Declaratii care prefateaza intalnirea dintre PAPA FRANCISC si PATRIARHUL KIRILL. Papa a amintit, din nou, de un “ADEVARAT RAZBOI MONDIAL”

9-02-2016 1 minut Sublinieri
Imagine: www.dcnews.ro

Imagine: www.dcnews.ro

“Rusia poate da mult pentru pacea mondială”, afirmă papa Francisc într-un interviu publicat luni în cotidianul italian Corriere della Sera, evocând chiar anumite convergenţe între Vatican şi Moscova în ceea ce priveşte conflictele din lumea arabă, transmite AFP, citată de Agerpres.

Întrebat în legătură cu motivele care l-au determinat să dorească o întâlnire cu patriarhul rus Kirill – întâlnire ce urmează să aibă loc vineri, la Havana -, papa a subliniat în interviul menţionat importanţa de a vorbi cu ruşii pentru pacea mondială şi a enunţat principiul care stă la baza diplomaţiei sale: “Trebuie construite punţi. Pas cu pas. Până se ajunge să fie strânsă mâna celui care se află de cealaltă parte”.

“Punţile sunt durabile şi contribuie la pacea (în lume). Zidurile, nu. Acestea trebuie distruse, nu construite. Ele sunt sortite căderii, unul după altul. Să ne gândim la cel de la Berlin. Părea etern şi a căzut într-o zi”, a amintit papa în declaraţiile sale pentru Corriere della Sera. Ca şi China, “Rusia poate da mult”, a insistat Suveranul Pontif, reluând expresia sa de “război mondial pe bucăţi”. În realitate, a adăugat Papa, acest război “nu este unul pe bucăţi: este cu adevărat un război”.

În acelaşi interviu, papa Francisc a mai afirmat că, la întâlnirea de la Havana cu patriarhul Kirill, ar dori “să-i întâlnească şi să-i îmbrăţişeze din nou pe fraţii ortodocşi”, subliniind că pentru această întrevedere “au fost doi ani de tratative în secret, bine conduse de episcopi competenţi”.

În legătură cu conflictele din lumea arabă, papa Francisc a declarat că, în parte, a existat o convergenţă de analize între Sfântul Scaun şi Rusia. “În parte… căci nu trebuie exagerat: Rusia are propriile sale interese”, a ţinut să adauge el.

[…]/ integral pe romanialibera.ro

“Întâlnirea istorică ce urmează să aibă loc vineri, 12 februarie, la Havana, între patriarhul rus Kirill şi papa Francisc nu are nimic de-a face cu politica”, a declarat marţi un reprezentant al Bisericii Ortodoxe Ruse, potrivit Agerpres.

“Eu pot să vă garantez 100% că este o întâlnire între doi şefi de Biserici care nu are nimic de-a face cu politica”, a dat asigurări diaconul Aleksandr Volkov, purtător de cuvânt al Patriarhiei ruse, scrie AFP. “Agenda unei Biserici nu este legată de agenda politică a unei ţări sau alteia“, a adăugat reprezentantul Patriarhiei Moscovei în cadrul unei conferinţe de presă.

Aleksandr Volkov a subliniat totodată că “această întâlnire istorică marchează desigur o nouă etapă în relaţiile noastre şi că Biserica Ortodoxă Rusă speră că noi perspective (de cooperare reciprocă) se vor deschide în urma întrevederii de la Havana”. 

[…]/ integral pe romanialibera.ro


Categorii

1. DIVERSE, Papa (Papism), Patriarhul Kirill, Rusia

Etichete (taguri)

, , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

5 Commentarii la “Declaratii care prefateaza intalnirea dintre PAPA FRANCISC si PATRIARHUL KIRILL. Papa a amintit, din nou, de un “ADEVARAT RAZBOI MONDIAL”

  1. Se vede treaba, că papa l-a pus deja la colț pe patriarhul rus: adicătelea pacea depinde de Rusia și de conducătorul BORu. DEci dacă patriarhul se prezintă la întâlnire și ”pacea lumii” nu va fi asigurată, Rusia e de vină. Dacă nu s-ar mai prezenta, în urma punerii la colț din partea papei, tot așa, nu dorește ca să contribuie la pacea lumii. În ambele cazuri, papa iese în avantaj. El este cel care are grijă de pacea lumii; cine l-o fi pus în poziție?
    De cealaltă parte diaconul rus pretinde, că nu va avea loc nicio discuție politică; oare aceștia nu au discutat nimic preliminar ref la întâlnire?
    Mă rog, treaba argentinianului și a rusului ce vor discuta; întrebarea noastră este, în cazul când papa nu a mințit când a afirmat, că timp de 2 ani s-au dus tratative secrete de către episcopi capacitați, cine și cum a dus tratativele acestea pt noi din partea ortodoxă? Ca să ne putem feri de acești episcopi ortodocși (?) și de fiertura lor. Căci bănuiesc, că dacă era ceva conform cu Scriptura și cu învățătura de credință ortodoxă, nu era nimic de ținut în secret …

  2. Perfect divergent. Probabil e vorba de un război religios, un conflict accentuat mondial. Doar că papismul îl duce la nivel armat, pe când BORu nu se poate implica la acest nivel, cel puțin declarativ. De fapt, cred că în acest război papa nici măcar nu reprezintă Biserica Catolică, ci o politică din umbră cu intenții (anti-)religioase.

  3. Pingback: Declaratia comuna a PAPEI FRANCISC si a PATRIARHULUI KIRILL. Partea controversata – CORECTITUDINEA ECUMENISTA: reducerea diferentelor dogmatice la “DIVERGENTE ISTORICE”. Partile bune: MARTURIE COMUNA SI CLARA PENTRU FAMILIE, CRITICA INTE
  4. Pingback: Declaratia comuna a PAPEI FRANCISC si a PATRIARHULUI KIRILL. Partea controversata – CORECTITUDINEA ECUMENISTA: reducerea diferentelor dogmatice la “DIVERGENTE ISTORICE”. Partile bune: MARTURIE COMUNA PENTRU FAMILIE, CRITICA SECULARISMULU
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare