Cum procedeaza Ungaria cu BANCILE: verifica LEGALITATEA creditelor in valuta si a CLAUZELOR nefavorabile

3-12-2013 1 minut Sublinieri

palatul_parlamentului_budapesta_64427400

Ministerul Justiţiei din Ungaria a cerut Curţii Constituţionale să verifice constituţionalitatea creditelor în valută şi posibilitatea de modificare a contractelor.

Guvernul din Ungaria cere opinia Curţii Constituţionale privind posibila neconstituţionalitate a creditelor în valută şi totodată îi cere să stabilească dacă aceste contracte încheiate de populaţie pot fi modificate.

Ministerul Justiţiei arată în documentul trimis Curţii Constituţionale că solicită analizarea acestor aspecte în baza unui paragraf al legii fundamentale potrivit căruia Ungaria asigură condiţiile unei competiţii economice cinstite, ia măsuri împotriva celor care abuzează de poziţia lor dominantă de piaţă şi apără drepturile consumatorilor.

Ministerul Justiţiei ar dori ca în principal Curtea Constituţională să se pronunţe dacă anumite prevederi incluse în contractele de credit sunt neconstituţionale, cum ar fi cele care arată că debitorul trebuie să suporte riscurile aferente diferenţelor de schimb valutar sau că băncile pot mări dobânzile în mod unilateral.

Aceste demersuri ale guvernului ungar sunt făcute cu mai puţin de o jumătate de an înainte de viitoarele alegeri parlamentare, reprezentanţii partidului de guvernământ Fidesz afirmând în mai multe rânduri în ultima perioadă că doresc să găsească o soluţie în cazul cetăţenilor care au contractat credite în valută şi se confruntă cu dificultăţi în ceea ce priveşte restituirea împrumuturilor.

Mulţi cetăţeni ungari au contractat în franci elveţieni şi euro înainte de 2008, dar după izbucnirea crizei economice moneda naţională ungară s-a depreciat, iar debitorii au început să întâmpine dificultăţi în aceste condiţii.

În anul 2011, guvernul condus de Viktor Orban a adoptat unele reglementări care ofereau temporar posibilitatea celor care au contractat credite în valută să restituie integral împrumuturile într-o singură tranşă la cursuri fixe pentru euro şi francul elveţian, mai avantajoase decât cele de pe piaţă, măsura cauzând pierderi semnificative băncilor.


Categorii

1. DIVERSE, Ungaria

Etichete (taguri)

, , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

2 Commentarii la “Cum procedeaza Ungaria cu BANCILE: verifica LEGALITATEA creditelor in valuta si a CLAUZELOR nefavorabile

  1. Pingback: Guvernul Orban se ia de gat cu BANCILE STRAINE/ Seful Parlamentului Ungariei despre MARSUL SPRE AUTONOMIE AL TINUTULUI SECUIESC - Recomandari
  2. Pingback: UNGARIA in viziunea lui Viktor Orban: ELIBERATA DE GOLIATII FINANCIARI SI REINTOARSA LA CRESTINISM - Recomandari
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare