DR. DAN CIOATA (Timisoara) – CHIRURGUL CARE CAUTA INIMA DUHOVNICEASCA sau Medicina ca misiune mantuitoare

26-09-2012 12 minute Sublinieri

“OMUL CU DOUA INIMI” – Interviu cu Dr. Dan Cioata, chirurg cardiovascular

Doctorul Dan Cioata, medic primar in chirurgie cardiovasculara, este cu adevarat un doctor pentru inimile bolnave ale vremu­rilor noastre. Prin stiinta pe care o stapaneste —pe cat este omeneste posibil — dar si printr-o credinta vie si lucratoare in Hristos, Doc­torul Cioata repara peste 150 de inimi in fie­care an, salvand astfel tot atatea vieti. Sa-I multumiti Bunului Dumnezeu, iar daca a lucrat prin mainile mele, inseamna ca mai aveti o misiune de indeplinit aici pe pamant“, le spune doctorul de fiecare data bolnavilor care vin sa-i multumeasca. Desi apreciat pe plan international, Doctorul Dan Cioata a preferat sa ramana in tara pentru a sluji neamului sau si pentru a-L marturisi aici pe Hristos. De altfel, „doctorul saracilor”, cum este numit de propriii pacienti, mai este cu­noscut si drept „preotul in halat alb“. Inainte de a intra in sala de operatie, se roaga in capela spitalului si tot ceea ce face, pune in legatura cu binecuvantarea si harul lui Dum­nezeu. Toate acestea fac ca in Timisoara sa se adune oameni din toata tara pentru a-si lasa inima pe mainile Doctorului Cioata.

Ii multumim pe aceasta cale pentru tim­pul pe care ni l-a daruit, in cadrul dialogu­lui purtat, dupa cum multumim si Doamnei Mariana Pandaru, fosta pacienta a sa, care ne-a permis sa reproducem in randurile ce urmeaza un fragment din cartea „Medicina ca misiune”.

Domnule doctor Dan Cioata, a interveni chirurgical pe inima omului nu este un lucru la indemana oricui. Ce v-a determinat sa alegeti o ramura atat de sensibila si, in acelasi timp, atat de dificila, cea a chirurgiei cardiovasculare, care implica o imensa responsabilitate?

– As vrea sa spun, in primul rand, ca am convingerea ca nu eu am ales, ci am fost ales. Am fost ales pentru ca fiecare venim pe lumea aceasta cu o anumita misiune data de bunul Dumnezeu, si cred ca mie mi s-a harazit aceas­ta misiune spre a-i putea ajuta pe oameni, fiind aproape de inima lor si de sufletul lor — sa pot sa-i fac bine pe cei mici, pe cei mari, pe cei ce au ajuns la apusul vietii lor, in masura posibilului, cu mijloacele existente, dar in permanenta cu credinta ca bunul Dumnezeu ma va ajuta sa-mi duc la bun sfarsit misiunea. Pentru aceasta misiune m-am pregatit multi, multi ani, multe zile si multe nopti, stand in fata cartilor, meditand, stand aproape de cel bolnav, trudind, plangand de multe ori in sufletul meu, dar si bucurandu-ma de cele mai multe ori cand i-am vazut pe cei tratati plecand pe poarta spitalului mai bine decat erau cand au venit…

Despre inima se spune ca este locul sfant al omului, locul in care salasluieste picatura dumnezeiasca pusa in fiinta noastra ca o pecete de catre Dumnezeu. Ce sentiment aveti atunci cand stiti ca sunteti printre putinii pamanteni care, la un moment dat, tineti in palma aceasta inima a omului?

– Imi place sa spun ca, in fiecare zi, intre cele doua palme ale mele, tin viata si moartea, pentru ca in operatiile pe inima, numite si operatii pe cord deschis (cand inima bolnavu­lui este oprita, iar functiile vitale ale omului sunt sustinute de o masinarie intreaga, ce se numeste inima/plaman artificial) omul trece granita vietii spre moarte, in acceptiunea laica a cuvantului. Eu cred ca sangele cel datator-de-viata, viata pe care Dumnezeu a pus-o in noi prin acest sange, ne tine inca fara sa trecem in moartea fizica. Deci, sentimentul acela ca tin in palmele mele, cand operez, atat viata, cat si moartea, ma face sa cred ca, prin munca mea, intotdeauna voi reusi sa fac ce doreste Dum­nezeu, daca in iconomia Lui stie ca acel bol­nav mai trebuie sa-si duca misiunea pe acest pamant — deci sa fie si sa ramana in viata, viata aceasta de om, de traitor pe acest pamant. Şi pentru a ne pregati noi, ca si chirurgi, iar bol­navii ca si oameni, spre viata cea adevarata, viata vesnica (pentru ca o operatie pe inima inseamna o cumpana in viata unui om) tre­buie sa meditezi, sa gandesti, sa-ti pui proble­mele venirii tale, ale plecarii tale si ale relatiei tale directe cu Dumnezeu.

Daca vom ajunge sa coboram mintea in inima, atunci vom ajunge la suflet

– Se spune despre chirurgi ca, in majoritate, sunt profund credinciosi…

– Eu unul ma socotesc un chirurg obisnuit, care isi face datoria cu mai mult suflet decat alti colegi. Consider ca o specialitate chirurgicala de varf, cum este aceasta, in care „te joci cu viata omului”, ma face pe mine sa cred ca fiec­are gest, fiecare atitudine, fiecare pas in timpul unei operatii nu pot fi facute fara ajutorul lui Dumnezeu. Numai cel ce va intelege lucrurile acestea va reusi sa redea viata din viata lui si din viata celor din jurul sau, prin munca lor – iar toata aceasta viata, la urma urmei, vine tot de la bunul Dumnezeu. De aceea, marii chirurgi pe care i-am cunoscut in perioada pregatirii mele profesionale, in perioada activitatii mele, atat in tara, cat si in strainatate, aveau acea asteptare permanenta in timpul operatiei a ajutorului divin. Or, cand deja astepti ajutorul divin, nu poti sa nu fii credincios! Poate nu tot timpul poti fi un credincios practicant, dar in camaruta sufletului tau poti fi un credincios adevarat.

Inima, in ebraica, se numeste lev, ceea ce inseamna invatatura pe care Dumnezeu a pus-o in „Levitic”, cea de-a treia carte din Vechiul Testament. De fapt, acolo Dumnezeu a dat legea dupa care noi sa mergem, ca oi ratacite, spre zidirea noastra si spre intoarcerea catre Cel ce ne-a creat. Din punct de vedere material, inima este un organ, organul central ce duce fluidul care circula prin ea prin tot aparatul vascular. Eu as spune mai mult decat atat! Au fost filosofi, anatomisti, care au cautat sediul sufletului, si multi dintre ei au considerat ca el se gaseste undeva in inima. Daca vom reusi sa coboram mintea in inima, atunci vom ajunge la suflet, acel suflet pe care de mai multe ori il tinem in cele doua palme, spunandu-i: „Suflete, intoarce-te cu fata catre Dumnezeu!”. De aceea, pentru mine, inima reprezinta sediul sufletului nostru, cu calea cea stramta spre Dumnezeu.

Parerea mea este ca avem, de fapt, doua inimi. Una este inima de carne pe care o avem noi, oamenii, si care este „motorul” ce intretine viata in noi, prin sangele si oxigenul pe care-l duce in tesuturi. Avem insa si cealalta inima, care este inima sufletului. Aceasta este inima pe care Sfintii Parinti o numesc inima duhovniceasca. Inima de carne o au toti oa­menii, pentru ca asa ne-a construit Bunul Dumnezeu, dar daca inima sufleteasca este impietrita, atunci se spune: „Omul acela nu are inima!”. Or, daca incerci sa cauti adanc, cu sinceritate, in sufletul tau, sa vezi dumnezeirea din tine, care sta mereu in asteptare si care este acoperita de intunericul pacatului, si realizezi lucrul acesta, apoi incerci sa o curatesti, si o sa vezi Lumina, in inima aceea a ta, si n-o sa ti se mai spuna ca esti cu inima impietrita, ci: „Uite un om care are inima!“. Ce-i mai frumos decat sa spuna aproapele tau despre tine ca esti un om care are inima?!

Toate acestea le-am inteles tinand intre palme inima de carne a omului, in misterul pe care mi-l arata in fiecare zi prin miscarile sale, prin faptul ca reporneste dupa ce ai oprit-o — si, de multe ori, chiar ii vorbesti: „Hai, porneste!“. Adeseori o rogi pe ea si, in acelasi timp, Il rogi si pe Dumnezeu sa ajute aceasta inima de carne sa mai mearga, sa mai pompeze, sa mai ajute la mentinerea vietii din acel trup — de fapt, sa simti de foarte multe ori ca in inima aceea de carne se gaseste si inima in care s-au pus talantii fiecaruia dintre noi. De aceea este bine, daca poti, sa-i vindeci omului inima de carne spre a si-o regasi pe cea duhovniceasca, in care sa-si faca apoi curatenie ca sa se implineasca — in camara sufletului sau, sa stea de vorba cu Mantuitorul Iisus Hristos si sa traiasca pacea sufleteasca si bucuria ca valori ale Imparatiei lui Dumnezeu.

„Incerc sa patrund mai adanc tainele a ceea ce inseamna lucrarea lui Dumnezeu”

Cea mai mare parte a timpului v-o petreceti in clinica, acolo unde faceti operatii si consultati inima pacientilor. Ce pasiuni imbogatesc viata chirurgului Dan Cioata?

– E adevarat ca profesia aceasta te tine foarte mult in spital, te tine alaturi de bolnavi. Cal­culand odata, cu ani in urma, cam cate nopti am eu nedormite, am ajuns sa numar vreo cinci ani de astfel de nopti – dupa peste 25 de ani de profesie. Exista, desigur, pe langa profesia de medic, si preocupari care imi fac viata mai frumoasa, mai linistita. De aceea, refugiul meu este in carte (intr-un anumit tip de carte, in ulti­ma perioada), in muzica, in discutii cu oamenii, in intalniri cu prietenii, in excursii si, uneori, in orele de veghe ale noptii, in meditatii.

Sunt perioade in viata unui om cand acesta simte dinlauntrul sau ce trebuie sa citeasca si, daca are posibilitatea, va face acest lucru. Eu cred ca in fiecare carte putem gasi ceva pentru zidirea noastra, reusind a face asemanarea cu Cel ce ne-a creat, cu Dumnezeu. Experientele personale din sala de operatii — atunci cand crezi ca nimic nu se mai poate face si ramai la mila bunului Dumnezeu, iar El iti da un semn, si iti spune uneori: „Mergi inainte!”, iar alteori „ Opreste-te!” – aceste experiente te fac sa intelegi ca El este Cel ce iti da viata, cheama la viata, cheama la zidire. Şi, parca in ultima perioada, am simtit nevoia unei apro­pieri mai mari de Dumnezeu, drept pentru care literatura citita este din domeniul teo­logic, dogmatic, al patrologiei, al misiologiei si liturgicii. In urma unor discutii cu prieteni, colegi, ierarhi, preoti, am ajuns la concluzia ca ar fi bine sa pot patrunde mai adanc tainele a ceea ce inseamna lucrarea lui Dumnezeu, prin oamenii trimisi sa pastoreasca turmele ce se vor intoarce cu fata catre Dumnezeu. Drept pentru care mi-am spus ca e bine sa incerc, ca un prim pas, sa-L cunosc teoretic pe Dumne­zeu, pentru ca am convingerea ca mai tarziu voi vedea roadele intelegerii a ceea ce ne spune Dumnezeu. Am inteles ca trebuie sa fim cu ochii si cu urechile mari, sa auzim cuvantul Lui spre zidirea sufletelor noastre.

– Le vorbiti pacientilor dumneavoastra despre Rugaciunea lui Iisus?

– Parintele Paisie Aghioritul a fost intrebat de catre un ucenic cum sa se roage. „Sa ma rog cu Rugaciunea inimii, care este «Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul» sau sa ma rog cu rugaciunea «Tatal nostru», pe care Iisus ne-a dat-o in Sfanta Scriptura?“. Parintele a raspuns: Daca oftatul sufletului tau este adanc, si daca in el vine din cainta, inseamna ca Dumnezeu te-a ascultat de o mie de ori mai mult.

De fapt, orice rugaciune trebuie sa fie pen­tru despatimirea noastra, spre curatirea noastra, cerand lui Dumnezeu sa ne dea acestea prin lucrarea rugaciunii. Rugaciunea inseamna, de fapt, cum spune si Parintele Staniloae, „sa stam la sfat cu Dumnezeu”. Parintele Cleopa povestea despre un monah care era randuit, prin ascultare, la spalatul vaselor, si care nu spunea altceva decat: „Doamne, asa cum curatesc eu vasele acestea, curateste-ma si Tu pe mine“. Rugaciunea inimii este rugaciunea care se poate spune in orice moment, este rugaciunea care de multe ori ne trezeste noap­tea si apare pe buzele noastre, este Rugaciunea prin care Ii cerem lui Dumnezeu nimic alt­ceva decat miluirea si mantuirea noastra — nu cerem nimic din ceea ce este al lumii acesteia, in care traim. Nu-i cerem sanatate; El stie daca trebuie sa ne-o dea. Nu-i cerem putere; El stie cand trebuie sa ne-o dea. Nu-i cerem avere; El stie daca trebuie s-o facem si, daca o facem, cu cine trebuie s-o impartim. El stie ca toate ni le da doar spre lucrarea mantuitoare a noastra.

Le-am vorbit de multe ori bolnavilor des­pre Rugaciunea inimii si nu numai despre aceasta, pentru ca sunt adunate in carti multe rugaciuni folositoare omului…

– Ce-ar trebui sa insemne normalitatea pen­tru omul zilelor noastre?

Cred ca normalitatea nu poate fi decat cea din unicul sistem de valori pe care eu il consi­der a fi calauza noastra — si acesta nu este decat sistemul crestin. Spun aceasta, deoarece cred ca toate celelalte sunt neimplinite. Asadar, acesta este singurul sistem care ne implineste pe noi si umanitatea noastra, prin Crucea pe care o ducem, prin nadejdea si credinta noastra in Inviere. Acest sistem ni L-a dat si ni L-a prezentat Dumnezeu-Fiul Iisus Hristos, in scurta Lui venire in trup omenesc pe pamant, in cei treizeci si trei de ani cat a stat in mijlocul nostru – El fiind acum in continuare cu noi, in noi, in Biserica Lui. Faptul ca noi stam acum si discutam in aceasta bisericuta din incinta unui spital de boli cardiovasculare, ma face sa cred ca dorim sa-L intelegem pe El, pe Dumnezeu – si, daca Il intelegem pe El in profunzime, atunci nu putem sa ne lipim sufletul de un alt sistem de valori decat de cel crestin.

Drept pentru care, normalitatea este in acest sistem de valori, iar normalitatea unui om vine tocmai din sfaturile pe care Dumnezeu ni le-a dat. Unii oameni imbunatatiti, Sfintii Parinti, ce au vietuit de-a lungul secolelor si inca slujesc in manastiri, traiesc aceasta normalitate intru Dumnezeu, cu Dumnezeu si pentru Dumnezeu. Este imensa bucurie care ii este data omului in aceasta viata trecatoare pe pamant si care va fi incununata cu nadejdea mantuirii noastre in viata vesnica.

Ma uit in aceasta bisericuta si imi inclin capul, pentru ca ma simt aici in Casa lui Dum­nezeu. Ma uit si ii vad pe Maicuta cu Pruncul, cea care troneaza, ii vad pe Sfintii Apostoli, ii vad pe Sfintii imbunatatiti, care au fost cei ce ne-au lasat invatatura de credinta a desfasurarii liturgice a actului Dumnezeirii. Ma gandesc acum la Sfantul Ioan Gura-de-Aur, la Vasile cel Mare. Ma gandesc la Sfantul Constantin cel Mare si la mama lui, Elena, care au desco­perit Crucea lui Iisus. Şi, in acelasi timp, vad oameni, vad chipuri ale lui Dumnezeu in fiec­are din acesti oameni, chiar daca ei trec prin suferinta. Suferinta nu poate sa fie decat incer­carea pe care Dumnezeu ne-o da pentru indrep­tarea noastra si, in pronia Lui, ne da totdeauna sa ducem atat cat putem duce.

[…]

Domnule doctor, stiu ca pacientii va indra­gesc, pretuindu-va omenia, vorba calda, grija ce le-o purtati… Cum se intoarce aceasta apreciere a pacientilor catre inima dumneavoastra?

Intotdeauna am considerat bolnavul ca fiind parintele meu, copilul meu, sotia mea – deci unul dintre ai mei – si intotdeauna ma adresez lor, indiferent ce varsta au, ce pregatire profesionala, asa cum m-as adresa celor din familia mea.

Or, pentru mine, un bolnav inseamna aproapele meu, care, asa cum ne spune Sfanta Scriptura, este oricare dintre cei multi, oricare dintre cei ce au primit suflare de viata pe acest pamant. Buna crestere, educatia primita te fac sa devii om, si atunci trebuie sa te comporti fata de semenul tau asa cum Sfanta Scriptura ne-o cere: „Iubeste pe aproapele tau ca pe tine insuti” Matei 22:39. Intotdeauna incerc sa ma pun in locul fiecarui bolnav ce trebuie sa sufere o operatie grea pe inima, gandindu-ma: daca as fi eu acel bolnav, ce-as face pentru mine?

Ati terminat de curand si Facultatea de Teologie, Sectia Pastorala, a Universitatii de Vest din Timisoara. De unde nevoia de a im­bina medicina cu credinta?

Medicina fara credinta se poate face, dar nu este medicina adevarata. Aceasta este con­vingerea mea. Din pacate insa, exista si multi medici care sunt atei. Nu-si inteleg uneori ese­curile, nu inteleg ce nu i-a ajutat cand, poate, trebuia sa-i ajute. Se raporteaza in fata bolnavu­lui ca fiind cei care iau decizia, fara sa tina cont de „doleantele” acestuia. Sunt acei medici care nu-L simt pe Dumnezeu in sufletul lor si care, cred eu, daca vor sta de vorba cu ei insisi, mai devreme sau mai tarziu vor intelege ca au gresit ca nu L-au adus pe Dumnezeu in darul pe care l-au primit — cel al vindecarii bolnavilor.

„Trebuie sa realizam comuniunea cu omul aflat in suferinta”

Nu se poate face cu adevarat medicina de­cat crestina, pentru ca misiunea doctorului are in subsidiar si o misiune teologica. Unde te confrunti mai abitir cu aproapele tau decat in suferinta? Or, daca in acea suferinta tu nu te porti cu el ca un medic crestin, astfel incat el sa fie convins ca esti doctorul care poate fi ori­cand abordat si caruia oricand poate sa-i vor­beasca nu numai despre suferinta lui, ci si despre cele ce sunt, uneori, in casa lui, in viata lui, in anturajul lui — nu te poti numi medic cres­tin. Spun toate acestea pentru ca eu am inte­les un lucru esential: omul are nevoie de Dum­nezeu, omul are nevoie de om, omul are nevoie de comuniune. Comuniune este in cer, comu­niune trebuie sa fie si pe pamant, comuniune ar trebui sa fie in orice profesie, oriunde pe pa­mantul acesta. Pentru ca „acolo unde sunt doi sau trei in Numele Meu” – dupa cum spune Iisus – „si Eu sunt cu ei” Matei 18:19-20.

De aici rezida nevoia unei medicini crestine, nevoia unor cunostinte teologice, poate chiar cursuri de pastoratie pentru stu­dentii in medicina, pentru a-i face pe medici sa inteleaga ce doreste Dumnezeu si Biserica de la noi. Si cred ca, daca pe vremuri multi dintre bolnavi se duceau la preot sa-i ajute, astazi este necesar ca noi, medicii, nu sa ne substituim preotului, dar sa avem notiuni elementare teologice cu care sa-i indrumam pe bolnavi – ca, dupa ce pleaca de la noi, sa mearga la parintele lor duhovnic, sa realizeze comuniunea de care vorbeam inainte, cu toti cei din familia lor si din comunitatea in care traiesc, comuniunea cu Biserica lor. Teologul se adreseaza de obicei sufletului, medicul se adreseaza trupului, dar ce bine ar fi sa existe comuniune in lucrarea lor! Am realiza astfel „intregul” in profesia noastra medicala.

– Cu alte cuvinte, vedeti medicina ca pe o misiune?

– Da, am aceasta convingere, pentru ca de fapt, zi de zi, noi, ca medici, avem aceasta misiune intru ajutorarea aproapelui nostru -bineinteles, cu ajutorul lui Dumnezeu. De aceea, am cautat in Sfanta Scriptura, incer­cand sa-mi definesc ce inseamna „medicina crestina”, ca sa pot sa indeplinesc misiunea pe care medicul o are, din punct de vedere teolo­gic, in fata bolnavului.

Si pentru ca suferinta ne e data ca o cer­cetare din partea lui Dumnezeu, atunci misi­unea noastra, ca medici, este de a-l ajuta pe aproapele nostru sa se intareasca la trup — si, ca proaspat teolog, cred ca este foarte important sa-i ajut pe bolnavii mei si din punct de vedere duhovnicesc, constient fiind ca „Doctorul doctorilor” nu este altul decat Domnul nos­tru Iisus Hristos. Noi, ca doctori, trebuie sa realizam comuniunea cu omul aflat in sufe­rinta si sa-l ajutam sa inteleaga de ce s-a imbol­navit, de ce Dumnezeu i-a trimis acum boala, ce trebuie sa faca el in boala lui, cum trebuie sa se roage la bunul Dumnezeu.

Cred ca a fi medic crestin inseamna sa-l ajuti pe omul bolnav, asa cum Hristos ne-a aratat, sa-i deschizi ochii si urechile, sa-l ajuti sa se intoarca cu fata catre Dumnezeu, sa-si inteleaga suferinta in smerenie si umilinta, pentru ca mila lui Dumnezeu va fi spre binele lui, in nadejdea mantuirii in viata de apoi.

„Nu exista boala a trupului fara o boala a sufletului”

– Bolnavii pe care ii ingrijiti (si spun asta pentru ca eu insami m-am aflat candva pe patul de spital, intr-unul din saloanele dumneavoas­tra) simt ca sunteti purtator de ganduri bune. Eu nu pot sa uit cand mi-ati spus, dupa opera­tie, ca nu dumneavoastra trebuie sa va multu­mesc ca totul este bine, ci bunului Dumnezeu —fiindca, daca eu traiesc, inseamna ca El ma are inca in planul Sau, iar Dumnezeu a lucrat prin mainile dumneavoastra. Recunosc, pentru mine a fost un raspuns neasteptat…

– E-adevarat, toate sunt facute de Dumnezeu pentru oameni prin oameni, ca oamenii sa inte­leaga, de fapt, legea iubirii: “iubeste din tot cugetul tau, din toata simtirea ta pe Domnul Dumnezeu si numai pe El, Dumnezeul Cel Viu, si pe aproapele tau ca pe tine insuti” (cf Matei 22:37-39).

Pornind, in profesia mea, de la legea iubi­rii lui Dumnezeu, inainte de a vedea in fata mea un bolnav, intotdeauna am vazut si vad un om in care salasluieste, de fapt, icoana lui Dumnezeu – in fata careia eu, medicul, incerc sa ma fac cat se poate de mic. Si atunci m-am intrebat: „Oare cum as putea sa-L slujesc pe Dumnezeu mai bine, daca misiunea mea este sa fiu doctor si sa stau intre oameni bolnavi, sa le alin suferintele trupesti?”. De aceea, inainte de a intra in partea strict profesionala, de la un salut bland, de la o privire induiosatoare si, poate, uneori datatoare de nadejde, incerc sa ma apropii de bolnavi, sa vorbesc cu ei si, de foarte multe ori, sa spun transant lucrurilor pe nume in ceea ce priveste boala lor, spre a-i face sa inteleaga adevarata cauza a imbolnavirii lor.

Cauzele nu sunt numai cele exterioare — cauzele bolii sunt, cele mai multe, de ordin in­terior, pentru ca nu exista boala a trupului fara o boala a sufletului. Si atunci incerc sa-i explic bolnavului acest lucru, facand legatura intre ceea ce inseamna exteriorul si interiorul nos­tru, intre ceea ce insemnam noi, ca oameni, si ceea ce inseamna Dumnezeu si pronia Lui pentru noi. In felul acesta, bolnavul se des­chide precum o floare, urechile si ochii lui se deschid spre cuvintele, gesturile si privirile celui care-l invata, ca doctor, nu numai despre boala lui, ci si despre ce inseamna Dumnezeu, ce inseamna cauzele bolii si necesitatea conlu­crarii lui Dumnezeu cu mine, medicul, spre a-l ajuta pe bolnav in suferinta prin care trece.

De aceea incerc sa transmit caldura sufle­tului meu si bolnavilor mei, la fel si caldura privirilor mele, in asa fel incat ei sa inteleaga ca au alaturi pe „aproapele” lor, alaturi de care, dupa vindecare, sa ajunga sa-si puna in­trebarea capitala a celui care a trecut prin su­ferinta: „Oare de ce m-a vindecat Dumnezeu, si ce trebuie sa fac de aici incolo?”.

Este un moment greu — cel al intoarcerii catre Dumnezeu a omului care a trecut printr-o suferinta, cand el isi pune problema ca, iata, Dumnezeu, prin mainile, mintea, intelep­ciunea si priceperea medicului, l-a ajutat sa-si duca mai departe misiunea pentru care a fost trimis pe acest pamant. De aceea, multi dintre bolnavii mei asteapta cu nerabdare sa ne reve­dem la controalele de dupa operatie, asteapta sa mai vorbim nu numai despre de-ale bolii, ci si despre ale noastre, ale oamenilor, si despre acest prim pas pe care ei mi-l declara, si care este spovedania generala in fata parintelui duhovnic, cu cainta si cu intoarcere spre Dumnezeu.

Calea este stramta, dar frumoasa, iar la capa­tul ei va asteapta Slava lui Dumnezeu. Haideti sa facem in asa fel ca toti sa ne putem mantui!

Aveti dreptate! Operatia pe cord prin care am trecut m-a apropiat mai mult de Dumnezeu, mi-a schimbat fondul sufletesc si m-a facut sa constientizez, mai mult decat inainte, cat de pretioasa este viata ce mi-a fost daruita…

Momentul zero al intoarcerii catre Dumnezeu

Ce le-ati spus oamenilor care au venit la chirurgul Dan Cioata cu indoiala in suflet, iz­vorata din intrebarea: „ Voi trai sau voi muri?”

Am foarte multe cazuri de acest gen, dar, dupa unele discutii pe care le-am purtat cu bolnavii, ei au acceptat interventia operatorie pe inima. Venisera cu teama, cu spaima, chiar si cu neincredere intr-un asemenea act chirurgical de o deosebita amploare — si, mai ales, venisera cu teama de moarte. Dupa discuti­ile cu ei, in care am definit moartea ca pe o „mare trecere”, moartea „ca o inviere”, multi au acceptat interventia chirurgicala. Si, daca lu­crurile au mers bine la cei mai multi dintre ei si s-au vindecat, cand s-au intors la obisnuitele controale de dupa operatie, mi-au spus: „Domnule doctor, abia acum L-am inteles pe Dumnezeu, abia acum am inteles ce inseamna El pentru mine, abia acum am inteles ce in­seamna «aproapele meu» pentru mine. Abia acum am inteles ce inseamna spovedania, ce inseamna rugaciunea, ce inseamna sa fii bote­zat si cununat in fata altarului, in Biserica…”.

De la tineri pana la varstnici, au facut pasul intoarcerii spre Dumnezeu. De fapt, in viata fiecaruia trebuie sa existe un moment zero al in­toarcerii catre Dumnezeu. Iar eu am convinge­rea ca lumina — samanta pe care am sadit-o in sufletele lor, prin discutiile pe care le-am avut cu ei, inainte de operatie, in perioada de convalescenta si dupa operatie — a facut in asa fel incat acesti oameni sa se intrebe: „Cine sun­tem? De unde suntem? De ce suntem? De ce trebuie sa fim aici si, cand ne vom intoarce, la ce anume ne vom intoarce?”. Eu le-am ras­puns de fiecare data ca daca toti vom lucra vir­tutea si nu pacatul, ne vom intoarce in Slava lui Dumnezeu si vom fi alaturi de El, mantuiti.

– Domnule doctor, profesia dumneavoastra cere multa stiinta. Sunteti insa omul care si-a intarit inima cu multa credinta, convins fiind ca, fara cre­dinta, profesia aceasta ar fi lipsita de sens. Spuneti-mi, va rog, care este relatia dintre stiinta si credinta?

– Multi oameni de stiinta, consacrati prin descoperirile lor stiintifice, afirma ca nu au ne­voie de Dumnezeu pentru a cerceta, tot asa cum Dumnezeu si religia nu au nevoie de sti­inta pentru a fi in legitimitate. Eu cred ca sti­inta arata caile omului spre modul de „a sti”, iar religia arata caile omului spre modul de „a fi”. De aceea, religia da sens stiintei, iar omul ce nu a trecut prin religie are un handicap spi­ritual. Omul areligios este gol pe dinauntru, steril ca transcendenta. Progresul vietii umane si sociale nu poate veni decat din impreuna-lucrarea ratiunii cu spiritul, a stiintei cu religia.

Si, peste toate, sa nu uitam ca iubirea este forma superioara a oricarei cunoasteri intui­tive si rationale, fara iubire viata fiind „ca un clopot ce nu bate”

Dr. Dan Cioata

(va urma)

Din „Medicina ca misiune”— Mariana Pandaru in dialog cu Dr. Dan Cioata

 (aparut in revista “Familia ortodoxa”, nr. 2 si nr. 9/2012)

Legaturi:


Categorii

Articolele saptamanii, Medici crestini, Modele in societate, Pagini Ortodoxe, Raspunsurile Bisericii la problemele vremurilor

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

18 Commentarii la “DR. DAN CIOATA (Timisoara) – CHIRURGUL CARE CAUTA INIMA DUHOVNICEASCA sau Medicina ca misiune mantuitoare

  1. Fara cuvinte…

    Doamne ajuta!

  2. Slava Domnului ca ne mai da si asemenea doctori. Era interesant de stiut cum L-a cunoscut pe Dumnezeu.

  3. Ortodoxia ne oferă
    Calea ieşirii din păcat
    Prin tainele sfintei biserici
    ŞI ORICÂND, modele de urmat.

    Oricând vor fi oameni ai rugii,
    Ai milei şi ai dăruirii,
    Spre’a naşte’n noi râvna şi’ndemnul
    Şi argumentele trăirii.

    Mereu vom întâlni în viaţă
    Oameni de mare vrednicie
    (Necunoscuţi marelui public),
    Ce simt cereasca bucurie.

    Oameni care’au lăsat în urmă
    Prin gând, prin rugă şi slujire
    Dovada vieţii ortodoxe
    Trăită’n sinceră iubire.

    Oameni ce n’au vorbit în public,
    N-au strălucit în faţa lumii,
    N-au căutat apreciere,
    Ci viul, sfântul rugăciunii.

    Oameni ce n-au voit s’adune
    Aprecieri care …coboară
    Ci-n milă’n jertfele de sine,
    (Şi’au adunat la cer, comoară).

    Ei au cules darul cel mare.
    (A vieţuirii tăinuite).
    A faptelor ne tâmbiţate
    Şi al volorilor smerite.

    Avem şi astăzi aşa oameni.
    Dar… nu-i vedem şi nu primim.
    Nu-i observăm c’avem motive
    (Şi’ndemnuri), să-i dispreţuim.

    Da. Nu’i vedem. Nu îi cunoaştem.
    Că nu-s pe lume străluciţi
    Prin ale lumii (pieritoare).
    Că-s fără “slavă”. Că-s smeriţi.

    La’nfricoşata judecată
    Mulţi semeni ne vor umili
    Şi mulţi smeriţi (ce azi n’au nume),
    Ca soarele vor străluci.

    De’aceia mă simt un nevrednic
    (Şi sub mustrarea conştiinţei),
    Când văd şi înţeleg (prin semeni)
    Ce’adânci sunt tainele credinţei.

    Când văd cum se trăieşte faptic,
    Cum se lucrează şi se’nvaţă,
    Ortodoxia cea profundă
    (Nu cea… cu luci la suprafaţă).

    Iată modelele concrete.
    Iată o pildă de urmat.
    Iată îndemnul la lucrare,
    (Nu la vorbit, ci la lucrat).

  4. …citind am trait aievea senzatia nevredniciei mele in fata unui asemenea om si de asemenea am realizat ca lumea asta se tine pentru unii ca ei!

  5. Lui Antonie cel mare i s-a descoperit ca in Alexandria este un medic care canta “Sfinte Dumnezeule” cu ingerii.

    Mutatis mutandis, sunt probabil multi alesi nestiuti. E incurajator si dadator de speranta sa afli de ei.

  6. Pingback: Emisiunea Cuvinte din taceri: intalnire cu dr. chirurg crestin DAN CIOATA [video] - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  7. Pingback: MARTURIA UN GINECOLOG CARE REFUZA SA MAI FACA AVORTURI SI LUPTA PENTRU VIATA: Doctorul Ionel Cioata din Timisoara (video) - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  8. Pingback: MEDICUL TEOFIL LUNG (LUNGU) - CHIRURGUL LUI DUMNEZEU, care face adevarate minuni medicale, unice in lume, spune ADEVARUL DESPRE CHIMIOTERAPIE si CITOSTATICE in cazurile de cancer la cap si gat: "Sunt afaceri extraordinare, unii din asta traiesc. Efec
  9. Dr. Dan Cioata – renumitul chirurg de la Institutul de Boli Cardiovasculare din Timisoara – este o personalitate complexa care imbina vocatia de medic cu cea de preot, punandu-le in slujba vindecarii trupesti si sufletesti a bolnavilor.
    Am remarcat acest lucru chiar de la prima intalnire cu domnia-sa, cand am mers cu sotia pentru programare in vederea interventiei pe cord deschis.
    Sotia mea a fugit timp de 20 de ani de aceasta operatie, dar dupa o discutie de 20 de minute cu dl doctor – la care am asistat – si-a schimbat complet atitudinea.
    Am ramas surprins cat de repede explicatiile stiintifice, ferme ale medicului, dar si vorbele blande incarcate de credinta in Dumnezeu ale duhovnicului, au reusit sa sparga barajul psihic aparut la sotia datorita stresului cauzat de boala, si s-o faca sa doreasca cat mai repede interventia chirurgicala. Operatia s-a desfasurat fara probleme, iar in prezent sotia mea se simte foarte bine.
    Intr-un interviu acordat d-nei Mariana Pandaru si publicat in volumul “Medicina ca misiune” ( Intoarcerea spre medicina crestina), dr. Dan Cioata spune ca “medicina fara credinta se poate face, dar nu este medicina adevarata”. Dr. Dan Cioata NU CONDITIONEAZA ACTUL MEDICAL si de aceea mai este numit si MEDICUL SARACILOR.
    In continuare am sa ma refer la o activitate mai putin cunoscuta a Dr. Dan Cioata si anume cea de poet.
    Dr Dan Cioata se remarca ca un poet plin de sensibilitate. In volumul de versuri ”Taina iubirii”, lirismul poeziilor exprima sentimentele si emotiile poetului in legatura cu realitatea inconjuratoare.
    Elevatia spirituala care razbate din versurile poetului, presupune interiorizarea valorilor crestine si capacitatea de adeziune la cele mai inalte idealuri morale si filosofice.
    Tematica poeziilor este diversa si poate fi catalogata astfel:
    – rolul Creatorului ( Descoperire, Stiinta, Simbioza, Jertfa, Pacea, Nedumerire, Creatie)
    – cunoasterea divina ( Lumina, Urcusul, Oglindire, Cuvantul Iisus, etc.)
    – intrebari existentiale ( Viata, Timpul, Dorinta, Revelatie, Deschidere )
    – dragostea ca sentiment nobil al omului ( Unire, Sarutul, Iarna, Asteptare, Intoarcere. etc.).
    Constiinta poetului este dominata de multe intrebari. Dr. Dan Cioata are o viata launtrica foarte bogata.
    De aceea spiritul sau elevat il impinge spre subtilitati si speculatii filosofice, fiind insetat de cunoastere.
    Acest lucru este evident mai ales in poezia testament “CREATIE” cu care se deschide volumul de versuri.
    Poetul intre in dialog cu divinitatea pe care o intreaba: – “Dar eu…eu cine sunt?”, iar raspunsul divinitatii este elocvent:
    “Tu esti cel ce Eu te-am zamislit
    Tu esti cel ce te-am pus coroana
    Creatiei mele pana la sfarsit”.
    Simbioza dintre teluric si astral, dintre Dumnezeu si creatia sa divina – omul – este exprimata prin versuri de o rara frumusete:
    “Tu esti, eu sunt
    Si noi doi suntem
    Si Cer si Pamant
    Pamantul totdeauna
    Si Cerul de deasupra
    Cuprinde acest Pamant
    Ingemanare de suflete
    Eu om al acestui Pamant
    Tu Dumnezeu din ceruri venind”.
    ( Simbioza)
    Am amintit acest aspect al personalitatii dr. Dan Cioata pentru ca pacientii sa nu vada in domnia-sa numai omul de stiinta, omul cu bisturiul care taie si reconstruieste inimi, ci si pe tanarul plin de idealuri care a plecat din Godinesti Gorjului sa cucereasca lumea, si care intr-un interviu spune ca a rezistat nenumaratelor oferte venite din strainatate pentru ca “primavara nicaieri pamnantul reavan nu miroase mai frumos ca in satul natal”.
    Alecsandru Nanulescu – Dr.Tr.Severin

  10. Am o mare bucurie in suflet sa descopar ca inca mai exista astfel de oameni care inspira prin autenticitatea faptelor lor si manifestand o stare exceptionala de bun simt. Ii multumesc Bunului Dumnezeu ca ne trimite astfel de exemple de smerenie, moralitate si credinta! Acestia sunt oamenii de care trebuie sa afle tinerii nostri – viitorul neamului romanesc!

  11. Il rog pe Bunul Dumnezeu,sa-i dea putere multi ani de acum inainte Dlui Dr. Dan Cioata,sa vindece suflete si inimi bolnave.Cu multa recunostinta si iubire pentru omul care l-a adus pe Dumnezeu in saloanele bolnavilor!

  12. Buna ziua,

    As dori sa va intreb de unde pot comanda cartea. Am cautat-o in toate librariile si nu am gasit-o niciunde.

    Va multumesc!

  13. Buna tuturor ! Am avut si eu norocul sa-l cunosc pe acest extraordinar Om.Cu toate ca imprejurarile nu au fost tocmai placute pentru mine – (am fost operat pentru un dublu bypass pe data de 19-11-2014) am avut sansa sa fiu operat de Dnul doctor Cioata si acum sunt acasa in sanul familiei.In concluzie : cuvintele sunt mult prea neancapatoare si insuficiente pentru a-i putea multumi indeajuns acestui “inger”trimis pe pamant pentru a salva vieti.Dumnezeu sa va dea sanatate Domnule doctor si sa stiti ca ati devenit un membru spiritual al familiei mele si ca veti fi pomenit in toate rugile de multumire ori de cate ori imi voi spune rugaciunea.Va multumesc din suflet pentru tot si va asigur de toata consideratia si respectul meu.Cu drag al dtra Cornel Lazar

  14. Pingback: Patriarhul Daniel a decorat 18 medici timisoreni care REFUZA sa mai faca AVORTURI. Marturii de la medicii Dan Pascut si Ionel Cioata [VIDEO]. “MA SIMTEAM CA UN KILLER PLATIT SA UCIDA” - Recomandari
  15. Pingback: Pe urmele Sfantului Luca al Crimeei – MEDICI IN SLUJBA LUI DUMNEZEU: Preotul NICOLAE CRISTESCU – medic internist – si diaconul STEFAN MINDEA, somitate a neurochirurgiei care a lasat America, la sfatul Parintelui Iustin, pentru a-si ajuta
  16. interventia printr-o operatie pe cord deschis efectuata de minunatul OM DAN CIOATAsi echipa sa a fost revelatia in urma careia am fost luminatdeDUMNEZEU ca am datoria zilnica de a ma ruga pentru intreg staful medical si persoalul din spitale asa cum si acesti oameni minunati se roaga pentru bolnavi si sunt interesati de recuperarea bolnavului si nu de interesle lor material.VAadmir si va multumesc din suflet domnilor doctoriDAN CIOATA ,ADI MERCE SI TOTI CEILALTI care 6,5 ore ati avut rabdarea de a reface un om pe care sa-l redati celor 5 fetite minore ce l-au asteptat acasa cu lacrimi in ochi.DUMNEZEUL SLAVEI care v-a ales pentru interventia mea sa ramina cu si in familiile dumeavoastra binacuvintindu-va xu tot ce stie EL cava este mai necesar.VAadmir si pastrez ininima cu dragoste si respect.-VIOREL

  17. Pingback: LEON DANAILA, geniul neurochirurgiei mondiale care merge acasa cu metroul si cu autobuzul: “SUNT CEL MAI BOGAT OM DIN LUME. AM INIMA PLINA!”. Doctorul “facator de minuni” prin credinta, stiinta, munca si dragoste de oameni. POZA CA
  18. Buna seara!!!Ma poate ajuta si pe mine cineva cu nr de tel al domnului doctor Dan Cioata,am mare nevoie urgent!!!Va multumesc!!!!

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare