Derapaj grav al ministrului culturii, Daniel Barbu. “ETICA RESPONSABILITATII”, invocata pentru a SUSTINE DIFUZAREA FILMULUI GAY de la Muzeul Taranului Roman!

13-04-2013 8 minute Sublinieri

daniel-barbu

Rareori ceva ce nu se întâmplă stârneşte reacţii adverse de amploarea şi semnificaţia difuzării eşuate, în studioul Horia Bernea de la Muzeul Ţăranului Român, a filmului The kids are all right. Evenimentul, susţinut şi sponsorizat de ambasada americană, nu a avut loc pentru că i-a fost luat locul pe care şi-l găsise şi în care fusese programată pe 20 februarie. Locul a fost ocupat de un grup de manifestanţi condus de unul dintre directorii adjuncţi ai muzeului. Prezentând succint faptele nu am făcut doar un joc de cuvinte, pentru că principala miză a adversităţii, nu însă singura, a fost locul ales pentru proiecţia unei pelicule ce, arătată în altă sală, ar fi stârnit infinit mai puţine controverse, dacă ar fi suscitat vreuna.

Să privim mai întâi locul. Un muzeu conceput în 1906, când pretutindeni în  Europa centrală asemenea instituţii erau amenajate, ca muzeu etnic, ca muzeu naţional în termeni etno-grafici vast şi vag descriptivi. Un muzeu reinventat în 1990 pentru a consacra, în sens etimologic, intenţia primului fondator şi obiectul iniţial al expunerii. Un nou muzeu, şi acesta naţional, dar în termeni etno-logici intens şi unilateral conceptualizaţi. Un muzeu al ţăranului român. Dar nu al oricărui ţăran, ci al făcătorului de cruci aflat în strânsă complicitate cu veşnicia. Un muzeu născut dintr-o viziune foarte personală şi precis marcată intelectual. Mai puţin un muzeu ca atare, cât o operă de artă construită prin tehnica colajului din artefacte atent selectate. Un manifest politic bazat pe o teo-sociologie a naţiunii. 

Să ne uitam, în al doilea rând, la film. Bucurându-se de o distribuţie excepţională, ca şi de universal acclaim din partea criticii, producţia a obţinut în 2010 Globul de Aur pentru cel mai bun film şi a fost nominalizată la Oscar la aceeaşi categorie. Este considerată, deopotrivă de către specialişti şi de numeroşii săi spectatori, drept o interpretare pătrunzătoare şi spirituală a valorilor familiei americane din zilele noastre. De ce s-ar opune cineva ca o asemenea simpatică naraţiune cinematografică despre părinţi, copii şi complicatele relaţii dintre ei să fie desfăşurată pe un ecran in incinta Muzeului Ţăranului Român? Un detaliu, tratat cu cel mai mare firesc de publicul internaţional, dar socotit inacceptabil de cei care, în Bucureşti, nu au permis proiecţia filmului. Personajele principale ale povestirii formează un cuplu homosexual.

Cei care au ocupat locul pentru ca filmul să nu poată fi proiectat, ca şi toţi cei care au cerut prin memorii adresate Ministerului Culturii ca evenimentul să nu aibă loc, au invocat sacralitatea, deopotrivă naţională şi religioasă a spaţiului muzeului dedicat de cei doi fondatori succesivi ai săi, Alexandru Tzigara-Samurcaş şi Horia Bernea, tradiţiei, spiritualităţii şi serenităţii rurale autohtone. Universul de obiecte sacre plăsmuite de ţăranul român, aşa cum a fost reconstituit de către Bernea, ar avea menirea de a stabili un reper atemporal al normalităţii estetice româneşti. Una nu atât creştină, cât de-a dreptul mistică. Într-un cadru astfel înţeles, filmul poate fi lesne interpretat ca o afirmare a nefirescului, ca o provocare adresată purităţii etice şi religiozităţii indefectibile pe care muzeul le atribuie ţăranului român.

Simplificând oarecum, să spunem că ambele creaţii, expunerea muzeală şi povestirea cinematografică, aparţin domeniului ficţiuniiFictio est contra veritatem, sed pro veritate babetur, sună un adagiu de drept roman. Nici ţăranul român sacralizat de muzeu şi nici familia americană înfăţişată de film nu satisfac criteriile adevărului, aşa cum poate fi acesta desluşit prin observaţie directă şi măsurare empirică. Cele două imagini ţin însă loc de adevăr în măsura în care au fost gândite de cineva sub specia plauzibilului, fiind apoi investite în pledoarii artistice. Vechii jurişti erau nevoiţi să recurgă la ficţiune din raţiuni jurisdicţionale. Ceva sau cineva trebuia să treacă drept altceva ori altcineva pentru ca o speţă să poată fi prezentată unei instanţe anume, ce altfel nu s-ar fi socotit competentă în materie. Pentru artişti, instanţa de jurisdicţie este publicul. Horia Bernea şi, respectiv, Lisa Cholodenko îşi pledează cauza în locuri diferite ale sferei publice. Fiecare dintre aceste spaţii publice distincte este predispus să trateze ficţiunea în care se recunoaşte drept cea mai autorizată versiune posibilă a adevărului.

Aparent, am avea de-a face cu un conflict între două ficţiuni mutual exclusive. Un caz de profanare, par să spună cei care au împiedicat proiecţia filmului. O încălcare a libertăţii de expresie şi o dovadă de intoleranţă răspund partizanii Noului Cinema. În realitate, conflictul este asimetric. Ficţiunea cinematografică are, într-adevăr, un public al ei, unul anume, ce mizează intelectual pe ambiguitatea graniţei dintre formulele mainstream şi expresiile artistice independente ori novatoare. În plus, un public autorizat politic de o declaraţie a lui Barack Obama din discursul de investitură din ianuarie 2013: „we understand that LGBT rights are human rights”. Cei care au interzis prin protestul lor difuzarea filmului nu pot invoca o legitimitate intelectuală şi politică comparabilă. Nu pentru că poziţia lor n-ar fi legitimă ori pe deplin acceptabilă. Înainte de a fi papa Francisc, Jorje Bergoglio a afirmat-o răspicat şi, neîndoielnic, Biserica universală, împreună cu cele mai multe dintre bisericile locale, va continua să o faca.

Numai că Muzeul Ţăranului Român nu este o catedrală, nici măcar o biserică de sat. Cu atât mai puţin o casă memorială Horia Bernea ori o lucrare monumentală semnată de Bernea şi ca atare un patrimoniu intangibil al naţiunii. Este vorba despre un muzeu tematic, eminamente public prin misiunea lui şi a cărui expoziţie permanentă poate fi, trebuie chiar, regândită periodic. Întregul public cade sub jurisdicţia sa. Inclusiv publicul pentru care ţăranul român este mai degrabă un băutor de ţuică cam păgân decât un evlavios cioplitor de cruci. La orice film poţi refuza să te duci atunci când hotărăşti că ficţiunea pe care o înfăţişează este contrară adevărului dictat de propria etică a convingerii. Muzeul, tocmai pentru că este naţional, nu poate refuza accesul nimănui în numele unei ficţiuni despre esenţa naţiunii ce nu este admisă ca autentică decât de o parte, oricât de respectabilă, a publicului. În calitate de instituţie publică, muzeul funcţionează potrivit unei etici a responsabilităţii faţă de fiecare vizitator ce-i trece pragul, indiferent de gustul sau înclinaţia acestuia.

Daniel Barbu

Horia-Bernea-600x318

Nota noastra:

Ministrul liberal al Culturii, Daniel Barbu, prin acest text sustine, de fapt, decizia veleitarului director al MTR, V. Nitulescu, de a gazdui proiectia filmului gay. Aceasta atitudine in sine, inainte de a trece la fondul argumentelor invocate de Daniel Barbu, il face, la foarte putina vreme de la preluarea mandatului de ministru, similar intru totul unuia din acei intelectuali pe care ii critica de zor – Horia-Roman Patapievici. Patapievici era cunoscut, inainte de a imbraca haina inaltului functionar de stat, drept un intelectual conservator de nuanta libertariana. De indata ce s-a vazut cu “fonctie”, a girat, prin ICR, o sumedenie de expozitii grotesco-scabroase hulitor-blasfemiatoare, acel gen de expozitii pe care te-ai astepta sa le vezi finantate de anticrestinii cu spume la gura. Desi a afirmat ca nu ar afisa astfel de “opere de arta” la el acasa, Patapievici a invocat statutul de neutralitate pe care i-l impune functia publica pentru a justifica sprijinirea unor astfel de proiecte dez-axate.

La fel ca dl conservator Patapievici, Daniel Barbu, care este un greco-catolic devotat, isi refuza ocazia tacerii si sustine, legitimiteaza si “consacra”, prin textul de mai sus, propaganda homosexuala in Muzeul Taranului Roman pe motiv de “etica a responsabilitatii” (!) impusa de statutul “national” (!) al muzeului (si, implicit, al functiei sale ministeriale). Aceeasi dedublare ca la Patapievici, acelasi exercitiu schizoid intre public si privat la doi intelectuali care, altfel, fac caz de convingerile lor. O explicatie mult mai prozaica – si mai realista – a comportamentului celor doi se regaseste nu in sofismele lor, ci in “banala”, dar mult prea grea boala a puterii, a scaunului si a statutului de intelectual “ajuns” care s-a pomenit investit de putere cu functie inalta si privilegii pe masura. O chestiune de vanitate si meschinarie spirituala. Si o proba pe care cei doi au picat-o cu brio.

Spre comparatie, Horia Bernea nu s-a schimbat convingerile, ci le-a “sublimat” intr-un proiect de muzeu etnografic cu care a castigat inclusiv recunoastere internationala – lucru in mod necinstit trecut cu vederea de Daniel Barbu atunci cand minimalizeaza “colajul” realizat de Bernea si “teo-sociologia” care a stat la baza demersului sau “fictional”. Pai da, asa se intampla cand un intelectual nu renunta la convingerile sale ci le transforma in proiect – lasa urme, creatii, muzee, institutii, lucruri publice care constituie bunuri publice. Intelectualii marunti, care sunt buni speculatori de vorbe si idei, lipsiti de anvergura unor proiecte, se leapada pana si de mostenirea celor dintre ei care au avut aceasta vocatie si se dovedesc a fi incapabili sa o pastreze, sa o inteleaga, sa o perpetueze intr-un mod creativ. Sunt buni, eventual, la deconstructie si demitizare.

Trecand la argumentele de fond, punctam urmatoarele observatii:

– echivalarea muzeului cu filmul gay, ambele fiind puse pe acelasi plan, anume al FICTIUNILOR. Echivalarea nu sta in picioare pentru ca cele doua nu sunt fenomene compatibile. Daniel Barbu crede ca se poate spala pe maini de …responsabilitatea asumarii unui punct de vedere etic transant atunci cand evoca faptul ca cele doua constructe nu corespund adevarurilor empirice, masurabile. Dar acesta este un criteriu foarte slab care nu poate servi de argument hotarator intr-o astfel de echivalare. Este un refuz al considerarii fondului fata de care se raporteaza cele doua proiecte si al modului in care se raporteaza la invocata realitate empirica. Muzeul etnografic al lui Bernea, oricat de esentialist ar fi pentru gustul intelectualilor postmoderni sau relativisti, se refera la un trecut, la ceva trait, experiat, la ceva ce a existat in mod real. Bernea nu a INVENTAT figura crestina a taranului roman, ci a considerat ca anume aceasta dimensiune din viata lui (dimensiune incontestabila ca realitate empirica) este REPREZENTATIVA pentru definirea sa ca fiinta cultural-sociala.

Poti sa nu fi de acord cu aceasta operatie de esentializare, de iconografie, insa nu poti contesta originarea sa in realitatea sociala. Poti spune ca taranul e complex si nu se reduce la aceasta figura, poti spune ca taranul roman nu e doar facator de cruci, ci si bautor de tuica, sau ca astazi nu mai e valabila imaginea taranului traditional, insa nu poti contesta ca Bernea s-a inspirat din ceva ce a existat in empirie. In schimb, nimic asemanator in filmul american despre “familia” lesbiana. Acolo totul este creat inginereste, totul este cantarit, scris, gandit, menit sa transmita o anume imagine a cuplului homosexual, anume imaginea unei familii obisnuite ( de altfel inclusiv premierea sau aprecierea filmului are acest caracter artificial, produs al corectitudinii politice). Intr-adevar, aici este vorba NUMAI despre fictiune, despre ceva creat intru totul artificial si, in plus, cu agenda politica in spate (intr-adevar, asa cum observa ministrul, legitimata chiar de presedintele SUA, Barack Obama). Drept concluzie, raportul nu este echivalent. Nu avem de-a face cu doua fictiuni, ci cu o interpretare a unei realitati vs o fictiune cinematografica ce tine de categoria ingineriei sociale

– minimalizarea – deja mentionata – a lui Horia Bernea. Muzeul creat de Horia Bernea a capatat nu doar recunoastere nationala ci si recunoastere internationala, europeana. Acest lucru e incontestabil, la fel de incontesabil ca faptul ca interpretarea sa (naratiunea pe care o ofera asupra taranului roman) a avut coresponent in realitatea sociala. Avand in vedere acest lucru, nu poti de-corporaliza MTR de inspiratorul sau de dupa 1989. Practic, tot ce a adus acest muzeu ca prestigiu, castig cultural si material se datoreaza proiectului acestuia. Fara faima data de Bernea, actualii conducatori ai Muzeului ar fi fost ilustri anonimi stapani peste un nimic sau peste o cladire fara identitate certa. Acest lucru fireste ca a impus un canon. Este canonul de neingaduit in cultura? Daca un intelectual neaga ideea de canon, atunci isi neaga propria conditie si propria sa ascendenta asupra publicului larg de a se pronunta cu autoritate (inclusiv ministeriala) asupra oricarui subiect. Si daca nu negam ideea de canon, atunci de ce acceptam canonul propagandei homosexuale si negam canonul traditiei? Cumva pentru ca asa ne spune constiinta sau pentru ca asa ne spune functia? 

– permanenta regandire a muzeului. Daca nu e revolutie permanenta, atunci trebuie sa fie permanenta regandire. Nenorocirea, pentru doritorii de regandire, este ca speta in cauza nu are de-a face cu acest imperativ vag si lipsit de continut. Aici era vorba despre gazduirea unei proiectii incompatibile cu functia si natura muzeului. Acceptarea proiectiei nu aduce nimic creator muzeului, ci reprezinta un act de intruziune agresiva, propagandistica. In spatele ei nu sta vreo idee pe care insipidul Nitulescu ar avea-o cu privire la misia MTR, ci un meschin oportunism politic. In acest sens, cei care vor sa prezerve canonul Bernea la MTR sunt infinit mai creatori si mai legitimi: au decenta de a pastra si transmite o traditie, o idee, un proiect. Cei care vor sa-l schimbe prin alterare sau chiar denaturare fac dovada micimii lor. Proiectul lor e sa strice un Muzeu – in plus, cu prestigiul functiei care exista nu din cauza meritelor lor, ci tocmai din cauza prestigiului obtinut de fondator! – si sa puna la loc ideile politice mainstream. 

– Muzeul ca spatiu public. Si asa ajungem si la ideea de spatiu public. La care public se refera, in cele din urma, Daniel Barbu? La publicul roman? Caci daca s-ar referi la el, atunci ce legatura are un film propagandistic homosexual cu publicul roman sau cu realitatea sociala romaneasca? Nu cumva este vorba despre o tema intru totul artificiala si intru totul importata si implantata artificial intr-un spatiu public ce are cu totul alte coordonate? Pana la urma, este o chestiune de definire a notiunii de public si national. Este public si national orice segment din societate sau e public si national segmentul reprezentativ al societatii respective? In primul caz avem de-a face cu o definitie abstract-universalista a notiunii de public, descarnata de context si de sensibilitate cu privire la realitatile social-culturale locale. In acest sens, notiunea de public invocata de Barbu intra direct in conflict cu notiunea de etnografie si de Muzeu etnografic. Nu pentru ca MTR ar propune o imagine idealizata a taranului, nu pentru ca Bernea ar face, chipurile, teo-sociologie, minimalizeaza Barbu MTR, ci pentru ca neaga (prin atitudinea adoptata in acest text) insasi ideea de cultura locala, de specificitate. A defini publicul si natiunea in acest sens inseamna a transforma STATUL in organism OPUS societatii, nereprezentativ si, finalmente, agresor al acesteia! Responsabilitatea functionarului, fie el si ministru, este, insa, fata de un public concret, nu unul abstract, este inclusiv fata de un public platitor de taxe, care se intampla sa fie crestin-ortodox si destul de refractar la “valorile” homosexualitatii! 

– in fine, nu putem sa nu remarcam o “perla” a ministrului:  “Universul de obiecte sacre plăsmuite de ţăranul român, aşa cum a fost reconstituit de către Bernea, ar avea menirea de a stabili un reper atemporal al normalităţii estetice româneşti. Una nu atât creştină, cât de-a dreptul mistică.” 

Prin urmare, pentru dl Barbu, misticismul si crestinismul sunt doua lucruri destul de diferite. Bizara afirmatie! Asta daca nu cumva domnia sa are o conceptie valaamita asupra crestinismului, caz in care ne-am explica si aversiunea sa subtila fata de ortodoxie pe care o manifesta in cartile sale.

2012_12_22_mtr, expo 19_rsz_cp

***

*


Categorii

Muzeul Taranului Roman, Opinii, analize, Razboiul impotriva Bisericii/ crestinismului, Razboiul impotriva familiei / vietii/ copiilor

Etichete (taguri)

, , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

21 Commentarii la “Derapaj grav al ministrului culturii, Daniel Barbu. “ETICA RESPONSABILITATII”, invocata pentru a SUSTINE DIFUZAREA FILMULUI GAY de la Muzeul Taranului Roman!

  1. “Este vorba despre un muzeu tematic, eminamente public prin misiunea lui şi a cărui expoziţie permanentă poate fi, trebuie chiar, regândită periodic.”
    Oror ministrul Barbu ştie el ce spune, chiar dacă aluziv, căci umblă vorba prin tîrg cum că ar exista deja un document de la Ministerul Culturii, mai vechi decît ministrul actual, prin care se prevede desfiinţarea expoziţiei permanente pe motiv de “focar” de naţionalism şi ortodoxism.

  2. Iar Remus Cernea cere și el ”căsătorie” la Sfântul Altar.

    Desigur că nu este vorba de ”discriminare” când sodomoștii nu sunt acceptați de societate în genere sau când legea nu le permite accesul la anumite servicii sau ”drepturi”. Acestea sunt pentru cei normali, care prin modul lor de viață mențin omogenitatea și viabilitatea societății. Este deja prea mult oricum că s-a băgat piciorul în ușă și au fost acceptați ca un cancer în mijlocul celorlalți. Ce înseamnă deci ”discriminare” în momentul în care cineva cu un mod de viață autodistructiv cere să fie recunoscut ca un membru deplin al societății, batjocorind și anulând sensul vieții celorlalți? Când sodomiștii cer dreptul la ”căsătorie” la Sfântul Altar o fac nu pentru că prețuiesc acest act, ci din contră, pentru a-i anula cu desăvârșire semnificația, a distruge încă un pilon pe care se susține societatea creștină. De vreme ce dorești să trăiești ”altfel” decât restul lumii, într-o contradicție evidentă și împotriva normelor dovedite a fi benefice pentru societate, de ce mai ai nevoie de ”acceptare” sau ”recunoaștere” din partea acesteia?

    Dacă sunt cu adevărat așa de mulți și din toate categoriile sociale de ce nu se organizează în propriile colectivități, departe de ”ura” și ”discriminarea” celor ”închiși la minte” care nu vor să-i accepte printre ei? O, dar ar fi prea frumos! Adevărul este că nu asta se dorește, adică ”acceptarea” sodomiștilor. Aceasta s-a făcut deja, altfel ar fi fost de la început stârpit acest cancer, așa cum s-a mai întâmplat în istorie. Se urmărește transformarea societății într-o nouă Sodomă și implicit distrugerea din temelii a societății creștine, distrugerea creștinilor. Fiul pierzării nu poate veni până ce nu-i este netezită calea.

    Pe măsură ce tot mai multe legi distructive, silnice și total satanice vor fi adoptate, societatea se va dezmembra și va opune tot mai puțină rezistență împotriva stăpânirii ce va deveni tot mai tiranică. Începutul sclaviei mondiale acesta este și o simțim deja toți cei care nu ne-am pierdut mințile în această horă a nebuniei colective.

  3. Oare fiecare Minister are oameni care nu sunt calificati pe domeniul de resort? Doar simpli manageri, distribuitori de fonduri? Sau o fi mai greu in privinta culturii.

  4. Uite , domnule , cine reprezinta ministerul culturii ! Mare rusine ! Mai este si crestin . Dar , cum sa fii crestin si sa sustii asa ceva ? Doar daca este ratacit , inselat in credinta .

  5. Cu părere de rău că citez asemenea siteuri, dar cam ăsta e interesul dlui ministru pentru credinţa noastră…
    http://cezarpesclevei.wordpress.com/2012/12/29/de-ce-sunt-romanii-ortodocsi/

  6. Daniel Barbu a încercat, cu insistență dar fără sorți de izbândă, să impună în istoriografia română medievală teza conform căreia primii voievozi ai Țării Românești ar fi fost catolici.
    Pavel Chihaia, reputat medievist și istoric al artei, în lucrarea Artă medievală, Editura Albatros, 1998, pg.46-52, demonstrează convingător absurditatea și subiectivitatea demersului agresiv al lui Daniel Barbu, recunoscut militant greco-catolic și formator de opinii antinaționale în universitățile umaniste de la București.

  7. cu alte cuvinte, ce ne spune baiatul asta este ca “totul este relativ”. si pentru ca totul este relativ atunci totul e permis.

    continuand pe logica in colturi a acestui domn atunci si ministerul national pe care il conduce este tot o fictiune. asa ca nu ne-ar mira sa il vedem inaugurand o expozitie a la Antipa in chiar cancelaria sa unde sa-l putem admira imbratisand cu ardoare un cuplu gay plastifiat.

  8. @Alin-7:

    continuand pe logica in colturi a acestui domn atunci si ministerul national pe care il conduce este tot o fictiune.

    Corect! Dar chiar si discursul domniei sale e incadrabil la categoria fictionalitatilor. Asta cu fictiunile e cutia pandorei, mai bine nu o deschizi…

  9. Astazi rar mai intalnim la nivel oficial oameni de cultura autentici, formati prin munca cu daruire pentru cultura, ci altii ne impun standardele; ce inseamna cultura, cum trebuie sa fie un om de cultura, ce trebuie sa scrie si sa publice… deci doar acestia care, imbratisand o anumita viziune conforma cu aceste standarde reglementate de niste unsi – stim noi de cine(mai mult sau mai putin oameni de cultura) – doar ei au aprobarea sa fie la nivel oficial “oameni de cultura”, promovati ca niste repere obligatorii fara de care risti sa fii etichetat si acuzat de incultura…

    Trist dar adevarat astazi s-a ajuns in situatia in care inculturii sau i se spuna cultura si viceversa asa cum spuneau si parintii din vechime ca in zilele de apoi i se va spune binelui, rau si raului, bine !!

    @Tudor Serafim

    Asemanator cu incercarea lui Neagu Djuvara de a impune teza despre originea cumană a voievozilor români

    De la teoria despre “voievozii cumani” ai Voievodatelor Române s-a declansat acea intitiativa de prelevare a probelor ADN din mormintele voievodale..

  10. Puiu Hasotti a fost inlocuit cu acest domn, pt. ca Puiu Hasotti este un patriot si cred ca si ortodox, ceea ce era prea mult pentru stapani. Si apoi taranul roman a devenit bautor de tuica, de abia cand in Ardeal s-a instalat domnia habsburgilor, colegii de biserica cu domnul Barbu, si, care au introdus licoarea cu pricina.
    Domnul ministru despre taranul roman: ”… publicul pentru care ţăranul român este mai degrabă un băutor de ţuică cam păgân decât un evlavios cioplitor de cruci.”

    Poetul silezian Martin Opitz, invitat in Ardeal de principele Transilvaniei in 1622, in poemul ”Zlatna-la cumpana dorului”, despre taranul roman si obiceiurilor lui:
    ”Valahul-si duce traiul
    la toate cumpanit;
    Își scoate cu sudoare
    îndestulat belșugul
    Din brazda bine trasa
    peste pământ cu plugul;
    E blând și stă departe
    de cei de prin cetate
    Și nu se dă la fapte
    ce sunt necugetate…”

  11. Pingback: PONTA VREA "SCHIMBAREA ACCELERATA" a ROMANIEI "PLINA DE PREJUDECATI". Agenda pro-homosexualitate, adoptata cvasi-oficial la CONGRESUL PSD!/ Crin Antonescu NU vrea CONSTITUTIE "CRESTINA" [video] - Razboi întru Cuvânt - Recom
  12. Pingback: Parlamentul European cere INVESTIGAREA lui HASOTTI!/ Tot mai multi politicieni "FARA PREJUDECATI"/ Care e TINTA CUPLURILOR HOMOSEXUALE? - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  13. Aceasta practica sexuala exista din Antichitate si a fost practicata de dezaxatii epocii,in cercul restrans al orgiilor .Astia de acum poarta un nume dat de romani,acela de pidosnici, si vor sa-si exhibe viciul in public,ba mai mult ,sa-i dea o forma legala,chiar si bisericeasca.Curand,curand se va legifera sexul in public,dezabierea,pedefilia si multe altele ,toate legale.Cu semnatura si patronajul unuia care-si zice ministru ,cica si al culturii!De unde cultura?Cultura buzunarului!Urat imbatraneste omul!Jenant!

  14. Face parte din atacurile tot mai virulente asupra entitatii deROMAN!

  15. Pingback: Update – PRO TV PREGATESTE MARELE SOC CULTURAL? Emisiunea “Patru nunti si-o provocare” ar promova un CUPLU HOMOSEXUAL - Recomandari
  16. Pingback: PROTEST FATA DE LICHIDAREA MUZEULUI TARANULUI ROMAN. Scrisoare deschisa ministrului Daniel Barbu - Recomandari
  17. Pingback: Prostie sau premeditare? GUVERNUL VREA SA DESFIINTEZE MUZEUL TARANULUI ROMAN - Recomandari
  18. Pingback: Dezvaluire trista de la Andrei Plesu: DANIEL BARBU, fostul ministru al culturii, SE LEPADASE DE ORTODOXIE (asumata ca practicant) PENTRU CATOLICISM. Apoi s-a lepadat si de caracter… - Recomandari
  19. Pingback: De la “Muzeul Homosexualului” la “Muzeul Manelistului”? Despre o expozitie controversata la MUZEUL TARANULUI ROMAN - Recomandari
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune în Postul Nașterii Domnului

Carti

Documentare