Cele 3 SOLUȚII de supraviețuire ale lui STEINHARDT – INTERZISE PE FACEBOOK DE NOUA POLIȚIE A GÂNDIRII/ “Trăim un Pitești încă soft…”/ DE UNDE VINE SI CINE FINANȚEAZĂ NOUL COMUNISM CULTURAL?/ Decelarea mecanismelor infernale de actiune ale IDEOLOGIEI PROGRESISMULUI: “Războinicii justiției sociale au transformat SOCIOPATIA într-o mișcare pentru drepturi civile”
Blogul lui Răzvan Codrescu: N. STEINHARDT ȘI NOUA POLIȚIE A GÎNDIRII
O CULME A CENZURII INCHIZITORIALE
Aflu, stupefiat, că un prieten virtual, Gabriel Bintia, a fost deunăzi blocat de Facebook pentru că a postat pe pagina sa – țineți-vă bine: nu recent, ci în… 2012!!! – prefața unei cărți celebre. Incidentul mi-a adus aminte de suspiciunile analfabete ale cenzorilor staliniști din anii „obsedantului deceniu”, ca de pildă atunci cînd cenzura proletcultistă a intrat în panică la propunerea de editare în românește a ciclului de lieduri Frumoasa morăriţă (Schubert, 1822), pe motiv că unul dintre ele se intitulează In grün will ich mich kleiden („Aş vrea să mă înveşmîntez în verde“), ceea ce ar fi constituit… „propagandă legionară”! La un moment dat, după o seamă de explicații, un politruc mai maleabil a venit chiar cu soluția „politică”: „Schimbă culoarea, tovarăşe, ce dracu’, şi am rezolvat toată chestia!“. Pînă la urmă Frumoasa morăriţă avea să apară, după o lungă întîrziere, fără revizuirea „politică“ respectivă, dar cu o amplă postfaţă explicativă, ca nu cumva să se smintească de la „standardele comunității” (cum numește astăzi Facebook-ul dogmele ideologice ale „corectitudinii politice”) ingenua „clasă muncitoare“! Credeați că vremurile acelea sînt demult și definitiv apuse? Ei bine, iată că nu!
De data aceasta, în anul Domnului 2018, este vorba de un text arhicunoscut, care deschide cea mai editată carte românească de după 1989, Jurnalul fericirii (de la prima ediție, din 1991, pînă la ultima – cred că a zecea – și cea mai bună, din 2008), tradus deja în opt limbi (italiană – în care l-a citit și Ioan Paul II –, franceză, spaniolă, portugheză, neogreacă, maghiară, ebraică și engleză). Facebook ar trebui dat în judecată chiar de editorii români (Editura Dacia, Mănăstirea Rohia, Editura Polirom) sau străini ai capodoperei postume a lui N. Steinhardt (1912-1989). Sînt pagini devenite clasice ale literaturii universale. Este ca și cînd ai bloca pe cineva că a reprodus pe pagina lui de Facebok un fragment din Goethe sau din Dostoievski! Blocarea a fost precedată, desigur, de ștergerea abuzivă textului din locația respectivă. Demersul – venit după aproape 6 ani!!! – întrece orice precedent totalitar, fie real (hitlerism, stalinism), fie fictiv (Orwell, Huxley)! Spre ce ne îndreptăm, sub masca democrației? Este – poate fi – „corectitudinea politică” și altceva decît prostie „standardizată”? Și avînd în vedere că este vorba de un evreu creștinat, Big Brother-ul rețelar e numai anticreștin, sau e cumva și… antisemit? (Răzvan Codrescu)
Iată textul cu pricina (semnat inițial de autor cu pseudonimul Nicolae Niculescu):
TREI SOLUȚII
[…]
Iată că, pe același motiv, i s-a șters postarea și prietenului Cătălin Mareș (deocamdată fără să-i fie blocat contul, fiind la prima „abatere”). E o campanie anti-Steinhardt? Se pare că zilele pe Facebook ne sînt numărate tuturor celor „nealiniați” (eu, ca „delincvent” recidivist, voi fi blocat data viitoate pentru 30 de zile). Noii politruci nu stau să se încurce în argumente: e un „perpetuum mobile” al imbecilității opresive fără frontiere. Staliniștii de odinioară erau doar niște amatori marginali! Întrăm în era adevăratei dictaturi ideologice, globale și informatizate.
Conform standardelor comunității facebook, postările Floricicăi Dansatoarea se califică pentru lectură. Introducerea la Jurnalul Fericirii al lui Nicolae Steinhardt, carte tradusă în opt limbi, al cărei autor a fost licențiat în litere și în drept, având un doctorat în științe juridice, nu se califică. Am putea spune că e un robot care identifică anumite cuvinte, neacceptate de așa-zisa comunitate, și șterge automat postările. Totuși, a folosi un robot pe post de cenzor, care e complet lipsit de judecată, e jenant.
Dar și mai jenant este dacă aceste postari, care nu îndeplinesc standardele comunității, să fie marcate automat, iar apoi revizuite de un țâști-bâști liber și frumos din Sibiu care hotărăște ce postare sa zboare și care nu. În acest caz, e normal ca scrisele unui oarecare trol putinist rumân verde dacopat xenofobo-homofobo-ortodoxist cu numele Nicolae Steinhardt, să fie aruncate la coș. Nici măcar nu are #rezist la rever pentru a primi circumstanțe atenuante. Cele Trei soluții, neacceptate de ăia de la comunitate, cuprind rețete de fericire intr-un univers concentraționar, nu de rezistență!
Fb nu se mulțumește cu blocarea / ștergerea textelor scriitorilor în viață. Next Level: Nicolae Steinhardt. Pentru prefața la Jurnalul Fericirii. Altfel, acest Jurnal al lui Steinhardt a fost confiscat, distrus, cenzurat de atâtea ori sub comuniști, încât nu putea să treacă neobservat nici în vremurile CP.
Vâna totalitară a ”progresismului” rezidă în pretenția adepților săi de a stabili conținutul, direcția și ritmul ”progresului”. Odată ce aceste aspecte sunt proclamate, oricine nu e de acord cu ele devine, rând pe rând: conservator-retrograd-fascist.
În locul conversației rezonabile, apar etichetele infamante. Pe de altă parte, se exercită presiuni psihologice legate de o evidență perfid instrumentalizată: ce om de bună credință ar refuza ”progresul” (așa cum îl definim ”noi”)?
Cu asemenea manevre abuzive și reducționiste, dar mai ales monologal-represive, progresismul oprește orice progres real. Pentru că progresul real depinde de inteligența critică, dialog, cumpănire și realism, într-un context democratic. Vreți să progresăm – ca indivizi sau comunitate? Evitați cu orice preț mantrele ideologiei progresiste…
Via Teodor Baconschi
“Political correctness is the enemy of freedom because it rejects honesty and authenticity. We have to tackle it as the distortion of the truth.”
Dacă și Mario Vargas Llosa o spune, și nu oriunde, ci în El País (un ziar de orientare marxistă) – ne trezim și noi odată din distopie?
***
Cultura vietii (facebook):
În curând, FB, Twitter și Youtube vor rămâne un spațiu pentru poze cu pisici și clipuri cretine despre cât de bine e să fie diversitate. În rest, toți vor fi fie dați afară, fie vor pleca ei, de siktir și silă față de măscăricii „liberali” (liberalismul, apropo, nu e o doctrină de stânga la origine, așa cum cred unii).
***
THE PURGE IS HERE
De câteva luni, expulzarea din rețelele sociale și de pe YouTube a vocilor conservatoare a căpătat proporțiile unui război pe care companiile proprietare nici măcar nu se mai obosesc să le ascundă. Sute și mii de conturi, unele dintre ele foarte populare, sunt suspendate sau închise. Mecanismul este diabolic: o armată de cercopiteci de tip #rezist sau SJW, organizați special, raportează absolut orice nu le convine pe motiv de „hate speech” sau „bullying”, iar cenzorii Facebook, Twitter sau YouTube au astfel motiv să suprime conturile.
Nici măcar cei cu limbajul cât se poate de neutru și neofensiv nu mai scapă.
Vestul se întoarce încet-încet în comunism.
THE PURGE IS HEREDe câteva luni, expulzarea din rețelele sociale și de pe YouTube a vocilor conservatoare a căpătat…
Posted by Cultura Vieții on 4 Martie 2018
***
Active News:
Minoritatea globalistă a luat cu asalt presa conservatoare. Măsuri fără precedent luate de Google, Facebook sau Youtube
După anul 2004, foarte mulți ziariști conservatori au profitat de independența oferită de mediul online și s-au refugiat pe canale Youtube, bloguri sau site-uri mici.
Donald Trump nu ar fi devenit președinte fără social media și presa independentă, se scrie pe blogul samizdatul.wordpress.com, blog care face o analiză a presei.
În ceea ce privește audiențele, situația presei mainstream a devenit delicată, această fiind efectiv surclasata de apetitul publicului de a află știrile alea “fake”, dar reale, din puzderia de surse accesibile grație internetului, scrie sursa citată.
„Că globaliștii au fost prinși pe picior greșit de această alunecare înspre zonele independente, este evident. Nici diversele „corecții” operate de Google prin scăderea rankingului în urma modificării algoritmilor nu a reușit să îndrepte lucrurile. Așa că s-a mers mai departe! S-a inventat povestea cu „fake news”-ul și cu post-adevărul”, se mai spune pe blog, care continuă: „În paralel, a început măcelul pe Facebook, Twitter și Youtube. Platformele online se apără dând vina pe angajați neexperimentați, a făcut-o deja Twitter, o face acum YouTube, angajați care din greșeală au șters conținutul, au închis o pagină, o publicație etc. Cam mulți angajați neexperimentați, totuși.”
Analiza amintește de măsura luată de Facebook în februarie, prin schimbarea algortimulului. Măsura a afectat o serie de site-uri conservatoare, dar și conturi ale unor utilizatori.
În același timp Youtube și CNN au pornit pe de altă parte războiul cu publicațiile conservatoare, ștergând emisiuni sau blocând canale.
„Mai țineți minte campania iohanist-tefelista de anul trecut prin care se cerea companiilor să își retragă reclamele de pe Antena3 ca să falimenteze postul? Să vezi coincidență! Aceeași „familie” de „iubitori ai binelui” și de doritori de cetățeni informați doar unilateral acționează și în America”, se mai spune pe samizdatul.wordpress.com
Cenzura capăta tot mai multă forță. China se alătură eforturilor globalismului și, cu ajutorul Apple, formează o armată de 10 milioane de oameni care să combată conținutul „ofensator” la nivel global.
Google a angajat 10.000 de persoane care se ocupă de cenzura pe Youtube, de la Southern Poverty Law Centre, centru finanțat de Soros. Angajații sorosiști au închis mii de mai mici canale Youtube cu subiecte creștine, conservatoare, naționaliste, antiglobaliste.
Creatorii de aplicații nu au nicio șansă să ajungă în magazinele online ale celor de la Apple sau Google dacă nu sunt globaliști.
„De ce vor să înăbușe vocile independente? Ca să nu existe nici o opoziție, da, însă în primul rând pentru că globaliști – și țineți minte asta! – sunt o minoritate. Dar, chiar o minoritate fiind, dispun de fonduri cvasi-nelimitate, pe de o parte, de ticăloși dornici să îi servească, dispun de serviciile secrete care îi protejează și, ca atare, dispun de mijloacele necesare pentru a da impresia că sunt o mare majoritate și că acționează în interesul cetățeanului. Însă, atunci când au competiție nu sunt capabili nici măcar să își lege șireturile singuri. Ei se pot impune doar prin forță. Și doar dacă sunt lăsați”, mai scrie sursa citată.
***
Dana Ionescu/ Yorick:
Să interzicem, deci, ce nu e „corect politic”!
Pe data de 1 a fiecărei luni, revista Yorick vă propune în „Book Corner” o discuție despre cărți de rezonanță, volume de ficțiune și lucrări de nonficțiune, recent apărute în România.
Cum e și firesc, citim tot timpul – în presa străină, de varii feluri, se înțelege, că a noastră nu are asemenea preocupări – despre vajnicul om de azi, pătruns de o „gândire” aspră și de spiritul toleranței, care-l fac să încurce zdravăn borcanele. Am citit cu toții recent că numitul pictor Caravaggio, de pildă, poate că nici n-ar mai trebui luat în seamă în istoria artei, din moment ce ar fi comis o crimă (au descoperit unii roata acum, că ipoteza există de muuuuult). Am citit cu toții recent invocate fățișe, adesea grosolane reprezentări misogine la atâția clasici, printre ei Balzac, care poate că nici n-ar mai trebui luat în seamă în istoria literaturii, nu? Și, cel mai notoriu, am citit cu toții despre rasismul și misoginismul atâtor personaje shakespeariene, așa că mai ușor cu Marele Will, că nu e el chiar așa de neînlocuit, nu?
Am citit cu toții că și basmele culese cândva de Frații Grimm ar lăsa de dorit din unele puncte de vedere, că nu e deloc în regulă că Scufița Roșie îi duce bunicii în coșul cu merinde o sticlă de vin, ori că Harry Potter și alte personaje din lumea lui fac niște treburi dubioase, care nu sunt exemple bune. Și, pentru că pe unii îi face să se simtă „incomod”, cum se tot scrie în comunicate, „Să ucizi o pasăre cântătoare” de Harper Lee a trebuit interzis în unele unități școlare din Mississippi.
Cam asta am citit și, din câte se pare, o să tot citim. Big Brother nu doarme, lucrează asiduu, cu mânecile suflecate. Și nu-i scapă nimic, să știți! Ori scapă, dar numai o vreme! Așa că „lăsați orice speranță, voi, cei ce intrați”, vorba lui Dante (alt poet alb, bărbat și mort, care sigur trebuie citit și el cu grila corectitudinii politice, să vedem pe unde scoate cămașa…). Corectitudinea politică veghează la formarea minților fragede și la viitorul nostru, așa că vrea să spele strașnic creiere, să fie vigilentă și cu literatura, că doar ea e numai un instrument, nu? Ce altceva să fie ea? Așa că, până o să ne trezim că mai dă-l încolo pe Caragiale, de exemplu, că prea e misogin, până o să se prindă ofițerii de serviciu că și domnul Camil Petrescu lasă de dorit din unele puncte de vedere, să revedem pe scurt câteva cazuri cu niște „anonimi” din ultimii ani. Repede-repede, că, cine știe?
1. William Shakespeare. A. În decembrie 2016, portretul lui William Shakespeare e înlocuit de studenții din sediul Departamentului de Literatură Engleză de la University of Pennsylvania. Doreau, aflăm din ziare, ca departamentul să reprezinte „diversitatea de autori din lume”, așa că l-au înlocuit cu Shakespeare cu o fotografie a lui Audre Lorde, scriitoare afro-americană, feministă și activistă pentru drepturile omului. Au urmat, evident, discuții, discuții, discuții. B. În școlile din Canada, mai ales în Ontario, profesorilor li se cere s-o lase mai moale cu Shakespeare, în favoarea „autorilor autohtoni”, așa că gata cu „Romeo și Julieta”, ia să studiem noi în schimb texte precum „Indian Horse” de Richard Wagamese sau „Medicine River” de Thomas King. C. „Neguțătorul din Veneția” debordează de antisemitism, așa că e pe lista neagră, ca și „A douăsprezecea noapte” (cine nu înțelege de ce, să studieze, nu?)
2. Mark Twain. Minunatul scriitor american și-a cam făcut de cap în cărțile lui, să ne înțelegem! Și totul se plătește, într-o viață sau alta. El plătește și în posteritate. A scris el, doamnelor și domnilor, „nigger” (un fel de „cioară”, peiorativ pentru „persoană de culoare”) în romanele lui cu numiții Tom Sawyer și Huckleberry Finn? A scris! Deci e clar, da? Puțin importă contextul. De fapt, nu importă deloc. Așa că părinții și profesori foarte atenți la ce învață copiii la școală și-au unit ei forțele în America și, în Minnesota, bunăoară, l-au scos din programa școlară pe tipul dubios, cu mustață și romane în care scrie „nigger”, să nu cumva să deprindă copiii apucături rasiste.
3. „Pe aripile vântului” de Margaret Mitchell. Unul dintre cele mai iubite romane din toate timpurile, bestseller despre care se învață la istoria bestsellerurilor, citit de categorii cât se poate de diferite de cititori, a fost interzis în câteva școli din California, din cauza felului în care portretizează sclavii din Sudul antebelic, dar și din pricină că Scarlett O’Hara e cam… hahaleră. Celebra poveste din Războiul Civil și eroina ei cu („comportament imoral” – asta era sintagma) i-au cam pus pe gânduri pe oamenii implicați de azi, care au și ei păreri despre educație, deci și despre literatură, și vor ca vlăstarele lor să crească în spiritul păcii și al egalității. Așa că adio, „Pe aripile vântului”, că se găsesc romane mai instructive, în care autorii n-o zbârcesc așa! Și încă ceva: în august 2017, un foarte cunoscut cinematograf din Memphis, Tennessee, a anulat proiecțiile cu celebra ecranizare regizată de Victor Fleming, care a câștigat 8 Oscaruri, anunțând, potrivit comunicatului citat de cotidianul „The Independent”: „Ca instituție a cărei misiune declarată este «să distreze, să educe și să lumineze comunitățile în slujba cărora se află», Cinematograful Orpheum nu poate proiecta un film insensibil la un segment mare din populația locală a instituției”.
4. „Împăratul muștelor” de William Golding. Romanul din 1954 al scriitorului britanic a fost interzis în mai multe școli și în mai mulți ani. Tot sclavia-i pricea, și ea e tot un exemplu negativ, pe care nu știm cum îl înțeleg copii, aceste minți neformate, așa că mai bine să nu-l citească, cât o fi el de carte excepțională. În plus, are și ceea ce numim azi bullying, plus că personajele vorbesc urât-urât. Deci mai clar de-atât nici că se poate. „Împăratul muștelor”, a anunțat American Library Association, este a opta carte cel mai frecvent interzisă. Cadrele didactice au avut toate motivele s-o pună pe lista neagră, ceea ce le-a dat și alte idei editorilor dornici să contribuie la educarea tinerilor: așa că pentru ei au făcut ediții în care au „îndulcit” limba din carte, care are expresii rasiste, așa că i-au făcut un bine și lui Golding, dar și cititorilor, nu?
5. Louis-Ferdinand Céline și eseurile lui nepublicate. După ce în Franța s-a discutat câțiva ani despre puternicul antisemism al romancierului care a scris măcar unul dintre cele mai importante romane din Europa secolului XX, „Călătorie la capătul nopții”, Editura Gallimard, cea mai mare editură franceză, a anunțat acum câteva luni că renunță la proiectul de a publica o nouă ediție cu eseurile lui Céline. Cedând la presiuni invocate de presa franceză, Gallimard nu mai publică pamfletele violente ale scriitorului din anii ’30, pe care plănuia să le editeze într-un volum de o mie de pagini. „Pamfletele lui Céline fac parte din cel mai rușinos capitol al antisemitismului francez. Dar a le cenzura ar însemna a nu face lumină în ceea ce privește rădăcinile ideologice și ar trezi o curiozitate nesănătoasă”, a precizat editura într-un comunicat de presă, motivând că proiectul nu e suspendat decât pe moment, pentru că Gallimard va pregăti o ediție critică temeinică și adăugând că înțelege „sentimentele cititorilor care ar putea găsi această reeditare șocantă, dăunătoare și îngrijorătoare din evidente motive de etică.”
***
Ninel Ganea/ Anacronic: Lumina socialismului vine din Apus
E aproape imposibil să nu te frapeze în România abundența relativ recentă de teme și idei progresiviste (colectiviste). Într-un interval de timp scurt, nici măcar zece ani, am descoperit că problemele noastre fundamentale sunt discriminarea “comunității” LGBT, a țiganilor, a femeilor, a persoanelor cu handicap, a săracilor șamd. Dincolo de verbiajul agasant al mediei publice, se ascunde o pletoră de specialiști în onguri, care trudește necontenit la decelarea României profunde.
Prin anii ’90, intelectualii români călătoreau prin Vest și descopereau marxismul cultural. Se întorceau de acolo buimaci și apoi descriau în tușe ironic-sumbre declinul unei civilizații. Se așteptau să găsească un liberalism sănătos, dar se loveau de comuniști universitari, care le explicau de ce socialismul a rămas în continuare o idee excelentă. Nu s-au pliat întru totul, dar nici nu au refuzat avansurile seducătoare ale unor Gramsci deghizați în Mecena, precum inefabilul George Soros. Încetul cu încetul, însă, noile generații de bursieri au deprins modul de funcționare a pieței ideilor, mai ales că sistemul abia aștepta niște activiști dedicați unor cauze foarte bizare, raportate la tradiția locului.
Nu se cerea prea multă sofisticare intelectuală, ci doar nihilism metafizic și oportunism românesc. “Agenturile” ofereau bani, asistență și respectabilitate, iar tinerii emancipați își suflecau mânecile, scuipau în palme și loveau cu securea în certitudinile locale, ștampilate ca prejudecăți și mentalitate retrogradă. (De ce o fi România altfel, chiar așa?)
Sistemul era gata funcțional și își aștepta doar executanții. Iar, la o adică, nici nu prea conta identitatea lor. Reputația se putea construi, ulterior, și de multe ori venea la pachet cu finanțarea.
Dar e întotdeauna important să vezi de unde vin banii. Iar o privire fugară aruncată pe siteul CEE Trust, secțiunea granturi România (n.r. articol publicat în septembrie 2013), ne arată, în toată splendoarea, originea financiară și idelogică a razboiului cultural purtat de coloana a cincea a globalismului socialist. Nu e nicio mare surpriză să constați că suspecții de serviciu, Soros, Rockefeller Foundation si Ford Foundation, răspund prezent la chemarea stângiștilor români. Sau mai degrabă invers… Însa e întrucâtva reconfortant să ai totul la vedere. În același timp, transparența asta iți poate pune probleme suplimentare deoarece te face să te întrebi de ce oamenii rămân atât de moleșiți. Și nu mă refer aici la vreo mișcare de tipul “Ocupați Piața Universității” sau orice altceva mai este liber, ci pur și simplu la folosirea degajată a rațiunii. Știu că oamenii au suferit transformări uluitoare în urma tratamentelor radicale cu educație publică și televizor, dar faptele sunt în sine stupefiante.
Să simplificăm puțin problema: avem un grup de fundații străine care investesc masiv în promovarea unor proiecte și idei aflate în vecinătatea comunismului. Sigur că nimeni nu vorbește de socialism, comunism sau alte isme imposibil de recuperat astăzi public. Dar nici nu prea contează câtă vreme ideea rămâne, în linii mari, aceeași. Păstrăm fațada democrației și a drepturilor, timp în care demolăm încetul cu încetul fundația culturală și religioasă a comunității, până când ne putem instala comod, dacă nu suntem deja, la butoanele de control social total.
Dacă am pune în loc de “fundații americane” “fundații rusești”, atunci sensibilitățile rusofobe s-ar declanșa. Dar, pentru o majoritate copleșitoare, ideea că egalitarismul s-a născut în Occident reprezintă o sfârtecare a intelectului. Lumina socialismului vine din Apus, și nu de azi de ieri, iar asta au descoperit-o pe pielea lor rușii albi, Draza Mihailovich și mulți alții.
Cât privește istoricul fundațiilor amintite, există o literatură considerabilă dedicată subiectului.
Sa spunem doar că povestea oficială începe în 1913, când congresul american a mandatat o comisie să investigheze activitățile marilor organizații filantropice, iar rezultatele au fost surprinzătoare:
Dominația oamenilor în ale căror mâini se află controlul unei mari părți a industriei americane nu se limitează la angajați, ci se extinde rapid către controlul educației și al supraviețuirii sociale. Acest control se extinde, în mare parte, prin crearea unor fonduri gigantice, administrate privat și având scopuri nedefinite, numite „fundații”, prin finanțarea colegiilor și a universităților, prin crearea de fonduri pentru pensionarea profesorilor, prin contribuții către organizații filantropice private, ca și prin controlul sau influențarea presei […].
Acelea erau vremurile în care Ford, Carnegie și Rockefeller contribuiau, din punct de vedere financiar, mai mult decât statul american la implementarea educației publice obligatorii, deoarece nu poți să ai o masă obedientă fără o școală permanentă. În fine, la începutul anilor ’50 ai secolului trecut, o nouă Comisie, “The Reece Committee”, descoperea operațiunile subversive ale acelorași fundații, îndreptate în direcția promovării relativismului moral, a subminării ideilor de patriotism, suveranitate națională, moralitate creștină etc. În schimb, susțineau fundațiile, într-o societate modernă, ideile colectiviste erau inevitabile pentru o pace eternă. În cuvintele autorilor raportului:
Unele dintre cele mai mari fundații au sprijinit în mod direct <subversiunea>, în adevăratul sens al cuvântului – acela de proces de subminare a unora dintre conceptele și principiile noastre de protecție vitală. Ele au susținut în mod activ atacuri asupra sistemului nostru social și guvernamental și au finanțat promovarea socialismului și a ideilor colectiviste.
In sumă, dacă nu știți de unde și cum apare ecologismul stângist, corectitudinea politică, marxismul cultural și întreaga demoralizare a societății, căutați responsabilii pe pagina fundațiilor la secțiunea finanțare, în cazul în care este publică. Trăim un Pitești încă soft…Și nu e deloc vreo întâmplare că majoritatea ongurilor aflate pe listele de plată ale veșnicilor filantropi vor să scape de religie cât mai repede.
Publicat inițial pe Karamazov
Anghel Buturuga:
Anticoruptie cu gender activism de la Soros
E pe bani, e pe bune. Activismul anticoruptie e completat, acum, si oficial, cu activism gender. Explicita e si tactica “disruptiva” atat fata de “coruptie” cat si, tineti-va bine, de “particularism”. Adica de localism, traditie, nationalism, paternalism etc. Lista-i lunga.
Deci vor sa elibereze statele capturate din Europa de Est si Centrala. Eliberarea se face de catre activisti profesionisti, care anticorup, elibereaza si imputernic pe baza de gen, punand in criza institutiile locale si patternurile culturale “particulariste”.
Altfel, nu, desigur, Soros nu exista. Nu influenteaza.
https://www.opensocietyfoundations.org/grants/countering-state-capture-central-and-eastern-europe-20180301
***
Cultura Vietii: Autopsia „justiției sociale” (de Brandon Smith)
Am scris de ceva timp despre propaganda justiției sociale, cu mult înainte ca subiectul să fie la modă și cu mult înainte de existența unei mișcări organizate care să-i apere pe cei care îndrăzneau să pună la îndoială dictatele nebunești din cultul corectitudinii politice.
În articolul meu ‘The Twisted Motives Behind Political Correctness’ (Rațiunile deviante din spatele corectitudinii politice), publicat la începutul lui 2014, am conturat bazele filosofice ale corectitudinii politice, precum și drumurile pe care conduc. Pe atunci, viitorul celor care luptau în numele rațiunii și libertății individuale părea destul de mohorât. Astăzi, mă bucur să pot spune că reacția împotriva „feminismului ” și marxismului cultural a devenit mai puternică decât am visat vreodată.
Nu vreau să trec cu vederea sau să desconsider amenințarea adusă la adresa libertății personale de către adepții cultului justiției sociale, dar în momentul de față cred că putem spune că mișcarea corectitudinii politice a devenit un cadavru viu.
E greu să găsim date statistice recente nepărtinitoare. Cu toate acestea, cele mai noi date arată că numărul celor care sunt de acord cu „egalitatea de gen” e mare, însă cei care se consideră „susținători ai feminismului” sunt foarte puțini. În Statele Unite e vorba de 20-25% din populație, în funcție de sondaje, în vreme ce în Marea Britanie susținătorii feminismului reprezintă doar 7% din populație.
Conform CDC (în Statele Unite, Centers for Disease Control and Prevention, Centrele pentru Controlarea și Prevenirea Bolilor), rata avorturilor în perioada 2008-2014 a scăzut la niveluri istorice în urma procesului Roe vs Wade. Cum avortul e o platformă principală și pretext de impulsionare a luptătorilor pentru justiția socială (social justice warriors, SJW în restul articolului), mi se pare un semn bun faptul că, deși trecem printr-o perioadă deosebit de instabilă din punct de vedere economic, oamenii încep să renunțe la avort ca variantă acceptabilă.
O observație generală: justiția socială nu a fost un catalizator fiabil pentru succesul în politică, dacă e să ne luăm după eșecul lamentabil al campaniei Clinton în 2016, care întreg parcursul alegerilor a mizat mult pe ideologiile SJW.
Justiția socială nu a vândut bine nici în piață, lucru care se vede cel mai limpede în lumea spectacolului, unde filmele create de producători cu o agendă socială evidentă eșuează continuu la încasările din box office.
Filmul Ghostbusters, de pildă, care a avut în spate o producție feministă, a încasat mai nimic prin comparație cu alte filme blockbuster care au costat la fel de mult, ieșind în pierdere cu aproximativ 70 de milioane de dolari.
Filmele de acțiune feministe care perpetuează fantezia egalității fizice dintre sexe – cum ar fi Atomic Blonde – primesc laude din partea criticii mainstream (ca toate filmele bazate pe justiție socială), dar au încasări jenante.
Și, în cele din urmă, poate cel mai mare semn al schimbării curentului împotriva justiției sociale din pop culture, nume uriașe ca Star Wars au de suferit când propaganda justiției sociale e injectată în franciză. Cel mai recent film din serie, The Last Jedi, cu mesajele sale SJW evidente și grosolane, a avut una dintre cele mai slabe încasări la a doua săptămână de rulare dintre toate filmele Star Wars (ajustate la inflație) și a produs doar puțin peste jumătate din veniturile obținute de The Force Awakens. Asta ca să nu mai vorbim de receptarea foarte critică din partea publicului și al dezastrului de pe piața din China, care ar fi trebuit să crească veniturile, mult mai mici decât cele anticipate.
Așadar, ce a condus la fuga de idealurile marxiste?
Există mai multe motive pentru care americanii în mod special nu-i suportă pe oamenii ăștia. Iată doar câteva…
Deconstruirea deliberată a mitologiilor fundamentale
Una dintre doctrinele esențiale ale marxismului cultural e distrugerea mitologiilor și simbolurilor vitale ale unei societăți – cu alte cuvinte, sunt luate în colimator înseși arhetipurile psihologice care formează inconștientul.
Acesta e unul dintre motivele pentru care SJW sunt atât de obsedați de industria spectacolului. O mare parte din arta și poveștile care ne inspiră astăzi se găsesc în cinema și la televizor. Politica identității a fost calul de bătaie cel mai important pentru Hollywood în ultimul deceniu, într-atât încât nici nu mai e ascuns. De fapt, în ciuda faptului că s-a dovedit că ideologia SJW pierde bani, companiile producătoare ÎNCĂ forțează nota și aleg mesajul politic în defavoarea profitului. Parabolele sunt deseori mai puternice decât evenimentele reale și reprezintă o ispită prin care mințile maselor pot fi controlate.
Deconstrucționismul justiției sociale e deseori interpretat greșit ca „o gafă în afaceri”, însă adevărul e că aceste companii sunt perfect conștiente de ceea ce fac. Marxiștii culturali vor să distrugă normele sociale și biologice, principiile morale și eroii îndrăgiți, pentru că speră să creeze haos în interiorul unei națiuni. Când reușesc asta, intenționează să-și impună propria ideologie asupra populației confuze și înspăimântate.
Plăcerea dusă la extrem
Justiția Socială susține ferm ideea că plăcerea și lăcomia de orice formă ar trebui prețuite ca fiind sănătoase și „progresive.” Sexualitatea e o chestiune pur recreațională, fără consecințe sau răspunderi fizice și psihologice. Nu doar atât, dar ar trebui căutată în cât mai multe forme cu putință, iar cine vede ceva greșit în asta sau are înclinația naturală de a evita astfel de comportamente e „homofob”, „transfob”, „rasist”, „fascist” etc.
Obezitatea e apărată ca fiind „frumoasă” și „sănătoasă” prin „mișcarea afirmării corpului”, deși toate studiile importante au dovedit că provoacă probleme de sănătate, cum ar fi diabet, boli ale inimii, defecte la naștere, cancer și depresie clinică.
Și, poate cel mai rău tip de plăcere – e încurajată plăcerea psihologică a izolării intelectuale. Se insistă pe „spațiile sigure” ca metodă de protejare a cultului justiției sociale de idei și persoane care l-ar provoca. Ignoranța voită e încurajată ca dovadă de putere ideologică și de loialitate față de colectiv. Toți adversarii intelectuali sunt tratați ca niște răufăcători monstruoși, nu ca simpli oponenți informați care au un alt punct de vedere.
Tentativa de suprimare a masculinității
În articolul meu „Will Manliness Make A Comeback In 2018” (Va apărea masculinitatea din nou în 2018?) am conturat motivul pentru care masculinitatea în mod special a fost ținta atât de multor atacuri din partea SJW. De fapt, masculinitatea reprezintă un element imprevizibil într-o societate; e important pentru libertatea individuală, dar periculos pentru ordinea stabilită.
Feminitatea tinde mult mai mult spre organizări colective și, prin extensie, preferă să se bazeze pe o forță exterioară – cum ar fi guvernul – care să-i ofere protecție și cele necesare traiului atunci când nu există o prezență masculină.
Când într-o societate masculinitatea e reprimată în defavoarea matriarhatului, istoria ne învață că societatea respectivă e condamnată la colaps. Productivitatea, inovațiile, organizarea și siguranța sunt trăsăturile esențiale ale bazei masculine a unei culturi. Războiul împotriva bărbaților e un alt produs al deconstructivismului marxist.
Prin extensie, afirmația conform căreia masculinitatea bărbaților e rea e urmată de afirmația conform căreia dovezile de masculinitate din partea femeilor conferă putere și sunt bune. Astfel, feminitatea adevărată e și ea luată în colimator, întrucât femeilor care se bucură de roluri biologic feminine și care se orientează în mod natural spre ele li se reproșează din partea feministelor că sunt „slugi ale patriarhatului” sau „borțoase” care trag înapoi justiția socială.
În viață contează validarea emoțională
Validarea fără merit și empatia fără discriminare sunt bombe cu ceas în orice cultură. Justiția socială prosperă pe baza acestor idei tulburătoare.
E important să precizăm faptul că aceste mentalități sunt deseori o extensie a narcisismului. Narcisiștii reprezintă aproximativ 10% din orice populație dată la orice moment de timp din istorie, lucru interesant pentru că sociopații și psihopații latenți (precum și sociopații și psihopații cu acte în regulă) reprezintă și ei aproximativ 10% din orice populație. E foarte probabil ca SJW să afișeze trăsături atât narcisice, cât și sociopate, dorindu-și validare emoțională constantă din partea celor din jur și având, în același timp, poziționări morale relativiste în majoritatea chestiunilor abordate.
Asta nu înseamnă că SJW nu par că empatizează. Ba dimpotrivă. Cei mai mulți narcisiști și psihopați se pricep foarte bine să-și ascundă defectele de caracter în spatele unor cauze, al unor platitudini și al promovării unor virtuți. Ei trebuie să creadă că lucrurile pe care le fac și idealurile pe care caută să le impună sunt înrădăcinate în moralitate, deși consecințele acestor idealuri sunt, în general, distructive. Când li se pune în față realitatea, anume că ei sunt răufăcătorii mai curând decât eroii, pot deveni haotici și violenți.
Practic, SJW au transformat sociopatia și narcisismul într-o mișcare pentru drepturi civile.
Politică de identitate
SJW văd identitatea de grup ca fiind factorul determinant al valorii personale, precum și ca valoarea inerentă din ideile și pretențiile lor. Ca să fim corecți, SJW nu reprezintă singurul grup care se face vinovat de această prostie. Așa-numita „Alt-Right” – de fapt un număr mic de „conservatori” auto-proclamați – prinde extrem de bine la oameni care consideră că pielea, mai precis culoarea ei, determină imediat un anume fel de a fi și a gândi. În vreme ce SJW consideră că toți albii sunt inerent periculoși, Alt-Right susține că toți non-albii sunt inerent periculoși. Bineînțeles, această mentalitate ignoră complet toți factorii cultural și individuali de dragul unei politici făcute din tușe groase și a unor non-soluții absurde. Practic, cele două grupuri sunt fețe diferite ale aceleiași monede.
Acestea fiind spuse, e adevărat că SJW sunt, până acum, fața mai agresivă și mai feroce.
SJW adoră politica de identitate. Statutul de victimă de grup poate fi folosit în cadrul unui sistem socialist/colectivist pentru a obține drepturi din partea statului, singura divinitate pe care o cunosc și o iubesc. Cu cât ești mai oprimat pe lista grupurilor-victimă, cu atât poți obține mai multe lucruri de la guvern, câtă vreme și guvernul e de natură colectivistă.
Așa ne putem explica și aplombul brusc de care s-a bucurat în ultimii ani mania „trans”. Albii în mod special sunt extrem de dezavantajați în ierarhia politicilor de identitate, CU EXCEPȚIA cazului în care se identifică în forma „transgender”. Dacă îndeplinesc această condiție, își asigură un traseu rapid la statutul de victimă și la drepturi sociale, depășind cu viteză alte grupuri etnice.
Vinovat până la proba contrarie – Judecata mulțimii
Ori de câte ori îi văd pe SJW cum lucrează îmi amintesc de romanul lui Franz Kafka, Procesul, în care un bărbat e judecat pentru un delict care nu îi e niciodată explicat și e condamnat fără să înțeleagă de ce sau cum. Când procesul lui începe, bărbatul ține un discurs emoționant în care face apel la logică și rațiune, dar turmele și judecătorii îi râd în nas, de parcă ar cere ceva de-a dreptul caraghios.
Acesta e standardul justiției sociale – atacarea tuturor adversarilor ca și cum aceștia ar fi niște răufăcători prin simpla lor existență; etichetarea lor ca fiind rasiști, misogini, homofobi sau privilegiați din naștere prin virtutea sexului sau a culorii pielii. Argumentul ajunge până la „predispoziția implicită”, despre care SJW susțin că îi face pe toți albii rasiști și avantajați fără ca ei să fie conștienți de asta. Îi acuză, totodată, pe bărbați că ar fi sexiști și violenți din naștere.
Prin urmare, SJW aruncă acuzații fără dovezi – cum poți demonstra sau măsura lucruri ca „predispoziție implicită” și cum poți arăta că NU suferi de ele? Misiunea acuzatului devine aceea de a dovedi o negație (o imposibilitate logică), dacă vrea să se purifice în fața curții justiției sociale. Multora le e mai simplu să-și ceară scuze pentru orice lucru de care au fost acuzați și să sublime, în speranța că vor fi iertați.
Lucrul de care mulți SJW par să nu-și dea seama e că, folosind concepte largi și abstracte ca „limbaj al urii” (eng. hate speech) pentru a-și ataca și incrimina adversarii – vinovați până la proba contrarie –, ei deschid calea guvernelor să facă același lucru folosindu-se justificări similare.
Un exemplu recent și înfiorător este felul în care guvernul spaniol a implementat „regulile de combatere a limbajului urii” împotriva a opt profesori care susțineau mișcarea separatistă catalană! Ce legătură au problemele catalane cu limbajul urii? Nu contează. Așa cum noi, cei care criticăm justiția socială, am avertizat de ani întregi, practic orice poate fi numit „limbaj al urii” fără vreun proces prealabil; într-o bună zi, e posibil ca acest lucru chiar să-i lovească tot pe marxiștii culturali.
Îmi amintesc de o zicală popularizată de Michael Savage[1] dar care, din câte știu, a apărut mai întâi în Eclesiastul 9:10:
Tot ceea ce mâna ta prinde să săvârşească, fă cu hotărâre, căci în locuinţa morţilor în care te vei duce nu se află nici faptă, nici punere la cale, nici ştiinţă, nici înţelepciune.
Cu alte cuvinte, locuința morților, Iadul, e un loc fără rațiune, iar SJW caută să construiască Iadul pe Pământ.
Să fie luptătorii pentru justiție socială extratereștri?
Asta ar explica multe și mi-aș dori ca răspunsul să fie atât de simplu.
SJW se comportă de parcă n-ar putea să suporte omenirea și disprețuiesc rigorile naturii omenești. Au o morală relativă și le lipsește gândirea critică. Par să opereze conform unui set de reguli intelectuale și emoționale complet diferite. Nimic din ceea ce a susținut societatea umană timp de mii de ani și sute de generații nu prezintă vreun fel de valoare pentru ei. Aproape că par să studieze felul în care pot diseca omenirea mai curând decât să participe la omenire.
Din păcate, aceste persoane sunt oameni ca toți alții, ceea ce e deprimant. Ei sunt ceea ce Carl Jung descrie în cartea lui, The Undiscovered Self (Sinele nedescoperit), ca fiind expresia „umbrei colective.” Sunt acei 10% (și uneori mai mulți) care îmbrățișează tendințe sociopate și se organizează în cele mai rele condiții economice și culturale.
Din fericire, această „invazie” începe să fie zdrobită în Statele Unite, cel puțin în ultimii câțiva ani. În scurt timp, e posibil ca termenul „SJW” să rămână o amintire îndepărtată pe care istoria o va considera o halucinație violentă, strâns asociată unei boli mintale de masă care aproape a nimicit întreaga lume.
–
[1] Prezentator de emisiuni radio și scriitor american cu viziuni conservatoare. (n. trad.)
Traducere și adapare după Alt-market.com
***
Contramundum: Înghețați de frica proceselor
de Peter Hitchens
Nu zăpada a paralizat o mare parte din Marea Britanie în ultimele zile. Avocații au fost cei responsabili. O mare tornadă de avocați s-a abătut asupra țării noastre cu mult timp în urmă, acoperind bunul simț sub un strat gros și litigios de vorbe fără rost.
Am senzația că am stat blocat fără rost o eternitate într-un tren imobil, forțat apoi să fac tot felul de manevre pentru a ajunge la servici patru ore mai târziu, din cauza terorii de procese. La un moment dat, în timp ce hoinăream prin sudul Angliei în vagoane care hurducăiau, mă întrebam dacă nu cumva voi fi nevoit să trec Canalul Mânecii ca să ajung la birou.
Am presupus că o bombă meteorologică neașteptată mi-a creat toate aceste probleme. Dar când am cercetat despre ce este vorba, am descoperit că doar câteva grămezi de zăpadă și gheață pe platforma stației Paddington din Londra au dus la închiderea pentru mai multe ore a sistemului feroviar Great Western Railway, creat de Islambard Kingdom Brunel.
Cum ar fi râs Brunel, acel inginer măreț, care nu putea vedea un obstacol fără să dorească să-l depășească!
Ulterior am verificat și mi s-a spus că în Central London nu fusese nicio ninsoare semnificativă cu o noapte în urmă.
Când le-am spus asta celor de la căile ferate, mi-au trimis o lungă precizare în care spuneau că s-au confruntat cu „condiții extreme” și au oferit următoarea scuză:
„Stația nu a fost închisă temporar din cauza zăpezii. A fost închisă temporar din cauza unei combinații de zăpadă, vânt puternic și temperaturi de îngheț care au creat pe platforme o pătură de gheață, ceea ce însemna riscuri inacceptabile pentru călători, în special pentru cei care coborau din trenuri.” Mi-au trimis poze care arătau câteva petece amărâte de zăpadă de parcă ar fi fost dovezi ale unei crize majore. Nu m-au convins. Cred că le era frică de procese.
Cât despre „condiții extreme” ce poate însemna acest lucru? Cei mai bătrâni dintre noi care își amintesc iarna devastatoare din 1962-1963 știu ce ravagii poate face aici vremea rece. A fost un viscol care a durat 36 de ore în toată țară. Tamisa a înghețat până într-acolo încât o mașină putea să traverseze apa la Oxford. Până și marea înghețase patru mile la Dunkirk și o milă la Herne Bay în Kent. Zăpada a persistat fără întrerupere timp de două luni. În nordul Scoției temperaturile au ajuns la minus 19,4 grade.
Aceea a fost o criză. Aceasta nu este. Dar o frică teribilă de a nu fi dat în judecată s-a transformat într-una, ajutată de intoleranta și stupida Dogmă Verde care a închis și a demolat majoritatea centralelor noastre energetice pe bază de cărbune perfect funcționale, și ne-a adus foarte aproape de o criză energetică. Bucurați-vă că mai avem câteva centrale pe cărbune rămase căci altfel am fi avut câteva pene serioase săptămâna trecută.
Mulți s-au distrat pe seama directorului de școală care le-a spus elevilor săi să nu atingă zăpada. Dar eu îl înțeleg. Și-a motivat decizia susținând că îi este frică de avocați și le-a răspuns astfel reporterilor care îi aminteau de zilele lor de bulgăreală: „Voi nu ați trăit într-o societate în care primul lucru care se întâmplă este ca părintele să sune la o firmă de avocați pentru a intenta un proces iar eu devin responsabil.”
Are perfectă dreptate. Este forțat să fie un găgăuță de o frică rezonabilă de procese impusă de către asiguratori.
Sistemul național de sănătate este cvasi paralizat de despăgubiri în valoare de 1.5 miliarde de lire sterline pentru care nu își permite să lupte, din partea unor avocați cărora li se permite să-și facă reclamă în sălile de așteptare ale spitalelor.
Mi-aș dori doar ca mai mulți oameni să spună asta. A fost o schimbare legală stupidă și în mod predictibil dezastruoasă. Dacă închizi un întreg sistem feroviar doar pentru că cineva ar putea aluneca pe gheață și te poate da în judecată, înseamnă că în 25 de ani ne-am transformat dintr-o societate solidă în care riscurile erau asumate matur, într-o societate de plângăcioși, terorizată de un despotism al siguranței și al aversiunii față de risc.
Legaturi:
Bolșevicii s-au întors și nu vor pleca prea devreme. Ce-i de făcut?
“În lume a intrat graba, goana diabolică. Taina acestei goane ne-o descoperă Cuvântul lui Dumnezeu, în capitolul 12 din Apocalipsă:
„Și am auzit glas mare în cer, zicând: Acum s-a făcut mântuirea și puterea și împărăția Dumnezeului nostru și stăpânirea Hristosului Său, căci aruncat a fost pârâșul fraților noștri, cel ce îi pâra pe ei înaintea Dumnezeului nostru, ziua și noaptea. Și ei l-au biruit prin sângele Mielului și prin cuvântul mărturiei lor și nu și-au iubit sufletul lor, până la moarte. Pentru aceasta, bucurați-vă ceruri și cei ce locuiți în ele. Vai vouă, pământule și mare, fiindcă diavolul a coborât la voi având mânie mare, căci știe că timpul lui e scurt” (Apocalipsa 12, 10-12).
Ați auzit: satana a coborât pe pământ și pe mare cu o furie nestăpânită, „știind că mai are puțină vreme”. Iată care este sursa acestei goane a lucrurilor și a concepțiilor din lume, iată de unde provine această grabă și în tehnică, și în viață – un maraton tot mai alert al oamenilor și al popoarelor în general.
Împărăției lui satan curând i se va pune capăt. Iată un motiv de bucurie pentru cer și pentru oamenii de pe pământ care viețuiesc cerește. Răul condamnat, presimțindu-și pieirea, aleargă pe pământ, tulbură umanitatea, se umflă până la limita puterii sale și îi obligă pe oamenii care nu și-au pus pe fruntea și inima lor pecetea crucii Mielului lui Dumnezeu să se îndrepte impetuos înainte și să-și accelereze ritmul de viață. Răul înțelege că, doar prin acest iureș al oamenilor și al popoarelor, el ar putea reuși să facă părtași ai pierii sale încă o parte din umanitate.”
(Arhim. Ioan Krestiankin, Unui fiu duhovnicesc necunoscut, Editura Doxologia, 2016)
Cât de adevărat este dle Anghel .
Tihna de a trai frumos in lume a dispărut .
Incepe un Pitesti hard: Operaţiune de amploare a Curţii de Conturi. 18.000 mii de preoţi sunt vizaţi
Statul trebuie să dea în judecată bisericile. Se recomandă și elaborarea și implementarea procedurilor operaționale privind recuperarea creanțelor bugetare de la unitățile de cult, inclusiv cele care vizează recuperarea pe calea instanțelor de judecată.
https://www.bugetul.ro/interventie-forta-curtii-conturi-preotii-sunt-vizati-ajunge-tribunal/
Ca vorbim de cultura si arta. Atentie la Eurvisionul de anul asta si ce se intampla. Atentie la semnale si la ce se intampla.
“Beneficiile” retelelor de socializare: in 2016, 28% dintre femeile tinere aveau probleme mentale, fata de 21% in 2012
Women aged 16 to 24 fared worst, with 28% providing detailed answers which suggest probable mental ill health.
Experts have blamed social media and body-image pressures
In 2012, the survey suggested 21% of women aged 16 to 24 were mentally ill – up to 28% in 2016.
https://www.mirror.co.uk/news/uk-news/quarter-young-women-suffering-mental-11690440