CUTREMURELE DE SUPRAFATA DIN REGIUNEA VRANCEA – provocate de exploatarile de gaze si petrol?
Primul cutremur, produs pe data de 22 noiembrie, a zgâlţâit serios mai multe zone ale ţării, acesta fiind resimţit la Chişinău, dar şi în Bulgaria. De altfel, în urma seismului de 5,7 grade Richter s-au produs şi pagube, în Vrancea nu mai puţin de 25 de imobile, în special unităţi de învăţământ, fiind afectate.
Duminică, 7 decembrie, la ora 23.04, în aceeaşi zonă a avut loc un alt cutremur de suprafaţă, cu o magnitudine mai mică, de doar 4,4 grade pe scara Richter, suficient însă pentru a produce panică în rândul populaţiei, mai ales că seismul s-a resimţit destul de tare.
Cutremurele de suprafaţă au fost localizate între Mărăşeşti şi Panciu şi nu puţini au fost cei care au speculat că mişcările tectonice ar avea legătură cu exploatările de petrol şi gaze din această zonă a ţării.
Teoria este infirmată categoric de directorul onorific al Institutului Naţional pentru Fizica Pământului, Gheorghe Mărmureanu. Specialistul a declarat pentru Ziarul de Vrancea că „sondele de exploatare pentru petrol şi gaze ajung în cazuri excepţionale la 4 kilometri adâncime. Categoric nu au nicio legătură”, a spus Gheorghe Mărmureanu, seismologul apreciind pe pagina sa de Facebook că „această activitate a scoarţei terestre este normală şi nu e cazul să ne îngrijorăm”.
Opinia este împărtăşită şi de geograful Alexandra Tătaru, blogger Adevărul, care cunoaşte bine zona tectonică a Vrancei.
„A fost mai ciudat cutremurul din 22 noiembrie doar pentru faptul că se produce mai rar acest tip de cutremur, nu că ar fi neobişnuit. Noi ar trebui să ne obişnuim în această zonă a Vrancei cu acest tip de cutremure, pentru că suntem într-o zonă de interacţiune a plăcilor tectonice şi orice rearanjare structurală a plăcilor determină cutremure mai mari sau mai mici”, ne-a spus prof. dr. Alexandra Tătaru, profesor geografie la Colegiul „Edmond Nicolau”.
Prospecţiuni petroliere în Vrancea
Acum mai bine de un an, localnicii din comuna Fitioneşti au reclamat faptul că în zonă au avut loc mai multe explozii şi casele şi se dărâmă din cauza prospecţiunilor care au loc în zonă. Oamenii s-au plâns că au parte de zgomote şi trepidaţii, că pereţii caselor le-au crăpat, iar fântânile au secat.
„Cad pereţii, de la trepidaţii crapă gresia pe jos. Nu am avut în zonă aşa ceva până acum. Au zis că o să fim despăgubiţi pentru probleme pe care le avem. Ne-a dat o butelie până acum”, a precizat proprietara unui magazin din Fitioneşti.
Reportaj video în localitatea Fitioneşti:
„Casa mea de când am făcut-o, de 50 de ani, nu mi-a crăpat, iar acum e plină de crăpături. Este un vuiet tot timpul, care deranjează”, s-a plâns reporterilor şi localnica Măriuţa Chirilă.
Firma care a amplasat sonda a concesionat un teren privat pentru investiţie pe o perioadă de 6 luni, prelungită ulterior pentru încă o jumătate de an, dar în prezent nu se mai întâmplă nimic în zonă, pentru că nu s-au găsit resurse în subsol.
Cutremurele din Vrancea sunt mai degrabă de mare adâncime
Potrivit specialiştilor seismologi, Vrancea se caracterizează prin cutremure la mare adâncime, peste 100 de kilometri, dar pot apărea şi astfel de situaţii, cu cutremure crustale, de suprafaţă
“Vrancea este o regiune seismică complexă de convergenţă continentală, cu cel puţin trei unităţi tectonice în contact: placa Est – Europeană şi subplăcile Intra – Alpină şi Moesică. Activitatea seismică cea mai puternică din România se concentreză la adâncimi intermediare de 60-200 km, într-o placă subdusă veche, aproape verticală”, arată specialişti institutului, citaţi de „Ziarul de Vrancea”.
Nu e prima oara cand specialistii refuza categoric sa stabileasca o corelatie intre cutremure si exploatari. Atat de categorica e pronuntarea lor incat e necredibila. Sa ne aducem aminte de cazul Izvoarele:
- BATISTA PE TAMBAL sau… “Uniti, salvam… OMV-PETROM”. Amenintari, contraziceri, balbaieli si retractari PENIBILE ale autoritatilor si specialistilor pe tema CUTREMURELOR de la IZVOARELE (video)
- Raport oficial al Institutului Geologic: CUTREMURELE DE LA IZVOARELE POT FI PRODUSE SI DE EXPLOATARILE DE GAZE SI PETROL. “O activitate de extractie cu sonde injectie ar amplifica instabilitatea”
- (update video): CUTREMURELE DIN SATUL IZVOARELE (GALATI) – Autoritatile si “specialistii” au, suspect, o singura grija: SA PROTEJEZE COMPANIA OMV – PETROM, EXCLUZAND CAUZA FORAJELOR PETROLIERE! Localnicii si vicepresedintele CJ Galati sunt de alta parere. CINE ISI BATE JOC DE NOI?
- CUTREMUR de 5,5 grade resimtit in Bucuresti, Chisinau si Bulgaria/ Seismologii considera ca fenomenul CUTREMURELOR DIN IZVOARELE (GALATI) are cauze NATURALE. De ce nu se discuta serios despre RISCUL EXPLOATARILOR DE PETROL/GAZE? (VIDEO)
- Reportaj din Izvoarele (Galati): SUNT CUTREMURELE PROVOCATE DE EXPLORARI SECRETE DUPA GAZELE DE SIST? “Asta e de la sonde, nu de la Dumnezeu. Nu s-a forat ce foreaza ei acum. Acum vor sa ia tot… NIMENI NU NE SPUNE ADEVARUL”
- “Fenomenele” de la IZVOARELE, judetul GALATI: apa clocotita in fantana bisericii si REACTIVAREA CUTREMURELOR (video)
- Olanda REDUCE exploatarile de gaze din cauza CUTREMURELOR. Acolo nu s-a mintit ca la Izvoarele…
*
Despre Fitionesti:
Si eu banuesc ce se fac exploatari si aceste cutremure care sunt prea multe si toate de maxim 4 grade, doar unul peste 5, sunt provocate de sonde.