SE POATE POSTI CU ALIMENTE CU E-URI?

19-03-2013 3 minute Sublinieri

E

Postul Paștelui, care a început de două zile, este cel mai aspru și cel mai greu de ținut. După cum De Ce News a mai scris, postul nu mai este ținut cu sfințenie, așa cum făceau părinții sau bunicii noștri. Înlocuirea produselor de post cu ingrediente care imită gustul alimentelor de dulce tinde să acapareze tot mai mult, dar cu efecte nocive pentru sănătate.

În acest sens, prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi susține că niciun aliment care conţine E-uri nu este de post. Totodată, nutriţionistul afirmă că femeile gravide, copiii şi bolnavii trebuie să obţină dezlegare de la preot în privinţa postului, pentru a nu-şi periclita sau agrava starea de sănătate, scrie Ring.

Mencinicopschi avertizează: E-urile din alimente încalcă postul. Absolut toate produsele care conţin E-uri nu sunt de post, ne spune prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi, deoarece în tradiţia creştină nu existau alimente cu E-uri. “Alimentele de post ar trebui preparate în casă, după reţete vechi, monahale. Trebuie să evităm alimentele industriale pentru că nu sunt de post. E-urile sunt nişte chimicale care nu au existat acum 2.000 de ani, iar postul ortodox se ţine cu alimente de post tradiţionale. De asemenea, dintre E-uri, există roşu carmin, cunoscut sub denumirea E 120, produs cu extract de origine animală, pe care îl găsim în foarte multe produse, cum ar fi pateul de post. Pe lângă E-uri, trebuie să ne ferim de cazeinat, care este un compus al laptelui, de ovalbulină, adică praf de ou, şi de hidrolizat, care este făcut din carne”, spune prof. dr. Mencinicopschi.

Gravidele, copiii şi bolnavii nu trebuie să postească

Profesorul Mencinicopschi spune că postul nu este recomandat copiilor mici, femeilor însărcinate şi celor care alăptează. De asemenea, cei care suferă de cancer, boli de plămâni, au stări de anemie sau carenţe alimentare nu trebuie să ţină post. “Preoţii dau dezlegare pentru aceste lucruri, dacă vrei să respecţi tradiţia şi credinţa”, precizează Mencinicopschi.

Am vorbit şi cu clerici, cu monahi şi mi-au spus că alimentele de post sunt numai cele care respectă tradiţia, aşa cum s-au făcut ele acum 2.000 de ani, nu cu E-uri, nu cu grăsimi modificate, cu organisme modificate genetic,” mai spune Gheorghe Mencinicopschi.

REŢETĂ DE POST 1 – Ciorbă de lobodă şi ştevie

Ciorba de lobodă şi ştevie este o REŢETĂ DE POST care nu necesită mult timp pentru a fi preparată. Nutriţioniştii spun că această REŢETĂ DE POST reprezintă o sursă inepuizabilă de vitamine.

INGREDIENTE pentru REŢETA DE POST:

● 2 morcovi,

● o jumătate de ţelină,

● un ardei gras,

● o legătură de ceapă verde,

● 2 cartofi,

● 3 linguri cu orez,

● 4 legături de lobodă,

● 3 legături de ştevie,

● 1 litru de borş,

● o cutie de 400 de grame de roşii în bulion,

● o legătură de leuştean verde.

MOD DE PREPARARE a REŢETEI DE POST:

Într-o oală mare se pun la fiert 4 litri de apă. Se adaugă legumele curăţate în prealabil şi după ce sunt tăiate cubuleţe. Mai apoi, ştevia şi loboda se spală bine, se curaţă – la ştevie trebuie îndepărtată nervura groasă din mijloc, apoi se opăresc cu apă fierbinte. Se lasă puţin în apă să se înmoaie, apoi se scurg şi se toacă mărunt.

Cand legumele pentru această REŢETĂ DE POST sunt aproape fierte, se pune orezul spălat şi se mai lasă puţin la fiert. Se adaugă apoi borşul proaspat şi roşiile tocate mărunt. După ce fierb şi ele bine se opreşte focul şi se adaugă leuşteanul tocat foarte fin.

Sursă: Bucătăraş.ro

REŢETĂ DE POST 2 – Tocană de legume cu orez

Tocana de legume cu orez este o altă REŢETĂ DE POST care merită încercată în POSTUL PAŞTELUI. Acest preparat de POST se poate servi atât cald cât şi rece.

INGREDIENTE pentru REŢETA DE POST

● 6 ardei copţi,

● 2 cepe,

● 4 roşii,

● 5 linguri ulei,

● 3 căţei de usturoi,

● 1 lingură de bullion,

● 100 de mililitri de suc de roşii,

● 100 de grame de orez,

● o legătură de pătrunjel verde,

● sare.

MOD DE PREPARARE a REŢETEI DE POST:

Pentru început se opăresc roşiile, se curăţă de pieliţă şi se taie mărunt. Separat, se pune orezul la fiert într-o oală cu un praf de sare. După ce s-a fiert, orezul nu ne scurgem de apă, ci este lăsat în apa în care a fiert, până aproape de final, cu o farfurie deasupra.

Apoi, se încinge uleiul într-o cratiţă şi se adaugă ceapa tăiată mărunt. Când ceapa a devenit aurie, se adaugă puţină apă, ardeii tăiaţi cuburi, sucul de roşii şi bulionul. REŢETA DE POST prevede ca toate aceste ingredinte să se înăbuşe vreme de 10 minute, iar mai apoi se adaugă orezul, roşiile, usturoiul pisat, pătrunjelul tocat mărunt şi sare după gust. Se mai lasă pe foc câteva minute, iar mai apoi se stinge focul, şi după ce se mai răceşte puţin tocana de legume cu orez poate fi servită.

Sursă: CreştinOrtodox.ro

REŢETĂ DE POST 3 – Vinete greceşti

Vinetele ajută organismul să facă faţă stresului oxidativ, deoarece au un conţinut ridicat de antioxidanţi. Pentru ca organismul să facă faţă acestei perioadei, vinetele greceşti reprezintă o REŢETĂ DE POST care trebuie preparată.

INGREDIENTE pentru REŢETĂ DE POST:

● un kilogram şi jumătate de roşii,

● 3 vinete,

● 3-4 linguri de ulei,

● 2 linguriţe de făină,

● 1 linguriţă de zahăr,

● 3 căţei de usturoi,

● pătrunjel tăiat mărunt,

● sare,

● piper.

MOD DE PREPARARE a REŢETEI DE POST:

Se taie vinetele bucăţi potrivite, se opăresc în apă clocotită cu sare timp de câteva minute. REŢETA DE POST prevede că mai apoi vinete să fie scurse bine, iar mai apoi se trece prin făină şi se prăjesc puţin în ulei încins. Apoi se scot pe hârtie absorbantă, pentru a elimina surplusul de ulei de la prăjit.

Se opăresc roşiile, se decojesc şi se taie bucăţele. Apoi, usturoiul se căleşte cu o lingură de ulei, se adaugă roşiile, zahărul şi pătrunjelul. REŢETA DE POST arată ca în vinete să se adauge sare şi piper, după gust şi se mai lasă pe foc timp de 4-5 min.

Se aşează vinetele într-un vas care poate fi băgat în cuptor, iar potrivit REŢETEI DE POST, se toarnă sosul şi se bagă la cuptor timp de 25-30min.

Sursă: Reţete culinare

legume cu orez

Vezi si: 


Categorii

1. DIVERSE, Alimentatia (E-uri aditivi cancerigeni), Gheorghe Mencinicopschi, Razboiul impotriva sanatatii

Etichete (taguri)

, , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

15 Commentarii la “SE POATE POSTI CU ALIMENTE CU E-URI?

  1. Pentru mirenii cu viata “corporatista”, ca sa zic asa, mi se pare aproape imposibil sa nu manance alimente fara E-uri. ar insemna ca-n timpul zilei sa nu manance decat paine (care, apropo, contine si ea de multe ori E-uri) si sa bea apa/ceai. Aproape orice alt inlocuitor care sa-i ajute sa treaca prin zi, cum ar fi biscuiti, chips-uri etc – junk food-ul uzual, contine in majoritatea cazurilor conservanti. Nu mai zic nici de faptul ca, daca e sa manance la o cantina, aproape toate produsele de post (daca exista!) contin ulei care, teoretic, este interzis in majoritatea zilelor. Deci… pana la urma… consider ca fiecare trebuie sa incerce sa posteasca cat mai aproape de vechile traditii, insa daca se intampla sa incalce unele aspecte nu cred ca se poate spune ca nu au postit.

  2. Bine, bine, dar la 20 martie nu este nici vremea rosiilor, nici a vinetelor. Decat sa prepar din cele care se gasesc in comert, mai bine o varza calita din butoiul de la balcon 🙂
    Foaaarte bune sunt stevia si urzicile care inca nu au fost modificate genetic.

  3. @ cititor, Bogdan:

    Da, aveti dreptate. Nu mai e decat un rest palid din ce insemna Postul adevarat, de altadata… Si nu numai alimentar.

    Din lipsa de timp, e tot ce am gasit, la repezeala…

  4. O stire ,,alarmanta” care ma mahneste ca o gasesc pe acest site. Lumanari cu parafina sunt in 99% din bisericile din Romania, existau acum 2000 de ani? Sa inchidem bisericile in situatia asta. (cuviosul Paisie spunea cat de nocive sunt, dar avea dragoste si nu panica lumea). Sa nu devenim mai catolici decat papa, oare ce leguma, sau fruct mai este 100% natural? Sa nu devenim fanatici, sa ma iertati!

  5. “Pentru cei curati, toate sunt curate”.

    Dumnezeul puterilor, Facatorul cerului si al pamantului, al tuturor celor vazute si nevazute, oare nu are puterea sa anuleze orice efect daunator al modificarilor genetice, al E-urilor sau al altor substante daunatoare de care stim sau de care nu stim!

    Vietuirea noastra sa fie curata, sa punem aproapele nostru pe primul plan, sa ne punem pe noi insine sub toata zidirea si, daca nu avem alta posibilitate in alegerea felurilor de mancare, sa ne rugam si sa facem sfanta cruce peste tot ce mancam indiferent ca este vorba de modificari genetice, E-uri sau orice altceva.
    Nu este alegerea nostra, ci suntem obligati de altii sa mancam tot felul de prostii, Dar Dumnezeul nostru Cel in Sfanta Treime inchinat va avea grija de toate slugile Sale.

  6. @ Robert:

    Nu devenim 🙂 Dar e bun ca indemn de a cauta mancarea cat mai… de post posibila, adica cel putin sa nu pacalim postul prin produse care imita la gust carnea, dar si cat mai naturale, acolo unde ne sta in putinta, nu unde nu ne sta, desigur.

  7. @ Un crestin ortodox:

    Are putere, dar si noi avem putere sa cautam mai putin cele foarte placute la gust si foarte comode. Cand nu e alegerea noastra, atunci da, e alta problema.

  8. Foarte bine ca ne reaminteste dr. Mencinicopschi ca ne inselam considerand de post mancarurile care le imita pe cele de dulce (de ex. “mezeluri” de post), si ca exista aditivi a caror origine animala nu e foarte evidenta. De asemenea, cred ca nu se indoieste nimeni ca e mai sanatos sa mancam mancare gatita in casa, din alimente cat mai naturale. Dar de aici pana la a decreta ca orice aliment care contine aditivi de orice fel nu e de post e cale lunga. In afara de faptul ca e absurd, cum s-a remarcat si mai sus, nici macar nu e domeniul dr. Mencinicopschi sa decida ce este si ce nu este de post. Daca intr-adevar exista dubii, problema ar trebui transata de Sf. Sinod.

    Apropo de rosul carmin care se extrage din insecte, nu incalca postul, altfel nu s-ar fi spus de Sf. Ioan Botezatorul ca postea mancand lacuste si miere de albine.

    Apropo de paine, practic nu se gaseste in comert paine fara aditivi si nici macar faina fara aditivi (amelioratori) din care sa se poate face paine in casa.

  9. Cuvinte de folos pentru cei care postesc:
    Mi-a povestit cineva, ca odata, parintele Lavrentie (care eu cred ca se bucura impreuna cu Sfintii in imparatia Tatalui) de la Sfanta Manastire Frasinei, a fost servit de o crestina cu prajituri de post, cumparate din comert. Parintele i-a ripostat, destul de sever, ca mancarea de post este cea pe care o gateste ea in casa nu ceea ce cumpara din comert. Parintele nu avea studii de biochimie dar in sfintenia sa a stiut ca nu sunt de post acele mancaruri. Marturisesc ca si eu mai cumpar asemenea mancaruri, pentru a le indulci postul alor mei, care cu greutate postesc. Legat de aceasta, am auzit, ca acelasi parinte, spunea ca daca servesti cuiva mancare de dulce sau vinzi produse de dulce (din gospodaria ta) in timpul postului, este ca si cum tu insati incalci postul.

  10. Eu n-am vrut sa fac un repros. Asa cum ne spuneti pe pagina “ACASA”, postul trupesc trebuie sa fie pentru noi scoala a postului duhovnicesc.

  11. Parerea mea este ca incalcarea postului, in cazul acestor alimente care imita gustul carnii, laptelui, oualelor, nu este neaparat existenta E-urilor, ca oricum in ziua de azi foarte putine alimente naturale mai circula pe piata, insa cred ca aceasta tendinta de a nu renunta definitiv, in aceasta perioada, la gustul mancarii bune, prea grasa uneori (chiar daca vegetal), la pofta fata de anumite alimente cu iz animal, incercandu-se “pacalirea” postului, aici este pacatul. Fiindca esenta postului, stim cu totii, nu este in primul rand nemancarea carnii, ci actiunea asupra propriului suflet prin infranarea de la mancare gustoasa, copioasa, taierea poftei si a voii, pentru a usura sufletul si a-l putea apropia mai mult de Dumnezeu si de Imparatia Sa. Ori in momentul in care noi cautam alimente care seamana cu cele interzise in post, este ca si cum nu am tine post, fiindca desi manacam fara carne, de fapt nu ne infranam pofta, ci continuam sa manacam alimente cu gust si miros de carne, lapte oua, imbietoare.
    Evident ca nu toti putem tine un post strict ca si calugarii de exemplu, care mananca doar odata pe zi seara ceva frugal, sau poate nici atat, dar fiecare conform starii lui poate primi dezlegare sau sfaturi de la duhovnic, astfel incat sa inteleaga rostul adevarat al postului si sa incerce pe cat poate sa lupte cu sine insusi.
    Desigur ca, dupa aceea, postul nu inseamna numai infranarea de la manacre, ci de la orice lucru care vatama sufletul…dar asta e alta discutie.

    Post cu bucurie tuturor !

  12. @Ana Elisabeta,

    Sf. Ioan Botezatorul nu s-a hranit cu insecte, cum gresit s-a crezut, ci cu fructe de CAROB, care sunt seminte din pastai (de culoare rosie-maronie) si care sunt comestibile. Cand devin uscate se mai numesc si roşcove si sunt mancate la anumite sarbatori traditionale evreiesti. Carobul este si un indulcitor, din pastaile respective se prepara si sucuri.

    http://img856.imageshack.us/img856/3372/caroby.jpg

  13. Am uitat sa precizez ca acestor fructe li se spune si lacustes, de aici si confuzia.

  14. @ Mirela

    Multumesc pentru precizari. Am mai auzit de aceasta teorie, insa am considerat-o de origine protestanta sau in orice caz in spirit protestant, ei fiind in general cei preocupati sa indrepte asa-numitele greseli de traducere din Sfanta Scriptura.

    In alta ordine de idei, cam prea transante opiniile dr. Mencinicopschi, si este bine ca sunt echilibrate de comentariile cititorilor si adminilor. In afara de observatiile de specialitate pe care poate nu le cunoaste toata lumea (acei aditivi cu origine animala ascunsa — caseinat, hidrolizat), pana la urma important din articol nu este titlul senzationalist cu privire la E-uri, ci ideea de simplitate si cumpatare. Pana la urma, daca ne ascultam constiinta si ne folosim discernamantul, fiecare la nivelul lui, cu sfatul duhovnicului personal si sfaturi citite sau auzite de la parintii duhovnicesti, vom sti ce sa mancam ca sa postim nu numai dupa litera, ci si in spiritul postului.

  15. Pingback: Dr. VIRGILIU STROESCU explica si apara POSTUL ALIMENTAR impotriva manipularilor mediatice care folosesc pretextul PESTICIDELOR din legume si fructe (VIDEO)/ Cat de folositoare sunt CEAPA si MERELE ROMANESTI? - Recomandari
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare