DIRECTIVA EUROPEANA CARE VA PUNE CAPAT INTERNETULUI ASA CUM IL STIM. Este implicat GEORGE SOROS in adoptarea “reformei internetului” de catre Parlamentul European?

Parlamentul European a adoptat, pe 26 martie, o directiva privind “reforma internetului” prin care sunt limitate drastic posibilitatile de preluare, agregare si prelucrare a continuturilor produse de jurnalisti, autori, alti producatori specializati pe platformele online si pe retele de socializare. Dupa cum informeaza chiar PE:

Potrivit acordului care include prevederi referitoare la protejarea libertății de expresie, autorii și editorii de presă vor putea negocia drepturile de autor cu giganții internet.

Eurodeputații au adoptat directiva în sesiunea plenară cu 348 voturi pentru, 274 împotrivă și 36 abțineri. Acest vot marchează finalul procesului legislativ pentru Parlamentul European, început în anul 2016. Statele membre vor trebui acum să aprobe decizia în următoarele săptămâni. Dacă statele membre vor accepta textul propus de Parlament, acesta va intra în vigoare în urma publicării în Jurnalul Oficial, iar statele membre vor avea 2 ani pentru a transpune directiva la nivel național.

Directiva vizează să asigure aplicarea legislației privind drepturile de autor de lungă durată și în cazul mediului digital. YouTube, Facebook și Google News sunt câteva din companiile de internet care vor fi cel mai mult afectate de noua legislație.

Directiva dorește de asemenea să asigure faptul că internetul va rămâne un spațiu de libertate a expresiei.

Giganții tehnologiei, obligați să împartă veniturile cu artiștii și jurnaliștii

Directiva va consolida șansele deținătorilor de drepturi, în special muzicieni, artiști interpreți și scenariști („creatori”), ca și ale editorilor de presă, de a negocia acorduri mai bune privind plata pentru utilizarea lucrărilor lor atunci când sunt încărcate pe platformele de internet. În practică, platformele de internet devin responsabile în mod direct pentru conținutul încărcat pe site-urile lor, iar editorii de știri vor primi automat dreptul de a negocia înțelegeri în numele jurnaliștilor lor pentru articolele utilizate de către agregatorii de știri.

Garantarea libertății de expresie

Numeroase prevederi sunt create în mod special pentru a asigura faptul că internetul va rămâne un spațiu de libertate a expresiei.

Fragmente din articolele de știri pot fi în continuare partajate ca până acum, întrucât acestea sunt în mod explicit excluse din scopul directivei. Pe de altă parte, directiva conține totuși și prevederi care să prevină abuzurile agregatorilor de știri. “Fragmentul” poate să apară deci în fluxul de informații al Google News, de exemplu, sau atunci când un articol e partajat pe Facebook, cu condiția să fie “foarte scurt”.

Încărcarea de lucrări protejate în scopuri precum citarea, critica, recenzia, caricatura, parodierea sau pastișele sunt protejate și mai mult decât până acum, asigurând că meme-urile și GIF-urile vor fi disponibile și pot fi partajate pe platformele de internet.

Totusi, militantii pentru drepturile digitale si pentru protejarea intimitatii nu sunt deloc convinsi de aceasta directiva. Asociatia pentru Tehnologie si Internet, care prezinta si modul in care au votat europarlamentarii romani, considera de-a dreptul ca instituie cenzura, titrand: “Felicitări” și bun venit, cenzura digitală! Parlamentul European a adoptat directiva copyright cu celebrul Articol 13

Ce ne rezervă viitorul

În acest moment, avem de fapt o reglementare părtinitoare care oferă avantaje unui sector din industrie, în detrimentul intereselor cetățenilor europeni. Dar va dura cel puțin 2 ani până se va implementa și în România.

Să nu uităm însă că aceasta este doar una dintre metodele de reglementare neoportune pe care UE le promovează în această perioadă. Mari semne de întrebare și îngrijorări ridică și propunerea Comisiei Europene de a reglementa conținutul ilegal online, care ar presupune la rândul său introducerea filtrelor de conținut. Noi am răspuns consultării publice a Comisiei, pentru a preveni momentul în care vom fi nevoiți să contracarăm acțiunile de reglementare care îngrădesc libertatea de exprimare. De asemenea, există aspecte sensibile privind filtrele de conținut și în cadrul Directivei privind combaterea terorismului, parțial implementată la nivel național.

De aceea, având în vedere că votul pentru reforma copyright a fost pozitiv, singurele modalități prin care ne mai putem implica este la nivel național, în momentul în care se va realiza transpunerea directivei, în următorii ani. Atunci, trebuie să ne gândim cum anume am putea găsi anumite prerogative naționale care să facă filtrele de conținut să nu contravină limitărilor și excepțiilor de la drepturile de autor și să susțină efectiv libertatea de exprimare.

Nu suntem însă optimiști – a vorbi despre drepturi și libertăți în fața autorităților române pare de multe ori un exercițiu de retorică în practică.

În paralel cu alte eforturi, există și voci care susțin inițierea unor demersuri înaintea Curții de Justiție a Uniunii Europene, care ar presupune ridicarea unor întrebări preliminare având în vedere ambiguitatea și instabilitatea juridică a implementării textului, dar și contradicția cu alte acte normative deja în vigoare la nivelul UE, spre exemplu Directiva E-commerce.

Pe de altă parte, implementarea va putea aduce un haos legislativ –  dacă un utilizator român folosește 20 de secunde muzică germană pe un YouTube din Irlanda, ce lege se va aplica? Dar o să mai conteze? O sa fie legea Youtube, în care funcția de procuror, judecător și executor se vor afla la o firmă. Ăsta da stat de drept!

Mai pe scurt, pentru ca platformele online ca Google sau Facebook vor putea fi trase la raspundere pentru incalcarea drepturilor de autor pentru ceea ce incarca utilizatorii lor, vor trebui introduse “filtre de continut” care vor bloca acel continut al utilizatorilor banuit de incalcare a copyright-ului. De asemenea, editorii de presa trebuie platiti pentru a putea fi preluate stirile produse, altfel decat in forma legala a unor extrase foarte scurte.

Anghel Buturuga gaseste ca directiva europeana pare inspirata de razboiul declarat de George Soros gigantii interneului. Preluam comentariul sau pe larg, traducand pasajele cheie din discursul lui Soros:

Fata de aceasta lege a existat o reactie puternica. Peste 200 intelectuali specializati in copyright au protestat anume fata de cele doua articole mentionate; s-au creat petitii cu milioane de semnatari; s-au inaintat proteste, s-a dezbatut, intr-un cuvant, “societatea civila” s-a agitat destul de mult pe subiect. Si, totusi, Parlamentul European a trecut directiva. La noi, APTI caracterizeaza astfel decizia: ““Felicitări” și bun venit, cenzura digitală! Parlamentul European a adoptat directiva copyright cu celebrul Articol 13”

Nu a fost prima oara cand internetul s-a aflat sub acest pericol. Isi mai aduce cineva aminte de ACTA? A fost ceva similar, se referea in special la activitatea de “sharing”, avea ca pretext tot protejarea drepturilor de autor, si prevedea, spre deosebire de actualul proiect, o implicare agresiva a providerilor de internet in activitatile online ale utilizatorilor pentru detectarea incalcarilor copyright-ului. Totusi, atunci, in 2012, in Parlamentul European ACTA a fost respinsa. Si atunci, ca si acum, si gigantii internetului protestau: Google, Facebook, Wikipedia au intrat chiar intr-o simbolica “greva” pentru a marca momentul.

Ce s-a intamplat din 2012 pana in 2018? Altceva in afara faptului ca a castigat Trump alegerile in SUA si ca UK a votat pentru Brexit (well, se pare ca oricum degeaba), nu prea s-a intamplat mare lucru, asa, la scara mare a istoriei.

Dar, mai stii? Poate ca chiar are legatura. Pentru ca aceste evenimente au fost corelate cu asa-zisele “fake-news” si cu uriasa capacitate de influentare a oamenilor prin intermediului platformelor online.

Asa se face ca George Soros a criticat dur Facebook anul trecut, la Davos. Sa citim cu atentie pasajele in care se refera la acestea. Am bolduit acolo unde mi s-a parut a fi semnificativ:

“I want to spend the bulk of my remaining time on another global problem: the rise and monopolistic behavior of the giant IT platform companies. These companies have often played an innovative and liberating role. But as Facebook and Google have grown into ever more powerful monopolies, they have become obstacles to innovation, and they have caused a variety of problems of which we are only now beginning to become aware.

Companies earn their profits by exploiting their environment. Mining and oil companies exploit the physical environment; social media companies exploit the social environment. This is particularly nefarious because social media companies influence how people think and behave without them even being aware of it. This has far-reaching adverse consequences on the functioning of democracy, particularly on the integrity of elections.

The distinguishing feature of internet platform companies is that they are networks and they enjoy rising marginal returns; that accounts for their phenomenal growth. The network effect is truly unprecedented and transformative, but it is also unsustainable. It took Facebook eight and a half years to reach a billion users and half that time to reach the second billion. At this rate, Facebook will run out of people to convert in less than 3 years.

Facebook and Google effectively control over half of all internet advertising revenue. To maintain their dominance, they need to expand their networks and increase their share of users’ attention. Currently they do this by providing users with a convenient platform. The more time users spend on the platform, the more valuable they become to the companies.

Content providers also contribute to the profitability of social media companies because they cannot avoid using the platforms and they have to accept whatever terms they are offered.

The exceptional profitability of these companies is largely a function of their avoiding responsibility for—and avoiding paying for—the content on their platforms.

[Facebook si Google controleaza efectiv jumatate din venitul din advertising de pe intregul internet. Pentru a-si mentine dominarea, au nevoie sa-si extinda retelele si sa creasca marja de atentie de care beneficiaza din partea utilizatorilor. In prezent, fac acest lucru oferind utilizatorilor platforme convenabile. Cu cat se petrece mai mult timp pe platforme, cu atat ele devin mai valoroase pentru companii.

Furnizorii de continut, de asemenea, contribuie la profitabilitatea companiilor social-media pentru ca nu pot evita folosirea platformelor si trebuie sa accepte termenii pe care acestea le ofera. Exceptionala profitabilitate a acestor companii este in mare o functie a evitarii responsabilitatii pentru si evitarii platirii pentru continutul de pe platformele lor. – trd. n.]

They claim they are merely distributing information. But the fact that they are near-monopoly distributors makes them public utilities and should subject them to more stringent regulations, aimed at preserving competition, innovation, and fair and open universal access.

The business model of social media companies is based on advertising. Their true customers are the advertisers. But gradually a new business model is emerging, based not only on advertising but on selling products and services directly to users. They exploit the data they control, bundle the services they offer and use discriminatory pricing to keep for themselves more of the benefits that otherwise they would have to share with consumers. This enhances their profitability even further—but the bundling of services and discriminatory pricing undermine the efficiency of the market economy.

Social media companies deceive their users by manipulating their attention and directing it towards their own commercial purposes. They deliberately engineer addiction to the services they provide. This can be very harmful, particularly for adolescents. There is a similarity between internet platforms and gambling companies. Casinos have developed techniques to hook gamblers to the point where they gamble away all their money, even money they don’t have.

Something very harmful and maybe irreversible is happening to human attention in our digital age. Not just distraction or addiction; social media companies are inducing people to give up their autonomy. The power to shape people’s attention is increasingly concentrated in the hands of a few companies. It takes a real effort to assert and defend what John Stuart Mill called “the freedom of mind.” There is a possibility that once lost, people who grow up in the digital age will have difficulty in regaining it. This may have far-reaching political consequences. People without the freedom of mind can be easily manipulated. This danger does not loom only in the future; it already played an important role in the 2016 US presidential elections.

But there is an even more alarming prospect on the horizon. There could be an alliance between authoritarian states and these large, data-rich IT monopolies that would bring together nascent systems of corporate surveillance with an already developed system of state-sponsored surveillance. This may well result in a web of totalitarian control the likes of which not even Aldous Huxley or George Orwell could have imagined.

The countries in which such unholy marriages are likely to occur first are Russia and China. The Chinese IT companies in particular are fully equal to the American ones. They also enjoy the full support and protection of the Xi Jingping regime. The government of China is strong enough to protect its national champions, at least within its borders.

US-based IT monopolies are already tempted to compromise themselves in order to gain entrance to these vast and fast growing markets. The dictatorial leaders in these countries may be only too happy to collaborate with them since they want to improve their methods of control over their own populations and expand their power and influence in the United States and the rest of the world.

The owners of the platform giants consider themselves the masters of the universe, but in fact they are slaves to preserving their dominant position. It is only a matter of time before the global dominance of the US IT monopolies is broken. Davos is a good place to announce that their days are numbered. Regulation and taxation will be their undoing and EU Competition Commissioner Vestager will be their nemesis.

[Detintatorii gigantilor platformelor se considera stapanii universului, dar, de fapt, sunt sclavii scopului lor de a-si pastra pozitia dominanta. Este doar o chestiune de timp pana cand dominarea globala a monopolurilor IT din SUA va fi franta. Davos este un bun loc pentru a anunta ca zilele lor sunt numarate. Reglementarea si taxarea lor vor fi cele care vor face acest lucru, iar Comisarul pentru Competitie al UE Vestager va fi nemesis-ul lor – n.tr.]

There is also a growing recognition of a connection between the dominance of the platform monopolies and the rising level of inequality. The concentration of share ownership in the hands of a few private individuals plays some role but the peculiar position occupied by the IT giants is even more important. They have achieved monopoly power but at the same time they are also competing against each other. They are big enough to swallow start-ups that could develop into competitors, but only the giants have the resources to invade each other’s territory. They are poised to dominate the new growth areas that artificial intelligence is opening up, like driverless cars.

The impact of innovations on unemployment depends on government policies. The European Union and particularly the Nordic countries are much more farsighted in their social policies than the United States. They protect the workers, not the jobs. They are willing to pay for re-training or retiring displaced workers. This gives workers in Nordic countries a greater sense of security and makes them more supportive of technological innovations than workers in the US.

The internet monopolies have neither the will nor the inclination to protect society against the consequences of their actions. That turns them into a menace and it falls to the regulatory authorities to protect society against them. In the US, the regulators are not strong enough to stand up against their political influence. The European Union is better situated because it doesn’t have any platform giants of its own.

The European Union uses a different definition of monopoly power from the United States. US law enforcement focuses primarily on monopolies created by acquisitions, whereas EU law prohibits the abuse of monopoly power irrespective of how it is achieved. Europe has much stronger privacy and data protection laws than America. Moreover, US law has adopted a strange doctrine: it measures harm as an increase in the price paid by customers for services received—and that is almost impossible to prove when most services are provided for free. This leaves out of consideration the valuable data platform companies collect from their users.

Commissioner Vestager is the champion of the European approach. It took the EU seven years to build a case against Google, but as a result of her success the process has been greatly accelerated. Due to her proselytizing, the European approach has begun to affect attitudes in the United States as well.”

Asadar, pe scurt: G. Soros acuza platformele online de puterea disproportionata pe care o au atat asupra utilizatorilor obisnuiti, cat si asupra celor care produc continut ce este, apoi, distribuit pe aceste platforme. Spune explicit (am subliniat cu underline) ca acesti producatori de continut sunt la mana marilor companii si ca acestea fac profit pe seama lor, fara a putea fi trase la raspundere. De asemenea, Soros apreciaza ca UE abordeaza diferit problematica si ca semnalul inceputului declinului marilor companii de internet a fost dat la Davos si va fi pus in aplicare de UE. Totusi, el continua discursul cu acuzatii despre cum folosesc marile companii datele personale ale utilizatorilor (perfect adevarat, de altfel tot discursul e foarte interesant si aproape ca ai subscrie in totalitate, daca nu ai vedea si cum este aplicat). Or UE prin aceasta directiva nu protejeaza in niciun fel utilizatorul, ci doar loveste, intr-adevar, in platformele marilor companii.

Faptul ca Soros a fost in serios s-a vazut si din faptul ca Facebook a angajat o companie de PR pentru a-l ataca pe miliardar.

De ce s-a rupt povestea de iubire intre Silicon Valley si Soros este un subiect aparte. Aici am observat doar o suprapunere de viziuni intre directiva votata de Parlamentul European si conceptiile lui Soros despre internet. Precum si o stranie diferenta, care nu poate tine de compozitia politica, intre modul in care s-a raporat PE la ACTA si cum s-a raportat la aceasta directiva, in ciuda viilor proteste civice si academice, dupa ce semnalul a fost dat, dupa cum a spus chiar Soros, la Davos.

Apropo de reactia intelectualilor din sfera academica a copyright-ului, este interesant de remarcat ca s-au referit la un anume conflict ideologizat:

Elaborarea politicilor s-a mutat de la “pasi legislativi catre o Unica Piata Digitala conectata” la sprijinirea unor interese sectoriale inguste. In timpul unui mandat parlamentar intreg, aceasta noua forma de politica industriala s-a transformat intr-o batalie ideologica intre cultura Europeana si asa-zisa GAFA (Google, Facebook, Amazon), complexul multinational industrial dominat de firme americane. 

Asadar, autorii atrag atentia asupra faptului ca de la momentului initial (2016) directiva si dezbaterea din jurul ei si-au schimbat caracterul si s-au transformat intr-o rafuiala ideologica cu gigantii internetului. 

Intre timp, gigantii internetului sunt departe de a constitui oaze ale libertatii de exprimare. Multe din criticile aduse de Soros sunt perfect justificate. Doar ca solutia nu este impunerea “filtrelor de continut”, lucru pe care-l practica, de altfel, si marile companii, in alta maniera, ci revenirea la un internet liber axat, in primul rand, in protejarea utilizatorului – ceva in maniera preconizata de Tim Berners Lee, cel supranumit inventatorul internetului, deloc fericit de cum arata acesta astazi.

Pentru modul in care aceste platforme exclud voci incorecte politic s-a inventat si un termen: deplatforming. Iata un material pe larg despre acest fenomen de pe Reactionarii:

Mulți dintre activiști și dintre realizatorii de podcasturi își adună banii prin platforme de finanțare, de tip Patreon – care, de asemenea, a interzis mai multe personalități cu vederi de dreapta. În decembrie, Patreon l-a alungat pe comentatorul antifeminist Carl Benjamin, cunoscut în general ca „Sargon of Akkad”, pentru că acesta ar fi atentat la regulile platformei în ce privește discursul urii. Retragerea platformei a provocat furia a doi comentatori sociali din online, Jordan Peterson și Dave Rubin, provocându-i să ia inițiativa construirii unei platforme alternative, „impermeabilă la vreo cenzură arbitrară”.

Retragerea unei platforme se poate petrece foarte rapid. Nu există dubiu asupra eficienței sale: este extrem de eficace și probabil că va deveni și mai și, pe măsură ce noi înșine devenim mai dependenți de serviciile online. Deja ne aflăm în lumea unde comunicațiile și tranzacțiile au loc în mediul digital; ne îndreptăm spre viitorul unde proprietatea este din ce în ce mai digitalizată și mai abstractă. Cum spunea personajul lui Justin Timberlake din filmul Rețeaua de socializare: „Am trăit în ferme, am trăit în orașe, acum trăim în online”. Cu toate acestea, orice companie din online – și nu doar cele din social media – poate închide sau suspenda un cont, așa, cât ai bate din palme. De exemplu, după ce a scris la adresa islamului o serie de comentarii considerate inacceptabile, activista Laura Loomer a primit interdicții din partea firmelor Uber și Lyft.

Evident: internetul poate fi controlat. Și, în secolul 21, acea puterea de a controla înseamnă puterea de a-i face oricui viața un haos absolut. Deci, ce s-a întâmplat? Cum reușesc cei puternici să controleze internetul? Cum a ajuns tot jeleul ăsta să fie prins în cuie de perete?

Cheia e în tocmai acel citat din Rețeaua de socializare: „Am trăit în ferme, am trăit în orașe, acum trăim în online”. Prin fiecare tranziție, societatea a devenit mai concentrată, mai controlată.

Un lucru e cert: ca va fi instituit de o structura supranationala, ca va fi pus in aplicare de gigantii internetului, controlul politic al internetului se intampla deja. Este doar o chestiune de timp pana cand va deveni efectiv si total.