DUPA DEALURI: autoarea romanelor non-fictionale despre TRAGEDIA DE LA TANACU, Tatiana Niculescu Bran, se delimiteaza de Cristian Mungiu: “PREFER SA NU VAD FILMUL”

10-10-2012 7 minute Sublinieri

Dragă Cristian Mungiu,

nu-mi dau seama dacă să mă bucur sau să mă  îngrijorez văzându-mi numele pe afișul recentului tău film premiat la Cannes, După dealuri. În luna octombrie a anului trecut, mi-ai propus să semnez un document numit Acord, prin care eu îți recunoșteam paternitatea scenariului, iar tu te angajai să menționezi sursa de inspirație a respectivului scenariu, adică romanele mele, Spovedanie la Tanacu și Cartea Judecătorilor, pe toate materialele de promovare a filmului, în țară și în străinătate. Se preciza în Acord și că nu am și nu voi avea pretenții de natură financiară legate de filmul care avea să rezulte din adaptarea cinematografică a romanelor mele.

De la semnarea acordului, ne-am mai întâlnit o singură dată, în luna martie, când m-ai invitat să văd un prim montaj al filmului pentru care am avut multe cuvinte de laudă. Remarcam atunci însă că, din păcate, îi lipsea o dimensiune spirituală. S-ar putea spune că era despre religie fără să aibă un Dumnezeu. De atunci încoace, mai ales în declarațiile tale publice, continuă să apară o ambiguitate care mă tem că nu e favorabilă destinului acestui film. În interviuri, (mai ales în străinătate), declari că filmul, care a luat premiul pentru cel mai bun scenariu la Cannes, este inspirat dintr-un caz real care te-a preocupat ani de zile și despre care te-ai informat îndeaproape. Adesea, în aceleași interviuri, omiți sursa reală a filmului, adică romanele mai sus menționate.

În schimb, în România, declari că ai făcut un film de ficțiune, fără legătură cu faptele și personajele reale ale întâmplării din 2005, de la Tanacu. În același timp, decizi ca prima vizionare a filmului, în România, să aibă loc la Vaslui, adică foarte aproape de locul real al întâmplărilor. Orice om de bună credință se întreabă ce ar trebui să înțeleagă : că ai făcut un film după un caz real și în urma unei scrupuloase anchete proprii sau că ai făcut un film de ficțiune inspirat de niște romane (și o piesă de teatru pusă în scenă de Andrei Șerban)? În primul caz, e de neînțeles ce caută referirea la romane și numele autoarei lor pe genericul și afișul filmului, dacă filmul are la bază faptele reale, cercetate și reconstituite de tine. În al doilea caz, nu se înțelege ce legătură are filmul de ficțiune cu Vaslui, cu schimbul de replici cu un protopop local și cu un fapt divers din 2005, dacă filmul e adaptarea unor romane.

Chiar și pe scena Festivalului de la Cannes, în momentul premierii pentru cel mai bun scenariu, ai declarat că în spatele filmului tău s-ar afla nu niște cărți, ci niște oameni reali care au suferit și care nu trebuie uitați. La cine te refereai, de vreme ce ai făcut un film de ficțiune, fără legătură cu oameni și fapte reale ? Crainicul francez a precizat apoi că ai luat premiu pentru un scenariu bazat pe niște cărți… N-ar fi timpul să te hotărăști ?

Am citit, de asemenea, lectura pe care o dai în străinătate scenariului și pe care nu o împărtășesc : ar fi vorba despre liberul arbitru și dragostea dintre două femei, interzisă de practicile anacronice ale Bisericii. Sigur, orice regizor poate da operei sale orice interpretare, iar cea pe care ai ales-o se vinde cel mai bine în Occident. Nu numai biografia personajelor (preluată ca atare din cărți), dar chiar și filmul permit însă o lectură ceva mai subtilă : nu e vorba atât despre o dragoste interzisă, cât despre suferința și nevoia de afecțiune a unor copii mari, două fete crescute la orfelinat, cu identități sexuale mutilate de abuzuri și indiferență. Două ființe împovărate de un trecut chinuit, așadar, și nu două libertăți care își asumă profunzimea unui sentiment în ciuda oricăror prejudecăți.

Așteptând să decizi, în declarații, interviuri și prezentări, rolul și rostul menționării romanelor mele pe genericul filmului, prefer să nu văd versiunea finală, premiată la Cannes, care rulează pe 25 octombrie, în București.

Pelicula “După dealuri”, în regia lui Cristian Mungiu, premiată la Festivalul de Film de la Cannes anul acesta, a câştigat marele premiu al secţiunii Filmmakers of Tomorrow – FEDEORA, la Festivalul de la Haifa, Israel, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX. Premiul a fost acordat de un juriu desemnat de Federaţia Criticilor de Film din Europa şi Zona Mediteraneană – FEDEORA. Regizorul Cristian Mungiu s-a întâlnit cu spectatorii din Haifa, la proiecţia filmului său.

Trofeul de la Haifa se adaugă şirului de premii obţinute de film, începând cu cel pentru scenariu şi dublul trofeu pentru interpretare acordat actriţelor Cosmina Stratan şi Cristina Flutur la Cannes. De asemenea, “După dealuri” a fost desemnat cel mai bun film la Festivalul de la Vukovar (Croaţia) şi de la Herceg Novi (Muntenegru).

Filmul scris şi regizat de Cristian Mungiu şi inspirat de romanele non-ficţionale ale Tatianei Niculescu Bran stârneşte atât interesul criticii şi al presei de profil, cât şi al publicului, proiecţiile de la Haifa, Hamburg, BFI London Film Festival şi New York Film Festival fiind sold-out cu câteva zile înainte de rulare.

La New York, unde a rulat în selecţia oficială, alături de câteva dintre cele mai apreciate filme ale anului, “După dealuri” a avut parte de cronici elogioase. “Sfâşietor, de neuitat şi vizionar”, scrie despre acest lungmetraj FilmSchoolRejects.com, una dintre cele mai apreciate şi citite publicaţii online de cinema de peste Ocean.

“Filme atât de diferite precum «Amarcord» şi «Panglica albă» caută sursa psihologică a violenţei. Contribuţia unică a lui Mungiu este însă felul în care umanizează povestea şi conduce metafora. Acolo unde (Federico) Fellini folosea sexualitatea adolescentină, iar (Michael) Haneke invoca pierderea inocenţei copilăriei, regizorul român spune o poveste de dragoste”, apreciază criticul Daniel Walber.

“După dealuri” a avut parte de o avanpremieră specială şi la Paris, la finalul lunii septembrie, la invitaţia Société Civile des Auteurs Réalisateurs Producteurs. Cristian Mungiu şi actriţa Cristina Flutur s-au întâlnit atunci cu publicul francez, la Cinéma des Cinéastes, într-o discuţie amplă moderată de regizorul Radu Mihăileanu.

Filmul “După dealuri” va intra în cinematografele din Franţa pe 21 noiembrie.

Producţia semnată de Cristian Mungiu este proiectată zilele acestea şi în Coreea de Sud, la Festivalul Internaţional de Film de la Pusan – care se desfăşoară în perioada 4 – 13 octombrie – cel mai mare eveniment de gen de pe continentul asiatic, ajuns la a 17-a ediţie. Pelicula rulează în secţiunea World Cinema, alături de alte câteva filme multi-premiate în festivaluri. Supranumit “Cannes-ul Asiei”, Festivalul de la Pusan adună cele mai importante titluri lansate în anul respectiv şi reuneşte cei mai mari producători de film. Audienţa generată de festival ajunge la cifra de 200.000.

Şi londonezii vor vedea propunerea României la Oscar, între 10 şi 21 octombrie, la cea de-a 56-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Londra, cel mai prestigios şi longeviv eveniment cinematografic din Marea Britanie. Proiecţiile sunt deja sold-out, Cristian Mungiu urmând să se întâlnească cu publicul şi cu presă britanică.

Toată luna octombrie, filmul regizat de Cristian Mungiu rulează şi la Bruxelles, în cadrul unei retrospective iniţiate de regizorii Jean-Pierre şi Luc Dardenne. Pe 16 octombrie, în avanpremieră, va fi proiectat “După dealuri”, în prezenţa fraţilor Dardenne – coproducători ai filmului, prin Les Films du Fleuve -, a lui Cristian Mungiu şi a actriţelor Cosmina Stratan şi Cristina Flutur. Din 21 noiembrie, pelicula va rula în cinematografele din Belgia şi Luxemburg, iar din 22 noiembrie, în Olanda.

“După dealuri” are deja distribuitori în peste 35 de ţări. După ce a rulat în avanpremieră la Vaslui şi Câmpina, la sfârşitul lunii septembrie, filmul intră în cinematografele din România pe 26 octombrie. Avanpremiera bucureşteană este programată în cadrul evenimentului Les Films de Cannes à Bucarest, pe 25 octombrie.

  • Adevarul: 

Cristian Mungiu, criticat de Biserica din Vaslui: „Filmul său este o ruşine“ VIDEO

Lansat vinerea trecută la Vaslui, filmul regizat de Cristian Mungiu, „După dealuri” a primit şi critici de la cei prezenţi la eveniment. Cei mai vehemenţi contestatari ai peliculei au fost reprezentanţii bisericii, care au catalogat-o ca fiind o ruşine a societăţii.

Filmul „După dealuri”, care a avut avanpremierea la Vaslui, săptămâna trecută, a emoţionat cea mai mare parte a celor care au fost prezenţi la eveniment. Toată lumea a avut numai cuvinte de laudă despre acest film, cu excepţia reprezentanţilor bisericii, care cred că pelicula va aduce o imagine proastă asupra poporului român.

„Cred că acest film va aduce o imagine proastă asupra poporului român şi asupra bisericii noastre, mai ales în comunităţile şi popoarele care nu cunosc realităţile noastre. Noi nu avem aşa ceva. Cazul de la Tanacu a fost un caz nefericit, iar filmul este o ruşine. Asta e concluzia mea, iar eu ca român vreau să îmi apăr tradiţia şi valorile. Să nu credeţi că la Tanacu a fost chiar aşa”, a declarat preotul Vasile Pârcălabu, protopopul de Vaslui.

Regizorul Cristian Mungiu a declarat că a ales oraşul Vaslui pentru legătura dintre întâmplarea reală şi cărţile care au inspirat filmul, acţiunea peliculei desfăşurându-se la o mănăstire din judeţul Vaslui. „Am ales Vasluiul pentru legătura care este între întâmplarea reală şi cărţile care inspiră filmul. În clipa în care am decis să avem o avampremieră mi-a fost imediat clar că cel mai potrivit loc în care poate să se desfăşoare este la Vaslui. Aici am început acum un an documentarea şi prospecţia pe teren în încercarea de a fi cât mai corecţi cu toţi cei care au avut vreodată de-a face cu această întâmplare”, a spus Mungiu.

„După dealuri” spune povestea a două fete care au crescut împreună şi care se reîntâlnesc după câţiva ani de despărţire. Alina se întoarce din Germania să o ia cu ea pe Voichiţa, prietena ei din copilărie faţă de care se simte încă foarte ataşată. Voichiţa şi-a găsit însă calea în credinţă, iar maicile printre care trăieşte la mănăstire ţin locul familiei pe care nu a avut-o niciodată. Alina luptă cu toate puterile să recâştige afecţiunea Voichiţei, făcându-i pe cei din jur să se întrebe de unde vine forţa care o animă. “După dealuri” are distribuitori în peste 30 de ţări şi îşi continuă traseul prin marile festivaluri ale lumii: Karlovy Vary, Sarajevo, Moscova, Florenţa, urmând ca în curând să fie prezentat la Toronto – în secţiunea Masters, New York Film Festival, AFI Fest Los Angeles, Buenos Aires şi multe altele.

Mungiu, faţă cu ofensa preotului protopop: ”«Sper că nu reprezintă decât punctul domniei sale de vedere»“

Regizorul spune că filmul „După dealuri“ nu vorbeşte despre ce s-a întâmplat la Tanacu, ci este o operă care invită la o meditaţie generală despre rolul religiei în societate.

Cristian Mungiu, regizorul filmului„După dealuri”, răspunde protopopului Vasile Pârcălabu, care a afirmat după vizionarea peliculei că aceasta „este o ruşine”. Mungiu speră că preotul şi-a exprimat o opinie personală. Punctul de vedere al clericului este susţinut însă şi de înalţii reprezentanţi ai Bisericii Ortodoxe Române. În ciuda faptului că n-a văzut filmul, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei a spus că declaraţia protopopului de Vaslui „este suficientă” şi că nu necesită alte comentarii.

„Adevărul”:  În ce măsură urmăreşte subiectul filmului „După dealuri” realitatea evenimentelor de la Tanacu ?

Cristian Mungiu:„După dealuri” nu vorbeşte despre ce s-a întâmplat la Tanacu – n-am fost de faţă şi nu putem decât să avem un punct de vedere – subiectiv. Mai mult – spre deosebire de cărţile doamnei Tatiana Niculescu Bran, de care filmul e inspirat, povestea pe care o aduc eu pe ecran nu foloseşte numele oamenilor reali şi nu respectă în mod deliberat biografiile şi motivaţiile acestora – propunându-şi să fie o operă ficţională care să invite la o meditaţie mai generală despre rolul religiei în societate astăzi.

Scenariul conţine judecăţi de valoare asupra felului în care Biserica e prezentă în societate?

Filmul prezintă nişte întâmplări. Nu denigrează pe nimeni, nu generalizează şi nu susţine vreo clipă că punctul de vedere al personajului este şi cel pe care l-ar împărtaşi Biserica Ortodoxă Română.

Sunt voci care acuză subiectele „întunecate, morbide” abordate de noii cineaşti români şi spun că ar trebui atinse şi altfel de idei, care să nu „atenteze” la imaginea României. Cum comentaţi?

Noi, în România, avem mereu o problemă cu imaginea ţării – conţinutul însă, faptele din spatele imaginii nu ne preocupă la fel de tare. Ca să nu mai avem o imagine proastă trebuie să nu mai facem lucrurile care ne dau o imagine proastă. Noi vrem să băgăm gunoiul sub preş în loc să vorbim deschis de problemele pe care le avem şi să încercăm să le rezolvăm. Filmul este ca o oglindă – dacă îl priveşti şi nu-ţi place ce vezi trebuie să te schimbi pe tine, să te îngrijeşti – nu să dai vina şi să te răzbuni pe oglindă, că ea n-are nicio vină – te arată aşa cum eşti.

Un înalt oficial al Bisericii Ortodoxe Române a afirmat despre film că „este o ruşine”.

Sper, în continuare, că opinia exprimată la cald de domnul protopop de Vaslui nu reprezintă decât punctul domniei sale de vedere – şi că Biserica Ortodoxă Română nu va rata ocazia oferită de acest film de a intra într-o conversaţie despre valorile pe care ea le promovează şi despre importanţa lor pentru societatea românească de astăzi.

Vezi si:

O a doua observatie este un anume cinism al lui Cristian Mungiu. In mod vizibil, Mungiu a incurajat el insusi o interpretare anti-clericala a filmului, preluand, in cadrul unui interviu, ponciful ASUR-ist legat de fondurile cheltuite pe biserici si catedrala in comparatie cu fondurile cheltuite pe scoli sau spitale (demontat aici). A incurajat si alte interpretari deviante, afirmand ca a pus accentul pe prietenia dintre cele doua personaje principale (Irina Cornici si Voichita) si pe contradictia intre aceasta prietenie si angajamentul religios al uneia dintre ele (ceea ce falsifica realitatea, dupa cum am remarcat mai sus). Practic, Mungiu pare ca se indeparteaza foarte mult de intentia autoarei romanelor non-fictonale, care nu dorea ca vreun personaj sa iasa in mod deosebit in evidenta ci sa fie reprezentat un “suflet colectiv”. De ce face acest lucru? Din motive comerciale si de promovare, probabil: da sugestii pentru acele interpretari oarecum corecte politic dar nu foarte, ci indeajuns de echivoce pentru a putea fi atat agreabil cat si intrigant/controversat pentru marele public si critica internationala occidentala (caci miza acolo e, la noi oricum nimeni nu se uita la astfel de filme).


Categorii

1. DIVERSE, Erezii, secte, rataciri, sminteli, inselari, scandaluri...

Etichete (taguri)

, , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

12 Commentarii la “DUPA DEALURI: autoarea romanelor non-fictionale despre TRAGEDIA DE LA TANACU, Tatiana Niculescu Bran, se delimiteaza de Cristian Mungiu: “PREFER SA NU VAD FILMUL”

  1. Hopa!!! Mi se pare mie sau ati ajuns la cuvintele mele? Ati promovat cumva pana nu de mult filmul unui asur-ist? Fiti mai vigilenti baieti. Cel care face un film in care spune ca avortul e ceva bun, pana la urma tot in Domnul Hristos loveste.Bucurie Sfanta

  2. @preot damaschin:

    Nu, am ajuns la propriile noastre cuvinte, acelea care sunt citate chiar la finalul postarii.

  3. Deci in tot timpul asta v-ati invartit in cerc! Deci recunosti adminule, oricine ai fi! Si cand va avertizam eu imi spuneati ca cercul daca e suficient de maaare e la fel de drept ca o dreapta. O directa de dreapta.
    Cam pierdeti vremea de pomana, bag sama, cu site-ul asta pe care nimeni nu mai citeste cu atentie. Deci despre ce vorbeam?

  4. asa e , @Alin-7 , doar dvs. cititi cu atentie si comentati la obiect , si cu smerenie , si … Eh , ce ti-e si cu tiparul asta .

  5. @ fane:

    Alin-7 glumea si ne tachina (cum o face de multe ori), ironizandu-l, pare-se, pe parintele-comentator dinainte, doar ca uneori umorul sau e mai “obscurizat” pentru cei care nu-l cunosc personal.

  6. Ca să nu mai avem o imagine proastă trebuie să nu mai facem lucrurile care ne dau o imagine proastă. Noi vrem să băgăm gunoiul sub preş în loc să vorbim deschis de problemele pe care le avem şi să încercăm să le rezolvăm. Filmul este ca o oglindă – dacă îl priveşti şi nu-ţi place ce vezi trebuie să te schimbi pe tine, să te îngrijeşti – nu să dai vina şi să te răzbuni pe oglindă, că ea n-are nicio vină – te arată aşa cum eşti.” (C Mungiu in interviul din “Adevarul”)

    Desi mai devreme chiar el spune ca e vorba despre “un punct de vedere – subiectiv” si ca filmul “nu denigrează pe nimeni”, in ultima parte a interviului lasa de inteles ca filmul in general (si inclusiv “Dupa dealuri”) are un rol de oglinda a societatii si ca in cazul acestuia Biserica Ortodoxa (Romana) trebuie sa primeasca aceasta relatare ca pe una obiectiva, dupa un scenariu si o regie a unora care sunt “in afara” Bisericii – tocmai asta e suport pt “obiectivitate”; prin urmare Biserica trebuie sa se schimbe, sa se innoiasca – pt ca astfel de practici sunt “reminiscente din Evul Mediu”. In opinia sa, el ofera prin acest film o “ocazie” Bisericii Ortodoxe Romane “de a intra într-o conversaţie despre valorile” Sale. Se adreseaza Bisericii din “afara”, ca sa-si legitimeze obiectivitatea (desi tocmai ce spusese ca filmul e “subiectiv”!). E vorba aici de eterna grija a criticilor “obiectivi” ai Bisericii, care din prea-multa obiectivitate se plaseaza pe aceeasi pozitie cu organizatiile tip ASUR.

    FOARTE BUNA (si binevenita!) SCRISOAREA TATIANEI NICULESCU BRAN!

  7. Poate ar fi bine sa se priveasca si Mungiu in oglinda declaratiilor sale si sa se schimbe (pt ca ma gandesc ca nu-i plac nici lui, desi nu-s excluse surprizele) si sa nu mai faca… filme si declaratii de inchizitoriale nefondate si subiectiv-obiective (subiective cu obiective precise).

  8. Bine ca Bunul Dumnezeu a facut sa functioneze aceasta lume dupa intelepciunea Sa si nu dupa regulile „ democratiei „ in care fiecare isi da cu parerea dupa cum i se nazare . Nu stiu daca scenaristul sau regizorul care se ascund „dupa dealuri” cunosc biserica ortodoxa din propria experienta , din propria traire ( asa cum ar fi normal atunci cand iti dai cu parerea despre un ceva , indiferent ce , daramite despre un subiect atat de delicat ) sau judeca un intreg dupa principiul codului binar . Cert este ca , atat prin film , cat si prin promovarea lui , insista sa transmita oricui este dispus sa ingurgiteze , faptul ca genul de problematica tratat de scenariu este unul foarte raspandit si prin urmare , caracteristic mediului ortodox din Romania , lucru complet aiurea . Cam asa vede lucrurile dl. Mungiu din corcodusul in care s-a cocotat , corcodus care „ creste intr-o zi cat altii in zece „ , udat din belsug de ura impotriva ortodoxiei , promovata desantat de „ cultura „ cinematografica actuala … si nu numai .

    Am citit pe alte site-uri cateva reactii la delimitarea d-nei Niculescu Bran si am fost surprins de duritatea unor comentarii la adresa ei , in timp ce in jurul extra-hiper-super-regizorului Mungiu s-a format o centura de aparare care impartaseste aceleasi opinii cu ale excelentei sale . Mi se pare ca d-na Niculescu Bran a tratat din start aceasta colaborare cu multa usurinta , cu multa lejeritate , fara sa lamureasca fiecare detaliu , lasand la latitudinea unor neavizati , aspecte esentiale pentru ceea ce s-a intamplat acolo . Documentarea si concluziile dumneaei au ajuns sa paleasca acum in fata dorintei de senzational a celui din corcodus . Doar Bunul Dumnezeu stie adevarul si El va judeca cu dreptate . Sa ajute Bunul Dumnezeu ca acest film sa ajunga cat ma curand „ sub pres „ , precum un gunoi ( care este , pe persoana fizica  ) .

    Extrem , extrem de palida reactia conducatorilor BOR . Dar nefiind nici prima data si , cu siguranta , nici ultima , n-are de ce sa ne mire .

  9. Nu am vazut filmul, dar declaratiile is foarte ciudate. Daca tovarasul asta e asa cinstitor de adevar incat nu vrea sa bage gunoiul sub pres, de ce se strofoaca in halul asta sa-si complice declaratiile de-o supara pana si pe autoarea romanelor de buna credinta?

    Faptul ca filmul e apreciat in apus, unde oamenii iluminati se indoiesc de existenta dracilor, ne lasa sa intuim putin care e dimensiunea spirituala pe care Tatiana Niculescu Bran nu reusea sa o observe la primul montaj, si ce reprezinta “gunoiul” in viziunea subiectiv-obiectiva a autorului.

    E bine ca-i place autocritica, precum si comunistilor, numai ca si aia o aplicau cu insufletire mai ales altora. Va fi foarte interesant de vazut care e fictiunea autorului despre Biserica, ce alege ochiul lui obiectiv subiectiv sa prezinte drept adevar fictionar despre Biserica. Ca, banuiesc ca media occidentala nu ar fi zbierat de placere ca nenea Mungiu denunta cumva relatia ciudata a doua din personaje.

    Sper ca dupa succesul asta sa se duca din tara printre fratii lui pe care i-a facut fericiti, si sa faca documentare frumoase, tot la fel de bine realizate, despre gunoiul pe care-l vede prin apus, si sa-l prezinte la festivalele internationale, sa vada atunci ce iubit si apreciat va fi de ei, si cum vor sarbatori in extaz victoria spiritului autocritic, patriotic, obiectiv, fictionar. Si subiectiv.

  10. Pingback: Tatiana Niculescu Bran despre CAZUL TANACU si filmul DUPA DEALURI la emisiunea TV Cuvinte din taceri [VIDEO] - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  11. Pingback: Parintele Savatie Bastovoi despre filmul DUPA DEALURI: “poveste romaneasca de lesbianism cu sfirsit tragic” care da “imaginea unei Romanii ortodox-handicapate” - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  12. Pingback: PACATOASA TEODORA – film documentar despre TUNDEREA IN MONAHISM a unei tinere [VIDEO] - Recomandari
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare