CUM NE-AR GASI SFARSITUL? Meditatii “laice” despre capcana vitezei, omul statistic si des-franare

Cu surprindere si bucurie am citit pe platforma Voxpublica (un fel de Hyde Park virtual, in care poti intalni orice fel de opinie), cateva meditatii semnate Mihai Gotiu si Alin Fumurescu, care, dincolo de pretextul luat, contin observatii tulburatoare si pentru noi, crestinii acestui veac al “vitezei” si al “virtualului”, meditatii care “pica”, zicem noi, cum nu se poate mai bine inainte de intrarea in Sfantul si Marele Post. Va oferim cateva fragmente din ele:

Mihai Gotiu: Alerta! Experimentul de la Geneva a luat-o razna: vine sfarsitul lumii. Despre viteza

“In perioada isteriei care cuprinsese lumea din cauza activării acceleratorului de particule de la Geneva am lansat o întrebare-provocare: “Dacă aţi şti sigur că mâine vine sfârşitul lumii, ce aţi face astăzi?”. Experimentul a eşuat în parte, fobia fiind prea mare pentru ca lumea să se prindă în joc.

Uitasem de experiment când, într-o seară, i-am trimis unui prieten, de nu foarte departe, un mesaj pe email. Am primit răspunsul de dimineaţă, care începea aşa: ”dragă Mihai, răspund cu întârziere pentru că nu am avut net”. Un răspuns trimis dimineaţa la un semnal transmis seara era, deja, ”întârziere”!

Fiind o zi de sâmbătă, mi-am permis luxul de medita un pic la tema asta. Pentru că ea surprinde viteza în care am ajuns să ne trăim viaţa.

Zilnic suntem asaltaţi de emailuri, întrebări, telefoane, probleme care necesită ”rezolvare imediată”. Nu ai cum să le amâni, pentru că apoi ”se adună prea multe”.

Trăim într-un sistem care a creat ”ocupaţia” şi ”oamenii ocupaţi”. E ceea ce îi convine cel mai mult sistemului. ”Oamenii ocupaţi” nu au timp să gândească, să mediteze, să se revolte la o adică. Desigur, sistemul oferă iluzia recompensei – concediul, maşina, casa, poziţia socială visată. În numele acestor iluzii, devii şi rămâi un ”om ocupat”.

După o zi, o săptămână, o lună, un an sau chiar mai mulţi ani, te loveşte brusc depresia. E momentul în care îţi aminteşti de lucrurile pe care ai vrut cu adevărat să le faci, dar pentru care… nu ai avut timp. Mirat, te întrebi ”De ce?”. Aduni şi scazi. Apoi tragi linie. Dacă în urma ta rămâne ceva care contează – un zâmbet pe faţa unui copil, un om care îţi mulţumeşte că l-ai ajutat la un moment dat, nişte tineri care au învăţat ceva de la tine şi dau mai departe şi ei ceea ce tu le-ai oferit – încă nu e rău.

Dar dacă nu vezi nimic în urma ta? Decât irosire?

E dureros şi trist un asemenea moment al adevărului. Tot ceea ce se adună e o sumă imensă de timp consumat cu lucruri inutile și derizorii, dar care, fiecare la momentul respectiv, necesitau ”rezolvare imediată”.

[…]

Mai dă-le-ncolo de probleme cu ”rezolvare imediată”. Oricum, niciodată, nu vei avea timp să le rezolvi pe toate. Nu te lăsa deturnat de aparenţe, de obligaţii sociale ori profesionale (cu excepţia celor care nu sunt ”obligaţii”, ci lucruri care îţi plac şi doreşti cu adevărat să le faci).

Ai grijă la capcana vitezei. E sursa cea mai sigură de a aţi da viaţa peste cap. Deciziile, răspunsurile date ”în viteză”, fără o digerare corespunzătoare, sunt cele care generează servituţi, condiţionări şi obligaţii ulterioare care îţi mănâncă timpul în care ai vrea să faci lucrurile pe care ţi le doreşti cu adevărat. […]

***

Alin Fumurescu:  …in sfarsit! Expresia matematica a casniciei reusite: [(n-p) x 0,368] + n (si despre omul statistic)

[…] Lasand, insa, gluma la o parte, aceasta obsesie cu statistica (inclusiv in politica SI in stiintele politice) e un simptom al unei ingrijoratoare schimbari de Weltanschauung: totul poate fi masurat statistic, si deci anticipat, y compris omul. Y compris fericirea, dragostea, casnicia, etc. “Problema statisticii, scria Arendt acum mai bine de cincizeci de ani in Conditia Umana, nu e ca nu are dreptate. Problema e ca are din ce in ce mai multa dreptate”.

Problema e ca din oameni pur si simplu ne-am transformat in oameni statistici: suntem previzibili, precum cainele lui Pavlov iar de pe urma acestei previzibilitati se hranesc si politicienii, si industriile de automobile, gadgets, filme, mancare, imbracaminte, medicamente, etc – totul. Omul recent e omul statistic.[…]

***

…despre amintirea desfranarilor – Sfantul Isaac Sirul

Daca amintirea bunatatilor innoieste in noi virtutea, cand cugetam la acestea, e vadit ca si amintirea desfranarii innoieste in cugetarea noastra o pofta urata, cand ne amintim de ea. Pentru ca amintirea fiecareia din acestea ne intipareste chipul deosebit al faptelor si le aduce in cugetarea noastra si ne arata, ca si cu degetul, fie uratenia gandurilor noastre, fie inaltimea vietuirii noastre, intarind in noi intelesurile si pornirile, fie ale celor de-a dreapta, fie ale celor de-a stanga; si ne aflam gandind la ele in ascunsul mintii noastre. Si in cugetarea mintii noastre ia chip un fel sau altul al vietuirii noastre si astfel ne vedem pururea pe noi insine.

P.S. – Nu e un cuvant intelept acesta: des-franare? Acceleram in nestire si am uitat cu desavarsire ca mai avem “o pedala”. Ca nici o masina nu poate merge doar cu una dintre ele. Si ca acela care uita sa foloseasca frana, macar la rastimpuri, n-o termina foarte bine.

• Vezi si: Despre imprastierea mintii prin utilizarea excesiva a internetului