe malul celălalt.

Păstrând în suflet această imagine, privim în urmă la traversarea începută de noi, încă de când am deschis ochii pe unul dintre maluri. Ne amintim de fiecare val în parte, pe care l-am înfruntat pregătiți, sau care ne-a lovit fără veste lăsându-ne răni mai mari sau mai mici.

Dictatură, comunism, Cernobîl, radiații, cartelă pentru alimente, decreței, viză de ieșire din țară, treapta întâia de liceu, treapta a doua și ce mai rămâne după toate acestea?

Revoluție, cupoane de acționar, mineriade, greve, repartitoare, termopane, inflație, criză financiară și ce mai rămâne după toate acestea?

Cutremure, inundații, secetă, alegeri, alunecări de pământ, abonament la Internet, portofoliu obligatoriu la limba română de clasa a V-a și ce mai rămâne după toate acestea?

Acesta este Nilul nostru, pe care vai, trebuie să-l traversăm pe spinare de crocodil, neavând nici pe departe credința sfinților, ci doar exemplul și mai cu seamă ajutorul lor.

Valurile negre ale traversării noastre de Nil trec toate, lăsând în urma lor, fiecare, câte un rid adânc pe față, o șuviță în plus de păr alb și câte o rețetă de la medic, oricum prea scumpă pentru a putea fi cumpărată în mod regulat. Nu este însă o traversare în van…

După toate acestea, rămâne știința că traversarea poate fi făcută în siguranță doar cu ajutorul sfinților, singurii noștri prieteni adevărați, a căror prietenie neschimbătoare și dragoste veșnică, dăruită oamenilor după pilda lui Dumnezeu, ne trece nevătămați, un Nil mereu mai învolburat, chiar și pe spinare de fiară.

O traversare de pe malul Ierusalimului pământesc până pe malul Ierusalimului cel ceresc, o cărare pe valuri, un drum printre neguri, viața noastră cernită, având drept unic far călăuzitor pe Hristos.

La terminarea Slujbei, pe drumul spre casă, timpul părea neclintit, înghețat. Doar fulgii, în căderea lor lină, păreau să ne mângâie, șoptind:Drum bun, Omenire! Traversare lină, pe spinare de crocodil!”.

[Dragoș Mîrșanu] Crestinii si lumea

O invitație la a căuta sursele teologice care fundamentează sensul relaţiei creştinului cu lumea.

Revoltele care au loc, zilele acestea, în Bucureşti şi în ţară, au creat o tensiune socială pe care o vor analiza specialiștii „binelui comun”. Pentru mine, ele au constituit (și) o invitație la a căuta sursele teologice care fundamentează sensul relaţiei creştinului cu lumea.

Dacă secularizarea este un proces ireversibil, –câţi dintre noi și-ar mai imagina astăzi sisteme medicale sau educaţionale creştine? – adevărata temere a creştinului rămâne, am impresia, secularismul. Dacă auzim şi citim că ţinta creştinului este împărăţia lui Dumnezeu, atunci ce este lumea, şi care este responsabilitatea omului faţă de aceasta? De la creaţie la veac, sensurile „lumii” sunt, în concepţia creştină, mai multe, fapt observabil în primul rând la citirea Sfintelor Scripturi.

Astfel, în Scriptură există cel puţin trei sensuri importante pentru „lume”. Prin lume se poate înţelege, mai întâi, creaţia, veacurile, ansamblul lumii văzute şi nevăzute (ktisis, aion).Pentru că și făptura însăși se va izbăvi din robia stricăciunii, ca să fie părtașă la libertatea măririi fiilor lui Dumnezeu (Rom 8:21);În zilele acestea mai de pe urmă ne-a grăit nouă prin Fiul, pe Care L-a pus moștenitor a toate și prin Care a făcut și veacurile (Evr 1:2). În cadrul unei astfel de înţelegeri a lumii, creştinul este chemat să trăiască o relaţie unitară cu mediul, creaţia şi istoria.

Un al doilea sens al „lumii” este ansamblul realităţii cunoscute, mulţimea tuturor oamenilor (kosmos, oikoumene).Din nou diavolul L-a luat pe un munte înalt și I-a arătat toate împărățiile lumii și slava lor (Mat 4:8); Voi sunteți lumina lumii; nu poate o cetate aflată în vârf de munte să se ascundă (Mat 5:14); Și le-a zis: mergeți în toată lumea și propovăduiți evanghelia la toată făptura (Mc 16:15).

Din acest cadru se poate trece la un înţeles aplicat: lumea devine mulţimea credincioşilor (ilustrând, astfel, aspectul soteriologic, al mântuirii lumii prin Evanghelie). Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii (Ioan 1:29); Căci Dumnezeu așa a iubit lumea încât pe Fiul Său cel Unul născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci sa aibă viață veșnică (3:16); … căci nu am venit ca să judec lumea, ci ca să mântuiesc lumea (12:47).

Un ultim sens important transmis prin cuvântul „lume” este acela de ansamblu al oamenilor care slujesc răului și care nu îl cunosc pe adevăratul Dumnezeu (kosmos, aion).Dar grijile veacului şi înşelăciunea bogăţiei şi poftele după celelalte, pătrunzând în ei, înăbuşă cuvântul şi îl fac neroditor (Mc 4:19); Şi să nu vă potriviţi cu acest veac, ci să vă schimbaţi prin înnoirea minţii, ca sa deosebiţi care e voia lui Dumnezeu, ce este bun şi plăcut şi desăvârşit (Rom 12:2); Celor bogați în veacul de acum poruncește-le să nu se semețească… (1 Tim 6:17).

Pentru suplimentarea înțelegerii modului în care creștinii sunt (și nu sunt) din (și în) lume ne vine în ajutor un alt text din aceeași perioadă veche, post-apostolică. Încheiem cu un pasaj din Epistola către Diognet (cap. V-VI, trad. D. Fecioru):

Creștinii nu se deosebesc de ceilalți oameni nici prin pământul prin care trăiesc, nici prin limbă, nici prin îmbrăcăminte. Nu locuiesc în orașe ale lor, nici nu se folosesc de o limbă deosebită, nici nu duc o viață străină. (…) Locuiesc pe pământ, dar sunt cetățeni ai cerului. Se supun legilor rânduite de stat, dar, prin felul lor de viață, biruiesc legile. (…) Ca să spun pe scurt: ce este sufletul în trup, aceasta sunt creștinii în lume… Sufletul locuiește în trup, dar nu este din trup; creștinii locuiesc în lume, dar nu sunt din lume.

[pr. Ioan Valentin Istrati]: Ce este frumuseţea?

[…] Eram odată într-un tren, într-un compartiment plin de oameni complet diferiţi. La un moment dat, am trecut pe lângă o Biserică, şi câţiva dintre cei prezenţi au făcut cruce. Un profesor pensionar, scrobit, cu o geantă veche şi un sacou şlefuit de ani, a început să spună despre stupiditatea celor care cred în fiinţe care nu se văd, din nevoia de a fi sclavi. Am început aşadar un dialog inegal, în care încercam să-l conving, cu susţinerea tăcută a câtorva călători, că Dumnezeu există. Bătrânelul din faţa mea era bine intenţionat, slujitor atent al moralităţii (motivate social) şi uns cu toate alifiile comunistoide despre idealul omului de a stăpâni materia, de a organiza societatea perfectă, egală cu sine însăşi şi în care fericirea e asigurată atent cu sprijinul „oamenilor de bine”.Cu argumentul meu, că nu există morală fără o Persoană care să o nască şi să o păstreze, era greu să-l conving, practicase o viaţă ireproşabilă moral, respectase toate legile seculare, avea un bun simţ uriaş, o convenţionalitate civilizatorie remarcabilă, o dorinţă de a face binele şi de a ajuta, nedublate de sentimentul religios. La ideea despre complexitatea universului, creaţia sa, imposibilitatea nimicului de a rodi ceva ever, rezidurile darwiniste erau la ordinea zilei.Avea pregătite sute de prejudecăţi ideologizate, precum asemănarea omului cu maimuţa, devenirea embrionului uman din peşte în pasăre şi apoi în mamifer etc.

Deodată, mi-am dat seama că nu voi putea să-l conving pe un om care de o viaţă crezuse în aberaţiile marxiste, pe terenul cunoaşterii. Epistema lui era completă şi îşi făurea ad hoc argumente pentru ideile sale. Am realizat că doar pe terenul inimii, al simţirii, ar putea fi o umbră de speranţă.

Aşa că l-am întrebat despre frumuseţe. Ce este ea, de unde vine, cum poate fi cuantificată, măsurată, pusă în clasamente, definită. A intrat într-un hăţiş fără ieşire. Frumuseţea aceea care te face să te îndrăgosteşti, care te face să mori pentru cel iubit, izvorul de minune care izvorăşte din ochii pruncilor, dezinvoltura florilor la răsărit de soare, ce este un sărut, perfecţiunea bobului de rouă pe un fir de iarbă, asfinţitul cu toată puterea lui, pădurea şi şoaptele ei, toate acestea nu pot fi conceptualizate. Dar ele există cu adevărat, sunt aici, făurite de Cineva de o frumuseţe de negrăit, în care încap toate frumuseţile lumii, jertfite în iubire şi rânduite nemuririi.

Repet, omul era bine intenţionat. Aşa că argumentele au pălit, am vorbit despre vremea (demult apusă) când s-a îndrăgostit, ce-l ţine lângă băbuţa lui, despre asemănarea dintre părinţi şi copii, despre relativitatea frumuseţilor mondene, despre spontaneitatea inteligenţei ca prolegomenă a frumuseţii, despre virtute, milostivire şi iubire ca semne ale frumuseţii pierdute sau regăsite, despre lacrimi de durere sau bucurie, despre fiorul adânc cu neputinţă de rostit al îmbrăţişării propriului copil, abia ieşit din pântece, despre frica de moarte şi dorul de veşnicie.

Şi ochii bătrânelului proletcultist s-au umezit, a suspinat adânc, parcă trezit dintr-un somn şi a spus: „Atâta frumuseţe nu poate fi în zadar…”.

Bucuria din inimile celor din tren a fost fără margini. O doamnă distinsă a început să bată din palme, două studente au început să strige ca pe stadion.

Frumuseţea este liturghia tăcută a lumii, lumina ei răstignită, care izvorăşte din ochii lui Dumnezeu şi se revarsă ca bucurie a firii peste întreaga făptură. Suntem chemaţi să ne împărtăşim cu ea, să celebrăm prezenţa Celui nevăzut în ochii noştri, să ne hrănim din frumuseţea Izvorului vieţii.

Suntem chemaţi să vedem icoanele lui Dumnezeu, prezente pe catapeteasma lumii, adică să privim chipurile sfinţilor şi să urmăm viaţa lor, căci ei sunt cei ce au spălat cu lacrimi chipul lui Dumnezeu din ei până a devenit strălucitor şi plin de lumină veşnică.


Categorii

Articolele saptamanii, Pagini Ortodoxe, Preot Ioan Valentin Istrati

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

4 Commentarii la “CRESTINII SI LUMEA: De la valurile negre ale acestei vieti la frumusetea liturghiei tacute (Recomandari duhovnicesti [1] – Doxologia)

  1. Potrivita lectura pentru o dupa-amiaza de duminica! Multumim.

  2. Frumoase randuri…

    Un cuvant ca acela ca:
    “crestinii locuiesc in lume,dar nu sunt din lume”
    si care,la prima vedere,i-ar putea “bloca” pe unii(in intelegere)este atat de simplu,de frumos si de clar lamurit, pt oricine,prin comparatia:
    “ce este sufletul în trup, aceasta sunt creștinii în lume… Sufletul locuiește în trup, dar nu este din trup; creștinii locuiesc în lume, dar nu sunt din lume.”

    Sau;
    “Frumuseţea este liturghia tăcută a lumii, lumina ei răstignită, care izvorăşte din ochii lui Dumnezeu şi se revarsă ca bucurie a firii peste întreaga făptură”.
    Ori:
    “Suntem chemaţi să vedem icoanele lui Dumnezeu, prezente pe catapeteasma lumii, adică să privim chipurile sfinţilor şi să urmăm viaţa lor, căci ei sunt cei ce au spălat cu lacrimi chipul lui Dumnezeu din ei până a devenit strălucitor şi plin de lumină veşnică”
    asta-i…esenta pura de poezie si adevar…

    Multumim…

  3. Unde slujeste parintele Ioan Valentin Istrati?

  4. @ pr. Victor Agache:

    Nu stim, pe la Iasi, presupunem.

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare