DIN CE CAUZA AU MURIT VICTIMELE CARNAGIULUI DIN CLUB? Expertii medicali vorbesc despre un tip de patologie NEMAIINTALNITA pana acum si de o BIZARA COMBINATIE DE OTRAVURI INHALATE/ Scenariile premeditarii incendiului din Colectiv – doar Teoria Conspiratiei?/ CARE SUNT SECRETELE MURDARE DIN SPATELE CLUBURILOR?
Victimele tragediei din clubul morţii au leziuni pe căile respiratorii nemaiîntâlnite până acum în patologia cunoscută în întreaga lume. Specialiştii au descoperit, după ce au analizat gazele inhalate de tinerii arşi în incendiu, o combinaţie de otrăvuri greu de imaginat că ar putea fi suportată de corpul uman.
“O astfel de combinaţie de otrăvuri pentru o fiinţă umană cu greu şi-ar putea-o imagina cineva. Dominanta în componenţa gazelor este reprezentată de monoxidul de carbon şi imensa majoritate a pacienţilor erau sub influenţa intoxicaţiei cu monoxid de carbon, de asemenea era prezent acid cianhidric, monoxid de azot, dioxid de azot, acid clorhidric, toluen şi xilen. Prin asocierea cu inhalarea gazelor cu toxicitate şi cu căldura mare a determinat acest tip de evoluţie cu totul şi cu totul imprevizibilă şi nemaiîntâlnită“, a declarat doctorul Ioan Lascăr, seful sectiei de chirurgie plastica de la Spitalul Floreasca.
“După 20.000 de arsuri cam intri în contact cu această patologie şi îţi dai seama cum ar trebui să arate dar era ceva ce nu puteam să înţeleg. Era componenta aceasta de intoxicaţie“, a explicat şi doctorul Dan Enescu.
“Am cerut de la Politehnică să ne dea acea compoziţie pe care nu puteam s-o înţelegem referitor la aerul inhalat şi la leziunile interne produse. Aşa cum spunea prof. Enescu, un tip de leziune nemaifiind văzut până acuma. Încercăm să facem tot posibilul, încercăm să aducem specialişti buni în România sau dacă auzim de un nou medicament încercăm imediat să-l aducem. Cremele folosite în ultima perioadă în Israel şi care chiar nu sunt folosite în Vestul Europei au fost aduse imediat din a doua zi. Se fac toate eforturile, indiferent de costuri“, a declarat ministrul Sănătăţii Nicolae Bănicioiu.
- Gandul:
Un expert francez în tratamentul arsurilor grave venit în misiune în România a declarat, luni seară, după ce a vizitat mai multe spitale din Bucureşti în care sunt pacienţii răniţi în incendiul de la Colectiv, că nu au întâlnit niciodată o astfel de situaţie.Profesorul Marc Chaouat, secretarul general al Societăţii Franceze de Studiere şi Tratare a Arsurilor şi medic la Centrul de Tratare a Victimelor Arsurilor Grave din Spitalul St. Louis din Paris, a declarat luni seară, într-o conferinţă la Ambasada Franţei, că el şi un alt medic francez, Vincent De Broucker, veniţi împreună în misiune, au vizitat spitalele din Bucureşti pentru o acţiune care era planificată cu mult timp înainte, dar şi pentru a discuta cu colegii români despre această situaţie de criză.
“Am văzut mobilizarea de care colegii noştrii dau dovadă, este o situaţie cu care rar te întâlneşti în experienţa profesională. Am o experienţă de peste 20 de ani, dar nu am cunoscut niciodată o astfel de situaţie cu un număr atât de mare de pacienţi în stare gravă care să fie trataţi în acelaşi timp”, a spus Marc Chaouat.
Ambasadorul Franţei la Bucureşti, Francois Saint-Paul a precizat că, împreună cu medicii francezi, a vizitat cinci spitale din Bucureşti, iar discuţiile dintre medicii celor două ţări au fost foarte tehnice şi foarte transparente.
“Peste tot a fost o atmosferă de încredere care este indispensabilă pentru o schimbare. Este o tragedie foarte specifică, cu o amploare extraordinară. Situaţia din România este foarte grea, pentru că o astfel de situaţie nu a fost văzută în zeci de ani. Autorităţile, medicii şi SMURD au făcut şi continuă să facă tot ce pot”, a precizat ambasadorul.
Totodată, diplomatul francez a precizat că este necesar un efort de luni de zile pentru susţinerea pacienţilor cu arsuri, adăugând că există disponibilitate din partea Franţei de a ajuta spitalele din România dacă este necesar.
Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a mulţumit pentru solidaritatea de care Franţa a dat dovadă în ultimele zile, spunând că apreciază colaborarea şi susţinerea din aceste momente dificile.
“Mulţumim tuturor ambsadelor pentru susţinere, apreciem orice ajutor pe care-l putem primi în aceste momente. A fost o tragedie mare, imensă. Chiar şi în comunicările pe care le-am avut cu colegii europeni aceştia mi-au spus cât de greu ar fi fost şi pentru ei să gestioneze o asemenea situaţie. Foarte mulţi au spus că de foarte puţine ori au auzit de o asemenea complexitate. Mumţumim pentru mobilizare şi implicare”, a spus Bănicioiu.
Tragedia pe care o plătim de Cristian Hostiuc
[…]
România are legi, are norme, are sute de instituţii, are sute de mii de oameni angajaţi la stat care pot să verifice ce se întâmplă în jurul lor, pentru ce au dat aprobare, dar nu verifică.
Când pentru orice fel de autorizaţie birocratică ceri sau dai bani, că aşa e obiceiul pământului, nu mai verifici ce e acolo. Pentru asta s-a plătit când s-a dat autorizaţie.
Suntem o ţară a tonelor de hârtii pentru orice, numai pentru verificare nu. În spatele aproape tuturor afacerilor locale – baruri, restaurante, dus şi strâns gunoiul, etc. – se află oameni de la vârful administraţieie locale sau naţionale. Acestea sunt afacerile lor şi nimeni nu-i controlează. Adică nu se pot controla pe ei şi să-şi dea singuri amendă.
Ca să activezi pe piaţa cluburilor nu cu unul, ci cu mai multe, cum este cazul lui Costin Mincu, trebuie să ai spate puternic. Cluburile sunt un loc unde se plimbă mulţi bani, fete, poate droguri şi unde poate se fac înregistrări.
În actele oficiale, un club nu adună într-un an mai mult decât câtevas sute de mii de lei. În realitate, în acel spaţiu de 200 sau 400 de metri pătraţi se învârt poate sute de mii de euro într-un weekend. Controalele sunt numai la suprafaţă, câteva sticle de băutură nedeclarate, ceva ţigări fără timbru şi cam atât. Să nu zică lumea că nu avem Fisc sau Gardă. Fiecare club are o protecţie.
Legi avem dar sunt nerespectate pentru că nu se pot controla, amenda sau închide pe ei sau între ei.
Dintre toate reacțiile referitoare la tragedia din București, una din cele mai interesante a fost cea a unui fotbalist.Ianis Zicu, un fotbalist român în vârstă de 32 ani, ce era cunoscut pentru viața sa de noapte, a profitat de ocazie pentru a explica tinerilor ce este în neregulă cu petrecerea timpului în astfel de locații.“CONDOLEANŢE! Mă doare sufletul pentru toţi cei care suferă în aceste momente grele (suferinţa familiilor implicate este enormă şi nu poate să fie alinată de rândurile noastre pe facebook). Dar eu cred că tot ce se întâmplă în ultimii ani în cluburile din România are legatură strânsă cu drogurile şi băuturile alcoolice. Cei tineri nu se pot “distra” şi bucura de viaţă până când nu ajung inconştienţi în cluburi. Abia atunci au impresia că viaţa este frumoasă. Ei nu înţeleg că viaţa este perfectă în fiecare zi. Atunci cand te trezeşti şi eşti sănătos, trebuie să îi mulţumeşti LUI DUMNEZEU pentru acest cadou divin: viaţa“, a scris Zicu pe facebook.Mai mult, acesta spune că patronii cluburilor îi droghează pe tineri, punând substanțe în gheața din băuturi.“De foarte mulţi ani nu am mai intrat în cluburi. Auzind că sunt cluburi care bagă în maşinile de gheaţă tot felul de “substanţe” şi atunci când îţi pui gheaţă în paharul de apă, suc sau alcool se topeşte gheaţa şi ceea ce bei devine drog pentru toată seara. Având impresia după că este cel mai “cool” club existent. Astăzi cei care deţin aceste cluburi care dau licenţele de funcţionare (Guvernul conduce tot) o să declare trei zile de doliu naţional. Şi uite aşa o tragedie mai mare acoperă tragedia poliţistului de la rutieră care a murit acum câteva săptămâni”, a afirmat Zicu.Sportivul le transmite tinerilor să lupte pentru viață în fiecare zi.“Dar cele două drame au în comun un singur lucru. Organizarea proastă în orice instituţie românească şi faptul că noi, oamenii de rând, suntem doar “combustilbil” pentru elită (puterea care conduce lumea). Şi faptul că orice licenţă se poate lua fără minimul de siguranţă existent în Uniunea Europeană pe care o tot invocăm. Revenind la cei tineri care se simt…emo..hipsteri..high…etc…Ar fi bine să nu uite că sunt oameni şi să lupte pentru viaţă zi de zi, aşa cum luptă să trăiască toţi cei bolnavi de cancer”, a scris Zicu pe Facebook.Ianis Zicu a jucat de 12 ori pentru echipa națională a României, pentru care a marcat o dată și evoluează, în prezent, la Poli Timișoara.
- Observator TV: Înainte cu câteva minute de tragedie: „Ieși repede afară! Va face buf!”: Mesajele care susțin că incendiul nu a fost un accident
Mai mulți internauți susțin că tragedia care a îngenuncheat o întreagă Românie nu ar fi fost un accident . Potrivit acestora, incendiul ar fi fost premeditat, iar mai multe persoane din club ar fi fost avertizate că urmează să se întâmple o nenorocire.
Totul a fost dat în vileag pe Facebook.
„Prietena mea cea mai bună a fost aseară în Colectiv și a murit. (…) vreau doar să vă zic că tot ce s-a întâmplat a fost plănuit. Vorbeam cu ea la telefon și mi-a zis că era un bărbat care a spus: Ce surpriză o să aibă ăștia diseară! Condoleanțe pentru toți!”, a scris o tânără pe Facebook, în comentariul la un articol despre tragedia de la Colectiv.
Un alt tânăr a mărturisit că vărul său și-a găsit sfârșitul în incendiu. Potrivit acestuia, un prieten de-al celui decedat i-a spus că cineva de lângă ei ar fi primit un mesaj înainte cu câteva minute de momentul izbucnirii incendiului. „Ieși repede afară că va face buff!”, a fost avertismentul. Și alte mesaje conspirative indică o ipoteză șocantă: că incendiul ar fi fost pus la cale.
- Liviu Daniel/ Rostonline: Sacrificii umane, mână criminală, teribilism sau doar coincidenţe?
Presa on-line a răspândit o variantă plauzibilă în cazul celor întâmplate în clubul bucureştean. Desigur, până la finalizarea anchetei, nu ne putem pronunţa. Să sperăm că autorităţile nu vor ascunde purul adevăr. Până atunci, rude ale celor prezenţi în club afirmă pe Facebook că s-a ştiut de ceea ce urma.
Comisarul.ro, Observator.tv şi Wowbiz.ro redau în paginile lor ce a circulat pe reţeaua de socializare.
O glumă proastă, din teribilism, scăpată de sub control? Au vrut patronii să renoveze şi s-au gândit să scoată bani din asigurare? Nu putem şti.
Mai jos, câteva legături, care ar trebui să dea de gândit:
Teenage girl is rushed to hospital screaming for the devil after ”becoming possessed when she used a Ouija board app on her smartphone”.
Three American friends hospitalised after becoming ”possessed” following Ouija board game in Mexican village.Nu încercaţi astea acasă!! Şi nici în altă parte.
https://youtu.be/CS4MeMZX3v4
http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Actualitate/Stiri/Ambasadorul+SUA+Hans+Klemm+a+venit+la+club+Colectiv+pentru+un+ul
Diseara la ora 21.00 Marian Munteanu pe Realitatea TV.
Mai bine ar face copiilor o slujba cu rugaciunile Sf.Vasile. Ia uitati ce spune dex-ul despre pucioasa (sulful), de curiozitate: https://dexonline.ro/definitie/sulf
Nu cred ca a fost o conspiratie.Asta ar insemna obligatoriu ca pirotehnistul si membrii formatiei care au pus artificiile au facut-o intentionat,fiindca nu poate exista conspiratie care sa se bazeze pe probabilitatea ca artificiile vor aprinde sau nu vor aprinde acel stalp.Ar Inseamna ca au vrut sa se sinucida,ceea ce partial ar reiesi ca le-ar fi si reusit,sau au crezut ca ei vor scapa.
Mie mi se pare neverosimil.A fost o tragedie,tinerii din pacate pentru ei, s-au lipsit prin ceea ce faceau acolo de ajutorul de la Dumnezeu vital si necesar in asemenea situatii,ajutor pe care ei nu l-au cerut si in care nu credeau,si asta a fost.Apoi totul a fost exploatat cat se poate de prompt de dusmanii Bisericii.
@ iulian:
Nu membrii formatiei, in niciun caz, de ei s-au folosit, bineinteles (in acest scenariu ipotetic).
Da,poate si asta..dar ramane totusi intrebarea CUM anume s-au folosit de ei,fiindca nu aveau de unde sa stie dinainte ca vor pune artificiile chiar in fata stalpului cu pricina.Exista poate si varianta ca le-au inlocuit artificiile cu ceva mult mai puternic,bineinteles,fara ca formatia sa stie,si au sperat ca vor declansa incendiul,ceea ce s-a si intamplat,dar e cam la “noroc” chestia asta..Eu am doua persoane cunoscute care au devenite victime ale tragediei, si care acum sunt la Universitar,erau rockeri,si tare imi pare rau ca au fost la momentul si locul nepotrivit.Asta se poate intampla cand nu faci semnul sfintei cruci cand pleci de-acasa si ajungi intr-un asemenea crematoriu intentionat sau nu amenajat asa,si acolo faci cu totul alte semne si gesturi..sa speram ca,macar unii,putini sau nu,vor invata ce trebuie din asta.
Iulian, dar de unde stii ca membrii formatiei sunt cei care au plasat artificiile?
sau, de unde stii ca nu li s-a spus cum si unde sa le plaseze?
Nu putem trage concluzii pana nu stim cine si ce a facut acolo. Cum au decurs lucrurile, cine s-a ocupat de organizarea efectelor pirotehnice etc..Lucrurile astea nu tin de intuitie sau scenarii fictive, ci de fapte concrete, de realitate. Or, realitatea e de cele mai multe ori extrem de complexa, acolo, de ezemplu, au fost mai multi decidenti. Nu e vorba doar de cine a plasat artificiile, poate ca acela a fost instruit sa le aprinda intr-un anumit loc etc etc..
Astea tin de ancheta. Dar, exact ca in cazul baiatului omorat de caini (zice-se), noi nu cunoastem detalii. Aici, ca si acolo, nu e vorba doar de aspecte principiale – caini in strada sau participarea la concerte de acest gen – este in primul rand vorba de decese nefiresti, ceea ce automat inseamna anchete penale. Bun, intr-o prima faza, sub impactul emotional, este firesc sa dezbatem si aspectele emotionale ale tragediei. Pe mine ma uimeste insa ca presa nu incepe odata sa analizeze aspectele ei tehnice, care sunt mult mai interesante. Toata tunurile sunt indreptate spre BOR, dar nimeni nu sta sa puna macar urmatoatrele intrebari elementare:
– cine a organizat spectacolul ?
– care a fost intelegerea dintre patroni si trupa?
– cu cine, exact, a negociat trupa?
– cine e administratorul clubului?
– cine a semnat contractul?
– care sunt termenii contractuali?
– cum si cand s-a luat decizia intrarii libere?
– de ce a doua usa era inchisa?
– cum exact a izbucnit incendiul si cum, exact, au fost aprinse artificiile?
– care era situatia localului inainte (pt ca au mai avut loc concerte cu efecte pirotehnice)?
– cand a fost decisa spalarea butetelui?
– Cand a fost pus buretele? Cu cat timp inainte de concert? ce era acolo inainte?
– trebuie verificate zvonurile privind pretinsa avertizare a unora dintre participanti etc etc etc..
Or aspectele astea nu par a interesa pe nimeni. Sau, ca si in cazul dramei acelui copil, nu se ofera detalii. Acolo era mai rau, pt ca elementele deja cunoscute se bateau cap in cap, si nimeni nu le-a lamurit vreodata. Ca si aici, insa, in loc sa se incerce dezlegarea misterului, sunt invrajbiti oamenii. Iar, mai nou – in traditia inaugurata in urma cu un an – este atacata Biserica.
@Doroteea
Nu conteaza cine le-a pus (pirotehnistul formatiei/membri formatiei/patronii clubului),ce conteaza cu adevarat e daca le-au pus intentionat ca sa provoace asa ceva,sau nu.Eu nu cred ca le-au pus cu gandul de a da foc.Asa ca daca mergem in continuare pe ipoteza conspiratiei, inseamna ca au fost influentati de altii sa le puna asa.Aici trebuie anchetat,deasemenea si intesitatea reala cu care au ars acele artificii.Dar mi-e teama ca nu vom afla niciodata.Biserica e de vina pentru toate,in optica manipulatilor de astazi,care sufera de o fatala ignoranta.Ma uitam la cei care critica Biserica,au ceva revolutionar in ei,in genul dostoievskian,o ura viscerala,care apare mereu in istorie inaintea zorilor unei noi ere istorice..atat de asteptata si indragita de ei.
@ Doroteea: pe surse din ancheta, digi24 spune ca formatia voia intrare libera, patronii ba, pana la urma au cazut de acord cu o conditie impusa de patroni: sa asigure 400 de persoane, altfel costul este de 1000 euro.
Ca orice om rational, te gandesti ca lacomi mai sunt patronii astia si ce calcule meschine-si fac cu privire la numarul de persoane, evident consumatia si profitul lor automat.
Nasultv spunea intr-o emisiune ca adevaratii patroni sunt altii, probabil din sferele inalte ale politicii – zic si eu.
Intr-un articol am citit despre curatarea casei cu fum de pucioasa. Peste cateva ore, zile si pana la vreo saptamana, unele obiecte din casa incepeau sa se aprinda simgure- prin sifonier, prin debara, prin cufar – ardeau pur si simplu. Parerea specialistilor la vremea aceea – Londra anilor 1900 – a fost ca vaporii de sulf sunt vinovati de incendii.
Daca in spatiul ala au fost spectacole ciudate cu efecte si mai ciudate, e normal ca sa nu se mai vorbeasca despre vapori, ci de urme de substante depuse peste tot, nu doar pe tavan si care reactioneaza necontrolat.
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-20554845-video-incendiul-din-colectiv-septembrie-folosit-torte-club-show-saturnuslamia.htm
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-20554770-filmul-evenimentelor-dupa-izbucnirea-incendiului-din-clubul-colectiv-referat-procurori.htm
– See more at: http://www.ziaristionline.ro/2015/10/31/tragedia-de-la-colectiv-artistul-paul-hitter-expune-caracatita-cluburilor-gunoaie-bombele-cu-ceas-care-ucid-spiritual-si-fizic-noua-generatie/#sthash.faDeqF9P.dpuf
http://adevarul.ro/news/eveniment/medicii-straini-feresc-preia-pacienti-nicolae-banicioiu-dupa-vazut-cazurile-renuntat-1_56390ab5f5eaafab2c46a1cf/index.html
sursa: http://www.mediafax.ro/social/incendiul-din-colectiv-banicioiu-sapte-chirurgi-lucreaza-la-un-singur-om-experti-straini-spun-ca-nu-au-mai-avut-asa-cazuri-14872430
http://stirileprotv.ro/stiri/incendiu-in-colectiv/unde-au-gresit-cei-doi-tehnicieni-care-au-montat-materialele-pirotehnice-in-clubul-colectiv-unul-dintre-ei-e-printre-raniti.html
http://www.chilian.ro/la-colectiv-focul-a-fost-pus-de-o-mana-criminala/
“Ma uitam la cei care critica Biserica,au ceva revolutionar in ei,in genul dostoievskian,o ura viscerala,care apare mereu in istorie inaintea zorilor unei noi ere istorice..atat de asteptata si indragita de ei.”
Exact asta gindesc si eu…
http://www.aktual24.ro/medicii-socati-ce-s-a-aflat-de-fapt-in-club-suntem-in-fata-unei-arsuri-cu-totul-speciale/
Aseara, la un post tv, povestea un ranit cum in momentul exploziei a simtit cum este tras cu putere… inapoi!
Vad ca se retin si se aresteaza preventiv “in draci”, vinovati sau nu, la gramada, fara sa se mai evalueze si sa se distinga nimic, fara sa ni se explice in ce masura e de vina pirotehnistul (cel liber, ca celalalt, saracul, “a scapat” fiind printre cei raniti grav), in ce masura patronii firmei lui, in ce masura functionarii primariei si ince masura patronii clubului. Toti sunt luati si executati sumar, ca sa se dea satisfactie “strazii” si “opiniei publice” care vrea sa vada SANGE, RAZBUNARE. Vedem o multime de chipuri tinere speriate, oameni care plang si care probabil au facut doar sa execute ceea ce li s-a spus, unii chiar poate fara sa fi gresit chiar absolut nimic (chiar e dovedit ca artificiile sunt cauza focului, ca au fost montate prost?), altii picand “la mijloc” ca niste acari Paun, si ne intrebam daca nu cumva, in numele victimelor “privilegiate”, producem alte victime, macar si prin masuri din acestea cu exces de zel. Adica toti oameni acestia sunt pericole publice? Dar deh, DNA-ul a patentat arestarea (Si implicit condamnarea publica) INAINTE DE JUDECATA si ABOLIREA DE FACTOR A PREZUMTIEI DE NEVINOVATIE si acum toti trebuie sa ne inchinam la procedeele DNA (luate ca model acum si de Parchetul General)… Asta nu este dreptate, dar poate fi o mai mare nedreptate.
http://media.hotnews.ro/media_server1/image-2015-11-6-20566460-0-protest-colectiv.jpg