Comentând introducerea pașapoartelor electronice, înlocuirea treptată a banilor lichizi, apariția de identificatoare digitale, precum și posibilul control total al statului asupra unei persoane, mitropolitul Onufrie a remarcat că „schimbările din viața omenirii din ultima perioadă indică faptul că se intră într-o nouă eră istorică, numită în limbajul ecleziastic era apocaliptică. “
Articole cu eticheta (tag): razboi mondial
Fostul ambasador britanic în Uzbekistan, Craig Murray posta astăzi pe contul său de Twitter: “Trăim vremuri ciudate, când te trezeşti dimineaţa şi primul impuls e să verifici dacă nu a început Al Treilea Război Mondial fără tine”. Murray, în acord cu un alt fost ambasador britanic, în Bahrain şi Siria, bun cunoscător de arabă, Peter William Ford, şi-a declarat zilele acestea îndoiala cu privire la faptul că, cel puţin de data aceasta, atacul chimic de la Duma ar fi opera lui Bashar al-Assad.
“Deci, ca să înțeleg mai bine: la câte resurse se alocă luptei împotriva terorismului, la câte drepturi cetățenești sunt încălcate în numele acestei lupte, la câtă presă a trecut de partea instituțiilor statului și se manifestă împotriva cetățenilor, mai există posibilitatea ca trei teroriști monitorizați de autorități să se afle în același timp pe unul dintre cele mai circulate aeroporturi din Europa, într-un oraș aflat în alertă maximă? Serios? Nici în cele mai proaste filme nu se întâmplă așa ceva!”
Are perfecta dreptate. Tot ce se întâmplă este o insultă la adresa inteligentei medii umane.
Sâmbătă, Arabia Saudită și Turcia au anunțat că saudiții vor trimite avioane de luptă în sudul Turciei pentru a pregăti o eventuală invazie terestră a Siriei. Cele două țări sunt acuzate de Rusia că sunt principalele susținătoare ale Statului Islamic. Vineri, premierul rus Dmitri Medvedev declarase că în cazul în care forțe saudito-turce vor intra în Siria, s-ar putea declanșa al treilea război mondial.
“Punţile sunt durabile şi contribuie la pacea (în lume). Zidurile, nu. Acestea trebuie distruse, nu construite. Ele sunt sortite căderii, unul după altul. Să ne gândim la cel de la Berlin. Părea etern şi a căzut într-o zi”, a amintit papa în declaraţiile sale pentru Corriere della Sera. Ca şi China, “Rusia poate da mult”, a insistat Suveranul Pontif, reluând expresia sa de “război mondial pe bucăţi”. În realitate, a adăugat Papa, acest război “nu este unul pe bucăţi: este cu adevărat un război”.
Perceptia amenintarilor din SNS poate parea bizara daca cineva s-ar concentra doar pe afirmatii nesustinute ca cea din art. 19: “SUA isi mareste reteaua de laboratoare de razboi biologic in tarile vecine cu Rusia”. Insa, pentru conducatorii Rusiei, astfel de amenintari par reale. Patrusev a acuzat anterior SUA de “cresterea de 20 de ori a numarului laboratoarelor de razboi biologic” si de “desfasurare a laboratoarelor de productie a armelor biologice in unele tari CSI”. Astazi, Putin a semnat si a transformat in lege asemenea evaluari. Contramasurile Rusiei nu se vor lasa asteptate.
– Nu vezi, draga mea, ca atacul cel mai mare este catre Dumnezeu? Cu ce deranjeaza pe cineva ca eu am o credinta care ma face mai bun si mai corect? Atacurile impotriva Bisericii… Nu este o diferenta intre Biserica si religie. Doua elemente sunt care ne-au adus pe noi, poporul român, pana azi: limba si credinta [Biserica]. Vor sa distruga si limba, care dispare singura daca suntem ocupati mereu de alte limbi si natii, care vin peste noi … Noi suntem socotiti sovini sau altceva anti-… [xenofobi], pentru ca ne suparam ca cineva vine peste noi… Suntem poporul care, de la origini, am stat pe locul lui. Nu ne-am dus niciodata peste nimeni si ne-am suparat intotdeauna cand cineva a venit peste noi, peste masura!
Ceea ce trebuie deci luat aici în considerare este faptul că marile puteri se confruntă adesea pe teritoriul altora și pe cheltuiala (de resurse și de vieți omenești) a statelor mai mici. În anii ‘60-‘70 ai secolului trecut, URSS și SUA s-au confruntat militar ani în șir, dar nu pe teritoriul lor, ci pe acela al Vietnamului. Prea puțin a contat pentru vietnamezi că erau de partea „bună” (în Sud) sau de cea „rea” (în Nord). Dezastrul a fost total, în ambele părți și pentru toată populația. Mai mult, el s-a extins în Cambodgia și Laos, state vecine. Pentru statele mici, este mai important ca teritoriul lor să nu fie teatru de război (conflictul să nu se desfășoare pe teritoriul lor sau la granițele lor) decât să fie de partea „bună” a frontului.
Rapiditatea cu care s-a extins ISIS șochează pe toată lumea. Tu ai o explicație? Cine-i finanțează pe acești oameni? Ei nu luptă nici cu pieptul gol, nici cu arme confecționate prin garaje, ei sunt foarte bine înarmați, au intrat peste un Irak controlat de americani atât de ușor și dintr-o dată nu au treabă cu șiiți și sunniți, ci au treabă cu Europa, cu America, cu Rusia. Dintr-o dată, războiul lor nu mai este între ei, ci este cu noi.
Radu Tudor: Îmi pare rău să te dezamăgesc, dar numărul cel mai mare de victime ale Statului Islamic este cel de victime musulmane.
Oana Stancu: Pentru că se extind în momentul ăsta, e o chestiune logică. Dar ei se extind, capătă putere ca să vină peste noi văd. Asta ți se pare o construcție naturală sau este făcătura celui de-al treilea război mondial?
Europa de astăzi pare îngrijorător de asemănătoare cu Europa de acum peste 100 de ani, în ajunul Primului Război Mondial. Avem de-a face cu un amestec de angajamente militare și de apărare, unele dintre ele neclare și, prin urmare, mai ușor de ignorat. Liderii politici au dat semnale vagi în legătură cu ce ar putea conduce la un război și ce nu. Tensiunile politice s-au transformat în escaladări militare. Națiunile sunt într-un echilibru instabil de putere, abia ținut în balanță de înțelegerile din timpul Războiului Rece care cu greu fac față situației actuale.
Intr-adevar, Razboiul Rece a fost confortabil de rece in Europa, pe cand in celelalte parti ale lumii a fost chiar fierbinte, cu razboaiele proxy continue din Asia, Africa si America Latina generand jertfe sangeroase. Acum lupta a ajuns in Europa, in estul Ucrainei. Un cerc vicios al raspunsului la raspuns la raspuns ia nastere pe continent, cu potential clar de escaladare.
Conform traditiei, Grupul Bilderberg, supranimit de unii guvernul din umbra al lumii sau clubul unde se traseaza marile linii ale politicii mondiale in toate domeniile de activitate, si-a dat intalnire si anul acesta tot in cursul lunii iunie. Locul ales pentru desfasurarea, in spatele uor usi bine ferecate si departe de indiscretia presei, discutiilor si dezbaterilor, este Austria.
Franta a trimis la Eurovisionul din 2015 o reprezentanta cu totul atipica. Lisa Angell, cu o voce deosebita, dar, mai ales, cu un mesaj cum nu-ti vine sa crezi ca mai poate ajunge in astfel de show-uri total acaparate de propaganda LGBT si de calcule geopolitice. Cantecul “N’oubliez pas” evoca distrugerea unui sat in timpul primul razboi mondial. E drept, acest proiect muzical sufera de pacate capitale: Lisa, femeie reala fiind, totusi nu e “sexy”, nu poate defila dezbracata, iar mesajul este mult prea serios si legat de suferintele reale ale umanitatii. Drept urmare, Franta a ocupat un loc foarte prost in clasamentul final al Eurovisionului.
In Scoția statul se comportă ca un adevărat Părinte: fiecărui copil i se va desemna, la naștere, un funcționar oficial care pe toată perioada până la 18 ani va putea interveni fără consimțământul părinților și va putea comunica privind copilul cu numeroase instituții publice. Funcționarul, intitulat în proiectul de lege “Named person” va avea așadar o autoritate superioară celei conferinte de lege părinților.
ActiveNews: Confesiunea celui mai faimos ziarist german: Am fost PLĂTIT de CIA și am scris în favoarea Casei Albe. De fapt, suntem o COLONIE Cel mai faimos ziarist german a recunoscut că, timp de 17 ani, a fost omul Agenției Centrale …
The Jamestown Foundation/ September 25, 2014 — Volume 11, Issue 169/: Rusia se pregateste sa contracareze SUA pe toate fronturile Incetarea focului in Donbas (regiunea din estul Ucrainei ce cuprinde Lugansk si Donetk) dintre Ucraina si fortele pro-ruse, anuntata inca …
Hotnews: Adunarea Generala a ONU: Lumea se confrunta cu crize fara precedent de la cel de-al Doilea Razboi Mondial. Motivul, reactia internationala intarziata – comisarul european pentru ajutor umanitar Lumea se confrunta cu crize la un nivel fara precedent dupa …
Războiul cu mai multe feţe – POVESTI DE VIATA… by medialert Războiul cu mai multe feţe – POVESTI DE VIATA… by medialert Războiul cu mai multe feţe – POVESTI DE VIATA… by medialert Antena3: Secvenţial. Războiul cu mai multe feţe …
Verii regali in razboi (I) – film documentar BBC prezentat la Digi24 de Emil Hurezeanu La 28 iunie 1914, la Sarajevo, cad sub gloanţele unui terorist-patriot sârb, Franz Ferdinand, urmaşul la tronul autro-ungar şi soţia sa, ducesa von Hohenberg. Gavrilo …
20. TRĂIM SFÂRȘITUL ROMÂNIEI? 05-08-2014
Cotidianul/ Petru Romosan: Sfârşitul României moderne Statul român „democratic” se mai ţine într-un fir de aţă. „Firul de aţă” nu e nici NATO şi nici UE, cum ne tot procitesc „bursierii”, oengiştii, „acoperiţii” diverselor puteri străine toleraţi de atâţia ani …
sursa foto UPDATE NOI LUPTE SOLDATE CU VICTIME, LA DONETK. CIVILII EVACUATI FASCISMUL “CORECT” si “DREPT” DE FACEBOOK: Revin in forta si la noi fanatismul “certitudinilor oficiale” si isteria (pro-razboi, anti-Rusia) TOTALITARE, INTOLERANTE care interzic nuantele, dilemele, ipotezele si intrebarile …
Principalul mesaj, spus foarte raspicat in analiza de mai sus, este ca NU VA EXISTA NICIUN FEL DE AJUTOR AMERICAN DIRECT PENTRU ACESTE TARI – DECI NICI PENTRU NOI.
23. 4 aprilie 1944: BOMBARDAREA BUCURESTIULUI IN AL DOILEA RAZBOI MONDIAL [Video si Foto] 12-04-2014
“O serie de crime inutile, comise în numele eliberării Europei” HISTORIA/ Florin Stoican : Bombardarea Bucureștiului în 1944 Tragicul eveniment din 1944, atunci când peste 5.000 de bucureşteni au murit de-a lungul celor 17 bobardamente aeriene asupra Capitalei, rămâne unul dintre cele …
Gandul: Situaţie dramatică în Grecia. Aproape jumătate din populaţie a avut anul trecut venituri sub pragul sărăciei Peste 44% dintre greci au avut anul trecut venituri sub pragul sărăciei, potrivit estimărilor unui grup de analiză al Universităţii de Economie şi Afaceri …
*** Doxologia: „Din Siria va începe al treilea război mondial! Rugați-vă neîncetat!” În contextul în care lucrurile se precipită într-o posibilă intervenție militară în Siria, a devenit iarăși evidentă una dintre multele profeții ale Părintelui Paisie (Aghioritul). Bineînțeles, profeția ar …
DCNEWS: Nu vom supraviețui unui război în Siria, avertizează un analist politic Tot mai multe voci se opun unei intervenții a SUA în Siria. Moderatorul TV Glenn Beck a făcut în emisiunea The Blaze o previziune sumbră: „Dacă intrăm în …
Mediafax: Episcopul Alepului se teme de declanşarea “unui RĂZBOI MONDIAL” în caz de intervenţie în Siria Episcopul catolic al Alepului, Antoine Audo, a avertizat luni în privinţa unei intervenţii armate în Siria, care ar contribui, în opinia sa, la “un război …
Vezi si: *** “Copii, imi cereti sa va spun despre cel de-al treilea razboi mondial, imi cereti sa va spun despre tara noastra, ce se va intampla, unde se va opri aceasta cumplita situatie cu Troica. Vreau sa stiti ceva: …
Parlamentul European face figuratie pe tema BUGETULUI UE Capital: Juncker: 2013 seamănă izbitor cu anul dinaintea izbucnirii primului Război Mondial Jean-Claude Juncker, prim-ministru luxembourghez şi fost şef al euro-grupului, îndeamnă, într-un interviu acordat Der Spiegel, restul ţărilor din UE să continue …
Capital: Iranul acuză: Vestul se pregăteşte pentru un RĂZBOI MONDIAL Ţările occidentale “urzesc planuri pentru un război mondial“, prin desfăşurarea de baterii de rachete Patriot la frontiera între Turcia şi Siria, a estimat sâmbătă şeful Statului-Major al forţelor armatei iraniene, generalul …
…iar duhovnicul Patriarhului prezice GULAGUL daca se va schimba puterea in Rusia Doxologia: Biserica Rusiei: războiul global este aproape inevitabil Contradicţiile globale curente ar putea rezulta într-un război global mai devreme sau mai târziu, a spus un purtător de cuvânt …
Stirile ProTV: Operatiune ultra-secreta in Marea Rosie. Alte doua nave de lupta se apropie periculos de Iran Operatiune de amploare pe Canalul Suez. Autoritatile au inchis portile acestuia pentru toti navigatorii, dar si autostrada care-l traverseaza, timp de mai multe ore. …
RT/ Adrian Salbuchi: 2012, anul guvernului mondial (traducere de A. N.) Elita puterii globale, infiltrată în marile guverne, este hotărâtă sa ne impuna guvernul mondial mai degrabă mai devreme decât mai târziu. Sa trecem in revista 12 mega-procese – adevărate …
UPDATE Karadeniz: La Moscova incepe sa miroasa a “primavara araba” La Moscova începe să miroasă a “primăvară arabă”, fapt constat şi de senatorul american John McCain. Între timp, Kremlinul a decis aducerea în capitală a forţelor speciale ale ministerului de …
Cand butonul de reset devine butonul nuclear… De la venirea lui Barack Obama la putere, s-a desfasurat piesa de teatru a resetarii relatiilor dintre Rusia si SUA, care consta, in principal, intr-o apropiere tot mai mare intre cele doua puteri …