Cuvantul de salut al PATRIARHULUI TEOFIL: “POPOARELE ORTODOXE NU CUNOSC GRANITE. POPOARELE NOASTRE SUNT UNITE PRIN CREDINTA ORTODOXA”

25-10-2014 3 minute Sublinieri

teofil-daniel2

Patriarhul Teofil al III-lea al Ierusalimului şi al întregii Palestine a binecuvâtat, vineri, cu ocazia primei sale vizite la Bucureşti, biserica română şi poporul român şi a declarat că popoarele ortodoxe nu cunosc graniţe.

Delegaţia Patriarhiei Ierusalimului condusă de Preafericitul Teofil al III-lea a ajuns la Bucureşti, în jurul orei 12.30, aducând o icoană cu un fragment din Cinstitul Lemn al Sfintei Cruci.

Primirea a fost făcută de Înaltpreasfinţitul Andrei, mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian, arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, arhiepiscopul Dunării de Jos, Preasfinţitul Părinte Vincenţiu, episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, Preasfinţitul Părinte Ambrozie, episcopul Giurgiului, Preasfinţitul Părinte Visarion, episcopul Tulcii, Preasfinţitul Părinte Siluan, episcopul ortodox român din Ungaria, Preacuviosul Părinte Arhimandrit Timotei Aioanei, episcop-vicar ales al Arhiepiscopiei Bucureştilor.

După o slujbă care a fost săvârşită în salonul oficial al Aeroportului Henri Coandă din Bucureşti, PF Teofil al III-lea a spus că este bucuros că a ajuns pentru cinstirea Sfântului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor.

“Înaltpreasfinţia Voastră, sunt tare bucuros de faptul că astăzi Bunul Dumnezeu şi Sfântul Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, m-a învrednicit să pot să fiu prezent în ţara dumneavoastră şi în mijlocul dumneavoastră pe aceste meleaguri pe care sfinţii au trăit şi au binecuvântat poporul român. Sunt tare bucuros că astăzi am reuşit să aduc în ţara dumneavoastră un fragment din Cinstitul Lemn al Sfintei Cruci pentru că, după cum bine ştiţi, popoarele ortodoxe nu cunosc graniţe. Popoarele noastre sunt unite prin credinţa noastră creştin ortodoxă”, a spus PF Teofil al III-lea.

Apoi delegaţia Bisericii Ortoodxă Română şi cea a Ierusalimului s-au deplasat către Catedrala Patriarhală.

Peste 800 de preoţi ai bisericilor din Capitală şi din Ilfov, zeci de studenţi ai seminariilor teologice şi credincioşi au mers în procesiune pe Dealul Patriarhiei (Colina Bucuriei).

Racla cu moaştele Sfântului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, cea cu moştele domnitorului martir Constantin Brâncoveanu, precum şi icoana Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena cu un fragment din lemnul Sfintei Cruci au fost aşezate într-un baldachin special amenajat.

Patriarhul României a adresat un cuvânt miilor de credincioşi care s-au aşezat la coadă încă de la ora 4.00 dimineaţa pentru a fi primii care se închină la raclele sfinte.

“Iubiţi pelerini, viaţa fiecărui creştin poate fi com­parată cu o călăto­rie spirituală către împărăţia cerurilor, întrucât aceasta con­stituie scopul princi­pal al existenţei noas­tre pe acest pământ, după cum ne învaţă Sfântul Apostol Pavel zicând: «Nu avem aici cetate stătătoare, ci o căutăm pe aceea ce va să fie». Pentru fiecare creştin, pelerinajul la moaştele sfinţilor constituie un prinos de cinstire adus lucrării harului lui Dumnezeu în oameni şi o mare binecuvântare pentru a spori în viaţa duhovnicească”, a spus PF Daniel.

La rândul său, Preafericitul Teofil al III-lea a transmis poporului român un mesaj de binecuvântare şi şi-a exprimat satisfacţia pentru posibilitatea de a fi prezent “pe aceste meleaguri pe care sfinţii au trăit şi au binecuvântat poporul român”.

“Venim de la Ierusalim, care este leagănul mărturisirii jertfei şi a învierii Domnului nostru Iisus Hristos. Vă aducem harul Sfântului Mormânt şi salutările creştinilor din Ţara Sfântă. Aceste ţinuturi binecuvântate ale României şi biserica sa nu sunt străine sau îndepărtate de noi, fiindcă predecesorii noştri, adică mari patriarhi ai Oraşului Sfânt Ierusalim, ca Dositei şi Hrisant, au lucrat ca îndrumători spirituali în aceste ţinuturi şi au reuşit, prin activitatea lor pastorală, spirituală şi educaţională, să păstreze intacte învăţăturile şi credinţa ortodoxă, a spus PF Teofil al III-lea.

Preafericitul Teofil al III-lea se va afla în România în perioada 24 – 27 octombrie, la invitaţia Patriarhului Daniel.

Cinstirea Sfântului Dimitrie cel Nou, hramul Catedralei Patriarhale, va avea loc până pe 28 octombrie.

[…]

 

Cuvânt de Salut adresat Preafericitului Daniel, Patriarhul României, de către Preafericitul Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului:

Preafericirea Voastră, Patriarh Daniel al României şi frate în Hristos,

„Iată acum ce este bun şi ce este frumos, decât numai a locui fraţii împreună!” (Psalm 132,1).

Dumnezeul nostru Cel Întreit ne-a învrednicit să fim împreună cu Preafericirea Voastră, cu fraţii şi surorile din ţara voastră, ţară stropită, şi deci, binecuvântată de sângele multor martiri, toţi pentru dragostea Domnului nostru, Iisus Hristos.

Venim de la Ierusalim, care este leagănul mărturisirii jertfei şi a învierii Domnului nostru Iisus Hristos. Vă aducem harul Sfântului Mormânt şi salutările creştinilor din Ţara Sfântă.

Biserica Ierusalimului a fost izvorul nesecat care continuă să împrospăteze cu apele sale spirituale Bisericile Ortodoxe locale aşa cum a făcut în întreaga viaţă a Bisericii.

Bisericile Ortodoxe locale surori, la rândul lor, au apărat, pe de o parte, izvoarele spirituale, adică Locurile Sfinte care dau mărturie despre istoria sfântă a mântuirii, şi, pe de altă parte, au hrănit Biserica Ierusalimului şi pe credincioşii ei prin intermediul pelerinajele lor.

Aceste ţinuturi binecuvântate ale României şi Biserica sa nu sunt străine sau îndepărtate de noi, fiindcă predecesorii noştri, adică mari patriarhi ai Cetății Sfinte Ierusalim, ca Dositei şi Hrisant, au lucrat ca îndrumători spirituali în aceste ţinuturi şi au reuşit, prin activitatea lor pastorală, spirituală şi educaţională, să păstreze intacte învăţăturile şi credinţa ortodoxă. În plus, ei au putut să păstreze tradiţiile bisericeşti şi identitatea etnic – culturală.

În felul acesta, aceşti mari conducători ai Bisericii au devenit mesageri ai Evangheliei unicităţii şi unităţii în Domnul nostru Iisus Hristos. În timpul nostru, Bisericile noastre şi popoarele ortodoxe trăiesc provocările lumii aflată în totală confuzie şi dezorientare.

Cea mai mare chemare a noastră este să răspundem acestei realităţi care se opune valorilor fundamentale ale luminii şi adevărului Evangheliei iubirii lui Dumnezeu.

”Întru El era viaţă şi viaţa era lumina oamenilor” (Ioan 1,4).

Aceasta este misiunea Bisericii Ortodoxe universale şi, în special, a Patriarhiei Ierusalimului, care dă mărturie într-o regiune multiculturală şi multireligioasă, respectiv în Israel, Statul Palestinian, Regatul Haşemit al Iordaniei şi dincolo de acestea. Tocmai această mărturie a dragostei jertfelnice a lui Hristos şi a reconcilierii suntem chemaţi să o vestim tuturor semenilor noştri.

Lăudăm şi mulţumim Domnului nostru, lui Dumnezeu Tatăl, Care, pentru rugăciunile Preasfintei Maici Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioară Maria şi ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştiului, ne-a condus paşii aici. Vă mulţumim pentru primirea călduroasă. Fie ca binecuvântările Ţării Sfinte şi harul Sfântului Mormânt al Domnului nostru Cel Înviat să păzească Biserica Română şi poporul român.


Categorii

1. DIVERSE, Patriarhul Daniel, Patriarhul Teofil al Ierusalimului, Sarbatori, comemorari, sfinti

Etichete (taguri)

, , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

9 Commentarii la “Cuvantul de salut al PATRIARHULUI TEOFIL: “POPOARELE ORTODOXE NU CUNOSC GRANITE. POPOARELE NOASTRE SUNT UNITE PRIN CREDINTA ORTODOXA”

  1. “Popoarele noastre” … Interesant. Si, mai exact, care ar fi poporul lui ?

  2. @Lucian

    Poporul lui este turma lui, adică acei credincioşi ortodocşi din Palestina şi Israel.

  3. Aceia carora le interzice accesul la Cuvantul lui Dumnezeu in limba lor materna ? Ma cam indoiesc …

  4. Eu cred ca in ultimii 1000 de ani romanii au platit pana la disparitie aceasta invatatura de baza a Bisericii.

    Acum mai putin de 1000 de ani existau populatii romanizate ortodoxe in toata Peninsula Balcanica – la sud de Dunare; pana pe coasta Dalmata. Pe baza de documente istorice: Taratul Romano-Bulgar al lui Petru si Asan cuprindea si Serbia istorica, prin urmare minoritatea romaneasca avea o pondere semnificatica; in sec al XII lea.
    Astazi ?

    Cum se comporta sarbii si bulgarii cu minusculele comunitati romanesti astazi ?
    Ce s-a intamplat cu romanii din Muntii Pindului ?
    Daca ne uitam la felul cum s-au purtat rusii si ucrainienii cu moldovenii in ultimele 2 secole ne ingrozim. Inclusiv rusii din inparatia tzarilor crestini…

    Paradoxal se pare ca doar in Romania de azi, traiesc in libertate sarbi, rusi, bulgari, ucrainieni, greci, turci, maghiari… Si asa au trait dintotdeauna…

    PS: Bulgarii dun Basarabia, vor si ei autonomie teritoriala, dupa model transnistrean…

  5. Ce a spus parintele Teofil este adevarat. Ce fac oamenii este gresit.

    Si nu mai dati vina doar pe altii in ceea ce priveste limba liturghisirii, se pare ca asta e un duh care bantuie ortodoxia in general. Vorbeam odata cu niste parinti si din vorba in vorba povestea a ajuns la intamplari din Transilvania, din zonele in care ungurii se intalnesc cu romanii pe ulita satului. Ziceau ca vin ungurii la Liturghia noastra, ca le place, dar ca nu inteleg mereu ce se spune. De aici si concluzia ca ar trebuie ajutati sa invete limba romana. Poate am gresit, dar eu le-am spus ca Biserica trebuie sa ii aduca pe oameni la Dumnezeu nu la limba romana, drept pentru care Patriarhia Romana ar trebui sa trimita acolo preoti cunoscatori de maghiara, care sa liturghiseasca in aceasta limba. Punctul meu de vedere le-a parut atat de bizar, incat discutia s-a curmat atunci.

  6. @MirceaB

    In Serbia, cel putin, comunitatea romaneasca e departe de a fi minuscula …

  7. “…vin ungurii la Liturghia noastra, ca le place, dar ca nu inteleg mereu ce se spune.”
    “…Patriarhia Romana ar trebui sa trimita acolo preoti cunoscatori de maghiara, care sa liturghiseasca in aceasta limba.”
    Doamne da ca in Ardeal ungurii sa asculte Sfanta Liturghie Ortodoxa in limba lor.
    Amin.

  8. Nicolae, in ardeal am vazut si maghiari de religie ortodoxa, cel putin in bihor si cluj

  9. Cred ca a fost un lucru bun venirea Patriarhului Ierusalimului in tara noastra aducand fragment din crucea Mantuitorului.Nu am fost la pelerinaj, dar m-am bucurat.Tin mult la sfantul Dumintru cel Nou.Am fost de doua ori la moastele acestui sfant rugandu-ma pentru familie, pentru examene si pentru casatorie.Cred ca a facut o minune cu mine.M-am casatorit de ziua acestui mare sfant acum doi ani.cand am fixat data nuntii nu stiam ca pica chiar de Sfantul Dumitru .Si cred ca a mai facut o minune , sotul meu care spunea ca este greco catolic desi fusese botezat ortodox, dupa ce am nascut un baietel frumos s-a decalarat ortodox.

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare