update – Parintele Savatie Bastovoi despre filmul DUPA DEALURI: “poveste romaneasca de lesbianism cu sfirsit tragic” care da “imaginea unei Romanii ortodox-handicapate”

2-01-2013 7 minute Sublinieri

UPDATE – vezi mai jos propria noastra cronica a filmului regizat de Mungiu.

Filmul vine sa pecetluiasca imaginea unei Romanii ortodox-handicapate pe care a faurit-o presa dimpreuna cu unii oameni ai bisericii in stradania lor de a judeca intimplarea nefericita de la Tanacu.

Este un film frumos colorat, bine paginat, cu portrete si dialoguri potrivite cu talent, dar care sufera de vesnica meteahna a artistului roman: lipsa de profunzime si teama de a nu placea strainului.

Si daca nu se sugera relatia diderotiana in numele careia practic se jerfeste Alina filmul nu mai era film. Caci nu-i asa, filmul este o poveste tragica de iubire dintre doua fete, foste colege la un orfelinat, in care una ajunge la manastire, iar alta, dupa ce face ceva bani in Germania, vine sa-si scoata iubita din robia calugariei pentru a fugi amindoua in lume unde sa-si traiasca nestingherite dragostea. Dar n-a fost sa fie, caci bigotismul, cruzimea si prostia calugarilor au vazut in crizele de gelozie ale Alinei un drac si, legind-o, i-au facut molitfe pina au ucis-o. Iaca asa sfirsesc homosexualii si lesbienele in Romania…

Dar treaba lui Mungiu cum si pentru cine face filme. Eu nu-l judec. Lectia care a trebuit invatata din cele intimplate la Tanacu si apoi mai sus la cei care i-au judecat este ca daca ti se murdareste o mineca la camasa trebuie sa o speli, nu sa o tai. Altfel, tot tragindu-ti umarul si sucindu-ti cotul pentru a masca lipsa minecii ajungi sa pari calic.

(…)

(#) Filmele, ca si cartile, nu pot fi comentate de autorii lor. Regizorul si scriitorul nu poate adauga nimic unui film, respectiv carti, dupa ce a lansat-o. Din acest punct de vedere, comentariile la care faceti referire nu schimba filmul.

In ce priveste “vindecarea sufleteasca” a eroinei devenita jertfa. Observati ca nu s-a facut in urma rugaciunilor, ci in urma unui act simbolic de eliberare, dezlantuire care s-a facut de catre prietena maica printr-o calcare a ordinei impuse de parintele – sora incalca porunca rigida a parintelui si o elibereaza pe cea legata indemnind-o sa fuga. Bolnava nu fuge, caci lanturile dragostei o tin pe loc si ca urmare a acestei eliberari ea se tamaduieste. Desi surorile si parintele insusi isi asuma aceasta vindecare care e rezultatul unei razvratiri a maicutei tinere, prietena si fosta amanta a Alinei. Acesta este mitul razvratirii lui satan care a daruit “libertate” oamenilor, un mit central in cultura europeana. Observati ca in continuare sora ramine in aceeasi razvratire sugerata prin faptul ca ea singura apare cu capul descoperit (in termeni biblici, de femeie libera) si tot ea este cea care “toarna” la politie toate detaliile care devin probe impotriva parintelui si a maicilor implicate.

Nota noastra:

In urma vizionarii filmului ne putem spune, de aceasta data, si propria noastra opinie, nu doar asupra elementelor colaterale (receptarea filmului in media occidentala si autohtona, discursul lui Mungiu si diferendul cu autoarea romanelor ce l-au inspirat etc. – a se vedea trimiterile de mai jos), ca pana acum, ci asupra productiei in sine. De altfel, nu exista surprize, doar o clarificare, o completare puzzle-ului productiei cinematografice Dupa dealuri cu cea mai importanta piesa – filmul.

Filmul, de buna seama, este din punct de vedere regizoraltehnic bun spre foarte bun. Totusi,  exista efecte care, in ciuda lentorii relative a cadrelor si a aparantei lipse de senzationalism, sunt vizibil cautate, cusute aproape cu ata alba. Un exemplu: pe masura ce moliftele Sf. Vasile sunt citite, caderea zapezilor viscolite se inteteste. Ca si o ultima scena pe care o descriem mai jos.

In ceea ce priveste povestea, doua mize ar fi trebuit atinse de un film cu adevarat bun si realist cu privire la cazul Tanacu, ambele ratate:

1. refacerea lumii monahale si a lumii sociale specifice. Actorii principali, atent selectati si foarte buni, vorbesc cu accente moldovenesc, cu nenumarate expresii, exprimari lingvistice si gesturi specifice lumii celor din Biserica. Si totusi, ceva lipseste, ceva esential. Mica lume monahala a lui Mungiu e lipsita de viata reala si este strict dependenta de viziunea regizorului, care o decupeaza de lumea reala si de timpul in care traim pentru a prezenta ca pe un fel de exponat impaiat. Nu este vorba aici despre ceva vizibil in ceea ce priveste relatiile sociale cu ceilalti din lumea mireneasca, bine redate de altfel (totusi satul lipseste din film), ci de capacitatea de a reda, din interior, viata unei astfel de comunitati. Toata trairea si exprimarea religioasa a celor din manastire, inclusiv prestatia actorului care il joaca pe preot, sunt, pentru cineva din Biserica, moarte. Moarte nu din vina lor – nu este o viata formala, falsa si nici nu se da aceasta impresie in film – ci pentru ca regizorul nu a fost niciodata interesat de personajele reale, de oamenii reali din Biserica si, prin urmare, de cei din cazul Tanacu. Vrand sa faca un film inteligent, s-a ferit de caricaturizare sau de o viziune anti-clericala. Vrand sa evite filmul cu mesaj etic explicit si cu vinovati aratati cu degetul, evita in mod vizibil, mai ales prin modul in care creioneaza comportamentul parintelui din film, orice asemanare cu sententiozitatea stupida a celor care i-au lapidat si linsat pe cei de la Tanacu. Dar nici nu cauta sa redea oamenii, ci doar sa faca un DECOR, populat cu replici INREGISTRATE. Un PLAYBACK care sa fie fundal pentru principala poveste a filmului (nu neaparat a cazului) – Alina si Voichita.

Din acest motiv, decizia “parintelui” de a i se citi “Alinei” moliftele este aproape inexplicabila in film. Desi este o decizie diferita la modul radical de atitudinea sa de pana atunci, parintele din film ramane acelasi. Or, nu e posibil, nu e verosimil, realist, sa pui un personaj sa fie la fel de identic cu sine insusi atunci cand sustine o anumita atitudine si sa ramana acelasi atunci cand imbratiseaza o alta, opusa. Doar daca folosesti, de fapt, o marioneta. Sigur, se pot ghici, din film, motivele, cum ar fi, eventual, postura de marginalizat a “parintelui” fata de episcop si eventuala dorinta de a “ii arata” acestuia ce poate el, prin transformarea manastirii de la Tanacu intr-un centru cautat de oameni (exista o replica strecurata in film, la un moment dat). La final, chiar exista o eventuala “explicatie duhovniceasca”, exprimata de “parinte”, anume ca s-ar fi incumetat la asa ceva bizuindu-se pe propriile sale puteri. Replica ce intr-un film realist pana la capat si bun ar fi fost esentiala, ar fi fost unul din momentele de tensiune si de empatie al filmului. Insa nu in acest film, unde replica a fost lipita cu scoci de gura actorului. Un alt motiv pentru care portretul “parintelui” este ratat este varsta sa si modul in care arata in film: 30 de ani, dar aspectul si comportamentul sunt ale unui parinte de cel putin 40 de ani. Or varsta este esentiala, inclusiv pentru faptul ca parintele de 30 de ani a trait si a cunoscut viata de acum din Biserica si parte din radicalismul pe linie traditionalista (slab sugerat in film) sau este legat tocmai de acest lucru. Este vorba de o generatie anume, de problemele sale, de propriile sale motivatii de a se calugari (care sigur nu vin din viziuni cu ingeri, asa cum se arata in film). Manastirea fara curent electric, fara resurse, izolata, nu inseamna deloc anacronism, prafuire, incremenirea in forme vechi. Manastirea din film nu prea exista in viata reala, iar daca exista, sub nicio forma nu va face valva cu astfel de drame.

Prin urmare, acesta este modul prin care Mungiu falsifica lumea monahala din film: prin faptul ca transforma totul in simulacru, in replici lipsite de viata, replici standard (poate interesante pentru cei care habar nu au de manastiri si de calugari), repetate mecanic. Prin faptul ca maicile par a trai in manastire inertial, fara sa fie prea constiente de ceea ce, totusi, au ales, ca sunt dominate de o mentalitate cvasi-magica, de faptul ca, pe scurt, viata monahala din film nu are duh. Iar replicile arata, asa cum remarca si pr. Savatie mai sus, un fel de ortodoxie atemporala, invechita, prafuita, bigota (dar fara apucaturi savonarolice, bigota la modul ingust-uman), fara viata, fara oameni. De ce? Pentru ca Mungiu sa fie baiatul bun care pune probleme principiale si iata, este atat de generos incat nu ii ridiculizeaza sau ii demonizeaza pe parinte si pe maici, si pentru ca filmul trebuie sa fie despre altceva, nu despre credinta, manastire, viata duhovniceasca. Trebuie sa fie despre “Alina si Voichita.

2. cazul Irinei (alias Alina in film). Daca ceea ce falsifica viata monahala din film este mortificarea acesteia, ceea ce falsifica personajul “Alina” este ambiguitatea cu care se trateaza grava sa afectiune psihica. Mesajul implicit, imposibil de evitat din cauza empatiei cu care privim la orice personaj principal de acest gen, sau la o astfel de poveste, este ca “dragostea” Alinei pentru Voichita este impiedicata de manastire. Care “dragoste” este si ea tratata ambiguu in film – lasand loc unei interpretari despre un amor lesbian. Boala si “dragostea” sunt cele doua lucruri care nu pot fi intelese altfel decat ca o furie cvasi-justificata a Alinei fata de cei care se interpun intre ea si Voichita pentru toti cei care se uita la film fara sa stie cartile Tatianei Niculescu sau fara sa aiba o idee despre ce presupune boala Irinei/Alinei.

Aceasta “intriga”, a unei relatii puternic afective intre doua prietene care este obturata de bigotismul ingust (dar lipsit de rautate) al celor din jur, este complet falsa si total inventata de Mungiu. Un motiv: boala psihica de care sufera Alina/Irina este chiar foarte grava. Exploziile de violenta, redate in film, nu sunt doar episoade izolate care ar trece daca Voichita ar pleca din manastire si ar merge cu ea in Germania, cum fusese planul initial. Dimpotriva, ele marcau, cel mai probabil, debutul unei accelerate degradari psihice iar episoadele ar fi continuat, din ce in ce mai dese, indiferent de ce s-ar fi intamplat cu Alina/Irina, si, cel mai probabil, totul s-ar fi terminat intr-o tragedie – fie sinucidere, fie uciderea Voichitei, daca nu ar fi fost boala tinuta sub control sub o medicatie severa si control riguros.  De altfel, unul din medicii din film sugereaza acest lucru, dar care spectator va intelege cu adevarat semnificatia acelor vorbe aruncate in coltul gurii? Asadar, chiar daca luam de buna intriga filmului – anume, puternica legatura afectiva intre Alina si Voichita, principalul adversar al acesteia nu este nici dorinta de calugarire a Voichitei, nici manastirea, nici bigotismul, ci BOALA. Patologia. Lucru care este eludat de Mungiu pentru ca scopul sau nu este sa faca un film despre bolnavi psihic si dramele psihoticilor si a celor de langa ei, ci sa faca o poveste vandabila si premiabila la festivalurile cu pretentii din Occident.

In fine, Voichita este, probabil, cel mai nerealist, mai inventat personaj al filmului, mai cu seama in partea a doua a filmului. Este subtil dar puternic diferentiata de celelalte maici, lucru probabil inexistent in realitate. Cu certitudine, insa, atitudinea de subtila distantare sau chiar razvratire din film (observata de pr. Savatie) nu a existat in realitate. Voichita, in ultima parte, are figura neverosimila a unei persoane ce traieste o revelatie, careia ii cade un val de pe ochi, descoperind ca ceea ce fac parintele si maicutele cu Alina/Irina, ca ceea ce se petrece in manastire este gresit. Gresit nu doar ca remediu punctual, ci gresit exisential (pentru ea), nepotrivit, neadevarat. Ea fuge afara cand are loc una din slujbele de exorcizare si “parintele”, de altfel, observa slabiciunea ei – anume, necredinta. De fapt, ea abia acum descopera, vrea sa ne transmita Mungiu, ca fragila sa acomodare psihologica la noul rol jucat (cel de maica) este ceva lipsit de sens real, ca nu mai poate sa continuie inertial aceeasi placa presarata de vorbe duhovnicesti preluate mecanic de la parinte. Voichita este cheia de interpretare a filmului si, de fapt, Voichita esti tu, spectatorule, cu ea, adica, se presupune ca empatizezi cel mai mult, cu ea sa traiesti nehotararile legate de plecarea in Germania, alaturi de Irina/Alina, sau ramanerea la manastire, cu ea vei trai revolta fata de tratamentul aplicat acesteia si finala distantare (fara sa fie insotita de o condamnare justitiara sau vehementa) de parinte si maici, atat de prea sugestiv (telefonat) exprimata de Mungiu prin cadrul filmat de la final, in biserica, in care apar si politistii, in care Voichita sta deoparte de obste, separat, langa altar (deci ea, nu ceilalti, sunt cel mai aproape de Dumnezeu).

Ar fi multe alte aspecte (mentionam doar “detaliul” important al faptului ca se sugereaza, totusi, ca Irina nu a fost alimentata in mod special in timpul slujbelor de exorcizare, desi in realitate episodul psihotic de care suferea se manifesta tocmai prin REFUZUL oricarei alimentari sau hidratari) insa, per total si pe scurt, observam ca Mungiu a facut un film despre/inspirat de cazul Tanacu fara legatura cu personajele reale, cu lumea Bisericii si cu drama petrecuta in realitate. Atunci e fictiune? Da, insa o fictiune asumata cu jumatate de gura si nesincer de Mungiu, fictiune care nu ar fi existat in absenta cazului real si a investigatiei Tatianei Niculescu Bran, care e tratata in asa fel incat regizorul sa aiba spatele cat mai acoperit, din toate punctele de vedere. O fictiune in numele careia nu se poate pretinde dezbaterea unor lucruri de substanta, asa cum declara Mungiu, si care nici macar nu poate determina o discutie serioasa despre sistemul sanitar sau orfelinatele din Romania. Pana la urma, ramai doar cu impresia ca trebuie facut ceva, domne, cu bigotismul asta, cu inapoierea asta…

Legaturi:

*


Categorii

Erezii, secte, rataciri, sminteli, inselari, scandaluri..., NEWS (STIRILE ZILEI), Razboiul impotriva Bisericii/ crestinismului

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

26 Commentarii la “update – Parintele Savatie Bastovoi despre filmul DUPA DEALURI: “poveste romaneasca de lesbianism cu sfirsit tragic” care da “imaginea unei Romanii ortodox-handicapate”

  1. “… si, legind-o, i-au facut molitfe pina au ucis-o. Iaca asa sfirsesc homosexualii si lesbienele in Romania…” 🙂

    “Este un film frumos colorat, bine paginat, cu portrete si dialoguri potrivite cu talent, dar care sufera de vesnica meteahna a artistului roman: lipsa de profunzime si teama de a nu placea strainului.”

    Mentionez ca nu am vazut filmul, din pacate, deci nu stiu cat este de frumos colorat, etc. Daca, insa, Parintele Savatie a facut o analiza corecta, si nu am nici un motiv sa cred contrariul, cred ca meteahna “artistului” roman, in cazul de fata dl. Mungiu, este mai degraba oportunismul si dorinta de a parveni cu orice pret, decat de a placea cu adevarat strainului. Astea mi se par caracteristice si de aici lipsa totala de scrupule, nerusinarea, care s-au observat bine si la sora lui, autoarea blasfemiilor pe care ni le amintim. Caci ce subiect poate fi mai cautat astazi decat improscarea cu noroi a Bisericii lui Hristos, intr-un fel sau altul, intr-o lume apostata, condusa de satanisti? Or, astia trebuie satisfacuti ca ei au painea si cutitul, astia impart premii, astia hotarasc curentele si cine are succes si cine nu!
    Subiectul cu homosexualitatea/lesbianismul in biserica face parte din subiectele nu doar promovate ci cerute, comandate, impuse, chiar, pe linie superioara de “partid” (iar nu de “piata”!).
    Fratii Mungiu nu fac decat sa “mu(n)geasca” cum li se cere caci doar cu un asemenea subiect ai toate sansele sa inhati un premiu, sa te infigi si tu, sa ai succes, sa-ti faci si tu un nume, sau sa-ti sporesti popularitatea. Atitudine tipica de râmă.

  2. Si o alta blasfemie la adresa Bisericii Ortodoxe:

    ‘Romanian Orthodox Priests’ Produce Steamy Gay 2013 Calendar (PHOTOS):

    http://www.huffingtonpost.com/2012/12/27/romanian-orthodox-church-2013-calendar_n_2370723.html#slide=1923440

    Un citat din articolul cu pricina:

    “”It is a time when the Orthodox Church is embroiled in corruption scandals, artist repression, gay sex cover-ups, outrageous behavior and homophobia. Yet some of their members have agreed to strike a pose and openly stand for who they are underneath the priest’s clothing they wear: regular people with passions, preferences, interests and desires.”

    Nebunie curata. Acesta este comentariul meu de pe site-ul lor:

    Just Me330

    0 Fans
    1 minute ago (10:43 PM)

    So gay people are allowed to mock the Church and the Christians but we are not allowed to say that being gay is wrong because we would automatically be classified as homophobes, be fined or even arrested, etc. Also those pictures are so fake and photoshopped. There are no lockers and change rooms in the church as shown in one of the pictures. And there is no such things as Romanian gay priests because the priests have to be married in order to become priests so there is no way that they are gay. If they do become gay they would be automatically excommunicated for life, so for a Romanian priest to be gay and still be active in the church is actually impossible in any Orthodox country.

    As an orthodox saint once said :’ Only the strong dare to do good”. Time will say who were the strong, the gays or the Christians. Till then Happy New year to everybody.

    Mai sunt si alti romani care le-au scris.

  3. În general, regizorii și actorii se folosesc de anumite evenimente senzaționale intens mediatizate, agățându-se de ele și promovându-se pe sine în lumina reflectoarelor încă ațintite asupra personajelor implicate în acel eveniment.

    Este o strategie de (a vâna) publicitate pe care o aplică regizorii și actorii mici și mediocri (care nu au nici o carieră serioasă în spate, ci dau câte o lovitură – ca niște impostori și parveniți – ajutați de publicitatea persoanelor reale implicate în evenimentul mediatizat), care amestecă parțial cadrul evenimentului-rampă cu ficțiunea din capul lor, deformând încă o dată realitatea referitoare la evenimentul respectiv și promovând și alte bazaconii poate mai senzaționaliste și mai calomnioase la adresa persoanelor reale, a instituțiilor și valorilor implicate în evenimentul-sursă.

    Evident, nu poate exista nici un dialog cu regizorii și actorii impostori în legătură cu nici o temă referitoare la evenimentul inițial, câtă vreme ei au prezentat alt caz, o fantezie anticreștină, care, ”întâmplător”, s-a nimerit cronologic după evenimentul acela real care tocmai a deschis apetitul publicului după sânge și senzațional… Adică e un plagiat deformat și fabulat al evenimentului real doar pentru slava deșartă = publicitatea, vanitatea și lăcomia regizorilor și actorilor implicați în goana lor drăcească după iluzii… Păcat că ei, în timpul și-n tulburările euforiei aplauzelor spectatorilor și juriilor amețiți de același duh înșelător, puteau face câteva fapte bune reale pentru semenii din nevoi… Dumnezeu să le dea pocăința cea adevărată ca să nu rămână în starea de hipnoză vedetistă post-plagiat și să redevină oameni smeriți și buni!

  4. Surprinzator,filmul este foarte ortodox.Neasteptat de ortodox.
    Ma mir ca nu ati vazut decat “dragostea” si nu Dragostea..Ati ratat esentialul.

  5. @Dragos:

    Pai, poate ne arati tu unde ai vazut Dragostea in acest film, in care noi, pr Savatie sau Tatiana Niculescu Bran nu ne-am invrednicit sa-L vedem… Si Mungiu in niciun caz nu L-a cautat si nici L-a interesat, el fiind adeptul neutralitatii regizorului, cel putin declarativ.

  6. Totul este artificial, personaje cu reactii intru totul nefiresti.

    Si nici nu ai cum sa nu observi “dragostea” la asemenea tresarire din partea “Alinei” la atingerea Voichitei pe trupul jumatate dezbracat, de parca nu s-ar fi dezbracat pentru motive medicale, ci ca o ultima incercare nereusita de a-i mai trezi Voichitei ceva din “atractia” de alta data. Si tot mersul filmului nu portretizează un bolnav psihic, ci un bolnav de gelozie…

    Iar Mungiu nu pierde o clipa ocazia sa loveasca in Biserica, pana si prin povestile fara noima de fundal.

    Asa se face spovedania, citind din indrumarul de spovedanie in grup?
    Maicile nu sunt venite nici macar una din vocatie, ci cele de la orfelinat n-au unde sta, si pe alta o bate barbatul si n-are unde sa se duca? Iar preotul a vazut ingerasi si poseda icoane facatoare de minuni, ferite cu strasnicie de cinstirea publicului, in altar…

    Manastirea fara curent electric spre a sublinia mai mult “inapoierea” romanilor si a ortodocsilor pt cei care nu cunosc Romania…

    Oameni tampiti, si medicii, si cei dela politie…

  7. o mie de matanii canon la un incepator? Cine poate face? Si cui foloseste? La 150-200 faci o febra musculara… ca sa ajungi la 1000 e nevoie de ceva timp. Asa o agitatie pt un bolnav psihic?

    Alina e un culmea nervilor si cei din jur se intreaba cu voce tare: oare ce pacat i-a provocat criza, o intreaba daca a spus si aia si cealalta la spovedanie? Sanatos sa fii, cum sa nu te enervezi mai rau? In loc sa cauti sa potolesti starea in care se afla bolnavul, transformi si “marturisirea completa” la spovedanie intr-un act de magie? De parca Biserica n-ar fi interzis preotilor darea in vileag a celor marturisite tocmai din cauza ca unele ce s-au marturisit complet au ajuns sa se sinucida din cauza rusinii…De parca diavolul nu ispiteste si la o marturisire completa…

  8. Inceptul filmului ne destainuie de fapt sfarsitul, Voichita mergand impotriva lumii, asa cum este si calea pe care si-a ales-o, cea monahiceasca.
    Eu am simtit ca dragostea Voichitei pentru Dumnezeu a biruit lupta trupeasca, a anulat legatura de “iubire” dintre cele 2 orfane.
    Daca Voichita ar fi raspuns chemarilor Alinei, nu s-ar fi ajuns la acesta tragedie. Astfel ca Voichita isi va urma calea, iar sufletul muncit al Alinei isi va gasi pacea.

    my 2 cents..

  9. @Dragos:

    E o interpretare cam fortata, care depaseste povestea filmului. Asta pentru ca rolul Voichitei din ultima parte a filmului merge oarecum contra acesteia. Insa e sugestiva si interpretarea asta:

    Daca Voichita ar fi raspuns chemarilor Alinei, nu s-ar fi ajuns la acesta tragedie.

    Poate tocmai asta e mesajul implicit ce s-a vrut a fi emis? In orice caz, e unul fals. Adevarul era si este ca, chiar daca Voichita ar fi raspuns ”chemarilor”, tragedia, in alta forma (sinucidere, poate uciderea Voichitei insasi…) tot s-ar fi petrecut. Patologia Irinei nu lasa loc de alternative, ci doar de moment, context.

  10. Povestea filmului este una cunoscuta,asa e, dar ecranizarea este foarte foarte complexa. Sunt foarte multe simboluri pe care Mungiu ni le transmite, nimic nu este la voia intamplarii.
    Ati vazut care era ascultarea Voichitei? Sa scoata apa. APA – element esential, de neinlocuit in (supra)vietuirea omului, in apa ne botezam dar in apa ne putem afla si sfarsitul (vezi tentativa de sinucidere a Alinei).La Voichita este cheia.
    La sfarsitul filmului Voichita se uita direct in camera, la noi, lucru nepermis in cinematografie,iese din film, isi urmeaza drumul. Undeva, tainic..dupa dealuri. La sfarsit, peste tot si peste toate, se arunca noroi (vezi ultimele secunde din film) intocmai cum s-a intamplat cu mediatizarea cazului Tanacu.

    Nu mai spun ca filmul abunda in dialoguri demne de orice catehism ortodox..

    Da,clar, trebuie sa-l mai vad de cateva ori. 🙂

  11. @Dragos:

    La Voichita este cheia.

    Exact asta am spus si noi. Insa este, totusi, cam evident cum se separa/distanteaza de obstea monahala la finalul filmului, facand atat ”opinie separata” (pr. Savatie foloseste chiar termenul de a ”turna”) cat si stand fizic deoparte. In plus, se afla cel mai aproape de altar. Deci da, Voichita este cheia de interpretare a filmului, insa nu intr-o directie catehetic-ortodoxa, ci una care lasa o presupusa libertate de interpretare pentru spectator. Multe replici sunt bune, insa cam lipsite de viata, par a fi puse cu mana. Ceva nu se leaga…

  12. Cum puteti spune ca se desparte de obste cand chiar ea vrea sa vina cu ceilalti la Politie, intreband cu frica “Pot sa vin si eu?” ? Cum se poate spune ca nu ne transmite un mesaj crestin cand reiese , cu atatea evidente, ca Voichita, atinsa fiind de dragostea lui Dumnezeu, manata de o iubire pur crestina, nu vrea decat sa o ajute pe Alina? Nu se jertfea pentru aproapele? Of.

  13. @Dragos:

    Vine, insa tocmai ca nu o face ca toate celelalte, ci in mod individualizat, diferentiat la modul subtil. In rest, daca asta vreti sa vedeti in film, e ok. De aia a si fost facut astfel, sa puna fiecare ce crede in el. Unii vad o poveste de lesbianism, altii o jertfire crestineasca. Noi, insa, incercam doar sa identificam intentia si metoda regizorului, prin raportare la ceea ce s-a intamplat in realitate, atat cat se poate sti.

  14. Pingback: Parintele Savatie Bastovoi despre filmul “Dupa dealuri”: “poveste romaneasca de lesbianism cu sfirsit tragic” care da “imaginea unei Romanii ortodox-handicapate”
  15. Am vazut filmul a doua oara, parca as fi vazut un alt film de data asta.
    Este o faza foarte importanta, cand incepe parintele sa citeasca molitfele se vede pe chipul Voichitei o schimbare si m-a dus cu gandul la ce zicea parintele cu cateva minute mai devreme, ca vrajmasul se foloseste de bresa pe care o gaseste la om. Imediat scena se schimba si o vedem pe Viochita cum alearga “pe pustii”. Peste cateva secvente o vedem ca se imbraca cu puloverul Alinei,parca renuntand la hainele specifice. De aici inainte e clar ce-i cu Voichita..A pierdut lupta, pe care bine a inceput-o.

  16. Cristian Mungiu, cineastul care a schimbat regulile Oscarului, despre pelicula ,,După dealuri”: ,,Simţeam nevoia să mă detaşez de adevărata poveste”

    http://adevarul.ro/entertainment/film/cristian-mungiu-cineastul-schimbat-regulile-oscarului-despre-pelicula-dupa-dealuri-simteam-nevoia-detasez-adevarata-poveste-1_50e78f5b596d720091767752/index.html

    Mungiu, cu explicatii suplimentare, intr-un interviu pentru o revista americana.

  17. Cel mai greu a fost ca, în timpul filmării, să fac faţă mai multor forme de credinţă religioasă existente în rândul membrilor echipei de filmare şi actorilor. Am vrut să evit ca oamenii să creadă că noi ne-am jucat cu lucruri care, pentru ei, sunt sacre.

  18. Pingback: Dr. Pavel Chirila despre CAZUL TANACU: “Pedepsiti de tribunal, abandonati de ierarhie” - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  19. Buna seara,
    Parinte Bastovoi, v-am citit cartile (Nebunul, Intre Freud si Cristos, Singuri in fata libertatii, etc). Am invatat. Multumesc!

    Referitor la filmul Dupa Dealuri, fiecare din noi are alta “barna” prin care priveste realitatea!

    Unii au vazut “lesbianism”, “Romanie ortodox handicapata” … insa altii poate ca au vazut:
    – un preot cu har care e victima franturilor de adevar exprimate de ucenica si apoi de stareta;
    – un preot cu har care face eforturi supraomenesti (de cel putin trei ori a afirmat ca mai bine sa plece);
    – un preot cu har care stie ca moliftele Sf. Vasile nu sunt un panaceu universal si din aceasta pricina solicita aprobarea unui membru de familie;
    – o stareta care nu stie ca pentru anumite probleme sunt ALTI specialisti decat preotii (ex. psiholog, pshiatru, medici, asistenti sociali etc);
    – o stareta care face alegeri din motive financiare,
    – in numele iubirii de aproape, o persoana alege, ia decizia pentru binele celeilalte persoane (nu ii da pasaportul… si practic ALEGE … o obliga sa intre in manastiree);
    – persoane care traiesc cu frica, care NU pot accepta traiul independent (in loc sa iasa din marsupiu, sa taie cordonul ombilical si plece spre un viitor incert si plin de lupte ….alege solutia non-actiuni pentru ea, si pentru cealalta persoana!

    Ce se mai “vede” din film …. ca ne lipseste si ne/ar prinde bine:
    …sa avem un preot/preoti care fac educatia maselor (asemeni lui S.N.Grundtvig in Danemarca ….ma refer la Folk High School, formare constiintei nationale daneze)!!!
    … sa avem servicii sociale pe langa bisericile ortodoxe (primul asezamant social l-a facut Sf.Vasile cel Mare) !
    …sa avem preoti care sa se opuna vanzarii de pamant catre straini/mosieri (fara acest lucru ne vom intoarce la anii dinaintea Rascoalei de la 1907)!

    Astea sunt luptele noastre …. NU filmul Dupa dealuri!

    Parinte Bastovoi si toti care ai facut comentarii va doresc ca Dumnezeu sa va binecuvanteze!

    PS. Oricum, nu cred ca administratorii vor posta un comentariu care sa nu respecte opiniile parintelui Bastovoi.

  20. @windsurfer

    De obicei apologeţii porcăriei lui Mungiu au replică pe care o azvârl imediat: “N-ai văzut filmul”. Uite că odată cu dumneata apare şi tipul de om care a deşi (se presupune) că a văzut filmul, scoate scorneli din tastatură. Pentru că în momentul în care s-a uitat la film activitatea cerebrală i-a încetat. Altfel nu se explică de unde scoate năzbâtia cu oprirea paşapoartelor. De altminteri, dacă simţul critic (sau al discernerii) ar fi funcţionat, ar fi observat că NICĂIERI la biroul de “Paşapoarte” nu se pun întrebări de genul celor puse de gabori. La ambasade, pentru înmânarea vizelor, acolo da!

  21. comentariu excelent al filmului

  22. Si eu mi-am dorit sa vad filmul si acest ceas a sosit abia ieri.Ce deziluzie… La prima replica obscena a Alinei am inchis.Daca filmele cu haiduci sau puscariasi din epoca de aur nu-ti manjeau sufletul cu limbajul suburban,dupa “90 “arta” cinematografica romaneasca vrea sa arate o societate asa cum e ea.Se uita ca nu in toate paturile sociale colcaie prostia.Pentru mine e clar,filmele pe care nu le pot urmari si cu odraslele nu sunt bune nici pentru mine.

  23. Pingback: PACATOASA TEODORA – film documentar despre TUNDEREA IN MONAHISM a unei tinere [VIDEO]. O replica la “Dupa dealuri”, filmul artistic realizat de C. Mungiu dupa CAZUL TANACU - Recomandari
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Stirile zilei

Carti

Documentare