“Doamne, putini sunt, oare, cei ce se mantuiesc?” (CATEVA RECOMANDARI DUHOVNICESTI DE DUMINICA)
- Roman ortodox in Franta: In orice Saul e ascuns un Pavel – Despre judecata aproapelui
(…)
Nu numai că nu ştim ce este în inima celui ce păcătuieşte, câtă pocăinţă are sau cum primeşte Dumnezeu fapta sa, dar „pe cât de străin este focul de apă, pe atât de străin este a judeca celui ce vrea să se pocăiască”.„Contabilii aspri şi amănunţiţi ai greşelilor aproapelui suferă de această patimă pentru că nu şi-au adus niciodată aminte în chip nemincinos şi deplin de greşelile lor.” (Părintele Stăniloae) Dacă am lua aminte la sine, la păcatele noastre, la patimile care ne frământă, n-am mai avea nici timp, dar nici poftă să vedem păcatele semenului nostru. Am fi concentraţi în sine, iar greşelile lui le-am privi cu dragoste compătimitoare, cu speranţa că Dumnezeu îl va ierta, şi ne vom ruga stăruitor pentru el.
Din cauza judecăţii omul uită de păcatele sale şi se preocupă de ale aproapelui. Se îndreptăţeşte pe sine, se îngăduie cu largheţe deoarece găseşte în păcatele altora o scuză pentru ale sale. Coborându-i pe ceilalţi, reducându-i la păcatele şi patimile lor, fie reale, fie închipuite de mintea mea, implicit mă ridic pe mine. Dacă omenirea este o pleavă, atunci eu devin grăunte curat. Dimpotrivă, privirea atentă şi cu admiraţie a bunătăţii altora ne face să ne judecăm pe noi înşine, să ne cunoaştem scăderile şi să căutăm să le îndreptăm. Nu mă desconsider, privindu-mă în comparaţie cu virtuţile celor mai buni ca mine, nu cad în accese de deznădejde. Mă bucur sincer pentru realizările lor, şi încerc şi eu să fac ceea ce pot. (…)
- Marea vietii: Vaca în lucernă!
Pater Porfirie scrie: “Mamele ştiu să se neliniştească, să sfătuiască,să spună multe, dar să se roage n-au învăţat. Multele sfaturi şi mustrări fac foarte rău. Fără multe cuvinte copiilor. Cuvintele lovesc în urechi, în vreme ce rugăciunea merge la inimă. Este nevoie de rugăciune, de credinţă lipsită de frământări, dar şi de exemplu bun”.
Multă lume mă consideră prea aspră cu copiii mei. Nu avem televizor (au mai privit pe la bunici, dar niciodată nesupravegheaţi), nu îi las la joacă fără să ştiu cu cine sunt, nu merg în excursii cu clasa, se împărtăşesc de la 3 ani pe nemâncate, ţin postul rânduit de biserică pentru copiii sub 12 ani, pe fetiţe le îmbrac în fustiţe mai lunguţe decât se poartă etc. Oricărui creştin sincer interesat de mântuirea copiilor săi aceste lucruri i se vor părea fireşti, ele fiind o fundaţie sănătoasă pentru casa sufletului. Alţi părinţi, cărora nu le-am cerut niciodată părerea, după ce mă descos în legătură cu lifestyle-ul meu mă ameninţă profetic: “Ai să vezi, vor scăpa ca vaca în lucernă!” (…)
- Gigel Chiazna: Grijile şi îngrijorările vieţii
- Ramura inflorita:
Recomandare -“Iubirea: de la echilibru la dezechilibru”
- Cidade de Deus:
Harul preotului – pilda din viata Sf. Sever (+530) – 27 iunie
Interviu cu parintele Ambrozie Iurasov – „Dacă ai pierdut credinţa în Dumnezeu, ai pierdut totul!“
IPS Teofan: Adevăratul creştin este iubitor de vrăjmaşi
- Familia ortodoxa:
Părintele Sofian Boghiu: “Trebuie multă stăruinţă în bine şi multă rugăciune”
Doneaza pentru filmul "Scrum"
Articolul Recomandare-“Iubirea: de la echilibru la dezechilibru” pare la prima vedere interesant. Insa felul acesta de a privi si a intelege iubirea, este de fapt o analiza dintr-un unghi psihologic, rationalist, uman, si in anumite aspecte chiar reductionist.
Plecand de la niste aspecte patologice, directiile care sunt urmate in iubire presupun gasirea unor efecte reparatorii, ceea ce reduce foarte mult fiinta umana ca potentialitate. Cateva exemple aici:
– Tinerii încearcă să scape de anumite probleme, de anumite neîmpliniri pe care le au în sufletul lor din familia de origine şi proiectează din nevoile lor asupra celor din jur, în special asupra persoanei față de care manifestă sentimente de iubire în mod deosebit.
–Chiar și în relația pe care o au tinerii, şi nu numai, cu Dumnezeu, tind să proiecteze neîmplinirile şi posibilele lor imagini deformate pe care le au cu privire la iubire,
–Pentru că dacă cineva intră într-o relaţie de iubire „incomplet”, adică fără a fi în armonie cu sine, cu cei din jur şi cu Dumnezeu, atunci va deveni pentru persoana iubită un fel de „vampir emoţional”, va căuta să îşi umple golurile sale emoţionale, şi va „seca” emoţional persoana iubită.
–E posibil ca sentimentul acesta, dragoste la prima vedere, să nu aibă la bază o iubire profundă, ci de fapt să fie întâlnirea dintre două suflete rănite care au găsit unul în celălalt același tip de rană sau vindecarea de care ambii cred că au nevoie, cu atât mai mult dacă din ecuația aceasta sentimentală lipsește Dumnezeu.
–ne este foarte greu să discernem cât anume este un sentiment de iubire adevărat izvorât dintr-un suflet liniștit și împăcat către un alt suflet linștit și împăcat și cât este de fapt o nevoie de împlinire a unor goluri emoționale, spirituale
–Așadar e posibil ca el să fi scris poezia respectivă nu ca să îi ofere prietenei un dar din toată inima, cu toată dragostea, ci ca să primească din partea ei laude, atenție, admiraţie și așa mai departe.
–A avea așteptări față de cineva poate fi în mod foarte subtil o încercare de control, o încercare de manipulare. De fapt, prin așteptarea mea îmi manifest o dorință. Cum îmi doresc eu ca celălalt să fie, cum îmi doresc eu ca celălalt să se manifeste, cum îmi doresc eu ca celălalt să vorbească etc. În clipa în care fac asta, de fapt încerc să-l controlez.
Solutia propusa la toate aceste aspecte patologice este in opinia autorului o iubire fara asteptari:
– Iubire necondiționată? Nu cred că înseamnă a iubi fără a pune nici o condiție, ci mai degrabă înseamnă a iubi fără a avea așteptări. Dacă iubesc pe cineva cu adevărat atunci nu voi căuta în mod absolut necesar ca persoana respectivă să îmi răspundă cu aceeași monedă sau să îmi ofere anumite lucruri, pentru că iubirea mea nu are așteptări, ofer cu toată inima.
– iubirea necondiționată, este iubirea pe care o manifești fără a avea așteptări și e de fapt iubirea cu care Dumnezeu ne iubește. Dumnezeu ne iubește necondiționat. Fie că suntem păcătoși, fie că suntem oameni virtuoși, fie că suntem creștini buni într-un grad mai mic sau mai mare, Dumnezeu ne iubește necondiționat și ne respectă libertatea. Dumnezeu nu încearcă să ne manipuleze, să ne controleze. El doar oferă, și ar trebui ca noi să răspundem la ceea ce ne oferă.
Bineinteles ca iubind nu astepti ceva in schimbul iubirii, deoarece aceasta presupune a avea un interes, si acest lucru nu are nimica de-a face cu iubirea. In schimb iubirea necesita un raspuns, iar acest lucru responsabilizeaza si invita la impreuna-partasie. Iubirea se traieste in relatie, caci insasi Dumnezeul nostru treimic este o relatie, nu e singur.
Dumnezeu chiar daca iubeste omul neconditionat, asteapta din partea lui un raspuns:”Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau…”. Raspunsul la iubire nu poate fi decat iubire. Alta “moneda” nu exista. Omul, daca nu isi intoarce iubirea catre Dumnezeu si catre oameni, aceasta se va stinge. Ori el este chiar dator sa iubeasca – aceasta fiind porunca suprema dumnezeiasca.
Si inca, este adevarat ca iubind presupune si sa jertfesi, si sa te jertfesti (de aceia si multi fug de responsabilitatea de a iubi).Oamenii insa se jertfesc din datorie sau din iubire. Dar jertfa nu are caracter mantuitor decat daca este facuta in numele lui Hristos. Altfel jertfa facuta se opreste doar la suferinta, la inutilitate cateodata, fara a fi cu putinta de a transcede spre bucuria pe care doar Hristos ne-a dat posibilitatea de a o trai prin cruce.