ANRM: “Informare” PRO-GAZE DE SIST IN BATAIE DE JOC fata de taranii din VASLUI/ Miting la PUNGESTI/ Polonia si MITUL GAZELOR DE SIST/ Olanda REDUCE exploatarile de gaze din cauza CUTREMURELOR. Acolo nu s-a mintit ca la Izvoarele…

19-01-2014 8 minute Sublinieri

gaze sist

Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM) vrea să îi pună pe ţăranii din comunele Băceşti (Vaslui) şi Cobadin (Constanţa) să navigheze pe internet pentru a se înscrie la adunări publice unde li se va explica oamenilor cum e cu gazele de şist. Ei sunt aşteptaţi pe 20 ianuarie, respectiv 22 ianuarie să asculte o prezentare pe această temă, fiind invitaţi totodată să îşi expună şi punctul de vedere, fiecare având la dispoziţie fix 5 minute, potrivit regulamentului sesiunii.

În timp ce primarii din localităţile vizate susţin că nu au habar de organizarea sesiunilor publice de informare – “gestionarul de la căminul cultural a fost sunat de cineva, sămbătă sau duminică, care voia să închirieze căminul” -, cei de la ANRM dau din umeri: “Ne pregăteam să facem şi nişte flyere, nu ştiu dacă mai este timp. ..

În plus, Agenţia a anunţat organizarea sesiunilor, în ambele cazuri, la căminele culturale. “Noi nu avem cămin cultural”, spune însă primarul din Băceşti. Sesizând probabil eroarea, ANRM a anunţat, recent, printr-un comunicat, că sesiunea de la Băceşti se va muta în oraşul Vaslui, motivând prin „interesul crescut pentru sesiunea publică de informare privind gazele de şist”. Totodată a fost decalat termenul, în loc de 15 ianuarie anunţat iniţial, sesiunea fiind reprogramată pe 20 ianuarie.

Sesiunile de informare fac parte din campania desfăşurată de ANRM şi cofinanţată de Comisia Europeană. Proiectul european are o valoare de 120.000 de euro, 50% din bani fiind fonduri europene, iar restul de la bugetul de stat. “Sesiunile de informare publică nu ne-au costat prea mult. Catering, sucuri…Autorităţile ne-au pus la dispoziţie sălile, aparatura de sonorizare”, a declarat pentru gândul Anca Baciu, manager de proiect.

“Perimetre cu potenţial de resurse neconvenţionale”

Localităţile alese pentru organizarea adunărilor publice de informare despre gaze de şist sunt situate în zone ce includ “perimetre cu potenţial de resurse neconvenţionale” şi unde compania Chevron deţine acorduri de concesiune pentru explorare-dezvoltare-exploatare petrolieră. Participarea locuitorilor la sesiunea publică de informare este condiţionată de transmiterea unui formular completat cu date personale, alături de punctul de vedere în scris, în cazul celor ce doresc să ia cuvântul pentru a-şi spune părerea.

Fiecare sesiune va dura 2 ore, iar cei care vor lua cuvântul au la dispoziţie câte cinci minute, potrivit regulamentului de desfăşurare a sesiunii de informare.Contactaţi de gândul, reprezentanţii autorităţilor locale din Vaslui şi Cobadin spun la unison că nu au auzit de organizarea la ei în localitate a sesiunilor publice de informare privind gazele de şist.

„Gestionarul nostru de la căminul cultural a spus că a fost contactat de cineva, sămbătă sau duminică. Era cineva care i-a spus că vrea să închirieze căminul cultural. Nu i s-a spus în ce scop”, a declarat pentru gândul viceprimarul comunei Cobadin, Ion Dinescu.

Primarul din Băceşti (Vaslui): “Una e la Bucureşti, alta e aici la ţară. Celor de la Bucureşti li se pare ceva banal să ai internet”

Planurile ANRM de a organiza la căminul cultural din Băceşti o sesiune de informare publică pe tema gazelor de şist au fost date peste cap.

“Noi nu avem cămin cultural, a fost revendicat. Acum am aflat că adunarea nu va mai avea loc la noi, ci la Vaslui”, a declarat pentru gândul primarul din Băceşti, Horaţiu Cărăuşu. Cât despre completarea de formulare online, edilul spune că nici nu poate fi vorba în condiţiile în care majoritatea populaţiei nu are conexiune la internet. Mai bine de un sfert din populaţia comunei este, potrivit primarului, de etnie romă.

Formularul de înscriere:

“Una e la Bucureşti, alta e aici, noi suntem mai în urmă, aici la ţară. Probabil celor de la Bucureşti li se pare ceva banal să ai internet, dar aici oamenii sunt săraci. Oamenii ar fi putut interpreta ca o îngrădire că trebuie să se înscrie pe internet pentru a participa la sesiunea de informare despre gazele de şist”, a declarat pentru gândul Horaţiu Cărăuşu, primarul din Băceşti. El spune că din cei 4.400 de locuitori ai comunei, 1.200 sunt de etnie romă, “deşi oficial s-au declarat de etnie romă doar 300-400 de locuitori”.

Primarul din Băceşti, care spune că a aflat de curând că ANRM a modificat locul şi data la care va avea loc adunarea vrea să lipească afişe în comună pentru ca cei care vor să meargă până la Vaslui la sesiunea de informare să fie în cunoştinţă de cauză.

Viceprimar din Cobadin, Ion Dinescu:  “Gestionarul de la căminul cultural a fost sunat sâmbătă”

Ion Dinescu, viceprimarul comunei Cobadin, unde pe 22 ianuarie este programată sesiunea publică de informare privind gazele de şişt, a declarat pentru gândul că nici el şi nici primarul nu au fost înştiinţaţi de adunarea publică la care sunt invitaţi locuitorii comunei.

“Nu ştiu nimic de sesiune”, a declarat Dinescu, care ne-a solicitat să revenim pentru a avea timp să se documenteze pe subiect.

Interesându-se la căminul cultural, Dinescu ne-a transmis că “gestionarul” de acolo a primit un telefon de la cineva care dorea să închirieze sala pe 22 ianuarie, dar fără a i se preciza motivul.

“Am vorbit şi cu primarul, nu ştie nici el. Nu există nici o înştiinţare la primărie, nici pe fax, nici altfel. Am vorbit şi cu gestionarul nostru de la căminul cultural. A spus că a fost contactat de cineva, sâmbătă sau duminică. Persoana care a sunat i-a spus că vrea să închirieze căminul cultural. Dar nu i s-a spus în ce scop”, a mai adăugat Dinescu.

După ce află că înscrierea se face pe internet, se arată mirat: “Cine regizează aşa ceva? Nu e o întâlnire publică deschisă?”

Îşi aduce aminte că, la un moment dat, “o doamnă de la Chevron” a venit în comună. “Eu doar am pus-o in legătură pe doamna de la Chevron cu asociaţii agricole. Nu neapărat să vorbească cu proprietarii de teren, ci cu reprezentanţii asociaţiei. Doamna avea ceva, ca un proces verbal. În procesul verbal persoana se angaja să îşi pună la dispoziţia Chevron terenul, contra unei sume. Eu nu cunosc mai multe, eu nu am teren prin zona unde vor să amplaseze senzorii (pentru prospecţiuni n.n.). Au fost şi unii oameni mai reticenţi”, spune Dinescu.

Până la publicarea articolului, reprezentanţii Chevron nu au răspuns solicitării gândul de a oferi detalii despre acest subiect. Radu Nicolae, reprezentantul unei asociaţii agricole din comuna Cobadin, confirmă spusele viceprimarului cu privire la vizita în comună a “unei doamne de la Chevron”. “Nu am o suprafaţă mare, doar 8 hectare. Am fost de acord (să îşi pună la dispoziţia Chevron terenul n.n.). Urmează să vină să încheiem un act”, a declarat pentru gândul Radu Nicolae. Întrebat dacă i s-a promis o sumă de bani în schimbul punerii la dispoziţie a terenului, Radu Nicolae a confirmat. 

“Bineinţeles. Cât, nu ştiu, nu am fost curios, nu e o suprafaţă aşa de mare. A fost o doamna care nu dădea prea multe detalii. Am spus că sunt de acord, daca toată lumea merge spre vest sau spre est, mergem şi noi”, a conchis Nicolae.

Primăria Vaslui: “Poate la agenţia de mediu să ştie ceva…”

Nici cei de la Primăria Vaslui, localitate în care pe 20 ianuarie va fi organizată, la Centrul de Informare – Poligon Delea, începând cu ora 11.00, sesiunea de informare, nu ştiu mai multe.

“Nu cunosc, nu am auzit. Vă fac legătura cu cineva care poate ştie”, ne expediază secretarul primăriei Vaslui, dându-ne la telefon pe coordonatoarea activităţilor culturale, Ramona Ilioaiei, care, după ce ne-a cerut dartele de contact, a promis că se va informa pe subiect. “Poate la agenţia de mediu să ştie ceva…”, speră ea.

Anca Baciu, manager proiect infogazedesist.ro:  “Cei de la CJ au întrebat de ce vă interesează, că e treaba lor”

Reprezentanţii ANRM dau din umeri la auzul informaţiei că primarii nu ştiu nimic de adunările publice de informare ce ar urma să aibă loc la ei în localitate. “Autorităţile locale au fost informate. Nu m-am ocupat personal de asta, dar ştiu că au fost trimise înştiinţări la primării. Colegii mei au trimis şi la consiliile judeţene, ei au promis că vor informa primăriile“, ne-a declarat Anca Baciu, manager proiect infogazedesist.ro, adăugând că “noi am plătit şi anunţuri în ziare locale. Ne pregăteam să facem şi nişte fly-ere, nu ştiu dacă mai e timp…”

Ulterior, Anca Baciu ne-a precizat că “reprezentanţii CJ au fost contactaţi de colegii mei chiar azi. Cei de la CJ au întrebat că de ce vă interesează, că e treaba lor”.

Ce prevede regulamentul de desfăşurare a sesiunii de informareprivind gazele de şist

Regulamentul de desfăşurare a sesiunii publice de informare are câteva reguli clare.

“Invitaţii sunt rugaţi să confirme participarea la infogazedesist@infogazedesist.eu transmiţând formularul de participare completat şi punctul de vedere pe care urmează să îl susţină (în cazul în care a fost bifată această opţiune)“, se arată în Regulamentul sesiunii publice de informare privind gazele de şist. Regulamentul arată că participanţii înscrişi îşi pot prezenta punctul de vedere în cadrul audierii – fiecare având la dispoziţie maximum cinci minute –  doar dacă au menţionat acest lucru în formularul de participare.

“Discuţiile vor fi moderate de prof. univ. Corneliu Dinu şi se vor axa pe subiecte precum: resurse convenţionale versus resurse neconvenţionale, procesele de explorare, dezvoltare şi exploatare, tehnica fracturării hidraulice, implicaţiile pentru mediu şi comunitate, situaţia actuală din România (perimetrele vizate, legislaţie)”, se mai arată în anunţul de pe infogazedeşist.eu.

La evenimente sunt invitaţi reprezentanţi ai autorităţilor centrale şi locale, ONG-urilor, comunităţilor din zonele respective, specialişti din domeniu şi mass media.

Un nou protest față de explorarea și exploatarea gazelor de șist va avea loc duminică în localitatea vasluiană Armășoaia, comuna Pungești.

Potrivit reprezentanților Jandarmeriei, mitingul este autorizat și se va desfășura pe un teren privat.

‘Protestul a primit autorizație de la Primăria comunei Pungești, urmând să se desfășoare în intervalul orar 13,00 — 15,00. Pentru asigurarea măsurilor de ordine și liniște publică au fost detașate în zonă patru echipaje de jandarmi’, a declarat duminică, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Grupării Mobile de Jandarmi Bacău, Marius Țăranu.

Anul acesta au avut loc proteste similare în localitățile Pungești, Siliștea și Toporăști.

Aproximativ 250 de persoane au participat, duminică, la Pungeşti, la un miting împotriva explorării şi exploatării gazelor de şist, aceasta fiind prima acţiune de protest din acest an care s-a desfăşurat cu autorizaţie. 

Aproximativ 250 de localnici s-au adunat, duminică după-amiază, pe un teren privat din satul Armăşoaia, aflat la aproximativ doi kilometri de perimetrul deţinut de Chevon în comuna Pungeşti, pentru a manifesta împotriva explorării şi exploatării gazelor de şist în zonă.

În plus, manifestanţii, localnici, dar şi activişti de mediu, unii din Iaşi, Bârlad, Vaslui, Braşov şi Bucureşti, au scandat lozinci şi împotriva primarului în funcţie, Mircea Vlasă care a închiriat terenul către compania Chevron, dar şi împotriva guvernanţilor: “Refuz, rezist gazelor de şist”, “Jos primarul”, “Uniţi salvăm toată România” şi “Jos Guvernul”.

Protestatarii au fost supravegheaţi de aproximativ 400 de jandarmi.

“Acesta este primul miting autorizat pe care îl desfăşurăm în acest an în zona comunei Pungeşti. Din fericire, a fost o manifestaţie paşnică, fără incidente, în care am avut o bună colaborare cu Jandarmeria“, a declarat corespondentului MEDIAFAX unul dintre liderii protestatarilor, Constantin Pîslaru.

Potrivit acestuia, în zonă vor fi organizate şi alte mitinguri de protest, în acest sens fiind purtate discuţii cu reprezentanţii Jandarmeriei pentru asigurarea unui perimetru în care oamenii să poată protesta.

Mitingul s-a încheiat după două ore. […]

Grupul petrolier italian Eni renunta la explorarea zacamintelor de gaze de sist in Polonia, care nu mai este considerata cea mai promitatoare tara din Europa pentru valorificarea acestei noi surse de combustibil.

Doua din cele trei licente obtinute de gigantul energetic pentru explorari au expirat, iar compania ar intentiona sa renunte si la cea de-a treia, valabila pana in luna iunie 2018, conform unei persoane apropiate discutiilor, deoarece productia nu este suficienta pentru a fi viabila din punct de vedere comercial, scrie New York Times.

Cu experiente similare s-au confruntat in Polonia si alte companii. Exxon Mobil s-a retras in 2012, iar Marathon Oil a anuntat ca va pleca in acest an. Chevron este unul dintre putinii jucatori majori inca interesati de resursele de gaze sist ale Poloniei.

Experienta din Polonia indica gradul de dificultate al replicarii in Europa a modelului de succes din Statele Unite. Potrivit analistilor, guvernele europene nu au facut investitiile necesare in cercetare si dezvoltare care au contribuit la rezultatele foarte bune obtinute in SUA.

Tara est-europeana cu cel mai mare potential in vederea explorarii zacamintelor de gaze de sist este in prezent Ucraina, unde deruleaza proiecte Chevron, Eni si Shell. Marea Britanie este cap de afis in Europa de Vest. Grupul francez Total a confirmat la inceputul saptamanii acordul de peste 48 de milioane de dolari pentru explorarea gazelor de sist in comitatul Lincolnshire din East Midlands.

Insa, deocamdata, in aceste tari este produsa o cantitate foarte mica de gaze de sist. Un studiu din 2011 al Agentiei pentru Administrarea Informatiilor Energetice din Statele Unite arata ca Polonia detine resurse de gaze de sist care ar fi acoperit cererea interna pentru aproximativ 300 de ani. Un document ulterior emis de Institutul Geologic al Poloniei a redus perioada la 35 – 36 de ani.

Producţia de gaz natural în Olanda va trebui redusă în urma cutremurelor repetate, ceea ce ar provoca o importantă pierdere pentru stat. 

Producţia de gaze naturale, care ar fi trebuit să aducă statului 12 miliarde de euro în 2014, va fi redusă cu 10 la sută, asigură cotidianul de centru stânga De Volkskrant, citat de AFP.

Decizia oficială trebuie “probabil” să fie votată în consiliul de miniştrii în cursul după-amiezii, subliniază alte publicaţii, care adaugă că potenţiala pierdere s-ar ridica la 700 de milioane de euro în 2014, în timp ce Olanda vrea să economisească şase miliarde de euro în acest an pentru a aduce deficitul ţării sub media europeană.

EARTHQUAKE_2610251bPotrivit presei, dacă decizia este votată în cursul după-amiezii, ar trebui deblocaţi 150 de milioane de euro suplimentari pentru a compensa pagubele suferite de locuitori. Această sumă va fi completată în cinci ani cu peste un miliard de euro.

În nordul Olandei se află cel mai important zăcământ de gaze naturale din Uniunea Europeană, care reprezintă două treimi din producţia de gaz din Olanda, al zecelea producător mondial, potrivit agenţiei americane de informaţii privind energia (EIA).

Cutremurele care afectează regiunea sunt consecinţa spaţiilor goale formate sub pământ după extragerea gazului şi provoacă numeroase pagube fermelor sau clădirilor istorice.

Numărul lor a crescut odată cu extragerea gazului natural, aproape dublându-se comparativ cu anul 2000. Ele au trecut de la 110 în anii ’90 la 500 între 2000 şi 2013.

Potrivit presei olandeze, extracţia din apropierea localităţilor afectate de cutremure se va “reduce drastic”. Ea va putea totuşi să se reia în caz de nevoie urgentă. Locuitorii din provincia Groningue au manifestat în mai multe rânduri, cerând o reducere considerabilă a producţiei. Guvernul a refuzat în februarie să ia o decizie pe această temă, apreciind că la “nivel economic, aceasta nu are sens”.

*

 

*

 

*

*


Categorii

1. DIVERSE, Gazele de sist, IZVOARELE, Galati, PUNGESTI

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

5 Commentarii la “ANRM: “Informare” PRO-GAZE DE SIST IN BATAIE DE JOC fata de taranii din VASLUI/ Miting la PUNGESTI/ Polonia si MITUL GAZELOR DE SIST/ Olanda REDUCE exploatarile de gaze din cauza CUTREMURELOR. Acolo nu s-a mintit ca la Izvoarele…

  1. Pingback: Analiza: ANRM face afirmatii FALSE legate de GAZELE DE SIST/ Obama da aripi industria exploatarii gazelor de sist - Recomandari
  2. Pingback: Nou val de CUTREMURE la IZVOARELE [video] - Recomandari
  3. Pingback: CUTREMURELE DE SUPRAFATA DIN REGIUNEA VRANCEA – provocate de exploatarile de gaze si petrol? - Recomandari
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare