Articole cu eticheta (tag): crestinul si lumea

Un film de Gabriel Achim, ca prefata a lansarii primului volum al Audiobook-ului „Patericul Mare. Apoftegmele Parintilor Pustiei”, in traducerea si lectura Parintelui profesor Constantin Coman.

Pentru mine, Învierea înseamnă triumful celor smeriți, lumina Adevărului care strălucește tuturor. Ziua în care ne vom înțelege fără cuvinte, vorbind în limba bucuriei.

Hristos, iubitul și preadulcele, smeritul nostru Domn, strălucind în lumina iubirii Sale în care vom putea privi și umbla, încredințîndu-ne că totul a fost adevărat. Iubirea nesfîrșită, cununa iertării și biruința blîndeții, strălucirea mucenicilor, lauda ierarhilor, bucuria preoților, slava celor milostivi. Îmi doresc ca toți să ajungem să o vedem. De aceea îi iert pe toți, pentru Înviere, și îi rog să mă ierte și ei pe mine, ca împreună să ajungem la Hristos, la această bucurie nesfîrșită, singura pentru care merită să trăim și să murim. Restul nu contează. Hristos a înviat!

Astăzi, nu mai jertfim lui Baal junghiindu-ne propriii copii, ci îi pierdem sufletește și îi sacrificăm noilor idoli ai societății postmoderne de consum! Îi lăsăm să ardă în focul patimilor aprinse de senzualitatea deșănțată a acestui veac! Îi lăsăm pradă ideologiilor de tot felul, care îi duc în robia cea mai cumplită a minții, care nu mai poate distinge ce e normal față de ce e anormal, naturalul de împotriva firii, bărbatul de femeie, viața de moarte!

Cum de ajungem aici? Pentru că pe noi înșine nu ne aducem înaintea lui Hristos. Și dacă pe noi nu ne dăruim Lui, atunci cu atât mai puțin putem aduce pe alții, fie ei și din propria noastră familie. Sacrificăm proprii copii, propria soție sau propriul soț lui Baal-Peor, pentru că noi înșine căutăm altceva în viața noastră. Vrem bunăstare, confort material, apreciere și recunoaștere în această lume, mai mult decât vrem împlinire duhovnicească și răspuns bine primit al rugăciunilor de pocăință. Ne conformăm mai mult cerințelor pe care această lume le pretinde de la noi, decât cerințelor pe care Hristos le așteaptă de la noi. Să facem acest exercițiu: să ne cercetăm și să vedem, cât efort, cât timp, cât cuvânt, câtă rațiune, câtă energie, câtă faptă cheltuim pentru a ne face plăcuți, acceptați, răsplătiți în această lume și pentru scopurile lumești, și cât efort, câtă cercetare de sine, câtă dedicare întru rugăciune și pocăință facem pentru a fi bineplăcuți lui Dumnezeu, pentru a ne simți realmente mădulare vii ale Bisericii?

De aceea, înainte de a izvorî din plin daruri binecuvântate, râuri de sfinţenie şi de bună cucernicie, trebuie ca omul să înseteze, ne spune Domnul, să înseteze atât de mult după dreptatea care nu cade niciodată, încât să refuze apa stătută pe care o oferă lumea, aceasta de dragul apei celei vii, niciodată stând, niciodată mulţumit de cele ce se văd, căutând tot timpul mai mult, mai frumos, mai bine, mai trebuitor.

Certe-se nebunii, vorbele lor în vânt se vor pierde! Dispreţuiască fariseii, dispreţul lor va fi cinstea celor credincioşi! Nicodim să îndrăznească, apostolii să nu se ruşineze, martirii sângele să-şi verse, singuraticii să se roage, florile să înflorească şi cerul să se lumineze: va veni o vreme când cele rele nu vor mai fi. Căci pogorându-se, Duhul Sfânt va şi înălţa, venind întru noi, va ridica, mângâind va îndrepta, poruncind va vindeca, pierzându-se unii se va întrista, mântuindu-se alţii se va bucura, împreună cu slugile bune şi credincioase va lucra, împreună cu fiii risipitori se va tângui, cu întreaga lume va suspina arătând înspre cele ce nu se văd încă, dar sunt făgăduite cu nemincinoasă făgăduinţă.

Sfânta Biserică ne pregăteşte prin cele două căi puse înainte. Alege creştine, alege tu, omenire, vrei să fii al lui Dumnezeu sau al satanei? Eşti liber să alegi şi ai minte să descifrezi ce este bine şi ce este rău. Să nu iei binele drept rău şi răul drept bine. Trebuie să păşim cu inima curată în Postul cel Mare, în vederea Paştelui, a trecerii noastre de la omul trupesc la omul duhovnicesc, pentru ca nu numai cu gura, dar şi cu strunele sufletelor noastre să putem cânta „Hristos a Înviat!”.

„Participarea creştinului la orice fel de război vine în vădită opoziţie cu credinţa sa. Dar şi tolerarea nedreptăţii ce se face celor nevinovaţi este culpabilă.” Această concluzie cu valoare de aforism a lui Georgios Mantzaridis exprimă cel mai bine atitudinea Bisericii Ortodoxe faţă de război şi stagiul militar. Biserica se opune participării creştinilor la războaie de cucerire, însă încuviinţează satisfacerea serviciului militar şi participarea la războiul pentru apărarea patriei.

Plus: BISERICA ESTE UNA, CEA ORTODOXA, DAR CE INSEAMNA SA FII CU ADEVARAT IN EA? Predica Parintelui Teofan de la Putna (audio) Doxologia: Evanghelia de la sărbătorile Maicii Domnului – Comentarii patristice Am venit, Măicuță, să te mai vedem… de …

Sunt, cred, vreo 4-500 de parohii in diaspora si, daca fiecare s-ar infrati cu o parohie saraca din tara, multe s-ar schimba… Asa cum a fost prin anii ’90, cand multe sate din Belgia si Franta s-au infratit cu sate din Romania si veneau cu ajutoare si bucu­rie

Doxologia: Conferința „Fericire versus divertisment în epoca mass-media” susținută de Virgiliu Gheorghe în cadrul conferințelor ASCOR Iași – Bună seara, bine v-am găsit! Mă bucur că iată, sunt aici în Iaşi, cetatea domnitorului Vasile Lupu, la care ţin foarte mult. …

  Ziarul de Iasi: [pr. Constantin Sturzu] Al treilea chip al rugăciunii Femeia cananeianca ne învață că rugăciunea poate să ia și un alt chip, al treilea, care este o sinteză a celorlalte două și, în același timp, mai presus …

Ilya Glazunov: Taina secolului XX Doxologia [Nicoleta Ginevra Baciu] Traversare pe crocodil Sărbătoarea Sfântului Antonie cel Mare ne-a adus și prima zi de iarnă adevărată. Printre fulgii timizi de zăpadă, pe un ger înțepător de ianuar, ne-am croit și ieri …