DRUMUL CATRE UN REGIM POLITIENESC: Apucaturile “ochiul si timpanul” se transforma in “normalitate” – 200 000 DE ROMANI AU AVUT, NUMAI OFICIAL, TELEFOANELE ASCULTATE IN 2008. Se vrea indepartarea unor garantii juridice de protejare a vietii private

2-06-2011 3 minute Sublinieri

Datele sunt oficiale şi au fost cuprinse într-o “expunere de motive” a unei legi prin care Ministerul Justiţiei încearcă să schimbe noul Cod de Procedură Penală.

Companiile de telefonie au primit din partea procurorilor 200.000 de solicitări pentru obţinerea unor date de trafic (listing-uri, IP-uri, titulari de abonamente etc.) numai în anul 2008. Practic, gândind strict mate­matic, zilnic, organele de anchetă au trimis 548 de cereri prin care au soli­citat informaţii referitoare la aspecte ce ţin de viaţa privată a unor persoane, respectiv convorbiri, corespondenţă electronică, cerc de prie­teni etc.

Datele sunt oficiale şi au fost cuprinse într-o “expunere de motive” a unei legi prin care Ministerul Justiţiei încearcă să schimbe noul Cod de Procedură Penală. Culmea, acesta a fost adoptat, dar nu a intrat încă în vigoare, aşa că Guvernul încearcă, probabil, să repare “greşelile” Parlamentului. Legislativul a eliminat acest drept al procurorilor de a solicita informaţii companiilor de telefonie, iar competenţa a fost atribuită judecătorului de drepturi şi libertăţi (instituţie nouă, prevăzută în acelaşi act normativ). Din acest motiv, Ministerul Justiţiei încearcă, pe ultima sută de metri, ca prin Legea de punere în aplicare a Codului de Procedură Penală să dea puteri sporite procurorilor în acest domeniu.

Dreptul procurorilor de a scormoni în viaţa privată se aplică şi suspecţilor

Explicaţia oferită de Ministerul Justiţiei este aproape cinică, sus­ţinând că intruziunile în viaţa privată a persoanei sunt minime şi, ca atare, nu se justifică reglementarea unor garanţii excesive, pentru că acestea ar avea ca finalitate îngreunarea activităţii de urmărire penală şi creşterea volumului de activitate al organelor judiciare.

Redăm în continuare textul integral din “expunerea de motive” a Ministerului Justiţiei: “Au fost abrogate dispoziţiile referitoare la procedura de dispunere a unor măsuri restrictive de drepturi, astfel încât măsuri precum constatarea unei activităţi infracţionale, obţinerea listei convorbirilor telefonice, identificarea abonatului, conservarea datelor informatice, ridicarea silită de obiecte şi expertiza genetică să se dispună în baza dispoziţiilor art. 150, art.152, art. 153, art. 154, art. 170 şi art. 191 din noul Cod de Procedură Penală, care au fost la rândul lor modificate, astfel încât să poată fi dispuse de procuror, fără a fi necesară aprobarea judecătorului de drepturi şi libertăţi (…). Tehnicile de cercetare presupun intruziuni minime în viaţa privată a persoanei, astfel încât nu se justifică reglementarea unor garanţii excesive care au ca finalitate îngreunarea activităţii de urmărire penală şi creşterea volumului de activitate al organelor judiciare. Spre exemplu, în cursul anului 2008 au fost formulate aproximativ 200.000 de solicitări numai pentru obţinerea datelor de trafic de la companii de telefonie, ce se vor traduce într-un număr similar de dosare transmise de la Poliţie la Parchet şi de aici la instanţă în vede­rea îndeplinirii formalităţilor necesare pentru eliberarea autorizaţiilor”.

Cu alte cuvinte, principalul motiv pentru care s-a decis renunţarea la oferirea unor garanţii ale respectării vieţii private este că ar creşte volumul de activitate al instanţelor judiciare. Potrivit Codului de Procedură Penală adoptat, dar neintrat încă în vi­goare, o astfel de solicitare a pro­cu­ro­rului urma să fie prezentată ju­de­cătorului care trebuia să dea autori­zaţia. Dacă expunerea de motive a Mi­nisterului Justiţiei este cinică, proiectul de lege este de-a dreptul periculos, pentru că acest drept al procurorului de a scormoni în viaţa privată nu se aplică doar unui inculpat, ci chiar şi unui… suspect.

Redăm în continuare conţinutul articolului 153 din proiectul de lege, intitulat “Obţinerea listei convorbi­rilor telefonice”: “Procurorul care supraveghează sau efectuează urmărirea penală poate solicita unui furnizor de servicii de telecomunicaţii comunicarea listei apelurilor telefonice efectuate şi primite de la un anumit post telefonic, în cazul în care există o suspiciune rezonabilă cu privire la săvârşirea unei infracţiuni şi există temeiuri pentru a se crede că datele solicitate constituie probe. Măsura se dispune de procuror din oficiu sau la cererea organului de cercetare penală, prin ordonanţă care trebuie să cuprindă: furnizorul de servicii care este în posesia ori care are sub control datele, numele suspectului sau inculpatului, atunci când sunt cunoscute, motivarea îndepli­nirii condiţiilor prevăzute la alin. (1), menţionarea obligaţiei persoanei sau furnizorului de servicii de a comunica imediat, în condiţii de confidenţiali­tate, datele solicitate”.

Bomboana pe colivă este pusă de un alt articol, în care se precizează că, “până la terminarea urmăririi penale, procurorul este obligat să încunoş­tiinţeze, în scris, persoanele faţă de care se efectuează urmărirea penală şi ale căror date au fost conservate”. Cu alte cuvinte, doar persoanele care au fost urmărite penal vor afla că s-au cerut date despre ele de la companiile telefonice, nu şi persoanele care au fost monitorizate şi faţă de care nu s-a luat nici o măsură procesuală.

Interceptările telefonice rămân în competenţa judecătorului

Proiectul de lege menţine competenţa judecătorului în a acorda mandatele sau autorizaţiile de interceptare a convorbirilor telefonice şi de realizare a interceptărilor ambientale. Reamintim faptul că Parchetul General a cerut şi a primit în 2009 şi în prima jumătate a anului 2010 peste 4.500 de mandate de interceptare a convorbirilor telefonice. Astfel, în 2009 au fost cerute peste 3.000 de mandate, iar în 2010 aproape 1.500. Potrivit datelor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cele mai multe cereri de mandate de interceptare au fost solicitate în a doua parte a anului trecut. Mai exact, procurorii au cerut şi au primit 1.629 de mandate de interceptare, cu aproape 300 mai multe faţă de prima jumătate a anului trecut. (…)

Când ar putea intra în vigoare noile coduri

Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), judecătorul Horaţius Dumbravă, a declarat, pentru Jurnalul Naţional, că în momentul de faţă se realizează studii de impact referitoare la Codul Penal şi Codul de Procedură Penală. “Codul de Procedură Penală va intra în vigoare odată cu Codul Penal. Inclusiv clasa politică este de acord cu acest lucru. În momentul de faţă, la Ministerul Justiţiei se realizează studiile de impact. Estimarea noastră, a Consiliului Superior al Magistraturii, pentru intrarea în vigoare a codurilor este de un an de la finalizarea studiilor de impact.

Şi aceasta pentru că este nevoie atât de o pregătire a magistraţilor, cât şi de o pregătire logistică. Noi aşa vedem lucrurile şi sperăm ca acest calendar al nostru să coincidă şi cu cel al clasei politice.”


Categorii

1. DIVERSE, Era Big Brother

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

10 Commentarii la “DRUMUL CATRE UN REGIM POLITIENESC: Apucaturile “ochiul si timpanul” se transforma in “normalitate” – 200 000 DE ROMANI AU AVUT, NUMAI OFICIAL, TELEFOANELE ASCULTATE IN 2008. Se vrea indepartarea unor garantii juridice de protejare a vietii private

  1. Pai, e normal, de-asta se vrea si
    infrastructura de internet si in zonele defavorizate
    , ca sa poata obtine si de acolo date suplimentare despre “utilizatori” (cei suspecti, normal…) si de la furnizorii de internet, nu doar de la cei de telefonie. “Codurile” acestea asta nu pot sa ramana asa, ca acum, prea mult timp, au nevoie de alt upgrade cat de curand.
    Motive exista, destule… In felul asta s-ar mai reduce din eventuale cheltuieli cu personalul care s-ar fi deplasat la fata locului, interventiile se vor face doar la momentul potrivit, cand “dovezile” vor fi clare etc.
    Toate astea arata clar ca se lucreaza pe bune la eficientizarea sistemului.
    Hai ca e de bine, totusi… Directia e buna.

  2. @Florin M

    Vezi ca unii nu stiu de gluma si o iau in serios. 🙂

    Ideea e, scurt si cuprinzator, sa ai un sistem performant de monitorizare a tot ce zboara in tara asta.

  3. Am vrut sa vin un pic in ajutorul celor cu alte puncte de vedere 🙂
    Oricum, completarea ta e binevenita. Multumesc.

  4. Pingback: Razboi întru Cuvânt » LEGEA BIG BROTHER: Ministerul Comunicatiilor si Societatii Informationale insista cu STOCAREA SMS-URILOR SI APELURILOR TELEFONICE TIMP DE 6 LUNI
  5. Pingback: LEGEA BIG BROTHER: o serie de ONG-uri protesteaza, considerand ca transforma toti utilizatorii de comunicatii in POSIBILI INFRACTORI SAU TERORISTI!
  6. Pingback: LEGEA BIG BROTHER: autoritatile au operat schimbari minore in proiectul de lege anti-libertate. CE AFLAM: CA OPERATORII TELECOM OFERA DEJA DATE CATRE ”INSTITUTIILE ABILITATE” SI CA EXISTA INTERFATA COMUNA CU POLITIA SI PARCHETUL
  7. Pingback: BIG BROTHERUL COMPANIILOR DE TELEFONIE MOBILA: document "secret"
  8. Pingback: LEGEA BIG BROTHER, aprobata in COMISIE. Urmeaza dezbaterea in PLEN - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  9. Pingback: Legea Big Brother a fost ADOPTATA - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  10. Pingback: ROMANIA LUI ORWELL: serviciile si politia s-au dotat cu programe de MONITORIZARE TOTALA a computerelor si smartphone-urilor/ Telefoanele jurnalistilor de la Associated Press ASCULTATE DE FBI - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare