DIN CATEGORIA “ZIDARILOR” EUROPENI: Intalnirea “liderilor religiosi” cu sefii institutiilor europene in numele unei… credinte comune: a tolerantei si a democratiei… CE AVANTAJ STRATEGIC IN BENEFICIUL U.E. ARE DE ADUS BISERICA, DUPA MITROPOLITUL NIFON?

2-06-2011 3 minute Sublinieri

Întâlnirea anuală a liderilor religioşi cu preşedinţii instituţiilor europene a avut loc la invitaţia Preşedintelui Comisiei Europene, José Manuel Barroso. Preşedintele Baroso a fost însoţit de Herman van Rompuy, Preşedintele Consiliului Europei şi de Dr Jerzy Buzek, Preşedintele Parlamentului European.

“Este convingerea mea că lumea credinţei poate deveni un aliat puternic în eforturile de a promova drepturile şi libertăţile democratice. Şi aceasta pentru că religia aduce o perspectivă unică – dincolo de cele sociale, politice sau economice – la nevoia de a eradica sărăcia, de a aduce un echilibru într-o lume a globalizării, de a combate fundamentalismul şi rasismul, şi de a dezvolta toleranţa într-o lume a conflictelor a spus Mitropolitul Emmanuel al Franţei, Preşedintele Conferinţei Bisericilor Europene (CEC) în alocuţiunea rostită cu ocazia întîlnirii a 20 de lideri religioşi cu preşedinţii instituţiilor europene, în ziua de 30 mai 2011.

Mesajul Mitropolitului Emmanuel a fost continuat de alţi vorbitori, care au subliniat importanţa religiei într-o lume a moralităţii şi respectului. Întâlnirea anuală a liderilor religioşi cu preşedinţii instituţiilor europene a avut loc la invitaţia Preşedintelui Comisiei Europene, José Manuel Barroso. Preşedintele Baroso a fost însoţit de Herman van Rompuy, Preşedintele Consiliului Europei şi de Dr Jerzy Buzek, Preşedintele Parlamentului European.

Întâlnirea a avut ca temă “Un parteneriat pentru democraţie şi prosperitate împărtăşită: voinţă comună de a promova drepturile şi libertăţile democratice”. Liderii religioşi şi-au reiterat angajamentul de a promova valorile democratice în Europa şi în lume, drepturile minorităţilor şi migranţilor, dreptatea economică, participarea, solidaritatea, libertatea cuvântului şi expresiei şi libertatea religioasă.

Mitropolitul Emmanuel a adăugat: “Un lucru e cert: orice schimbare sau revizuire a situaţiei prezente va fi bazată pe nevoia de împărtăşire a valorilor noastre democratice, să împărătăşim prosperitatea noastră sau resursele planetei. Într-un limbaj foarte simplu, în terminologia religioasă este vorba de compasiune şi de iubire”.

Două dintre chestiunile importante discutate au fost cele privitoare la “primăvara arabă” şi la criza economică şi financiară a Europei.

Din partea Bisericii Ortodoxe Române, Mitropolitul Nifon al Târgoviştei, a subliniat necesitatea unui dialog mai aprofundat între instituţiile europene şi comunităţile religioase. De asemenea Mitropolitul Nifon a subliniat “avantajul strategic al Bisericilor de a fi în contact cu oamenii, în marile oraşe şi în sate mici. Bisericile pot aduce mesajul oamenilor către instituţii”.

Liderii religioşi participanţi la această întâlnire au fost:

  • Mitropolitul Emmanuel al Franţei – Patriarhia Ecumenică
  • Mitropolitul Nifon al Târgoviştei – Biserica Ortodoxă Română
  • Mitropolitul Athanasie al Ahaiei – Biserica Greciei
  • Episcopul Porfirie de Neapolis – Biserica Ciprului
  • Episcopul Christopher Hill – Biserica Angliei
  • Episcopul Antje Jackelén – Biserica Suediei
  • Rev. Nikolaus Schneider – Biserica Evanghelică din Germania – EKD
  • Episcopul Gusztav Bölcskei – Biserica Reformată a Ungariei
  • Jean-Francois Collange – Uniunea Bisericilor Protestante din Alsacia şi Lorena

Traducerea şi adaptarea: Pr. Ioan Valentin Istrati

Sursa: http://www.ceceurope.org

Lumea credintei poate fi un aliat puternic in eforturile ce vizeaza stabilirea drepturilor democratice si a libertatilor” [omului n.n.] (din Discursul Mitropolitului Emmanuel, in timpul intalnirii)

Mitropolitul Emmanuel, presedintele Adunarii Episcopilor Ortodocsi din Franta, a participat ieri [30 mai 2011] la Bruxelles, la intalnirea, devenita traditionala, intre responsabilii religiosi din Europa (crestini, evrei, musulmani, si budisti) si liderii Uniunii Europene (UE). Reprezentantii autoritatilor religioase au fost primiti de catre Jerzy Buzek – Presedintele Parlamentului European, José Manuel Barroso – Presedintele Comisiei Europene, si Herman Van Rompuy – Presedintele Consiliului European.

Discutiile au vizat raporturile care, ar trebui in mod necesar sa fie raporturi de “parteneriat”, intre Religie si Politica. Participantii au evocat, de asemeni, in mod particular, contextul si impactul revoltelor in lumea araba. Au subliniat importanta rolului pe care poate sa-l joace Uniunea Europeana, cu concursul Bisericilor si organismelor religioase, pentru a veghia la respectul democratiei si a libertatilor esentiale, inclusiv a libertatilor religioase.

In discursul sau in engleza, in calitatea sa de Presedinte al Conferintei Bisericilor Europene, Mitropolitul Emmanuel a considerat ca religia ar putea fi “o forta majora de schimbari in comunitatile noastre umane daca ea este capabila – si in mod particular, daca posibilitatea pentru a face aceasta ii este data – sa se aseze la aceeasi masa cu responsabilii politici pentru a reflecta impreuna asupra modurilor de a raspunde provocarilor comune cu care ne confruntam.

Aceasta intalnire a liderilor religiosi ai Europei cu liderii UE se inscrie in cadrul angajamentului UE de a continua un dialog “deschis, transparent si regulat” cu principalele religii, conform termenilor articolului 17 al tratatului de la Lisabona. Luand parte la intalnirea de ieri, alaturi de Mitropolitul Emmanuel, din partea ortodoxa, mai multi reprezentanti ai Bisericilor ortodoxe au participat, precum Mitropolitul Nifon al Targovistei (Patriarhia Romaniei) si Atanasios de Achaia (Biserica Greciei), IPS Porfirios de Neapolis (Biserica Ciprului) si egumenul Filaret Bulekov (Patriarhia Moscovei). Mitropolitul Nifon al Targovistei a facut apel pentru intarirea relatiilor intre UE si comunitatile religioase, subliniind apropierea care exista intre Biserci si oameni. “Ca Biserici, putem – a spus el – sa aducem vocea oamenilor la Institutiile [Europene]”.

Pentru mai multe informatii, texte si prezentari, precum si fotografiile acestor intalniri, va rugam sa consultati legatura site-ului Parlamentului European: “Religie si politica, un angajament comun pentru libertate si democratie“, si articolul din jurnalul “La Croix“, precum si comunicatul de presa al KEK.

Douazeci si doi de responsabili religiosi ai cultelor catolici, protestanti, ortodocsi, anglicani, evrei si musulmani, precum si un reprezentant budist, au fost primiti la Bruxelles, luni, 30 mai, de catre Presedintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso, Presedintele Parlamentului European, Jerzy Buzek si Presedintele Consiliului European Herman Van Rompuy, in cadrul “dialogului deschis, transparent si regulat” intre Biserici si Uniunea Europeana.

Intalnirea din 2011 a s-a axat pe revoltele ce au agitat lumea araba, si importanta pentru Europa de a apara libertatea religioasa printre valorile sale.

UE trebuie sa lucreze pe teren cu comunitatile religioase in domeniul educatiei si al sanatatii, pentru a reconstitui societatile post-conflict” din lumea araba, a declarat Jerzy Buzek.


Categorii

Ierarhi greci, IPS Nifon al Targovistei, Masonerie, Noua ordine mondiala, guvern mondial (Pasi catre Antihrist?), Uniunea Europeana, globalizare, guvernarea europeana (UE)

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

7 Commentarii la “DIN CATEGORIA “ZIDARILOR” EUROPENI: Intalnirea “liderilor religiosi” cu sefii institutiilor europene in numele unei… credinte comune: a tolerantei si a democratiei… CE AVANTAJ STRATEGIC IN BENEFICIUL U.E. ARE DE ADUS BISERICA, DUPA MITROPOLITUL NIFON?

  1. Pingback: Razboi întru Cuvânt » DICTATURI MALTHUSIENE? SE CONTUREAZA INCA UN SCENARIU: lovituri de stat, dictaturi de forta majora, guverne autoritare pentru aplicarea politicilor dure asupra populatiei. SCURT INVENTAR AL SCENARIILOR DE CRIZA
  2. Cu alte cuvinte, in rezumat, liderii religiosi, spre rusinea lor (mai ales a celor ortodocsi), si-au declarat public disponibilitatea si chiar angajamentul de a conlucra cu Uniunea Europeana in sensul politicii acesteia din urma si au aratat ca ei pot fi “o forta majora de schimbari” care pot ajuta sa ni se bage pe gat “valorile” lor “democratice”, datorita “avantajului strategic al Bisericilor de a fi în contact cu oamenii”.
    Adica declara public ca se pun in slujba balaurului! Nu stiu cum ramane, pentru crestini, cu Mantuitorul Hristos si cu slujirea la doi domni. Oare ce spera ei sau ce e in capul lor?
    Hai sa zici chestia cu dialogul mai merge dar Mitropolitul Emmanuel a dat-o inainte cu un adevarat elan “muncitoresc”.
    De-acum va trebui sa cascam si mai bine ochii si urechile ca nu stim ce invataturi potrivince pot veni prin ei.
    Seamana cu o declaratie de fidelitate fata de partidul iubit.

    Le propun un cantec, (pentru cei “ortodocsi” dintre ei, pentru pastrarea nealterata a formei, cantarea se poate modifica , eventual se poate trece in psaltica):

    http://www.youtube.com/watch?v=GII8bBsUvZ8

    Si ca sa nu pierdeti savoarea “versurilor” care nu se inteleg prea bine iata prima strofa:

    “De as avea un milion de inimi
    Ca niciodata sa nu incaruntesc
    Pe toate ti le-as darui, pe toate
    Pe toate tie partidul meu maret.”

  3. Lasand gluma (amara, dealtfel) m-am dus cu gandul la cateva din proorociile Sfantului Lavrentie de Cernigov despre vremurile de pe urma:

    “Mulţi duhovnici şi slujitori ai Bisericii îşi vor pierde sufletul în vremea antihristului!”

    ” Luaţi aminte la toate cele ce vă spun căci totul se pregăteşte cu foarte mare viclenie . Toate bisericile şi mănăstirile vor fi într-o bunăstare imensă, pline de bogăţii, ca niciodată, dar să nu mergeţi în ele. Antihrist va fi încununat ca împărat în marea biserică din Ierusalim cu participarea clerului şi a Patriarhului.”

    dar si:
    “În aceste grele vremuri încă vor fi luptători puternici, adevăraţi stâlpi ai Bisericii Ortodoxe care vor avea harul Rugăciunii lui Iisus (rugăciunea inimii) şi Dumnezeu îi va acoperi pe ei cu harul Său cel sfânt şi binefacerea Sa cea atotputernică şi ei nu vor vedea acele minuni şi semne false care vor fi pregătite de antihrist pentru toţi oamenii şi pe care le va vedea restul lumii, unele chiar în bisericile creştinilor.”

  4. @daniela:

    Nu ar fi prima oara cand biserica este folosita in scopuri politice. Cea mai la indemana comparatie ne este, intr-adevar, cu perioada comunista, insa nici in altele (cu exceptia vechilor timpuri) nu a fost altfel. Noi sa ne pastram nadejdea, caci Domnul ne-a fagaduit ca portile iadului nu vor birui biserica Sa. Hristos este singura nadejde…

  5. Ce este interesant, mi se pare faptul ca devine din ce in ce mai vizibila colaborarea Bisercii, a “liderilor religiosi”, cu puterea suprastatala, sau noul imperiu, care este UE.

    Si ce motiv s-a gasit pentru colaborarea Bisericii cu UE? “Revoltele arabe”! Pana la urma si tsunami ar fi fost un motiv destul de bun pentru cooperare in vederea salvarii planetei si sa fie pace, pace, pace pe pamant.

    Mitropolitul Nifon al Targovistei a afirmat cu aceasta ocazie:“Ca Biserici, putem sa aducem vocea oamenilor la Institutiile [Europene]“.Altfel spus Biserica se face purtatoare a “vox populi” la Curtea Europeana.

    Toate-s vechi, si noua toate“, iar Iuda traverseaza in continuare istoria.

    Si ale lumii guverne
    Sa stie bine-a discerne,
    Nevoia vietii eterne,
    Sa fie pace, pace, pace pe Pamânt.
    […]
    Ministrii lumii sa n-asculte
    De interese oculte,
    Ci de vointele multe,
    Sa fie pace, pace, pace pe Pamânt…

  6. “Stalin stia ca exista ceva la fel de minuscul ca si atomul, ignorat de societatea comunista pana la acea data:INDIVIDUL. Intr-un stat comunist individul este nul. Nu are nici o valoare. E echivalent cu zero. Marxism-leninismul nu recunoaste decat forta maselor. Ordinea sociala comunista nu a luat niciodata in considerare omul ca persoana. STALIN A DESCOPERIT ASTFEL CA INDIVIDUL ESTE LA FEL DE IMPORTANT CA SI ATOMUL. Aceste doua descoperiri au fost aproape simultane. Individul, fiinta umana este o planta care isi are radacinile in cer. In nevazut. Comunismul nu a luat in seama decat partea vazuta a omului. E o greseala.(…)S-a ignorat energia pe care aceasta (persoana umana) o poate declansa, la fel cum fizicienii de altadata au neglijat atomul si forta sa.(…)
    La fel si cu societatea. Pana acum aveam energia maselor. Pentru a o declansa, se folosea politica, propaganda, grevele,manifestarile de strada si revolutiile. Multimile au o energie imensa care s-a folosit deja. La ora actuala, energia maselor este depasita, la fel ca petrolul, carbunele, electricitatea. Exista acum o energie sociala mult mai importanta, asa cum in fizica, exista astazi energia atomica. In domeniul social s-a descoperit energia nesemnificativului, a neinsemnatului, a individului. Pentru a folosi energia atomului s-au construit uzine speciale f costisitoare. Pentru a folosi ENERGIA ATOMULUI SOCIAL, A INDIVIDULUI, vom utiliza uzine care exista deja:BISERICILE.(…)
    Preotii si ierarhia sunt platiti din banii partidului comunist. Totul se deruleaza ca inainte, cu o singura schimbare, pe care nimeni nu o distinge la prima vedere. Cum s-ar spune in marina, o schimbare de directie: RAIUL NU MAI E IN CER,CI PE PAMANT. Destinatia finala a credinciosilor calatori pe corabia Bisericii nu mai e raiul din ceruri, ci cel de pe pamant: raiul colectiv. TOTI CRESTINII LUPTA PENTRU A AJUNGE IN RAI SI ASTFEL SUNT ANGAJATI IN MOD AUTOMAT IN LUPTA PENTRU REALIZAREA COMUNISMULUI,A RAIULUI. (…) Energia spirituala ce izvoraste din individ este mai importanta decat cea data de atom.(…) In planul folosirii acestei noi energii se studiaza de mai bine de treizeci de ani convocarea Sfantului Mare Sinod. Va fi al optulea Sinod Ecumenic. Dogmele sale vor proclama adevarul absolut al raiului pamantesc, colectiv si marxist. ITINERARIUL BISERICII NU VA MAI FI UNUL ESHATOLOGIC, CI TERESTRU. Cerul va fi eliminat.
    Biserica este ca o corabie. Capitanul ei poate schimba directia pe parcurs, fara ca pasagerii sa stie. E cel mai usor lucru. Sfantul Mare Sinod nu va face decat o schimbare de directie. In loc sa indrepte corabia spre cer, o indreapta spre paradisul comunist.”
    (Virgil Gheorghiu – Marele Exterminator si Marele Sinod Ortodox)

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare